Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin sentinta civila nr. 1644/19 noiembrie 2014 pronuntata de Tribunalul Teleorman Sectia  Conflicte de munca asigurari sociale contencios  administrativ fiscal in dosarul cu nr. ...X a fost admisa  in parte contestatia formulata de reclamantul  S. N., impotriva deciziei de concediere nr. 1/25.03.2014 emisa de parata   fost anulata decizia de concediere nr. 1/25.03.2014 emisa de parata. A fost dispusa reintegrarea reclamantului in postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere. A fost obligat paratul la plata unei despagubiri egale cu salariile neincasate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care a fost lipsit contestatorul de la data concedierii pana la reintegrarea efectiva. A fost obligat paratul la plata la plata salariului cuvenit si neachitat pe lunile aprilie, mai, iunie, iulie - 2013 si martie 2014, conform contactului individual de munca, in suma de 750 lei brut lunar, precum si la plata indemnizatiei de concediu de odihna aferenta celor 3 zile de concediu de odihna neefectuat in anul 2013 si 5 zile de concediu de odihna aferente perioadei 01.01.xxxx14. Au fost respinse ca nefondate capetele de cerere privind acordarea daunelor morale si plata muncii depuse in zilele de repaus saptamanal.

Reclamantul S. N.  a incheiat cu  paratului  SRL un contract individual de munca pe perioada nedeterminata, contract inregistrat sub nr. 14/09.04.2013, in Registrul G. de Evidenta a Salariatilor.

Prin decizia nr. 1/25.03.2014, a incetat incepand cu data de 26.03.2014, contractul individual de munca al reclamantului S. N., in temeiul art. 81 alin 7 din art. 279 , ca urmare a demisiei acestuia.

In cererea formulata, reclamantul S. N. a sustinut ca a fost fortat sa semneze o cerere de demisie in alb la data angajarii  si ca in momentul in care paratul  SRL  a fost nemultumit ca  solicita drepturile banesti conform contractului individual de munca a folosit aceasta cerere si i-a incetat contractul individual de munca prin demisie  impotriva vointei sale.

Sustinerile reclamantului sunt confirmate si de catre parat prin intampinarea formulata, .,,(Fila 21),   in care se arata ca,, la data angajarii conform intelegerii cu reclamantul acesta a scris si o cerere de incetare a contractului de munca prin demisie intrucat, in ipoteza in care si-ar fi gasit un loc de munca mai convenabil acesta intentiona sa inceteze raportul de munca cu societatea noastra, ceea ce s-a intamplat la data de 24.03.2014.

Paratul a depus la dosarul cauzei si cererea de demisie semnata in alb de catre reclamantul S. N. (fila 34), in care reclamantul a aratat ca este de acord cu demisia,, incepand cu data de ….,, fara a fi aratata data de la care solicita demisia.

Ca este o practica a paratului  SRL A. de a determina viitorii angajati sa semneze demisia in alb a confirmat si martorul Zarzara F. cu ocazia ascultarii sale de catre instanta.

Potrivit dispozitiilor art. 81 alin 1 si 2  din art. 279 ,

(1) Prin demisie se intelege actul unilateral de vointa a salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz.

(2) Angajatorul este obligat sa inregistreze demisia salariatului. Refuzul angajatorului de a inregistra demisia da dreptul salariatului de a face dovada acesteia prin orice mijloace de proba.

Potrivit dispozitiilor art. 81 alin 7 si 8,  contractul individual de munca inceteaza la data expirarii termenului de preaviz sau la data renuntarii totale ori partiale de catre angajator la termenul respectiv, iar salariatul poate demisiona fara preaviz daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca.

In concluzie, demisia se da din initiativa salariatului si nu la solicitarea angajatorului se inregistreaza la data la care se acorda

Angajatorul are la indemana alte mijloace pentru a inceta contractul individual de munca al salariatului.

art. 279 nu reglementeaza o situatie in care salariatei sunt obligati sa-si semneze demisia in alb si in consecinta, in situatia in care demisia a  fost semnata in alb, ca o conditie a incheierii contractului individual de munca, a fost semnat in conditii ilegale.

Nicaieri nu este stipulat ca dosarul viitorului angajat sa contina si demisia in alb.

Este inacceptabil ca un angajat sa fie obligat de catre angajator sa semneze demisa in alb, aceasta fiind un act unilateral de vointa al salariatului ce nu poate fi fortat de nici un angajator.

Este impotriva Codului muncii,  a Constitutiei si a  Conventiilor  Organizatiei Internationale  a Muncii ca demisia sa fie data in alb si ca o conditie prealabila la angajare.

Ne aflam in fata unei violente psihice, salariatul din dorinta de a obtine un loc de munca fiind constrans sa semneze demisia in alb.

In conditiile in care, pe de o parte,  paratul angajator  A.  recunoaste ca l-a determinat pe reclamantul S. N. sa semneze o demisie in alb iar pe de alta parte, demisia reclamantului nu a fost data potrivit vointei acestuia la data in care a dorit sa inceteze raporturile de munca cu paratul si nici nu a fost datata si inregistrata de catre angajator in conditiile prevazute de dispozitiile art. 81 din Codul  muncii, este evident ca decizia de incetare a raporturilor de munca dintre  reclamant si parat este nelegala si urmeaza sa fie anulata.

Pe cale de consecinta Tribunalul a admis actiunea reclamantului S. N. si sa anuleze decizia de concediere nr. 1/25.03.2014, emisa de paratul  SRL A. .

Ca o consecinta a anularii deciziei de concediere, in temeiul dispozitiilor art. 80 alin 1 si 2  din art. 279 , Tribunalul a obligat  pe paratul  SRL  la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data concedierii si pana la data reintegrarii acestuia.

In cererea formulata reclamantul a sustinut ca paratul nu i-a achitat salariul cuvenit pe lunile aprilie, mai, iunie, iulie - 2013 si martie 2014, conform contactului individual de munca, in suma de 750 lei brut lunar, precum si indemnizatia de concediu de odihna aferenta celor 3 zile de concediu de odihna neefectuat in anul 2013 si 5 zile de concediu de odihna aferente perioadei 01.01.xxxx14.

Potrivit dispozitiilor art. 159 alin 1 si 2 din art. 279 , salariul reprezinta contraprestatia muncii depuse de salariat in baza contractului individual de munca, iar pentru munca prestata in baza contractului individual de munca fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat in bani.

Salariul se plateste in bani cel putin o data pe luna  si de regula, plata acestuia  se poate efectua prin virament intr-un cont bancar. (art 166 alin 1 si 2 din art. 279 )

Plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit. (art. 168 alin 1 din art. 279 ).

Dispozitiile art. 170 din art. 279 , prevad ca,, Acceptarea fara rezerve a unei parti din drepturile salariale sau semnarea actelor de plata in astfel de situatii nu poate avea semnificatia unei renuntari din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin in integralitatea lor, potrivit dispozitiilor legale sau contractuale.,,

Din probele administrate in cauza, nu reiese ca paratul a achitat reclamantului drepturile salariale aratate de acesta in cererea formulata si nici indemnizatia de concediu aferenta celor 3 zile de concediu de odihna neefectuat in anul 2013 si 5 zile de concediu de odihna aferente perioadei 01.01.xxxx14.

Desi s-a solicitat paratului sa comunice inscrisurile din care reiese ca reclamantul S. N.  a primit drepturile salariale cuvenite, inscrisurile inaintate de catre parat confirma drepturile salariale ce s-ar fi cuvenit reclamantului pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie - 2013 si martie 2014, insa acestea nu poarta semnatura reclamantului care sa confirme ca a si incasat aceste drepturi banesti, asa cum o dovedesc statele de plata intocmite pentru celelalte luni in care reclamantul a fost salariatul paratului.

Nici mentiunea facuta de catre angajator pe statul de plata din luna martie 2014 ca reclamantul,, a ridicat banii dar a refuzat sa semneze fiind nemultumit de suma primita pentru concediul de odihna si pe care i-am expediat-o ulterior prin posta,, nu conduce la concluzia ca au fost achitate drepturile banesti solicitate de reclamant in conditiile in care paratul nu a facut nicio dovada ca a remis reclamantului sumele banesti aratate.

Din aceste considerente Tribunalul a constatat  ca este intemeiata cererea reclamantului S. N. pentru plata acestor drepturi salariale, motiv pentru care urmeaza sa o admita si sa oblige pe parat sa-i plateasca  salariul cuvenit si neachitat pe lunile aprilie, mai, iunie, iulie - 2013 si martie 2014, conform contactului individual de munca, in suma de 750 lei brut lunar, precum si la plata indemnizatiei de concediu de odihna aferenta celor 3 zile de concediu de odihna neefectuat in anul 2013 si 5 zile de concediu de odihna aferente perioadei 01.01.xxxx14.

Prin cererea formulata reclamantul a  mai solicitat si plata salariului pentru 82 de zile lucrate sambata si duminica in cuantum de 6000 lei si daune morale in cuantum de 10. 000 lei.

Din probele administrate in cauza nu reiese ca reclamantul ar fi lucrat un numar de 82 de zile sambata si duminica, paratul confirmand ca acesta ar fi lucrat sambata si duminica dar banii incasati de reclamant pentru serviciile de taximetrie prestate ii reveneau acestuia, conform unei conventii verbale incheiate cu paratul.

Situatia de fapt a fost confirmata si de catre martorul Zarzara F. .

Desi a solicitat plata a 10. 000 lei daune morale, reclamantul nu a motivat aceasta cerere, mentionand doar ca,, pentru modul in care a actionat societatea in raport cu mine solicit totodata si daune morale in cuantum de  10. 000 lei.,,

Potrivit dispozitiilor legale,,, cel ce face o propunere  inaintea instantei trebuie si sa o dovedeasca,,, din probele administrate in cauza nereiesind in ce a constat prejudiciul moral ce i-a fost cauzat reclamantului de catre parat.

Din aceste considerente Tribunalul a respins acest capat de cerere ca nefondat.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel, in termen legal si motivat, parata  S. R. L.

In motivarea apelului, apelanta- parata apreciaza netemeinica si nelegala hotararea instantei de fond, deoarece:

Declaratia martorului Zarzara F., coleg de munca cu intimatul- reclamant, a fost valorificata partial, doar in aspectele care l-au privit numai pe acesta, desi martorul a fost insusit si de apelanta.

Astfel, desi martorul a aratat faptul ca, in sistemul muncii de taximetrie, la data angajarii salariatul scrie si semneaza si o cerere de demisie, dar nedatata, pentru a se evita situatia in care angajatul deterioreaza masina, pleaca si nu mai poate fi gasit pentru intocmirea actelor cerute de lege in cazul unei concedieri disciplinare, instanta de fond retine in mod gresit ca a existat o cerere de demisie “semnata in alb”.

Instanta de fond a retinut gresit ca “este o practica a paratului S. C. E. G.  de a determina viitorii angajati sa semneze demisia in alb, fapt confirmat si martorul Zarzara F.”, desi martorul a aratat ca asa se practica atunci cand te angajezi sa lucrezi la o societate de taximetrie;

Instanta de fond a apreciat legala conventia verbala “incheiata cu paratul”, ca banii incasati de reclamant pentru munca prestata in zilele de sambata si duminica, sa-i revina acestuia, dar nu a mai considerat valabila conventia verbala dintre parti privind modalitatea de incasare a banilor cu titlul de salariul, retinand ca nu s-a facut dovada platii salariului catre intimatul reclamant.

Asa cum a recunoscut si intimatul reclamant, la interpelarea instantei, dar si din cele relatate de martor, in sistemul de lucru de taximetrie, salariatul ii da zilnic angajatorului 50 lei din incasarile zilnice, iar restul incasarilor ii ramane acestuia cu titlul de salariul. A mai aratat martorul ca, din incasarile zilnice, se acoperea salariul lunar, fiind luni in care se incasa mai mult decat salariul lunar, dar si luni in care se incasa mai putin, rezultand ca, prin compensare, se acoperea salariul lunar cuvenit.

Instanta de fond omite a avea in vedere si sustinerea martorului, necontestata de reclamant, ca incasarile din zilele de sambata si duminica ramaneau in integralitate reclamantului, considerand valabila conventia dintre parti in acest sens, desi nici aceasta modalitate nu este tocmai conforma cu dispozitiile legislatiei muncii.

Apreciaza ca instanta de fond trebuia sa considere valabila conventia verbala dintre parti sub toate aspectele Ia care partile s-au referit, asa cum au fost confirmate de martor si necontestate de intimatul reclamant, si nu numai cu privire la o parte dintre ele, cum s-a retinut.

Adica, daca s-a apreciat ca fiind legala conventia partilor privind insusirea incasarilor de catre reclamant pentru munca din zilele de sambata si duminica, pe linga salariul cuvenit, de ce n-ar fi legala si conventia privind includerea acestor incasari in sumele cuvenite ca salariul pentru lunile in care incasarile au fost mai mici decat salariul lunar, putandu-se considera astfel ca s-a realizat plata integrala a drepturilor salariale lunare.

In concluzie, apreciaza ca instanta de fond trebuia sa acorde valoare probatorie atat declaratiei martorului, in integralitatea celor relatate, cat si sustinerilor partilor, facute la interpelarea instantei.

Instanta de fond nu a apreciat ca proba nici recipisele postale cu care i-au fost expediate contestatorului drepturile banesti aferente concediului de odihna pe anul 2013 si 2014 si pe care le-a depus la dosarul cauzei.

Fata de cele aratate, solicita sa fie admis apelul, sa fie anulata hotararea apelata, iar, pe fond sa fie respinsa cererea intimatului reclamant ca neintemeiata.

Prin intampinarea formulata, intimatul S. N. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Sustine intimatul ca in mod corect instanta de fond a anulat decizia nr. 1/25.03.2014 retinand ca, in raport de art. 81 al. 7 si 8 legea 53/2003, demisia se da din initiativa salariatului si nu la solicitarea angajatorului, o asemenea chestiune fiind de neacceptat; actul unilateral de vointa nu se poate concilia cu un act de forta al angajatorului, ca si conditie prealabila angajarii, acest lucru echivaland cu o constrangere psihica ce loveste actul cu nulitatea.

Plata salariului se dovedeste cu statele de plata - art. 168 al. 1 legea 53/2003 - sau alte documente justificative (viramente bancare, extrase cont, etc.) ori din probele administrate nu s-a dovedit ca s-a achitat salariul pe lunile aprilie, mai iunie, iulie 2013, martie 2014 si contravaloarea concediului de odihna asa incat solutia fondului este corecta si sub acest aspect.

Sustinerile privind valorificarea partiala a declaratiilor martorilor audiati sunt neintemeiate; apelanta nu face decat sa interpreteze intr-o maniera proprie afirmatiile martorilor intrebandu-se retoric - plecand de la afirmatii ale acestora - de ce nu se pot aprecia ca legale prezumate conventii verbale - in contra si peste contractul de munca - atata vreme cat s-ar fi apreciat de catre instanta ca valabila conventia cat priveste zilele de sambata si duminica; o asemenea sustinere nu reprezinta un veritabil motiv de apel intrucat instanta de control judiciar nu poate schimba solutia fondului pe presupuneri ale apelantei si pe extensii ale acesteia cat priveste declaratiile martorilor - in conditiile in care martorii nu au afirmat sau sustinut aceste extensii.

Analizand apelul declarat, potrivit dispozitiilor art. 477 C. pr. civ., in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:

Din probele administrate in cauza, coroborate cu sustinerile paratei din intampinarea depusa la dosarul de fond, rezulta fara putinta de tagada faptul ca la nivelul societatii apelante se practica scrierea si semnarea de catre angajat, la momentul incheierii contractului individual de munca cu aceasta societate, a unei cereri de demisie, fara a se completa data incetarii raporturilor de munca .

Nu are relevanta faptul ca o asemenea maniera de a proceda ar exista cu privire la toate societatile de taximetrie, asa cum invoca apelanta . Relevant este faptul ca, in ceea ce il priveste pe intimatul-reclamant, decizia de incetare a raporturilor de munca care face obiectul contestatiei de fata, se intemeiaza pe o asemenea cerere de demisie, scrisa si semnata la momentul angajarii . Ne afam deci in prezenta unei  asa-zise demisii „in alb “, prin aceasta expresie intelegandu-se faptul ca data de la care urmau sa inceteze raporturile de munca dintre parti nu a fost stabilita de catre angajat, ci de societatea angajatoare .

Nu poate fi primita ca intemeiata nicio justificare a apelantei cu privire la existenta unei asemenea practici la nivelul societatii, cum ar fi asigurarea impotriva deteriorarii autovehiculului proprietatea companiei si plecarii intempestive a angajatului . Exista cai legale de urmari in justitie a unui angajat care produce prejudicii societatii angajatoare, acestea fiind singurele permise de lege in acest scop .

Demisia este un act unilateral de vointa cu consecinte grave si, pentru a produce efecte,consimtamantul  trebuie sa fie valabil exprimat, in sensul ca vointa persoanei care emite actul nu trebuie sa fie viciata .

Potrivit dispozitiilor art. 1204 Cod civil „consimtamantul partilor trebuie sa fie serios, liber si exprimat in cunostinta de cauza “.

Curtea subliniaza ca este de esenta incetarii raporturilor de munca prin demisie ca vointa angajatului sa fie liber exprimata la data la care se depune o asemenea cerere . Prin urmare nu se poate trunchia manifestarea de vointa a angajatului, in sensul ca nu se poate sustine ca acesta trebuie sa-si exprime vointa doar cu privire la incetarea raporturilor de munca, nefiind necesar consimtamantul acestuia cu privire la data de la care demisia sa produca efecte .

In cauza de fata, dincolo de viciul de consimtamant invocat- violenta, a carui existenta nu s-a dovedit de intimat, Curtea constata ca nu a existat un consimtamant liber exprimat al angajatului cu privire la incetarea raporturilor de munca incepand cu data de 25 03 2014, lipsa ce se poate  sanctiona doar cu nulitatea deciziei de incetare a raporturilor de munca .

Efectul constatarii nulitatii deciziei de incetare a raporturilor de munca dintre parti nu poate fi decat repunerea acestora in situatia anterioara emiterii respectivei decizii . Cu alte cuvinte se va aprecia ca aceste raporturi de munca nu au incetat niciodata in mod valabil si, potrivit dispozitiilor art. 80 art. 279 , se impune reintegrarea reclamantului pe postul si functia detinute anterior emiterii acestei decizii, precum si plata de despagubiri egale cu salariile majorate, indexate si reactualizate si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data de emiterii deciziei anulate si pana la reintegrarea efectiva.

Prin urmare instanta de fond a solutionat in mod legal si temeinic contestatia formulata impotriva deciziei de incetare a raporturilor de munca .

A invocat apelanta si faptul ca instanta de fond a apreciat legala conventia verbala incheiata  intre parti, ca banii incasati de reclamant pentru munca prestata in zilele de sambata si duminica, sa-i revina acestuia, dar in mod nejustificat nu a mai considerat valabila conventia verbala dintre parti privind modalitatea de incasare a banilor cu titlul de salariul, retinand neintemeiat ca nu s-a facut dovada platii salariului catre intimatul reclamant.

In realitate ne aflam in prezenta a doua categorii diferite de pretentii, cele reprezentand drepturi salariale ci cele reprezentand alte drepturi banesti  stabilite de comun acord de parti .

Instanta de fond a apreciat in mod legal ca nu se poate face dovada platii drepturilor salariale prevazute in contractul individual de munca prin administrarea probei testimoniale in dovedirea existentei unei conventii verbale intre parti privind modalitatea de plata a drepturilor salariale.

Potrivit dispozitiilor art. 168 din art. 279 „plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata, precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit .”

Prin urmare dispozitiile Codului muncii impun ca dovada platii salariului sa se faca prin inscrisuri-state de plata semnate de angajat sau alte documente justificative. Pe cale de consecinta nu exista temei legal de a avea in vedere o conventie verbala a partilor ca proba in sensul  platii drepturilor salariale catre angajat. Acesta este motivul pentru care instanta de fond nu a dat valoare probatorie declaratiei de martor in acest sens .

Apelanta a facut dovada platii salariului catre intimat, prin state de plata semnate de acesta, insa doar pentru anumite luni din intervalul in care a fost angajat al societatii . Pe cale de consecinta instanta de fond a obligat parata sa ii plateasca reclamantului drepturile salariale pentru lunile aprilie, mai, iunie, iulie - 2013 si martie 2014, pentru care societatea nu a prezentat state de plata salarii semnate de reclamant.

Pe de alta parte din declaratia martorului nu rezulta cele sustinute de apelanta, respectiv faptul ca partile din prezenta cauza ar fi convenit ca sa se scada din salariu sumele incasate de angajat sambata si duminica, cuvenite pentru lunile in care incasarile au fost mai mici decat salariul lunar.

Apelanta refuza practic sa respecte contractul individual de munca incheiat intre parti si sa-si indeplineasca obligatia de plata a salariului catre angajat. Indiferent de orice conventie verbala existenta intre parti cu privire la modalitatea de insusire a incasarilor realizate sambata si duminica, atata timp cat partile au convenit plata catre angajat a unui anumit cuantum al salariului lunar in contractul individual de munca, angajatorul are obligatia de plata a salariului in acest cuantum.

Recipisele postale depuse la dosarul de fond de catre apelanta-parata (filele 48-49) nu fac dovada platii efective catre reclamant a contravalorii concediului de odihna neefectuat in 2013 si 2014, astfel cum se sustine in cererea de apel. Aceste inscrisuri sunt doar niste tichete recomandate, care nu dovedesc ce anume s-a trimis reclamantului, daca a fost o suma de bani, in ce cuantum si cu ce titlu a fost platita acestuia, iar mentiunile olografe de pe aceste tichete provin exclusiv de la angajator si nu pot face dovada sustinerilor acestora .

Pentru considerentele aratate, Curtea, in baza art. 480 C. pr. civ., va respinge, ca nefondat, apelul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de parata  SRL, cu sediul in A., . 68, Jud. Teleorman, avand CUI xx,  impotriva sentintei civile nr. 1644/19.11.2014, pronuntata de pronuntata de Tribunalul Teleorman - Sectia Conflicte de munca, Asigurari sociale si C. Administrativ si Fiscal - complet specializat pentru conflicte de munca si asigurari sociale, in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu reclamantul S. N., identificat cu CNP..., domiciliat in A., . 81C, Jud. Teleorman, ca nefondat.