Cabinet avocat Dreptul muncii

Din probatoriul administrat în cauza rezulta ca,  în speta, contestatoarea recurenta a fost presata sa ceara încetarea raporturilor de munca, în realitate angajatorul fiind cel care a avut de fapt initiativa întreruperii lor, acordul de vointa al contestatoarei fiind viciat.

 O astfel de conduita din partea angajatorului este nelegala, fiind  încalcate prevederile art. 5 si 6 din  art. 279 , astfel este  evident ca recurenta contestatoare este îndrituita la repararea prejudiciului creat prin modul în care i  s-a impus sa puna capat raporturilor de munca, fiindu-i cauzat un prejudiciu  moral constand în atingerea adusa  demnitatii profesionale în primul rand dar si statutului social.

Prin sentinta civila nr. 873/LM din data de 04.07.2011, pronuntata de Tribunalul B, în dosar nr. 9501/111/2010, s-a respins  contestatia  formulata de contestatoarea G D domiciliata în O, str. M, nr. 2, jud. B  în contradictoriu cu intimata S.C. M B R S.R.L. cu sediul procesual ales în B, str. P, nr. 24, sector 3.
A fost obligata contestatoarea sa plateasca intimatei suma de 4.000 lei cu  cheltuieli de judecata partiale.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele considerente:
Contestatoarea a fost angajata în cadrul SC M-B R SRL, în functia de Functionar în activitati comerciale, administrative si preturi în cadrul Departamentul A S P de S, C D O.
In data de 25.08.2010, contestatoarea a formulat o cerere prin care a solicitat aprobarea încetarii activitatii sale prin acordul partilor, conform art. 55 lit. b) din Legea 53/2003 Codul muncii , începand cu data de 26.08.2010 (fila 11 dosar). Intimata dand curs acestei solicitari a emis decizia de încetare a contractului individual de munca nr. 137/26.08.2010 (fila 2 dosar), prin acordul partilor conform art. 55 lit. b) din Codul muncii , începand cu data de 26.08.2010.
Potrivit art. 55 lit. b din Codul muncii , contractul individual de munca poate înceta ca urmare a acordului partilor, la data convenita de acestea.
Daca încheierea contractului individual de munca este rezultatul consimtamintului reciproc al partilor, aplicand principiul simetriei actului juridic, tot acordul de vointa este cel ce poate duce la încetarea acestuia. Actul juridic prin care partile convin sa puna capat relatiilor de munca trebuie sa îndeplineasca conditiile de fond cerute de lege pentru validitatea oricarui act juridic, materializarea acordului de vointa concretizandu-se printr-un consimtamint care sa întruneasca cerintele art. 948 din Codul civil.
Din probele administrate in cauza instanta a retinut ca, reclamanta si-a exprimat expres, neechivoc si neconstrans de nici un viciu acordul de vointa la încetarea contractului de munca prin cererea formulata in data de 25.08.2010 si  nu s-a facut dovada ca asupra sa au fost exercitate presiuni de natura sa vicieze consimtamantul acesteia.
Fata de inscrisurile depuse la dosar, instanta a constatat ca nu reclamanta a fost cea care s-a ocupat de infiintarea sindicatului SLDFSAA, aceasta nu se regaseste in tabelul membrilor fondatori ai sindicatului si nici intre persoanele care au solicitat conducerii unitatii sa fie reprezentati la negocieri de secretarul sindicatului, prin cererea din data de 11.12.2009 (fila 45 la dosar).
Mai mult din organigrama depusa la dosar –fila 61- s-a retinut ca toti angajatii care faceau parte din sindicat si care au semnat cererea din data de 11.12.2009 au fost pastrati in functie, inclusiv numitul G D (sotul contestatoarei).
In aceste conditii, sustinerile reclamantei in sensul ca s-au facut presiuni asupra sa atunci cand a aratat ca doreste sa fie reprezentata la negocierea pentru incheierea contractului colectiv de munca de catre delegatul sindicatului, sunt neintemeiate.
In ceea ce priveste declaratia martorului C L, instanta  a apreciat-o ca fiind nesincera si neconforma cu realitatea, aceasta fiind contrazisa de inscrisurile existente la dosar. Astfel sustinerea martorului in sensul ca reclamanta a dorit sa infiinteze un sindicat la nivel de unitate si a facut demersuri in acest sens este in contradictie cu inscrisurile depuse la dosar din care rezulta ca  de infiintarea sindicatului s-a ocupat o alta persoana, numitul G A, sediul sindicatului fiind stabilit la domiciliul acestuia, iar reclamanta nu se regaseste in tabelul cu membrii fondatori sau cu cei care au participat la adunarea generala extraordinara din data de 28.08.2009 (filele 68-72 la dosar).
Mai mult martorul desi a sustinut ca asupra sa si asupra reclamantei s-au facut presiuni, a aratat ca a plecat de buna voie din unitate, dandu-si demisia, fara a fi fortat de catre conducere.
Referitor la compensatia pe care reclamanta a primit-o la data incetarii raporturilor de munca, s-a constatat din inscrisurile depuse la dosar (filele 73- 92) ca toti angajatii care au solicitat încetarea prin acord a contractelor de munca au primit astfel de compensatii, aceasta fiind o practica a unitatii, astfel ca reclamanta nu a fost un caz special, iar din aceasta împrejurare nu se poate trage concluzia ca ar fi fost fortata sa paraseasca unitatea.
Fata de cele de mai sus, instanta a apreciat ca, reclamanta nu a facut dovada existentei vreunui viciu de consimtamant la semnarea cererii de încetare a raporturilor de munca, iar decizia nr. 137/26.08.2010 a fost întocmita cu respectarea dispozitiilor legale si în spiritul acestora.
Fata de aceste aspecte instanta a respins contestatia sub aspectul tuturor capetelor de cerere.
In baza art. 274 alin. 2 Cod pr. civ., instanta, raportat la obiectul si complexitatea cauzei a obligat contestatoarea la plata în favoarea intimatei a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata partiale (cheltuieli de transport si onorariu avocatial).
Impotriva acestei sentinte, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat recurs contestatoarea G D, solicitand admiterea acestuia, modificarea sentintei în sensul admiterii contestatiei, cu cheltuieli de judecata.
Prin motivele de recurs s-a invocat ca a fost omis faptul ca intimata a depus la dosar doar înscrisurile pe care le-a dorit, toate cele ce reprezinta demersurile  sale pentru înfiintarea  sindicatului se afla în arhiva electronica însa, din momentul în care a fost  demisa nu a mai avut  acces la  adresa de email, iar pe parcursul procesului intimata s-a opus a-i permite  accesul, fiind pusa în imposibilitate de-a depune  întreaga corespondenta.
S-a ignorat lista atasata de ea cu membrii sindicali din 11.12.2009, numitul G D nu este sotul sau, doar doua persoane din tabel au avut functii administrative – ea si I Z – restul fiind  personal operativ si ambii au fost impulsionati a parasi societatea.
A fost înlaturata declaratia  martorului C care a auzit discutia dintre ea si reprezentantul  intimatei, inclusiv alternativele  oferite, consecintele daca nu accepta plecarea de buna voie. Toate cererile  de desfacere a  contractului de munca sunt  facute în aceeasi zi – 13.09.2009 -, fiind astfel o actiune  colectiva de încetare a contractului de munca. Nu are cunostinta cine sunt acele persoane, ce s-a întamplat  cu alte puncte de munca din tara ci doar  din O.
Ceilalti au depus  o cerere olografa, ea una redactata pe calculator, însa, instanta nu a avut  în vedere sustinerea ce tine de deductia logica, cererea purtand  inclusiv mentiunea „ aprobat CEO - administrator”. Daca era o încetare a raporturilor de munca prin acord, nu ar fi folosit  un formular pe care sa-l completeze? Daca ar fi dorit  încetarea raporturilor de munca, colegii ar fi trebuit  sa stie, sa aiba lucrurile pregatite, stranse pentru data de 26.08.2010, inclusiv  corespondenta doveditoare redirectionata din moment ce  a solicitat încetarea din 25.08.2010, ori, martorul  a declarat ca a parasit  societatea în aceeasi zi, în decurs de o ora, fiind  o executie cata vreme angajatorului a dorit  a se debarasa de ea si nu de un caz de acord cum este definit de art. 948 Cod civil, consimtamantul sau fiind dat urmare a constrangerii morale  exercitate  de angajator, care nu poate  fi dovedita decat cu martori cata vreme intimata refuza sa depuna înscrisurile necesare.
In drept s-a invocat  art. 304 pct. 8 – 9 Cod civil.
Intimata, prin întampinarea formulata, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, mentinerea ca temeinica si legala a sentintei recurate întrucat  consimtamantul exprimat de  recurenta contestatoare în sensul desfacerii prin acord a raporturilor de munca ale acesteia nu a fost afectat de nici un viciu.
Examinand  sentinta recurata prin prisma motivelor de recurs invocate  cat si din oficiu, instanta a constatat urmatoarele:
Raporturile de munca ce au existat între  recurenta contestatoare G D  si intimata SC M B R SRL B au încetat la data de  26 august  2010 în baza prevederilor  art.55 lit. b din art. 279 respectiv, prin acordul partilor  conform deciziei nr. 137/26.08.2010 emisa de  intimata. Potrivit sustinerilor   recurentei acest acord  de vointa al ei ar fi fost viciat prin  exercitarea unor presiuni de ordin moral în urma carora  si-ar fi scris cererea de demisie datata 25 august  2010.
Analizand în primul rand aspectele formale ale cererii de demisie ale recurentei prin raportare la aspectul altor cereri de demisie ( C L si S I) se constata în primul rand ca cererea recurentei nu poarta stampila de înregistrare a  societatii, desi a doua zi apare  ca fiind  emisa de catre  societate decizia de încetare a raporturilor de munca prin acordul partilor, deci cererea recurentei a ajuns la organele în drept sa decida dar pe alte cai decat în mod obisnuit. Apoi, din modul cum a fost formulata   cererea rezulta ca recurenta nu si-a dat pur si simplu  demisia  cum au facut ceilalti angajati, ci a solicitat aprobarea încetarii activitatii prin  acordul partilor conform art. 55 lit. b din art. 279 , ba mai mult, a parasit precipitata în aceeasi zi societatea  la scurt timp de la  formularea cererii, conform depozitiei martorului C L L.
Ca este asa o întareste si  acordul datat  25 august  2010, acord care la punctul 1 stipuleaza faptul ca partile  îsi vor înceta raporturile  prin acord conform prevederilor  art. 55 lit. b art. 279 începand  cu data de  26 august  2010 si la alineatul urmator ca „în acest  sens D-na D G va solicita astazi 25 august 2010, prin cerere scrisa încetarea raporturilor de munca cu societatea M B R SRL”.
Ori toate acestea scot în evidenta faptul ca initiativa solicitarii încetarii raporturilor  de munca nu i-a apartinut contestatoarei recurentei ci i-a fost „ceruta” (impusa) de catre angajator, acesta din urma avand deja redactat  si acordul ce cuprindea despagubirile  pe care urma sa le  primeasca fosta salariata daca solicita plecarea pe baza prevederilor  art. 55 lit. b art. 279 .
Asa fiind, este cert ca nu  recurentei contestatoare i-a apartinut initiativa încetarii raporturilor de munca, ci angajatorului si ca într-adevar acesteia i s-a solicitat  sa ceara încetarea relatiilor contractuale  de munca, nu se stie  din ce considerente.
Daca initiativa ar fi apartinut într-adevar angajatei, ea nu avea cum sa semneze  acordul datat 25 august 2010, dat fiindca persoana care avea  competenta de a negocia un astfel de acord, dl. M G, nu era prezent  la acea data în O, persoana cu care a discutat recurenta acestea aspecte fiind  d-nul L S.
Mai mult, acest acord  cuprinde la punctele 4 si 6 clauze vadit nelegale, cata vreme salariatul îsi asuma obligatia de a pastra „confidentialitatea totala asupra motivelor   si conditiilor de încetare a raporturilor de munca si asupra termenelor  si continutului prezentului Acord” si „ se obliga sa nu emita nici o pretentie de orice natura fata de societatea M B R SRL ce ar decurge din modul de executare, încetare sau în legatura cu contractul individual de munca încheiat între parti”, astfel de prevederi contravenind  art. 38 art. 279 .
Ori, în atare  situatie, în mod gresit instanta de fond  a respins actiunea în întregime, facand  o gresita interpretare a probelor si  aplicare a legii.
Din întregul probatoriu administrat ( cererea în încetare a  raporturilor  de munca prin acordul partilor – fila  2 dosar fond -, declaratia martorului C L – fila  36 -, raspunsurile la interogatoriu al intimatei – fila  42 -, acordul datat 25.08.2010 – fila  51-)rezulta indubitabil ca în cazul din speta  contestatoarea recurenta a fost  presata sa ceara încetarea raporturilor, în realitate angajatorul fiind cel care a avut de fapt initiativa  întreruperii lor, dar din nu se stie  ce  considerente a dorit  sa puna în sarcina contestatoarei initierea unui astfel de demers  pentru ca mai apoi sa-i ceara sa pastreze tacerea despre conditiile si motivele  încetarii raporturilor de munca si în plus sa nu emita nicio pretentie de orice natura în legatura cu modul de executare sau  încetare a contractului individual de munca.
Avand în vedere ca o astfel de conduita din partea angajatorului este nelegala încalcand prevederil4e art.  5 si 6 din art. 279 coroborat cu aspectul ca la epoca, în care recurenta a fost fortata sa renunte la locul de munca pe care îl avea, societatea romaneasca si nu numai, se afla în plina criza economica si ca gasirea unui alt  loc de munca în atare conditii este extrem de dificil, evident  ca recurentei contestatoare i s-a adus  un prejudiciu moral constand în atingerea adusa demnitatii profesionale în primul rand dar si statutului social cata vreme nu si-a gasit  un alt loc de munca iar veniturile salariale i-au fost sistate nejustificat, despagubirile acordate conform acordului semnat de parti asigurand cel mult o perioada de 5 luni de subzistenta.
Intrucat prin completarea la concluziile  scrise  depuse în recurs, recurenta a precizat ca nu mai sustine capatul de cerere privind  reintegrarea, instanta de recurs  s-a rezumat în raport de cele expuse  la admiterea recursului în baza prevederilor  art. 304 pct. 9 Cod procedura civila ca fondat, cu consecinta  modificarii în parte a sentintei instantei de fond în sensul admiterii în  parte a contestatiei si a obligarii intimatei la 2000 EURO daune  morale pentru prejudiciul moral ce i s-a cauzat contestatoarei prin conduita abuziva si lipsita de respect a intimatei.
Dat fiind ca nu s-a mai sustinut  reintegrarea în functie, prin completarea concluziilor  scrise depuse în  recurs, nu s-a mai impus  anularea deciziei de încetare a raporturilor de munca, ci doar  repararea prejudiciului creat prin modul în care  i s-a impus  recurentei sa puna capat  acestor  raporturi  de munca.