Cabinet avocat Dreptul muncii

Spre deosebire de dreptul civil care este guvernat de principiul libertatii contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuala este limitata prin lege (art. 38 din Codul muncii) în interesul protectiei salariatilor.

Ratiunea acestei limitari reprezentand-o raportul de subordonare dintre partile contractului individual de munca, conditiile acestuia trebuie interpretate strict deoarece relatia de subordonare poate genera abuzuri. 2. Retinand ca scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentala a contraprestatiei, Curtea apreciaza ca, desi recurenta-reclamanta s-a obligat sa plateasca 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007, intimata-parata nu s-a obligat la o contraprestatie. Drept urmare, deoarece lipseste scopul imediat, cauza clauzei a carei nulitate se solicita nu este valabila, iar sanctiunea specifica a nevalabilitatii cauzei actului juridic civil este nulitatea absoluta a acestuia. In consecinta, se apreciaza ca în mod nelegal prima instanta a apreciat ca „Angajamentul” luat de recurenta este valabil.

Prin sentinta civila nr. 1266 din 21.11.2007 pronuntata de Tribunalul Maramures în dosarul nr. (...) , a fost respinsa exceptia tardivitatii introducerii actiunii formulata de parata SC E. SA V si a fost admisa în parte actiunea civila formulata de reclamanta D. B. în contradictoriu cu parata SC E. SA V si, în consecinta a fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 2737 lei reprezentand drepturi salariale restante. A fost obligata parata sa plateasca reclamantei 500 lei cheltuieli de judecata.
S-au respins celelalte capete de cerere.
Totodata a fost admisa în parte cererea reconventionala formulata de parata SC E. SA V în contradictoriu cu reclamanta-parata reconventional D.B.N. si în consecinta a fost obligata parata reconventional D.B.N. sa plateasca reclamantei reconventionale SC E. SA V suma de 2.000 lei.
A fost respinsa cererea privind cheltuielile de judecata ca nedovedita.
Pentru a hotarî astfel prima instanta a retinut ca reclamanta a fost angajata paratei, în baza contractului individual de munca înregistrat la ITM sub nr. E./2006.
La data de 1.12.2006, prin înscrisul sub semnatura privata intitulat „angajament” redactat si semnat de reclamanta, înregistrat la sediul paratei sub nr. 4331/01.12.2006, reclamanta se obliga ca în cazul plecarii din firma în perioada 1.12.2006-1.12.2007, sa plateasca daune în suma de 2000 lei.
Fata de acest angajament reclamanta a invocat nulitatea absoluta sustinand ca s-au încalcat dispozitiile art. 41 alin. (1) din Constitutie fiindu-i îngradita libertatea de munca.
Invocandu-se nulitatea absoluta, prima instanta a retinut ca în cauza nu sunt incidente dispozitiile art. 283 alin. (1) lit. d) Codul muncii , aceasta putand fi invocata oricand, astfel ca actiunea nu poate fi considerata tardiv introdusa. Angajamentul din 1.12.2006, vizand raporturile de munca dintre parti,
poate fi interpretat ca o clauza a contractului individual de munca, stabilita prin vointa reclamantei si acceptata de parata. Reclamanta nu-si poate invoca
propria culpa..
Astfel, prin acest înscris se obliga ca în cazul încetarii raportului de munca în perioada 1.12.2006-01.12.2007 sa plateasca daune în cuantum de 2000 lei.
La data de 5.09.2007, reclamanta a solicitat încetarea contractului individual de munca începand cu 3.09.2007, masura dispusa de parata prin Decizia 268/07.09.2007. Contractul de munca încetand anterior datei de 1.12.2007, reclamanta datoreaza paratei suma de 2000 lei la care s-a obligat prin angajament.
Angajamentul în sine nu constituie însa titlu executor astfel ca, în mod gresit parata a retinut drepturile salariale ale reclamantei, în suma de 2737 lei, în baza angajamentului, retinerile din salariu putandu-se face doar cu respectarea dispozitiilor art. 164 alin. (1) si (2) Codul muncii .
Pentru considerentele retinute s-a apreciat întemeiata actiunea reclamantei cu privire la plata drepturilor salariale si cererea reconventionala privind daunele în suma de 2000 lei.
In privinta daunelor morale solicitate de reclamanta, instanta si-a însusit punctul de vedere majoritar exprimat în doctrina si jurisprudenta în sensul ca potrivit dispozitiilor art. 269 art. 279 astfel, cum a fost modificat, daunele morale, se cuvin numai în masura în care contractul individual de munca cuprinde clauza în acest sens, nefiind însa cazul în speta, acest capat de cerere fiind respins.
In temeiul art. 274 C. proc. civ. parata a fost obligata si la cheltuielile de judecata reprezentand onorariu de avocat.
Reclamanta-parata reconventional nu a fost obligat la cheltuieli de judecata deoarece parata-reclamanta reconventional nu a facut dovada unor asemenea cheltuieli desi s-a pus în vede e reprezentantului acesteia sa faca dovada cheltuielilor de judecata solicitate.

Impotriva acestei hotarari a declarat recurs reclamanta D.B.N. solicitand admiterea recursului, casarea în parte a sentintei în sensul admiterii în tot a actiunii introductive si respingerea cererii reconventionale formulate de intimata.
In memoriul de recurs s-a aratat ca nulitatea absoluta poate fi invocata de catre oricine, iar dreptul constitutional al demisiei, ce nu suporta îngradiri sau limitari, a fost exercitat numai atunci cand intimata nu si-a respectat obligatiile contractului individual de munca, respectiv neacordarea constanta a drepturilor banesti. Nulitatea absoluta nu poate fi acoperita prin confirmare, deci partile nu pot sa deroge de la regulile imperative datorita interesului obstesc a interesului ocrotit.
In conformitate cu art. 11 din Legea nr. 53/2003 „clauzele contractului individual de munca nu pot contine prevederi contrare sau drepturi sub nivelul minim stabilit prin acte normative” în speta dispozitia legala nerespectata fiind art. 41 alin. (1) din Constitutie, art. 3 alin. (3) si (4) din Legea nr. 53/2003.
De asemenea, art. 38 din Legea nr. 53/2003 prevede ca “ salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate”. Prin urmare, în materia dreptului muncii, principiul consacrat de art. 969 Cod civil sufera limitari impuse de protectia ce legiuitorul întelege sa o ofere în relatia angajator-salariat. Putem spune ca este si un caz de aplicare particulara al art. 5 C. civ.
Recurenta a mai invocat dispozitiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, precizand ca dispozitia cu care ar trebui înlocuita clauza nula este cea prevazuta de art. 195 din Legea nr. 53/2003 referitoare la obligatia dezdaunarii angajatorului de catre salariatii ce au beneficiat de un curs de formare profesionala si îsi dau demisia mai devreme de 3 ani.
S-a mai aratat de catre recurenta ca a beneficiat de un tratament discriminatoriu comparativ cu intimata. Intimata a retinut nelegal, în absenta unui titlu executoriu ce 2000 lei cuveniti prin „angajament”, astfel ca nu îsi poate realiza dreptul prin intermediul instantei întrucat este în culpa.
In ceea ce priveste daunele morale s-a apreciat ca se pot acorda si în ipoteza în care nu este expres prevazuta o clauza contractuala în acest sens. Prin modificarea adusa art. 269 din art. 279 de Legea nr. 237/2007 s-a conferit o posibilitate salariatului de a solicita în litigiile de munca acordarea de daune morale alaturi de cele patrimoniale.
In drept au fost invocate prevederile art. 3041 C. proc. civ., art. 41 din Constitutie, art. 11, 38, 57 din Legea nr. 53/2003, art. 5 C. civ.
Intimata SC E. SA V, prin întampinare a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Examinand hotararea recurata prin prisma motivelor invocate, Curtea constata ca recursul este partial fondat, pentru urmatoarele considerente:
Asa cum a retinut si prima instanta, „Angajamentul” luat de recurenta-reclamanta în data de 1.12.2006, înregistrat la intimata-parata sub nr. 4331/2006 (fila 6 dosar fond) reprezinta o clauza a contractului individual de munca, din continutul înscrisului rezultand ca ea reprezinta acordul de vointa al ambelor parti. Astfel, în actul mentionat se precizeaza ca recurenta „este de acord si se angajeaza” ca în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007 sa plateasca intimatei suma de 2000 lei cu titlu de daune.
Intrucat partile se obliga reciproc una fata de cealalta conform art. 943 C. civ. contractul individual de munca este sinalagmatic, cauza obligatiei uneia dintre parti o constituie executarea obligatiei celeilalte parti.
Retinand ca scopul imediat (causa proxima) stabilit pentru contractele sinalagmatice este reprezentarea sau prefigurarea mentala a contraprestatiei, Curtea apreciaza ca, desi recurenta-reclamanta s-a obligat sa plateasca 2000 lei în cazul în care va demisiona în perioada 1.12.2006-1.12.2007, intimata-parata nu s-a obligat la o contraprestatie.
Drept urmare, deoarece lipseste scopul imediat, cauza clauzei a carei nulitate se solicita nu este valabila, iar sanctiunea specifica a nevalabilitatii cauzei actului juridic civil este nulitatea absoluta a acestuia.
Mai mult, spre deosebire de dreptul civil care este guvernat de principiul libertatii contractuale, în dreptul muncii libertatea contractuala este limitata prin lege (art. 38 din art. 279 ) în interesul protectiei salariatilor. Ratiunea acestei limitari reprezentand-o raportul de subordonare dintre partile contractului individual de munca, conditiile acestuia trebuie interpretate strict deoarece relatia de subordonare poate genera abuzuri.
In consecinta, se apreciaza ca în mod nelegal prima instanta a apreciat ca „Angajamentul” luat de recurenta este valabil.
Desi nu face obiectul prezentului recurs, în conditiile în care la fond s-a respins exceptia tardivitatii introducerii actiunii, iar recurentei nu i se poate agrava situatia în propria cale de atac conform art. 315 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 296 C. proc. civ., se retine ca desi motivarea primei instante este incompleta, exceptia a fost corect solutionata. Astfel, în conditiile în care termenele prevazute de art. 283 art. 279 sunt considerate termene de prescriptie extinctiva, iar clauza cu privire la care s-a invocat nulitatea urma sa-si produca efectul la încetarea contractului individual de munca, se apreciaza ca nu se poate considera termenul de prescriptie împlinit înainte de nasterea dreptului la actiune.
In ceea ce priveste daunele morale, desi solutia primei instante este corecta, Curtea nu este de acord cu argumentele expuse. Astfel, dupa modificarea Codului Muncii prin art. 1 din Legea nr. 237/2007 angajatorul poate fi obligat daca sunt îndeplinite normele si principiile raspunderii civile contractuale sa îl despagubeasca pe angajat si pentru prejudiciul moral suferit în timpul îndeplinirii obligatiilor de serviciu sau în legatura cu serviciul, indiferent de prevederea unei clauze în acest sens în contractul individual de munca. Insa în cauza nu s-a dovedit prejudiciul patrimonial care i-a fost cauzat recurentei, aceasta neindicand argumente sau indicii din care sa rezulte în ce masura drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozitiilor legale mentionate anterior, a art. 299 alin. (1) , 3041 si 312 alin. (1) si (3) C. proc. civ. se va admite în parte recursul declarat de reclamanta D.B.N. împotriva sentintei civile nr. 1266 din 21.11. 2007 a Tribunalului Maramures pronuntata în dosar nr. (...) care va fi modificata în parte în sensul ca se va constata nulitatea absoluta a actului denumit „Angajament” cu nr. 4331/1.12.2006, înregistrat la parata.
Avand în vedere solutia capatului de cerere din actiunea principala care se refera la nulitatea absoluta a înscrisului mentionat anterior, se va respinge cererea reconventionala formulata de parata S.C. E. SA care se refera la executarea obligatiei stabilite prin „angajament” .
Se vor mentine celelalte dispozitii ale sentintei asupra actiunii principale.