Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea înregistrata la Tribunalul Dambovita sub nr. 2883/120 din data de 29.06.2009 reclamanta SC O. SA T. a chemat în judecata  paratul O. G., solicitand instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta sa oblige paratul la plata sumei de 2375 euro platibili în lei la cursul BNR din ziua platii, cu titlu de daune ca urmare a nerespectarii obligatiilor convenite cu salariatul legate de formarea profesionala.

In motivarea cererii, reclamanta a aratat ca paratul a fost salariatul sau din data de 02.10.2007, în baza contractului individual de munca, pana la data de 17.04.2009, cand raporturile de munca au încetat ca urmare demisiei salariatului  astfel cum rezulta din decizia nr. 209/2009 si cererea de demisie nr. 3298/02.04.2009.
Mai arata reclamanta ca în cadrul raporturilor de munca, s-a convenit de catre parti conform  art.5 din actul aditional la contractul individual de munca nr.1/02.10.2007 ca, în cazul în care într-o perioada de 5 ani de la data încheierii stagiului de formare profesionala, contractul de munca al angajatului va înceta din initiativa salariatului, acesta se obliga sa plateasca catre angajator despagubiri în cuantum de 3000 euro platibili în lei la cursul BNR din ziua platii. Mai arata reclamanta ca paratul a participat la cursul de formare profesionala în perioada 08.10.2007 -31.01.2008, curs organizat de catre angajator cu scoaterea din productie cate 15 ore pe saptamana timp de 16 saptamani. Raportand data terminarii cursului la data încetarii contractului de munca prin demisie rezulta ca salariatul nu a respectat obligatiile convenite în cadrul raporturilor de munca, consecinta fiind aceea a platii daunelor convenite conform art. 6 din actul aditional la contractul individual de munca al paratului. Mai arata reclamantul ca suma de 3000 euro convenita ca despagubiri a fost micsorata proportional cu perioada lucrata în societate de la finalizarea cursului pana la încetarea raporturilor de munca.
In drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 270, art. 195, art. 194 alin.2 lit. b si art. 281 din art. 279 .
La termenul de judecata din data de 29.09.2009 paratul a depus la dosar întampinare prin care a solicitat respingerea cererii formulate de reclamant. A aratat paratul ca participarea la asa zisul curs de formare profesionala nu a presupus scoaterea sa din productie pentru o perioada mai mare de 25% din durata timpului normal de lucru si nici scoaterea integrala din activitate, ca tot timpul a îndeplinit sarcini de serviciu pentru care nu era necesara instruirea sa pe post de catre un formator care era doar maistru în timp ce el avea calitatea de inginer. Actul aditional invocat de catre angajator, arata paratul, este lovit de nulitate deoarece în conformitate cu dispozitiile art. 38 din Codul muncii salariatul nu poate renunta la drepturile recunoscute de lege. Mai arata paratul ca altor persoane carora le-au încetat raporturile de munca prin demisie de la acelasi angajator nu li s-au solicitat asemenea sume de bani cum de altfel nu s-a solicitat nici de la parat prin nota de lichidare.
La acelasi termen de judecata paratul O.G. a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 8100 lei reprezentand contravaloarea a circa 350 ore suplimentare pe care le-a prestat reclamantei în perioada în care a fost angajat cu contract individual de munca. In motivarea cererii reconventionale paratul reclamant arata ca desi prezenta sa la serviciu a fost necesara de multe ori fie în zilele libere fie în cele de sarbatoare legala, angajatorul nu a dat eficienta dispozitiilor art. 119 alin. 1 din art. 279 si nici alternativei prevazuta de dispozitiile art. 120 din codul muncii de a primi un spor de salariu prin negociere sau prin contractul individual de munca.
Tribunalul a încuviintat pentru parti probele cu interogatorii, înscrisuri si martori. A fost depus la dosarul cauzei contractul de adaptare profesionala nr. 103/02.10.2007 privind paratul reclamant. Au fost audiati martorii V. O., I. N. C. si M. B.
Ambele parti au depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Analizand actele si lucrarile dosarului, prin prisma dispozitiilor legale incidente în cauza, tribunalul retine ca prin cererea înregistrata la Tribunalul Dambovita sub nr. 2883/120 din data de 29.06.2009 reclamanta SC O. SA T. a chemat în judecata  paratul O. G., solicitand instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta sa oblige paratul la plata sumei de 2375 euro platibili în lei la cursul BNR din ziua platii, cu titlu de daune ca urmare a nerespectarii obligatiilor convenite cu salariatul legate de formarea profesionala.
Mai retine tribunalul ca paratul a formulat cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 8100 lei reprezentand contravaloarea a circa 350 ore suplimentare pe care le-a prestat reclamantei în perioada în care a fost angajat cu contract individual de munca.
Pe fondul cauzei deduse judecatii, tribunalul retine ca paratul a fost salariatul societatii reclamante potrivit contractului individual de munca nr.378/02.10.2007 pe durata nedeterminata si la data încheierii contractului individual de munca acesta a semnat un act aditional cu nr.1/02.10.2007 privind efectuarea unui stagiu de adaptare profesionala de minim 65 de zile, conform art.189 lit.b din art. 279 , la art.6  prevazandu-se ca în cazul în care într-o perioada de 5 ani de la data terminarii stagiului se va desface contractul de munca din motive disciplinare sau din initiativa salariatului, angajatul se obliga la plata sumei de 3000 euro catre angajator cu titlu de despagubiri. La aceeasi data paratul salariat a semnat si un contract de adaptare profesionala cu nr. 103/02.10.2007, acest stagiu de formare profesionala fiind încheiat prin decizia nr.175/02.04.2008.
Examinand contractul încheiat între parti, instanta constata ca acesta este un contract de adaptare profesionala, asa cum este si denumit (fila 42) caruia îi sunt aplicabile prevederile art.201 din art. 279 , în sensul ca acesta a fost încheiat în vederea adaptarii salariatului debutant la o functie noua si a fost încheiat odata cu încheierea contractului individual de munca, purtand aceeasi data, respectiv 02.10.2007. Tribunalul retine ca în cadrul formarii profesionale a salariatilor , potrivit art.189 lit.b din art. 279 , se pot realiza si stagii de adaptare profesionala la cerintele postului si ale locului de munca una dintre modalitatile de realizare a formarii profesionale fiind adaptarea profesionala.
Tribunalul constata, conform probelor administrate de parti, respectiv înscrisuri si martori, ca adaptarea profesionala a paratului reclamant s-a facut cu ajutorul unor formatori, salariati ai aceluiasi angajator, în timpul programului de lucru. Adaptarea profesionala a presupus atat desfasurarea de activitati productive în folosul angajatorului, respectiv repararea efectiva a liniilor tehnologice, dar si un program de învatare efectiva a particularitatilor acestor linii tehnologice. Conform declaratiilor martorilor M. B., principalul formator al paratului reclamant si I.C., alt formator, dar care se afla în litigiu cu angajatorul pentru aceeasi cauza ca si paratul, nu se primea de catre salariatii formatori o plata diferita pentru orele de formare profesionala ci doar un eventual spor la salariu, intrand în atributiile lor de serviciu formarea profesionala a noilor angajati. Tribunalul nu poate stabili din probele administrate care a fost proportia exacta de timp în care salariatul a participat la cursul de adaptare profesionala si intervalul de timp cat acesta a lucrat efectiv în beneficiul angajatorului.
Actul aditional prin care s-a stabilit un cuantum al despagubirilor în situatia în care salariatul va avea initiativa încetarii raporturilor de munca înainte de a se împlini un termen de 5 ani de la data terminarii cursului de adaptare profesionala nu este un act nul conform sustinerilor paratului reclamant ci reprezinta un acord de vointa al partilor care contine o evaluare a despagubirilor în caz de nerespectare a unor obligatii asumate. Tribunalul constata ca în cauza nu poate fi vorba de o renuntare a salariatului la drepturile sale recunoscute de lege, renuntare sanctionata de art. 279 cu nulitatea absoluta ci este vorba de clauza  calificata, conform dispozitiilor art. 1066 Cod civil ca fiind o clauza penala. O astfel de clauza penala nu este nula decat în cazul contractelor de împrumut.
Cu toate acestea, clauza penala în materie de drept al muncii trebuie sa tina seama de dispozitiile art. 3 din art. 279 care garanteaza libertatea muncii precum si de cheltuielile efective reprezentate în cazul de fata de cursul de adaptare profesionala. In aceasta situatie, tribunalul poate, constatand ca suma stipulata de comun acord de catre parti este disproportionata fata de cheltuielile efectiv dovedite de catre angajator, sa dispuna reducerea acestei sume la o suma care rezulta din actele depuse si din probele administrate.
Cum pozitia angajatului este una vulnerabila în raport cu angajatorul detinator de capital , dispozitiile legale trebuie sa asigure un echilibru între cele doua parti contractante. Cum cursurile de adaptare profesionala urmate de catre paratul reclamant nu au reprezentat un efort financiar deosebit pentru unitatea reclamanta, suma pe care unitatea angajatoare ar urma sa o primeasca drept despagubire pentru pierderea unui angajat specializat prin efortul  angajatorului trebuie sa fie proportionala cu acest efort financiar si sa nu reprezinte un obstacol insurmontabil care sa lege pentru 5 ani angajatul de angajator.
Tribunalul constata ca în cauza reclamanta parata nu a dovedit efectiv care a fost cuantumul cheltuielilor facute cu acest curs de adaptare profesionala. Astfel, în calculul efectuat (fila  41) este trecut tot salariul angajatului  pe un total de 240 ore de curs desi din probe a rezultat ca o parte din aceste ore au fost reprezentate de activitate efectiva în folosul reclamantei, au fost trecute ca fiind platite catre formatorul M. B. un numar total tot de 240 ore desi acesta nu a fost tot timpul cu O. G. ci si-a desfasurat si propria activitate, nefiind platit cu salariu separat pentru aceste ore ci doar cu un spor la salariul sau, spor al carui cuantum nu a fost dovedit de catre unitatea reclamanta. In plus, în orele cand paratul a fost instruit de catre ceilalti formatori, respectiv I. C. si N. D., nu era prezent si M. B., conform declaratiei acestuia, situatie în care calculele prezentate de catre reclamanta nu pot fi privite ca obiective.
Cum însa este cert ca unitatea angajatoare a suferit un prejudiciu prin plecarea paratului dupa un an de la terminarea cursului de adaptare profesionala, tribunalul urmeaza ca, prin interpretarea actelor depuse si a declaratiilor de martori, sa oblige paratul la plata unei sume stabilita în mod rezonabil prin compararea calculelor facute de reclamanta cu situatia obiectiva rezultata din declaratiile martorilor dand în acest fel eficienta clauzei penale cuprinsa în actul aditional la contractul individual de munca încheiat de parti. Tribunalul considera ca suma de 500 euro este o suma rezonabila si urmeaza a obliga paratul la plata acestei sume la cursul în lei al BNR din ziua platii.
Cu privire la cererea reconventionala formulata de catre paratul reclamant, tribunalul constata ca aceasta nu a fost dovedita de catre paratul reclamant. Desi s-a sustinut de catre martorul V. O. ca salariatul lucra peste program, acesta nu a putut aprecia cate ore s-au lucrat peste program pentru ca instanta sa aiba elemente privind cuantificarea orelor suplimentare. In plus, salariatul nu a facut nici un fel de dovezi ca a solicitat plata unor ore suplimentare angajatorului sau ca a primit aviz pentru efectuarea acestora. In aceste conditii cererea reconventionala urmeaza a fi respinsa.
Fata de considerentele expuse, tribunalul urmeaza a admite în parte cererea principala si a respinge cererea reconventionala.