Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin actiunea formulata de reclamanta P. A. G. in contradictoriu cu parata R. AUTONOMA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT A JUDETULUI CLUJ R. A., inregistrata la data de 12. 01. 2015, aceasta a contestat Decizia nr. 120/08.12.2014 de incetare a contractului individual de munca, solicitand instantei ca prin hotararea ce o va pronunta in cauza sa anuleze decizia ca nelegala si netemeinica, repunerea in situatia anterioara emiterii acesteia, reintegrarea in functia detinuta anterior emiterii deciziei contestate, obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data comunicarii deciziei de sanctionare si pana la data reintegrarii efective in munca si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentinta civila nr. 2953/01.10.2015 a Tribunalului Cluj, pronuntata in dosar nr. XXXXXXXXXXXX, a fost admisa cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta P. A. G. in contradictoriu cu parata R. A. DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT A JUDETULUI CLUJ RA. si a fost anulata Decizia nr. 120/08.12.2014 emisa de parata.

S-a dispus repunerea in situatia anterioara emiterii actului de concediere, respectiv, reintegrarea reclamantei in functia detinuta anterior emiterii deciziei contestate si a fost obligata parata la plata unei despagubiri egale cu drepturile salariale restante, indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data comunicarii deciziei de sanctionare si pana la data reintegrarii.

A fost obligata parata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1000 lei cu titlu de onorar avocatial.

Tribunalul a avut in vedere ca reclamanta a fost angajata paratei, avand incheiat un contract individual de munca pe durata nedeterminata nr. 207/10.12.2012, incepand cu data de 10.12.2012 si ocupand functia de Director adjunct.

La data de 07.10.2014, prin Preavizul cu nr. 8453, reclamanta a fost instiintata de desfiintarea postului de Director adjunct ocupat de ea si de faptul ca beneficiaza de un preaviz de 20 zile lucratoare pana la incetarea contractului individual de munca. De asemenea reclamantei i s-a comunicat ca in cadrul paratei R. A. A. D. P. P. a jud. Cluj sunt disponibile locuri de munca corespunzatoare pregatirii profesionale si capacitatii de munca a acesteia, respectiv inginer mecanic, inginer CFDP(f. 16).

Constatand ca decizia de incetare a contractului individual de munca a reclamantei de nr. 120 din 08.12.2014 a fost emisa cu incalcarea termenului de preaviz si retinand si incidenta deciziei nr. 8 din 8 decembrie 2014 a ICCJ, prima instanta a admis actiunea, potrivit dispozitivului.

In temeiul art. 451 din Codul de procedura civ., fiind in culpa procesuala parata a fost obligata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1000 lei cu titlu de onorar avocatial.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel parata R. A. de Administrare a Domeniului Public si Privat a Judetului Cluj (R. A. A. D. P. P. Cluj), solicitand admiterea acestuia, anularea hotararii atacate si, judecand cauza, respingerea actiunii formulate de intimata-reclamanta.

Apelul a fost motivat, sustinandu-se ca nu se poate retine ca prin nerespectarea termenului de preaviz de 30 zile, reclamanta intimata a fost privata de posibilitatea efectiva de a-si cauta un loc de munca si de a avea surse de venit, cata vreme aceasta nu a fost luata prin surprindere, incetarea contractului individual de munca nefiind o masura intempestiva, ci una anterior anuntata, initial prin preaviz si apoi prin decizia contestata.

Se invedereaza ca era de notorietate, inca din data de 22.09.2014, atat in randul conducerii Regiei, cat si in randul angajatilor, ca forul decizional si administrativ al Regiei, si anume Consiliul de Administratie, a emis Hotararea nr. 56/22.09.2014 prin care s-a avizat modificarea Organigramei si a Statului de functii si, implicit, suprimarea postului de Director Adjunct ocupat de intimata, la art. 2 din hotararea mentionata specificandu-se expres ca aducerea la indeplinire a acesteia se incredinteaza conducerii apelantei.

Mai apoi, prin Hotararea Consiliului Judetean 236, emisa din 29.09.2014, s-a aprobat noua organigrama, care de asemenea a fost comunicata catre Regie si catre conducere, deci implicit si catre intimata reclamanta care detinea postul de Director Adjunct.

Prin urmare, se considera de catre apelanta ca intimata nu a fost luata prin surprindere, cunoscand ca postul ei a fost suprimat din organigrama, durata preavizului fiind de doar de 20 de zile lucratoare, cerinta minimala impusa de art. 75 din Codul muncii .

Se mai sustine ca termenul de preaviz a fost suspendat pe durata suspendarii contractului individual de munca datorita concediilor medicale, respectiv 14.10.2014-31. 1-. 2014(14 zile lucratoare) si 01.11.xxxxxxxxxxxxxx14(9 zile lucratoare), precum si faptul ca in baza bunei credinte manifestate i s-a oferit intimatei postul de inginer mecanic, pe care insa aceasta l-a refuzat.

Se arata ca netemeinica sentintei atacate deriva si din faptul ca prima instanta a omis sa analizeze celelalte aspecte invocate, respectiv cele privitoare la cauza reala si serioasa a desfiintarii postului, la caracterul efectiv si obiectiv al desfiintarii.

Se critica si dispozitia primei instante privitoare la despagubiri, sustinandu-se pe de o parte ca acestea nu trebuiau acordate pana la data reintegrarii, ci doar pana la momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti (necunoscandu-se exact momentul punerii in executare a hotararii), iar pe de alta parte ca despagubirea trebuia sa conste in diferenta de drepturi salariale intre salariul pentru postul de director adjunct si salariul pentru postul oferit de inginer mecanic.

In aparare, s-a formulat intampinare de catre intimata reclamanta P. A. G., solicitandu-se respingerea apelului ca netemeinic si nelegal.

In esenta, se arata ca decizia contestata este nula absolut ca urmare a incalcarii termenului de preaviz de 30 zile, context in care nu se mai impunea o analiza a celorlalte aparari ale apelantei privitoare la aspectele de fond ale deciziei.

In ceea ce priveste despagubirile, se sustine ca acestea trebuie sa se raporteze la postul de director adjunct, iar nu la cel oferit - inginer mecanic, iar referitor la intinderea acestor despagubiri se mentioneaza ca data fiind natura acestora si avand in vedere principiul repararii integrale a prejudiciului, acestea se cuvin incepand cu data emiterii deciziei nelegale si pana la momentul in care are loc reintegrarea in munca.

In fine, se mai invedereaza ca s-a adresat apelantei in sensul executarii benevole a sentintei, ce constituie titlu executoriu, insa aceasta a refuzat.

Apelanta R. Autonoma de Administrare a Domeniului Public si Privat a Judetului Cluj a formulat raspuns la intampinare, prin care se reitereaza cererile din apel, subliniindu-se in plus ca intimata a ocupat nelegal postul de director adjunct, fiind numita pe acest post, desi nu a promovat un examen in acest sens, potrivit art. 30 din Codul muncii .

In probatiune s-au depus inscrisuri.

Prin adresa nr. 374/2016, depusa la dosar pentru termenul din 03. 02. 2016(f. 36 apel), intervenientul Consiliul Judetean Cluj a invederat instantei ca prin Hotararea Consiliului Judetean Cluj nr. 268/10.12.2015 s-a aprobat atat desfiintarea institutiei apelante, cat si substituirea acesteia (inclusiv in litigiile aflate pe rolul instantelor) de catre Consiliul Judetean.

Apelul este nefondat.

Curtea constata ca in ceea ce o priveste pe reclamanta intimata nu a fost respectat termenul de preaviz, ceea ce atrage nulitatea deciziei de concediere contestate, cum corect a stabilit si prima instanta.

Dupa cum rezulta din cuprinsul contractului individual de munca intervenit intre parti la data de 10.12.2012(f. 10 fond), partile au convenit inclusiv durata preavizului, stabilind ca acesta este de 30 zile lucratoare(f. 12 fond).

Prin urmare, aceasta este durata in raport de care se impun a fi efectuate verificari, intervalul de 20 zile lucratoare la care se raporteaza apelanta neputand intra in discutie, acesta constituind durata minima de preaviz reglementata de Codul muncii .

Relevante in acest sens sunt prevederile art. 75 al. 1 din Codul muncii – \"persoanele concediate in temeiul .... art. 65 .... beneficiaza de dreptul la un preaviz ce nu poate fi mai mic de 20 zile lucratoare” – care atesta, fara echivoc, intentia legiuitorului de a stabili imperativ doar limita inferioara a duratei preavizului, lasand asadar, partilor implicate in raportul de munca liberatatea de conveni durata preavizului in functia de interesele lor, evident cu conditia respectarii intervalului minim amintit.

Or, asa cum s-a subliniat anterior, in cauza, partile au convenit ca durata termenului de preaviz sa fie de 30 zile, astfel ca doar de acest interval se poate prevala apelanta, argumentele ei referitoare la incidenta unui termen de preaviz de 20 zile nefiind plauzibile in contextul aratat, inserarea acestei durate in cuprinsul deciziei de preaviz(f. 16 fond, pct. 2) si a deciziei de concediere(f. 9 fond, art. 3) (acte unilaterale), nefiind apta sa determine modificarea acestei durate in sensul diminuarii, in lipsa dovezii intervenirii unui acord bilateral (in sensul modificarii acestui element esential al contractului individual de munca).

Procedand la un simplu calcul matematic, pornind de la data de debut – 08.10.2014 (necontestata de parti) si avand in vedere data retinuta de angajator ca moment al incetarii raportului de munca – 08.12.2014, precum si perioada de suspendare ca urmare a incapacitati temporare de munca – 14.10.2014 – 31.10.2014, 01.11.2014 – 13.11.2014, Curtea constata ca termenul de preaviz de care reclamanta a beneficiat in fapt a fost de doar 20 zile lucratoare, inferior limitei convenite prin contractul individual de munca( 4 zile lucratoare – 08.10.2014 – 13.10.2014; 16 zile lucratoare 14.11.2014 – 07.12.2014).

Cum dreptul la preaviz este conceput ca un instrument de aparare a angajatului fata de efectele negative ale incetarii contractului sau de munca, subsumandu-se \"dreptului la protectie in caz de concediere\", reglementat ca atare in dispozitiile art. 39 alin. (1) lit. j) din art. 279 , nerespectarea acestuia atrage nulitatea absoluta a deciziei de concediere, fiind astfel incalcate prevederile art. 78 din Codul muncii coroborate cu cele ale art. 75 al. 1 din Codul muncii .

In acest sens a concluzionat si Inalta Curte de Casatie si Justitie care, prin decizia nr. 8/08.12.2014, obligatorie pentru instante – art. 517 al. 4 Cod de procedura civila, a statuat ca \"in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din art. 279 , republicat, cu referire la art. 75 alin. (1) din acelasi act normativ, se apreciaza ca neacordarea preavizului cu durata minima prevazuta de art. 75 alin. (1) din art. 279 , republicat, respectiv cu durata cuprinsa in contractele colective sau individuale de munca, daca aceasta este mai favorabila angajatului, atrage nulitatea absoluta a masurii de concediere si a deciziei de concediere”.

Fata de considerentele expuse, care contureaza nelegalitatea deciziei de concediere din punct de vedere formal, apar ca lipsite de interes criticile apelantei referitoare la temeinicia deciziei contestate, respectiv la omisiunea primei instante de a le analiza, fiind inutila o abordare a acestora, cata vreme, chiar fondate, acestea nu ar putea prevala fata de conditiile de forma stabilite imperativ de legiuitor (si care nu au fost respectate) si, prin urmare, nu ar putea schimba solutia adoptata.

Cu alte cuvinte, in cazul unei decizii de concediere, prioritar se analizeaza respectarea rigorilor formale si numai in cazul depasirii acestora (cand se constata ca decizia este legala din punct de vedere formal), se poate proceda la o analiza a temeiniciei. In cauza, decizia contestata nu respecta conditiile formale, astfel ca nu se justifica o analiza a temeiniciei.

Instiintarea unui salariat cu privire la masura concedierii ce urmeaza sa fie luata fata de el nu indreptateste nici un moment angajatorul sa nesocoteasca dreptul legal al acestuia la preaviz, aceasta imprejurare neechivaland nici cu inlaturarea acestui drept si nici cu renuntarea salariatului la acest drept, acestei concluzii opunandu-se dispozitiile art. 38 din art. 279 , republicat ce stabilesc ca \"Salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi este lovita de nulitate\". Or, dreptul la preaviz este unul dintre drepturile recunoscute prin lege, fiind inclus in categoria reglementata de art. 39 alin. (1) lit. j) din art. 279 , republicat, respectiv \"dreptul la protectie in caz de concediere\".

Potrivit art. 80 al. 1 din Codul muncii , salariatul concediat nelegal sau netemeinic este indreptatit la acordarea de despagubiri egale cu drepturile salariale indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, despagubiri ce se acorda din oficiu de catre instanta, indiferent ca salariatul a solicitat sau nu repunerea in situatia anterioara, aceste p+revederi avand ca rationament faptul ca prin inlaturarea masurii concedierii (ca nelegala sau netemeinica), se considera ca raportul de munca dintre parti a fost si este unul valabil, astfel ca obligatiile asumate prin acesta tine partile sa le respecte.

Considerand, asadar, ca in cauza raportul de munca a fost si continua sa fie in fiinta in tot acest interval, angajatorul datoreaza despagubiri incepand cu data concedierii si pana la data reintegrarii efective, nefiind invocata si dovedita de catre acesta din urma existenta unei cauze care sa limiteze in timp aceste despagubiri.

Limitarea lor la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, cum a propus apelanta, opereaza doar in situatia in care salariatul nu a solicitat repunerea in situatia anterioara(art. 80 al. 3 din Codul muncii ), doar in aceasta ipoteza considerandu-se de catre legiuitor ca intervine incetarea contractului individual de munca la momentul ramanerii definitive a hotararii judecatoresti si, implicit, incetarea obligatiilor corelative, disparand practic temeiul de acordare a despagubirilor.

Referitor la nivelul despagubirilor, considera apelanta ca acestea se cuvin prin raportare la drepturile salariale si alte beneficii aferente postului de inginer mecanic, post cu privire la care arata ca a fost oferit reclamantei intimate anterior incetarii raportului individual de munca prin concediere, dar pe care aceasta l-a refuzat.

Retinand ca potrivit contractului individual de munca, reclamanta intimata a fost angajata pe postul de director adjunct, cu o salarizare corespunzatoare, si avand in vedere ca institutia apelanta nu a dovedit modificarea acestui contract relativ la postul ocupat, desi sarcina probei ii incumba, conform art. 272 din art. 279 , Curtea apreciaza ca despagubirile trebuie acordate corespunzator postului de director adjunct, iar nu celui de inginer mecanic.

Simpla oferta relativa la postul de inginer mecanic (facuta de institutia apelanta), neurmata insa si de acceptarea ei de catre reclamanta intimata si care sa fie concretizata ulterior printr-un act aditional ( ca manifestare bilaterala de vointa), nu este susceptibila sa determine modificarea acestui element esential al contractului individual de munca.

In fine, Curtea gaseste ca fiind lipsite de relevanta si criticile din raspunsul la intampinare, neinteresand in cauza modalitatea in care reclamanta intimata a ocupat postul de director adjunct, instanta fiind investita doar cu legalitatea si temeinicia concedierii acesteia.

Pentru toate aceste considerente, in conformitate cu art. 480 al. 1 Cod de procedura civila Curtea va respinge ca nefondat apelul institutiei parate.

Ca parte cazuta in pretentii si avand in vedere si prevederile art. 453 al. 1 Cod de procedura civila, Curtea va obliga intervenientul JUDETUL CLUJ in calitate de continuator al paratei R. AUTONOMA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT A JUDETULUI CLUJ sa plateasca intimatei cheltuieli de judecata in apel in suma de 1500 lei, reprezentand onorariu avocatial (f. 47).

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat apelul declarat de parata R. AUTONOMA DE ADMINISTRARE A DOMENIULUI PUBLIC SI PRIVAT A JUDETULUI CLUJ si continuat de intervenientul JUDETUL CLUJ impotriva sentintei civile nr. 2953 din 01.10.2015 a Tribunalului Cluj pronuntata in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, pe care o mentine.