Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Gorj - Sectia Conflicte de Munca si Asigurari Sociale la data de 07.10.2016, sub nr.x, reclamanta U_ R_ a chemat în judecata pârâta S_ Directia P_ M__ S.A. solicitând ca prin sentinta ce se va pronunta sa se dispuna nulitatea acordului de plata încheiat cu societatea pârâta în luna august 2015, anularea penalitatilor si dobânzilor impuse de societate, precum si restituirea diferentei dintre sumele retinute pe statul de plata sau platite la casierie, în raport de sumele stabilite de catre instanta de judecata. De asemenea, reclamanta a solicitat admiterea exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune pentru perioada ianuarie 2011 - iulie 2012, întrucât acordul de plata încheiat cu pârâta S_ Directia P_ M__ S.A. a avut loc în luna august 2015, data la care a luat na?tere dreptul material la actiune si s-a stabilit suma datorate. În motivarea cererii de chemare în judecata reclamanta a aratat ca, urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Gorj, la începutul anului 2014 (07.01.xx14) au fost identificate o _ nereguli ce au constat în acordarea unei norme de hrana de 15 lei/zi, pentru care nu s-au retinut contributii fiscale, nereguli constatate si consemnate în raportul de control nr.766/06.02.2014 si în decizia nr. 606/2014. Prin sentinta nr. 2809/12.12.2014, pronuntata de Tribunalul Gorj - Sectia C_ Administrativ si Fiscal în dosarul nr.xX a fost respinsa ca nefondata cererea formulata de catre S_ Directia P_ M__ S.A. sentinta a fost mentinuta de Curtea de Apel C_. Ca urmare a acestei sentinte, odata cu negocierile salariale din luna iulie 2015, pârâta a trecut la intimidari si chiar amenintari pentru ca salariatii sa semneze un acord care sa permita retinerea pe statul de plata a sumelor impuse de catre societate, astfel ca a semnat acel acord în august 2015, mai mult obligata, retinerile din salariu efectuându-se începând cu acea luna. Referitor la masura aplicata, reclamanta a invocat prevederile art.38 din art. 279 , conform caruia: „salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate”. Referitor la prescriptia dreptului material la actiune, reclamanta a invocat prevederile art.2523, art.2517 si art.2513 Cod procedura civila, aratând ca a dreptul la actiune este prescris pentru perioada ianuarie 2011-iulie 2012. În drept, reclamanta si-a întemeiat cererea pe dispozitiile art. 38 art. 279 si art.2523, art. 2517, art.1351 alin.3 si art.2513 Cod civil. Referitor la nulitatea acordului de plata, pârâta a solicitat respingerea acestui capat de cerere, întrucât reclamanta a încasat de la societate anumite drepturi speciale pentru mentinerea sanatatii, drepturi ce au fost încasate în suma bruta, fara a fi retinute si virate contributiile fiscale. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 256 art. 279 : „salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie”. Faptul ca drepturile banesti sunt purtatoare de contributii social fiscale, plata acestora nu este optionala, salariatul neputând sa nu plateasca cotele stabilite de lege, asa cum nici pentru angajator nu este optionala plata cotelor de contributii stabilite de lege în sarcina sa. Acordul de plata a sumelor datorate de reclamanta a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 257 si art. 259 din art. 279 , sustinerea reclamantei în sensul ca a fost obligata la semnarea acordului si ca s-a trecut la intimidari din partea angajatorului. Fiind în totalitate tendentioasa, aceasta nefacând în nici un fel dovada celor afirmate. Mai mult, a aratat pârâta, suma lunara retinuta reclamantei a fost de 145 lei, iar aceasta a beneficiat de o crestere salariala de 152 lei la salariul de încadrare. Mai mult, societatea a achitat si contributiile datorate de catre salariati pentru a stopa cresterea sumelor accesorii datorate pentru fiecare zi de întârziere a platii, pentru ca recuperarea acestora de la proprii salariati sa nu aiba un impact foarte mare asupra venitului lor lunar. Reclamanta a depus la dosar raspuns la întâmpinarea formulata de catre societatea pârâta, prin care a solicitat respingerea exceptiilor invocate, iar, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiata, aratând ca retinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât daca datoria salariatului este scadenta, lichida si exigibila si a fost constatata ca atare printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila. În sedinta publica din data de 31.01.2017, reclamanta si-a modificat cererea de chemare în judecata, aratând ca solicita a se constata ca nu datoreaza dobânzi si penalitati de întârziere aferente debitului mentionat în angajamentul de plata nr. 7688/06.08.2015, iar, în situatia în care s-au retinut aceste sume, sa i se restituie. Prin cererea de chemare în judecata, astfel cum a fost modificata, reclamanta solicita sa se constate ca nu datoreaza dobânzi si penalitati de întârziere aferente debitului mentionat în angajamentul de plata nr.7688/06.08.2015, iar, în situatia în care s-au retinut aceste sume, solicita a-i fi restituite (fila 26 din dosar). În perioada ianuarie 2011-decembrie 2013 reclamanta a beneficiat, pentru fiecare zi lucratoare, de suma de 15 lei/zi, reprezentând un drept special pentru mentinerea sanatatii, prevazut de art.96 alineat 1 din contractul colectiv de munca încheiat la nivelul unitatii pârâte. În executarea acestei decizii, pârâta a procedat la calcularea contributiilor datorate de reclamanta pentru sumele primite cu titlu de drepturi pentru mentinerea sanatatii, stabilind suma totala de plata de 3.299 lei, la care a adaugat dobânzi/majorari de întârziere si penalitati de întârziere, în baza Codului fiscal(filele 29-30). În aceeasi zi, aceasta a dat o declaratie prin care a fost de acord ca, începând cu luna august 2015 sumele datorate, stabilite a le achita în 36 de rate lunare prin angajamentul de plata, sa-i fie retinute pe statul de plata (fila 16 din dosar). Potrivit art.35 din Codul de procedura civila, ,,Cel care are interes poate sa ceara constatarea existentei sau inexistentei unui drept. Cererea nu poate fi primita daca partea poate cere realizarea dreptului pe orice alta cale prevazuta de lege.” Raspunderea patrimoniala a salariatului este o raspundere individuala, pentru fapta personala ilicita, aflata în legatura cu munca acestuia, savârsita din culpa, care a produs angajatorului un prejudiciu. Raspunderea patrimoniala reglementata de art. 254 din art. 279 , se întemeiaza pe o fapta savârsita cu vinovatie, în timp ce obligatia de restituire are la baza plata lucrului nedatorat. În Codul civil institutia platii nedatorate este reglementata de art.1341-1344 Cod civil, restituirea efectuându-se în conformitate cu prevederile art.1635 si urmatoarele din Codul civil. Asadar, salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie, indiferent de vinovatia sa, însa nu are obligatia de a plati despagubiri, decât în situatia în care se retine existenta unui prejudiciu ce se datoreaza culpei sale. Asadar, angajatorul avea obligatia legala de acorda venitul salariatului doar dupa calcularea si retinerea contributiilor sociale si impozitelor aferente, iar nerespectarea acestei obligatii îi este imputabila. Fiind vorba de doua raporturi juridice obligationale diferite, unul între angajator si stat, iar altul între angajator si salariat, culpa pentru neexecutarea obligatiilor/ executarea cu întârziere se analizeaza distinct, în raport de subiectul pasiv al fiecarui raport obligational. art. 279 prevede ca raspunderea patrimoniala poate fi angajata doar în conditiile prevazute de art. 254, fiind abrogate dispozitiile vechiului Cod al muncii, ce stabileau ca angajamentul de plata este titlu executoriu, situatie în care angajatorul avea dreptul sa solicite obligarea salariatului la plata sumei datorate, în baza angajamentului de plata neexecutat, în conditiile prevazute de legislatia anterioara. Salariatul îsi poate asuma un angajament (scris sau verbal) de plata pentru acoperirea prejudiciului cauzat angajatorului, dar, având în vedere ca acesta nu constituie titlu executoriu, în cazul în care salariatul nu plateste de buna-voie, utilitatea angajamentului se manifesta doar sub aspect probatoriu, în cadrul procesului privind stabilirea prejudiciului. În consecinta, pârâta nu este îndreptatita sa i se plateasca de catre reclamanta dobânzi/ majorari si penalitati de întârziere, în suma de 1.932 lei, aferente contributiilor social-fiscale mentionate în angajamentul de plata nr.7688/06.08.2015. Fata de considerentele mai sus expuse, tribunalul va admite cererea ulterior modificata si va constata ca reclamanta nu datoreaza pârâtei penalitati de întârziere si dobânzi aferente debitului principal mentionat în angajamentul de plata nr.7688/06.08.2015. ÎN NUMELE LEGII HOTARASTE: Cu apel în termen de 10 zile de comunicare, ce se depune la Tribunalul Gorj. Pronuntata în sedinta publica, azi, 31.01.2017, la Tribunalul Gorj.
Pronuntata de Tribunalul Gorj
Reclamanta a aratat ca societatea pârâta a contestat masurile impuse, dar acestea au fost respinse prin încheierea nr. 85/23.05.2014, motiv pentru care a fost formulata contestatie la Tribunalul Gorj - Sectia C_ Administrativ si Fiscal, solicitându-se anularea încheierii nr. 85/23.05.2014 si, în parte, a deciziei nr. 606/2014.
În ceea ce priveste penalitatile si dobânzile impuse de catre pârâta, reclamanta a invocat prevederile art.1351 alin. 3 Cod procedura civila, considerând acest fapt un caz fortuit.
Pârâta S_ Directia P_ M__ S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea exceptiei dreptului material la actiune pentru perioada ianuarie 2011 – iulie 2012, iar, pe fond, respingerea cererii ca nefondata.
Din cei 140 de salariati doar 9 nu au încheiat angajamente de plata, societatea solicitând recuperarea sumelor în cazul acestora pe calea actiunii în Justitie. Faptul ca nu toti salariatii au încheiat angajament de plata arata cu certitudine ca nu a fost vorba de intimidare sau de obligarea salariatilor la semnarea acordului de plata.
A sustinut ca art. 38 din art. 279 nu este incident în speta, întrucât reclamanta nu a renuntat la drepturile recunoscute de lege si nici nu a fost încheiata o tranzactie prin care aceasta sa fi renuntat la drepturile sale.
În ceea ce priveste capatul de cerere privind penalitatile si dobânzile de întârziere aplicate, pârâta a aratat ca, odata cu semnarea acordului de plata, reclamanta a fost de acord si cu plata accesoriilor, respectiv a majorarilor si a penalitatilor aferente sumei reprezentând contributii social fiscale datorate, de care aceasta s-a folosit.
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, pârâta a aratat ca aceasta nu opereaza, întrucât cursul sau a fost întrerupt de acordul reclamantei, din august 2015, în baza art.2537 Cod procedura civila, conform caruia cursul prescriptiei se întrerupe: „Printr-un act voluntar de executare sau prin recunoasterea, în orice alt mod, a dreptului a carui actiune se prescrie, facuta de catre cel în folosul caruia curge prescriptia”.
Pârâta a depus la dosar, în copie, angajamentul de plata înregistrat sub nr. 7688/06.08.2015, declaratia nr. 7938/14.08.2015.
În probatoriu s-a încuviintat si administrat proba cu înscrisuri.
Analizând cererea reclamantei, astfel cum a fost modificata, în raport de dispozitiile legale aplicabile, probele administrate în cauza si apararile pârâtei, retine urmatoarele:
Reclamanta U_ R_ a fost angajata a pârâtei Directia P_ M__ S.A., pe postul de îngrijitor cladiri, în baza contractului individual de munca nr. 21/12.11.2010, modificat prin acte aditionale (filele 31-45), pâna la data de 18.09.2016, când raporturile de munca au încetat prin decizia nr. 252/14.09.2016, în baza art.55 lit.b din art. 279 (fila 46 din dosar).
În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi - Camera de Conturi Gorj, prin decizia nr. 606/2014 s-a constatat ca, pentru sumele primite de angajati cu acest titlu, pârâta nu a calculat, declarat si achitat impozit pe venit si contributiile aferente acestor avantaje, nici la persoanele beneficiare, nici la angajator, dispunându-se luarea masurilor pentru regularizarea cu bugetele a contributiilor datorate de salariati si angajator.
Prin înscrisul intitulat ,,Angajament de plata”, înregistrat la societatea pârâta sub nr. 7688 din 06.08.2015 (fila 15 din dosar), reclamanta si-a luat angajamentul de a plati suma de 3.298 lei, reprezentând contributii social fiscale datorate, în 36 de rate lunare, pâna la stingerea întregii sume datorate, precum si a accesoriilor aferente (majorari si penalitati de întârziere), existente la data platii efective a acestora.
Conform situatiei întocmita de pârâta si depusa la dosarul cauzei(filele 27-28), pâna în luna octombrie 2016 reclamantei i-a fost retinuta suma de 2.030 lei, reprezentând contributii social-fiscale, iar din debitul principal a ramas de achitat suma de 1.268 lei.
În ceea ce priveste majorarile/dobânzile, penalitati de întârziere calculate de pârâta, conform aceleiasi situatii, acestea erau în cuantum de 1.932 lei, iar pâna în prezent reclamantei nu i s-a retinut nicio suma cu acest titlu.
Conform art.254 alin.1 din art. 279 republicat, cu modificarile si completarile ulterioare: (1) salariatii raspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legatura cu munca lor.”
În baza art.256 alin.1 din art. 279 republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, ,,(1)Salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.”
În art. 279 nu se da o definitie exacta notiunii de suma nedatorata si nu se detaliaza conditiile în care se naste obligatia de restituire, însa prevederile Codului muncii se întregesc cu prevederile Codului civil, în temeiul art.278 din art. 279 .
Potrivit dispozitiilor art.1643 alin.2 din Codul civil, atunci când cauza restituirii este imputabila creditorului, bunul ce face obiectul restituirii trebuie înapoiat în starea în care se regaseste la momentul introducerii actiunii, fara despagubiri, afara de cazul în care aceasta stare este cauzata de culpa debitorului restituirii.
Reclamanta, în calitate de salariata a Directiei Publice M__, a beneficiat de suma bruta de 15 lei/zi lucratoare, fara ca unitatea sa fi retinut si virat în mod corespunzator impozitul si contributii sociale datorate bugetului de stat aferente, astfel ca unitatea, în baza art.256 alin.1 din art. 279 , are dreptul la restituirea de catre salariata a sumei reprezentând impozit si contributii sociale datorate si neretinute.
Potrivit prevederilor Codului fiscal, sumele datorate bugetului de stat neachitate în termenul legal sunt generatoare de dobânzi/majorari si penalitati de întârziere, însa pârâta nu este îndreptatita sa pretinda plata acestora de catre salariat.
În baza art. 40 alin.2 lit. f din art. 279 republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, ,,angajatorul are obligatia a plati toate contributiile si impozitele aflate în sarcina sa, precum si sa retina si sa vireze contributiile si impozitele datorate de salariati, în conditiile legii”.
obligatia angajatorului de a retine si vira lunar contributiile sociale obligatorii era prevazuta si în Codul fiscal în forma în vigoare în perioada 2011-2013, la art.29618, ce stabilea ca „persoanele fizice si juridice care au calitatea de angajator, au obligatia de a calcula, de a retine si de a vira lunar contributiile de asigurari sociale obligatorii”.
Dobânzile/majorarile si penalitatile imputate reclamantei reprezinta contravaloarea prejudiciului datorat statului de societatea pârâta, ca urmare a achitarii cu întârziere de catre angajator a sumelor ce reprezinta debitul principal, neîndeplinirea obligatiei de retinere si virare a contributiilor si impozitului cauzând plata acestora.
Prin urmare, nu se poate retine vinovatia reclamantei în privinta neefectuarii în termenul legal a retinerilor contributiilor datorate statului, obligatia de restituire ce revine acesteia vizând doar suma efectiv încasata în mod necuvenit, suma care nu include dobânzile/majorarile si penalitatile de întârziere aferente debitului principal.
Referitor la angajamentul de plata din data de 6 august 2016, acesta nu constituie izvor al obligatiei reclamantei de a plati dobânzile/majorarile si penalitatile de întârziere aferente contributiilor sociale si impozitelor neretinute de angajator.
În actuala reglementare a Codului muncii, angajamentul de plata nu constituie deci un titlu de creanta recunoscut de lege, în baza caruia angajatorul poate pretinde salariatului repararea unui prejudiciu.
Opinia asistentilor judiciari este conforma cu prezenta hotarâre.
PENTRU ACESTE MOTIVE
Admite cererea ulterior modificata, formulata de reclamanta U_ R_, CNP xx, cu domiciliul în M__, Judetul Gorj, împotriva pârâtei S_ Directia P_ M__ S.A., cod unic de înregistrare xxxx, înregistrata în registrul comertului sub nr.JxX, cu sediul în municipiul M__, __. 31, Judetul Gorj.
Constata ca reclamanta nu datoreaza pârâtei penalitati de întârziere si dobânzi aferente debitului principal mentionat în angajamentul de plata nr.7688/06.08.2015.
Mai multe despre: acord de plata contract individual de munca act aditional contributii nedatorate penalitati de intarziere raspundere patrimoniala
