Cabinet avocat Dreptul muncii

Asa cum au statuat doctrina si practica în materie, vatamarea grava a integritatii corporale a unei persoane se poate concretiza nu numai într-un prejudiciu material determinat si imediat evaluabil, ci si în într-un alt prejudiciu aflat la limita dintre cel moral si material, care este consecinta caracterului ireversibil al vatamarii si care lipseste persoana în cauza de posibilitatea deplina de a participa la viata sociala si de a se bucura efectiv de beneficiile acestei participari si care a fost denumit de unii autori \"prejudiciu de agrement\".

 Aceasta despagubire trebuie raportata la prejudiciul moral suferit, la gravitate, importanta si consecintele acesteia pentru persoana vatamata. Aprecierea prejudiciului moral se realizeaza sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vatamata pe plan fizic si psihic si nu se rezuma la determinarea \"pretului\" suferintei fizice si psihice care sunt inestimabile, ci înseamna aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si a implicatiei acestuia pe toate planurile vietii sociale ale persoanei vatamate. Trebuie sa se aprecieze ce a pierdut persoana vatamata pe plan fizic, psihic, social, profesional si familial din ceea ce ar însemna o viata normala, linistita si fericita pentru aceasta în momentul respectiv, dar si în viitor în societatea respectiva.

Prin cererea înregistrata la data de 6 septembrie 2007, reclamantul R.M. a chemat în judecata pe parata S.C. R. S.A. pentru a fi obligata la plata sumei de 50.000 euro, reprezentand contravaloarea prejudiciului suferit prin accidentul de munca survenit la data de 13 septembrie 1985, iar în subsidiar la plata unei prestatii periodice; a sumei de 70.000 euro, reprezentand prejudiciul de agrement si estetic, respectiv daune morale si la plata contravalorii unei proteze, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a fost angajatul paratei, iar la data de 13 septembrie 1985, în cursul exercitarii atributiilor de serviciu, a fost victima unui accident de munca în urma caruia a suferit o amputatie traumatica a 1/3 a partii superioare a bratului stang, culpa în producerea acestuia fiind comuna. Ulterior acestui accident între parti a intervenit o întelegere potrivit careia, ca modalitate de reparare a prejudiciului urma sa ramana în continuare salariatul paratei, ceea ce s-a si realizat pana la data de 30 mai 2007 cand a fost disponibilizat ca urmare a schimbarii obiectului de activitate al acesteia. De la acel moment s-a aflat în imposibilitate de a-si mai întretine familia întrucat handicapul este permanent.

A mai aratat reclamantul ca în cauza sunt îndeplinite dispozitiile art. 998 C. civ., deoarece existenta prejudiciului este evidenta, constand în amputarea bratului stang, infirmitate permanenta si ireversibila, fapta ilicita care a condus la producerea acestuia o constituie nerespectarea de catre parata, respectiv de catre cei trei prepusi ai acesteia - seful de atelier D.A., maistrul de schimb D.C., seful de echipa P.N. -, a regulilor privind organizarea activitatii de dozare-amestec, fapt ce rezulta din continutul procesului-verbal emis de ISPTM Arges, iar legatura de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu este atestata de acelasi proces-verbal de constatare a accidentului. De asemenea, sunt îndeplinite si conditiile speciale de angajare a raspunderii comitentului pentru fapta prepusului în sensul ca raportul de prepusenie exista în mod cert, în conditiile în care cele trei persoane care au fost considerate ca raspunzatoare pentru producerea accidentului erau angajatii paratei la momentul producerii acestuia, iar fapta a fost savarsita de acestia în functiile ce li s-au încredintat.

Prin întampinarea formulata la data de 23 octombrie 2007, parata a invocat exceptia de netimbrare a actiunii, cu motivarea ca actiunea introdusa de reclamant este întemeiata pe principiile raspunderii civile delictuale, prevazute de art. 998 C. civ., si exceptia de prescriptie a dreptului la actiune, sustinand ca accidentul de munca a avut loc în 16 septembrie 1985, fiind astfel depasit termenul de prescriptie a dreptului la actiune care curge de la data la care a luat la cunostinta de asa-zisul prejudiciu si, de asemenea, nu a intervenit nicio cauza de întrerupere sau suspendare a acestuia.

Parata a mai aratat ca prejudiciul nu este cert, lichid si exigibil, iar culpa în producerea accidentului apartine reclamantului, astfel cum rezulta din continutul procesului-verbal de constatare a accidentului prin care s-a stabilit ca acesta s-a produs ca urmare a interventiei reclamantului la banda de cauciuc în functiune, nerespectandu-se astfel dispozitiile art. 5.5.5 din NDPM-MIC/1982.

La data de 5 decembrie 2007, reclamantul si-a precizat temeiul de drept al actiunii, în sensul ca întelege sa se prevaleze si de dispozitiile art. 285, art. 281, art. 171-178, art. 39 alin. (1) lit. f), art. 40 alin. (2) lit. b) C. mun., art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958, art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, republicata. A mai aratat ca raportul juridic dedus judecatii este nascut din executarea contractului de munca, astfel ca nu este supus timbrajului si ca obiectul cererii sale îl constituie obligarea la plata prejudiciului creat prin imposibilitatea prestarii în prezent si în viitor, pana la pensionare, a unei munci de tipul celei pe care o desfasura la momentul producerii accidentului. Cum prejudiciul este actual si permanent termenul de prescriptie nu se calculeaza de la momentul accidentului. Mai mult, parata a întrerupt curgerea unui eventual termen de prescriptie prin aceea ca a înteles sa achite în toata aceasta perioada o despagubire echivalenta cu salariul pe care l-ar fi avut fara a presta nicio activitate în schimbul acestei despagubiri.

Parata a formulat o noua întampinare la data de 22 ianuarie 2008 prin care a reluat aceleasi argumente privitoare la exceptiile invocate prin întampinarea initiala.

Prin încheierea din data de 22 februarie 2008, instanta a respins exceptia netimbrarii actiunii si exceptia prescriptiei dreptului la actiune.

La data de 21 ianuarie 2009, reclamantul si-a precizat si majorat pretentiile, aratand ca solicita prin primul capat de cerere obligarea paratei la plata sumei de 320.951 lei stabilita prin raportul de expertiza contabila, varianta finala si, de asemenea, ca solicita contravaloarea unei proteze în cuantum de 4.658 lei, potrivit ofertei S.C. C.O. S.R.L.

Prin sentinta civila nr. 122/CM din 23 ianuarie 2009, T. Arges - Sectia civila - a admis în parte cererea si a obligat pe parata sa plateasca reclamantului suma de 320.951 lei reprezentand despagubiri civile, suma de 10.000 euro ce urmeaza a fi platita în lei la cursul valutar din ziua platii, reprezentand prejudiciu de agrement si estetic si suma de 4.658 lei reprezentand contravaloare proteza.

A mai fost obligata parata si la plata sumei de 1.400 lei cheltuieli de judecata catre reclamant.

Pentru a hotarî astfel, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Asa cum rezulta din cuprinsul procesului-verbal încheiat la data de 16 septembrie 1985 de catre ISTPM Arges, la 3 septembrie 1985, în sectia de dozaj-amestec din cadrul unitatii parate a avut loc un accident de munca în urma caruia reclamantul a suferit o amputatie traumatica 1/3 superioara brat stang, infirmitate cu caracter permanent. S-a constatat ca accidentul a avut drept cauza favorizanta organizarea necorespunzatoare a activitatii de la dozare-amestec privind instruirea corespunzatoare a personalului, verificarea cunostintelor acestora, stabilirea masurilor în caz de dereglare a utilajelor, abateri pentru care s-au stabilit a fi raspunzatori inginerul sef de atelier D.A., masinist schimb D.C. si seful de echipa P.N., iar drept cauza principala interventia reclamantului la banda de cauciuc în functiune, operatiune ce încalca dispozitiile art. 5.5.5. din NDPM.

Din recunoasterile ambelor parti, din continutul raportului de expertiza contabila, din cuprinsul adeverintelor nr. 165/166 din 25 aprilie 2007 emise de S.C. R. S.A. si al notei de lichidare de la dosar, a rezultat ca reclamantul a ramas în continuare încadrat în cadrul unitatii parate pana la data de 30 mai 2007, cand i-a încetat contractul de munca potrivit art. 65 C. mun., fiindu-i achitate drepturile salariale cuvenite si decontandu-i-se protezele medicale pe perioada respectiva.

Reclamantul a solicitat însa repararea prejudiciului creat prin imposibilitatea prestarii în prezent si în viitor, pana la pensionare, a unei munci de tipul celei pe care o desfasura la momentul producerii accidentului.

In prejudiciul constand într-o atingere adusa sanatatii sau integritatii psihice intra mai multe elemente. Acestea sunt tratamentele medicale, chirurgicale, farmaceutice, pe care victima trebuie sa le suporte (damnum emergens) si lipsa castigului corespunzand diminuarii sau suprimarii capacitatii sale de a munci (lucrum cessans) în aplicarea principiului repararii integrale a prejudiciului. In practica judecatoreasca se acorda despagubiri pentru prejudiciile rezultate din scaderea sau pierderea capacitatii de munca a persoanei astfel încat sa se acopere nu numai prejudiciul actual, ci si pe cel viitor, constand, de exemplu, în diminuarea veniturilor (micsorarea retributiei, pensionarea pentru invaliditate etc.), drept consecinta a scaderii sau pierderii capacitatii de munca. Cum infirmitatea reclamantului este permanenta, afectand definitiv capacitatea de munca a acestuia, parata, prin plata salariului si a protezelor pana la momentul încetarii contractului de munca, a reparat doar partial prejudiciul suferit de acesta, cuvenindu-i-se acordarea unei despagubiri cuprinzand si contravaloarea unei proteze si dupa acel moment.

S-a apreciat de catre tribunal ca pentru repararea prejudiciului material se impune acordarea unei sume globale, iar nu a unei prestatii periodice, pentru ca aceasta ar putea fi lipsita de eficienta ca urmare a unei eventuale dizolvari a societatii parate, avand în vedere ca deja aceasta si-a schimbat obiectul de activitate si pentru ca în cazul reclamantului nu exista în ceea ce priveste infirmitatea - reversibilitate, prestatia periodica acordandu-se pana la încetarea starii de nevoie.

Referitor la suma care s-ar cuveni cu un astfel de titlu, instanta a retinut ca este cea stabilita în varianta a doua a raportului de expertiza, completat, întrucat veniturile salariale pe care reclamantul le-ar fi obtinut de la unitatea parata pana la data pensionarii ar putea prezenta variatii, prin aceasta varianta expertul calculand despagubirea raportandu-se la ponderea pe care ar avea-o salariul net realizat de reclamant fata de salariul mediu net pe economie, în raport de indicii de crestere potrivit prognozelor Comisiei Nationale, cuantumul acesteia fiind de 320.951 RON.

De asemenea, tot în cadrul despagubirilor materiale, instanta a apreciat ca reclamantului i se cuvine si contravaloarea unei proteze, cuantumul ce se va acorda urmand a fi stabilit în raport de principiul disponibilitatii partilor în procesul civil, la 4.658 lei.

Asa cum au statuat doctrina si practica în materie, vatamarea grava a integritatii corporale a unei persoane se poate concretiza nu numai într-un prejudiciu material determinat si imediat evaluabil, ci si în într-un alt prejudiciu aflat la limita dintre cel moral si material, care este consecinta caracterului ireversibil al vatamarii si care lipseste persoana în cauza de posibilitatea deplina de a participa la viata sociala si de a se bucura efectiv de beneficiile acestei participari si care a fost denumit de unii autori \"prejudiciu de agrement\". Aceasta despagubire trebuie raportata la prejudiciul moral suferit, la gravitate, importanta si consecintele acesteia pentru persoana vatamata. Aprecierea prejudiciului moral se realizeaza sub aspectul efectelor negative suferite de persoana vatamata pe plan fizic si psihic si nu se rezuma la determinarea \"pretului\" suferintei fizice si psihice care sunt inestimabile, ci înseamna aprecierea multilaterala a tuturor consecintelor negative ale prejudiciului si a implicatiei acestuia pe toate planurile vietii sociale ale persoanei vatamate. Trebuie sa se aprecieze ce a pierdut persoana vatamata pe plan fizic, psihic, social, profesional si familial din ceea ce ar însemna o viata normala, linistita si fericita pentru aceasta în momentul respectiv, dar si în viitor în societatea respectiva.

Prin amputarea a 1/3 din partea superioara a membrului stang este evident ca reclamantului i s-au alterat conditiile de viata, ca nu mai are posibilitatea de a contribui la bunastarea familiei sale, ca i s-a alterat si imaginea de sine, precum si ca posibilitatea de a participa din plin la viata sociala s-a diminuat. Consecintele faptei sunt permanente si ireversibile, ele urmand a fi suportate de reclamant toata viata. In consecinta, acestuia i se cuvine si prejudiciul estetic si de agrement, apreciat de instanta, în raport de aceste criterii, dar si tinand seama de faptul ca si reclamantul a avut culpa în producerea accidentului, la suma de 10.000 euro, suma ce poate oferi o reparatie justa a pagubei de aceasta natura suferita de reclamant.

Parata a sustinut ca în cauza nu sunt îndeplinite conditiile raspunderii civile delictuale, întrucat culpa în producerea accidentului ar fi a reclamantului. Din cuprinsul procesului-verbal de constatare a accidentului a rezultat ca aceasta culpa este comuna, motiv pentru care au si fost sanctionate persoanele angajate ale unitatii parate raspunzatoare, fapta ilicita a acestora constand în nerespectarea regulilor de organizare a sectiei amestec dozaj, privind instruirea corespunzatoare a personalului, verificarea cunostintelor acestora, stabilirea masurilor în caz de dereglare a utilajelor. Potrivit art. 173-176 C. mun., angajatorul are/trebuie sa ia masurile necesare pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale si sa organizeze instruirea angajatilor sai în acest domeniu, masuri pe care aceasta nu le-a întreprins.

In stabilirea întinderii prejudiciului suferit de reclamant, instanta a avut în vedere aceasta culpa comuna, acordand în parte suma cuvenita drept prejudiciu de agrement si estetic, legatura de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu existand, asa cum s-a aratat mai sus.

In ceea ce priveste conditiile prevazute de art. 1000 alin. (3) C. civ., instanta a apreciat ca si acestea sunt îndeplinite, respectiv persoanele mentionate în procesul-verbal si sanctionate erau la acel moment salariatii paratei, iar fapta a avut loc cu ocazia exercitarii de catre acestia a atributiilor de serviciu.

Fata de aceste considerente, în baza art. 1000 alin. (3) C. civ. si art. 173-176 C. mun., actiunea formulata de reclamant a fost admisa în parte, asa cum s-a aratat.

Impotriva sentintei civile nr. 122/CM din 23 ianuarie 2009, pronuntata de T. Arges, Sectia civila, a declarat recurs, în termen legal, parata S.C. R. S.A. care a criticat hota:

- hotararea pronuntata de tribunal s-a dat cu încalcarea competentei altei instante, recurenta considerand ca în prima instanta competenta material este judecatoria, deoarece natura juridica a litigiului este civila, si anume plata unor sume de bani, echivalenta a prejudiciului rezultat dintr-o fapta ilicita, în opinia reclamantului, a prepusilor paratei a carei raspundere solidara este atrasa în virtutea acestui raport de prepusenie, iar în speta sunt incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. pr. civ.

In dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a precizat de recurenta-parata ca initial, actiunea a fost motivata în drept pe dispozitiile art. 998-999 C. civ. si art. 1000 alin. (3) din acelasi cod, iar ulterior pe dispozitiile Codului muncii, aceste ultime prevederi legale negasindu-si aplicare în litigiu.

De asemenea, tot în cadrul aceluiasi motiv de recurs, s-a aratat de recurenta-parata ca în speta se aplica art. 1 C. pr. civ., care mentioneaza ca \"judecatoriile judeca în prima instanta, toate procesele si cererile în afara de cele date prin lege în competenta altor instante\".

- hotararea pronuntata de tribunal este lipsita de temei legal, iar în cauza sunt aplicabile dispozitiile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

In dezvoltarea acestui motiv de recurs se arata ca instanta de fond a încalcat normele de procedura în solutionarea exceptiilor invocate de catre parata, întrucat nu a motivat respingerea exceptiilor de netimbrare si de prescriere a dreptului la actiune, desi avea obligatia sa o faca conform art. 268 coroborat cu art. 261 C. pr. civ.

De asemenea, în cadrul acestei critici s-a precizat ca prima instanta a aplicat si interpretat gresit normele de drept, si anume art. 39 lit. f) si art. 40 lit. a) C. mun., coroborate cu art. 171-178 din acelasi act normativ, care reglementeaza obligatiile angajatorului privind asigurarea sanatatii si securitatii în munca, acestea fiind operabile numai în situatia în care salariatul refuza prestarea muncii sale prevazuta în contractul individual de munca pentru neîndeplinirea obligatiilor angajatorului de a-i asigura conditiile tehnice si organizatorice cerute de siguranta muncii prevazuta în art. 171-178 C. mun.

Se mentioneaza de catre parata ca potrivit art. 281 C. mun., care defineste jurisdictia muncii, instanta specializata în dreptul muncii solutioneaza conflictul de drepturi nascut între angajat si angajator, care are ca obiect neexecutarea obligatiilor celui din urma privitoare la asigurarea sanatatii si sigurantei muncii primului de catre acesta si nu solutioneaza litigii în care salariatul a invocat un prejudiciu produs de catre prepusii angajatorului prin fapta lor ilicita.

Tot în acest motiv de recurs se arata ca în mod gresit prima instanta a respins exceptia netimbrarii actiunii, în speta operand prevederile Legii nr. 146/1997 si a prescriptiei dreptului la actiune, în cauza operand prescriptia generala de 3 ani, mai ales ca unitatea parata a platit reclamantului suma prevazuta în contractul colectiv de munca, suma solicitata de reclamant si aprobata de sindicat.

- hotararea pronuntata la fond nu cuprinde motivele pe care se sprijina sau cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii, în speta operand dispozitiile art. 304 pct. 7 C. pr. civ.

Se arata de recurenta-parata ca prima instanta a retinut vina exclusiva a intimatului în producerea accidentului prin interventia la banda de cauciuc aflata în functiune, dar instanta nu a tinut cont de acest aspect si de primul raport de expertiza si a dispus completarea acestuia si a obligat parata la plata sumei de 320.951 lei catre reclamant, exclusiv în temeiul expertizei completate în varianta a II-a.

Mai mult, chiar daca prima instanta a retinut culpa comuna prin consemnarea ca drept cauza favorizanta abaterile altor trei angajati ai recurentei, atunci ar fi trebuit obligata societatea parata la despagubiri în proportie de 50%, respectiv 160.485 lei din care trebuiau scazuti banii platiti în anii 2004-2006 si 5.000 euro despagubiri morale. Se considera de recurenta ca nici aceste sume nu sunt cuvenite pentru reclamant, întrucat în cauza nu sunt îndeplinite conditiile cumulative ale raspunderii civile delictuale pentru care trebuie sa raspunda comitentul. Astfel, se arata de parata ca în litigiu nu exista legatura de cauzalitate între prejudiciu si fapta ilicita, deoarece actiunea care a condus la crearea prejudiciului a fost a intimatului care a intervenit la un utilaj aflat în functiune, fara nicio protectie minima, care nu presupune un instructaj special, ci manifestarea instinctului de conservare.

De asemenea, se arata ca fata de procesul-verbal nr. 17645/1985, care consemneaza aceasta împrejurare de fapt mentionata mai sus, rezulta înca o data inexistenta raportului de cauzalitate si în consecinta respingerea actiunii pentru neîndeplinirea conditiilor prevazute de art. 998 si art. 1000 alin. (3) C. civ.

Recurenta-parata a precizat ca dreptul la recuperarea prejudiciului se naste exclusiv daca cel pagubit cunoaste paguba si solicita despagubirea, iar din cererile reclamantului din anii 2004-2006, rezulta indubitabil ca fata de vina sa exclusiva, singurul drept ce i se cuvine este cel referitor la contravaloarea protezelor, sume ce i-au fost platite.

Tot în acest motiv de recurs se arata ca instanta de judecata în mod nelegal a stabilit perioada de obligare a societatii parate la plata de despagubiri civile de la un punct zero nedeterminat si pana la data pensionarii reclamantului, încalcand astfel principiul proportionalitatii despagubirii si conducand în final la o îmbogatire fara justa cauza a celui ce invoca prejudiciul.

Un ultim aspect mentionat de parata în cadrul acestei critici a fost aceea ca instanta de fond a creat precedentul periculos al prioritatii persoanelor care au suferit un accident de munca la drepturi salariale ce nu le-ar fi obtinut daca nu ar fi existat aceasta împrejurare în dauna persoanelor care au fost indisponibilizate conform legii, ca si intimatul, acesta din urma nesolicitand la data disponibilizarii sale suma pretinsa în actiune.

In concluzie s-a solicitat admiterea recursului în principal, casarea hotararii atacate cu trimitere spre rejudecare la instanta competenta si în subsidiar modificarea în tot a sentintei si pe fond admiterea exceptiei de netimbrare si a dreptului la actiune si pe fond respingerea actiunii, iar în caz de neprimire a acestora, pe fond respingerea actiunii ca nefondata ca urmare a neîndeplinirii conditiilor prevazute de art. 998 C. civ., cu cheltuieli de judecata.

Parata S.C. R. S.A. Pitesti a solicitat prin recurs, în conformitate cu art. 300 alin. (2) si (3) C. pr. civ., suspendarea executarii sentintei, dar s-a renuntat la aceasta cerere la termenul din 2 octombrie 2009, întrucat recursul s-a judecat la acea data.

La dosarul cauzei, recurenta-parata S.C. R. S.A. Pitesti a depus si concluzii scrise.

Intimatul-reclamant R.M.I. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat si obligarea recurentei-parate la plata cheltuielilor de judecata.

Verificand sentinta civila atacata în raport de criticile formulate în recurs si din ansamblul probelor administrate în cauza, Curtea a respins ca nefondat recursul pentru urmatoarele considerente:

Prima critica este nefondata, deoarece în mod legal prima instanta a solutionat cauza, întrucat competenta materiala apartine în prima instanta tribunalului (complet specializat de munca si asigurari sociale), si nu judecatoriei, nefiind vorba de un litigiu de drept civil asa cum este definit de art. 1 C. pr. civ.

Dispozitiile art. 281 C. mun. definesc litigiile aflate sub jurisdictia muncii, iar în prezenta speta exista un conflict de munca, un raport juridic nascut din executarea contractului de munca care intra sub jurisdictia muncii.

Astfel, s-a precizat ca executarea contractului de munca a prilejuit producerea unui accident de munca, iar consecintele acestui eveniment au condus la o amputatie traumatica 1/3 superioara brat stang a reclamantului R.M., fapt care rezulta din procesul-verbal cu nr. 17645/1985, încheiat de fostul ISTPM Arges, institutie aflata în subordinea Ministerului Muncii.

De asemenea, potrivit dispozitiilor art. 171-178 C. mun., angajatorului îi revin obligatii pe linia asigurarii securitatii si sanatatii în munca, ceea ce reprezinta un element care face parte din continutul raportului juridic de munca.

Rezulta ca daca obligatia angajatorului de a asigura securitatea si sanatatea în munca se circumscrie raportului juridic de munca, încalcarea acestei obligatii si repararea prejudiciului cauzat angajatului are aceeasi natura juridica, si anume un raport juridic de munca.

Conform art. 270 C. mun., legiuitorul a prevazut posibilitatea pentru angajator de a-si recupera prejudiciul produs de salariati din vina si în legatura cu munca lor, astfel ca si angajatul are dreptul de a-si recupera prejudiciul creat în urma executarii contractului de munca cauzat de încalcarea unei obligatii de catre angajator, obligatie ce intra în continutul raportului juridic de munca.

In concluzie, Curtea a constatat ca în speta se aplica dispozitiile art. 281 C. mun., ca petitul dedus judecatii contine un raport juridic de munca, asa cum s-a mentionat mai sus, iar în litigiu nu sunt aplicabile prevederile art. 1 C. pr. civ., referitoare la competenta materiala.

Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat ca în speta nu sunt aplicabile prevederile art. 304 pct. 3 C. pr. civ.

A doua critica este nefondata, deoarece Tribunalul a pronuntat o hotarare legala si temeinica, în speta nefiind incidente prevederile art. 304 pct. 9 C. pr. civ.

Tribunalul a raspuns celor doua exceptii, si anume de netimbrare si a prescriptiei extinctive prin încheierea pronuntata la termenul din 22 februarie 2008. Prin aceasta hotarare s-a motivat în fapt si în drept respingerea celor doua exceptii, aratandu-se ca în speta este vorba de un raport juridic de dreptul muncii si ca obiectul litigiului îl constituie compensarile banesti solicitate de reclamant prin actiune.

Referitor la faptul ca litigiul nu s-ar afla sub sfera jurisdictiei muncii descrisa de art. 281 C. mun., Curtea nu a mai analizat acest aspect, deoarece a fost tratat cand s-a raspuns la prima critica din recurs, cu mentiunea în plus ca potrivit art. 295 alin. (1) C. mun., dispozitiile acestui act normativ se completeaza cu prevederile legislatiei civile si anume, în speta, cele referitoare la raspunderea civila delictuala.

In ceea ce priveste aspectul invocat de parata în recurs, în sensul ca prezenta actiune trebuia timbrata la valoare, în mod corect, Tribunalul a retinut prin aceeasi încheiere din 22 februarie 2008 aplicabilitatea art. 285 raportat la art. 281 C. mun., care arata ca prezentul litigiu este scutit de plata taxei judiciare de timbru, deoarece cauza se subsumeaza sferei raportului juridic de munca.

De asemenea, potrivit art. 15 lit. a) din Legea nr. 146/1997, orice drepturi care decurg din raportul de munca sunt scutite de plata taxei de timbru.

Curtea a retinut ca potrivit prescriptiei invocate de parata în fata primei instante, în mod legal Tribunalul a statuat ca aceasta institutie nu opereaza în cauza, deoarece prejudiciul a carui reparatie a fost solicitata de reclamant este actual si permanent si consta în imposibilitatea prestarii în prezent si în viitor pana la pensionare a unei munci de tipul celei pe care o realiza la momentul accidentului de munca.

Trebuie precizat ca reclamantul nu poate presta în continuare în campul muncii activitatea pentru care era platit în perioada producerii accidentului si nici dupa producerea acestui eveniment, deoarece lipsa unui brat face imposibila prestarea acestei activitati.

Curtea a constatat ca reclamantului nu-i pot fi acordate despagubiri materiale pe jumatate sau scazandu-se anumite sume achitate în anii 2004-2006, întrucat acestea nu pot fi acordate partial, deoarece s-ar fi încalcat principiul reparatiei integrale ce guverneaza materia raspunderii civile delictuale ale carei reguli se aplica în cauza de fata. Handicapul reclamantului angajat este unul permanent si nu înceteaza nici în anul 1985 si nici în anul 1988, astfel ca acesta are dreptul de a i se achita prejudiciul suferit ca urmare a accidentului de munca pana la pensionare.

In concluzie, Curtea a retinut ca Tribunalul a pronuntat o hotarare legala.

Ultima critica este nefondata, deoarece Tribunalul a pronuntat o hotarare care cuprinde situatia de fapt si de drept pe care se sprijina sentinta si nici nu cuprinde motive contradictorii ori straine de natura pricinii, în cauza neoperand prevederile art. 304 pct. 7 C. pr. civ.

In speta exista raport de cauzalitate dintre fapta culpabila a unitatii parate si prejudiciul produs reclamantului, deoarece S.C. R. S.A. Pitesti nu si-a îndeplinit obligatiile ce-i reveneau pe linia asigurarii si securitatii muncii în ceea ce-l priveste pe reclamant, fapt care a condus la producerea accidentului de munca si la existenta prejudiciului solicitat de intimat. S-a constatat de catre Curte ca în speta sunt îndeplinite conditiile cumulative prevazute de art. 998-999 C. civ. referitoare la raspunderea civila delictuala.

De asemenea, în litigiu opereaza si dispozitiile art. 1000 alin. (3) C. civ., întrucat persoanele mentionate în procesul-verbal si sanctionate erau la acea data, respectiv anul 1985, salariatii unitatii parate, iar fapta a avut loc cu ocazia exercitarii de catre acestia a atributiilor de serviciu.

In mod corect, Tribunalul a apreciat ca repararea prejudiciului material fata de reclamant se impune prin acordarea unei sume globale pentru a putea fi eficienta si tinand cont ca pentru intimat în ceea ce priveste infirmitatea nu exista reversibilitate, aceasta fiind permanenta, iar în materia raspunderii civile delictuale exista principiul repararii integrale a prejudiciului, si nu pe jumatate sau fractionar, asa cum gresit sustine recurenta.

Faptul ca Tribunalul a avut în vedere suma stabilita în varianta a II-a a raportului de expertiza completat în cauza si a motivat de ce s-a ales aceasta varianta nu reprezinta o încalcare a legii, întrucat este atributul instantei de judecata de a omologa varianta din raportul de expertiza care raspunde cel mai bine, ca si suma, prejudiciului cauzat reclamantului.

Tribunalul a statuat suma ce reprezinta prejudiciul material ce trebuie acordat reclamantului, tinand cont de acordarea unei sume globale, si nu a unei prestatii periodice pentru motivele ce s-au aratat mai sus în considerente.

Sub aspectul întinderii prejudiciului suferit de reclamant, în mod corect, Tribunalul a acordat în parte suma cuvenita intimatului drept prejudiciu de agrement si estetic, avand în vedere culpa comuna a celor doua parti procesuale.

Referitor la faptul ca prin acordarea sumei reprezentand prejudiciul material catre reclamant s-ar crea o discriminare între acesta si persoanele angajate indisponibilizate de la parata S.C. R. S.A. Pitesti, Curtea a retinut ca în speta nu opereaza institutia discriminarii, întrucat pentru reclamant exista o alta situatie de fapt, si anume faptul ca acesta a ramas cu o infirmitate permanenta ca urmare a producerii unui accident de munca si a faptului ca acesta nu mai poate presta activitati în campul muncii asa cum o poate face orice angajat disponibilizat.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C. pr. civ., recursul declarat de parata a fost respins ca nefondat, iar în baza art. 274 C. pr. civ., recurenta a fost obligata sa plateasca intimatului R.M. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat în faza de recurs.