Cabinet avocat Dreptul muncii

Orice diferenta de tratament savarsita de stat intre indivizi in situatii analoge, fara o justificare obiectiva si rezonabila reprezinta o incalcare a dispozitiilor art. 14 din CEDO. 

Acordarea sporului de 30-40% din indemnizatia de incadrare numai magistratilor care participa la solutionarea dosarelor ce au ca obiect fapte de coruptie reprezinta o discriminare in raporturile de munca, un tratament diferentiat pentru magistrati, fiind lipsit de justificare obiectiva si rezonabila.

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamantul B.T. a chemat in judecata paratii Ministerul Justitiei si Tribunalul Tulcea, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta, paratii sa fie obligati la plata de despagubiri egale cu sporurile acordate pentru solutionarea cauzelor ce au ca obiect infractiunile de coruptie pe perioada noiembrie 2002-martie 2006, actualizate cu indicele de inflatie.
In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a fost subiectul unei discriminari in sensul ca nu a beneficiat de sporul de 30% respectiv 40% din salariu, spor de care a beneficiat insa alti magistrati, iar aceasta discriminare nu are la baza un criteriu obiectiv.
In legatura cu existenta acestei discriminari s-a pronuntat in mod explicit Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
Prin Hotararea nr. 185/22.07.2005 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii s-a constatat existenta unei discriminari directe, potrivit art. 2 alin.1 din O.G. nr.137/2000, intre magistratii care primeau acest spor si cei care nu-l primeau desi toti magistratii ar trebui sa se bucure de aceleasi drepturi facand parte din aceeasi putere a statului.
Hotararea a avut la baza acordarea unui tratament diferentiat pentru magistrati in mod nejustificat.
Prin intampinare, Ministerul Justitiei a invocat exceptia necompetentei materiale a instantei deoarece este vorba de o simpla actiune in pretentii pentru care este competenta Judecatoria.
S-a invocat si exceptia prescriptiei dreptului la actiune deoarece termenul de prescriptie incepe sa curga de la data intrarii in vigoare a OUG nr.43/2002, respectiv la 4.04.2002.
Pe fond s-a solicitat respingerea actiunii ca nefondata deoarece Ministerul Justitiei nu este in culpa pentru plata diferentiata a acestor sporuri si chiar a initiat un proiect de lege pentru acordarea acestui spor tuturor magistratilor indiferent de cauzele specifice cu a caror solutionare sunt investiti.
In aceste conditii Ministerul nu este raspunzator pentru neadoptarea de catre Guvern a unui proiect de act normativ in consens cu Hotararea nr. 185/2005 a CNCD.
Prin sentinta civila nr.523/04.04.2007 a fost admisa actiunea formulata de reclamantul B.T. impotriva paratilor Tribunalul Tulcea, Ministerul Justitiei si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
Au fost obligati paratii Tribunalul Tulcea si Ministerul Justitiei, in solidar, la plata catre reclamant a despagubirilor constand in drepturi salariale reprezentand 30% din indemnizatiile de incadrare bruta lunara pentru perioada noiembrie 2002 – aprilie 2004 si a despagubirilor constand in drepturi salariale reprezentand 40% din indemnizatia de incadrare bruta lunara pentru perioada mai 2004 – martie 2006 (din aceasta ultima perioada excluzandu-se plata despagubirilor pentru luna septembrie 2005).
Au fost respinse exceptiile de necompetenta materiala si prescriere a dreptului material la actiune, ca nefondate.
Pentru a solutiona astfel, instanta de fond a retinut, in esenta, urmatoarele:
Cu privire la exceptia necompetentei materiale, instanta de fond a retinut ca nu se afla in prezenta unei simple actiuni in pretentii ci a unei actiuni privind despagubirile datorate in urma discriminarii care s-a produs in cadrul unui raport de munca.
Pentru aceste considerente, a constatat ca cererea are natura juridica a unui litigiu de munca si tot pentru aceste considerente a fost respinsa exceptia necompetentei materiale a Tribunalului, competenta fiind data de prevederile art.21 art.1 alin.2 din O.G. nr.137/2000 raportat la art. 2 alin.1 lit.c Cod procedura civila.
Si exceptia prescriptiei dreptului la actiune a fost respinsa, instanta raportandu-se pentru a calcula termenul de 3 ani, la data de cand reclamantul a luat cunostinta de discriminare, respectiv de hotararea nr. 185/22.07.2005 a CNPCD.
Pe fondul cauzei instanta a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Potrivit art. 21 alin.1 din OG nr.137/2000: „In toate cazurile de discriminare prevazute in prezenta ordonanta, persoanele discriminate au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferit, precum si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.”
Ordonanta privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare (O.G. nr.137/2000) avand la baza drepturile recunoscute cetatenilor prin Constitutia Romaniei garanteaza excluderea privilegiilor si discriminarii in cazul muncii egale, salariatii avand dreptul la un salariu egal, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare.
Ordonanta de urgenta nr.177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor a stabilit, in art.11 alin.2, in favoarea procurorilor care participa la sedintele de judecata in completele specializate pentru judecarea infractiunilor de coruptie dreptul la un spor de 30% din indemnizatia de incadrare bruta lunara.
Acelasi drept a fost stabilit si in favoarea judecatorilor care compun completele specializate pentru judecarea infractiunilor de coruptie.
Potrivit art.154 alin.1 din Codul muncii „salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse”.
Art. 16 din Constitutia Romaniei consacra egalitatea cetatenilor in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si discriminari.
Prin actele normative mai sus enumerate a fost reglementata salarizarea magistratilor, legea stabilind si un tratament diferentiat pentru magistratii care judeca si efectueaza urmarirea penala in faptele de coruptie.
Solutionarea faptelor de coruptie nu presupune o specializare fata de alte categorii de cauze; de asemenea, nu prezinta un grad sporit de dificultate in raport cu celelalte cauze penale si nici in raport de cauzele civile; nu presupune o responsabilitate sporita.
Chiar si Curtea Constitutionala a retinut prin decizia nr.2/02.02.2000 ca prezinta o incalcare a prevederilor art.14 din Conventia privind apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, orice diferenta de tratament savarsita de stat intre indivizi in situatii analoge fara o justificare obiectiva si rezonabila.
In acest sens s-a pronuntat si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii prin hotararea nr.185/22.07.2005, aceasta constatand existenta unei discriminari intre magistrati.
Fiind dovedita discriminarea, persoanele afectate au dreptul la despagubiri potrivit OG nr. 137/2000, astfel ca si reclamantul este indreptatit la plata despagubirilor reprezentand 30%, respectiv 40% din indemnizatia de incadrare.
Impotriva acestei sentinte , a declarat recurs Ministerul Justitiei.
Critica sentintei prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justitiei, a vizat in esenta urmatoarele:
- Hotararea judecatoreasca a instantei de fond este nelegala, deoarece a fost gresit solutionata exceptia prescriptiei dreptului la actiune in conditiile in care termenul de 3 ani se calculeaza de la data intrarii in vigoare a disp. OUG 43/2002 si nu de la data adoptarii hotararii 185/2005 CNPCD.
In mod gresit s-a respins exceptia privind prescriptia dreptului la actiune pentru perioade mai vechi de 3 ani deoarece in cauza sunt aplicabile dispozitiile art.1, 3, 7 si 8 din decretul nr. 167/1958 si ale art. 283 codul muncii
- In temeiul art. 304 pct.3 cod proc.civila, hotararea se impune a fi casata intrucat s-a dat de o instanta necompetenta.
Atata vreme cat in cauza de fata nu se contesta neandeplinirea unei obligatii a angajatorului izvorata din raporturile de munca, pentru despagubirile solicitate de reclamant, trebuia sa fie investita instanta de drept comun.
- Pe fond, actiunea trebuia respinsa ca neintemeiata.
In cauza trebuiau mai atent analizate dispozitiile art.2 alin.2 din O.G. nr.137/2000, potrivit careia „sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonante, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin.(1), fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv, de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate si necesare.”
Prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea coruptiei, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop sunt adecvate si necesare.
Hotararea este nelegala si prin prisma obligarii la plata drepturilor salariale pretinse, actualizate cu rata inflatiei la data platii efective, pe de o parte intrucat prin Legea bugetului de stat nr.511/2004 nu au fost alocate fonduri pentru plata diferentelor de drepturi salariale, iar pe de alta parte neaplicarea indicelui de inflatie se datoreaza si faptului ca, in conformitate cu dispozitiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002: „nici o cheltuiala nu poate fi inscrisa in buget si nici angajata si efectuata daca nu exista baza legala pentru respectiva cheltuiala.”
Prin urmare, din dispozitiile legale precizate reiese ca angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai in limita creditelor bugetare anuale aprobate.
In consecinta, apreciaza ca aceasta obligatie nu este intemeiata si nu se justifica.
Analizand sentinta recurata in raport de criticile formulate, Curtea constata ca recursul este intemeiat in ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada anterioara datei de 7 02.2004.
Potrivit art. 1 din decretul nr. 167/1958 „dreptul la actiune, avind un obiect patrimonial, se stinge prin prescriptie, daca nu a fost exercitat in termenul stabilit in lege. Art. 3 din acelasi act normativ arata ca „termenul prescriptiei este de 3 ani” iar art. 7 prevede ca „prescriptia incepe sa curga de la data cind se naste dreptul la actiune sau dreptul de a cere executarea silita”.
Prin urmare, dreptul la actiune al reclamantului pentru perioada anterioara datei de 7/02.2004 este prescris, reclamantul neputand solicita despagubiri decat in limita termenului de prescriptie de 3 ani astfel cum este prevazut in actul normativ invocat.
De asemenea art. 283 din codul muncii arata ca cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune in situatia in care obiectul consta in plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despagubiri.
In raport de toate acete dispozitii legale, Curtea va admite recursul si va modifica in parte sentinta recurata in sensul admiterii exceptiei prescriptiei dreptului la actiune pentru perioada nov.2002-7 febr. 2004.
- Exceptia privind necompetenta materiala a instantei in solutionarea cauzei este nefondata, avand in vedere ca discriminarea s-a produs in legatura cu derularea raporturilor de munca dintre angajat si angajator, ceea ce atrage competenta instantei specializata in solutionarea conflictelor de munca.
- De asemenea, pe fondul cauzei, sustinerile recurentului nu pot fi primite.
In opinia Curtii de Apel, in cauza sunt incidente dispozitiile constitutionale ale art.16 care statueaza ca „cetatenii sunt egali in fata legii … fara privilegii si fara discriminari”, precum si dispozitiile O.G. nr.137/2000 cu modificarile ulterioare, care prevad in art.1 alin.(2) ca „principiul egalitatii intre cetateni, al excluderii privilegiilor si discriminarii sunt garantate in special in exercitarea urmatoarelor drepturi: … dreptul la un salariu egal pentru munca egala”.
De asemenea, in art. 2 alin.(2) din acelasi act normativ se prevede ca „sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonante, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevazute la alin. (1), fata de alte persoane, in afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.”
In aplicarea dispozitiilor art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Curtea Europeana a statuat, in mod constant, ca discriminarea este acceptabila daca are o justificare obiectiva si rezonabila.
Intr-o societate democrata este o astfel de discriminare aceea care urmareste un „scop legitim” si respecta „un raport de proportionalitate rezonabil intre scopul urmarit si mijloacele utilizate pentru realizarea lui.” (a se vedea Corneliu Barsan, „Conventia Europeana a Drepturilor Omului–Comentariu pe articole”, vol.I, Drepturi si libertati, Editura All Beck, pag.906)
Curtea a statuat ca „egalitatea de tratament este incalcata daca distinctia in discutie nu are o justificare obiectiva si rezonabila” si nu urmareste un scop legitim, cu respectarea raportului de proportionalitate intre acesta si mijloacele utilizate pentru atingerea lui.
Hotararea nr.185 din 22 iulie 2005 a Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, prin care s-a constatat existenta unei discriminari directe potrivit art.2 alin. (1) si (2) din O.G. nr.137/2000, este in deplin acord cu dispozitiile Conventiei Europene mai sus evocata.
Prin aceasta hotarare, s-a recomandat Ministerului Justitiei initierea unui proiect de act normativ in vederea eliminarii situatiei de inegalitate evidenta dintre cele doua categorii de salariati, ceea ce s-a si intamplat prin adoptarea O.U.G. nr.27/2006 care a pus in practica masura prevazuta la Capitolul VI pct.3.3 din Planul de actiune pentru implementarea strategiei de reforma a sistemului judecatoresc pe perioada 2005–2007 aprobata prin H.G. nr.232/2005.
Aceasta situatie a fost recunoscuta in 2004-2005 de Ministerul Justitiei prin demersurile facute pentru inlaturarea acestui spor si de legiuitor chiar prin preambulul actului nou de salarizare, urmarindu-se in acest fel sa fie inlaturate inechitatile existente, cu consecinte discriminatorii.
Prin O.U.G. nr.177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistratilor, modificata si completata prin Legea nr. 347/2003, se prevedea in art. 11 alin.(1) ca „judecatorii care compun completele specializate pentru judecarea infractiunilor de coruptie, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, primesc un spor de 30% din indemnizatia de incadrare bruta lunara”, spor ce a fost prevazut si pentru procurorii care participa la sedintele de judecata in astfel de complete.
Ulterior acest spor a devenit 40% conform OUG 24/2004.
Aceste dispozitii legale au creat discriminare intre judecatori, caci cei in favoarea carora au fost prevazute sporurile de mai sus nu aveau o specializare in plus, deosebita de ceilalti judecatori.
Potrivit art.23 din declaratia Universala a Drepturilor Omului este garantat dreptul tuturor oamenilor, fara nici o discriminare, la un salariu egal pentru munca egala, pe plan national acest principiu fiind consacrat prin O.G. nr.137/2000 aprobata prin Legea nr. 48/2002 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare.
Actele normative ce au facut obiectul analizei Hotararii nr.185 din 22.06.2005, motivate de necesitatea asigurarii incoruptibilitatii magistratilor si intensificarii neintarziate a luptei impotriva fenomenului coruptiei, au legiferat discriminarea sub toate aspectele ei pe principiul „divide et impera”, astfel ca judicios Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a ajuns la concluzia ca, desi scopul urmarit este legitim, metoda de atingere acestui scop nu este adecvata.
Legea organica in materia raporturilor de munca nr. 53/2003, prin art. 5, consacra acelasi principiu constitutional al egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii.
Prin legea organica, tuturor salariatilor care presteaza o munca le sunt recunoscute drepturile, intre care dreptul la plata egala.
Potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, aprobata si modificata prin Legea nr. 27/2004, in toate cazurile de discriminare prevazute de actul normativ, persoanele indreptatite au dreptul sa pretinda despagubiri proportional cu prejudiciul suferit, precum si restabilirea situatiei anterioare discriminarii sau anularea situatiei create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Fata de aspectele retinute mai sus , Curtea va mentine sentinta in ce priveste obligarea paratului la plata despagubirilor solicitate dupa data de 7.02.2004.