Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea inregistrata la Tribunalul Iasi si solutionata prin sentinta nr. 2165 din 11 octombrie 2006, reclamanta S.C. „B.M.T.E.C.H.” S.R.L. a chemat in judecata pe paratul B.I., solicitand obligarea sa la restituirea sumei reprezentand indemnizatia pentru 16 zile de concediu la care acesta nu avea dreptul.

Motivand in fapt actiunea, reclamanta a sustinut ca paratul a fost angajatul sau, iar in luna august 2006 a solicitat efectuarea a 15 zile din concediul de odihna, cerere aprobata. Dupa aceasta perioada, paratul nu s-a mai prezentat la serviciu, desi incasase integral indemnizatia pentru toate cele 31 de zile din concediul de odihna.
Paratul nu a depus intampinare si nu s-a infatisat la judecata.
Tribunalul Iasi a respins actiunea reclamantei, retinand ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 272 (1) C. muncii si ca , potrivit dispozitiilor art. 140 alin. 2 art. 279 , durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil, este prevazuta in contractul individual de munca si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic, iar potrivit dispozitiilor art. 145 alin. 1 din art. 279 , pentru perioada concediului de odihna, salariatul beneficiaza de o indemnizatie de concediu care nu poate fi mai mica de cat salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectiva, prevazute in contractul individual de munca.
Potrivit dispozitiilor art. 287 art. 279 , in conflictele de munca sarcina probei revine angajatorului, care este obligat sa depuna dovezile in apararea sa pana la prima zi de infatisare.
In cauza, reclamanta nu a facut dovada ca paratul ar fi beneficiat in anul 2006 de 15 zile de concediu de odihna si ca ar fi incasat indemnizatia corespunzatoare acestor zile. Din statele de plata depuse la dosar rezulta ca paratul a efectuat, in luna iulie 2006, 15 zile de concediu, iar in luna august 2006 15 zile de concediu, incasand indemnizatia pentru 30 zile de concediu.
Reclamanta nu a dovedit nici faptul ca in anul 2006 paratul ar fi fost indreptatit la efectuarea a doar 15 zile de concediu de odihna. Desi prin actiunea introductiva reclamanta a sustinut ca din luna august 2006 paratul nu s-a mai prezentat la serviciu, instanta a retinut ca la dosarul cauzei nu a fost facuta nici o dovada in acest sens.
Impotriva acestei sentinte a formulat recurs reclamanta, sustinand ca instanta de fond a apreciat gresit cauza sub toate aspectele, iar solutia contine argumente ce nu au corespondent in realitate, fiind in contradictie si cu probele dosarului.
Astfel, sustine recurenta, paratul a efectuat 30 zile de concediu, in loc de 31 zile, fiind omisa ziua efectuata in luna aprilie 2006. Intimatul a parasit locul de munca dupa expirarea celor 15 zile de concediu de odihna efectuate in luna august, dar a incasat indemnizatia corespunzatoare pentru concediul cuvenit daca ar fi lucrat intregul an.
Desi instanta de fond a retinut ca durata concediului de odihna se acorda proportional cu activitatea prestata, a respins actiunea formulata pe motiv ca nu s-a facut dovada ca paratul ar fi fost indreptatit doar la 15 zile de concediu, desi nu s-a mai prezentat la serviciu si nu era indreptatit la concediu integral.
In drept s-au invocat dispozitiile art. 3041 C. pr. civ.
Analizand recursul, Curtea a constatat urmatoarele:
Intimatul B. I. a fost salariatul recurentei S.C. „B.M.T.E.C.H.” S.R.L. pana la data de 24 august 2006, cand i-a incetat contractul individual de munca ca urmare a aplicarii sanctiunii disciplinare, in conditiile prevazute de art. 61 lit. a) C. muncii, prin decizia nr. 1125 din 19 septembrie 2006 emisa de recurenta.
Din inscrisurile depuse de recurenta rezulta ca, in cursul lunii aprilie 2006, intimatul a beneficiat de o zi concediu de odihna, iar in cursul lunii august 2006 de 15 zile concediu de odihna, cumuland, pana la data desfacerii contractului individual de munca, un numar de 16 zile concediu de odihna, nu 31 zile de concediu, cum sustine recurentul, in motivarea recursului si cum eronat a retinut si instanta de fond.
Asa cum prevede art. 140 alin. 2 art. 279 , durata efectiva a concediului de odihna anual se stabileste prin contractul colectiv de munca aplicabil, este prevazuta in contractul individual de munca si se acorda proportional cu activitatea prestata intr-un an calendaristic.
Conform contractului individual de munca, durata concediului anual de odihna al intimatului a fost de 21 zile lucratoare, din care a efectuat, in cursul anului 2006, 16 zile lucratoare, pentru care a primit, cu titlu de indemnizatie de concediu, la care era indreptatit potrivit art. 145 art. 279 , suma de 652 lei.
Aceasta suma reprezinta indemnizatia aferenta intregii durate a concediului de odihna, la care ar fi fost indreptatit intimatul daca ar fi continuat sa presteze activitatea intregul an calendaristic 2006. Cum acesta nu s-a mai prezentat la locul de munca ulterior efectuarii, in luna august 2006, a celor 15 zile lucratoare de concediu de odihna, se constata ca suma de 165 lei, reprezentand indemnizatia de concediu pentru cele 5 zile lucratoare la care intimatul nu era indreptatit in conformitate cu prevederile art. 140 alin. 2 art. 279 , este o suma nedatorata incasata de acesta.
In consecinta, fata de considerentele expuse, avandu-se in vedere dispozitiile art. 312 alin. 2 C. pr. civ. precum si cele ale art. 272 alin. 1 C. muncii, s-a admis recursul si s-a modificat in tot sentinta, in sensul ca s-a admis actiunea formulata de reclamanta S.C. „B.M.T.E.C.H.” S.R.L., iar paratul a fost obli-gat sa restituie suma incasata necuvenit.