Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului T. la data de 02.03.2015, reclamanta D. M. L. V. a chemat in judecata parata  SRL, solicitand ca, prin hotararea ce se va pronunta, sa se dispuna anularea deciziei nr. 1/20.01.2015, sa se constate nulitatea absoluta a deciziei nr. 1/20.01.2015;  sa se dispuna repunerea partilor in situatia anterioara; obligarea paratei la reincadrarea in  functia  de director vanzari in cadrul societatii parate, S. C. Q. R. UMANE S. R. L. ; obligarea paratei la plata retroactiva a salariului de baza lunar, in cuantum de 11. 286 lei, actualizat cu indicele inflatiei si majorat cu dobanda legala,precum si a celorlalte drepturi acordate in perioada exercitarii functiei de director vanzari, incepand cu luna ianuarie 2015 si pana la data reincadrarii; obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In fapt, reclamanta a aratat ca a fost angajata paratei in baza contractului individual de munca numarul 4704/V/E/21.10.2010, prin care s-a convenit, in esenta, ca incepand din data de 05.10.2010, pentru o perioada nedeterminata,  reclamanta, in calitate de angajat, sa exercite functia de director vanzari, cu norma intreaga cu durata timpului de 8 ore/zi, 40 ore pe saptamana, cu locul de munca la S. C Stara Enso S. R. L. iar parata, in calitate de angajator, sa plateasca un salariu lunar brut de 11. 286 lei. In perioada 10.02.xxxx14(126 de zile), reclamanta a aratat ca a fost in concediu de maternitate, iar din data de 16.06.2014 a fast nevoita sa suspende activitatea sa pentru cresterea copiilor, avand o sarcina gemelara cu evolutie dificila, ce a impus internarea in spital si o nastere prematura.

La data de 22.12.2014, prin cererea inregistrata sub nr. 90, reclamanta a aratat ca a solicitat reluarea activitatii, urmarea fiind emiterea deciziei cu numarul 1/05.01.2015, prin care parata a decis, ca incepand cu data de 10.01.2015 sa reia activitatea in baza aceluiasi contract individual de munca, 4704/V/E, in aceiasi functie de director vanzari. La data de 19.02.2015, reclamanta  a aratat ca a fost convocata la punctul de lucru din Timisoara, . 1, comunicandu-i totodata, incetarea raporturilor de munca in conformitate cu prevederile art. 95, alin. 4 din Codul muncii , inmanandu-i decizia emisa in acest sens, numerotata si datata ca fiind decizia nr. 1/20.01.2015.

Reclamanta a aratat ca decizia mai sus mentionata i-a fost comunicata, prin inmanare, la data de 19.02.2015. Totodata, a aratat ca  a solicitat a se consemna  faptul ca decizia ia fost adusa la cunostinta si comunicata la data de 19.02.2015, a  dorit sa semneze in acest sens, dar parata a refuzat.

Astfel, reclamanta a apreciat   ca decizia   de incetare a raporturilor de munca este nula, fiind incalcate disp. art. 76 litera a, b,  din Codului muncii, necontinand perioada de preaviz si motivele care au determinat parata sa dispuna concedierea. Totodata, a aratat ca nu au fost respectate disp. art. 78 din art. 279 , iar potrivit dispozitiilor prevazute la  art. 80 din  Codul muncii a solicitat anularea concedierii si punerea partilor in situatia anterioara concedierii. De asemenea, reclamanta a aratat ca, in opinia sa, in prezenta cauza nu-si gasesc aplicabilitatea disp. art. 95 aliniatul 4 din art. 279 , acestea fiind aplicabile doar contractelor de munca incheiate pe o perioada determinata, fiind expres indicata in contract atat data inceperii cat si incetarii perioadei de munca, situatie care nu se aplica raportului de munca existent intre mine si parata.

Avand in vedere cele preced, reclamanta a solicitat, admiterea actiunii si obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata.

In drept, au fost invocate disp. art. 76, 78, 80, 268, 269 din art. 279 , disp. art. 210 si 211 din Legea nr. 62/2011, disp. art. 969 Cod civil vechi.

In probatiune, a solicitat proba cu inscrisuri, obligarea paratei la depunerea ordinelor de plata sa depuna la dosar ordinele de plata a salariilor, interogatoriul paratei,

In baza art. 223 alin. 3, C. Civ. a solicitat judecarea cauzei si in lipsa sa.

Prin intampinarea depusa la dosarul cauzei la data de 23.04.2015, parata S. C. Q. R. Umane S. R. L. a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.

In fapt, parata a aratat ca este o societate cu capital  privat, detinut de asociatul unic, reprezentata de persoana juridica elvetiana - Q. Ressources Humaines SA, ce desfasoara activitatea principala reglementata de COD 7820 - (i. e. activitati de contractare, pe baze temporare, a personalului). De asemenea, parata, a aratat ca,  in calitate de agent de munca temporara,  punea la dispozitia Clientului personal, activitate subordonata reglementarilor specifice H. G. nr. 1256/2011 privind  conditiile de functionare, precum si procedura de autorizare a agentului de munca temporara si din Cap. VII Munca prin agent de munca temporara, respectiv art. 88 si urm. din Codul muncii . Totodata, a invocat si disp. art. 91 alin. 1 din Codul muncii .

Parata a invederat ca intre reclamanta si StoraEnso au existat raporturi de munca anterioare momentului celor ce fac obiectul prezentului contract, desfasurate prin intermediul unui alt agent de munca temporara, respectiv Agentul de munca temporara -- S. C. Work Force S. R. L, cu sediul in A.,,  Registrul comertului din A. sub nr. J/xxx, cod fiscal RO xx.           

Ulterior incetarii colaborarii cu anterior indicatul agent de munca temporara, din initiativa reclamantei si in ideea mentinerii aceleiasi structuri de colaborare dintre aceasta si StoraEnso, au fost initiate raporturile de munca dintre subscrisa si StoraEnso, precum si dintre subscrisa si reclamanta.

Astfel, parata,  a aratat ca, in calitate de agent de munca temporara, a incheiat cu StoraEnso, in calitate de utilizator, Contractul de  punere la dispozitie nr. 1098. 1/05.10.2010 (in conditiile art. 91 si urmatoarele art. 279 ) - anexa 3 la prezenta, prin care s-a angajat sa puna la dispozitia temporara a utilizatorului un salariat temporar, respectiv Reclamanta, pentru pozitia de director de vanzari, pentru exercitarea unei misiuni pe perioada nedeterminata, Reclamanta urmand a-si desfasura activitatea sub supravegherea si conducerea utilizatorului.

Parata a mai aratat ca in baza Contractului  de punere la dispozitie nr. 1098. 1/05.10.2010 a incheiat cu  reclamanta Contractul de munca temporara nr. 4704/VE/21.10.2010 denumit generic „Contract individual de munca”, in care la art. D pct. 1 s-a precizat expres ca activitatea reclamantei urma a se desfasura la StoraEnso. Totodata, parata a aratat ca au fost   precizate conditiile in  care urma a se desfasura munca, durata misiunii, cuantumul si modalitatea de remuneratie ale salariatului.

Mai mult, parata a aratat ca vointa partilor de a incheia un contract de munca temporara rezulta  si din prevederile art. L, lit. e din Contractul  de munca, unde se specifica expres faptul ca: „ in cazul in care beneficiarul (clientul) angajatorului pentru care angajatul isi desfasoara activitatea isi inceteaza activitatea, restrange activitatea, renunta la serviciile acestuia si/sau la serviciile angajatorului sau nu mai este agreat de catre acesta, prezentul contract inceteaza de plin drept.”

Parata a mai aratat ca partile din prezenta cauza au incheiat un contract  de munca temporara.

Referitor la faptul  ca lit. C  lit. a din Contractul de munca s-a  mentionat ca durata contractului era nedeterminata, salariatul  urmand a  incepe activitatea la data de 05.10.2010, parata a aratat ca cele mai sus mentionate ar fi trebuit a fi interpretate ca  reprezentand durata misiunii de munca temporara.           

De asemenea, parata a mai aratat ca reclamanta nu a desfasurat  in cadrul sau activitatii corespunzatoare functiei ocupate  - i. e. Director vanzari - cod xx conform  Clasificarii ocupatiilor din Romania - intreaga activitate   prestata de reclamanta a fost exclusiv in beneficiul utilizatorului StoraEnso. Prin urmare, parata a aratat ca reclamanta a avut calitatea de  salariat temporar, fiind angajata Q. pentru a presta munca pentru utilizatorului StoraEnso, in conditiile stipulate in cele doua contracte  mentionate mai  sus si cu respectarea disp. Codului Muncii  aplicabile unui contract de munca temporara.

Referitor la  sustinerile reclamantei conf. carora in prezenta cauza nu ar fi incidente disp. art. 95 alin. 4 din Codul muncii , intrucat acestea se aplica doar contractelor de munca incheiate pe o perioada determinata, parata a aratat ca, in opinia ei, au fost nefondate  incercandu-se inducerea in eroare a instantei.

Astfel, parata a aratat ca intre aceasta si reclamanta s-au derulat exclusiv raporturi de munca prin agent de munca temporara pe baza de contract de munca, in sensul reglementat de Capitolul VII art. 88 si urmatoarele din art. 279 , si nu simple raporturi de munca, reglementate in art. 10 si urmatoarele din art. 279 , astfel cum sustine reclamanta.

In ceea ce priveste ratiunea incetarii raporturilor de munca, parata a aratat ca acesta a operat drept urmare a primirii, la data de 12 ianuarie 2015, a unei corespondente electronice din partea utilizatorului (i. e. StoraEnso), prin care acesta i-a anuntat ca intelege sa denunte raporturile contractuale, privind punerea la dispozitie a salariatului temporar (anexa 4 la prezenta). Mai mult, parata a aratat ca in cuprinsul corespondentei electronice in discutie  a fost mentionata comunicarea sus indicata incetari si catre reclamanta, aspect ce rezulta si din corespondenta purtata intre reclamanta si utilizator.

F.  de cele mai sus mentionate, parata a aratat ca incetarea raporturilor de munca dintre subscrisa si partea adversa s-a realizat cu respectarea prevederilor legale incidente naturii juridice reale a acestora - i. e. art. 95, alin. 4 din Codul muncii - prevederi derogatorii de la dreptul comun (reprezentat de art. 76 din art. 279 ).

Astfel, parata a aratat ca, in opinia sa, Decizia nr. 1/20.01.2015 a fost  temeinica si legala, iar conf. art. 1  din Decizia sus mentionata s-a mentionat expres  ca incetarea raporturilor de munca s-a produs in conformitate cu prevederile  art. 95 alin. 4 din Codul muncii . Prin urmare acesta a reprezentat motivul concedierii reclamantei, faptul  neredarii adliteram, in cuprinsul deciziei de concediere a continutului art. 95 alin. 4 din art. 279 , neputand echivala nicidecum cu lipsa motivarii acesteia.

F. de argumentele expuse mai sus, parata a solicitat respingerea cererii de chemare in judecata formulata de D. M. L. V., drept netemeinica si nefondata.

In drept, au fost invocate disp. art. art. 205 si urmatoarele C. p. c., precum si totalitatea textelor de lege mentionate in cuprinsul prezentei intampinari.

In probatiune, a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriul reclamantei, proba testimoniala cu un martor, respectiv: MAT R. L. si orice alta proba pertinenta, concludenta si utila solutionarii cauzei ce ar putea reiesi din dezbateri.

Cu cheltuieli de judecata.

In conformitate cu art. 223 aIin. 3 C. p. c, parata a solicitat judecarea cauzei si lipsa sa.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele :

Reclamanta D. M. L. V. a fost salariata paratei, agent de munca temporara,  SRL, in baza contractului individual de munca  cu nr. 4704/VE/21.10.2010.

In baza contractului de punere la dispozitie nr. 1098. 1/05.10.2010 incheiat intre parata  SRL si societatea STORA ENSO PackagingKft, reclamanta a desfasurat activitate in perioada 05.10.2010 - 20.01.2015 la utilizatorul STORA ENSO PackagingKft.

Parata, prin decizia nr. 1/20.01.2015, contestata in prezentul dosar, a dispus in temeiul art. 95 alin. 4 din art. 279 , desfacerea contractului individual de munca al reclamantei, incepand cu data de 20.01.2015.

Motivul retinut de catre instanta, motiv ce a stat la baza luarii deciziei de desfacere a contractului individual de munca al reclamantei de catre parata, asa cum reiese din sustinerile paratei prin intampinare, precum si din materialul probator este acela al renuntarii de catre utilizator la serviciile oferite de catre reclamanta, care conduce in mod indubitabil la denuntarea raporturilor contractuale dintre cele doua societati, respectiv dintre agentul de munca temporara si utilizator.

Cu titlu prioritar, instanta retine ca intre parti s-a incheiat un contract individual de munca pe durata nedeterminata (filele 6-7 dosar), potrivit dispozitiilor art. 12 alin. 1 si art. 16 art. 279 , iar nu un contract de munca temporara, potrivit art. 94 art. 279 , cum eronat sustine parata.

Dispozitiile actuale si imperative ale art. 16 art. 279 instituie forma scrisa ad validitatem a contractului individual de munca in dreptul muncii romanesc.

Aceeasi forma este impusa pentru orice tip de contract individual de munca, respectiv pe durata nedeterminata, pe durata determinata, cu munca la domiciliu intrucat textul aratat nu opereaza nicio distinctie.

Prin forma ceruta pentru validitatea anumitor acte juridice se intelege o conditie de validitate, esentiala si speciala care consta in necesitatea indeplinirii formalitatilor prestabilite de lege sau de parti, in lipsa carora actele juridice nu s-ar putea naste in mod valabil.

Forma ceruta ad validitatem impune respectarea anumitor cerinte, astfel: intregul continut al actului juridic - atat clauzele esentiale, cat si clauzele neesentiale - trebuie sa imbrace forma prescrisa de lege sau prin conventia partilor; actele juridice aflate in interdependenta cu cel pentru care se cere o anumita forma trebuie sa imbrace si ele forma ceruta pentru valabilitatea acestuia, chiar daca, luate separat, ele nu impun ca o conditie de valabilitate indeplinirea acelei conditii.

Pentru acele situatii in care forma scrisa se impune ca o conditie ad validitatem, aceasta prezinta urmatoarele caractere: reprezinta un element esential, constitutiv al actului juridic;     este incompatibila cu manifestarea tacita de vointa; este exclusiva.

Din aceste caracteristici reiese ca nerespectarea formei cerute pentru valabilitatea unui act juridic conduce la nulitatea absoluta a acestuia. In consecinta, in cazul in care la incheierea contractului de munca nu a fost respectata una dintre conditiile prevazute de lege pentru valabilitatea sa, contractul va fi lovit de nulitate.

Fata de aceste aspecte, tribunalul constata ca intre parti a intervenit un contract individual de munca pe durata nedeterminata (filele 6-7 dosar), potrivit dispozitiilor art. 12 alin. 1 si art. 16 art. 279 .

Inainte de a analiza legalitatea si temeinicia masurii luate de parata prin emiterea deciziei de concediere, instanta va analiza respectarea de catre parata a  cerintelor obligatorii de forma si de fond a deciziei de concediere, prevazute de art. 76 din Codul muncii .

Sub aspectul cerintelor de forma obligatorii, art. 76 din Codul muncii prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea precum si durata preavizului.

Lipsa unora din mentiunile obligatorii prevazute de art. 76 din Codul muncii nu poate fi complinita cu probe exterioare deciziei de concediere.

Analizand decizia nr. 1/20.01.2015, instanta constata ca aceasta este lovita de nulitate absoluta, intrucat este total nemotivata in fapt, imprejurare ce contravine prevederilor art. 76  lit. a din Codul muncii , ceea ce presupunea inserarea in cuprinsul deciziei de concediere a motivelor concrete care au condus la incetarea raporturilor de munca dintre parata si reclamanta.

Mentionarea in cuprinsul deciziei a situatiei de fapt, in mod explicit, precis si clar este necesara. Or, simpla aratare a faptului ca motivul incetarii contractului individual de munca al reclamantei il constituie art. 95 alin. 4 din Codul muncii nu poate fi considerata o aratare a motivelor care determina concedierea (situatia de fapt trebuind indicata in materialitatea ei). Totodata, din aceasta perspectiva, tribunalul retine ca prevederile art. 95 alin. 4 art. 279 nu ii sunt aplicabile reclamantei avand in vedere ca intre parti a intervenit un contract individual de munca pe durata nedeterminata (filele 6-7 dosar), potrivit dispozitiilor art. 12 alin. 1 si art. 16 art. 279 , iar nu contract de munca temporara incheiat pentru mai multe misiuni, potrivit art. 95 art. 279 .

Din aceasta perspectiva, deciziei  nr. 1/20.01.2015  ii lipseste un element esential, poate cel mai important ca si conditie de forma, respectiv aceasta nu cuprinde motivele care au determinat incetarea raporturilor de munca dintre reclamanta si parata, mentiune obligatorie potrivit prevederilor art. 76  lit. a din Codul muncii si a carei lipsa atrage sanctiunea nulitatii absolute a deciziei, intrucat a fost dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege potrivit art. 78 din Codul muncii .

Instanta mai constata, de asemenea, ca temeiul de drept indicat de catre parata in decizie este gresit, aspect ce atrage nulitatea acesteia.

Tot din analiza deciziei, instanta retine un alt aspect de nelegalitate in legatura cu acordarea preavizului prevazut de art . 76 din Codul  Muncii.

Instanta constata ca reclamantei nu i-a fost acordat preavizul prin respectarea de catre parata a obligatiei de a incunostinta reclamanta anterior emiterii deciziei de concediere cu privire la durata preavizului si a datei concrete de incepere a termenului de preaviz.

Potrivit art. 76  lit. b din Codul muncii , decizia  trebuie sa contina in mod obligatoriu durata preavizului, intelegandu-se prin aceasta atat durata (numarul de zile de preaviz acordate), cat si mentionarea datei in care termenul de preaviz a inceput sa curga si cea a epuizarii acestuia, pentru a se putea verifica daca la momentul emiterii deciziei a expirat sau nu termenul de preaviz ori daca acesta a suferit suspendari.

Analiza deciziei emisa de catre parata cu nr. 1/20.01.2015 din perspectiva art. 76 coroborat cu art. 78 din Codul muncii se impune in mod evident,instanta constatand din analiza materialului probator ca suntem in prezenta unei concedieri a reclamantei de catre parata si nu a unei incetari de drept a contractului individual de munca, in esenta contract de munca incheiat intre reclamanta si parata pe durata nedeterminata, pentru motivele ce succed:

Principala activitate a societatii parate este reglementata de catre cod CAEN 7820, respectiv activitati de contractare, pe baze temporare, a personalului, parata fiind Agent de Munca Temporara autorizat de Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale conform autorizatiei nr. B0000014/07.12.2005 (f23).

In calitate de agent de munca temporara parata a incheiat cu societatea STORA ENSO PackagingKft contractul de punere  la dispozitie nr. 1098. 1/05.10.2010 prin care parata se obliga sa puna la dispozitia utilizatorului pentru pozitia dedirector de vanzari pe reclamanta.

In baza contractului de punere la dispozitie, parata incheie cu reclamanta contractul de munca nr. 4704/VE/21.10.2010, contract individual de munca incheiat pe perioada nedeterminata, urmand ca activitatea reclamantei sa se desfasoare la societatea  STORA ENSO PackagingKftincepand cu data de  05.10.2010.

Contractul de munca temporara este un contract individual de munca, incheiat intre agentul de munca temporara si salariatul temporar, pe durata unei misiuni.

Fiind, in esenta, un contract individual de munca, acesta trebuie sa respecte conditiile unui contract de munca obisnuit, plus anumite conditii obligatorii izvorate ca urmare a caracterului special a contractului de munca temporara, respectiv: conditiile in care urmeaza sa se desfasoare misiunea, durata misiunii, identitatea si sediul utilizatorului, cuantumul si modalitatileremuneratiei salariatului temporar conf. art. 94 alin. 1 Codul muncii .

Instanta retine ca in contractul individual de munca  nr. 4704/VE/21.10.2010 incheiat intre reclamanta si parata nu sunt mentionate toate conditiile mai sus amintite. Or, in cazul in care un contract de munca temporara nu cuprinde, pe langa elementele generale ale unui contract individual de munca si elementele specifice enuntate mai sus, acesta nu poate fi privit decat din perspectiva unui simplu contract individual de munca.

Raportat la perioada pentru care a fost incheiat prezentul contract, respectiv „05.10.2010 - nedeterminata”, instanta retine ca contractul de munca temporara poate fi incheiat pentru una sau mai multe misiuni, dar fara a depasi termenul maxim prevazut de lege. O caracteristica esentiala a contractului de munca temporara este acea ca este un contract individual de munca pe perioada determinata.

Potrivit dispozitiilor art. 90 alin. 1 si 2  din Codul muncii „misiunea de munca temporara se stabileste pentru un termen care nu poate fi mai mare de 24 de luni”, „durata misiunii de munca temporara poate fi prelungita pe perioade succesive care, adaugate la durata initiala a misiunii, nu poate conduce la depasirea unei perioade de 36 de luni”.

In speta, reclamanta a prestat activitate pentru societatea STORA ENSO PackagingKft, in cadrul aceleiasi misiuni, in perioada 05.10.xxxx15, depasind termenul legal de 36 de luni, fara ca parata sa incheie un act aditional  care sa prevada elementele concrete ale unei viitoare misiuni la acelasi utilizator.

Parata avea posibilitatea incheierii a doua contracte de punere la dispozitie succesive cu utilizatorul pentru prestarea muncii pe acelasi post insa nu a uzitat de acest drept. Or, in acesta situatie, fiind vorba de un contract individual de munca incheiat pe perioada nedeterminata,  acesta subzista, astfel ca, dupa incheierea misiunii datorata renuntarii utilizatorului la serviciile reclamantei, si, implicit a denuntarii contractului de punere la dispozitie, reclamanta se afla la dispozitia agentului de munca temporara, respectiv a paratei.

Astfel, nu se poate retine o incetare de drept a raporturilor de munca dintre reclamanta si parata, fiind in mod evident in prezenta unei concedieri a reclamantei pentru motive nereglementate de art. 279 .

Raportat la dispozitiile art. 100 din Codul muncii „agentul de munca temporara care concediaza salariatul temporar inainte de termenul prevazut in contractul de munca temporara, pentru alte motive decat cele disciplinare, are obligatia de a respecta reglementarile legale privind incetarea contractului individual de munca pentru motive ce nu tin de persoana salariatului”.

In consecinta, parata avea obligatia respectarii prevederilor legale cu privire la concediere, implicit a celor privitoare la parcurgerea termenului legal de preaviz.

Concluzionand, instanta analizand atat motivele de nulitate absoluta a deciziei de concediere nr. 1/20.01.2015, cat si motivele de fond, va admite cererea reclamantei, va constata nulitatea absoluta a deciziei de concediere nr. 1/20.01.2015, iar, ca o consecinta fireasca a lipsirii de efecte a deciziei de concediere, potrivit art. 80 din art. 279 , va dispune repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere de catre parata cu consecinta integrarii reclamantei in functia detinuta anterior concedierii, precum si obligarea paratei sa plateasca titularei actiunii despagubiri egale cu salariile  indexate, majorate si reactualizate, si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data emiterii deciziei de concediere, respectiv 20.01.2015  si pana la data reincadrarii reclamantei.

Raportat la solicitarea reclamantei privind obligarea paratei la plata dobanzii legale, avand in vedere ca dobanda legala reprezinta prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (potrivit art. 1489 Cod civil daunele interese cuprind in genere pierderea ce a suferit creditorul si beneficiul de care a fost lipsit), instanta o va admite in sensul obligarii paratei la plata catre reclamant a dobanzii legale incepand cu data de  20.01.2015 si pana la data platii efective.

In baza art. 453 NCPC, instanta va admite solicitarea reclamantei privind cheltuielile de judecata si va obliga parata la plata catre reclamanta a sumei de 3500 lei reprezentand cheltuieli de judecata - onorariu avocat conform chitantei  nr. 015/11.05.2015.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta D. M. L. V., cu domiciliul procedural ales in Comuna Dumbravita, . 3B, jud. T. in contradictoriu cu parata  SRL, cu sediul procedural ales in Bucuresti,, nr. 7, sector 1 la SCA Rubin, Meyer, D. & T., persoana desemnata cu primirea corespondentei A. P., C. M. s. a.

Constata nulitatea absoluta a deciziei de concediere  nr. 1/20.01.2015 emisa de parata pe seama reclamantei.

Repune partile in situatia anterioara emiterii deciziei de concediere contestata cu consecinta integralii reclamantei in functia detinuta anterior concedierii.

Obliga parata la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta daca nu ar fi fost concediata, incepand cu data de 20.01.2015 si pana la data reintegrarii efective.

Obliga parata la plata catre reclamanta a dobanzii legale incepand cu data de  20.01.2015 si pana la data platii efective.