Cabinet avocat Dreptul muncii

Asupra recursurilor de fata:

Constata ca, prin sentinta civila nr.838/25.04.2013, Tribunalul Brasov a admis in parte actiunea formulata si precizata de reclamantul D.M., in contradictoriu cu parata S.C. O P S.A. si a anulat decizia nr. 97/02.06.2003 de suspendare a contractului individual de munca al reclamantului, emisa de parata, obligand-o pe aceasta sa plateasca reclamantului o despagubire egala cu salariul si celelalte drepturi de care ar fi trebuit sa beneficieze in perioada 02.06.2003 – 03.10.2003 si suma de 1000 lei cu titlu de daune morale.
A respins celelalte pretentii.
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut urmatoarele.
Prin cererea inregistrata la aceasta instanta la data de 20.06.2003, sub nr. 302/M/2003, reclamantul D.M. a chemat in judecata pe parata S.C. P S.A. B, solicitand instantei ca prin hotararea pe care o va pronunta sa dispuna anularea deciziei de suspendare a contractului individual de munca si obligarea paratei la plata despagubirilor calculate de la data de 02.06.2003 pana in prezent, precum si la plata sumei de 50.000.000 lei cu titlul de daune morale si a cheltuielilor de judecata .
Prin decizia nr.97/02.06.2003 de suspendare a contractului individual de munca emisa de intimata SNP P S.A.- Sucursala P Brasov s-a decis suspendarea contractului de munca al contestatorului D.M. incepand cu data de 02.06.2003 si pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti ce se va pronunta ca urmare a plangerii penale nr.11839/27.11.2002 inregistrata la I.P.J. Brasov ( fila 3 vol I ).
Contestatorul D.M. a fost angajatul societatii intimate in perioada 01.04.1998-03.10.2003 in functiile  de sef serviciu comercial, respectiv economist, asa cum rezulta din copia carnetului de munca seria O.g.nr.532592 aflata la filele 64-82 din vol. II al dosarului. Raporturile de munca dintre parti au incetat la data de 03.10.2003 in baza art.55c lit. b Codul muncii ( fila 58 si 81 vol II).
Prin plangerea penala inregistrata la Inspectoratul de Politie Brasov sub nr.11839/26.11.2002, intimata a solicitat tragerea la raspundere penala a contestatorului D.M., angajat la Sucursala P Brasov in functia de economist, pentru savarsirea infractiunilor de gestiune frauduloasa si neglijenta in serviciu pe care sustine ca le-a savarsit in perioada in care a avut functia de adjunct sef Sectie Comercializare C ( filele 24-25).
Prin ordonanta din 05.03.2009 emisa in dosar nr.9374/P/2008 de Parchetul de pe langa  Judecatoria Brasov s-a dispus scoaterea de sub urmarirea penala a invinuitului D.M. sub aspectul savarsirii infractiunilor de neglijenta in serviciu, prevazute de art. 249 Cod  penal raportat la art.258 Cod penal si de  gestiune frauduloasa, prevazuta de art.214 cod penal intrucat in cauza nu erau intrunite elementele constitutive ale acestor infractiuni.
Conform art.52 alin 1 lit. c art. 279 , astfel cum se prezenta la data emiterii deciziei contestate, contractul individual de munca poate fi suspendat din initiativa angajatorului in cazul in care acesta a formulat plangere penala impotriva salariatului sau acesta a fost trimis in judecata pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta, pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.
Prin urmare, angajatorul poate decide suspendarea contractului individual de munca al salariatului numai daca sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii: angajatorul a facut plangere penala impotriva salariatului sau salariatul a fost trimis in judecata si plangerea penala sa fie formulata sau trimiterea in judecata sa fie dispusa pentru fapte penale incompatibile cu functia detinuta de salariatul in cauza.
In speta insa, intimata, careia ii revenea sarcina probei conform art.272 Codul muncii, nu a dovedit decat indeplinirea primei conditii mentionate mai sus.
Inainte cu o zi de inregistrarea plangerii penale, contestatorul D.M. a fost schimbat din functia de sef serviciu in aceea de economist la Serviciul Comercial, functie ce nu presupunea efectuarea unor sarcini de genul celor mentionate in plangerea penala.
In consecinta, constatand ca masura suspendarii contractului individual de munca a fost dispusa cu nerespectarea dispozitiilor art.52 alin.1 lit. c. art. 279 , tribunalul urmeaza a admite cererea de anulare a deciziei nr.97/02.06.2003 de suspendare a contractului individual de munca.
Cu privire la cererea de acordare a despagubirilor materiale, tribunalul retine ca potrivit art.52 alin.2 din acelasi cod, in cazul prevazut la alin. 1 lit. c, daca se constata nevinovatia celui in cauza, salariatului i se plateste, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, o despagubire egala cu salariul si cu celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendarii contractului.
Cum contractul individual de munca incheiat de parti a fost suspendat in perioada 02.06.2003 - 03.10.2003, la aceasta din urma data incetand raporturile de munca prin acordul partilor, apreciem ca este intemeiata si cererea de acordare a unei despagubiri egale cu salariul si celelalte drepturi de care contestatorul ar fi trebuit sa beneficieze  in acest interval de timp.
Nu este intemeiata apararea intimatei in sensul ca in cauza penala nu s-a constatat nevinovatia contestatorului din moment ce s-a dispus scoaterea de sub urmarire penala in temeiul art.10 d Cod procedura penala pentru ca faptei ii lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii. Aceasta deoarece termenul de nevinovatie folosit in art.52 alin.2 art. 279 nu se confunda cu cel din codul penal.
Impotriva acestei sentinte au formulat recurs in termen, motivat atat reclamantul D.M. cat si parata S.C. O P  S.A., in termen, motivat.
Recurentul D.M. critica sentinta sub aspectul solutionarii cererii de acordare a daunelor morale si materiale. Se sustine ca in mod gresit instanta a cenzurat cuantumul acestora si nu le-a acordat in intregime.
In ceea ce priveste cererea de acordare a despagubirilor materiale se arata ca, instanta de fond anuland la 25. 04.2013 prin sentinta pronuntata decizia de suspendare a CIM emisa in 2003 de catre intimata ,trebuia sa acorde drepturile salariale cuvenite reclamantului pe toata perioada 2003-2013 si nu sa se limiteze la momentul incetarii CIM prin acordul partilor,deoarece, conform art. 52 alin. 1 litera c din c. muncii institutia suspendarii contractului de munca reprezinta o masura de protectie a angajatului al carui contract de munca nu poate fi desfacut  pana la ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti.
In ceea ce priveste despagubirile morale solicita a fi modificata sentinta in senul acordarii intregii sume de 5000 lei avand in vedere consecintele masuri dispuse de intimata  asupra starii de sanatate a reclamantului.
In drept invoca art. 304 pct.7 si 3041c.pr.civ.
Recurenta O P S.A. a formulat recurs in termen, criticand sentinta sub aspectul solutionarii cererii de anulare a masurii suspendarii dispuse. Se arata ca prin masura dispusa, recurenta a respectat art. 52 alin. 1 litera c codul muncii in forma in vigoare la data emiterii deciziei de suspendare.
Art. 52 alin. 2 art. 279 pentru a fi aplicat presupune dovedirea nevinovatiei reclamantului, ori in speta, nicio instanta penala nu s-a pronuntat asupra nevinovatiei acestuia, ci doar s-a dispus prin ordonanta procurorului din 25.05.2012 scoaterea de sub urmarirea penala. In temeiul art. 11 litera b si art. 10 litera d  din c. pr. penala. Prin urmare, nefiind constatata nevinovatia  reclamantului in cauza, unitatea nu este obligata sa-l reincadreze si nici sa-i acorde  drepturile salariale de care a fost lipsit. Solicita admiterea recursului, modificarea sentintei in sensul respingerii in tot a pretentiilor reclamantului.
Intimata S.C. P O S.A. a formulat intampinare la recursul reclamantului, iar recurentul reclamant a formulat concluzii scrise cu privire la recursul paratei, fiecare parte punand concluzii cu privire la respingerea recursului partii adverse.
In cadrul recursului s-a administrat proba cu inscrisuri cu privire la temeinicia daunelor morale pretinse de recurentul reclamant.
Analizand recursul recurentului reclamant instanta constata ca nu este fondat.  Daunele materiale reprezentand  contravaloarea drepturilor salariale de care ar fi beneficiat reclamantul daca nu ar fi intervenit decizia de suspendare a contractului de munca, au fost corect limitate  in timp pana la momentul in care reclamantul a ales un alt loc de munca, respectiv pana la data de 03.10.2003. Nu pot fi acordate aceste drepturi pana la data pronuntarii sentintei care a anulat decizia de suspendare, decat in situatia in care angajatul ar fi apartinut aceluiasi angajator care a luat masura suspendarii contractului individual de munca fata de acest salariat. In situatia in care angajatul a demisionat de la fostul angajator acestuia ii revine obligatia de a lua act de demisia formulata, neputandu-se opune la acest act de vointa al angajatului, chiar daca la momentul demisionarii masura suspendarii CIM era activa. Prin urmare, angajatul nu se poate opune la actul de vointa unilateral al angajatului de incetare a CIM – demisia - iar in speta angajatorul si-a dat si acceptul cu privire la acesta, fiind de acord ca motivul incetarii CIM sa-l constituie art. 55 litera b. acordul partilor. Pentru a fi viabila sustinerea recurentului de a i se plati drepturile salariale pana la momentul anularii deciziei de suspendare prin sentinta de fond, era necesar ca aceasta suspendare considerata ilegala sa vizeze un contract de munca in vigoare, care nu a incetat prin una din modalitatile prevazute de lege, ori in speta, a intervenit o cauza de incetare a CIM, care potrivit art. 49 alin. 5 c. muncii actual prevaleaza suspendarii.
In ceea ce priveste acordarea daunelor morale, instanta constata critica recurentului nefondata.
In ceea ce priveste plata daunelor morale, instanta va respinge pretentiile contestatorului, avand in vedere ca insusi masura aplicarii art.52 alin 2 c. muncii ce prevede obligatia angajatorului de  plata la zi a tuturor drepturilor salariile corespunzatore, indexate, majorate si reactualizate reprezinta nu doar o reparatie materiala, ci si morala fata de contestator. Pe de alta parte instanta nu-si poate baza solutionarea unui astfel de petit doar pe inscrisuri medicale, bilete de internare, care nu atesta disfunctii psihice majore in comportamentul contestatorului care sa implice plata unor despagubiri morale, peste despagubirile materiale acordate conform sentintei atacate.
Pentru toate aceste considerente, recursul reclamantului va fi respins.
In ceea ce priveste recursul  formulat de intimata S.C. P O S.A., instanta constata ca nu este fondat.  Dispozitiile art. 52 alin. 2 c. muncii in forma in vigoare la data promovarii contestatiei au fost corect interpretate si aplicate. In speta, fata de ordonanta de scoatere de sub urmarirea penala a contestatorului data de procurorul din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Brasov, in 16.01.2012, s-a dispus de catre procurorul superior respingerea plangerii S.C. O P S.A.  ca neintemeiata. Prin urmare, chiar daca scoaterea de sub urmarire penala a contestatorului s-a realizat in temeiul art. 11 pct. 1 litera b si art. 10 litera d din c. pr. penala, pe motiv ca nu sunt intrunite elementele constitutive ale infractiunii pentru care s-a pronuntat si masura suspendarii CIM, fara a se mentiona expres in ordonanta procurorului cu privire la existenta vinovatiei faptuitorului, este evident ca fata de masura dispusa  prezumtia de nevinovatie nu a fost rasturnata, deci sustinerile recurentei O in scopul neaplicarii art. 52 alin. 2 c. muncii pe motiv ca nu s-a pronuntat o instanta penala asupra nevinovatiei contestatorului, nu pot fi retinute de instanta de recurs, cat timp nevinovatia contestatorului se prezuma.
Incetarea suspendarii contractului individual de munca, dispuse in temeiul art. 52 alin. (1) lit. b) C. muncii, va genera consecinte diferite in functie de solutia pronuntata prin hotararea judecatoreasca definitiva. Daca s-a dispus solutia neinceperii urmaririi penale, a scoaterii de sub urmarire penala, a incetarii urmaririi penale sau a achitarii ori a incetarii procesului penal pentru lipsa vinovatiei penale, insa cu retinerea altei forme de vinovatie – civila, disciplinara – angajatorul poate recurge la angajarea raspunderii disciplinare a salariatului. Daca insa in aceste ipoteze nu s-a retinut nicio alta forma de vinovatie, salariatul este indreptatit la reintegrare si la o despagubire egala cu salariile si cu celelalte drepturi de care a fost lipsit ca urmare a suspendarii contractului sau de munca (Simona Cristea, Constantin Furtuna, Suspendarea contractului individual de munca in temeiul art. 52 lit. c din art. 279 , in Curierul Judiciar nr. 11/2006, p. 69). Insa in situatia in care se dispune incetarea urmariri penale sau a procesului penal pentru motivele prevazute de art. 10 lit. a)-d) C. pr. pen., nu exista vinovatie penala. In schimb, trebuie retinuta existenta vinovatiei in cazul in care se dispune incetarea urmariri penale sau a procesului penal ca urmare a amnistiei, prescriptiei raspunderii penale, a retragerii plangerii prealabile sau a impacarii partilor. In aceste cazuri, salariatul va beneficia de prevederile art. 52 alin. (2) C. muncii numai daca a recurs la aplicarea dispozitiilor art. 13 alin. (1) C. pr. pen., obtinand scoaterea de sub urmarire penala sau achitarea, solutii care sunt de natura sa excluda vinovatia sa. In cazul in care, ca urmare a exercitarii unei cai extraordinare de atac, salariatul obtine solutia achitarii pentru motivul ca nu exista fapta sau nu a fost savarsita de el, statul, iar nu angajatorul, va fi cel care va achita salariatului despagubiri, in temeiul art. 504 si urm. C. pr. pen. (Alexandru Ticlea, Andrei Popescu, Constantin Tufan, Marioara Tichindelean, Ovidiu Tinca, Dreptul muncii, Editura Rosetti, Bucuresti, 2004, p. 455-456)
Pentru toate aceste considerente, recursurile vor fi respinse, iar sentinta mentinuta ca legala si temeinica. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecata de catre  partile recurente.