Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin actiunea civila inregistrata pe rolul Tribunalului A. la data de 22.07.2015 sub dosar nr. XXXXXXXXXXXXX reclamantul C. G. O. a chemat in judecata pe parata,  solicitand pronuntarea unei hotarari judecatoresti prin care:

- sa fie obligata parata sa-i achite platile compensatorii, respectiv 6 salarii brute pe unitate, corespunzator unui salariu de 1. 800 lei - salariu mediu brut pe unitate, suma care sa fie actualizata cu indicele de inflatie de la data scadentei pana la data platii efective;

- sa a fie obligata parata la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca a fost angajatul paratei in meseria de merciolog, pe perioada nedeterminata, pana la data de 11.07.2014, data la care prin Decizia 3280 s-a dispus incetarea raportului individual de raportat la disp. art. 65 alin. 1 CM.

In conformitate cu dispozitiile contractului colectiv de munca incheiat la nivel de unitate si inregistrat la ITM A. sub nr. 2018/2012, raportat disp. art. 55 alin. 1 si corespunzator vechimii in munca realizata de peste 25 de ani, parata avea obligatia de a proceda la achitarea unor plati compensatorii echivalente cu 6 salarii medii brute.

Corespunzator disp. art. 28 din acelasi CCM alin. 3 salariul mediu brut negociat la nivelul pentru perioada prezentului contract nu putea sa scada sub 1. 800 lei, salariul mediu brut/salariat.

Intrucat masura prin care s-a dispus incetarea raportului sau de munca a fost ca urmare a unei concedieri colective, sustine ca in situatia de fata sunt aplicabile disp. art. 55 cu obligativitatea angajatorului de a acorda platile compensatorii la care s-a obligat prin negocierea colectiva.

In drept a invocat pentru capatul 1 din cerere prev. art. 2,28, 55 din CCM la nivel de unitate, art. 133, 148 din Legea 62/2011, Legea nr. 53/2003, iar pentru capatul 2 din actiune a invocat prev. art. 453 NCPC.

Prin intampinarea formulata parata a solicitat pe fond respingerea actiunii ca fiind neintemeiata, invocand exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune.

Cu privire la exceptie parata a invocat prev. art. 268 alin. 1 lit. e din Codul muncii , prevedere conform careia \" cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unei clauze a acestuia. ”

In argumentarea acestei exceptii, parata a aratat ca acordarea de plati compensatorii in cazul concedierilor colective era prevazuta printr-o clauza a contractului colectiv de munca la nivel de unitate in vigoare la data de 11.07.2014, astfel ca, avand in vedere faptul ca reclamantul invoca aplicarea unei clauze a contractului colectiv de munca, termenul de prescriptie aplicabil prezentei actiuni este de 6 luni si acest termen a inceput sa curga de la 11.07.2014.

Pe fondul cauzei parata sustine urmatoarele:

Concedierile colective din luna iulie a anului 2014 au avut loc din cauza unor dificultati financiare pe care societatea le traversa si in acest context a incetat si contractul individual de munca al reclamantului C. G. O., in temeiul art. 65 alin. (1) Codul muncii , in 11.07.2014.

Prin adresa nr. 3659/14.08.2014 i-a comunicat acestuia hotararea de a-i oferi postul pe care l-a detinut inaintea concedierii, propunandu-i reangajarea. Reclamantul si-a manifestat in scris acordul cu privire la aceasta reangajare, initial in urma adresei mai sus mentionate iar apoi prin semnarea contractului individual de munca nr. 3922/28.08.2014 si prin reluarea activitatii din 01.09.2014. Acceptand varianta reangajarii dupa o perioada, de altfel scurta, de la incetarea CIM din 11.07.2014, vointa reclamantului a fost aceea de a prefera sa isi reia fostul loc de munca, nu sa incaseze plati compensatorii si sa nu mai revina la fostul loc de munca.

Conform prevederilor CCM la nivel de unitate valabil la 11.07.2015,  art. 55 pct. 1. 4. (act aditional nr. 3 la CCM nr. 2018/29.12.2011) erau exceptati de la platile compensatorii, salariatii carora societatea le garanta reangajarea intr-o perioada de timp care sa nu depaseasca 45 de zile de la data comunicarii deciziilor de incetare a contractelor de munca. In speta, reclamantul a fost notificat in acest sens in termenul mai sus mentionat, dupa care s-a si realizat incheierea noului contract individual de munca.

Asadar, in 01.09.2014 reclamantul a redevenit salariatul societatii si si-a desfasurat activitatea in baza CIM nr. 3922/28.08.2014, incheiat pe durata determinata, contract care a incetat de drept la 31.12.2014.

Prin sentinta civila nr. 403/2016 Tribunalul A. a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata si a respins ca prescrisa actiunea reclamantului C. G. O. .

Pentru a pronunta aceasta sentinta, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Potrivit art. 268 alin. 1 lit. e) art. 279 \" cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate: e) in termen de 6 luni de la data nasterii dreptului la actiune, in cazul neexecutarii contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia”.

Reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata platilor compensatorii, respectiv a 6 salarii brute pe unitate in conformitate cu art. 55 alin. 1 din Contractul colectiv de munca, avand in vedere decizia nr. 3280/11.07.2014 prin care s-a desfacut contractul individual de munca al reclamantului.

Reclamantul a primit un exemplar din decizia antementionata la data de 11.07.2014, astfel cum rezulta din mentiunile de pe inscrisul depus la fila 18 dosar.

Investita cu recurs in interesul legii, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut in considerentele deciziei nr. 20/2013 faptul ca, in situatia unor drepturi prevazute de contractele colective de munca, daca drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, cererile in justitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 268 alin. 1 lit. c) din art. 279 , iar atunci cand drepturile salariale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridica a unor masuri de protectie sociala, facilitati acordate de angajator si convenite in contractul colectiv de munca, iar neacordarea lor rezida intr-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel incat cererile in justitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 268 alin. 1 lit. e) din art. 279 ”.

In speta de fata, instanta a retinut ca platile compensatorii prevazute de contractul colectiv de munca nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, ci au natura juridica a unor masuri de protectie sociala convenite in contractul colectiv de munca, avand in vedere si prevederile art. 67 art. 279 , art. 159 Cod muncii, prin urmare este aplicabil termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 268 alin. 1 lit. e) din art. 279 , termen ce a inceput sa curga de la data la care reclamantul a primit un exemplar din decizia de concediere.

In acord cu dispozitiile art. 181 alin. 1 pct. 3 C. pr. civ., termenele statornicite pe luni se sfarsesc in ziua din luna corespunzatoare zilei de plecare.

Astfel, avand in vedere ca termenul de prescriptie de 6 luni a inceput sa curga la data de 11.07.2014, instanta a constatat ca acesta s-a implinit in data de 11. 01. 2015, reclamantul formuland actiunea la data de 22.07.2015, dupa implinirea termenului de prescriptie.

Avand in vedere ca din actele existente la dosarul cauzei, nu rezulta ca prescriptia dreptului la actiune ar fi fost suspendata sau intrerupta, in raport de dispozitiile legale anterior analizate, instanta a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune si a respins cererea ca fiind prescrisa.

Impotriva acestei hotarari a declarat apel, la data de 14.03.2016, reclamantul C. G. O., solicitand schimbarea sentintei atacate in sensul obligarii paratei la plata unor plati compensatorii, echivalente a 6 salarii medii brute pe unitate, cu obligarea la cheltuieli de judecata.

In expunerea de motive, apelantul reclamant sustine ca Tribunalul, in mod eronat, fara a intra in cercetarea fondului cauzei, a admis exceptia prescriptiei dreptului material la actiune in temeiul art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul muncii , in speta fiind aplicabile prev. art. 171 alin. 1, art. 55 alin. 1 codul Muncii, considerand ca termenul de prescriptie este termenul general de 3 ani.

In drept s-a invocat art. 480 NCPC.

Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, aratand ca in mod corect prima instanta a respins actiunea ca fiind prescrisa, in temeiul art. 268 alin. 1 lit. e) Codul muncii , deoarece acordarea de platii compensatorii este prevazuta prin clauza in CCM aplicabil la 01.12.2014. Arata ca termenul de prescriptie de 3 ani invocat de apelant nu poate fi retinut, deoarece, in speta, nu este vorba despre drepturi salariale neacordate asa cum sunt definite de art. 159 din Codul muncii . In acelasi sens este si Decizia ICCJ nr. 20/2013.

Arata ca platile compensatorii acordate de angajator in cazul concedierilor colective reprezinta in mod evident o masura de protectie sociala si ca art. 55 care contine clauza referitoare la platile compensatorii, face parte din capitolul CCM \"protectia sociala”.

Pe fondul cauzei, arata ca pretentiile reclamantului sunt neintemeiate deoarece reclamantul si-a manifestat in scris acordul cu privire la reangajare si a fost reangajat in cadrul societatii parate incepand cu data de 1.09.2014. Conform prevederilor CCM la nivel de unitate valabil la data de 11.07.2015, art. 55 pct. 1. 4, erau exceptati de la platile compensatorii salariatii carora societatea le garanta reangajarea intr-o perioada de timp care sa nu depaseasca 45 de zile de la data comunicarii deciziilor de incetare a contractelor de munca. Reclamantul a redevenit salariatul unitatii parate in baza CIM 3922/28.08.2014, incheiat pe durata determinata, contract care a incetat de drept la data de 31.12.2014.

CURTEA, verificand, potrivit art. 479 din Noul Cod de procedura civila, in limitele cererii de apel, stabilirea situatiei de fapt si aplicarea legii de catre prima instanta, retine urmatoarele:

Criticile apelantului reclamant cu privire la modul de solutionare a exceptiei prescriptiei dreptului material la actiune se vizeaza a fi fondate pe urmatorul considerent:

Contrar sustinerilor paratei, in cauza sunt incidente prevederile art. 283 lit. c) din art. 279 , in conformitate cu care cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 3 ani de la data nasterii dreptului la actiune, in situatia in care obiectul conflictului individual de munca consta in plata unor drepturi salariale sau a unor despagubiri catre salariat.

In cauza nu sunt incidente nici prevederile art. 283 lit. e) din acelasi act normativ, intrucat pretentiile formulate de reclamant nu sunt urmarea neexecutarii contractului colectiv de munca ori ale unor clauze ale acestuia, ci sunt evident pretentii de natura salariala ce intra in continutul art. 159 din Codul muncii , care devin actuale numai la data concedierii colective si sunt supuse termenului de prescriptie de 3 ani, care incepe curga de la aceasta data.

Decizia nr. 20/2013 data de ICCJ in solutionarea unui recurs in interesul legii invocata de instanta de fond nu conduce la o alta concluzie in cauza, prin aceasta decizie instanta suprema statuand asupra necesitatii de se face distinctie intre situatia unor drepturi prevazute de contractele colective de munca; daca drepturile salariale suplimentare fac parte din elementele constitutive ale salariului, cererile in justitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 3 ani prevazut de art. 268 alin. 1 lit. c) din art. 279 , iar atunci cand drepturile salariale suplimentare nu fac parte din elementele constitutive ale salariului, acestea au natura juridica a unor masuri de protectie sociala, facilitati acordate de angajator si convenite in contractul colectiv de munca, iar neacordarea lor rezida intr-o neexecutare a clauzelor acestui contract, astfel incat cererile in justitie pot fi formulate in termenul de prescriptie de 6 luni prevazut de art. 268 alin. 1 lit. e) din art. 279 ”.

Faptul ca in Contractul Colectiv de munca in discutie platile compensatorii au fost incluse in capitolul \"protectie sociala” nu conduce automat la incadrarea acestora in masuri de protectie sociala, acest regim juridic impunandu-se a fi analizat, asa cum s-a aratat mai sus din perspectiva art. 159 din Codul muncii .

Raportat la prevederile 283 lit. c) din art. 279 , reclamantul se afla in termenul legal prevazut pentru formularea cererii deduse judecatii.

Ca atare, constatand ca, in mod gresit prima instanta a solutionat procesul pe exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, fara a intra in judecata fondului, Curtea, in baza art. 480 alin. (3) din Noul cod de procedura civila va admite ca fondat apelul declarat de reclamant, va anula in tot hotararea atacata si in rejudecare, pe fondul cauzei:

Pretentiile reclamantului fundamentate pe dispozitiile art. 55 alin. 1 din Contractul Colectiv de munca sunt nefondate, deoarece art. 55 pct. 1. 4 din acelasi CCM prevedeau faptul ca sunt exceptati de la plati compensatorii salariatii carora societatea le garanta reangajarea intr-o perioada de timp care sa nu depaseasca 45 de zile de la data comunicarii deciziilor de incetare a contractelor de munca.

In speta, societatea parata a oferit reclamantului posibilitatea reangajarii, prin adresa nr. 3659/14.08.2014, acesta manifestandu-si acordul cu privire la aceasta reangajare si incheind contractul individual de munca nr. 3922/28.08.2014. Reclamantul a fost angajatul societatii parate de la data de 1.09.2014, pana la data de 31.12.2014, cand contractul individual de munca a incetat de drept, fiind incheiat pe durata determinata.

Prin urmare, atata timp cat a acceptat reangajarea reclamantul a redevenit angajatul societatii parate si nu poate beneficia in acelasi timp, si de plati compensatorii, actiunea acestuia urmand a fi respinsa ca nefondata.

(continuarea deciziei civile nr. 950/2016 pronuntata in dosar nr. XXXXXXXXXXXXX)

Pentru aceste motive,

In numele legii

D E C I D E

Admite apelul declarat de reclamantul C. G. O. impotriva sentintei civile nr. 403/2016 pronuntata de Tribunalul A. in dosar nr. XXXXXXXXXXXXX.

Schimba in parte sentinta atacata in sensul ca respinge exceptia prescriptiei dreptului material la actiune, invocata de catre parata si, judecand cauza pe fond:

Respinge actiunea formulata de reclamantul C. G. O. impotriva paratei S. C. P. S. A. A. .

Mentine celelalte dispozitii ale sentintei atacate.