Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea de apel inregistrata pe rolul Curtii de apel Bucuresti la data de 4.03.2015, apelanta  a criticat sentinta civila nr. .../26.11.2014 pronuntata in dosarul nr. ...X, sustinand ca, in ceea ce priveste apararile sale conform carora clauza de neconcurenta, astfel cum a fost formulata, este lovita de nulitate, instanta de fond nu le-a mai analizat, retinand ca nulitatea unui contract individual de munca sau a unei clauze nu poate fi invocata decat pe durata existentei acestuia, conform art. 268 alin. 1 lit. d) din Codul muncii, ori (sublin. Curtii: cel mai probabil, in raport de sensul frazei, s- a urmarit sa se inscrie adverbul „or”, iar nu conjunctia „ori” care are semnificatia de „Sau”) la data solutionarii cererii clauza in discutie nu mai era in fiinta.

Aceasta interpretare data de catre instanta dispozitiilor art. 268 alin. 1 lit. d) art. 279 este contrara legii.

Prin stabilirea unui termen inauntrul caruia cererile de constatare a nulitatii unui contract sau a unei clauze pot fi formulate legiuitorul a avut in vedere situatia in care efectele contractelor/clauzelor s-au produs doar pe durata de valabilitate a contractului. In conditiile art. 57 alin. 2 din art. 279 , care reglementeaza o exceptie de la retroactivitatea efectelor nulitatii actelor juridice civile (nulitatea clauzelor contractului de munca sau a contractului insusi producand efecte doar pe viitor), o cerere formulata dupa expirarea perioadei contractuale ar fi ramasa fara obiect, insa, in situatia clauzelor ale caror efecte se produc si dupa ce contractul inceteaza sa existe, dispozitiile art. 268 alin. 1 lit. d) art. 279 nu mai sunt aplicabile, nulitatea unei astfel de clauze, (ale carei efecte se produc, inca), putand fi in continuare invocata de parti si, respectiv, constatata de catre instanta.

In acest sens a fost pronuntata Decizia nr. 44/2007 a Curtii Constitutionale a Romaniei, (atasata prezentului), in care se retine ca nulitatea clauzelor sau a contractelor ale caror efecte se produc si dupa ce contractele inceteaza sa mai existe poate fi invocata si ulterior acestui moment. Aceasta decizie se refera la art. 283 alin. 1 lit. d) din art. 279 , in forma anterioara republicarii, care, urmare a republicarii si renumerotarii Codului muncii, a devenit art. 268 alin. 1 lit. d.

Apelanta a mai aratat ca instanta de fond si-a justificat refuzul de a analiza motivele de nulitate invocata si prin aceea ca nimanui nu-i este permis sa invoce, in sustinerea propriilor interese, propria culpa, culpa constand in aceea ca a fost de acord cu mentionarea acestei clauze in actul aditional.

Mai departe a subliniat apelantA. instanta de fond a retinut gresit si aplicabilitatea principiului conform caruia nimeni nu poate invoca, in sustinerea intereselor sale, propria culpa, intemeiat pe faptul ca societatea noastra a fost de acord cu mentionarea acestei clauze in contract.

Asa cum s-a aratat, in speta de fata sunt incidente dispozitiile art. 21 alin. 2 din art. 279 , conform carora clauza de neconcurenta isi produce efectele numai daca in cuprinsul contractului individual de munca sunt prevazute in concret activitatile ce sunt interzise salariatului la data incetarii contractului, cuantumul indemnizatiei de neconcurenta lunare, perioada pentru care isi produce efectele clauza de neconcurenta, tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii precum si aria geografica unde salariatul poate fi in reala competitie cu angajatorul.

Ori (sublin. Curtii: cel mai probabil, in raport de sensul frazei, apelanta a urmarit sa se inscrie adverbul „or”, iar nu conjunctia „ori” care are semnificatia de „sau”), nerespectarea acestor cerinte atrage nulitatea absoluta a clauzei, textul legal instituind conditii privind continutul obligatiei asumate de catre reclamanta-intimata, (activitatile pe care angajatul se obliga sa nu le desfasoare, perioada de timp in care clauza de neconcurenta isi produce efectele, cuantumul indemnizatiei de neconcurenta, tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii, aria geografica inauntrul careia angajatul poate fi in concurenta), ori (or) aceste conditii privesc insusi obiectul obligatiei, neindeplinirea conditiilor privind valabilitatea obiectului obligatiei atragand, asadar, nulitatea absoluta a obligatiei insasi.

In plus, aceste lipsuri nu pot fi acoperite de catre parti, clauza inserata in contract, dar din al carui continut lipsesc anumite elemente fiind nula, independent de vointa partilor.

Astfel, punandu-se problema nulitatii absolute, aceasta poate fi invocata de orice persoana are interes, (chiar si tert fata de actul juridic sau clauza), cu atat mai mult de catre partile contractante; principiul potrivit caruia nimanui nu-i este permis sa invoce propria culpa pentru apararea intereselor isi produce efectele doar in ce priveste efectele nulitatii, in sensul imposibilitatii obtinerii restituirii prestatiei efectuate.

In plus, daca s-ar accepta ca nulitatea clauzei de neconcurenta nu poate fi invocata de partea care si-a dat acordul cu inserarea acesteia, in forma in discutie, ar trebui sa se observe ca niciuna dintre parti nu ar avea aceasta posibilitate, (clauza fiind inserata in contract, in aceasta forma, urmare a acordului ambelor parti, nu numai al angajatorului), ceea ce este inadmisibil.

In ceea ce priveste fondul cauzei, apelanta a sustinut faptul ca orice „clauza de neconcurenta isi produce efectele numai daca in cuprinsul contractului individual de munca sunt prevazute in concret activitatile ce sunt interzise salariatului la data incetarii contractului, cuantumul indemnizatiei de neconcurenta lunare, perioada pentru care isi produce efectele clauza de neconcurenta, tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii precum si aria geografica unde salariatul poate fi in reala competitie cu angajatorul.”

Clauzei invocate de catre reclamanta ca fiind izvorul obligatiei de plata a indemnizatiei de neconcurenta ii lipsesc elementele referitoare la perioada de timp pentru care aceasta isi produce efectele, enumerarea expresa a tertilor in favoarea carora se interzice prestarea activitatii si aria geografica unde salariatul poate fi in competitie directa cu subscrisa.

In ce priveste perioada de timp, aceasta nu a fost determinata de catre partile contractante, si nici nu este determinabila, neindeplinirea acestei conditii expres prevazute de textul de lege sus-indicat fiind evidenta.

Faptul ca partile au stabilit ca indemnizatia de neconcurenta totala reprezinta echivalentul a 4 salarii lunare brute (in care este inclusa si indemnizatia de concediu cuvenita reclamantei) nu este si nu poate fi considerat un criteriu sub acest aspect, iar cu privire la intinderea in timp a clauzei de neconcurenta, tacerea partilor este absoluta.

Lipsa perioadei pentru care isi produce efectele aceasta clauza mai are o consecinta, anume imposibilitatea stabilirii cuantumului indemnizatiei aferente salariatului, astfel incat nu se poate determina daca suma oferita va respecta prevederile impuse de art. 21 alin, 3 art. 279 , conform caruia indemnizatia lunara de neconcurenta este, in mod obligatoriu, de cel putin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei incetarii contractului individual de munca.

Sub aspectul indeplinirii conditiei privitoare la activitatile interzise salariatului, acestea sunt definite la modul general, ele implicand toate activitatile similare sau care concureaza cu activitatea angajatorului ori (or), conform dispozitiilor art. 21 alin. 2 din art. 279 , activitatile trebuie prevazute in mod concret, si nu la modul general. In alta ordine de idei, tertii restrictionati sunt toate societatile care au acelasi obiect de activitate cu angajatorul, lipsind nominalizarea acestora, acest aspect reprezentand o alta incalcare a normei imperative mentionate.

Nu in ultimul rand, in cuprinsul clauzei de neconcurenta se mentioneaza ca aria geografica unde reclamanta nu poate desfasura activitatea este Romania, astfel incat sunt incalcate dispozitiile art. 21 alin. 2 din art. 279 , aria geografica neputand fi un intreg stat, pentru ca, astfel, reclamantei i-ar fi interzis dreptul la munca in Romania.

Textul de lege prevede aria geografica unde salariatul poate fi in reala competitie cu angajatorul, deci nu este suficienta indicarea unui intreg stat, ci aceasta arie se refera doar la zona in care salariatul este in reala competitie cu angajatorul, ceea ce restrange o astfel de arie doar la zona de competitie.

In concluzie, a solicitat apelanta, fata de incalcarea normelor imperative ale art. 21 alin. 2 art. 279 , urmeaza sa fie constatata nulitatea clauzei de neconcurenta care a stat la baza pretentiilor reclamantei-intimate.

Intimata, in ceea ce priveste unicul motiv de apel formulat de catre apelanta, in sensul ca instanta de fond nu ar fi analizat apararile invocate de catre, a formulat intampinare aratand ca, desi initial apelanta s-a aparat la instanta de fond invocand atat nulitatea absoluta (si nu relativa, asa cum se sustine in apelul formulat) a clauzei de neconcurenta cat si nerespectarea obligatiilor asumate prin contractul individual de munca, intelege in apel sa se rezume doar la nulitatea clauzei de neconcurenta, aspect pe care, de altfel, instanta de fond l-a analizat in mod judicios motivandu-si solutia atat in fapt cat si in drept.

Astfel, instanta de fond, in mod corect, a apreciat faptul ca: nimeni nu isi poate invoca propria culpa, atat timp cat apelanta a redactat si inserat clauza in cuprinsul contractului individual de munca, cu atat mai mult cu cat societatea apelanta a inteles sa si isi execute partial obligatiile asumate.

De altfel, aceasta motivare a instantei de fond este in acord cu un principiu fundamental de drept, respectiv: “Nemo auditur propriam turpitudinem alleqans”, dar si cu legislatia in materie si jurisprudenta Tribunalului Bucuresti si a Curtii de Apel.

Intimata a mai sustinut ca din coroborarea art. 21 cu cele ale art. 23 din Codul muncii , rezulta ca nulitatea clauzei de neconcurenta pentru convenirea ei cu nerespectarea cerintelor art. 21 alin. 2 din art. 279 poate fi invocata doar de catre salariat, nu si de catre angajator.

Prevederile art. 21 alin. 2 din art. 279 au ca scop protejarea salariatului, respectiv asigurarea respectarii de catre angajator a principiului libertatii muncii, astfel incat interesul de a invoca nulitatea unei clauze de neconcurenta pentru neindeplinirea conditiilor reglementate de catre art. 21 alin 2 din art. 279 apartine doar salariatului lezat printr-o astfel de clauza, iar sanctiunea nerespectarii acestor cerinte este nulitatea relativa, iar nu nulitatea absoluta, cum gresit apreciaza apelanta.

Art. 23 alin 2 din art. 279 prevede ca „la sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial de munca instanta competenta poate diminua efectele clauzei de neconcurenta.”

Prin urmare, atat legiuitorul cat si jurisprudenta in materie au apreciat faptui ca: nulitatea clauzei de neconcurenta poate fi invocata doar de catre angajat, angajatorul avand doar dreptul de a solicita restituirea sumelor achitate in temeiul clauzei de neconcurenta, in situatia in care angajatul nu si-a respectat obligatiile asumate: in cazul nerespectarii, cu vinovatie, a clauzei de neconcurenta, salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizatiei si, dupa caz, la daune-interese corespunzatoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului.

Intimata a solicitat sa se observe ca apelanta-parata  a achitat partial indemnizatia si a recunoscut implicit valabilitatea clauzei de neconcurenta, astfel cum, si din jurisprudenta depusa tot de aceasta, rezulta ca acest fapt constituie o confirmare a valabilitatii acesteia: „Din inscrisurile depuse la filele 32-36 din dosarul de fond rezulta ca parata a achitat reclamantei, anterior introducerii actiunii pendinte, o indemnizatie de neconcurenta, astfel incat Curtea vazand si recunoasterea acesteia in acest sens din cuprinsul cererilor depuse in dosar, constata ca se impune admiterea actiunii.”

Mai mult decat atat, a mai aratat intimata faptul ca dispozitiile Codului muncii, prin art. 268 alin. 1 lit. d), impun intinderea in timp a posibilitatii de constatare a nulitatii unei clauze cuprinse intr-un contract individual de munca pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia, dispozitie legala ce a fost mentinuta ca fiind constitutionala, astfel cum reiese din decizia depusa chiar de apelanta.

De altfel, a subliniat intimata, privind problema si din punct de vedere strict procedural, daca apelanta ar fi considerat, intr-adevar, ca aceasta clauza de neconcurenta este lovita de nulitate ar fi trebuit sa solicite ea insasi constatarea nulitatii acestei clauze printr-o actiune separata si nu sa ramana in pasivitate, prevalandu-se de faptul ca, eventual, nu ii voi solicita plata restului de debit neachitat, intelegand sa formuleze simple aparari situate atat in afara legislatiei cat si a doctrinei in materie, cu atat mai mult cu cat nulitatea unei clauze dintr-un contract individual de munca trebuie constatata de catre o instanta in urma unei cereri formulate separat si expres in acest sens, urmand a fi apreciata de instanta in urma unei analize pe fondul cauzei, ea nereprezentand, conform art. 205 alin. 1 lit. B, echivalentul unei nulitati procedurale stricto sensu ce poate fi invocate sub forma unei aparari.

De altfel, aceasta confuzie a apelantei privind „invocarea” nulitatii clauzei de neconcurenta ca aparare porneste inca din intampinarea depusa la fondul cauzei, in cuprinsul careia sustine, pe finalul apararilor, faptul ca, „prin urmare, clauza de neconcurenta. . . nu isi poate produce efectele, fiind nula absoluta”; textul de lege prin art. 23 alin. 2 reglementand o nulitate relativa, si nu una absoluta, asa cum au statuat si instantele judecatoresti citate mai sus.

Apelanta a formulat raspuns la intampinare prin care, in esenta, a reluat aspectele expuse in cererea de apel, aspecte redate in cuprinsul considerentelor ce preced.

Asupra apelului, Curtea retine urmatoarele:

Intr-adevar, nu se putea pune problema prescrierii dreptului la actiune privitor la pretentia constand in nulitatea clauzei de neconcurenta, prin referire la incidenta dispozitiilor art. 268 alin. 1 lit. d din art. 279 , deoarece, pana la finalul raporturilor contractuale, aceasta nu isi producea efectele, cat timp conventia care o contine a fost incheiata intre parti abia la data de 15.07.2011, reprezentand o intelegere intre parti, distincta de cea consemnata in contractul individual de munca inregistrat in cursul anului 2010.

Prin aceasta conventie partile au convenit incheierea raporturilor de munca (a se vedea Art. 1 al acestui document intitulat Act aditional nr. 2/15.07.2011) prin acordul partilor, acesta fiind scopul principal al redactarii inscrisului pe care partile au decis sa il intituleze “Act aditional”, respectivul act fiind, in realitate, o conventie prin care partile stabileau, de comun acord, conditiile in care raporturile de munca urmau a inceta de la data de 15.07.2011, printre aceste conditii, cu semnificatie juridica, regasindu-se si clauza de neconcurenta despre care se face referire in art. 2,3 si 4 din acelasi inscris.

Tribunalul, pornind probabil de la denumirea acestei conventii, respectiv aceea de “Act aditional”, a legat, intr-un raport de accesorialitate inexistent in realitate, aceasta conventie dintre parti, conventie ce are un deplin caracter autonom fata de clauzele contractului individual de munca, de contractul individual de munca, socotindu-l o parte integranta a acestuia si, pe cale de consecinta, aplicand dispozitiile art. 268 alin. 1 lit. d din art. 279 , a ajuns la concluzia eronata conform careia nulitatea unora dintre clauzele respectivei conventii ar fi putut fi invocata doar pana la incetarea efectelor contractului individual de munca, ajungand la o concluzie improprie din punct de vedere logico -juridic, concluzie potrivit careia un act, o conventie incheiata de catre parti la data de 15.07.2013 ar fi fost in vigoare doar o singura zi (si nici pentru acest interval, urmand aceasta interpretare, nu ar subzista siguranta fiintei juridice a conventiei intitulata Act aditional, cat timp, in aceeasi zi, partile au convenit incetarea raporturilor de munca, adica incetarea efectelor contractului individual de munca), respectiv in ziua de 15.07.2011, deoarece, la aceeasi data, partile au convenit, in baza art. 55 lit. b, incetarea contractului individual de munca.

Or o astfel de interpretare care instituie un raport de accesorialitate intre contractul individual de munca inregistrat la data de 7.04.2010 si inscrisul intitulat Act aditional nr. 2, bazandu-se exclusiv pe ceea ce partile au inscris in titulatura cestei conventii, ignora scopul acestei conventii si anume modalitatea in care urma sa se realizeze incetarea raporturilor de munca prin acordul partilor, adica tocmai incetarea contractului individual de munca incheiat in anul 2010.

Fireste ca intre cele doua inscrisuri exista o legatura, dar nu cea pe care o retine instanta de fond, ci cea data de imprejurarea ca ele se refera la aceleasi parti, reglementand conventional aspecte distincte, respectiv: prin contractul individual de munca au fost reglementate principalele aspecte privitoare la desfasurarea raporturilor de munca, in timp ce prin asa numitul “Act aditional” partile au redactat o conventie referitoare la modul in care chiar raporturile de munca ce s-au nascut prin incheierea contractului individual de munca isi incetau efectele.

Nu se poate accepta, din punct de vedere logico -juridic, ca o conventie, care produce efecte de la data incheierii sale, respectiv de la data de 1507. 2011, data agreata de parti ca data a incetarii raporturilor de munca, sa fie susceptibila de a fi anulata inca inainte de a exista si de a-si produce efectele specifice mentionate in chiar cuprinsul sau.

De aceea, acest “Act aditional”, neexistand inainte de 15.07.2011, nu isi putea produce efectele pe timpul cat a fost in fiinta contractul individual de munca si, pe cale de consecinta, nu ii sunt aplicabile dispozitiile art. 268 alin. 1 lit. d din art. 279 raportate la perioada de valabilitate a contractului individual de munca, conventia incheiata de parti si intitulata, in mod neinspirat, “Act aditional” producandu-si efectele pana la realizarea obligatiilor asumate de catre fiecare parte semnatara, evident in interiorul termenului de prescriptie de trei ani in ceea ce priveste drepturile de natura pecuniara, cum este si cazul contravalorii indemnizatiei corespunzatoare clauzei de neconcurenta.

Pe cale de consecinta, la data de 11. Iulie 2013, data inregistrarii pe rolul Tribunalului Bucuresti a prezentului dosar, Actul aditional era in vigoare, posibilitatea solicitarii indeplinirii obligatiilor de natura pecuniara rezultate din Act nu era paralizata juridic din perspectiva implinirii termenului de prescriptie de trei ani si, pe cale de consecinta, se putea cere si constatarea nulitatii sale partiale, din perspectiva inserarii clauzei de neconcurenta, cat timp, asa cum s-a retinut in cele ce preced, inscrisul intitulat “Act aditional” era in vigoare intre parti.

Este de subliniat in acest sens faptul ca  producerea efectelor clauzei de neconcurenta era conditionata, prin vointa partilor, tocmai de incetarea efectelor contactului individual de munca, cat timp partile nu au inscris aceasta clauza, desi puteau sa o faca, in cuprinsul contractului individual de munca, ci in cuprinsul unei conventii prin care au stabilit conditiile in care partile erau de acord cu incetarea raporturilor de munca.

Numai daca ar fi fost inserata in cuprinsul contractului individual de munca sau intr-un alt act aditional pe parcursul derularii raporturilor de munca, s-ar fi putut privi ca temeinica aprecierea Tribunalului referitoare la intervalul in care ar fi fost susceptibila de invocare nulitatea clauzei de neconcurenta.

Este adevarat ca dispozitiile art. 21 alin. 1 si 2 din art. 279 prevad faptul ca, la incheierea contractului individual de munca sau pe parcursul executarii acestuia, partile pot negocia si cuprinde in contract o clauza de neconcurenta prin care salariatul sa fie obligat ca dupa incetarea contractului sa nu presteze, in interes propriu sau al unui tert, o activitate care se afla in concurenta cu cea prestata la angajatorul sau, in schimbul unei indemnizatii de neconcurenta lunare pe care angajatorul se obliga sa o plateasca pe toata perioada de neconcurenta, clauza de neconcurenta producandu-si efectele numai daca in cuprinsul contractului individual de munca sunt prevazute in mod concret activitatile ce sunt interzise salariatului la data incetarii contractului, cuantumul indemnizatiei de neconcurenta lunare, perioada pentru care isi produce efectele clauza de neconcurenta, tertii in favoarea carora se interzice prestarea activitatii, precum si aria geografica unde salariatul poate fi in reala competitie cu angajatorul, insa Curtea apreciaza ca, legiferand astfel, s-a avut in vedere situatia clasica in care, in mod obisnuit, o astfel de clauza este inserata in cuprinsul Contractului individual de munca.

Insa, nimic nu a impiedicat partile ca, printr-o conventie distincta, sa stabileasca o clauza de neconcurenta, cu atat mai mult cu cat aceasta conventie s-a incheiat in ultima zi de existenta juridica a raporturilor de munca intre parti, fiind indeplinita conditia subinteleasa a existentei raporturilor de munca intre parti, cel putin pana la momentul semnarii respectivului Act aditional (nu este mentionata ora semnarii Actului aditional, ci doar ziua incheierii sale care coincide cu ziua in privinta careia au cazut de acord ca reprezinta finalul raporturilor de munca) si a constituit, practic, modalitatea in care partile, cel mai probabil, au negociat si au cazut de acord in privinta conditiilor in care urmau a inceta raporturile de munca.

Referitor la considerentele Tribunalului privitoare la imposibilitatea juridica de invocare de catre parata a propriei culpe, cat timp aceasta a redactat cuprinsul clauzei de neconcurenta a carei nulitate o solicita, Curtea retine ca nulitatea absoluta poate fi invocata de orice persoana ce justifica un interes.

Cauza ar putea comporta o abordare din perspectiva conditiilor pe care trebuie sa il indeplineasca interesul celui care invoca o nulitate absoluta, in special in privinta legitimitatii unui astfel de interes, relationat cu prevederile art. 12 din Codul de proc. Civila si cu faptul ca insasi partea care solicita nulitatea unei clauze a redactat cuprinsul respectivei clauze, insa, cum instanta de fond nu a antamat o astfel de abordare, ci doar s-a referit la “propria culpa a paratei ce invoca nulitatea unei clauze”, iar instanta de apel verifica ceea ce a dispus instanta de fond, iar nu ceea ce nu a dispus, aceasta analiza nu poate forma obiectul prezentului apel.

Cu privire la culpa, Tribunalul o relationeaza cu sustinerea referitoare la pretinsa redactare necorespunzatoare a cuprinsului clauzei de neconcurenta, ca si cand ar subzista legal vreo obligatie a partilor de a redacta, fara greseala, clauzele unei conventii.

Or o astfel de obligatie e greu de acceptat ca ar putea fi retinuta in sarcina partilor, cat timp nu se probeaza intentia redactarii defectuoase, pentru a conduce problema juridica a spetei in zona discutiei despre legitimitatea interesului invocarii nulitatii, in raport de dispozitiile art. 12 alin. 1 din Codul de proc. Civila.

Nulitatile din dreptul muncii sunt, pornind de la redactarea imperativa a dispozitiilor Codului muncii, in cea mai mare parte doar nulitati absolute, insa aceasta distinctie intre nulitatile relative si cele absolute, proprie mai degraba dreptului comun civil, este irelevanta in prezenta cauza intrucat nulitatea a fost invocata de catre una dintre parti iar nu de catre un tert, priveste o clauza inserata intr-o conventie incheiata de catre parti, fiind invocata la mai putin de trei ani de la incheierea conventiei, subzistand interesul paratei de a nu fi obligata la plata indemnizatiei la care se refera clauza de neconcurenta a carei nulitate se solicita a fi retinuta de catre instanta in motivarea unei respingeri a actiunii promovate de catre reclamanta intimata.

Referitor la sustinerea din cuprinsul raspunsului la intampinare, depus de catre reclamanta la dosarul de fond, sustinere potrivit careia doar salariatul ar putea invoca nulitatea clauzei de neconcurenta, acestei sustineri Tribunalul nu a dat un raspuns in considerentele sale, insa din modul de redactare al acestora, analizand apararile paratei apelante in raport de invocata nulitate a clauzei de neconcurenta, rezulta ca ar fi apreciat asupra posibilitatii invocarii unei asemenea aparari in cuprinsul intampinarii.

Dincolo de acest aspect ce rezulta implicit din modul de redactare al considerentelor sentintei atacate, este de subliniat faptul ca reclamanta care a invocat aceasta imposibilitate juridica nu a formulat, la randu-i apel, impotriva considerentelor sentintei pronuntate, in scopul corectarii nepronuntarii directe asupra acestei sustineri, desi putea (a se vedea dispozitiile art. 261 alin. 1 din Codul de proc. Civila) si, mai ales, trebuia, sa realizeze acest demers, cat timp o astfel de sustinere putea influenta in mod decisiv apararea principala a paratei apelante referitoare la pretinsa nulitate a clauzei de neconcurenta.

Insa in apelul declarat doar de catre parata, adica de partea care a invocat nulitatea clauzei de neconcurenta ca mijloc de aparare impotriva pretentiilor formulate de catre reclamanta, nu se pot face aprecieri asupra unei astfel de interdictii ce ar rezulta din modul de redactare al dispozitiilor art. 23 alin. 2 din art. 279 , pentru ca, daca ar fi expusa o opinie favorabila a Curtii referitor la aceasta interdictie ce ar rezulta implicit din modul de redactare a prevederilor mai sus amintite, s-ar ajunge la incalcarea interdictiei prevazute de dispozitiile art. 481 Cod proc. Civila, iar utilitatea unei asemenea analize ar fi inexistenta in raport de identitatea procesuala a declarantului singurului apel in prezenta cauza.

In privinta sustinerii expuse, pentru prima oara de catre reclamanta intimata in intampinarea depusa la dosarul de apel, sustinere potrivit careia apararea constand in invocarea nulitatii clauzei de neconcurenta ar reprezenta, in realitate, o pretentie, neputand fi expusa intr-o intampinare, ci doar printr-o cerere reconventionala, cerere care, in prezenta cauza, nu a fost formulata de catre parata -apelanta, Curtea observa, studiind raspunsul la intampinare formulat de catre reclamanta si depus la dosarul de fond, faptul ca o astfel de sustinere nu apare in cuprinsul raspunsului la intampinare, context in care, la judecata apelului, sunt incidente dispozitiile art. 478 alin. 3 din Codul de proc. Civila potrivit caruia in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot formula pretentii noi, termenul de pretentii urmand a fi interpretat lato sensu ca fiind sustineri noi ale partilor in apel, neprezentate si nesupuse aprecierii primei instante de judecata, intrucat, desi devolutiv, apelul ramane totusi o cale de atac in care se verifica temeinicia sustinerilor partilor, iar nu sustineri care nu au fost formulate.

Argumente similare retine Curtea si cu privire la sustinerile orale din apel ale avocatului apelantei referitoare la faptul ca aceasta nu ar datora restul indemnizatiei de neconcurenta, pentru ca reclamanta intimata nu si-ar fi respectat obligatia de a nu desfasura activitati concurente.

Apelanta nu a invocat aceste motive nici macar prin cererea de apel, iar, la expirarea termenului legal de declarare al apelului, nu isi mai putea modifica cererea de apel, prin adaugarea, chiar si sub forma unor sustineri orale, a unor motive care sa conduca la respingerea pretentiilor formulate de catre reclamanta.

Cu privire la valabilitatea clauzei de neconcurenta, Curtea retine ca, in cuprinsul art. 2 din Actul aditional nr. 2, este indicat in continutul clauzei de neconcurenta atat arealul geografic reprezentat de teritoriul statului roman cat si obiectul acestei clauze, respectiv interdictia de a nu angaja si de a nu derula nicio activitate, fie pe cont propriu sau in asociere cu altii, in beneficiu propriu sau in beneficiul altora, care se afla in concurenta directa sau indirecta cu activitatea desfasurata de angajator de selectare, recrutare si plasare de forta de munca pe piata serviciilor medicale si de sanatate din Belgia si Franta, cu privire la Franta clauza operand referitor la selectarea, recrutarea si plasarea de personal medical calificat.

In cuprinsul definirii clauzei de neconcurenta din Actul aditional nr. 2 nu este precizat termenul pentru care opera respectiva interdictie, insa aceasta omisiune nu este de natura a afecta valabilitatea clauzei, de vreme ce durata maxima pentru care putea fi instituita aceasta clauza este prevazuta de lege, respectiv de art. 22 alin. 1 potrivit caruia clauza de neconcurenta isi poate produce efectele pentru o perioada de maximum 2 ani de la data incetarii contractului individual de munca.

Asadar, si in absenta acestei mentiuni referitoare la durata, Curtea apreciaza ca interpretarea clauzei, pornind de la dispozitiile legale mai sus amintite, nu este decat in interesul apelantei, cat timp este posibil a se aprecia ca aceasta interdictie putea acoperi perioada maxima, respectiv cea de doi ani, fara a fi necesar sa se mentioneze in mod explicit aceasta imprejurare in Actul aditional, sigura interesata sa conteste o asemenea durata, rezultata din aplicarea dispozitiilor legale, fiind reclamanta in favoarea careia legiuitorul a stabilit durata maxima de valabilitate a unei astfel de clauze, respectiv, in prezenta cauza, fiind vorba despre perioada cuprinsa intre 15.07.xxxx13.

Or, reclamanta nu a formulat, la data de 11.07.2013, aproape de finalul intervalului maxim de neconcurenta, o actiune in nulitatea clauzei de neconcurenta, ci, dimpotriva, o actiune in executarea obligatiilor relationate cu existenta unei clauze de neconcurenta.

Nu are nicio importanta, sub aspectul duratei nementionate a interdictiei prevazuta in clauza de neconcurenta, cum sau de cate ori au fost platite sau scadente parti ale indemnizatiei de catre fostul angajator, pentru ca dispozitiile legale nu impun plata lunara a acestei indemnizatii, retinand in mod expres ca aceasta nu reprezinta un drept salarial, ceea ce inseamna ca modalitatea de plata putea fi stabilita de comun acord de catre parti, fara sa subziste constrangerile legale referitoare la plata drepturilor salariale.

Nici imprejurarea ca nu s-ar putea verifica daca, in concret cuantumul indemnizatiei reflecta cel putin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei incetarii contractului individual de munca nu conduce la nulitatea clauzei de neconcurenta, cat timp, si daca s-ar situa sub acest prag, apelanta nu ar avea interesul sa o conteste, pentru ca o astfel de conduita nu ii profita, deoarece, in ipoteza in care sustinerea ar fi veridica, ar avea de platit mai putin bani decat limita minima, iar acest aspect nu este contestat de beneficiarul indemnizatiei, singurul in mod real afectat de o astfel de pretinsa neregularitate.

Ar fi irational din punct de vedere juridic sa se considere ca o clauza de neconcurenta ar fi nula pentru ca indemnizatia negociata ar fi prea mica, adica sa se constate, la solicitarea celui care a platit sau are de platit mai putini bani, ca salariatul, desi a primi mai putin decat trebuia, “in realitate” nu ar fi trebui sa primeasca nimic, ca efect al pretinsei “nulitati” a clauzei de neconcurenta.

Referitor la faptul ca n ar fi definite activitatile in privinta carora ar fi instituita interdictia, Curtea invita apelanta sa reciteasca articolul 2 al Actului aditional, ocazie cu care va vedea ca a urmarit ca reclamanta intimata sa nu poata efectua activitati de selectare, recrutare si plasare de forta de munca pe piata serviciilor medicale si de sanatate din Belgia si Franta, cu privire la Franta clauza operand referitor la selectarea, recrutarea si plasarea de personal medical calificat.

Asadar, Curtea retine ca reclamantei intimate i s-a interzis intermedierea, pe cont propriu sau in interesul unor alte persoane juridice/fizice aflate in concurenta directa sau indirecta cu apelanta, pe teritoriul statului roman, angajarii (cu tot ce presupune aceasta activitate, respectiv selectare, recrutare, plasare) de forta de munca in domeniul sanitar pentru Franta si Belgia, fiind definit in termeni clari si precisi continutul interdictiei.

Cu privire la faptul ca arealul geografic nu ar putea fi reprezentat de tot teritoriul Romaniei, pentru ca astfel s-ar ajunge la incalcarea dreptului la munca al reclamantei, Curtea observa o fractura de logica juridica in expunerea apelantului.

Astfel, cu ce i-ar fi fost utila limitarea acestei interdictii la o anumita zona din Romania, in conditiile in care interesul sau a parut a fi, la data inserarii clauzei de neconcurenta, ca reclamanta sa nu il poata concura in activitatea de plasare de forta de munca, iar aceasta fota de munca se poate efectua, desigur, pe tot teritoriul Romaniei, astfel ca, daca ar fi limitat interdictia doar la o anumita zona, aceasta clauza, practic, nu si-ar fi atins scopul, pentru ca reclamanta a ar fi putut plasa forta de munca din acele zone geografice nementionate de catre fostul angajator?

In afara de aceasta, este evident ca si Romania reprezinta o arie geografica unde reclamanta, din motivele mai sus expuse, putea fi in reala competitie cu angajatorul.

Faptul ca arealul geografic este precizat ca fiind statul roman nu poate duce la concluzia interzicerii dreptului la munca in Romania al reclamantei, apelanta confundand activitatea cu profesia.

Astfel, ceea ce a interzis apelanta reclamantei nu a fost exercitarea unei profesii pe teritoriul Romaniei, pentru a se putea pune problema, in chip real, a incidentei dispozitiilor art. 23 alin. 1 din art. 279 potrivit carora Clauza de neconcurenta nu poate avea ca efect interzicerea in mod absolut a exercitarii profesiei salariatului sau a specializarii pe care o detine.

Reclamanta nu era de profesie “intermediar”, ci doar a exercitat activitatea de intermediere a plasarii fortei de munca romanesti cu calificare in domeniul medical pe piata de munca din strainatate, pe perioada cat a fost angajata apelantei, iar specializarea presupune o evidenta legatura cu o profesie, ceea ce o exclude ca varianta de abordare in prezenta cauza.

Nu se poate retine nici sustinerea potrivit careia nu sunt enumerati “terti”, dimpotriva acestia sunt enumerati, fiind individualizati in singura maniera logic posibila, cat timp fostul angajator nu putea cunoaste existenta tuturor acelor societati comerciale sau persoane fizice autorizate care desfasurau activitati similare cu activitatea sa.

Toate aceste sustineri ale apelantei configureaza o abordare extrem de formalista si rigida a prevederilor art. 21-23 din art. 279 , abordare care, intr-adevar, tinde sa confere pentru sine efect juridic pozitiv unor “scapari” pe care, nu se explica din ce motiv, chiar apelanta nu le-a observat la momentul la care a cazut de acord asupra continutului clauzei de neconcurenta, “scapari” care, desi au aptitudinea de a o dezavantaja pe reclamanta, asa cum s-a aratat in cele ce preced, sunt folosite intr-un demers rasturnat in care dezavantajele ce s-ar produce exclusiv in ceea ce o priveste pe reclamanta sa devina temeiul pentru care autorul acestor dezavantaje sa nu mai raspunda deloc.

Or, o astfel de abordare, chiar acceptand ideea ca, la momentul intocmirii Actului aditional nr. 2, apelanta ar fi gresit in redactarea acestuia, fara nicio intentie in sensul crearii premiselor invocarii ulterioare a ineficacitatii clauzei de neconcurenta, demonstreaza ca apelanta nu manifesta buna credinta in exercitarea dreptului procesual de declarare a apelului.

Avand in vedere ansamblul considerentelor ce preced, Curtea, in temeiul dispozitiilor art. 480 alin. 1 Cod proc. Civila, va respinge apelul, context in care, desigur, cererea de intoarcere a executarii formulata in cadrul apeluluI. cerere care se afla intr-un evident raport de accesorialitate fata de natura deciziei pronuntate de catre instanta de control judiciaR. nu poate primi decat o solutie unitara cu cea a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de parata  cu sediul social in Bucuresti,,,, inregistrata la ORC sub nr. J/XXX, avand CUI xx, impotriva sentintei civile nr. .../26.11.2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu reclamanta T. A., identificata cu CP: xxxx, cu domiciliul ales in Bucuresti, sector 3.