• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00

Nulitatea deciziei de sanctionare cu reducerea salariului. Nedescrierea faptei

Hotararea nr. 882 din 29 martie 2017
Pronuntata de Curtea de Apel Pitesti

Prin sentinta civila nr.957 din 31 mai 2016 pronuntata în dosarul nr.x, Tribunalul V_ a admis contestatia precizata formulata de contestatorul D__ N_ M__ în contradictoriu cu intimatele S_ H_ S_ SA si Sucursala pentru REPARATII si S__ Râmnicu V_, a anulat Decizia nr.187/20.09.2013 emisa de intimata si a obligat intimata sa restituie contestatorului sumele de bani retinute în baza deciziei nr.187/20.09.2013.

Codul muncii comentat Marius-Catalin Predut

 

P_ Decizia 120/10.06.2013 emisa de intimata H_ Râmnicu V_, s-a decis schimbarea locului de munca al contestatorului N_ D__ M__ de la Sectia REPARATII Lotru, la laboratorul PRAM din cadrul societatii.(f.90)
Aceasta decizie nu a fost însotita de act aditional la contractul individual de munca sau Fi?a postului semnate de contestator.
P_ Decizia nr.168/22.08.2013 emisa de intimata, contestatorul a fost sanctionat cu avertisment pentru refuzul de a semna fi?a postului ca urmare a deciziei nr.120/10.06.2013 (f.6).
Iar, prin Decizia nr.187/20.09.2013 emisa de intimata, contestatorul a fost sanctionat cu reducerea salariului de baza cu 10% pe o perioada de o luna, pentru refuzul semnarii fisei postului si implicit a preluarii sarcinilor si responsabilita?ilor aferente postului, ca urmare a aceleiasi decizii nr.120/10.06.2013.
Împotriva acestei ultime decizii a formulat N_ D__ M__ contestatia ce face obiectul cauzei de fata.
În motivarea contestatiei, contestatorul a invocat atât nelegalitatea deciziei de sanctionare pentru încalcarea dispozitiilor art. 252 lit.a, b, c si d din Legea nr.53/2003 modificata si republicata, cât si netemeinicia acesteia.
Astfel, contestatorul a aratat ca decizia contestata nu cuprinde descrierea faptei savârsite, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul de munca încalcate, motivele pentru care au fost înlaturate apararile sale facute cu ocazia cercetarii disciplinare si nici temeiul de drept al aplicarii sanctiunii.
Tribunalul, analizând decizia nr.187/20.09.2013, a constatat ca aceasta cuprinde o descriere a faptei savârsite de salariat, respectiv „ a refuzat în repetate rânduri sa semneze fi?a postului si implicit preluarea sarcinilor si responsabilita?ilor aferente postului pentru care este încadrat”, chiar daca aceasta nu este amanuntita.
În ce privesc prevederile din statutul de personal sau regulamentul intern încalcate, s-a retinut ca în decizia contestata se face referire la dispozitiile cap.c al.4 din Regulamentul Intern (f.26) care prevad: „salariatului îi revin urmatoarele obligatii: obligatia de a realiza norma de munca sau, dupa caz, de a îndeplini atributiile ce-i revin conform fisei postului.”
S-a mentionat ca art.252 lit.b din Codul muncii sanc?ioneaza cu nulitatea absoluta lipsa din continutul deciziei a prevederilor din regulament încalcate, încalcarea sau nu a acestora fiind o chestiune de temeinicie a deciziei, ce va fi analizata ulterior.
În ce priveste mentionarea în cuprinsul deciziei a motivelor pentru care au fost înlaturate apararile salariatului formulate în timpul cercetarii disciplinare, s-a retinut ca în cuprinsul deciziei exista mentiunea „se face vinovat de faptul ca refuza sarcinile de serviciu prin nesemnarea fisei postului chiar daca acesta afirma ca nu a refuzat nici o sarcina de serviciu. S-a tinut seama de apararile sale si de asemenea s-a tinut seama de faptul ca a mai fost sanctionat cu avertisment prin decizia 168/2013”.
În fine, tribunalul a retinut ca decizia contestata cuprinde si temeiul de drept în baza caruia s-a aplicat sanctiunea, respectiv art.247, 248 al.1 lit.c si 250 din Codul muncii.
Ca atare, s-a apreciat ca niciunul dintre motivele de nelegalitate a deciziei, motivate pe dispozitiile art. 252 din Codul muncii, invocate de contestator nu este întemeiat.
O alta critica de nelegalitate a deciziei vizeaza încalcarea dispozitiilor art.249 al.2 Codul Muncii, referitor la aplicarea mai multor sanctiuni pentru aceeasi abatere disciplinara.
Astfel, contestatorul a aratat ca pentru refuzul de a semna aceeasi fi?a a postului a fost sanctionat mai întâi cu avertisment prin decizia nr.168/22.08.2013 (f.6) si apoi cu reducerea salariului cu 10% pe o luna, prin decizia nr.187/20.09.2013.
Examinând cele doua decizii, tribunalul a constatat ca într-adevar în ambele decizii de sanctionare, emise la distan?a de o luna una de cealalta, s-a retinut una si aceeasi fapta a contestatorului, respectiv refuzul de a semna fi?a postului emisa ca urmare a deciziei nr.120/10.06.2013 prin care directorul sucursalei H_ a decis schimbarea locului de munca al contestatorului.
Or, art. 249 al.2 din codul muncii prevede expres: „P_ aceeasi abatere disciplinara se poate aplica o singura sanctiune”.
Data fiind formularea concisa si imperativa a textului rezulta ca orice decizie a angajatorului prin care se aplica o noua sanctiune pentru aceeasi abatere este lovita de nulitate absoluta.
Mai mult decât atât, contestatorul D__ N_ M__ a formulat contestatie atât împotriva primei decizii de sanctionare nr.168/22.08.2013, cât si împotriva Deciziei nr.120/10.06.2013 prin care s-a dispus schimbarea locului sau de munca si care sta la originea sanctiunilor disciplinare.
P_ sentinta civila nr.1066/16.09.2014 pronuntata de Tribunalul V_, ramasa definitiva, a fost admisa contestatia si a fost anulata decizia nr.168/22.08.2013.
De asemenea, prin sentinta civila nr.633/13.05.2015 pronuntata de Tribunalul V_, ramasa definitiva prin decizia nr.321/16.02.2016 a Curtii de Apel Pitesti (f.192) a fost admisa contestatia formulata de D__ N_ M__ si a fost anulata Decizia nr.120/10.06.2013.
Ca urmare, în conditiile în care Decizia nr.120/2013, care a constituit practic temeiul sanctionarii contestatorului, a fost anulata ca nelegala, tribunalul a apreciat ca nu mai poate exista abaterea disciplinara constând în refuzul de a semna fi?a postului emisa în baza acestei decizii.
În aceste conditii si vazând si dispozitiile art. 249 al.2 din Codul Muncii, tribunalul a retinut ca decizia 187/20.09.2013 este nelegala si a dispus anularea acesteia.
P_ cererea precizatoare (f.30) contestatorul a solicitat si obligarea intimatei sa-i restituie sumele de bani ce i-au fost retinute din salariu în baza deciziei nr.187/20.09.2013.
Având în vedere solutia de anulare a deciziei nr.187/2013 ca nelegala, s-a retinut ca se impune si obligarea intimatei sa restituie contestatorului sumele de bani retinute în temeiul deciziei anulate.
În termen legal intimata a formulat apel împotriva solutiei pronuntate de tribunal, iar contestatorul a formulat apel împotriva considerentelor hotarârii judecatoresti.
Intimata S.S.H. H_ SA – Sectia pentru S__ si REPARATII Hidroenergetice Rm. V_ a criticat sentinta instantei de fond dupa cum urmeaza:
instanta de fond a apreciat corect faptul ca decizia contestata a fost emisa cu respectarea dispozitiilor art.252 din Legea nr.53/2003, însa gresit a apreciat ca pentru aceiasi fapta contestatorul a fost sanctionat de doua ori, în conditiile în care în fiecare zi savâr?ea aceiasi fapta.
Învedereaza apelanta ca reclamantul a lucrat în cadrul laboratorului PRAM Râmnicu V_ din  luna iunie 2013 si pâna în septembrie 2013 fara sa aiba un contract de munca semnat si a facut de mai multe ori afirma?ii catre ?eful sau ierarhic în sensul ca „...în situatia în care nu are niciun fel de document semnat cu societatea, raspunderea pentru eventualele accidente este a sa.”
Se mai arata ca activitatea PRAM este o activitate complexa si în acelasi timp cu un grad de periculozitate, dat fiind faptul ca se lucreaza cu curenti de înalta frecven?a si intensitate, precum si cu tensiuni foarte mari, astfel ca este îndreptatita atitudinea ?efului ierarhic al contestatorului în avea reticen?e pentru repartizarea unor sarcini de serviciu unei persoane care din punct de vedere juridic nu si-a asumat niciun fel de responsabilita?i în exercitarea profesiei pentru care a primit salariu. Chiar daca activitatea contestatorului trebuia sa se desfa?oare în cadrul centralelor hidroelectrice, nu s-a desfasurat decât în cadrul laboratorului, acesta nedesfasurând niciun fel de activitate specifica profesiei. P_ neprestarea activitatii specifice prevazute în contractul individual de munca, contestatorul a încalcat dispozitiile art.39 alin.2 lit.a din Codul muncii.
Mai mult, contestatorul a încalcat si dispozitiile art.39 alin.2 lit.b) si lit.c) pentru faptul ca nu a semnat contractul individual de munca decât în luna septembrie, când toate filialele H_ din tara au fuzionat, creându-se societatea H_ – S_ SA.
instanta de fond a apreciat corect faptul ca contestatorul a beneficiat de toate pârghiile pe care legea i le-a pus la îndemâna pentru a formula si sustine aparari, însa nu a avut ce aparari sa-si faca, dat fiind faptul ca toate apararile sale au fost fara nicio legatura cu împrejurarea pentru care i s-au cerut explica?ii si pentru care a fost sesizata conducerea unitatii.
P_ motivele invocate, se solicita admiterea apelului, casarea sentintei si mentinerea deciziei atacate.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozitiile art.468 si urm. Cod procedura civila.
Contestatorul N_ D__ M__ a formulat apel împotriva considerentelor sentintei, dupa cum urmeaza:
instanta de fond, anulând decizia contestata, a interpretat corect doar o parte din motivele invocate de contestator, respectiv ca a fost sanctionat de doua ori pentru aceeasi fapta si ca decizia nr.187/2013 nu mai subzista din moment ce decizia nr.120/2013, care a fost temeiul aplicarii sanctiunii, a fost anulata definitiv.
Învedereaza apelantul ca pe lânga aceste motive, a invocat si motive care ar fi condus la constatarea nulitatii absolute a deciziei contestate pentru nerespectarea conditiilor de forma.
În acest sens, contestatorul a sustinut, în esenta, ca decizia contestata este nula, întrucât nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, fiind incidente prevederile art.252 alin.2 lit.a din Codul muncii, nu sunt precizate motivele pentru care i-au fost înlaturate apararile în cadrul cercetarii disciplinare, asa cum impun dispozitiile art.252 alin.2 lit.c din Codul muncii si lipsesc precizarile cu privire la reglementarile încalcate, conditie impusa de art.252 alin.2 lit.b din Codul muncii.
Mai arata apelantul ca decizia contestata este nula, întrucât nu s-a efectuat o cercetare disciplinara efectiva, conditie impusa de art.251 din Codul muncii.
Referitor la acest aspect, se precizeaza ca cercetarea disciplinara a fost întrerupta din cauza neprezentarii numitului B__ A_, cel care a întocmit referatul ce a declansat cercetarea si cu care contestatorul a solicitat o confruntare, urmând ca acesta sa fie reconvocat si sa se continue cercetarea, cu atât mai mult cu cât acesta din urma îsi retractase acuza?iile, aspect adus la cunostinta telefonic ?efului comisiei, iar ulterior printr-un referat. Aspectul retractarii acuza?iilor de catre B__ A_ apare si în Referatul comisiei nr.xxx/2013, iar necesitatea audierii acestuia, desi era o solicitare si a contestatorului, nu doar o concluzie a comisiei, apare în procesul-verbal nr.xxx/2013. fata de nerealizarea acestei solicitari, se apreciaza ca cercetarea disciplinara a fost deficitara, abuziva, nefiind respectat dreptul la aparare al contestatorului, fapt echivalent cu lipsa cercetarii disciplinare.
Precizeaza apelantul ca pe lânga motivele de nulitate aratate, a invocat nulitatea deciziei si pentru considerente de fond, dat fiind ca fi?a de post, ca parte integranta a contractului individual de munca, se negociaza, neputând fi impusa semnarea acesteia. Nicaieri în reglementarile aplicabile nu exista obligatia salariatului de a semna fi?a de post, astfel ca nu poate fi sanctionat pentru refuzul de a o semna. Nu se poate admite ca nesemnarea fisei de post reprezinta neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, pentru ca acestea exista doar ulterior semnarii fisei de post.
În consecinta, chiar daca decizia nr.120/2013 nu ar fi fost anulata, faptul ca semnarea fisei de post nu este prevazuta nicaieri în reglementarile aplicabile ca obligatie a salariatului, era motiv suficient de anulare a sanctiunii. Salariatul nu poate fi sanctionat pentru fapte presupus a se întâmpla într-un viitor oarecare, ci pentru fapte concrete, petrecute deja.
P_ aceste motive, se solicita admiterea apelului si modificarea în consecinta a sentintei apelate.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art.4.17 din CCM, art.252 Codul muncii si art.461 alin.2 Cod procedura civila.
Apelantul-contestator a formulat întâmpinare la apelul declarat de intimata, prin care a invocat exceptia tardivitatii declararii apelului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.
P_ încheierea din data de 15.02.2017 instanta a respins exceptia tardivitatii apelului intimatei invocata de apelantul – contestator.
Analizând, cu prioritate, apelul declarat de contestator cu privire la considerentele sentintei atacate, Curtea, cu majoritate, constata ca este fondat, pentru urmatoarele considerente:
P_ decizia nr.187/20.09.2013 (fila 19-dosar fond) contestatorul a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 10% pentru o perioada de o luna.
Împotriva acestei decizii contestatorul a promovat contestatia ce formeaza obiectul cauzei de fata, criticând-o sub aspectul legalitatii si temeiniciei, solicitând anularea ei si obligarea intimatei la restituirea sumei de bani retinute în temeiul deciziei contestate.
P_ contestatia precizata (filele 29-36 – dosar fond), contestatorul a invocat, cu prioritate, nulitatea deciziei de sanctionare disciplinara pentru nerespectarea dispozitiilor art.252 alin.2 lit.a, b si c din C.muncii, precum si pentru lipsa unei cercetari disciplinare efective si complete, potrivit dispozitiilor art.251 din C.muncii.
Analizând motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozitiile art.252 din C.muncii invocate de contestator, tribunalul a retinut ca niciunul nu este întemeiat.
Curtea constata ca dezlegarea data de tribunal problemei de drept a legalitatii deciziei de nr.187/20.09.2013, prin prisma respectarii dispozitiilor art.252 alin.2 lit.a, b si c din C.muncii, este una gresita, astfel ca devin incidente dispozitiile art.461 alin.2 C.pr.civ, potrivit carora, în cazul în care calea de atac vizeaza numai considerentele hotarârii prin care s-au dat dezlegari unor probleme de drept care sunt gresite, instanta, admitând calea de atac, va înlatura acele considerente si le va înlocui cu propriile considerente, mentinând solutia cuprinsa în dispozitivul hotarârii atacate.
În raport de dispozitiile legale enuntate, Curtea va înlatura considerentele sentintei privind legalitatea deciziei contestate si implicit cele privind temeinicia, înlocuindu-le cu cele ce se vor arata în continuare.
Astfel, prin cererea de chemare în judecata, asa cu a fost precizata, contestatorul a sustinut ca  cercetarea sa disciplinara nu a fost una efectiva si completa în raport de dispozitiile art.251 din C.muncii, potrivit carora: „(1) Sub sanctiunea nulitatii absolute, nicio masura, cu exceptia celei prevazute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile. (2) În vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii. (3) Neprezentarea salariatului la convocarea facuta în conditiile prevazute la alin. (2) fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile. (4) În cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile în favoarea sa si sa ofere persoanei împuternicite sa realizeze cercetarea toate probele si motiva?iile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.”
P_ urmare, prealabil emiterii deciziei de sanctionare, trebuie efectuata cercetarea disciplinara prealabila ca o concretizare a dreptului la aparare al salariatului, legea reglementând expres modalitatea în care se efectueaza aceasta cercetare. Modul imperativ de redactare a textului de lege conduce la concluzia nulitatii actului de sanctionare emis cu nerespectarea acestei proceduri.
Din înscrisurile depuse de ambele parti la dosarul cauzei rezulta ca, contestatorul s-a prezentat la convocarea comisiei numite de intimata pentru efectuarea cercetarii disciplinare prealabile la data de 10.09.2013 si a precizat ca numitul B__ A_, care a întocmit referatul nr.xxx/04.09.2013 (fila 95-dosar fond), ce a stat la baza cercetarii disciplinare, si-a retras acuza?ia conform careia contestatorul nu-si îndeplineste sarcinile de serviciu, ca nu a facut-o în scris deocamdata, dar ca poate sa confirme telefonic, solicitând audierea sa.
Comisia de cercetarea disciplinara prealabila a contestatorului numita prin decizia nr.183/06.09.2013 (fila 100 – dosar fond) a considerat ca prezenta numitului B__ A_, aflat în concediu de odihna, care de altfel era si membru al comisiei, este necesara în vederea luarii unei decizii, asa cum rezulta din procesul verbal încheiat la data de 10.09.2013 (fila 22- dosar fond).
Cu toate acestea, la data de data de 16.09.2013, fara a preciza de ce revine asupra necesita?ii prezen?ei numitului B__ A_, care ar fi putut confirma daca îsi mai mentine sau nu afirma?iile din referatul înregistrat sub nr.xxx/04.09.2013, comisis întocmeste referatul de finalizare a cercetarii disciplinare prealabile (filele 20-21 – dosar fond), prin care propune sanctionarea contestatorului cu reducerea salariului de baza cu 10% pentru o luna, conform art.248 alin.1 lit.c din C.muncii.
În raport de aceasta situatie si de disp. art.251 alin.4 din C.muncii, potrivit carora în cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile în favoarea sa si sa ofere persoanei împuternicite sa realizeze cercetarea toate probele si motiva?iile pe care le considera necesare, se constata ca intimata a încalcat dreptul la aparare al contestatorului, realizând o cercetare disciplinara prealabila formala, nerespectarea acestei proceduri fiind de natura sa atraga nulitatea actului de sanctionare al contestatorului.
În al doilea rând, prin contestatia precizata, contestatorul a invocat nulitatea deciziei de sanctionare disciplinara pentru nerespectarea dispozitiilor art.252 alin.2 lit.a, b si c din C.muncii, potrivit carora „(2) Sub sanctiunea nulitatii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:  a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încalcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea.”
Analizând decizia nr.187/20.09.2013 prin prisma continutului impus de dispozitiile art.252 alin.2 din C.muncii, Curtea retine ca aceasta nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încalcate de salariat si nici motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile.
În ceea ce priveste mentiunea prevazuta de art.252 alin.2 lit.a din C.muncii, instanta retine ca legiuitorul a impus angajatorului sa descrie fapta care constituie abatere disciplinara dintr-o dubla perspectiva: pe de o parte pentru ca salariatul sa poata sa îsi formuleze apararea în raport de elementele concrete care i se imputa, iar pe de alta parte pentru ca decizia angajatorului sa poata fi supusa controlului de obiectivitate realizat de catre judecator.
Descrierea faptei presupune mentionarea aspectelor care o individualizeaza, si anume data la care a fost savârsita, pentru a se putea verifica daca sanctiunea a fost aplicata în termenul legal, modalitatea în care a fost comisa abaterea, în raport de care se poate stabili temeinicia celor retinute în sarcina angajatului. Contrar dispozitiilor art.252 alin.2 lit.a din C.muncii, în decizia contestata în cauza de fata nu exista o descrierea a faptelor care constituie abatere disciplinara savârsite de contestator, mentionându-se doar ca a fost avut în vedere referatul nr.xxx/04.09.2013 întocmit de B__ A_, prin care s-a aratat ca, contestatorul a refuzat în repetate rânduri semnarea fisei postului si implicit preluarea sarcinilor si responsabilita?ilor aferente postului pentru care este încadrat, precum si ca la data de 20.09.2013 comisia a întocmit referatul nr.xxx, prin care a aratat ca contestatorul se face vinovat de faptul ca refuza sarcinile de serviciu prin nesemnarea fisei postului.
Or, simpla enuntare a celor imputate contestatorului prin referatul nr.xxx/04.09.2013 si a concluziilor comisiei de cercetare disciplinara a contestatorului nu echivaleaza cu descrierea faptei care constituie abatere disciplinara în sensul disp. art.251 alin.2 lit.a din C.muncii.
Pe de alta parte, se constata ca în decizia nr.187/20.09.2013 nu este mentionata nicio data a savârsirii pretinselor abateri disciplinare, pentru a putea verifica respectarea dispozitiilor art.252 alin.1 din C.muncii.
Obligativitatea motivarii în fapt a deciziei de sanctionare disciplinara se impune tocmai pentru ca din motivare sa reiasa clar care au fost faptele sau împrejurarile care au dus la luarea masurii. În lipsa descrierii faptei care constituie abatere disciplinara, instanta nu are  posibilitatea de a cenzura faptele ce au facut obiectul deciziei de sanctionare a contestatoarei, pentru a analiza temeinicia masurii disciplinare dispuse. Lipsa descrierii faptei care constituie abatere disciplinara nu poate fi acoperita prin alte înscrisuri.
Pe de alta parte, Curtea retine ca decizia contestata nu îndeplineste nici exigen?ele impuse de art.252 alin.2 lit.b si c din Codul muncii, în sensul ca nu sunt mentionate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încalcate de catre contestator si nici motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de acesta în timpul cercetarii disciplinare prealabile.
În ceea ce priveste dispozitiile cap. c) alin.4 din Regulamentul Intern, mentionate în decizia nr.187/20.09.2013 ca temei al emiterii acesteia, acestea nu pot fi considerate în niciun caz ca fiind prevederile din regulamentul intern care au fost încalcate de catre contestator, având în vedere continutul concret al acestor norme.
Astfel, dispozitiile cap. c) alin.4 din Regulamentul Intern al intimatei prevad, la modul general, obligatiile care îi revin salariatului în cadrul raportului de munca (fila 26-dosar fond). Or, nu este rolul judecatorului sa decida care dintre obligatiile enumerate de text a fost încalcata de contestator, ci este obligatia angajatorului sa precizeze, în concret, obligatia încalcata. Din continutul deciziei trebuie sa reiasa fara echivoc norma încalcata de salariat, întrucât instanta nu alege în locul angajatorului care obligatie a fost încalcata. Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioara, contractului individual de munca încalcate are relevanta pentru ca instanta sa poata stabili si verifica daca, într-adevar, fapta salariatului constituie abatere disciplinara si daca se încadreaza printre obligatiile impuse acestuia.
desi din procesul-verbal întocmit la data de 10.09.2013 (fila 22-dosar fond) rezulta ca, contestatorul a fost prezent la convocarea intimatei în vederea efectuarii cercetarii disciplinare si a precizat ca nu a refuzat niciodata o sarcina de serviciu, ca numitul B__ A_ si-a retras acuza?ia conform careia nu-si îndeplineste sarcinile de serviciu, ca prin emiterea deciziei nr.120/10.06.2013 au fost încalcate disp. art.41 din C.muncii, în decizia nr.187/20.09.2013 nu exista nicio mentiune cu privire la motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de contestator, asa cum prevad sub sanctiunea nulitatii absolute dispozitiile art.252 alin.2 lit.c din Codul muncii.
Potrivit raspunsului intimatei la întrebarea nr.20 din interogatoriul propus de contestator, administrat la instanta de fond, apararile contestatorului au fost înlaturate pentru ca nu aveau legatura cu sesizarea prin care se aduceau la cunostinta faptele pentru care a fost sanctionat (fila 70-dosar fond), or o asemenea mentiune nu se regaseste în decizia contestata în cauza de fata.
Numai prin indicarea în decizia de sanctionare a motivelor pentru care s-au înlaturat apararile formulate de salariat, se asigura în mod real si efectiv dreptul acestuia la aparare.
În raport de toate aceste considerente, Curtea retine ca decizia nr.187/20.09.2013 a fost emisa cu încalcarea dispozitiilor art.251 alin.4 si art.252 alin.2 lit.a, b si c din C.muncii, contestatia formulata, asa cum a fost precizata, fiind întemeiata sub acest aspect.
Nulitatea prevazuta de art.251 si art.252 alin.2 din C.muncii are caracterul unei nulitati exprese, fiind prevazuta anume de lege. În cazul nulitatii exprese, legea instituie o prezumtie jurist antum de vatamare, astfel încât beneficiarul prezumtiei nu trebuie sa dovedeasca faptul vatamarii. Caracterul normei legale este imperativ, iar încalcarea atrage indubitabil sanctiunea nulitatii absolute.
P_ prisma motivelor de nelegalitate retinute de Curte cu privire la decizia contestata, analiza motivelor de netemeinicie invocate de contestator, care ar fi atras anularea deciziei, apare ca fiind lipsita de utilitate.
P_ aceste motive, în temeiul art.461 alin.2 C.pr.civ., Curtea, cu majoritate, va admite apelul contestatorului si va înlatura considerentele sentintei privind legalitatea deciziei contestate si implicit cele privind temeinicia, înlocuindu-le cu cele mai sus-enuntate, mentinând solutia de admitere a contestatiei cuprinsa în dispozitivul sentintei atacate.
Având în vedere analiza motivelor de nelegalitate invocate de contestator si retinute ca fiind întemeiate de catre Curte, apelul declarat de intimata apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.
 
P_ ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
CU MAJORITATE,
DECIDE:
 
Admite apelul declarat de contestatorul D__ N_ M__, CNP xx, domiciliat în Râmnicu V_, _.2, __, __, împotriva sentintei civile nr.957 din 31 mai 2016 pronuntata de Tribunalul V_ în dosarul nr. x.
Respinge apelul declarat de intimata S.S.H H_ SA, CUI RO xxxx - Sectia P_ S__ si REPARATII HIDROENERGETICE, sediul în Râmnicu V_, _.269, Judetul V_, respectiv prin A__ J__ P_ CITR FILIALA Bucuresti SPRL, cu sediul în Bucuresti, Green Court, _.4, _, împotriva aceleiasi sentinte.
Înlatura considerentele sentintei privind legalitatea deciziei contestate si implicit cele privind temeinicia înlocuindu-le cu cele ce se vor arata.
mentine solutia cuprinsa în dispozitivul sentintei atacate.
Definitiva.
pronuntata în sedinta publica, astazi 29 martie 2017, la Curtea de Apel Pitesti – Sectia I Civila.

Prin Decizia 120/10.06.2013 emisa de intimata H_ Râmnicu V_, s-a decis schimbarea locului de munca al contestatorului N_ D__ M__ de la Sectia REPARATII Lotru, la laboratorul PRAM din cadrul societatii.(f.90)
Aceasta decizie nu a fost însotita de act aditional la contractul individual de munca sau Fisa postului semnate de contestator.

Prin Decizia nr.168/22.08.2013 emisa de intimata, contestatorul a fost sanctionat cu avertisment pentru refuzul de a semna fisa postului ca urmare a deciziei nr.120/10.06.2013 (f.6).
Iar, prin Decizia nr.187/20.09.2013 emisa de intimata, contestatorul a fost sanctionat cu reducerea salariului de baza cu 10% pe o perioada de o luna, pentru refuzul semnarii fisei postului si implicit a preluarii sarcinilor si responsabilitatilor aferente postului, ca urmare a aceleiasi decizii nr.120/10.06.2013.
Împotriva acestei ultime decizii a formulat N_ D_ M_ contestatia ce face obiectul cauzei de fata.
În motivarea contestatiei, contestatorul a invocat atât nelegalitatea deciziei de sanctionare pentru încalcarea dispozitiilor art. 252 lit.a, b, c si d din Legea nr.53/2003 modificata si republicata, cât si netemeinicia acesteia.

Astfel, contestatorul a aratat ca decizia contestata nu cuprinde descrierea faptei savârsite, prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul de munca încalcate, motivele pentru care au fost înlaturate apararile sale facute cu ocazia cercetarii disciplinare si nici temeiul de drept al aplicarii sanctiunii.
Tribunalul, analizând decizia nr.187/20.09.2013, a constatat ca aceasta cuprinde o descriere a faptei savârsite de salariat, respectiv „a refuzat în repetate rânduri sa semneze fisa postului si implicit preluarea sarcinilor si responsabilitatilor aferente postului pentru care este încadrat”, chiar daca aceasta nu este amanuntita.

În ce privesc prevederile din statutul de personal sau regulamentul intern încalcate, s-a retinut ca în decizia contestata se face referire la dispozitiile cap.c al.4 din Regulamentul Intern (f.26) care prevad: „salariatului îi revin urmatoarele obligatii: obligatia de a realiza norma de munca sau, dupa caz, de a îndeplini atributiile ce-i revin conform fisei postului.”
S-a mentionat ca art.252 lit.b din Codul muncii sanctioneaza cu nulitatea absoluta lipsa din continutul deciziei a prevederilor din regulament încalcate, încalcarea sau nu a acestora fiind o chestiune de temeinicie a deciziei, ce va fi analizata ulterior.
În ce priveste mentionarea în cuprinsul deciziei a motivelor pentru care au fost înlaturate apararile salariatului formulate în timpul cercetarii disciplinare, s-a retinut ca în cuprinsul deciziei exista mentiunea „se face vinovat de faptul ca refuza sarcinile de serviciu prin nesemnarea fisei postului chiar daca acesta afirma ca nu a refuzat nici o sarcina de serviciu. S-a tinut seama de apararile sale si de asemenea s-a tinut seama de faptul ca a mai fost sanctionat cu avertisment prin decizia 168/2013”.

În fine, tribunalul a retinut ca decizia contestata cuprinde si temeiul de drept în baza caruia s-a aplicat sanctiunea, respectiv art.247, 248 al.1 lit.c si 250 din Codul muncii.
Ca atare, s-a apreciat ca niciunul dintre motivele de nelegalitate a deciziei, motivate pe dispozitiile art. 252 din Codul muncii, invocate de contestator nu este întemeiat.
O alta critica de nelegalitate a deciziei vizeaza încalcarea dispozitiilor art.249 al.2 Codul Muncii, referitor la aplicarea mai multor sanctiuni pentru aceeasi abatere disciplinara.
Astfel, contestatorul a aratat ca pentru refuzul de a semna aceeasi fisa a postului a fost sanctionat mai întâi cu avertisment prin decizia nr.168/22.08.2013 (f.6) si apoi cu reducerea salariului cu 10% pe o luna, prin decizia nr.187/20.09.2013.

Examinând cele doua decizii, tribunalul a constatat ca într-adevar în ambele decizii de sanctionare, emise la distanta de o luna una de cealalta, s-a retinut una si aceeasi fapta a contestatorului, respectiv refuzul de a semna fisa postului emisa ca urmare a deciziei nr.120/10.06.2013 prin care directorul sucursalei H_ a decis schimbarea locului de munca al contestatorului.
Or, art. 249 al.2 din codul muncii prevede expres: „P_ aceeasi abatere disciplinara se poate aplica o singura sanctiune”.
Data fiind formularea concisa si imperativa a textului rezulta ca orice decizie a angajatorului prin care se aplica o noua sanctiune pentru aceeasi abatere este lovita de nulitate absoluta.

Mai mult decât atât, contestatorul D__ N_ M__ a formulat contestatie atât împotriva primei decizii de sanctionare nr.168/22.08.2013, cât si împotriva Deciziei nr.120/10.06.2013 prin care s-a dispus schimbarea locului sau de munca si care sta la originea sanctiunilor disciplinare.
Prin sentinta civila nr.1066/16.09.2014 pronuntata de Tribunalul V_, ramasa definitiva, a fost admisa contestatia si a fost anulata decizia nr.168/22.08.2013.
De asemenea, prin sentinta civila nr.633/13.05.2015 pronuntata de Tribunalul V_, ramasa definitiva prin decizia nr.321/16.02.2016 a Curtii de Apel Pitesti (f.192) a fost admisa contestatia formulata de D__ N_ M__ si a fost anulata Decizia nr.120/10.06.2013.
Ca urmare, în conditiile în care Decizia nr.120/2013, care a constituit practic temeiul sanctionarii contestatorului, a fost anulata ca nelegala, tribunalul a apreciat ca nu mai poate exista abaterea disciplinara constând în refuzul de a semna fi?a postului emisa în baza acestei decizii.
În aceste conditii si vazând si dispozitiile art. 249 al.2 din Codul Muncii, tribunalul a retinut ca decizia 187/20.09.2013 este nelegala si a dispus anularea acesteia.

Prin cererea precizatoare (f.30) contestatorul a solicitat si obligarea intimatei sa-i restituie sumele de bani ce i-au fost retinute din salariu în baza deciziei nr.187/20.09.2013.
Având în vedere solutia de anulare a deciziei nr.187/2013 ca nelegala, s-a retinut ca se impune si obligarea intimatei sa restituie contestatorului sumele de bani retinute în temeiul deciziei anulate.
În termen legal intimata a formulat apel împotriva solutiei pronuntate de tribunal, iar contestatorul a formulat apel împotriva considerentelor hotarârii judecatoresti.

Intimata S.S.H. H_ SA – Sectia pentru S__ si REPARATII Hidroenergetice Rm. V_ a criticat sentinta instantei de fond dupa cum urmeaza:
instanta de fond a apreciat corect faptul ca decizia contestata a fost emisa cu respectarea dispozitiilor art.252 din Legea nr.53/2003, însa gresit a apreciat ca pentru aceiasi fapta contestatorul a fost sanctionat de doua ori, în conditiile în care în fiecare zi savârsea aceiasi fapta.
Învedereaza apelanta ca reclamantul a lucrat în cadrul laboratorului PRAM Râmnicu V_ din  luna iunie 2013 si pâna în septembrie 2013 fara sa aiba un contract de munca semnat si a facut de mai multe ori afirmatii catre seful sau ierarhic în sensul ca „...în situatia în care nu are niciun fel de document semnat cu societatea, raspunderea pentru eventualele accidente este a sa.”

Se mai arata ca activitatea PRAM este o activitate complexa si în acelasi timp cu un grad de periculozitate, dat fiind faptul ca se lucreaza cu curenti de înalta frecventa si intensitate, precum si cu tensiuni foarte mari, astfel ca este îndreptatita atitudinea sefului ierarhic al contestatorului în avea reticente pentru repartizarea unor sarcini de serviciu unei persoane care din punct de vedere juridic nu si-a asumat niciun fel de responsabilitati în exercitarea profesiei pentru care a primit salariu. Chiar daca activitatea contestatorului trebuia sa se desfasoare în cadrul centralelor hidroelectrice, nu s-a desfasurat decât în cadrul laboratorului, acesta nedesfasurând niciun fel de activitate specifica profesiei. Prin neprestarea activitatii specifice prevazute în contractul individual de munca, contestatorul a încalcat dispozitiile art.39 alin.2 lit.a din Codul muncii.

Mai mult, contestatorul a încalcat si dispozitiile art.39 alin.2 lit.b) si lit.c) pentru faptul ca nu a semnat contractul individual de munca decât în luna septembrie, când toate filialele H_ din tara au fuzionat, creându-se societatea H_ – S_ SA.
instanta de fond a apreciat corect faptul ca contestatorul a beneficiat de toate pârghiile pe care legea i le-a pus la îndemâna pentru a formula si sustine aparari, însa nu a avut ce aparari sa-si faca, dat fiind faptul ca toate apararile sale au fost fara nicio legatura cu împrejurarea pentru care i s-au cerut explicatii si pentru care a fost sesizata conducerea unitatii.
Prin motivele invocate, se solicita admiterea apelului, casarea sentintei si mentinerea deciziei atacate.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozitiile art.468 si urm. Cod procedura civila.

Contestatorul N_ D__ M__ a formulat apel împotriva considerentelor sentintei, dupa cum urmeaza:

Instanta de fond, anulând decizia contestata, a interpretat corect doar o parte din motivele invocate de contestator, respectiv ca a fost sanctionat de doua ori pentru aceeasi fapta si ca decizia nr.187/2013 nu mai subzista din moment ce decizia nr.120/2013, care a fost temeiul aplicarii sanctiunii, a fost anulata definitiv.
Învedereaza apelantul ca pe lânga aceste motive, a invocat si motive care ar fi condus la constatarea nulitatii absolute a deciziei contestate pentru nerespectarea conditiilor de forma.

În acest sens, contestatorul a sustinut, în esenta, ca decizia contestata este nula, întrucât nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, fiind incidente prevederile art.252 alin.2 lit.a din Codul muncii, nu sunt precizate motivele pentru care i-au fost înlaturate apararile în cadrul cercetarii disciplinare, asa cum impun dispozitiile art.252 alin.2 lit.c din Codul muncii si lipsesc precizarile cu privire la reglementarile încalcate, conditie impusa de art.252 alin.2 lit.b din Codul muncii.

Mai arata apelantul ca decizia contestata este nula, întrucât nu s-a efectuat o cercetare disciplinara efectiva, conditie impusa de art.251 din Codul muncii.
Referitor la acest aspect, se precizeaza ca cercetarea disciplinara a fost întrerupta din cauza neprezentarii numitului B__ A_, cel care a întocmit referatul ce a declansat cercetarea si cu care contestatorul a solicitat o confruntare, urmând ca acesta sa fie reconvocat si sa se continue cercetarea, cu atât mai mult cu cât acesta din urma îsi retractase acuzatiile, aspect adus la cunostinta telefonic sefului comisiei, iar ulterior printr-un referat. Aspectul retractarii acuzatiilor de catre B__ A_ apare si în Referatul comisiei nr.xxx/2013, iar necesitatea audierii acestuia, desi era o solicitare si a contestatorului, nu doar o concluzie a comisiei, apare în procesul-verbal nr.xxx/2013. fata de nerealizarea acestei solicitari, se apreciaza ca cercetarea disciplinara a fost deficitara, abuziva, nefiind respectat dreptul la aparare al contestatorului, fapt echivalent cu lipsa cercetarii disciplinare.

Precizeaza apelantul ca pe lânga motivele de nulitate aratate, a invocat nulitatea deciziei si pentru considerente de fond, dat fiind ca fisa de post, ca parte integranta a contractului individual de munca, se negociaza, neputând fi impusa semnarea acesteia. Nicaieri în reglementarile aplicabile nu exista obligatia salariatului de a semna fisa de post, astfel ca nu poate fi sanctionat pentru refuzul de a o semna. Nu se poate admite ca nesemnarea fisei de post reprezinta neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, pentru ca acestea exista doar ulterior semnarii fisei de post.
În consecinta, chiar daca decizia nr.120/2013 nu ar fi fost anulata, faptul ca semnarea fisei de post nu este prevazuta nicaieri în reglementarile aplicabile ca obligatie a salariatului, era motiv suficient de anulare a sanctiunii. Salariatul nu poate fi sanctionat pentru fapte presupus a se întâmpla într-un viitor oarecare, ci pentru fapte concrete, petrecute deja.

Pentru aceste motive, se solicita admiterea apelului si modificarea în consecinta a sentintei apelate.
În drept, apelul a fost întemeiat pe disp. art.4.17 din CCM, art.252 Codul muncii si art.461 alin.2 Cod procedura civila.
Apelantul-contestator a formulat întâmpinare la apelul declarat de intimata, prin care a invocat exceptia tardivitatii declararii apelului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.
Prin încheierea din data de 15.02.2017 instanta a respins exceptia tardivitatii apelului intimatei invocata de apelantul – contestator.

Analizând, cu prioritate, apelul declarat de contestator cu privire la considerentele sentintei atacate, Curtea, cu majoritate, constata ca este fondat, pentru urmatoarele considerente:

Prin decizia nr.187/20.09.2013 (fila 19-dosar fond) contestatorul a fost sanctionat disciplinar cu reducerea salariului de baza cu 10% pentru o perioada de o luna.
Împotriva acestei decizii contestatorul a promovat contestatia ce formeaza obiectul cauzei de fata, criticând-o sub aspectul legalitatii si temeiniciei, solicitând anularea ei si obligarea intimatei la restituirea sumei de bani retinute în temeiul deciziei contestate.
Prin contestatia precizata (filele 29-36 – dosar fond), contestatorul a invocat, cu prioritate, nulitatea deciziei de sanctionare disciplinara pentru nerespectarea dispozitiilor art.252 alin.2 lit.a, b si c din C.muncii, precum si pentru lipsa unei cercetari disciplinare efective si complete, potrivit dispozitiilor art.251 din C.muncii.

Analizând motivele de nelegalitate întemeiate pe dispozitiile art.252 din C.muncii invocate de contestator, tribunalul a retinut ca niciunul nu este întemeiat.
Curtea constata ca dezlegarea data de tribunal problemei de drept a legalitatii deciziei de nr.187/20.09.2013, prin prisma respectarii dispozitiilor art.252 alin.2 lit.a, b si c din C.muncii, este una gresita, astfel ca devin incidente dispozitiile art.461 alin.2 C.pr.civ, potrivit carora, în cazul în care calea de atac vizeaza numai considerentele hotarârii prin care s-au dat dezlegari unor probleme de drept care sunt gresite, instanta, admitând calea de atac, va înlatura acele considerente si le va înlocui cu propriile considerente, mentinând solutia cuprinsa în dispozitivul hotarârii atacate.
În raport de dispozitiile legale enuntate, Curtea va înlatura considerentele sentintei privind legalitatea deciziei contestate si implicit cele privind temeinicia, înlocuindu-le cu cele ce se vor arata în continuare.

Astfel, prin cererea de chemare în judecata, asa cu a fost precizata, contestatorul a sustinut ca  cercetarea sa disciplinara nu a fost una efectiva si completa în raport de dispozitiile art.251 din C.muncii, potrivit carora: „(1) Sub sanctiunea nulitatii absolute, nicio masura, cu exceptia celei prevazute la art. 248 alin. (1) lit. a), nu poate fi dispusa mai înainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile. (2) În vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora si locul întrevederii. (3) Neprezentarea salariatului la convocarea facuta în conditiile prevazute la alin. (2) fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile. (4) În cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile în favoarea sa si sa ofere persoanei împuternicite sa realizeze cercetarea toate probele si motiva?iile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.”

Prin urmare, prealabil emiterii deciziei de sanctionare, trebuie efectuata cercetarea disciplinara prealabila ca o concretizare a dreptului la aparare al salariatului, legea reglementând expres modalitatea în care se efectueaza aceasta cercetare. Modul imperativ de redactare a textului de lege conduce la concluzia nulitatii actului de sanctionare emis cu nerespectarea acestei proceduri.
Din înscrisurile depuse de ambele parti la dosarul cauzei rezulta ca, contestatorul s-a prezentat la convocarea comisiei numite de intimata pentru efectuarea cercetarii disciplinare prealabile la data de 10.09.2013 si a precizat ca numitul B__ A_, care a întocmit referatul nr.xxx/04.09.2013 (fila 95-dosar fond), ce a stat la baza cercetarii disciplinare, si-a retras acuza?ia conform careia contestatorul nu-si îndeplineste sarcinile de serviciu, ca nu a facut-o în scris deocamdata, dar ca poate sa confirme telefonic, solicitând audierea sa.

Comisia de cercetarea disciplinara prealabila a contestatorului numita prin decizia nr.183/06.09.2013 (fila 100 – dosar fond) a considerat ca prezenta numitului B__ A_, aflat în concediu de odihna, care de altfel era si membru al comisiei, este necesara în vederea luarii unei decizii, asa cum rezulta din procesul verbal încheiat la data de 10.09.2013 (fila 22- dosar fond).
Cu toate acestea, la data de data de 16.09.2013, fara a preciza de ce revine asupra necesitatii prezentei numitului B__ A_, care ar fi putut confirma daca îsi mai mentine sau nu afirmatiile din referatul înregistrat sub nr.xxx/04.09.2013, comisis întocmeste referatul de finalizare a cercetarii disciplinare prealabile (filele 20-21 – dosar fond), prin care propune sanctionarea contestatorului cu reducerea salariului de baza cu 10% pentru o luna, conform art.248 alin.1 lit.c din C.muncii.

În raport de aceasta situatie si de disp. art.251 alin.4 din C.muncii, potrivit carora în cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile în favoarea sa si sa ofere persoanei împuternicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, se constata ca intimata a încalcat dreptul la aparare al contestatorului, realizând o cercetare disciplinara prealabila formala, nerespectarea acestei proceduri fiind de natura sa atraga nulitatea actului de sanctionare al contestatorului.

În al doilea rând, prin contestatia precizata, contestatorul a invocat nulitatea deciziei de sanctionare disciplinara pentru nerespectarea dispozitiilor art.252 alin.2 lit.a, b si c din C.muncii, potrivit carora „(2) Sub sanctiunea nulitatii absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încalcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea.”
Analizând decizia nr.187/20.09.2013 prin prisma continutului impus de dispozitiile art.252 alin.2 din C.muncii, Curtea retine ca aceasta nu cuprinde descrierea faptei care constituie abatere disciplinara, precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încalcate de salariat si nici motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de salariat în timpul cercetarii disciplinare prealabile.

În ceea ce priveste mentiunea prevazuta de art.252 alin.2 lit.a din C.muncii, instanta retine ca legiuitorul a impus angajatorului sa descrie fapta care constituie abatere disciplinara dintr-o dubla perspectiva: pe de o parte pentru ca salariatul sa poata sa îsi formuleze apararea în raport de elementele concrete care i se imputa, iar pe de alta parte pentru ca decizia angajatorului sa poata fi supusa controlului de obiectivitate realizat de catre judecator.
Descrierea faptei presupune mentionarea aspectelor care o individualizeaza, si anume data la care a fost savârsita, pentru a se putea verifica daca sanctiunea a fost aplicata în termenul legal, modalitatea în care a fost comisa abaterea, în raport de care se poate stabili temeinicia celor retinute în sarcina angajatului. Contrar dispozitiilor art.252 alin.2 lit.a din C.muncii, în decizia contestata în cauza de fata nu exista o descrierea a faptelor care constituie abatere disciplinara savârsite de contestator, mentionându-se doar ca a fost avut în vedere referatul nr.xxx/04.09.2013 întocmit de B__ A_, prin care s-a aratat ca, contestatorul a refuzat în repetate rânduri semnarea fisei postului si implicit preluarea sarcinilor si responsabilita?ilor aferente postului pentru care este încadrat, precum si ca la data de 20.09.2013 comisia a întocmit referatul nr.xxx, prin care a aratat ca contestatorul se face vinovat de faptul ca refuza sarcinile de serviciu prin nesemnarea fisei postului.

Or, simpla enuntare a celor imputate contestatorului prin referatul nr.xxx/04.09.2013 si a concluziilor comisiei de cercetare disciplinara a contestatorului nu echivaleaza cu descrierea faptei care constituie abatere disciplinara în sensul disp. art.251 alin.2 lit.a din C.muncii.
Pe de alta parte, se constata ca în decizia nr.187/20.09.2013 nu este mentionata nicio data a savârsirii pretinselor abateri disciplinare, pentru a putea verifica respectarea dispozitiilor art.252 alin.1 din C.muncii.

Obligativitatea motivarii în fapt a deciziei de sanctionare disciplinara se impune tocmai pentru ca din motivare sa reiasa clar care au fost faptele sau împrejurarile care au dus la luarea masurii. În lipsa descrierii faptei care constituie abatere disciplinara, instanta nu are  posibilitatea de a cenzura faptele ce au facut obiectul deciziei de sanctionare a contestatoarei, pentru a analiza temeinicia masurii disciplinare dispuse. Lipsa descrierii faptei care constituie abatere disciplinara nu poate fi acoperita prin alte înscrisuri.

Pe de alta parte, Curtea retine ca decizia contestata nu îndeplineste nici exigentele impuse de art.252 alin.2 lit.b si c din Codul muncii, în sensul ca nu sunt mentionate prevederile din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost încalcate de catre contestator si nici motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de acesta în timpul cercetarii disciplinare prealabile.
În ceea ce priveste dispozitiile cap. c) alin.4 din Regulamentul Intern, mentionate în decizia nr.187/20.09.2013 ca temei al emiterii acesteia, acestea nu pot fi considerate în niciun caz ca fiind prevederile din regulamentul intern care au fost încalcate de catre contestator, având în vedere continutul concret al acestor norme.

Astfel, dispozitiile cap. c) alin.4 din Regulamentul Intern al intimatei prevad, la modul general, obligatiile care îi revin salariatului în cadrul raportului de munca (fila 26-dosar fond). Or, nu este rolul judecatorului sa decida care dintre obligatiile enumerate de text a fost încalcata de contestator, ci este obligatia angajatorului sa precizeze, în concret, obligatia încalcata. Din continutul deciziei trebuie sa reiasa fara echivoc norma încalcata de salariat, întrucât instanta nu alege în locul angajatorului care obligatie a fost încalcata. Precizarea prevederilor statutului, regulamentului de ordine interioara, contractului individual de munca încalcate are relevanta pentru ca instanta sa poata stabili si verifica daca, într-adevar, fapta salariatului constituie abatere disciplinara si daca se încadreaza printre obligatiile impuse acestuia.

Desi din procesul-verbal întocmit la data de 10.09.2013 (fila 22-dosar fond) rezulta ca, contestatorul a fost prezent la convocarea intimatei în vederea efectuarii cercetarii disciplinare si a precizat ca nu a refuzat niciodata o sarcina de serviciu, ca numitul B__ A_ si-a retras acuzatia conform careia nu-si îndeplineste sarcinile de serviciu, ca prin emiterea deciziei nr.120/10.06.2013 au fost încalcate disp. art.41 din C.muncii, în decizia nr.187/20.09.2013 nu exista nicio mentiune cu privire la motivele pentru care au fost înlaturate apararile formulate de contestator, asa cum prevad sub sanctiunea nulitatii absolute dispozitiile art.252 alin.2 lit.c din Codul muncii.

Potrivit raspunsului intimatei la întrebarea nr.20 din interogatoriul propus de contestator, administrat la instanta de fond, apararile contestatorului au fost înlaturate pentru ca nu aveau legatura cu sesizarea prin care se aduceau la cunostinta faptele pentru care a fost sanctionat (fila 70-dosar fond), or o asemenea mentiune nu se regaseste în decizia contestata în cauza de fata.
Numai prin indicarea în decizia de sanctionare a motivelor pentru care s-au înlaturat apararile formulate de salariat, se asigura în mod real si efectiv dreptul acestuia la aparare.

În raport de toate aceste considerente, Curtea retine ca decizia nr.187/20.09.2013 a fost emisa cu încalcarea dispozitiilor art.251 alin.4 si art.252 alin.2 lit.a, b si c din C.muncii, contestatia formulata, asa cum a fost precizata, fiind întemeiata sub acest aspect.
Nulitatea prevazuta de art.251 si art.252 alin.2 din C.muncii are caracterul unei nulitati exprese, fiind prevazuta anume de lege. În cazul nulitatii exprese, legea instituie o prezumtie jurist antum de vatamare, astfel încât beneficiarul prezumtiei nu trebuie sa dovedeasca faptul vatamarii. Caracterul normei legale este imperativ, iar încalcarea atrage indubitabil sanctiunea nulitatii absolute.

Prin prisma motivelor de nelegalitate retinute de Curte cu privire la decizia contestata, analiza motivelor de netemeinicie invocate de contestator, care ar fi atras anularea deciziei, apare ca fiind lipsita de utilitate.
Prin aceste motive, în temeiul art.461 alin.2 C.pr.civ., Curtea, cu majoritate, va admite apelul contestatorului si va înlatura considerentele sentintei privind

Legalitatea deciziei contestate si implicit cele privind temeinicia, înlocuindu-le cu cele mai sus-enuntate, mentinând solutia de admitere a contestatiei cuprinsa în dispozitivul sentintei atacate.
Având în vedere analiza motivelor de nelegalitate invocate de contestator si retinute ca fiind întemeiate de catre Curte, apelul declarat de intimata apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.
 
PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

 
Admite apelul declarat de contestatorul D__ N_ M__, CNP xx, domiciliat în Râmnicu V_, împotriva sentintei civile nr.957 din 31 mai 2016 pronuntata de Tribunalul V_ în dosarul nr. x.
Respinge apelul declarat de intimata S.S.H H_ SA, CUI RO xxxx - Sectia P_ S__ si REPARATII HIDROENERGETICE, sediul în Râmnicu V_, _.269, Judetul V_, respectiv prin A__ J__ P_ CITR FILIALA Bucuresti SPRL, cu sediul în Bucuresti, Green Court, _.4, _, împotriva aceleiasi sentinte.

Înlatura considerentele sentintei privind legalitatea deciziei contestate si implicit cele privind temeinicia înlocuindu-le cu cele ce se vor arata.
Mentine solutia cuprinsa în dispozitivul sentintei atacate.

Definitiva.

Pronuntata în sedinta publica, astazi 29 martie 2017, la Curtea de Apel Pitesti – Sectia I Civila.

 

Prelucrare: MCP - Cabinet avocati

Mai multe despre:   contract individual de munca    Fisa postului    decizie de sanctionare    reducerea salariului    nedescrierea faptei    cercetare disciplinara   

Citeste mai multe despre contestatia deciziei de santionare disciplinara:

Cuprinsul deciziei de sanctionare disciplinara
Elementele obligatorii pe care trebuie sa le curpinda decizia de santionare disciplinara (cu desfacerea contractului de munca, diminuarea salariului s.a.)
Procedura de aplicarea a sanctiunilor disciplinare
Procedura care trebuie respectata pentru aplicarea unei sanctiuni disciplinare in mod legal si temeinic
Contestatia impotriva deciziei de sanctionare disciplinara
Salariatul are dreptul de a formula contestatie impotriva deciziei de santionare disciplinara emisa de catre angajator. Elementele esentiale ale unei astfel de contestatii.
Intampinarea la contestatia deciziei de sanctionare disciplinara
Elementele esentiale ale intampinarii impotriva contestatiei impotriva deciziei de santionare disciplinara formalata de catre salariat
Efectele admiterii contestatiei impotriva deciziei de sanctionare
Prin anularea deciziei de santionare disciplinare instanta poate dispune reintegrarea salariatului pe postul ocupat anetrior, plata unor despagubiri s.a.


Sus ↑