Potrivit art. 2 lit. c din Codul muncii si art. 102 din Legea nr. 105/1992 salariatului, cetatean turc care a prestat munca in temeiul contractului individual de munca pentru angajatorul persoana juridica romana, ii sunt aplicabile prevederile Codului muncii roman si legislatia aferenta, inclusiv OUG nr. 158/2005 privind concediile medicale. Certificatele medicale emise de Policlinica din Turcia prin care se afirma ca intimatul s-a prezentat la clinica si a fost diagnosticat cu hernie de disc, drept pentru care i s-a recomandat repaus la pat, nu sunt certificate de concediu medical in acceptiunea OUG nr. 158/2005, ci doar certificate care atesta un diagnostic si o recomandare medicala. Chiar si in aceasta situatie, certificatul de concediu medical se elibera de medicul curant, cu avizul directiilor de sanatate publica, in baza actelor doveditoare traduse si autentificate, la o data ulterioara, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data revenirii in tara.
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti
Neavand valoarea unor certificate de concediu medical in sensul OUG nr. 158/2005, este lipsita de relevanta imprejurarea ca certificatele medicale emise de Policlinica din Turcia nu au fost depuse la dosar apostilate conform Conventiei de la Haga, desi faceau parte din categoria actelor oficiale conform art. 1 din Conventie atata timp cat semnatura si parafa medicului atesta faptul ca functiona intr-o policlinica aflata sub autoritatea Prefecturii.
Este necesar ca salariatul sa fi adus la cunostinta angajatorului situatia sa de incapacitate temporara de munca, deoarece in caz contrar, daca nu a luat cunostinta in alt mod de situatia salariatului nu poate fi retinuta culpa angajatorului in emiterea actului de concediere. O interpretare contrara ar permite salariatului exercitarea abuziva a unui drept, acela de a nu fi concediat, prin neaducerea intentionata la cunostinta angajatorului a situatiei sale de incapacitate temporara de munca.
Prin urmare, procedura cercetarii sale disciplinare finalizata cu concedierea sa disciplinara nu a avut loc pe perioada suspendarii de drept a contractului individual de munca pentru vreun concediu pentru incapacitate temporara de munca.
Referitor la cererea reconventionala, potrivit art. 10 alin. 1 din OUG nr. 158/2005 in forma in vigoare la data acordarii concediilor medicale avand in vedere ca intimatul avea un salariu de 4.000 USD, indemnizatia de concediu trebuia stabilita conform art. 17 alin.1 raportat la art. 10 alin. 1 din OUG nr. 158/2005, respectiv in procent de 75% din baza de calcul reprezentata de limita celor 12 salarii minime brute pe tara.
Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sectia a VIII-a Conflicte de munca si Asigurari sociale, contestatorul MK a chemat in judecata pe intimata SC CR SRL pentru a se constata nulitatea absoluta a masurii ilegale a concedierii din functia de Director General, reintegrarea in functia avuta, obligarea angajatorului sa-i plateasca despagubiri reprezentand echivalentul salariilor indexate, majorate sau reactualizate, datorate pentru perioada dintre momentul concedierii ilegale si cel al reintegrarii efective; a sumei de 12.000 USD reprezentand dreptul la beneficiul/bonus-ul anual de care ar fi beneficiat daca nu era concediat si la plata cheltuielilor de judecata.
Parata a depus la dosar cerere reconventionala impotriva reclamantului solicitand obligarea acestuia la plata sumei de 48.285 RON reprezentand indemnizatia de concediu medical platita in plus fata de obligatia legala in perioada 01.12.2008- 16.02.2009.
Prin Sentinta civila nr. 4313/19.05.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale s-a admis in parte actiunea, s-a constatat nulitatea absoluta a deciziei de concediere nr. x/31.03.2009, s-a dispus reintegrarea contestatorului pe functia detinuta anterior emiterii deciziei nr.x/2009, a fost obligata intimata la plata catre contestator a echivalentului salariilor indexate, majorate sau reactualizate calculate incepand cu data de 31.03.2009 si pana la data reintegrarii efective, s-a respins ca neintemeiat capatul de cerere ce are ca obiect plata sumei plata sumei de 12000 lei si s-a respins ca neintemeiata cererea reconventionala .
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a avut in vedere urmatoarele:
Prin decizia nr.x/31.03.2009 s-a dispus in baza art.55 lit.c din codul Muncii coroborat cu art.61 litera a Codul muncii concedierea contestatorului pentru savarsirea unei abateri grave de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul individual de munca contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul intern.
Abaterea disciplinara retinuta in sarcina contestatorului pentru care angajatorul a dispus aplicarea masurii desfacerii disciplinare a contractului individual de munca a constituit-o absenta nemotivata de la serviciu a contestatorului de la data de „16.02.2009, pana in prezent”.
In continutul deciziei se mentioneaza ca salariatul a fost convocat in data de 17.03.2009, in vederea efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, la data de 30.03.2009 la sediul societatii in conditiile prevederilor art.267 si urm din Codul muncii si ale art.75 si urm din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007 – 2010.
Verificand sustinerea contestatorului, ca incepand cu data de 1.12.2008 s-a aflat in incapacitate temporara de munca, s-a constatat ca potrivit actului medical acesta in data de 17.03.2009 s-a prezentat la Policlinica x si fiind diagnosticat cu hernie de disc i s-a recomandat repaus la pat o perioada de 15 zile. Potrivit certificatului medical din 16.02.2009 in data de 16.02.2009 contestatorul s-a prezentat la policlinica nr. 12 din Republica Turcia Prefectura S si i s-a recomandat repaus la pat 30 de zile.
Sustinerile intimatei ca actele medicale mentionate mai sus nu pot fi folosite in fata instantei romane deoarece nu sunt apostilate potrivit prevederilor Conventiei de la Haga, au fost inlaturate de Tribunal deoarece nu reprezinta actele oficiale care sa emane de la o autoritate sau de la un functionar al unei jurisdictii a statului de la ministerul public, de la un grefier, un executor judecatoresc sau ar avea caracterul unui act administrativ.
O alta sustinere a intimatei privind actele medicale o constituie aceea ca prin acestea nu se justifica lipsa de la serviciu a contestatorului in perioada 15.02.209 – 30.03.2009, deoarece nu a respectat conditiile legislatiei romane pentru obtinerea sau prelungirea concediului medical.
Se invoca normele de aplicarea a prevederilor OUG nr.158/2005 potrivit carora persoanele asigurate aflate in incapacitate temporara de munca care au urmat un tratament in strainatate pentru afectiuni care nu pot fi tratate in tara beneficiaza de concediu medical acordat in conditiile si pe duratele prevazute de lege, iar certificatele de concediu medical se elibereaza de medicul curat cu avizul Directiilor de sanatate publica in baza actelor doveditoare traduse si autentificate la o data ulterioara dar nu mai tarziu de 15 zile de la data revenirii in tara.
Contestatorul nu a intreprins nici un demers pentru obtinerea concediului medical conform legislatiei romane, nu s-a prezentat la medicul curat pentru recunoasterea documentelor medicale emise de autoritatea medicala turca si nu s-a supus controlului medical pentru conformarea diagnosticului si nu a solicitat avizul Directiei de Sanatate Publica.
Din copia deciziei contestate rezulta ca MK este cetatean turc, si isi are resedinta in Romania.
Ca urmare, Tribunalul a apreciat ca nu ii sunt incidente dispozitiile OUG nr.158/2005 iar actele medicale depuse de acesta fac dovada ca in perioada 16.02.2009 – 31.03.2009 contestatorul s-a aflat in incapacitate temporara de munca iar contractul sau individual de munca a fost suspendat de drept potrivit art.50 lit.b din Codul muncii .
La data de 17.03.2009, cand s-a procedat de catre angajator la efectuarea convocarii pentru indeplinirea procedurii prevazute de art.267 Codul Muncii contestatorul se afla in incapacitate temporara de munca iar contractul sau individual de munca era suspendat de drept.
In consecinta angajatorul nu a indeplinit procedura prevazuta de art.267 din Codul muncii , sanctionata cu nulitatea absoluta potrivit alin.1 din textul de lege mentionat mai sus.
Potrivit art.263 al.2 Codul muncii abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune si inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat prin care acesta a incalcat normele legale regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici.
Fata de inscrisurile depuse de catre contestator, respectiv a certificatelor medicale s-a retinut ca salariatul nu a savarsit o abatere disciplinara constand in absenta nejustificata de la locul de munca deoarece incepand cu data de 16.02.2009 si pana in data de 31.03.2009 cand a fost emisa decizia de concediere acesta a fost in concediu medical.
Decizia a fost emisa de catre intimata a data de 31.03.2009 cand contractul individual de munca a contestatorul era suspendat de drept fata de incapacitatea temporara de munca a acestuia.
In raport de motivarea expusa instanta de fond a constatat ca decizia contestata a fost emisa cu nerespectarea prevederilor art.50 lit.b art.267 si art.263 a.2 Codul muncii , motiv fata de care s-a dispus admiterea in parte a contestatiei, constatarea nulitatii absolute a deciziei de concediere nr.1/31.03.2009.
Pe cale de consecinta avand in vedere prevederile art.78 din art. 279 s-a dispus reintegrarea contestatorului pe functia detinuta anterior emiterii deciziei nr.1/2009 cu obligarea intimatei la plata catre contestator a echivalentului salariilor indexate, majorate sau reactualizate, calculate incepand cu data de 31.03.2009 si pana la data reintegrarii efective.
Din copia contractului individual de munca nu rezulta ca partile au negociat si au convenit ca salariatul sa primeasca suma de 12.000 USD reprezentand bonusul anual.
Potrivit contractului individual de munca nr.6xxx/8.11.2009 completat cu actul aditional nr.8 in ceea ce priveste perioada nedeterminata, partile au convenit ca salariatul sa primeasca un salariu net lunar de 4000 USD.
Avand in vedere clauza de la capitolul VIII din contractul individual de munca incheiat intre parti ce constitui o conventie ce are putere de lege potrivit art.969 CCiv. s-a respins ca neintemeiat capatul de cerere ce are ca obiect plata sumei de 12.000 USD.
Analizand cererea reconventionala in raport de temeiul de drept invocat art.27 din OUG nr.158 /2005, potrivit caruia cuantumul brut lunar al indemnizatiei pentru incapacitate temporara de munca se determina prin aplicarea procentului de 75% asupra bazei de calcul stabilita conform art.10 prin care se stipuleaza ca baza de calcul a indemnizatiilor se determina ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni pe baza carora se calculeaza conform legii contributia pentru concedii si indemnizatii din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare.
In textul art.10 din OUG nr.158/2005 nu s-a prevazut asa cum sustine intimata ca baza de calcul se determina pana la limita a 12 salarii minime brute pe tara lunar.
A rezultat ca intimata a calculat si a acordat contestatorului indemnizatia aferenta zilelor de concediu medical corect fata de dispozitiile art.17 coroborate cu cele ale art.10 din OUG nr.18/2005, motiv fata de care s-a dispus respingerea ca neintemeiata a cererii reconventionale.
Impotriva acestei hotarari a formulat, in termen legal, recurs SC Carat Romania SRL solicitand admiterea recursului, modificarea in tot a sentintei in sensul respingerii cererii de chemare in judecata si admiterii cererii reconventionale.
De asemenea, recurenta a formulat si cerere de suspendare a executarii sentintei recurate.
In dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta a aratat ca:
La momentul la care societatea a initiat procedura cercetarii disciplinare, societatea nu mai avea nici o informatie cu privire la motivele pentru care intimatul lipsea de la locul de munca, deoarece acesta nu inregistrase la societatea nici un certificat de concediu medical prin care sa isi prelungeasca concediul medical de care a beneficiat in perioada 01.12.2008-15.02.2009 si nici nu a mai facut cunoscut societatii alte motive care sa justifice neprezentarea sa la locul de munca. Fata de neprezentarea intimatului la efectuarea cercetarii disciplinare pentru care fusese convocat inca din data de 17.03.2009 si fata de faptul ca intimatul nu a solicitat efectuarea acesteia la o alta data sau nu a prezentat nici o dovada din care sa rezulte un motiv obiectiv de neprezentare la data fixata pentru efectuarea cercetarii si/sau sa justifice absenta sa de la locul de munca in perioada 16.02-30.03.2009, recurenta in deplina legalitate in conformitate cu prevederile art. 267 si 55 lit. c din art. 279 a decis concedierea acestuia pe motive disciplinare legate de absenta indelungata si nemotivata de la locul de munca.
Relativ la comunicarea deciziei de concediere, recurenta a invederat ca aceasta a fost comunicata prin intermediul executorului judecatoresc la data de 02 aprilie 2009. Reiese ca transmiterea deciziei de concediere s-a facut intr-una din modalitatile stabilite de lege si contestarea in termenul prevazut de lege a deciziei de concediere demonstreaza pe deplin faptul ca decizia a fost primita de intimat si ca modalitatea de comunicare a avut efectul scontat de legiuitor. Legea nu sanctioneaza cu nulitatea absoluta necomunicarea deciziei de concediere prin scrisoare recomandata de primire, iar contestatorul nu a demonstrat nici o vatamare care nu ar fi putut fi acoperita.
Invocarea ca motiv de nelegalitate a deciziei de concediere nr. x/31.03.2009 a situatiei juridice nascute in baza deciziei de revocare a intimatului din pozitia sa de administrator al CR SRL din data de 1 decembrie 2008 este lipsita de orice fundament juridice, cele doua acte avand naturi juridice diferite si fiind intru totul independente.
Sustinerile intimatului cu privire la faptul ca societatea i-a refuzat accesul la locul de munca este evident in contradictie cu realitatea, (…).
Referitor la certificatele medicale emise de autoritatile din Turcia, recurenta a invederat ca, desi a solicitat la termenul din 14.04.2010 sa-i puna in vedere intimatului sa precizeze situatia de fapt pe care urmareste sa o probeze prin respectivele certificate, instanta de fond le-a respins aceasta cerere, desi la termenul de incuviintare a probelor din data de 17.03.2010 intimatul nu mentionase nimic cu privire la existenta acestor certificate medicale. De asemenea, s-a precizat ca raportat la prevederile art. 1 si 3 din Conventia de la Haga si faptul ca cele doua certificate medicale au ca emitent o autoritate administrativa si anume Prefectura S, sub autoritatea careia functioneaza Policlinica nr. 12-Pasabagi, precum si datorita faptului ca aceste acte poarta si stampila acestei autoritati separat de parafa medicului curat, recurenta apreciaza ca in mod gresit instanta de fond a considerat ca aceste documente nu trebuiau apostilate.
Referitor la imprejurarea ca certificatele medicale emise in Turcia nu justifica lipsa de la serviciu a intimatului in perioada 15.02.2009-30.03.2009, intrucat acesta nu a respectat conditiile legislatiei romane pentru obtinerea/prelungirea concediului medical, respectiv dispozitiile OUG nr. 158/2005, in mod eronat instanta de fond s-a raportat la cetatenia turca a intimatului care nu are potrivit recurentei nici o incidenta cu privire la aplicabilitatea legii romane in ceea ce priveste o situatie juridica nascuta in baza unui contract individual de munca incheiat in legatura cu prestarea muncii pe teritoriul Romaniei, invocand in acest sens si prevederile art. 102 din Legea nr. 105/1992. Pe de alta parte, recurenta invedereaza ca nu intelege opinia instantei de fond potrivit careia intimatul se poate bucura de protectia Codului muncii ( art. 267 sau 50 din art. 279 ), dar nu este supus dispozitiilor OUG nr.158/2005, aspect deplin aplicabil si in legatura cu cererea reconventionala. Medicul care a emis cele doua certificate medicale in Turcia nu poate fi considerat medicul curant conform art. 11 alin. 1 din OUG nr. 158/2005. De asemenea, se invoca si Normele de aplicare a prevederilor OUG nr. 158/2005 aprobate prin Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 60/2006 si Instructiunile privind acordare concediilor medicale si eliberarea certificatelor de concediu medical aprobate prin Ordinul Ministerului Muncii si Solidaritatii Sociale nr. 399/2004. Potrivit recurentei, daca starea de sanatate a intimatului ar fi fost cea precizata in documentele medicale emise in Turcia, el ar fi fost indreptatit sa absenteze de la locul de munca daca i s-ar fi acordat concediu medical de catre medicul curant din Romania, conform normelor legale in materie. Cu toate acestea, intimatul nu a intreprins nici un demers pentru obtinerea concediului medical conform legislatiei romane- nu s-a prezentat la medicul curant pentru recunoasterea documentelor medicale emise de autoritatea medicala Turca, nu s-a supus controlului medical pentru confirmarea diagnosticului si nu a solicitat avizul directiei de sanatate publica.
Raportat la sustinerea instantei de fond conform careia decizia de concediere ar fi fost emisa intr-o perioada in care contractul individual de munca ar fi fost suspendat de drept, facandu-se referire la prevederile art. 50 lit. b din art. 279 , recurenta a aratat ca suspendarea de drept a contactului individual de munca pe perioada concediului pentru incapacitate de munca intervine doar pentru un concediu ce a fost acordat in conformitate cu dispozitiile art. 2 alin.1 lit. a din OUG nr. 158/2005.
Relativ la veridicitatea mentiunilor continute in cele doua certificate medicale emise in Turcia, recurenta a precizat ca instanta de fond nu a observat ca desi intimatul a fost diagnosticat cu hernie de disc prin certificatul medical emis in Turcia in data de 16.02.2009, recomandandu-i-se repaus la pat, intimatul s-a deplasat in Romania unde a primit personal convocarea la cercetarea disciplinara in data de 17.03.2009, pentru ca in aceeasi zi sa se prezinte din nou la policlinica din Turcia, pentru a obtine un nou certificat medical. Intimatul a putut calatori din Turcia in Romania si inapoi in Turcia, dar nu s-a putut deplasa nici o zi pana la locul de munca pentru a anunta societatea despre conditia sa fizica improprie pentru a desfasura activitatea normala in baza contractului individual de munca.
O alta indicatie cu privire la lipsa veridicitatii acestor certificate medicale emise in Turcia, S, localitate situata undeva la granita cu Siria, este data si de faptul ca unul dintre certificate este emis in data de 17.03.2009, la aceeasi data la care intimatul, in Romania, semneaza de primire pentru convocarea privind efectuarea cercetarii disciplinare. S-a intrebat recurenta cum a putut intimatul ca in aceeasi zi sa se afle in doua locuri diferite, la o distanta de peste 2,000 km in conditiile in care singurul operator aerian, ce opereaza curse aeriene direct spre Turcia, respectiv Turkish Airlines, nu are o cursa directa intre Bucuresti si S, trebuind sa aiba loc cel putin o schimbare a aeronavei, ce implica ajungerea la destinatie a doua zi si nu in ziua plecarii din Bucuresti.
Intimatul nu a informat niciodata pe recurenta despre pretinsa imposibilitate de a lua parte la lucrarile comisie disciplinare din data de 30.03.2009 si nici nu a solicitat schimbarea datei pentru cercetarea disciplinara desi avea cunostinta de existenta problemelor de sanatate inca de la primirea convocarii din partea societatii, pentru care a semnat de primire in mod personal si in conditiile in care in data de 20.03.2009 purta cu societatea o corespondenta legata de managementul defectuos al acesteia pe perioada cat acesta fusese administrator.
Referitor la cererea reconventionala, recurenta invoca prevederile exprese ale art. 10 alin. 1 din OUG nr. 158/2005 astfel cum a fost modificat prin art. III din OUG nr. 91/2006.
Prin intampinare, intimatul a solicitat respingerea in tot a recursului.
(…) Prin incheierea din 08.03.2011 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a VII-a Civila si pentru Cauze privind Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in baza art. 183 Cpc s-a dispus suspendarea cauzei pana la finalizarea cercetarilor de natura penala cu privire la dovada de primire a notificarii nr. 245/2009 emisa de BEJ.
Ca urmare a verificarii stadiului cercetarilor penale, dosarul a fost repus pe rol la data de 11.09.2012.
In acest sens, la data de 04.09.2012, recurenta a formulat si ea cerere de repunere pe rol a dosarului si cerere de intoarcere a executarii in masura in care se va admite recursul prin obligarea intimatului la restituirea sumei de 247.916 lei achitata voluntar si a sumei de 436.144,36 lei reprezentand suma executata prin poprirea conturilor societatii in cadrul dosarului de executare nr. 308/2010 al Bej Cristian Milos.
La solicitarea Curtii, intimatul a depus la dosarul cauzei copii de pe pasaportul sau valabil in perioada aflata in litigiu.
Curtea, a incuviintat, la cererea partilor proba cu inscrisuri.
La termenul din 09.10.2012, intimatul a depus la dosarul cauzei si un raport de expertiza extrajudiciara grafica cu privire la semnatura de pe dovada de primire si procesul-verbal de predare din data de 17.03.2009.
Analizand actele dosarului prin prisma criticilor de recurs care pot fi incadrate in dispozitiile art. 304 pct. 9 Cpc , precum si din oficiu conform art. 304 ind. 1 Cpc, Curtea apreciaza recursul ca fondat pentru urmatoarele considerente:
Prin decizia de concediere nr. x/31.03.2009 remisa de recurenta, retinandu-se savarsirea de catre intimat, angajat in functia de Director General, a abaterii disciplinare constand in absenta sa nemotivata de la serviciu din data de 16.02.2009 si pana in prezent s-a dispus incetarea contractului individual de munca al intimatului incepand cu data de 03.04.2009.
Anterior, prin decizia nr. x/01.12.2008 emisa de Asociatul unic al recurentei s-a hotarat revocarea intimatului din functia de administrator al societatii incepand cu data de 03.12.2008.
Sub un prim aspect, Curtea retine ca actiunea introductiva de instanta promovata la data de 04.05.2009 prin care se solicita anularea deciziei nr. x/31.03.2009 este motivata de intimat prin raportare la faptul ca nulitatea decizie de concediere atacate este determinata de faptul ca anterior la data de 03.12.2008 i s-a comunicat decizia nr. x/01.12.2008 emisa de Asociatul unic al recurentei prin care i se desfacea contractul individual de munca. A mai precizat intimatul ca, la data de 03.12.2008 se afla in concediu medical si ca ulterior acestei date nu i s-a mai permis accesul in sediul societatii. De asemenea, intimatul a precizat ca la data de 02.04.2009 a primit o noua decizie de desfacere a contractului de munca pe motive disciplinare comunicata prin intermediul BEJ conform notificarii nr. 3xx/02.04.2009.
Se constata ca dupa ce instanta de fond a incuviintat, la data de 17.03.2010 probele, intimatul a depus la dosar la data de 09.04.2010 certificatele medicale din data de 16.02.2009 si din 17.03.2009 eliberate de Policlinica nr. 12 din P, Prefectura S.
In acest sens, fara a exista vreo precizare a actiunii sub aspectul argumentarii nulitatii deciziei de concediere nr. x/31.03.2009 prin raportare la faptul ca ar fi fost in concediu medical eliberat de autoritatile medicale turce, instanta de fond in mod gresit a analizat decizia atacata din aceasta perspectiva. In motivarea actiunii intimatul a invocat faptul ca se afla in concediu medical la data emiterii deciziei nr. x/01.12.2008 emisa de Asociatul unic al recurentei, iar nu a deciziei contestate. Trebuie precizat faptul ca si prin raspunsul la intampinare si cererea reconventionala din data de 17.09.2009 intimatul a sustinut aceeasi motivare.
De altfel, trebuie remarcat faptul ca desi actiunea era promovata inca din 04.05.2009, data la care ipotetic intimatul cunostea existenta celor doua certificate medicale emise de autoritatile turce, nu le-a invocat in motivarea actiunii si nici nu le-a depus la dosarul cauzei odata cu actiunea, ci abia dupa 5 termene de judecata acordate, la aproximativ 1 an de la introducerea actiunii.
Cu privire la sustinerea intimatului ca a fost concediat inca din data de 03.12.2008 si ca nu ar mai fi putut fi concediat prin decizia nr. x/31.03.2009, Curtea va avea in vedere ca fata de recurent au fost luate doua masuri diferite. Prin decizia nr. x/01.12.2008 emisa de Asociatul unic al recurentei s-a luat masura revocarii din functia de administrator al societatii recurente, iar prin decizia nr. x/31.03.2009 s-a dispus incetarea disciplinara a contractului individual de munca incheiat pentru functia de Director General.
Calitatea de administrator al societatii nu era indisolubil legata de cea de director general, aspect confirmat de faptul ca potrivit art. 72 din Legea nr. 31/1990 in forma in vigoare la acea data obligatiile si raspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozitiile referitoare la mandat si de cele special prevazute in aceasta lege in timp ce functia de director general era justificata de raporturile de munca existente intre parti si intemeiate pe contractul individual de munca nr. 6xxx/08.11.2001. In aplicarea reglementarii generale aplicabile mandatului conform carora mandatul inceteaza prin revocarea lui de catre mandant, intimatul a fost revocat din calitatea de administrator al societatii, ulterior datei de 01.12.2008 raporturile dintre parti continuand in temeiul contractului individual de munca incheiat pentru functia de director general.
Imprejurarea ca in contractul managerului din data de 01.11.2001 s-a statuat ca managerul va fi obligat sa demisioneze din orice functie asumata in numele societatii in momentul incetarii prezentului contract de munca sau la o data anterioara daca asociatul o cere trebuie raportata la existenta mandatului in temeiul caruia a avut calitatea de administrator si eventual intimatul a dobandit alte functii in numele societatii, dar in calitate de administrator si care, evident, odata cu revocarea din functia de administrator urmau a inceta si ele. In nici un caz, incheierea contractului managerului nu reprezenta contractul individual de munca al intimatului, acesta fiind incheiat ulterior, la data de 08.11.2001, pentru postul de Director General. Pe de alta parte, fata de caracterul personal si voluntar al demisiei, Curtea constata total inadecvata si lipsite de efecte juridice formularea „ va fi obligat sa demisioneze”.
De altfel, chiar intimatul in motivarea actiunii mentioneaza „ faptul ca din data de 3 decembrie 2008 nu i s-a mai permis accesul in sediul societatii al carei angajat si Director General este”.
Acestea sunt considerentele pentru care nu poate fi primit argumentul intimatului conform caruia s-ar fi luat fata de el de doua ori masura concedierii.
Examinand perioada ulterioara emiterii deciziei nr. x/01.12.2008 emisa de Asociatul unic al recurentei prin care fusese revocat din calitatea de administrator al societatii, cand intimatul si-a pastrat functia de director general, se remarca faptul ca pentru perioada 01.12.2008-15.02.2009 intimatul a inregistrat la societatea angajatoare certificatele de concediu medical, certificate emise de autoritatile medicale romane.
Dupa data de 15.02.2009 intimatul nu a mai depus la recurenta nici un alt concediu medical si nici nu s-a prezentat la locul de munca. Afirmatia intimatului potrivit careia nu i s-ar fi permis accesul la locul de munca ulterior datei de 03.12.2008 nu a fost dovedita in nici un fel, motiv pentru care Curtea nu o va avea in vedere.
In consecinta, recurenta a desfasurat procedura disciplinara, retinand faptul ca incepand cu data de 16.02.2009 intimatul nu s-a mai prezentat la munca.
Curtea retine ca potrivit art. 2 lit. c din art. 279 dispozitiile cuprinse in prezentul cod se aplica cetatenilor straini sau apatrizi incadrati cu contract individual de munca, care presteaza munca pentru un angajator roman pe teritoriul Romaniei. Trebuie avut in vedere si art. 102 din Legea nr. 105/1992 potrivit cu care „Contractul de munca este supus, daca partile nu au convenit altfel, legii statului pe al carui teritoriu:
a) salariatul isi indeplineste in mod obisnuit munca, in temeiul contractului, chiar daca este temporar detasat intr-un alt stat;
b) se afla sediul intreprinderii care a angajat salariatul, daca acesta isi indeplineste munca, prin natura functiei sale, in mai multe state; in cazul in care totusi exista legaturi mai puternice ale contractului de munca cu un alt stat, devine aplicabila legea acestuia.”
Intimatul este cetatean turc si a prestat munca in temeiul contractului individual de munca nr. 6xxxx/08.11.2001 pentru SC CR SRL, persoana juridica romana, cu sediul in Bucuresti, Romaniei si nu au fost probate alte situatii care sa determine incidenta altei legi conform art. 102 din Legea nr. 105/1992, astfel ca ii sunt aplicabile prevederile Codului muncii roman si legislatia aferenta, inclusiv cele privind concediile medicale.
Potrivit art. 11 din OUG nr. 158/2005 „(1) Asiguratii beneficiaza de concedii si de indemnizatii, in baza certificatului medical eliberat de medicul curant, conform reglementarilor in vigoare.
(2) In intelesul prezentei ordonante de urgenta, medic curant este orice medic aflat in relatie contractuala cu casele de asigurari de sanatate, precum si orice alt medic cu autorizatie de libera practica valabila si care incheie o conventie in acest sens cu casele de asigurari de sanatate, in conditiile prezentei ordonante de urgenta.”, iar art. 36 alin. 1 si 2 din acelasi act normativ statueaza ca „(1) Calculul si plata indemnizatiilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat in conditiile legii, care constituie document justificativ pentru plata.
(2) Certificatul de concediu medical se prezinta platitorului pana cel mai tarziu la data de 5 a lunii urmatoare celei pentru care a fost acordat concediul.”
Potrivit art. 32 din Ordinul nr. 60/2006 emis de Ministerul Sanatatii pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 „Persoanele asigurate aflate in incapacitate temporara de munca, care au urmat un tratament in strainatate pentru afectiuni care nu pot fi tratate in tara, beneficiaza de concediu medical acordat in conditiile si pe duratele prevazute de lege; certificatele de concediu medical se elibereaza de medicul curant, cu avizul directiilor de sanatate publica, in baza actelor doveditoare traduse si autentificate, la o data ulterioara, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data revenirii in tara.”
Relativ la certificatele medicale din data de 16.02.2009 si 17.03.2009 emise de Policlinica nr. 12 P, Prefectura S prin care se afirma ca intimatul s-a prezentat la clinica si a fost diagnosticat cu hernie de disc, drept pentru care i s-a recomandat repaus la pat timp de 30 de zile, respectiv 15 zile, Curtea constata pe de o parte ca nu sunt certificate de concediu medical in acceptiunea OUG nr. 158/2005, ci doar certificate care atesta un diagnostic si o recomandare medicala. Mai mult, nu s-a facut dovada ca afectiunea nu putea fi tratata in tara. Totusi, chiar si in aceasta situatie, certificatul de concediu medical se elibera de medicul curant, cu avizul directiilor de sanatate publica, in baza actelor doveditoare traduse si autentificate, la o data ulterioara, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data revenirii in tara.
In acest sens, din copia pasaportului intimatului reiese ca acesta in perioada 16.02.2009-30.03.2009 a intrat in Romania la data de 23.02.2009 si a parasit teritoriul Romaniei la data de 26.02.2009, dupa care a intrat in Romania pe data de 11.03.2009 si a parasit teritoriul Romaniei pe data de 17.03.2009, pentru a reintra in Romania la data de 06.04.2009.
Curtea observa faptul ca desi se invoca faptul ca ar fi obtinut niste certificate medicale din Turcia emise la datele de 16.02.2009, respectiv 17.03.2009, iar in perioadele ulterioare emiterii acestora intimatul s-a aflat temporar in Bucuresti dupa cum s-a aratat, acesta nu a adus la cunostinta societatii nici situatia sa medicala, dupa cum nu s-a prezentat nici in Romania la un alt doctor pentru obtinerea vreunui certificat de concediu medical pe care sa-l depuna la angajator cu respectarea art. 36 alin. 1 si 2 din OUG nr. 158/2005. De altfel, certificatele medicale emise de autoritatile turce nu au fost amintite nici in actiunea introductiva de instanta, ci abia dupa incuviintarea probelor, fiind depuse la dosar la data de 09.04.2010.
Dupa cum reiese din raspunsul intimatului transmis prin fax la data de 20.03.2009 la comunicarile recurentei din 26.02.2009 si 16.03.2009, respectiv mail-urile adresate de catre intimat in datele de 17.03.2009 si 18.03.2009, desi intimatul intelege sa faca comentarii privind situatia de la locul de munca, nu aduce sub nici o forma la cunostinta faptul ca ar fi in incapacitate temporara de munca.
Pretinsul refuz de a i se permite accesul la locul de munca nu este de natura a justifica neaducerea la cunostinta societatii a situatiei sale medicale atata timp cat in aceeasi perioada intimatul a transmis prin fax la data de 20.03.2009 un raspuns la notificarile recurentei datate cu 27.02.2009 si 16.03.2009, intelegand sa comunice cu reprezentantii recurentei si prin intermediul e-mailului.
Se remarca si faptul ca, desi se invoca incapacitatea medicala ce l-ar fi impiedicat sa se prezinte la munca si i se recomanda repaus in pat, intimatul nesocoteste in mod repetat recomandarile medicului, efectuand calatorii repetate intre Turcia ( mai precis zona de granita cu Siria) si Romania.
Nu sunt aplicabile prevederile pct. B lit.f. pct.3 din anexa nr. 3 „ Instructiuni privind acordarea concediilor medicale si eliberarea certificatelor de concediu medical” la Ordinul nr. 399/974 din 16 iulie 2004 pentru aprobarea instructiunilor privind completarea si eliberarea certificatelor de concediu medical pe baza carora se acorda indemnizatii asiguratilor din sistemul asigurarilor sociale de stat emis de Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei conform carora „Asiguratii care isi pierd capacitatea de munca in timp ce se afla in alta tara, in interes de serviciu sau in interes personal, primesc certificate de concediu medical de la medicul curant in aceleasi conditii, dar numai pentru afectiunile cu caracter de urgenta medico-chirurgicala, pe baza actului medical eliberat de medicul din tara respectiva, cu avizul directiei de specialitate din cadrul Ministerului Sanatatii.” deoarece starea de incapacitate de munca intervenise anterior, in Romania, fapt dovedit de certificatele medicale obtinute pentru perioada 01.12.2008-15.02.2009.
Neavand valoarea unor certificate de concediu medical in sensul OUG nr. 158/2005, Curtea apreciaza lipsita de relevanta imprejurarea ca certificatele medicale emise de Policlinica nr. 12 P-Prefectura S nu au fost depuse la dosar apostilate conform Conventiei de la Haga, desi faceau parte din categoria actelor oficiale conform art. 1 din Conventie atata timp cat semnatura si parafa medicului atesta faptul ca functiona intr-o policlinica aflata sub autoritatea Prefecturii S. De altfel, recurenta a depus la dosarul de recurs dovada ca un alt raport medical emis pentru intimatul MK la data de 01.12.2010 de catre Spitalul American si Servicii de Sanatate, I a fost supus cerintei apostilei conform Conventiei de la Haga din 05 octombrie 1961.
Curtea apreciaza ca nu se poate sustine ca, in lipsa unor certificate de concediu medical pentru perioada 16.02.2009-30.03.2001 conforme cu prevederile OUG nr. 158/2005 aplicabile intimatului in cadrul raportului sau de munca, s-a retinut in mod eronat ca intimatul ar fi absentat nejustificat de la locul de munca.
Este necesar ca salariatul sa fi adus la cunostinta angajatorului situatia sa de incapacitate temporara de munca, deoarece in caz contrar, daca nu a luat cunostinta in alt mod de situatia salariatului nu poate fi retinuta culpa angajatorului in emiterea actului de concediere. O interpretare contrara ar permite salariatului exercitarea abuziva a unui drept, acela de a nu fi concediat, prin neaducerea intentionata la cunostinta angajatorului a situatiei sale de incapacitate temporara de munca.
Prin urmare, procedura cercetarii sale disciplinare finalizata cu concedierea sa disciplinara nu a avut loc pe perioada suspendarii de drept a contractului individual de munca pentru vreun concediu pentru incapacitate temporara de munca.
Referitor la convocarea la cercetarea disciplinara, Curtea retine ca pentru prima oara in intampinarea formulata la data de 04.03.2011 la recursul declarat, intimatul afirma ca nu ar fi semnat dovada de primire si procesul-verbal din data de 17.03.2009 cu care i se comunica prin intermediul BEJ notificarea nr. 2xxx/2009 reprezentand convocarea la cercetarea disciplinara pentru data de 30.03.2009.
Conform prevederilor exprese ale art.294 alin.1 raportat la art.316 pc, in calea de atac nu poate fi schimbata cauza actiunii, care in contestatiile formulate impotriva deciziilor de desfacere a contractului de munca, nu poate consta decat in motivele de nelegalitate sau netemeinicie, pentru a formula altele sau a le completa fata de cele care au facut temei al investirii primei instante. Situatia nu intra nici sub incidenta prevederilor art.306 C.pr.civ., referitoare la posibilitatea invocarii dupa expirarea termenului de declarare a recursului, chiar si din oficiu, a motivelor de ordine publica, intrucat acestea privesc de regula cauze de nelegalitate sau nulitate a hotararii atacate de natura procedurala, legate de incidenta unor exceptii de procedura ori de fond care-ar putea fi invocate si din oficiu, cel mult nulitati imprescriptibile, toate acestea insa, cu pastrarea limitei cadrului procesual fixat in prima instanta, inclusiv sub aspectul temeiurilor actiunii si calificarii juridice a acestora.
Din aceasta perspectiva, se constata ca motivul nulitatii cercetarii disciplinare pentru neprimirea convocarii la cercetare, nu a facut, nici formal, nici in fapt, din punct de vedere al contiunutului expres dezvoltat in calea de atac, obiect al investirii Tribunalului prin contestatia formulata, neputand fi deduse si supuse analizei pentru prima oara in instanta de recurs. Ele au fost formulate abia prin intampinarea formulata la data de 04.03.2011 la recursul declarat de SC CR SRL, astfel ca nefiind supuse controlului judiciar nici prin cererea de chemare in judecata, nici printr-o modificare a acesteia in conditiile art.132 Cod procedura civila, nu au putut face obiect valabil al investirii instantei si obligatiei acesteia de a se pronunta asupra lor.
In acest sens, pe parcursul procesului in faza fondului, intimatul-reclamant care a beneficiat de asistenta juridica specializata din partea unui avocat nu a invocat faptul ca nu ar fi primit si semnat la data de 17.03.2009 convocarea la cercetarea disciplinara. Din acest punct de vedere, sustinerile intimatului-reclamant apar ca fiind o schimbare a cauzei de la imposibilitatea coexistentei a doua decizii de concediere la invocarea faptului ca decizia de concediere nr. 1/31.03.2009 este nula ca urmare a nelegalitatii procedurii cercetarii disciplinare de care nu ar fi avut cunostinta, cerere formulata direct in recurs cu nerespectarea prevederilor art. 316 Cpc care fac trimitere la art. 294 alin. 1 Cpc.
Mai mult, la termenul din 14.04.2010 dupa ce se depune certificatul medical din data de 17.03.2009 eliberat de Policlinica 12 P-Prefectura S din care rezulta ca pe data de 17.03.2009 intimatul-reclamant s-ar fi prezentat la doctorul din Turcia, iar recurenta-parata sesizeaza faptul ca ar putea exista o situatie contradictorie, respectiv se mentioneaza ca la data de 17.03.2009 reclamantul s-ar fi aflat si in Romania si in Turcia, intimatul-reclamant prin aparator a afirmat ca din punctul sau de vedere nu exista nici o contradictie.
Ca urmare a inscrierii in fals impotriva dovezii de primire si procesul-verbal din data de 17.03.2009 cu care i se comunica prin intermediul BEJ notificarea nr. 2xx/2009, presupusul autor indicat fiind menajera intimatului, prin incheierea din 08.03.2011 s-a dispus suspendarea judecatii recursului in temeiul art. 183 Cpc. Prin rezolutia din data de 28.11.2011 a Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti in temeiul art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit. a Cpp s-a dispus neinceperea urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura privata. Solutia a ramas definitiva ca urmare a neatacarii rezolutiei de catre intimat.
Curtea nu va putea lua in considerare si da relevanta juridica raportului de expertiza grafica extrajudiciara nr. 1xxxx/01.10.2012 intocmit de dl. expert GP prin care se concluzioneaza ca semnatura de pe documentul intitulat „dovada de primire si proces-verbal de predare” din data de 17.03.2009 nu a fost executata de intimatul MK deoarece semnatura de pe primirea convocarii la cercetarea disciplinara a fost pentru prima oara contestata in recurs, expertiza extrajudiciara apare ca fiind efectuata pro causa, iar recurenta in calitate de parte adversa nu a putut participa la efectuarea expertizei extrajudiciare, expertiza nefiind propusa in cadrul procesului, si nu a putut sa formuleze obiectiuni la aceasta.
Atata timp cat in cadrul procedurii inscrierii in fals cu privire la dovada de primire si procesul-verbal de predare din data de 17.03.2009 s-a dispus neinceperea urmaririi penale, expertiza grafica extrajudiciara neprezentand relevanta juridica pentru motivele mai sus expuse, Curtea constata ca intimatului a primit la data de 17.03.2009 convocarea la cercetarea disciplinara ce urma a avea loc la data de 30.03.2009.
Retinand dezvoltarea mijloacelor de transport moderne, nimic nu il impiedica pe intimat ca in aceeasi zi sa fie in Romania si sa primeasca convocarea pentru ca ulterior sa paraseasca cu avionul tara cu destinatia I, drum de cel mult 2 ore. Pe de alta parte, chiar intimatul invoca modernizarea si eficientizarea mijloacelor de transport atunci cand dupa ce conform vizei de pe pasaport ajunge la data de 17.03.2009 la I mai efectueaza, in stare sa de sanatate, inca 500-600 Km, pentru a se prezenta in aceeasi zi la doctorul de la Policlinica 12 P-Prefectura S, aproape de granita cu Siria.
Curtea nu poate primi sustinerile intimatului conform carora nu ar mai fi avut resedinta la adresa din Bucuresti,str. M, nr. 12, sector 1, deoarece contractul de inchiriere semnat intre recurenta si SC M SRL a fost reziliat si implicit nu mai puteau sa i se faca comunicari la aceasta adresa. Astfel, adresa nr. 1x/01.12.2008 emisa sub stampila societatii recurente prin care se solicita rezilierea contractului de inchiriere in cauza incepand cu data de 15.01.2009 este semnata de Directorul General, intimatul MK, iar la dosarul cauzei nu s-a depus nici o dovada a inregistrarii acestei adrese nici la recurenta si nici la societatea SC M SRL sau la administratia financiara a Sectorului 1 Bucuresti.
Pe de alta parte, la aceeasi adresa, unde intimatul sustine ca nu mai locuia, i s-a comunicat prin afisare la data de 02.04.2009 si decizia de concediere nr. x/31.03.2009, decizie de care intimatul a avut cunostinta atata timp cat a atacat-o in termen in cadrul prezentului dosar. Chiar daca potrivit art. 268 alin. 4 din Codul muncii comunicarea deciziei de concediere disciplinara se preda personal salariatului, cu semnatura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta, Curtea constata ca raportat la situatia concreta din cauza scopul urmarit de legiuitor, respectiv efectiva cunoastere a masurii luate, a fost atins in cauza prin comunicarea deciziei de concediere prin intermediul BEJ si atacarea acesteia in termenul legal.
In concluzie, raportat la criticile aduse de intimatul-reclamant cu privire la decizia de concediere nr. x/31.03.2009, Curtea apreciaza ca aceasta este legala si temeinica.
Referitor la cererea reconventionala, potrivit art. 10 alin. 1 din OUG nr. 158/2005 in forma in vigoare la data acordarii concediilor medicale „Baza de calcul a indemnizatiilor prevazute la art. 2 se determina ca medie a veniturilor lunare din ultimele 6 luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare, pana la limita a 12 salarii minime brute pe tara lunar, pe baza carora se calculeaza contributia pentru concedii si indemnizatii.”
Prin contractul managerului din data de 01.11.2001 la art. 14 s-a stabilit ca daca managerul nu poate lucra din cauza bolii sau din orice alt motiv pentru care nu este responsabil atunci va continua sa primeasca salariul timp de trei luni de la sfarsitul lunii calendaristice in care a aparut respectiva incapacitate de a lucra.
In primul rand conventia partilor conform art. 969 Cciv nu poate duce la nesocotirea dispozitiilor legale ale art. 10 alin. 1 din OUG nr. 158/2005, cu atat mai mult cu cat conform art. 12 din acelasi act normativ „ Indemnizatia pentru incapacitate temporara de munca se suporta dupa cum urmeaza:
A. de catre angajator, din prima zi pana in a 5-a zi de incapacitate temporara de munca;
B. din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate, incepand cu:
a) ziua urmatoare celor suportate de angajator, conform lit. A, si pana la data incetarii incapacitatii temporare de munca a asiguratului sau a pensionarii acestuia;
b) prima zi de incapacitate temporara de munca, in cazul persoanelor asigurate prevazute la art. 1 alin. (1) lit. C si alin. (2).”
Revocarea din functia de administrator pentru care se incheiase contractul managerului a intervenit prin decizia nr. x/01.12.2008 emisa de Asociatul unic al recurentei, nefiind conditionata de comunicare pentru a produce efecte. Prin urmare, incapacitatea temporara de munca probata prin certificatele de concediu medical pentru perioada 01.12.2008-15.02.2009 a vizat raportul juridic de munca intemeiat pe contractul individual de munca nr. 6xxxx/08.11.2001.
Prin urmare, avand in vedere ca intimatul avea un salariu de 4.000 USD, indemnizatia de concediu trebuia stabilita conform art. 17 alin.1 raportat la art. 10 alin. 1 din OUG nr. 158/2005, respectiv in procent de 75% din baza de calcul reprezentata de limita celor 12 salarii minime brute pe tara. Din coroborarea ordinelor de plata nr. 1xx/02.03.2009, nr. 6x/30.01.2009 nr. 9xx/1.12.2008 rezulta ca in mod eronat recurenta a platit intimatului pentru lunile decembrie 2008-15 februarie 2009 suma de 61.245 lei in loc de 12.960 lei rezultand o diferenta nedatorata de 48.285 lei.
In consecinta, Curtea apreciaza intemeiata cererea reconventionala formulata de recurenta.
Pentru toate aceste considerente, potrivit art. 312 alin. 3 Cpc, gasind intemeiat motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cpc, Curtea va admite recursul, va modifica in tot sentinta recurata, in sensul ca va respinge actiunea ca neintemeiata, va admite cererea reconventionala si va obliga pe reclamant sa plateasca intimatului suma de 48.285 lei diferentele reprezentand indemnizatie de concediu medical conform OUG nr. 158/2005.
Cu privire la cererea de intoarcere a executarii, potrivit art. 404/2 alin. 1 Cpc „In cazul in care instanta judecatoreasca a desfiintat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeasi hotarare, si asupra restabilirii situatiei anterioare executarii.”
Conform incheierii din Camera de Consiliu din data de 17.12.2010 pronuntata de Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti s-a incuviintat executarea silita a recurentei in baza titlului executoriu reprezentat de Sentinta civila nr. 4313/19.05.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale.
Anterior, recurenta executase voluntar in temeiul sentintei recurate suma de 247.916 lei conform ordinului de plata nr. 3xx/23.11.2010.
Ca urmare a adresei de infiintare a popririi emise in dosarul de executare nr. 3xx/2010 al BEJ MC intimatul a mai executat silit in baza sentintei recurate si suma de 436.144,36 lei astfel cum rezulta din ordinul de plata nr. x/07.09.2011.
Retinand ca urmare a admiterii recursului, se desfiinteaza titlul executoriu in baza caruia s-a efectuat executarea voluntara si silita, potrivit art. 404 2 alin.1 Cpc se va dispune intoarcerea executarii titlului executoriu reprezentat de Sentinta civila nr. 4313/19.05.2010 pronuntata de Tribunalul Bucuresti, Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale prin restituirea acestor sume de catre intimat.
Mai multe despre: certificat medical concediu medical OUG 158/2005 incapacitate temporara de munca