Cabinet avocat Dreptul muncii

Sanctiunile disciplinare constituie mijloace de constrangere prevazute de lege in scopul apararii ordinii disciplinare, dezvoltarii spiritului de raspundere pentru indeplinirea constiincioasa a indatoririlor de serviciu, respectarii normelor de comportare si prevenirii producerii unor acte de indisciplina.

In materie disciplinara este incident principiul legalitatii sanctiunii, potrivit caruia angajatorul nu poate aplica o alta sanctiune disciplinara decat cele expres si limitativ prevazute de lege, fiind obligat sa respecte atat durata, cat si cuantumul sanctiunii, astfel cum ele sunt reglementate de lege.
      Hotararea angajatorului, prin care se dispune „mustrarea” unui angajat, „deoarece a incalcat normele de etica si deontologie profesionala”, fara a se indica temeiul de drept al aplicarii acestei masuri, reprezinta o decizie de sanctionare disciplinara a salariatului. Daca o astfel de sanctiune disciplinara nu este reglementata de art. 264 alin. (1) din art. 279 sau prin statute profesionale, aprobate prin lege speciala, conform dispozitiilor art. 264 alin. (2) din art. 279 , decizia de sanctionare disciplinara a salariatului este lovita de nulitate absoluta.
 Prin sentinta civila nr. 1672/27.06.2011, pronuntata in dosarul nr. 2163/108/2011, Tribunalul Arad a admis actiunea formulata de reclamanta N. M. in contradictoriu cu parata Universitatea „A.V.” Arad.
      A dispus anularea Hotararii nr. 35/03.03.2011, emisa de Senatul Universitatii „A.V.” Arad si a masurii dispuse prin aceasta.
      Totodata, a dispus obligarea paratei la plata catre reclamanta a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat.
      Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanta de fond a retinut ca, prin Hotararea nr. 35/03.03.2011, emisa de senatul universitatii parate, s-a hotarat „mustrarea” reclamantei, deoarece a incalcat normele de deontologie profesionala.
      Prima instanta a constatat ca reclamanta este conferentiar universitar doctor in cadrul universitatii parate, iar sanctiunile care ii pot fi aplicate sunt cele prevazute de art. 318 din Legea nr. 1/2011, si anume: a) avertisment scris; b) diminuarea salariului de baza, cumulat, cand este cazul, cu indemnizatia de conducere, de indrumare si de control; c) suspendarea, pe o perioada determinata de timp, a dreptului de inscriere la un concurs pentru ocuparea unei functii didactice superioare ori a unei functii de conducere, de indrumare si de control, ca membru in comisii de doctorat, de master sau de licenta; d) destituirea din functia de conducere din invatamant; si  e) desfacerea disciplinara a contractului de munca.
      Dintre aceste sanctiuni, prevazute de lege, lipseste sanctiunea „mustrarii”, care a fost aplicata reclamantei prin hotararea atacata.
      De altfel, chiar si parata a recunoscut ca aceasta „mustrare” nu este o sanctiune, iar reclamantei nu i s-a aplicat nicio sanctiune din cele prevazute de art. 318 din Legea nr. 1/2011.
      Cu toate ca „mustrarea” aplicata de parata nu este prevazuta ca sanctiune in dispozitiile legale mentionate, tribunalul a apreciat ca ea poate aduce atingere prestigiului reclamantei, chiar daca nu este prevazuta de lege.
      Aceasta sanctiune nu este prevazuta nici de art.264 din art. 279 , nici de Regulamentul Intern si nici de Carta Universitatii „A.V.”. Ea nu este prevazuta de nicio reglementare cu valoare legala.
      Avand in vedere ca nu este prevazuta ca sanctiune in art. 279 sau in Legea nr. 1/2011, acesteia nu i se pot aplica conditiile de forma cerute in cazul sanctiunilor prevazute de lege, astfel incat nu se poate constata nulitatea hotararii pentru nerespectarea dispozitiilor art. 268 alin. (2) din art. 279 sau tardivitatea luarii acestei masuri impotriva reclamantei.
      Hotararea prin care a fost luata masura „mustrarii” este lovita de nulitate absoluta, deoarece aceasta nu este prevazuta in niciun act normativ.
      Instanta de fond a constatat ca, in cazul in care reclamanta a savarsit o abatere disciplinara, parata avea posibilitatea de a lua sanctiunile prevazute de art. 318 din Legea nr. 1/2011, nefiind nevoie sa inventeze alte masuri sau sanctiuni pe langa cele prevazute de lege.
      In temeiul art. 274 Cod procedura civila, a obligat parata la plata catre reclamanta a sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu de avocat conform chitantelor nr. 243/28.03.2011 si nr. 312/16.06.2011.
      Parata a formulat, in termenul legal, recurs impotriva sentintei civile nr. 1672/27.06.2011 a Tribunalului Arad, solicitand respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata.
      In motivarea cererii de recurs se arata, in esenta, ca instanta de fond a interpretat gresit Hotararea nr. 35/3.03.2011 a Senatului Universitatii „A.V.” din Arad ca fiind o hotarare de sanctionare disciplinara, in conditiile in care din elementele acesteia si din intampinarea depusa de parata-recurenta rezulta ca hotararea mentionata nu este o hotarare de sanctionare disciplinara.
      Ea nu a fost adoptata in scop disciplinar, neavand influenta asupra dosarului si fisei personale de serviciu a intimatei.
      Prin aceasta hotarare nu a fost luata vreuna din sanctiunile disciplinare reglementate de art. 248 alin. (1) din art. 279 sau de art. 312 alin. (2) ori art. 318 din Legea nr. 1/2011.
      In speta, nu a existat nicio propunere de sanctionare disciplinara, conform art. 313 din Legea nr. 1/2011. Pe baza sesizarii depusa de Conf. univ. dr. R.T. R., Comisia de Etica si Antiplagiat a Facultatii de Inginerie a analizat documentele depuse, fara a face vreo propunere de sanctionare disciplinara. Concluziile cercetarii cu caracter administrativ, efectuata de catre Prof. univ. dr. chim. F.D.M., in calitate de prorector cu cercetarea stiintifica, si Prof. univ. dr. fiz. A.D.Z., in calitate de prorector cu relatiile internationale, au fost prezentate Senatului Universitatii, care a apreciat ca nu este necesara aplicarea unei sanctiuni disciplinare. Totusi, avand in vedere ca au existat suspiciuni reale cu privire la existenta unui caz de plagiat, s-a decis atentionarea intimatei, pentru ca, pe viitor, sa nu se mai intample fapte care ar putea constitui abateri de la buna conduita in cercetarea stiintifica. Senatul poate lua in discutie orice problema privind viata comunitatii academice.
      In drept, se invoca dispozitiile art. 304 pct. 8 si pct. 9 si ale art. 3041 Cod procedura civila.
      Intimata a depus intampinare, prin care solicita respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecata.
      Examinand recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate in cauza si a dispozitiilor art. 304 pct. 8 si pct. 9 coroborate cu cele ale art. 3041 Cod procedura civila, Curtea apreciaza ca este neintemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.
      Prin actiunea pendinte, reclamanta a contestat Hotararea nr. 35/03.03.2011, emisa de Senatul Universitatii „A.V.” din Arad, prin care s-a hotarat „mustrarea” reclamantei, deoarece a incalcat normele de etica si deontologie profesionala. Aceasta hotarare s-a emis in temeiul „legislatiei in vigoare” si a dispozitiilor art. 64, art. 81 si art. 82 pct. 16, 18, 21, 43-44 si 86 din Carta Universitatii „A.V.” din Arad, avandu-se in vedere adresa nr. 395/21.02.2011 a domnului Conf. univ. dr. R.T.R., precizarile facute de parata inregistrate sub nr. 443/3.03.2011 si concluziile cercetarii cu caracter administrativ, efectuata de catre Prof. univ. dr. chim. F.D.M., in calitate de prorector cu cercetarea stiintifica, si Prof. univ. dr. fiz. A.D.Z., in calitate de prorector cu relatiile internationale.
      Recurenta sustine ca hotararea contestata nu are caracterul unei decizii de sanctionare disciplinara, fara a arata ce caracter are si temeiul de drept care a justificat emiterea ei.
      Hotararea nr. 35/03.03.2011 a Senatului Universitatii „A.V.” din Arad, asa cum rezulta din continutul ei si din sustinerile paratei-recurente, a fost emisa ca urmare a cercetarilor efectuate pentru a se stabili daca reclamanta-intimata a plagiat un articol publicat in revista internationala „Journal of Crystal Growth” si pentru a o atentiona ca „pe viitor, sa nu se mai intample fapte care ar putea constitui abateri de la buna conduita in cercetarea stiintifica”.
      Avand in vedere ca, prin aceasta hotarare, s-a dispus „mustrarea” intimatei, „deoarece a incalcat normele de etica si deontologie profesionala”, iar recurenta nu a indicat temeiul de drept al aplicarii acestei masuri, Curtea constata ca tribunalul in mod corect a calificat aceasta masura ca reprezentand o sanctiune disciplinara.
      Sanctiunile disciplinare constituie mijloace de constrangere prevazute de lege in scopul apararii ordinii disciplinare, dezvoltarii spiritului de raspundere pentru indeplinirea constiincioasa a indatoririlor de serviciu, respectarii normelor de comportare si prevenirii producerii unor acte de indisciplina.
      In materie disciplinara este incident principiul legalitatii sanctiunii, potrivit caruia angajatorul nu poate aplica o alta sanctiune disciplinara decat cele expres si limitativ prevazute de lege, fiind obligat sa respecte atat durata, cat si cuantumul sanctiunii, astfel cum ele sunt reglementate de lege. Prin urmare, angajatorul nu poate sa aplice o alta sanctiune, in afara celor prevazute expres de lege.
      Sanctiunea disciplinara a „mustrarii” nu este reglementata de art. 264 alin. (1) din art. 279 si nici de art. 312 alin. (2) si art. 318 din Legea nr. 1/2011, in vigoare la momentul emiterii hotararii contestate si aplicabila potrivit dispozitiilor art. 264 alin. (2) din art. 279 .
      Avand in vedere ca sanctiunea disciplinara a „mustrarii” nu este prevazuta de prevederile legale mentionate anterior, iar parata nu a fost in masura sa indice un temei de drept care sa justifice aplicarea acestei sanctiuni, Curtea constata ca Hotararea nr. 35/03.03.2011 a Senatului Universitatii „A.V.” din Arad este lovita de nulitate absoluta, asa cum corect a retinut si prima instanta, iar hotararea recurata este temeinica si legala, nefiind incidente motivele de recurs invocate de catre recurenta.
      Pe cale de consecinta, in temeiul art. 312 alin. (1) Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul paratei ca nefondat.
      In baza art. 274 Cod procedura civila, va obliga parata-recurenta la plata catre reclamanta-intimata a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs, constand in onorariu avocatial, dat fiind ca se afla in culpa procesuala.