Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale sub nr. x la data de 08.12.2014, reclamantul F_ national de G_ a C_ P_ Î_ M_ si Mijlocii SA-IFN a chemat în judecata pe pârâta M__ G__ C_, solicitând instantei sa dispuna obligarea pârâtei la plata sumei de 5133,96 lei pentru anul 2010 si 7387,56 lei pentru anul 2011, reprezentând drepturi salariale încasate necuvenit; cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta civila nr. 6597/27.06.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, în dosarul nr. x, s-a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune în ceea ce priveste pretentiile aferente perioadei ianuarie 2010 – 08.12.2011, ca neîntemeiata; s-a respins actiunea formulata de reclamantul F_ national de G_ a C_ P_ Î_ M_ si Mijlocii S.A. - IFN, în contradictoriu cu pârâta M__ G__ C_, ca neîntemeiata; a fost obligat reclamantul la plata catre pârâta a sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, analizând materialul probator administrat, prin prisma exceptiei prescriptiei dreptului la actiune si pe fondul cauzei, prima instanta a retinut urmatoarele:

Între partile din prezenta cauza a fost încheiat contractul individual de munca nr. 222/ 07.12.2009, modificat prin acte aditionale (filele 9-10), în temeiul caruia pârâta a fost angajata la societatea reclamanta in functia de analist financiar, gradatia II.

În urma controlului exercitat de Curtea de Conturi la societatea reclamanta, a fost emisa decizia nr. 1/14.01.2013 (filele 22-25), prin care s-a retinut ca nu au fost respectate prevederile legale privind aprobarea si acordarea cheltuielilor de personal/salariale în perioada 2010-2011, în sensul ca societatea reclamanta a acordat si a efectuat cheltuieli salariale/de personal peste nivelul prevazut de legea bugetului de stat în perioada 2010-2011. Astfel, prin legea bugetului de stat în anii 2010-2011, a fost limitat nivelul cheltuielilor salariale/de personal la nivelul anului precedent actualizat cu indicele de inflatie. Or, în anul 2010, cheltuielile de personal efectuate de reclamanta au înregistrat o depasire de 2.145.857 lei, iar în anul 2011, cheltuielile salariale au înregistrat o depasire de 1.930.024 lei, fiind încalcate prevederile art. 26 din Legea 11/2010 si art. 40 alin. 1 lit. b) din Legea 286/2010. Totodata, Curtea de Conturi a dispus în sarcina societatii reclamante stabilirea diferentelor între cheltuielile de personal/salariale acordate în perioada 2010-2011 si a celor legal cuvenite precum si recuperarea acestora în conditiile legii.

În temeiul acestei decizii, reclamanta a emis notificarile nr. xxx/15.11.2014 si nr. xxx/ 15.11.2014 (filele 27-30), prin care a imputat pârâtei sumele de 5.133,96 (pentru anul 2010), respectiv 7387,56 lei (pentru anul 2011), reprezentând sume necuvenite încasate de acesta.
Prin promovarea prezentei actiuni, reclamantul urmareste recuperarea sumelor mai sus mentionate, pe considerentul caracterului nedatorat al acestora, prin raportare la dispozitiile art. 256 C.muncii.

În ceea ce priveste exceptia prescriptiei dreptului la actiune, Tribunalul a constatat ca este neîntemeiata. Astfel, potrivit art. 268 alin. 2 C.muncii, termenul de prescriptie este de 3 ani si curge de la data nasterii dreptului la actiune. Instanta a constatat, contrar argumentului expus de reclamant în raspunsul la întâmpinare, faptul ca în speta nu este incident art. 268 alin. 1 lit. c), întrucât nu se urmareste angajarea raspunderii patrimoniale a salariatului ci restituirea unei sume nedatorate, conform art. 256 C.muncii.
În cauza de fata, dreptul la actiune pentru recuperarea sumelor pretins ar fi fost încasate necuvenit de catre pârâta s-a nascut la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca paguba si pe cel raspunzator de aceasta, în acord cu dispozitiile art. 8 alin. 1 si alin. 2 din Decretul 167/1958 (aplicabil în speta, în lumina art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil si art. 201 din Legea 71/2011, potrivit cu care prescriptiile începute sub imperiul legii vechi sunt supuse în întregime dispozitiilor legale care le-au instituit, în conditiile în care pretentiile deduse judecatii sunt aferente unei perioade anterioare datei intrarii în vigoare a Noului Cod Civil – 1 octombrie 2011).

Or, cunoasterea existentei si întinderii prejudiciului a carui recuperare se urmareste în speta a intervenit la data emiterii deciziei nr. 1/14.01.2013 a Curtii de Conturi, când institutia abilitata a retinut depasirea nivelului cheltuielilor salariale efectuate în anii 2010-2011 si a dispus recuperarea diferentelor .
În ceea ce priveste perioada mai-decembrie 2011, care se situeaza sub imperiul Legii 62/2011, nu se poate considera ca prin aplicarea  dispozitiilor art. 211 lit. c) s-ar ajunge la concluzia prescrierii dreptului la actiune pentru lunile mai-noiembrie 2011 (prin raportare la data introducerii actiunii - 03.12.2014, conform plicului aflat la fila 31). Dimpotriva, nici pentru aceasta perioada nu opereaza institutia prescriptiei, întrucât, chiar aplicând reperul temporal prevazut de art. 211 lit. c) din legea 62/2011, si anume data producerii pagubei, rezulta ca dreptul la actiune s-a nascut la finalul anului 2011, când s-a produs paguba pretinsa în speta, deoarece numai la sfârsitul anului de referinta se poate determina cuantumul cheltuielilor salariale efectuate pentru întreg anul si, implicit, suma cu care a fost depasit nivelul maxim permis de lege. Asa fiind, paguba revendicata de reclamant nu se produce la momentul fiecarei plati lunare a salariului catre angajatul pârât ci la finalul anului, când se cuantifica cheltuielile salariale aferente anului respectiv, moment la care se stabileste daca a existat sau nu o depasire a plafonului permis de legea bugetului de stat, prin raportare la parametrii instituiti de aceasta lege, si anume nivelul cheltuielilor salariale înregistrate în anul precedent, actualizat cu indicele de inflatie.

În consecinta, prin raportare la data introducerii actiunii – 03.12.2014, a rezultat ca aceasta a fost promovata în termen, atât pentru pretentiile aferente perioadei 2010 - mai 2011, pentru care termenul de prescriptie începe sa curga de la data de 14.01.2013, pentru argumentele mai sus expuse, dar si pentru pretentiile aferente perioadei mai - decembrie 2011, pentru care termenul de prescriptie a început sa curga de la finalul lunii decembrie 2011, pentru considerentele aratate.

Prin urmare, instanta a respins exceptia prescriptiei dreptului la actiune.
Pe fondul cauzei, instanta a constatat ca pretentiile deduse judecatii sunt neîntemeiate.

S-a retinut în primul rând ca prin Decizia nr. 1385 din 26 aprilie 2016 a ICCJ s-a admis recursul declarat de F_ national de G_ a C_ pentru Întreprinderi M_ si Mijlocii S.A. IFN împotriva sentintei nr. 3280 din 28 octombrie 2013 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal, s-a casat sentinta recurata si, rejudecându-se s-a admis în parte actiunea formulata de reclamantul F_ national de G_ a C_ pentru Întreprinderi M_ si Mijlocii S.A. IFN si a fost anulata în parte decizia Curtii de Conturi a României nr. 1/14.01.2013 si încheierea nr. 34/28.03.2013, în ceea priveste masurile analizate la punctele 2, 3, 4 si 8 din încheiere.
Astfel, întreaga constructie juridica a reclamantei, bazata pe punctul 2 din considerentele deciziei Curtii de Conturi a României nr. 1/14.01.2013 si încheierea nr. 34/28.03.2013 a ramas lipsita de suport.

Mai mult, în speta nu sunt întrunite conditiile art. 256 Codul muncii pe care reclamantul si-a fundamentat actiunea din punct de vedere juridic.
Potrivit art. 256 alin 1 art. 279 „salariatul care a încasat de la angajator o suma nedatorata este obligat sa o restituie.” Acest text de lege reprezinta transpunerea, în cazul raporturilor juridice de munca, a regulilor si principiilor platii lucrului nedatorat.
Or, plata nedatorata este faptul juridic licit care consta în aceea ca o persoana numita solvens, executa, din eroare, o prestatie la care nu era obligata, catre o alta persoana denumita accipiens, lipsind intentia de a plati pentru acesta.

In speta, efectuarea platii de catre reclamant catre pârâta s-a facut de bunavoie. Drepturile salariale primite de pârâta au fost platite în virtutea functiilor exercitate în cadrul institutiei reclamante, reprezentând contraprestatia muncii sale, în acord cu dispozitiile art. 39 alin. 1 lit. a) si art. 159 alin. 1 C.muncii (art. 154 alin. 1 C.muncii, în reglementarea anterioara, în vigoare în perioada de referinta invocata în cauza).
Singurul temei care ar putea fi invocat ca baza a obligatiei de restituire a sumelor primite cu titlu de drepturi salariale, ar fi acela conform cu care modul de calcul al drepturilor salariale platite a fost eronat, situatie care nu se regaseste în cauza.
Pentru aceste considerente, apreciind actiunea neîntemeiata, Tribunalul a respins-o ca atare.
In temeiul art. 274 C.pr.civ, retinând culpa procesuala a reclamantei, instanta a obligat reclamanta la plata catre pârâta a sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând onorariu de avocat, dovedit cu factura si chitanta de la dosar (f. 123).

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamantul F_ national de G_ a C_ pentru Î_ M_ si Mijlocii S.A. – I.F.N., în termen legal, în temeiul art. 466 alin. 1 C.pr.civ. si art. 214 din Legea nr. 62/2011, solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotarârii apelate si, pe cale de consecinta, admiterea cererii de chemare în judecata; cu cheltuieli de judecata, pentru motivele dezvoltate.
La data de 18.11.2016 intimata pârâta M__ G__ C_ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca netemeinic; cu cheltuieli de judecata.
La primul termen de judecata stabilit în apel, din data de 01.02.2017, apelantul reclamant a depus cerere de renuntare la judecata, în temeiul art. 406 si urm. Cod procedura civila.

Analizând cauza, în raport de cererea de renuntare la judecata formulata, Curtea retine urmatoarele:

Ulterior învestirii instantei de apel cu apelul declarat de reclamantul F_ national de G_ a C_ pentru Î_ M_ si Mijlocii S.A. – I.F.N. împotriva sentintei civile nr. 6597/27.06.2016, pronuntate de catre Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale în dosarul nr. x, s-a depus cererea de renuntare la judecata cauzei ce face obiectul prezentului dosar, formulata de apelantul-reclamant.
Curtea, fata de cererea expresa apelantului-reclamant, depusa prin mandatarul avocat cu împuternicire expresa în acest sens, constata ca manifestarea de vointa neechivoca în sensul de a renunta la judecata în cauza reprezinta o desistare, deci un act de dispozitie care se constata de catre instanta potrivit art. 406 Cod procedura civila.

Retinând si faptul ca în sedinta de judecata de la 01.02.2017 intimata pârâta M__ G__ C_ si-a exprimat acordul cu privire la cererea de renuntare la judecata, Curtea urmeaza a da eficienta acestei cereri, având în vedere aspectele aratate în cele ce preced si principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil.
În consecinta, în raport de dispozitiile art. 406 alin. 5 Cod procedura civila, Curtea va admite apelul, va dispune anularea sentintei civile apelate, luând act de renuntarea reclamantului la judecata.

Vor fi mentiune dispozitiile privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata, avându-se în vedere si dispozitiile art. 406 alin. 3 Cod procedura civila, în conditiile în care temeiul juridic al acordarii acestora este determinat de atitudinea procesuala culpabila a partii care a cazut în pretentii, astfel ca fapta acesteia declanseaza o raspundere civila delictuala al carei continut îl constituie obligatia civila de reparare a prejudiciului cauzat, adica de restituire a sumelor pe care partea adversa a fost nevoita sa le realizeze.
Vazând si dispozitiile art. 451-453 Cod procedura civila, va fi obligat apelantul reclamant la plata catre intimata pârâta a sumei de 480 lei reprezentând cheltuieli de judecata efectuate în apel, respectiv onorariu avocat potrivit facturii nr. xxx/27.12.2016 si chitantei nr. xxx/ 31.01.2017, depuse la filele 24-25.
 
PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:
 
Admite apelul declarat de apelantul reclamant F_ national de G_ a C_ P_ Î_ M_ si Mijlocii S.A. - IFN, J40/xxx/2001, C__ xxxx, cont bancar R067RNCBx0001 deschis la BCR SA, cu sediul în Bucuresti, _. 38, sector 1, împotriva sentintei civile nr. 6597/27.06.2016 pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, în dosarul nr. x, în contradictoriu cu intimata pârâta M__ G__ C_, CNP xx, cu domiciliul în Bucuresti, _. 7, _, __.

Anuleaza hotarârea apelata în parte, în sensul ca: Ia act de renuntarea la judecarea actiunii principale.
Mentine dispozitiile privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecata.

Obliga apelantul la plata catre intimata a sumei de 480 de lei cheltuieli de judecata reprezentând onorariu avocat apel.

Definitiva.

Pronuntata în sedinta publica azi 01.02.2017.