Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr. x reclamantul R_ D_ a chemat in judecata pe parata _, solicitand instantei ca anularea deciziei de concediere nr. 697 inregistrata sub nr. x din data de 31.05.2013; reintegrarea contestatorului in postul detinut anterior, anume acela de director comercial; obligarea paratei la achitarea drepturilor salariate actualizate si indexate de la data concedierii, pana la data reintegrarii efective in functie, precum si la plata daunelor morale, in cuantum de 10 salarii lunare, respectiv suma de 64.770 lei.

Prin sentinta civila nr. 8037 din data de 03.09.2014 Tribunalul Bucuresti-Sectia a-VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins cererea formulata de reclamantul R_ D_ in contradictoriu cu parata _ ca neintemeiata.
Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:
Reclamantul a fost salariatul paratei indeplinind functia de manager siguranta sistem securitate active, in baza contractului individual de munca inregistrat sub nr. 2231/23.03.2009, incheiat pe durata nedeterminata.
Prin decizia nr. 697/31.05.2013 intimata a dispus concedierea reclamantului, in baza dispozitiilor art. 65 alin.1 art. 279 , incepand cu data de 21.03.2014, dupa expirarea termenului de preaviz de 20 de zile lucratoare de la data comunicarii preavizului nr. x/31.05.2013, ca urmare a reorganizarii activitatii si desfiintarii postului de manager siguranta sistem securitate active.
Retinand ca a intervenit o concediere individuala, instanta de fond a constatat ca decizia de concediere emisa de intimata, concretizand o masura de desfacere a contractului individual de munca luata de angajator pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, trebuie sa fie deopotriva legala si temeinica, iar analizarea cerintelor de legalitate prevaleaza celor referitoare la temeinicia deciziei.
Instanta de fond a apreciat ca decizia sus-mentionata este legala intrucat contine elementele obligatorii prevazute de art. 76 art. 279 .
Sub acest aspect, s-a apreciat ca preavizul nr. x/31.05.2013 si decizia nr. 697/31.05.2013 au fost emise in mod legal si comunicate contestatorului la data de 13.06.2013.
Imprejurarea ca preavizul a fost comunicat odata cu decizia de concediere nu este de natura sa atraga nulitatea acestor acte, deoarece efectele lor juridice s-au produs la date diferite. Astfel, preavizul si-a produs efectele la data comunicarii, fiind lipsita de relevanta imprejurarea ca la acel moment reclamantul se afla in concediu medical, interdictia prevazuta de art. 60 alin.1 art. 279 referindu-se la masura concedierii si nu la notificarea respectivei masuri.
In ceea ce priveste decizia de concediere, s-a retinut ca aceasta si-a produs efectele la data de 21.03.2014, cand a expirat termenul de preaviz de 20 zile lucratoare prevazut in cuprinsul deciziei, dupa ce a incetat cauza de suspendare a raporturilor de munca dintre parti, respectiv concediul medical in care s-a aflat reclamantul.
In ceea ce priveste durata preavizului, instanta de fond a retinut ca acesta a fost acordat in intervalul 21.02.x14, fiind respectata durata legala a acestuia.
Decizia cuprinde motivele de fapt si de drept pe care se intemeiaza masura luata, respectiv desfiintarea locului de munca ocupat de catre contestator ca urmare a reorganizarii activitatii societatii.
Masura desfiintarii postului din structura acestuia a fost reala, acesta nemaifigurand in noua organigrama si in statele de functii, ulterior datei de 21.03.2014.
De asemenea, s-a retinut faptul ca societatea l-a informat pe contestator cu privire la posturile vacante existente in cadrul Companiei, precum si cu privire la posibilitatea de a opta pentru unul dintre acestea si conditiile de ocupare, prin intermediul notificarii nr. x/23.05.2013 si al adresei nr. 9456/18.03.2014, dupa revenirea reclamantului din concediul medical, insa de fiecare data reclamantul a refuzat sa isi manifeste optiunea de a participa la concursul pentru ocuparea unui post vacant in cadrul paratei in termenul si in conditiile prevazute in respective documente.
Desfiintarea locului de munca al reclamantului a fost hotarata in mod statutar si fundamentata pe aspecte de natura economica si organizatorica. Sub acest aspect au fost apreciate ca fiind relevante datele legate de activitatea departamentului in care lucra contestatorul, considerandu-se ca nu se poate cere unui comerciant sa intarzie luarea masurilor de reorganizare a activitatii pana in momentul in care incepe sa inregistreze pierdere economica.
Asadar, instanta de fond a apreciat ca desfiintarea postului contestatorului a avut la baza o cauza reala si serioasa si ca desfiintarea locului de munca al reclamantului este efectiva, fiind indeplinite astfel conditiile prevazute de art. 65 alin.1 art. 279 .
Faptul ca reducerea si restructurarea postului a fost una efectiva si reala rezulta si din faptul ca in prezent nici o alta persoana nu a fost angajata pe postul restructurat, ulterior datei de 21.03.2014.
Decizia de restructurare a postului a fost justificata prin decizia Consiliului de Supraveghere nr. 15/20.05.2013 si hotararea Directoratului nr. 17/20.05.2013, prin care s-a aprobat Planul de reorganizare si modificare a structurii organizatorice si functionale a intimatei, prin care s-a aprobat reducerea de posturi si noua organigrama a societatii. Masura de restructurare a postului ocupat de reclamant nu a fost singulara, fiind insotita si de reducerea altor posturi din societatea si a fost justificata, avand in vedere ca analizele interne efectuate la nivelul Societatii au evidentiat un excedent de personal in cadrul societatii raportat la volumul de activitate desfasurat.
Din analiza executiei fondului de salarii, asa cum s-a propus in BVC/2013 conform reglementarilor, in Trim.I al anului 2013, se preconiza o depasire a acestuia, cu aproximativ 1.600.000 lei, in conditiile in care nu se intreprind masuri efective de reducere a numarului de personal, prin redimensionarea structurilor organizatorice de personal, in sensul reducerii numarului de posturi si redistribuirii personalului in alte functii, precum si prin concedierea personalului excedentar.
Motivul desfiintarii postului il constituie faptul ca obiectul activitatii ce urmeaza a fi desfasurata in Departamentul nou infiintat Sisteme si Infrastructuri Critice este de natura exclusiv tehnica.
In concluzie, intrucat a apreciat ca decizia de concediere contestata este temeinica si legala, instanta de fond a respins ca neintemeiata contestatia formulata impotriva acesteia.
Avand in vedere solutia pronuntata pe cererea principala, instanta de fond a respins si cererile accesorii privind reintegrarea si plata de despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul de la data concedierii, precum si cererea de acordare a daunelor morale, nefiind facuta dovada elementelor necesare pentru angajarea raspunderii materiale a angajatorului.
In termen legal, impotriva acestei sentinte a formulat cerere de apel apelantul R_ D_ pentru urmatoarele motive de nelegalitate si netemeinicie:
Concedierea a fost dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege, intrucat decizia de concediere a fost emisa si comunicata pe durata incapacitatii temporare de munca.
Atat la momentul emiterii preavizului si deciziei de concediere, cat si la momentul comunicarii acestora, apelantul era in concediu medical, conform certificatele medicale mentionate, or, potrivit dispozitiilor art. 60 alin.1 din art. 279 \"Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa: a) pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii\".
Intimata, desi avea cunostinta de incapacitatea temporara de munca a apelantului, cu evidenta rea credinta a procedat la emiterea si comunicarea celor doua documente, eludand dispozitiile legale mai sus mentionate.
Textul de lege enuntat arata in mod imperativ faptul ca pe durata incapacitatii temporare de munca nu poate fi dispusa concedierea. in aceste conditii, apelantul sustine ca sunt aplicabile prevederile art. 78 din art. 279 , conform carora concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate.
Instanta de fond a retinut gresit ca notificarea acestei deciziei nu intra sub incidenta art. 60 art. 279 , ci doar masura concedierii nu poate fi dispusa in perioada concediului medical, fara a avea in vedere ca in prezenta cauza atat masura concedierii, cat si notificarea acesteia au luat luate in perioada in care apelantul se afla in concediu medical.
Pe de alta parte, apelantul a sustinut ca este nelegala emiterea si comunicarea deciziei de concediere inaintea sau odata cu preavizul.
Fata de aceasta situatie, apelantul arata ca atat preavizul, cat si decizia de concediere au fost emise si comunicate la aceeasi data, respectiv 07.06.2013, aspect ce nu este in concordanta cu dispozitiile legale.
Analizand dispozitiile legale in materie si practica judiciara existenta rezulta ca preavizul este un documentul prin care salariatul este informat de catre societate cu privire la intentia sa de desfacere a contractului individual de munca si care, prin natura sa, trebuie sa fie un act anterior deciziei de concediere si nicidecum unul anterior sau concomitent.
Fata de aceste aspecte, apelantul arata ca prin natura sa, preavizul este susceptibil de suspendare in cazurile prevazute de art. 50 art. 279 sau de incetare anticipata, in situatiile in care pe perioada preavizului intervine un caz de incetare de drept a contractului individual de munca, in conditiile art. 56 alin.1 din art. 279 .
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 75 alin.3 din art. 279 \"in situatia in care in perioada in care contractul individual de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzator, cu exceptia cazului prevazut la art. 51 alin. (2).\"
In acest sens, apelantul precizeaza ca in cauza a intervenit un astfel de caz de suspendare a contractului individual de munca pe perioada preavizului, respectiv incapacitatea temporara de munca, prevazuta de art. 50 lit. b din art. 279 , pentru perioada 19.06.x13 inclusiv, lucru dovedit de certificatului de concediu medical _ nr. x.
Avand in vedere faptul ca, potrivit dispozitiilor legale mentionate anterior, durata preavizului se suspenda de drept pe perioada incapacitatii temporare de munca, iar decizia de concediere a fost deja emisa de parata, nu inseamna decat ca aceasta decizie nu poate fi respectata in sensul desfacerii contractului de munca pentru data propusa.
Pe de alta parte, art. 77 din art. 279 prevede expres ca \"decizia de concediere produce efecte de la data comunicarii ei salariatului .
Avand in vedere ca decizia a fost comunicata apelantului la data de 07.06.2013 si nu exista vreo dispozitie legala care sa prevada posibilitatea suspendarii efectelor acesteia, nu se putea retine decat ca a fost emisa cu nerespectarea procedurii legale, fapt care atrage nulitatea absoluta si expresa a acesteia.
Fata de cele prevazute anterior apelantul exemplifica cateva cazuri de practica judiciara care vin sa intareasca dispozitiile legale in materie, referitoare la procedura legala a concedierii, respectiv momentul si ordinea legala a emiterii si comunicarii documentelor care stau la baza concedierii (preavizul si Decizia de concediere): a) decizia civila nr. 527/R din data de 01.02.2010, prin care Curtea de Apel Bucuresti, Sectia a Vll-a Civila, Conflicte de munca si Asigurari sociale a retinut ca \"art. 73 din art. 279 prevede ca persoana concediata in temeiul 61 lit. c) beneficiaza de dreptul de preaviz ce nu poate fi mai mic de 15 zile lucratoare, iar potrivit art. 76 alin. l lit. c) din art. 279 , decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu durata preavizului, intelegandu-se prin aceasta indicarea numarului de zile de preaviz \"acordat, cat si momentul datei in care termenul de preaviz a inceput sa curga si cea a expirarii sale, pentru a se putea verifica daca la momentul emiterii deciziei de concediere, a expirat sau nu termenul de preaviz, daca acesta a suferit suspendari.\"; sentinta civila a nr. 300 din data de 14.01.2010 in dosarul nr. x/3/2008, prin care Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a constatat ca \"o astfel de practica este posibila, intrucat in mod incorect angajatorul a procedat la preavizarea salariatului odata cu emiterea deciziei de concediere, deoarece, potrivit prevederilor legale, in decizie se mentioneaza numai durata preavizului, respectiv momentul cand a inceput sa curga si momentul epuizarii, pentru a permite verificarea, emiterii deciziei de concediere dupa acordarea si expirarea preavizului, fiind evident ca preavizul trebuie acordat anterior concedierii si emiterii deciziei de concediere. Or, legea prevede numai posibilitatea suspendarii termenului de preaviz pe durata suspendarii contractului individual de munca, iar nu suspendarea deciziei de concediere emisa pe perioada suspendarii de drept a contractului individual de munca. in aceste, conditii, apararile intimatei intemeiate pe imprejurarea ca ar fi luat la cunostinta de faptul ca contestatorul s-ar afla in concediu medical abia dupa emiterea deciziei de concediere, sunt lipsite de relevanta si nu pot fi retinute de tribunal.
Dispunerea concedierii cu nerespectarea procedurii prevazute de lege, constituie, conform art. 76 din art. 279 , cauza de nulitate absoluta expresa a deciziei de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului, ducand la desfiintarea acesteia ca nelegala. Avand in vedere concluzia la care a ajuns cu privire la nelegalitatea deciziei, Tribunalul a constatat ca nu se mai impune analizarea temeiniciei deciziei, respectiv daca, cauza concedierii a fost reala si serioasa, dat fiind ca analiza conditiilor de legalitate prevaleaza asupra temeiniciei deciziei. Fata de efectele pe care le atrage asupra acesteia, intrucat nu exista posibilitatea legala a mentinerii deciziei de concediere nelegala, chiar si in conditiile in care s-ar putea dovedi temeinicia masurii\"; decizia civila nr. 605 din data de 25.05.2008, prin care Curtea de apel Alba lulia, Sectia pentru Conflicte de Munca si Asigurari sociale a retinut ca \"faptul ca certificatul medical nu a fost adus la cunostinta societatii decat ulterior emiterii deciziei de concediere nu justifica respingerea contestatiei formulate impotriva acesteia, cata vreme, potrivit art. 50 lit. b) din codul muncii, contractul individual de munca se suspenda de drept in situatia in care angajatorul se afla in concediu pentru incapacitate temporara de munca. Atata timp cat raportul de munca al salariatului este suspendat pentru cauza de boala, angajatorul nu poate dispune nici o masura de natura a duce la incetarea raporturilor de munca, iar instiintarea angajatorului despre incapacitatea de munca poare fi facuta in orice mod si nu doar in mod oficial:\"
Apelantul sustine ca decizia de concediere, care sa contina data desfacerii contractului individual de munca, nu poate fi emisa si transmisa salariatului decat la finalul perioadei de preaviz, deoarece in toata aceasta perioada pot interveni cazuri de suspendare sau incetare a contractului individual de munca si, implicit, suspendare sau incetare a preavizului.
In atare situatie, decizia de concediere emisa cu indicarea prematura a datei de incetare a contractului individual de munca, astfel cum s-a intamplat si in cazul de fata, nu poate fi pusa in aplicare, fiind nula absolut.
Obligatia mentionarii termenului de preaviz in decizia de concediere (art. 75 din art. 279 ) vizeaza obligatia inserarii preavizului in cuprinsul acesteia (data de la care a inceput si data la care se termina), alaturi de celelalte dispozitii obligatorii si nu acordarea acestui termen incepand cu data emiterii deciziei de concediere.
Avand in vedere cele expuse, se arata ca masura concedierii a fost dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege, fiind astfel lovita de nulitate absoluta.
Pe de alta parte, decizia de concediere nu cuprinde toate elementele prevazute de lege. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 65 alin.(1) din art. 279 , pe care parata isi intemeiaza decizia de concediere si la care se face referire in toate cele trei documente puse la dispozitie statueaza regula aplicabila in mod general atat in cazul concedierilor individuale cat si in cazul concedierilor colective, prevede astfel\"concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.\"
De asemenea, potrivit art. 76 din art. 279 ,\"decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.\'\"
Din toate documentele comunicate de parata nu rezulta felul de concediere la care a fost supus apenlantul, \"respectiv individuala sau colectiva, la data formularii prezentei fiind in totala necunostinta de cauza cu privire la acest aspect.
Prin urmare, se impunea ca in continutul deciziei de concediere, parata sa prevada in mod expres si mentiunea cu privire la felul concedierii, respectiv colectiva sau individuala, fie criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective, dupa caz cu mentiunea daca acestea sunt sau nu aplicabile, deducand astfel tipul de concediere dispusa si obligatiile care se impuneau in legatura cu aceasta.
Avand in vedere cele aratate, apreciaza apelantul ca decizia de concediere nu contine elementele obligatorii prevazute de art. 279 , motiv pentru care este nula absolut.
Fata de cele prevazute anterior exemplifica apelantul un caz de practica judiciara, care vine sa intareasca dispozitiile legale in materie, respectiv decizia nr. 1330/R din 6 aprilie 2006 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti, sectia a Vll-a civila si pentru cauze privind conflicte de munca si asigurari sociale, prin care s-a retinut ca \"este nula decizia de concediere care nu cuprinde motivele care an determinat concedierea, criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant si nici mentiunea referitoare la felul concedierii: individuala sau colectiva.\"
Concedierea este netemeinica si nelegala intrucat nu a avut o cauza reala si serioasa.
Analizand situatia existenta in cadrul societatii, apelantul apreciaza ca se impune efectuarea unei verificari referitoare la efectivitatea desfiintarii locului de munca al apelantului.
Masura legalitatii desfiintarii postului urmeaza a fi apreciata de in functie de informatiile continute in Registrul General de Evidenta a Salariatilor anterior si ulterior emiterii deciziei de concediere, organigrama anterioara si ulterioara emiterii deciziei de concediere, cat si fisa postului reclamantului, respectiv a celorlalti salariati care isi desfasoara activitatea in cadrul societatii, astfel cum vor fi puse la dispozitie de catre parata in virtutea dispozitiilor legale.
In virtutea legii, desfiintarea postului trebuie sa aiba o cauza reala si serioasa.
Cauza este reala si serioasa daca are un caracter obiectiv, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa dea expresie unor motive de ordin subiectiv ale paratei si, totodata, trebuie sa nu aiba legatura directa cu persoana salariatului.
Cauza este reala si serioasa daca este precisa si exacta, adica daca exprima adevarul, fara a camufla un alt motiv care determina concedierea salariatului.
In cadrul societatii intimate exista persoane a caror varsta se situeaza peste limita legala de pensionare la termen, carora li s-au prelungit contractele de munca. De asemenea, se afla in derulare o _ contracte de prestari servicii cu fosti angajati pensionati, constituiri actualmente in PFA.
Or, in situatia in care aspectele aratate de parata in cuprinsul deciziei de concediere ar fi fost reale, respectiv \"exista un excedent de personal in cadrul societatii raportat la volumul de activitate desfasurat in vederea protejarii drepturilor salariatilor, aceasta ar fi trebuit sa ia masuri in ceea ce priveste contractele de prestari servicii incheiate cu persoane din afara societarii.
Concluzionand, apelantul apreciaza ca unicul motiv al paratei, pe care se intemeiaza decizia de concediere este unul general, vag si de natura a impiedica instanta de judecata in aprecierea corecta a cauzelor care au dus la adoptarea acestei decizii, motiv pentru care solicita anularea acesteia.
Pe de alta parte, luand in considerare situatia ipotetica potrivit careia existenta nejustificata a unei presiuni foarte mari a costurilor de personal au legatura cu parata si mai mult decat atat acestea au si un efect negativ asupra paratei, pentru a fi in prezenta unei cauze serioase a desfiintarii locului de munca, trebuie ca starea economica a paratei sa prezinte o anumita gravitate, iar masura concedierii dispusa sa fie absolut necesara pentru reeficientizarea si revigorarea activitatii acesteia, lucru care este total neadevarat.
Din motivele prevazute de catre parata in decizia de concediere, nu reiese starea de gravitate economica a acesteia, concluzie care in mod cert va rezulta si din analiza eventualelor documente justificative.
Mai mult decat atat, in decizia de concediere nu se face trimitere expresa la un act de constatare care mentioneaza alte motive de fapt pe care sa se intemeieze masura desfiintarii locului de munca si care sa ii fi fost adus la cunostinta.
Apelantul mai invoca si faptul ca nu a beneficiat de nicio masura activa de combatere a somajului.
Or, potrivit dispozitiilor art. 67 din art. 279 \"salariatii concediati pentru motive care nu tin de persoana lor beneficiara de masuri active de combatere a somajului si pot beneficia de compensatii in conditiile prevazute de lege si de contractul colectiv de munca aplicabil.\"
Societatea nu a intreprins niciun demers oficial in legatura cu Agentia pentru Ocuparea Fortei de Munca in vederea gasirii unei solutii pentru reconversia profesionala sau pentru identificarea unui loc de munca vacant la alti angajatori potrivit pregatirii profesionale a apelantului si nici nu i-a oferit vreo informatie in acest sens.
Participarea apelantului la concurs pentru posturi inferioare celui detinut este nelegala.
In cuprinsul hotararii atacate, intimata i-a pus in vedere, prin adresele nr. x/23.05.2013 si nr. 9456/08.03.2014, sa se prezinte la concurs in vederea ocuparii unui alt post in cadrul societatii.
insa, posturile oferite de catre intimata erau inferioare celui detinut de apelant, astfel ca, in aceasta situatie, a adus la cunostinta societatii faptul ca, pentru ocuparea posturilor propuse, nu este necesara organizarea unui concurs, aceasta incalcand in mod flagrant dispozitiile legale.
Cu toate acestea, societatea a apreciat ca pentru a ocupa unul din posturile mentionate, este obligatorie sustinerea concursului situatie ce contravine, asa cum am mai aratat normelor legale.
Fata de aceasta situatie, nu se putea retine considerentele instantei de fond si nici buna credinta a intimatei, ci faptul ca, aceasta din urma, s-a folosit de toate mijloacele, inclusiv cele nelegale, pentru a-l inlatura pe apelant din societate.
Apelantul a sustinut ca a fost prejudiciat de catre societatea parata prin masura abuziva a concedierii.
In acest sens, apelantul solicita a se retine faptul ca, potrivit art. 269 art. 279 \"angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul.
Textul mai sus invocat reprezinta temeiul juridic pe baza caruia s-a fundamentat cererea de acordare a daunelor morale si acesta reprezinta si o norma imperativa de Ia care nu se poate deroga prin contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca.
Astfel, lipsa unei reglementari exprese in contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca referitoare la acordarea daunelor morale, nu conduce la faptul ca acestea nu se pot acorda. De asemenea, apelantul solicita a se observa ca atat contractul colectiv de munca sau contractul individual de munca se completeaza cu dispozitiile Codului muncii, in cazul de fata cu prevederile art. 269 art. 279 .
Daunele morale constau in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, la sanatatea si integritatea corporala, la cinste, demnitate, onoare, prestigiu profesional si alte valori similare (i.C.C.J. sectia civila si de proprietate intelectuala, decima 3189/20.04.2005).
In cauza, prejudiciul suferit de apelant nu a fost doar unul moral, ci si material, avand in vedere faptul ca este casatorit, are un copil, iar lipsa salariului a condus la destabilizarea financiara a familiei sale, nemaiavand resursele necesare pentru a le acorda sotiei si fiului sau un trai decent.
De asemenea, faptul ca masura concedierii a fost dispusa in perioada in care apelantul avea o _ probleme medicale, fiind internat in spital, nu a facut decat sa agraveze impactul pe care aceasta l-a avut asupra sa.
Mai mult decat atat, masura abuziva de concediere, refuzul permanent de a se tine cont de drepturile salariatului, de obligatiile pe care legea le prevede in sarcina sa, au generat o stare continua de stres, o suferinta evidenta, toate aceste aspecte fiind de natura a \"darama\" sanatatea fizica si linistea unui om normal, de a conduce la neincrederea atat fata de un raport normal de munca, dar si fata de propria persoana.
Mai mult decat, a fost grav prejudiciata si imaginea apelantului atat in cadrul societatii, cat si in fata familiei, a vietii personale, prin incalcarea demnitarii, onoarei, toate acestea conducand la alterarea imaginii construite. Aceste angoase, neplaceri, incertitudini, ar trebui reparate, pe cat posibil, de catre angajator prin plata unor daune morale.
In acest sens, solicita a se avea in vedere si cauza CEDO S_ si altii impotriva Romaniei, cererea nr. x/00, cauza Pini si Bcrtani si Manera si Artipaldi impotriva Romaniei publicata m Monitorul Oficial al Romaniei nr. 1245/23.12.2004, cauza Ernestina Zullo c. Italiei, cauza nr. x/01.
Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, acesta nu este supus unor criterii legale de determinare. Stabilirea cuantumului acestora include o doza de aproximare, avandu-se in vedere consecintele negative suferite de recurent pe plan psihic, importanta valorilor lezate, masura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura in care i-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala.
In privinta daunelor morale, ICCJ a retinut in decizia nr. 4505/3.07.2008 a sectiei civile si de proprietate intelectuala faptul ca nu se poate apela la probe materiale, judecatorul fiind singurul care, in raport de consecintele, pe orice plan, suferite de reclamant, trebuie sa apreciere o anumita suma globala, care sa compenseze prejudiciul moral cauzat.
In acest sens, apelantul apreciaza ca suma solicitata cu titlu de daune morale, respectiv contravaloarea a 10 salarii lunare este justa, fiind raportata la intregul prejudiciu cauzat apelantului prin aplicarea unei masuri abuzive.
La data de 11.03.2015, prin Serviciul Registratura al Curtii, a depus intampinare intimata C_ Nationala de Transport al Energiei Electrice \"Transelectrica\" S.A., solicitand respingerea apelului ca fiind neintemeiat si mentinerea ca fiind legala si temeinica a sentintei pronuntate de instanta de fond.
Analizand actele dosarului prin prisma criticilor formulate de apelantul contestator, in limitele apelului, in conformitate cu prevederile art. 477 C.pr.civ., Curtea retine urmatoarele:
Apelantul contestator, angajat al societatii intimate in functia de manager siguranta sistem, securitate active, conform contractului individual de munca nr. 2231/23.03.2009, modificat prin acte aditionale ulterioare, a facut dovada faptului ca s-a aflat in incapacitate temporara de munca atat la momentul emiterii preavizului nr. x/31.05.2013 si a deciziei de concediere nr. 697, iregistrata sub nr. x/31.05.2013, cat si la momentul comunicarii acestora, prin depunerea la dosarul cauzei a certificatelor medicale, necontestate de intimata.
Prima instanta a interpretat si aplicat gresit dispozitiile art. 60 alin.1 din art. 279 , prin care legiuitorul a instituit interdictia potrivit careia concedierea salariatilor nu poate fi dispusa de angajator pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii.
Textul legal mentionat reglementeaza o interdictie temporara la concediere, prevazand in mod imperativ ca nu poate fi dispusa concedierea salariatilor pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical, conform legii.
Formularea dispozitiei legale nu lasa loc de interpretare, legiuitorul referindu-se explicit la momentul cand masura concedierii este dispusa, iar nu la momentul cand decizia de concediere isi produce efectele. Aceasta concluzie se impune cu atat mai mult avand in vedere efectul suspensiv pe care concediul pentru incapacitate temporara de munca a salariatului il produce cu privire la contractul individual de munca, in conformitate cu dispozitiile art. 50 alin. 1 lit. a) din art. 279 .
Cum raporturile de munca dintre parti erau suspendate anterior emiterii deciziei de concediere, angajatorul nu putea lua, in aceasta perioada masura incetarii unilaterale a contractului individual de munca al salariatului aflat in concediu medical.
imprejurarea ca decizia de concediere nu poate produce efecte pana la incetarea incapacitatii temporare de munca nu este de natura a conduce la concluzia ca angajatorul s-a conformat dispozitiilor art. 60 alin. 1 lit. a) din art. 279 , intrucat, astfel cum s-a aratat anterior, norma legala interzice in mod expres concedierea salariatului, iar nu doar producerea efectelor deciziei de concediere.
Emiterea deciziei contestate a avut ca efect incetarea raporturilor de munca dintre parti, iar faptul ca aplicarea acestei masuri s-a fi prorogat pana la un moment ulterior incetarii incapacitatii temporare de munca a salariatului nu echivaleaza cu respectarea dispozitiei legale mai sus citate.
Prin urmare, Curtea retine incidenta dispozitiilor art. 78 din art. 279 , potrivit carora, in cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei.
Cum motivul analizat anterior este suficient pentru a atrage anularea deciziei de concediere, Curtea apreciaza ca fiind de prisos examinarea si a celorlalte critici formulate prin cererea de apel, vizand forma deciziei de concediere si temeinicia masurii unilaterale dispuse de angajator.
Curtea va lua act de renuntarea apelantului contestator la judecata capatului de cerere privind reintegrarea in functia detinuta anterior, avand in vedere principiul disponibilitatii ce guverneaza procesul civil.
Ca efect al nulitatii deciziei de concediere, in conformitate cu prevederile art. 80 art. 279 , Curtea va dispune obligarea intimatei la plata catre contestator a despagubirilor egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat in calitate de salariat, pana la data de 16.04.2014, cand i s-a intocmit dosar de pensionare, conform solicitarilor orale de la termenul de judecata cand s-a judecat in fond apelul, cu excluderea perioadei in care acesta s-a aflat in concediu medical si a incasat deja indemnizatie de concediu medical (incepand cu data emiterii preavizului si a deciziei de concediere pana la data de 20.02.2014).
In conformitate cu prevederile art. 80 alin.3 art. 279 , avand in vedere ca apelantul reclamant a renuntat la judecata cererii de reintegrare in functia detinuta anterior, Curtea va constata incetat contractul individual de munca la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.
In privinta prejudiciului moral, Curtea retine ca modalitatea de compensare in bani a acestuia presupune trairea unor stari emotionale/psihice negative de o intensitate grava, mult mai mare inerentei frustrari a pierderii locului de munca.
Daunele morale nu pot fi acordate in absenta oricarui element probator, din care sa rezulte in ce masura drepturile personale nepatrimoniale ale acestuia au fost afectate prin emiterea deciziei contestate.
In speta, desi apelantul avea obligatia de a dovedi existentei prejudiciului moral incercat, fiind cel care a initiat procesul dedus judecatii, acesta nu a facut insa dovada faptului ca intimata a adus atingere existentei fizice a persoanei, integritatii corporale si sanatatii, cinstei, demnitatii si onoarei, prestigiului profesional.
inscrisurile depuse de apelant la dosarul cauzei probeaza doar existenta problemelor de sanatate, insa nu si savarsirea unei fapte ilicite de catre intimata, cu vinovatie, in legatura cu afectiunile medicale ale acestuia.
Cum eventuala inrautatire a starii de sanatate a apelantului putea fi agravata de o multime de factori, iar nu neaparat de emiterea deciziei contestate, Curtea retine ca nu sunt indeplinite cumulativ in prezenta cauza cerintele legale prevazute de art. 253 C.muncii (prejudiciu, fapta ilicita a angajatorului, legatura de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu, vinovatie), masura contestata neavand in sine un caracter abuziv de natura a afecta reputatia apelantului contestator.
Pe de alta parte, Curtea retine ca anularea deciziei de concedierii si restabilirea situatiei anterioare, prin obligarea societatii intimate la plata unor despagubiri materiale reprezinta suficiente remedii si pentru frustrarea resimtita de contestator la nivel psihic, nefiind cazul unei compensari pecuniare a prejudiciului moral.
Pentru toate considerentele aratate, Curtea va admite apelul, in baza art. 480 C.pr.civ., va schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca va admite in parte actiunea formulata de contestatorul R_ D_, astfel cum a fost restransa, va anula decizia de concediere nr. 697 inregistrata sub nr. x/31.05.2014 emisa de intimata C_ Nationala de Transport al Energiei Electrice \"Transelectrica \" SA, va obliga intimata sa plateasca contestatorului despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data de 21.02.2014 pana la data de 16.04.2014, va lua act de renuntarea contestatorului la judecata capatului de cerere privind reintegrarea in functia detinuta anterior, va constata incetat contractul individual de munca la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti, fiind mentinuta dispozitia sentintei apelate cu privire la respingerea capatului de cerere, avand ca obiect plata daunelor morale.

PENTRU ACESTE MOTIVE
In NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul-contestator R_ D_, avand CNP x si domiciliul ales la Cabinet de Avocat \"R_ C_ Theordor\", cu sediul in Municipiul Bucuresti, _, _, _, impotriva sentintei civile nr. 8037 din data de 03.09.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, in dosarul nr. x, in contradictoriu cu intimata C_ Nationala de Transport al Energiei Electrice \"Transelectrica\" S.A., inregistrata la Registrul Comertului sub nr. Jx, avand CUI x si sediul ales pentru corespondenta in Municipiul Bucuresti, _-4, sector 3.
Schimba in parte sentinta apelata, in sensul ca admite in parte actiunea formulata de contestatorul R_ D_, astfel cum a fost restransa.
Anuleaza decizia de concediere nr. 697 inregistrata sub nr. x/31.05.2014 emisa de intimata C_ Nationala de Transport al Energiei Electrice \"Transelectrica \" Sa.
Obliga intimata sa plateasca contestatorului despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data de 21.02.2014 pana la data de 16.04.2014.
Ia act de renuntarea contestatorului la judecata capatului de cerere privind reintegrarea in functia detinuta anterior.
Constata incetat contractul individual de munca la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti.
Mentine dispozitia sentintei apelate cu privire la respingerea capatului de cerere, avand ca obiect plata daunelor morale.
Definitiva.