Cabinet avocat Dreptul muncii

Codul Muncii: art.37, 40 alin.2 lit.c. Potrivit acestor texte de lege drepturile si obligatiile privind relatiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca. Angajatorul are obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca

Prin actiunea in conflict individual de munca, inregistrata la Tribunalul Hunedoara sub nr. 1708/97/2012, reclamantul M. M. a chemat in judecata parata S.C. G.R.A.R.S.A., solicitand, in principal, ca prin hotararea ce se va pronunta in cauza sa se dispuna obligarea paratei sa ii plateasca diferenta dintre sporul de vechime in procent de 25% cuvenit si cel acordat in procent de 5%, incepand cu 05.03.2009 si pana la 31.08.2012, precum si sa-i plateasca dobanda legala aferenta fiecarei sume de la scadenta pana la plata efectiva. In subsidiar, reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata diferentei dintre sporul de vechime in procent de 15% stabilit in contractul individual de munca si cel acordat de 5%, incepand cu 05.03.2009 pana la 31.08.2012, precum cu dobanda legala aferenta fiecarei sume de la scadenta pana la plata efectiva. S-a solicitat cheltuieli de judecata. 

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat, in esenta, ca a fost angajat al paratei din anul 1985, astfel ca a atins pragul de 20 ani vechime in munca inca din anul 2005.
Incepand din anul 2008 angajatorul i-a acordat un spor de vechime de 5% din salariul brut, cu toate ca prevederile contractului colectiv la nivel national pe anii 2007-2010, publicat in MO din 29.01.2007, preluate in CCM la nivel national pentru anii 2011-2014, sunt in sensul ca sporul care se acorda pentru vechimea in munca de 20 ani este de 25%.
In sustinerea capatului subsidiar de cerere, reclamantul a precizat ca prin contractul individual de munca inregistrat sub nr.(…)/11.10.1995 si actele aditionale la acesta, antecesorii paratei i-au acordat un spor de vechime intr-un procent mai mare decat cel stabilit pentru perioada in litigiu prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Cum contractul colectiv de munca la nivel de unitate prevede expres la art.27 alin.2 ca „nu sunt incluse in salariul de baza sporul pentru ore suplimentare, sporul de vechime si sporul pentru munca de noapte” este indreptatit sa primeasca diferenta dintre sporul stabilit in contractul individual de munca si cel acordat.
In drept au fost invocate dispozitiile art.229 alin.4, art.160, art.162 din Codul muncii , art.11 alin.1 lit.d din Legea nr.130/1996 (in vigoare pana la aparitia Legii nr. 62/2011) precum si art.27 alin.2 din Contractul colectiv la nivel de unitate.
Parata prin intampinarea formulata a invocat exceptia prescriptiei dreptului material la actiune cu privire la capatul de cerere privind calcularea si acordarea diferentei de spor de vechime de la 5% la 25% pentru perioada 01.03.2009–13.05.2011 fata de art.268 alin.1 lit.e) din art. 279 care prevede un termen de prescriptie de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, pentru drepturile solicitate in baza contractelor colective de munca.
Pe fond, a solicitat respingerea actiunii ca neintemeiata aratand ca potrivit prevederile CCM invocate de catre reclamant, s-a lasat la latitudinea partilor ca prin negociere sa se stabileasca sporul de vechime ce trebuie acordat, fara a se putea incadra sub limita minima de 5%, dar nici sa depaseasca limita maxima de 25%. Parata a mentionat ca reclamantul recunoaste prin cererea introductiva ca a beneficiat in perioada martie 2009 si pana la data incetarii raporturilor de munca de un spor de vechime in cuantum de 5%, asa cum este prevazut in art.29 alin.1 lit.m din CCM pe unitate, inregistrat la DMPS sub nr.3941/01.07.2008, respectiv sporul de vechime de 5% pentru vechime in munca de 3 ani sau mai mare.
In ceea ce priveste acordarea sporului de vechime pe perioada ulterioara datei de 01.01.2011, a aratat ca la data de 01.01.2011 CCM la nivel national 2007– 2010 a fost denuntat de catre confederatiile patronale, astfel incat nu mai exista nici un temei legal pentru a se solicita diferenta de spor de vechime dupa acea data.
In ceea ce priveste drepturile solicitate pentru perioada ulterioara datei de 13.05.2011, a aratat ca dupa intrarea in vigoare a Legii nrt.62/2011, privind dialogul social, care abroga Legea nr.130/996 privind contractul colectiv de munca, nu mai exista temei legal pentru a solicita diferentele de spor de vechime, avand in vedere ca temeiul legal in baza caruia reclamantul solicita diferenta de spor de vechime este Contractul Colectiv de Munca la Nivel National 2007– 2011.
Astfel, pentru perioada ulterioara datei de 13.05.2011, reclamantului i se aplica prevederile Contractului Colectiv de Munca la nivel de unitate, care a fost prelungit si pentru anul 2011 prin actul aditional la acesta.
In fine, a mai aratat ca in cazul in care se va admite actiunea, dobanda legala aferenta sumelor ce se vor acorda cu titlu de diferenta de spor de vechime trebuie calculata de la data pronuntarii hotararii judecatoresti si pana la plata efectiva avand in vedere ca aceea ar reprezenta eventual data de la care parata a luat cunostinta de debitul efectiv datorat.
Parata a depus intampinare si fata de precizarea de actiune prin care a solicitat respingerea acesteia, aratand ca sporul de vechime aplicabil reclamantului este cel de 5% prevazut de CCM la nivel de unitate 2009 – 2012.
Conform actului aditional nr.(…) la contractul individual de munca nr.(…)/11.10.1995 s-a modificat articolul din CIM unde erau prevazute drepturile salariale, in sensul ca „incepand cu data de 02.04.2007 se modifica Cap.j din Contractul individual de munca, salariul de baza lunar brut fiind de … lei. La acest salariu se adauga sporul de fidelitate conform vechimii”, astfel incat sporul de vechime ce trebuie sa i se aplice este de 5% avand in vedere ca avea vechimea in munca peste 3 ani.
In fine, a mai aratat ca intrucat reclamantul a renuntat la drept si la judecata prin declaratia autentificata la notar, iar peste cuprinsul unui act autentic nu se mai poate trece, instanta trebuia sa ia act de aceasta renuntare la judecata inca de la termenul de judecata din 20.09.2012.
Reclamantul a depus la dosar note de sedinta prin care a solicitat respingerea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata, aratand ca textul art.268 alin.1 lit.e din art. 279 nu este incident in cauza. Obiectul actiunii fiind drepturi salariale, astfel cum sunt calificate de disp.art.160 din art. 279 , in speta sunt incidente disp.art.168 alin.1 lit.c) si art.171 alin.12 din art. 279 , care prevad un termen de prescriptie de 3 ani, fata de care dreptul la actiune nu este prescris.
In ce priveste fondul cauzei a mai aratat ca pentru anii 2009 si 2010 incidente in cauza sunt disp.art.43 alin.3 din Contractul colectiv de munca la nivel national pe anii 2007–2010 potrivit carora pentru o vechime de 3 ani se acorda un spor de minim 5% din salariul de baza, iar pentru o vechime in munca mai mare de 20 de ani, se acorda un spor de vechime de 25%, dispozitii care au atras modificarea implicita a disp.art.29 alin.1 lit.m din Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2010.
Pentru anul 2011, s-a prelungit aplicabilitatea acelorasi prevederi din CCM la nivel de unitate pe anul 2010, cum insasi parata a aratat, asa incat exista justificare de ordin legal pentru admiterea pretentiilor sale in totalitate.
A mai aratat ca acordarea sporului de fidelitate nu-l exonereaza pe angajator de acordarea sporului de vechime, fiind drepturi distincte.
In fine, a mai aratat ca dobanda legala trebuie calculata de la data scadentei sumelor datorate.
Prin sentinta civila nr. 1752/LM/18.04.2013 pronuntata de Tribunalul Hunedoara in cauza s-a admis in parte actiunea in conflict individual de munca formulata de reclamantul M.M. in contradictoriu cu parata S.C.G.R.A.-R. S.A. si in consecinta :
A fost obligata parata sa plateasca reclamantului diferenta dintre sporul vechime de 15% cuvenit si cel de 5% acordat, pentru perioada 05.03.2009-31.08.2012, precum si dobanda legala aferenta, calculata de la data scadentei fiecarei sume pana la data platii efective.
A fost respinsa, in rest, actiunea.
A fost obligata parata sa plateasca reclamantului suma de 1500 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Pentru a hotari, astfel, Tribunalul, retine urmatoarele:
- exceptiei prescriptiei invocata de parata este neintemeiata; in cauza este aplicabil termenul de prescriptie de 3 ani, prev.de art.268 alin.1 lit.c) si art.171 alin.1 din art. 279 republicat, si nu termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art.268 alin.1 lit.e) din art. 279 republicat, asa cum sustine parata, deoarece drepturile solicitate reprezentand diferente de spor neacordate de catre angajator sunt drepturi de natura salariala astfel cum sunt definite prin art.160 din art. 279 republicat, potrivit caruia salariul cuprinde salariul de baza, indemnizatiile, sporurile precum si alte adaosuri.
Raportat la data la care reclamantul este indreptatit sa primeasca drepturile solicitate prin actiune si la data inregistrarii la instanta a actiunii (05.03.2012) se constata ca termenul de prescriptie de 3 ani nu este depasit.
- in ce priveste renuntarea la drept si la judecata, instanta retine urmatoarele :
Prin declaratia notariala autentificata sub nr.(…) de catre BNP S.B. reclamantul a aratat ca renunta la judecata in acest dosar si renunta totodata la orice drept trecut, actual sau viitor prevenind din raporturile juridice cu parata.
La interogatoriul luat din oficiu reclamantului la termenul de judecata din 15.11.2012 aceasta a aratat ca in momentul in care a dat declaratia notariala sus mentionata, era director al Suc. H. a societatii parate si i s-a sugerat de catre conducerea societatii parate de la Bucuresti ca nu este etic sa se judece cu unitatea.
Intre timp insa contractul sau de munca cu societatea parata a incetat, asa incat doreste sa continue judecata in cauza de fata.
La dosar a fost depus acordul de incetare a contractului individual de munca incheiat intre parti, incepand cu data de 01.09.2012, in temeiul disp.art.55 lit.b din art. 279 .
Renuntarea fiind un act procedural de dispozitie al partii si avand in vedere imprejurarile in care a fost data (cand reclamantul era inca angajat al paratei intr-o functie de conducere) imprejurari care intre timp s-au schimbat (contractul de munca al reclamantului cu parata a incetat) instanta nu va lua act de renuntare ci va da expresie principiului disponibilitatii partilor si va tine seama de consimtamantul liber si neviciat al reclamantului dat la interogatoriul din data de 15.11.2012 de a continua judecata in cauza.
Pe fond, instanta retine urmatoarele :
Reclamantul a fost angajatul paratei, in baza contractului individual de munca pe durata nedeterminata inregistrat sub nr. (…), modificat prin mai multe acte aditionale, in functia de inspector asigurari, sef birou daune si director, incepand cu 01.09.1995 pana la data de 01.09.2012, data la care raporturile de munca dintre parti au incetat in temeiul art.55 lit.b din art. 279 .
Din copia carnetului de munca al reclamantului rezulta ca vechimea in munca a reclamantului depaseste pragul de 20 ani inca din anul 2005.
Conform prev. art.41 alin.3 lit.d din Contractul Colectiv de Munca la nivel national pe anii 2007- 2010, invocat de reclamant, sporurile minime ce se acorda sunt: vechimea in munca - minim 5% pentru 3 ani si maxim 25% pentru o vechime de peste 20 ani, din salariul de baza.
Din redactarea textului mentionat rezulta fara nici un dubiu ca s-au avut in vedere doar limitele sporului de vechime, care poate fi stabilit in cadrul fiecarei unitati in concret cu ocazia negocierilor, singura obligatie in sarcina angajatorului fiind cea a incadrarii acestui spor intre minimul si maximul stipulat, respective intre 5–25 % din salariul de baza al angajatului.
In acest context, in art.29 alin.1 lit.m si respectiv 31 alin.1 lit.m din CCM pe unitate pentru perioada 2009 - 2011 s-a stipulat ca salariatii beneficiaza de spor de vechime de 5 % pentru o vechime de 3 ani sau mai mare, acest procent fiind acordat si reclamantului.
Avand in vedere ca nici contractul colectiv de munca unic la nivel national si nici vreo alta dispozitie legala nu prevede obligativitatea acordarii sporului de vechime pe transe de vechime si nici a procentului de 25 % fiecarui salariat cu o vechime de peste 20 de ani de activitate, nefiind exclusa posibilitatea negocierii intre limitele mentionate, nu exista nici un temei in baza caruia unitatea angajatoare sa poata fi obligata la plata diferentelor de spor intre procentul de 5 % achitat si cel de 25 %, pretinse de reclamant. In consecinta, capatul de cerere principal urmeaza a fi respins ca nefondat.
In ceea ce priveste capatul subsidiar de actiune, se retine incidenta art.37 din art. 279 raportat la faptul ca, in speta, la incheierea contractului individual de munca nr.(…) reclamantul a negociat cu angajatorul de la data angajarii respectiv din data de 16.08.1995 sporul de vechime in procent de 15%, spor care n-a mai fost modificat prin actele aditionale ulterioare la contractul individual de munca. Sustinerea paratei ca incepand cu data incheierii actului aditional nr.352 parata nu mai avea obligatia achitarii sporului de vechime, deoarece prin acel act aditional s-a prevazut ca se adauga la salariul de baza lunar brut doar sporul de fidelitate conform vechimii nu poate fi retinuta, deoarece acordarea sporului de fidelitate este un drept distinct, acordat pentru vechimea in unitatea respectiva, pe cand sporul de vechime se refera la vechimea integrala in munca si prin urmare, acordarea sporului de fidelitate nu-l exonereaza pe angajator de obligatia acordarii sporului de vechime.
Prin urmare, desi nu s-a modificat clauza din contractul individual de munca al reclamantului privind acordarea sporului de vechime de 15% parata nu i-a acordat reclamantului pe perioada in litigiu decat sporul de vechime de 5%, fapt necontestat de altfel nici de catre parti, parata invocand contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate.
Or, prin contractul colectiv de munca incheiat la nivel de unitate se stabilesc clauzele privind conditiile de munca, salarizare si alte obligatii ce decurg din raporturile de munca, acestea reprezentand cadrul general, minimal, al drepturilor si obligatiilor pe intreaga unitate, care se concretizeaza apoi cu ocazia negocierilor cu fiecare angajat la incheierea contractelor individuale de munca si actelor aditionale la aceste contracte. Cum clauzele contractului individual de munca negociat intre parti nu au fost contestate pe toata durata derularii raporturilor de munca, acestea si-au produs efectele, iar parata era datoare sa-si respecte obligatia asumata constand in plata sporului de vechime in cuantumul negociat cu reclamantul de 15 %.
Avand in vedere considerentele mai sus enuntate, tribunalul a admis in parte actiunea respectiv pe capatul subsidiar de cerere, urmand a fi obligata parata sa plateasca reclamantului diferenta dintre sporul de vechime de 15% cuvenit si cel de 5% acordat, pentru perioada 05.03.2009 - 31.08.2012.
Pentru o justa despagubire, avand in vedere art.161 alin.1 si 4 din Codul muncii , raportat la art.1073 din Codul Civil, s-a dispus si plata dobanzi legale aferente, calculata de la data scadentei fiecarei sume pana la data platii efective.
Solicitarea paratei de a se acorda dobanda legala doar de la data pronuntarii hotararii judecatoresti si pana la data platii efective a fost respinsa cu motivarea ca dobanda legala este menita sa acopere integral prejudiciul suferit de reclamant prin neacordarea la timp (la data scadentei) a drepturilor salariale in litigiu.
In temeiul art. 274 Cod proc. civila parata a fost obligata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata.
Impotriva Incheierii de sedinta din data de 20.09.2012, precum, si impotriva sentintei civile nr. 1752/LM/18.04.2013 pronuntata de Tribunalul Hunedoara in cauza a declarat recurs parata, solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a incheierii de sedinta din data de 20.09.2012, iar pe fond sa se ia act de renuntarea la judecata formulata de reclamant prin declaratia notariala si modificarea in parte a hotararii atacate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
In expunerea de motive, recurenta arata, ca instanta de fond trebuia sa tina cont de vointa reala a intimatului la momentul cand a dat declaratia de renuntare la judecata in fata notarului public, deoarece actul trebuie interpretat in sensul producerii de efecte juridice. Acest act a fost semnat de catre intimat si nu este contestat de catre acesta.
Considera recurenta ca interpretarea contrarie a instantei de fond data in favoarea intimatului prin acordarea unui nou termen de judecata dupa depunerea declaratiei de renuntare, reprezinta o incalcarea a art.108 alin.(4) cod procedura civila.
In ceea ce priveste fondul cauzei, recurenta critica sentinta atacata ca fiind nelegala si netemeinica sustinand ca sporul de vechime aplicabil reclamantului este cel acordat de 5% astfel cum era prevazut de CCM la nivel de unitate 2009-2012.
Arata recurenta ca prin actul aditional nr.(…) la contractul individual de munca nr.(…) s-a modificat articolul din CIM unde erau prevazute drepturile salariale. Dintr-o eroare materiala a fost trecut ca fiind capitolul J din CIM, deoarece daca se observa cu atentie prevederile contractului individual de munca, este evident faptul ca prin acest act aditional s-au modificat prevederile referitoare la sporuri in general.
In mod eronat instanta de fond a considerat faptul ca nu se putea abroga clauza privind sporul de vechime deoarece sporul de fidelitate este un spor diferit; articolul din CIM prin care se prevedea sporul de vechime, era un articol in care se prevedeau toate sporurile indiferente de natura lor.
Astfel incat, in mod nelegal instanta de fond a admis capatul subsidiar al cererii de chemare in judecata, avand in vedere ca prin actul aditional nr.(…) s-au modificat prevederile cu privire la sporurile aplicate la salariul de baza in general.
In drept, invoca art. 282 alin.2, 304 CPC.
Verificand legalitatea si temeinicia sentintei atacate prin prisma aspectelor critice invocate, cat si din oficiu potrivit art. 304/1 CPC, Curtea, retine urmatoarele:
Recursul este nefondat.
Cu privire la Incheierea de sedinta din data de 20.09.2012:
In mod justificat prima instanta nu a dat eficienta juridica declaratiei notariale depuse la dosar la data de 03.09.2012, prin avocat, in contextul in care se facea referirea atata la renuntarea la judecata (art.246) cat si la renuntarea la drept (art.247).
Astfel, judecator era dator a verifica daca asemenea acte de dispozitie ale parti sub forma renuntari la drept sau la actiune nu urmaresc un scop ilicit, fiind potrivnice legilor, intereselor statului sau tertilor sau nu sunt rezultatul unui viciu de consimtamant. Pentru prevenirea oricarei greseli a partilor, instanta este obligata, inainte de a lua act de cererea formulata, sa le explice consecintele juridice ce decurg din actul incheiat.
Prin urmare instanta gasindu-se in fata unei declaratii de renuntare depuse de aparator avea indatorirea sa-l intrebe pe titularul dreptului asupra pozitiei pe care intelege sa o adopte.
In speta, pentru a verifica aceste aspecte, data fiind lipsa parti reclamante la termenul la care a fost depusa aceasta declaratie, in mod justificat a dispus amanarea cauzei.
La termenul urmator, asa cum reiese din declaratia data in fata instantei, reclamantul precizeaza expres ca doreste sa continue judecata, aratand ca a dat declaratia notariala de renuntare la judecata si la drept in contextul in care era inca angajat al societatii si i s-a sugerat ca nu este etic sa se judece cu unitatea.
Asa fiind, in mod corect instanta de fond, constatand o atare situatie a trecut mai departe la judecarea cauzei.
Renuntarea la judecata este un act de dispozitie unilateral, asupra careia partea poate revenii pana in momentul in care aceasta ar fi produs efecte juridice, respectiv pronuntarea incheierii prev. de art. 246 cod procedura civila, deoarece nu exista nici o dispozitie legala care sa prevada contrariu.
Articolul 108 alin.(4) Cod procedura civila invocat de recurenta se refera la neregularitatea actelor de procedura in general si nici de cum nu vizeaza acte de dispozitie, cum este cazul de fata.
Cu privire la hotararea judecatoreasca prin care s-a solutionat fondul pricinii:
Reclamantul-intimat M.M. a fost angajat in cadrul societatii parate, in baza contractului individual de munca nr.(…), in functia de inspector daune.
Prin acest contract individual de munca s-a stabilit in favoarea angajatului un spor de vechime in munca de 15%. (cap.IV).
In perioada in litigiu, sporul de vechime acordat de societatea recurenta era de 5% conform clauzelor din C.C.M. incheiat la nivel de unitate.
Prin actiunea introductiva, reclamantul a solicitat in contradictoriu cu parata-recurenta obligarea acesteia la plata diferentei dintre sporul de vechime cuvenit de 25% prevazut de contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 si cel acordat de 5%, incepand cu 05.03.2009, cu dobanda legala aferenta.
Ulterior, acesta si-a precizat cererea de chemare in judecata prin formularea unui petit subsidiar, constand in obligarea paratei la plata diferentei intre sporul de vechime de 15% stabilit prin CIM si cel de 5% acordat, pe perioada 05.03.2009-31.08.2012.
Conform prevederilor art.41 al.3 lit. d din Contractul Colectiv de Munca la nivel national pe anii 2007-2010 invocat de reclamant, sporurile minime ce se acorda in conditiile acestui contrat sunt: „vechimea in munca – minimum 5% pentru 3 ani si maximum 25% pentru o vechime de peste 20 de ani, din salariul de baza”.
Prin urmare, in C.C.M.U.N. pe anii 2007-2010 sunt reglementate doar limitele minime si maxime ale sporului de vechime care poate fi stabilit, fara a impune obligativitatea de a se prevedea prin contractele colective de munca incheiate la nivel inferior sporul distinct pe diferite transe de vechime.
Ca atare, capatul principal de cerere avand ca obiect sporul maxim de 25% prevazut in Contractul colectiv de munca unic la nivel national a fost corect respins de catre instanta de fond, articolul din acest contract incheiat la nivel superior obligand partenerii sociale la respectare acestor limite in cadrul negocierii si nu la acordarea procentului maxim.
In ceea ce priveste cererea subsidiara a reclamantului care se fundamenteaza pe clauzele contractului individual de munca, intr-adevar potrivit art. 37 din Codul muncii - Drepturile si obligatiile privind relatiile de munca dintre angajator si salariat se stabilesc potrivit legii, prin negociere, in cadrul contractelor colective de munca si al contractelor individuale de munca.
De asemenea, potrivit art.40 alin.2 lit.c) angajatorul are obligatia sa acorde salariatilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil si din contractele individuale de munca;
Drept urmare, avand in vedere ca prin contractul individual de munca, contract care reprezinta legea partilor si ale carui clauze nu au fost modificate prin act aditional de-a lungul derularii lui, si prin care s-a stabilit in favoarea reclamantului un spor de vechime in munca de 15%, dar in fapt i s-a platit doar 5%, in mod legal si temeinic a fost admis capatul subsidiar de cerere.
Referirea recurentei la actul aditional nr.352 la contractul individual de munca nr.(…) nu conduce la o alta solutie in cauza deoarece prin acest act (art.1) se modifica cap.J din contractul individual de munca stabilindu-se un salariul de baza lunar brut de … lei. Se face de asemenea precizarea ca la acest salariu se adauga sporul de fidelitate conform vechimii.
Aceasta modificare a contractului individual de munca nu poate fi interpretata, asa cum sustine recurenta ca o abrogare a sporului de vechime atata timp cat nu se face nici o referire la acesta, iar sporul de fidelitate are cu totul alta natura juridica decat sporul de vechime.
Pentru aceste considerente, in temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea a respins ca nefondat recursul de fata.