Cabinet avocat Dreptul muncii

In ceea ce priveste incadrarea activitatii contestatorului in dispozitiile legale invocate in adeverinta, ca temei al grupei de munca recunoscute, in conformitate cu art.4 al Ordinului nr.580/2008 emis de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse angajatorul este singurul raspunzator de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informatiilor inscrise.

In atare situatie, casa de pensii nu paote intervene in verificarea conformitatii datelor din adeverinta cu actele normative ce au constituit fundamental incadrarii in grupa.

Prin cererea inregistrata sub nr. 7010/99/2008, B.D.P. a chemat in judecata Casa Judeteana de Pensii Iasi contestand decizia nr. 30747/R/17.07.2008 privind acordarea pensiei pentru limita de varsta, conform Legii nr. 19/2000, emisa de parata Casa Judeteana de Pensii Iasi, prin care in mod eronat i-ar fi fost respinsa cererea pentru inscriere la pensie pentru limita de varsta, pe motiv ca nu au fost indeplinite prevederile art. 41(1) din Legea nr. 19/2000, in sensul ca varsta la data inscrierii la pensie era mai mica decat varsta standard de pensionare, in conditiile in care nu a fost valorificata adeverinta nr. 304/17949 din 15.10.2007 privind grupa a II-a de munca pentru perioada 10.03.1991 – 01.04.1999.
In fapt, contestatorul s-a nascut la data de 01 iulie 1949, iar in perioada 04.02.1970 – 11.06.1971 a efectuat stagiul militar, dupa care, incepand cu 01.07.1971 si pana la 27.07.1973, a fost angajat in meseria de conducator auto la I.P.C.D.M.R. - sectia Iasi.
De la 27.07.1973 a fost incadrat ca sofer la Directia de Drumuri si Poduri Iasi, pana la data de 15.01.1975, data de la care a fost transferat in interesul serviciului la Directia de Radio si Televiziune Iasi, tot ca sofer.
Astfel, cum s-a observat si din inregistrarile din carnetul de munca, pe parcursul activitatii sale la aceasta unitate, pana la data de 03.10.2007, cand i-a fost desfacut contractul de munca conform art. 65 (1) din Codul muncii , nu i-a fost schimbata niciodata functia sau meseria, el desfasurand in mod continuu activitatea de sofer in acest loc de munca cu conditii nocive, grele si periculoase.
Confuzia ce a facut ca parata sa nu-i valorifice la calculul pensiei si adeverinta nr. 304/17949 din 15.10.2007 privind activitatea desfasurata de el in grupa a II-a de munca, a aparut datorita unei inregistrari incomplete din carnetul de munca, unde incepand cu data de 01.03.1991, la o inregistrare ce viza aplicarea salariului negociat, desi nu se facea referire la vreo modificare intervenita in privinta functiei sau meseriei, la rubrica speciala „Meseria sau functia” aparea trecuta doar categoria in care se incadra postul de sofer, respectiv de muncitor calificat auxiliar, fara precizarea exacta a postului efectiv ocupat – acela de sofer, astfel cum s-a observat din contractele individuale de munca si actele aditionale. Abia pe data de 01.06.1994, persoana care era imputernicita sa faca inregistrarile in carbetul de munca, tot cu prilejul unei inregistrari ce viza aplicarea salariului negociat, pe langa categoria din care facea parte postul ocupat de el in unitate – muncitor calificat auxiliar – a revenit si a precizat in mod clar si meseria pe care o exercita si o exercitase si pana atunci – aceea de sofer.
Astfel cum s-a putut observa chiar din cuprinsul deciziei contestate, parata nu a respectat dispozitiile art. 86 din Legea nr.19/2000, ce precizeaza la alin. (1) ca: „Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizia emisa de casa teritoriala de pensii in termen de 45 de zile de la data depunerii cererii”.
In conditiile in care, din probatoriul administrat, era evident ca solutia data de parata cererii sale de inscriere la pensie pentru limita de varsta era eronata, intrucat pe parcursul intregii activitati desfasurate la Directia de Radio si Televiziune Iasi, actuala S.N. Radiocomunicatii – Sucursala Iasi, a activat ca sofer ce a efectuat prestatii in locuri de munca si activitati cu conditii nocive, grele si periculoase, fata de cele aratate la punctul 206 din anexa II a Ordinului nr. 50/1990, privind incadrarea acestor posturi in grupa superioara, a solicitat sa i se admita contestatia si pe cale de consecinta, sa fie obligata parata sa-i acorde drepturile ce i se cuveneau cu titlul de pensie pentru limita de varsta, potrivit legii.
Intimata a depus intampinare solicitand respingerea contestatiei formulate de B.D.P. ca nefondata, motivand ca din verificarea documentelor din dosarul administrativ al reclamantului, rezulta ca totalul stagiului de cotizare realizat era de 38 ani, 1 luna si 6 zile in conditii normale de munca, din care: 36 ani, 8 luni si 10 zile in conditii normale de munca; 1 an, 4 luni si 7 luni – stagiu asimilat.
Avand in vedere ca reclamantul s-a nascut la data de 1 iulie 1949 si analizand Anexa 9 a Legii nr.19/2000 ce cuprinde varstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare in functie de data nasterii, rezulta ca reclamantul ar fi putut beneficia de pensie pentru limita de varsta la data de 1 iulie 2014, la varsta de 64 ani si 10 luni si stagiul de cotizare de 34 ani si 8 luni.
Stagiile recunoscute in sistemul public de pensii, ca fiind realizate in grupe superioare de munca, sunt guvernate de legislatia din sistemul public, respectiv Legea nr. 19/2000 incepand cu 01.04.2001 si Ordinul nr. 50 din 5 martie 1990 pentru precizarea locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale cu conditii deosebite care se incadreaza in grupele I si II de munca in vederea pensionarii in fostul sistem de asigurari sociale (emis de Ministerul Muncii si ocrotirilor sociale, Ministerul sanatatii, Comisia Nationala pentru Protectia Muncii si publicat in Monitorul Oficial din 20 martie 1990).
Reclamantul nu putea beneficia de reducerea varstei standard de pensionare in sistemul public, deoarece in carnetul de munca nu exista nici o precizare despre grupe superioare de munca in baza legislatiei anterioare, desi dovada grupei de munca se face in principal cu carnetul de munca.
Prin urmare, in baza carnetului de munca, reclamantul nu a desfasurat activitate in grupe superioare de munca.
Pana la aparitia Legii nr. 49/1992 care a stabilit procentele de contributie la CAS diferentiat pe grupe de munca, deci pana la data de 01.04.1992, inscrierea din carnetul de munca referitoare la grupe de munca este litera de lege. Pentru perioadele ulterioare intrarii in vigoare a Legii 49/1992, era necesara adeverinta eliberata de unitatea angajatoare, pentru certificarea lucrului in conditii de munca superioare, daca continea mentiunea procentului cu care s-a contribuit la bugetul asigurarilor sociale.
Adeverinta eliberata de S.N. „Radiocomunicatii” S.A. Bucuresti nu era intocmita conform legislatiei in materie. Perioada in care reclamantul sustinea ca a lucrat in grupa de munca era anterioara intrarii in vigoare a Legii nr. 19/2000, 15.01.1975 – 31.03.2001, deci conform pct. 206 din Ordinul 50/1990 (care a intrat in vigoare la data de 01.03.1990), se incadrau in grupa a II-a de munca „soferii care efectueaza prestatii la locurile de munca si activitatile cu conditii nocive, grele sau periculoase prevazute in grupele de munca potrivit reglementarilor in vigoare”.
Soferii nu se incadreaza in mod normal in grupe de munca, ci doar acei soferi care, in afara de faptul de a conduce autovehiculele, presteaza si alte activitati – atentie – in locuri de munca care sunt incadrate in grupe superioare de munca datorita conditiilor nocive, grele sau periculoase.
Prin urmare, aceste activitati trebuie precizate expres in adeverinta eliberata de unitatea angajatoare, mai ales ca in carnetul de munca nu exista nici inscriptionare din care sa rezulte grupa de munca sau macar ca ar fi primit vreun spor de conditii grele sau nocive, asa cum primesc de obicei persoanele care desfasoara astfel de activitati grele.
In adeverinta intocmita de unitatea angajatoare, incadrarea in grupa a II-a de munca se raporta la adresa Ministerului Muncii si Protectiei Sociale nr. 163/07.05.1995, prin care se preciza ca se poate acorda grupa a II-a de munca personalului care lucreaza in statiile de radiodifuziune, televiziune, translatoare tv si radiorelee, respectandu-se cu strictete metodologia de incadrare prevazuta in O.M.M.P.S. nr. 50/1990.
Reclamantul trebuia sa dovedeasca faptul ca a desfasurat activitatile mentionate mai sus, incadrate in baza legii in grupa a II-a de munca.
Casa de Pensii Iasi a solicitat sa se consemneze apararea sa astfel:
In conformitate cu prevederile de la pct.6 din O.M.M.P.S. nr. 50/1990, Ministerului Sanatatii si Comisiei Nationale pentru Protectia Muncii, nominalizarea persoanelor care se incadrau in grupele I si a – II-a de munca se facea de conducerile unitatilor impreuna cu sindicatele libere din unitati, tinandu-se seama de conditiile concrete in care si-au desfasurat activitatea persoanele respective.
Potrivit prevederilor alin.2 de la pct.15 din Ordinul 50/1990, unitatile aveau obligatia sa analizeze si sa precizeze, in termen de 30 de zile de la data aprobarii ordinului, pe baza documentelor existente in unitate, situatia incadrarii personalului in grupele I si a II-a de munca incepand cu 18.03.1969.
La pct.8 din ordin, se prevedea ca perioada de timp in care o persoana a avut sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca in astfel de locuri se stabilea de conducerea unitatii sau prin prevederi legale.
Prin urmare, incadrarea activitatilor sau a locurilor de munca in grupe superioare de munca s-a efectuat sau ar fi trebuit sa se efectueze la momentul aparitiei fiecarui act normativ care reglementa aceasta, iar nominalizarea persoanelor sa poata fi probata cu documente verificabile, existente in cadrul unitatilor angajatoare.
Actele normative care reglementau fostele grupe de munca au fost abrogate la data intrarii in vigoare a art. 198 din Legea nr. 19/2000.
Dupa data de 01.04.2001 nu a mai existat baza legala pentru incadrarea locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale cu conditii deosebite in grupe superioare de munca, iar eliberarea adeverintelor privind atestarea faptului ca, in anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, salariatul desfasurase activitate in grupa a II-a de munca, se facea numai daca nominalizarea persoanei s-a facut anterior datei de 01.04.2001 prin proces-verbal, decizie, tabel, hotarare a consiliului de administratie si a sindicatului, pontaje lunare, registru de evidenta a intrarilor in subteran etc.
In prezent, angajatorii si cu atat mai putin detinatorii de arhive, nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane ori pentru a incadra activitati desfasurate anterior datei de 01.04.2001 in grupe superioare de munca, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior acestei date, prin inscrieri in carnetul de munca conform Decretului nr.92/1976 ori prin adeverinte.
Adeverintele trebuie sa indeplineasca conditii de fond – mai ales de fond si de forma – pentru a putea constitui dovezi legale, valabile conform art. 160 alin.7 din Legea nr. 19/2000.
In conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/16.04.1976 privind carnetul de munca si ale O.M.N. nr. 136/29.07.1976 pentru aprobarea metodologiei de intocmire, completare, pastrare si evidenta a carnetului de munca, inregistrarea in carnetul de munca a activitatilor desfasurate in grupele I si a II-a de munca era obligatorie.
Casa de Pensii Iasi a considerat ca lipsa inscriptionarii in carnetul de munca a unei perioade incadrate in grupe superioare de munca in fostul sistem de asigurari sociale era o dovada clara ca activitatea persoanei nu a fost incadrata in grupa superioara de munca de unitatea angajatoare.
Lipsa mentiunii din carnet nu putea fi acoperita prin nici un alt act. Doar daca ar fi existat mentiuni in carnetul de munca, iar acestea ar fi prezentat vicii de forma sau de fond, inlaturarea acestora se putea face numai in baza adeverintelor intocmite si eliberate in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 590/2008.
Prin urmare, casa de pensii a considerat ca era imposibil, atata timp cat asiguratul si unitatea angajatoare nu puteau face dovada incadrarii activitatii lor in grupa de munca, ca o alta instanta decat cea care cunostea faptele anterioare datei de 01.04.2001, sa poata stabili, fara a vedea documentele verificabile existente in cadrul unitatilor angajatoare, daca o persoana a desfasurat activitate in grupe superioare de munca.
In concluzie, a solicitat instantei respingerea actiunii ca nefondata, mentinerea Deciziei de respingere nr. 30747/R/17.07.2008 a C.J.P. Iasi ca fiind legala si temeinica.
Prin sentinta civila nr.270 din 18.02.2009, Tribunalul Iasi a admis contestatia formulata de contestatorul B.D.P. in contradictoriu cu intimata Casa Judeteana de Pensii Iasi, a obligat intimata sa emita in favoarea contestatorului o noua decizie de solutionare a cererii sale de pensionare nr. 30747/06.05.2008, cu luarea in calcul a tuturor datelor evidentiate in adeverinta emisa de S.N. „Radiocomunicatii” S.A. Bucuresti, Sucursala Iasi.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut urmatoarele:
Contestatorul B.D.P. a realizat un stagiu de cotizare de 38 ani, 1 luna si 6 zile in conditii normale de munca, din care: 36 ani, 8 luni si 10 zile in conditii normale de munca, iar 1 an, 4 luni si 7 luni – stagiu asimilat.
Este adevarat ca stagiile realizate in grupe superioare de munca recunoscute in sistemul public de pensii erau reglementate de Legea nr. 19/2000 si de Ordinul nr. 50 din 5 martie 1990 pentru precizarea locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale cu conditii deosebite care se incadreaza in grupele I si II de munca in vederea pensionarii in fostul sistem de asigurari sociale.
In carnetul de munca al contestatorului nu exista nici o precizare cu privire la grupa superioara de munca, dar din adeverinta eliberata de S.N. „Radiocomunicatii” S.A. Bucuresti, Sucursala Iasi rezulta ca B.D.P. a fost angajatul acestei unitati in perioada 15.01.1975-31.03.2001, in functia de sofer autospeciale, lucrand timp efectiv 100% in grupa a II-a de munca timp de 26,2 ani. Legea nr.49/1992 a reglementat posibilitatea eliberarii unei adeverinte de unitatea angajatoare, pentru certificarea lucrului in conditii de munca superioare.
Intimata Casa Judeteana de Pensii Iasi a invocat faptul ca adeverinta eliberata de S.N. „Radiocomunicatii” S.A. Bucuresti - Sucursala Iasi nu ar fi fost intocmita conform legislatiei in materie, insa nu a contestat-o, pentru a fi analizata de o instanta competenta. Nefiind contestata, adeverinta trebuia avuta in vedere ca atare, unitatea care a intocmit-o asumandu-si raspunderea pentru aceasta.
Conform legislatiei in materie, activitatile desfasurate trebuiau precizate expres in adeverinta eliberata de unitatea angajatoare, mai ales ca in carnetul de munca nu exista nici o inscriptionare din care sa rezulte grupa de munca sau macar ca ar fi primit vreun spor de conditii grele sau nocive, asa cum primesc de obicei persoanele care desfasoara astfel de activitati grele, in speta adeverinta continand elementele respective.
In conformitate cu prevederile de la pct.6 din O.M.M.P.S. nr. 50/1990, nominalizarea persoanelor care se incadrau in grupele I si a II-a de munca se facea de conducerile unitatilor impreuna cu sindicatele libere din unitati, tinandu-se seama de conditiile concrete in care si-au desfasurat activitatea persoanele respective.
Potrivit pct.8 din Ordinul nr.50/1990, perioada de timp in care o persoana a avut sarcina sa lucreze integral sau o parte din programul de munca in astfel de locuri se stabilea de conducerea unitatii sau prin prevederi legale.
Contestatorul B.D.P., pe parcursul intregii activitati desfasurate la Directia de Radio si Televiziune Iasi, actuala S.N. „Radiocomunicatii” – Sucursala Iasi, a activat ca sofer ce a efectuat prestatii in locuri de munca si activitati cu conditii nocive, grele si periculoase, fata de cele aratate la punctul 206 din anexa II a Ordinului nr. 50/1990, privind incadrarea acestor posturi in grupa superioara.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs Casa Judeteana de Pensii Iasi, considerand-o nelegala si netemeinica si motivand ca prima instanta in mod gresit a retinut ca intimatul a desfasurat activitatea de sofer la locul de munca cu conditii nocive, grele si periculoase, deoarece acest fapt nu a rezultat din nici un act aflat la dosarul de pensie. In carnetul de munca al contestatorului nu se mentiona ca acesta a lucrat in grupa superioara de munca si nici nu preciza ca a beneficiat de sporuri de conditii grele de munca sau de conditii toxice ori noxe.
Recurenta a mai motivat ca nu s-a respectat nici principiul contributivitatii, atata timp cat nu existau inscriptionari in carnetul de munca, ca in mod gresit a retinut instanta ca ar fi trebuit sa conteste adeverinta eliberata de S.N. „Radiocomunicatii” S.A. Bucuresti - Sucursala Iasi. Adeverinta este ilegala, indiferent daca o contesta sau nu. Unitatea angajatoare este cea care raspunde fata de salariat, daca adeverinta nu a fost intocmita conform legii, si nu fata de casa de pensii. De asemenea, actele normative care reglementau fostele grupe de munca au fost abrogate la data intrarii in vigoare a art. 198 din Legea nr. 19/2000. Dupa data de 01.04.2001 nu a mai existat baza legala pentru incadrarea locurilor de munca, activitatilor si categoriilor profesionale cu conditii deosebite in grupe superioare de munca, iar eliberarea adeverintelor privind atestarea faptului ca, in anumite perioade anterioare datei de 01.04.2001, salariatul ar fi desfasurat activitate in grupa a II-a de munca, urma a se face numai daca nominalizarea persoanei s-a facut anterior datei de 01.04.2001 prin proces-verbal, decizie, tabel, hotarare a consiliului de administratie si a sindicatului, pontaje lunare, registrul de evidenta a intrarilor in subteran etc.
Angajatorii si cu atat mai putin detinatorii de arhive, nu au temei legal pentru a nominaliza noi persoane ori pentru a incadra activitati desfasurate anterior datei de 01.04.2001 in grupe superioare de munca, ci doar pentru a atesta un fapt consumat anterior acestei date, prin inscrieri in carnetul de munca conform Decretului nr.92/1976 ori prin adeverinte, care trebuie sa indeplineasca conditii de fond si de forma pentru a putea constitui dovezi legale, valabile conform art. 160 alin.7 din Legea nr. 19/2000.
In conformitate cu prevederile Decretului nr. 92/16.04.1976 privind carnetul de munca si ale O.M.N. nr. 136/29.07.1976 pentru aprobarea metodologiei de intocmire, completare, pastrare si evidenta a carnetului de munca, inregistrarea in carnetul de munca a activitatilor desfasurate in grupele I si a II-a de munca era obligatorie.
Casa de Pensii Iasi a considerat ca lipsa inscriptionarii in carnetul de munca a unei perioade incadrate in grupe superioare de munca in fostul sistem de asigurari sociale era o dovada clara ca activitatea persoanei nu a fost incadrata in grupa superioara de munca de unitatea angajatoare, iar lipsa mentiunii din carnet nu putea fi acoperita prin nici un alt act. Numai daca ar fi existat mentiuni in carnet, iar acestea ar fi prezentat vicii de forma sau de fond, inlaturarea acestora se putea face numai in baza adeverintelor intocmite si eliberate in conformitate cu prevederile Ordinului nr. 590/2008.
Prin urmare, recurenta a considerat ca era imposibil ca, atata timp cat asiguratul si unitatea angajatoare nu puteau face dovada incadrarii activitatii lor in grupa de munca, o alta instanta decat cea care cunostea faptele anterioare datei de 01.04.2001, sa poata stabili, fara a vedea documentele verificabile existente in cadrul unitatilor angajatoare, daca o persoana a desfasurat activitate in grupe superioare de munca, cu atat mai putin ea, care cunostea un singur fapt palpabil.
Analizand actele si lucrarile dosarului in raport de motivele de recurs invocate, apararile intimatului si dispozitiile legale aplicabile, curtea de apel a retinut ca prin decizia nr.40747/R/17.07.2008, contestata in cauza, s-a respins cererea de inscriere la pensie pentru limita de varsta formulata de B.D.P., retinandu-se ca nu sunt indeplinite dispozitiile art.41(1) din Legea nr.19/2000, in sensul ca varsta la data inscrierii la pensie era mai mica decat varsta standard de pensionare.
Problema litigioasa a fost daca la determinarea varstei necesare de pensionare casa de pensii avea obligatia de a valorifica si adeverinta eliberata de S.N. „Radiocomunicatii” S.A. Bucuresti - Sucursala Iasi, care atesta incadrarea contestatorului in grupa a II-a de munca, in intervalul 15.01.1975 – 31.03.2001.
A sustinut recurenta ca adeverinta nu era legala, dat fiind faptul ca activitatea prestata de contestator nu se circumscria dispozitiilor legale relative la prestare in locuri de munca cu conditii nocive, grele si periculoase.
Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse a emis Ordinul nr.590 din 15.09.2008 pentru aprobarea Procedurii privind modul de intocmire si eliberare a adeverintelor prin care se atesta activitatea desfasurata in locuri de munca incadrate in grupele I si/sau a II-a de munca, potrivit legislatiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, necesare stabilirii si/sau modificarii drepturilor de pensie in conformitate cu prevederile Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurari sociale, cu modificarile si completarile ulterioare.
In art.4 din anexa la ordin se prevede ca „Angajatorii sau orice alti detinatori de arhive sunt direct raspunzatori de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informatiilor inscrise in adeverintele pe are le intocmesc si le elibereaza”.
Potrivit punctului 6, „Adeverintele nevalorificate la stabilirea si/sau recalcularea pensiilor, intocmite si eliberate anterior intrarii in vigoare a prezentului ordin, se utilizeaza la stabilirea si/sau modificarea drepturilor de pensie daca indeplinesc conditiile legale de valabilitate, chiar daca nu sunt conforme cu modelul din anexa”.
Verificand comparativ adeverinta eliberata de S.N. „Radiocomunicatii” S.A. Bucuresti - Sucursala Iasi cu modelul din anexa, curtea de apel a constatat ca aceasta cuprindea mentiunile minime obligatorii prevazute de lege, astfel incat sa fie valorificata la pensie.
In ceea ce priveste incadrarea activitatii contestatorului in dispozitiile legale invocate in adeverinta, ca temei al grupei de munca recunoscute, curtea a notat ca, in conformitate cu art.4 al Ordinului citat anterior, angajatorul era singurul raspunzator de legalitatea, exactitatea si corectitudinea datelor, elementelor si informatiilor inscrise. In atare situatie, casa de pensii nu putea interveni in verificarea conformitatii datelor din adeverinta cu actele normative ce au constituit fundamental incadrarii in grupa.
Prin consecinta, in mod corect a dispus instanta obligarea casei de pensii de a valorifica adeverinta la stabilirea varstei de pensionare.
Pentru aceste considerente, curtea de apel, in temeiul dispozitiilor art.312 C.pr.civ., a respins recursul ca nefondat.