Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin sentinta civila nr. 7256/25.07.2013 pronuntata in dosarul nr. ...X, Tribunalul Bucuresti - Sectia a-VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a admis in parte cererea privind pe reclamanta M. F. in contradictoriu cu parata Fundatia C. Delta; a anulat decizia de concediere nr. 40/29.11.2012 si a obligat-o pe intimata la reincadrarea contestatoarei pe functia detinuta anterior concedierii, a obligat intimata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul de la data concedierii, 01.12.2012, si pana la reintegrarea efectiva. De asemenea, a obligat intimata sa plateasca contestatoarei suma de 69. 279 lei, reprezentand drepturi salariale neachitate pentru perioada ianuarie - noiembrie 2012. Totodata, a obligat intimata sa plateasca contestatoarei dobanda legala pentru suma de 69. 279 lei, de la data scadentei, pana la plata integrala a drepturilor salariale. A mai respins capatul de cerere referitor la plata daunelor morale, ca neintemeiat si a luat act de faptul ca contestatoarea urmeaza a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.

In considerente a retinut ca intre parti s-au stabilit raporturi de munca in baza contractului individual de munca nr. 92/23.12.2011 incepand cu data de 01.01.2012, contestatoarea fiind angajata in functia de specialist relatii publice.

Prin Decizia nr. 355/01.11.2012 emisa de intimata, Presedintele fundatiei, avand in vedere concluziile Raportului Relatii Publice si al Directiei Financiare, a decis desfiintarea unui post din cadrul departamentului Relatii Publice.

Prin Decizia de concediere nr. 356/05.11.2012 emisa de intimata s-a decis desfiintarea unui post de specialist in relatii publice si acordarea unui preaviz de 20 de zile persoanei care ocupa postul desfiintat.

Prin Notificarea de preaviz nr. 357/01.11.2012 emisa de intimata, contestatoarea a fost informata cu privire la desfiintarea postului pe care il ocupa in structura angajatorului si cu privire la faptul ca beneficiaza de un preaviz de 20 de zile lucratoare in perioada 01.11.xxxx12.

Prin Decizia de concediere nr. 40/29.11.2012 intimata a decis incetarea contractului de munca al contestatoarei incepand cu data de 01.12.2012, aceasta decizie mentionand si faptul ca notificarea de preaviz nr. 357/05.11.2012 face parte integranta din decizia de concediere.

Decizia nr. 355/01.11.2012, Decizia de concediere nr. 356/05.11.2012, Notificarea de preaviz nr. 357/01.11.2012 si Decizia de concediere nr. 40/29.11.2012 i-au fost comunicate sub semnatura intimatei la data de 24.01.2013, data la care i-a fost comunicata contestatoarei si adeverinta nr. 364/29.11.2012, precum si adeverinta nr. 367/20.12.2012.

Potrivit certificatelor de concediu medical depuse de contestatoare (f. 19-21), aceasta s-a aflat in incapacitate temporara de munca in perioada 30.10.xxxx12.

Instanta a retinut ca pentru perioada ianuarie - noiembrie 2012, intimata a achitat doar partial drepturile salariale cuvenite contestatoarei potrivit contractului individual de munca.

Contestatoarea a solicitat anularea deciziei de concediere pentru lipsa conditiilor de forma, aratand ca aceasta mentioneaza un termen de 30 de zile de contestare a deciziei in fata instantelor de judecata, in loc de termenul de 45 de zile prevazut de Codul Dialogului Social. Instanta a constatat ca in cauza erau intr-adevar aplicabile prevederile art. 211 lit. a din Legea nr. 62/2011, text de lege care a modificat implicit prevederile art. 268 alin. 1 lit. a din art. 279 , avand in vedere ca ambele sunt legi generale in ceea ce priveste relatiile sociale de munca, iar Legea nr. 62/2011 a fost adoptata ulterior Codului muncii.

Cu toate acestea, indicarea unui termen gresit nu echivaleaza cu omisiunea indicarii unui asemenea termen care sa duca la anularea de plano a deciziei de concediere cat timp spre exemplu, in lipsa indicarii unei sanctiuni in mod expres, partea ar trebui sa releve si vatamarea produsa si faptul ca nu putea fi inlaturata altfel, ceea ce in speta nu s-a realizat. Astfel cererea a fost introdusa la mai putin de 30 de zile de la momentul comunicarii deciziei, cu respectarea termenului legal si astfel, contestatoarea nu se poate prevala de existenta unei vatamari in acest sens.

Pe de alta parte, conform art. 60 alin. 1 din art. 279 :  “Concedierea salariatilor nu poate fi dispusa:   a) pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii”, iar potrivit art. 75 alin. 3 din art. 279 : “in situatia in care in perioada de preaviz contractul individual de munca este suspendat, termenul de preaviz va fi suspendat corespunzator, cu exceptia cazului prevazut la art. 51 alin. (2)”, in vreme ce art. 50 alin. 1 lit. b din acelasi act normativ prevede urmatoarele: “Contractul individual de munca se suspenda de drept in urmatoarele situatii:  b) concediu pentru incapacitate temporara de munca”.

Aplicand aceste texte de lege la situatia de fapt retinuta anterior, instanta constata ca intimata nu a respectat aceste prevederi legale si a dispus concedierea contestatoarei in timpul concediului medical, stabilit ca atare prin certificatele medicale depuse la dosar.

Astfel, in perioada 30.10.xxxx12, contestatoarea s-a aflat in incapacitate temporara de munca, iar in aceasta perioada intimata a emis urmatoarele decizii privitoare la concediere: Decizia nr. 355/01.11.2012 prin care intimata decis desfiintarea postului, Decizia de concediere nr. 356/05.11.2012, prin care a decis desfiintarea postului ocupat de contestatoare, Notificarea de preaviz nr. 357/01.11.2012, prin care contestatoarea era notificata cu privire la concediere si la perioada de preaviz. Prin urmare, doar actul final al concedierii, respectiv Decizia de concediere nr. 40/29.11.2012 a fost emis dupa ce contestatoarea terminase concediul medical, insa chiar si in acest conditii, instanta constata ca acest act face referire expresa la Notificarea de preaviz nr. 357/01.11.2012, care a mentionat perioada de preaviz ca fiind efectuata in perioada 01.11.xxxx12, cu toate ca, in buna parte, mai precis in perioada 01.11.xxxx12, intimata ar fi trebuit sa constate ca dreptul de preaviz al contestatoarei a fost suspendat, iar decizia de concediere nu mai respecta, in aceste conditii, dreptul de preaviz al salariatului, astfel cum prevede legea.

Apararea intimatei potrivit careia ea nu fusese instiintata de contestatoare cu privire la concediul medical in care aceasta s-a aflat in perioada 30.10.xxxx12 urmeaza a fi inlaturata de instanta, intrucat in adeverinta nr. 367/20.12.2012 emisa chiar de intimata si comunicata contestatoarei, intimata a mentionat perioadele 01.10.xxxx12, respectiv 01.11.xxxx12, ca fiind perioade in care contestatoarea s-a aflat in concediu medical (f. 16-17), ceea ce dovedeste faptul ca intimata a cunoscut faptul ca in perioada in care a emis deciziile referitoare la concedierea contestatoarei, aceasta s-a aflat in incapacitate temporara de munca.

Pentru aceste motive, intrucat dreptul de preaviz al contestatoarei nu a fost respectat, iar concedierea acesteia a fost dispusa in perioada in care contestatoarea s-a aflat in incapacitate temporara de munca, instanta  a admis primul capat de cerere si a anula decizia de concediere nr. 40/29.11.2012 emis de intimata.

In temeiul art. 78 din art. 279 , avand in vedere anularea deciziei de concediere, instanta  a dispus  reincadrarea contestatoarei in functia si postul detinut anterior concedierii si, totodata, in baza aceluiasi text de lege, instanta  a dispus obligarea angajatorului la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii, 01.12.2012, si pana la reintegrarea efectiva.

In privinta capatului de cerere referitor la obligarea intimatei la achitarea drepturilor salariale restante, instanta constata ca la termenul din data de 25.07.2013, contestatoarea a formulat o cererea de restrangere a pretentiilor, prin care a aratat ca solicita obligarea paratei la plata sumei totale de 69. 279 lei, reprezentand drepturi salariale neachitate pentru perioada ianuarie - noiembrie 2012.

Instanta,  a mai retinut ca prin intampinarea depusa la primul termen de judecata, parata a recunoscut ca a achitat doar partial drepturile salariale ale contestatoarei si a aratat ca acest lucru s-a intamplat ca urmare a faptului ca angajatorul opereaza cu bani proveniti din fondurile structurale, intreaga linie POSDRU in Romania fiind blocata in cursul anului 2012.

Instanta a retinut dispozitiile art. 40 alin. 2 lit. c si f art. 279 ,referitoare la obligatiile angajatorului.

Corelativ cu aceste obligatii ale angajatorului, potrivit art. 39 alin. 1 lit. a art. 279 , „salariatul are, in principal, urmatoarele drepturi: dreptul la salarizare pentru munca depusa”.

De altfel, aceste drepturi si obligatii corelative se regasesc si in contractul de munca incheiat intre parti, respectiv la pct. M alin. 1 lit. a. Prin contract insusit prin semnatura reprezentantului sau, intimata si-a asumat astfel obligatia de a acorda salariatilor sai „toate drepturile ce decurg din contractul individual de munca”.

Totodata, au fost retinute dispozitiile art. 166 alin. 1, art. 166 alin. 4, art. 169 alin. 1 art. 279 .

Potrivit art. 163 al. 1 din art. 279 , plata salariului se dovedeste prin semnarea statelor de plata precum si prin orice alte documente justificative care demonstreaza efectuarea platii catre salariatul indreptatit.

Apararea intimatei referitoare la faptul ca nu a avut cum sa achite drepturile salariale ale contestatoarei in conditiile in care ea opera cu bani proveniti din fondurile structurale, urmeaza a fi inlaturata de instanta, avand in vedere caracterul alimentar al salariului din perspectiva salariatului si obligatia angajatorului de a achita lunar salariul. Pe de alta parte, conditiile referitoare la modalitatea de constituire a patrimoniului sau erau cunoscute angajatorului inca de dinainte de semnarea contractului individual de munca, iar aceste conditii nu au reprezentat o piedica in cale angajatorului in a se obliga sa suporte un salariu ridicat pretins de contestatoare la momentul semnarii contractului individual de munca, astfel incat, intimata nu se poate prevala de aceste aparari pentru a nu achita salariatului sau salariu stabilit la momentul incheierii contractului individual de munca.

Fata de considerentele expuse, instanta  a obligat pe intimata la plata catre contestatoare a sumei de 69. 279 lei, reprezentand drepturi salariale neachitate pentru perioada ianuarie - noiembrie 2012, suma stabilita avandu-se in vedere dovezile depuse de intimata de plata partiala a drepturilor salariale cuvenite contestatoarei.

Pentru aceasta suma, intimata  a obligat la plata catre contestatoare si a dobanzii legale de la data scadentei (dat fiind caracterul alimentar al obligatiei intimatei de plata a salariului), pana la data platii efective, in vederea repararii integrale a prejudiciului suferit de catre contestatoare.

In privinta aspectelor referitoare la obligarea intimatei la plata daunelor morale, instanta retine ca pretinsele daune aduse imaginii contestatoarei, provocate de concedierea nelegala si neplata la termen a salariului, nu au fost dovedite pentru a justifica angajarea raspunderii patrimoniala a intimatei in conditiile art. 253 alin. 1 din art. 279 , acestea reprezentand simple afirmatii ale contestatoarei. Astfel, din probele administrate nu rezulta masura in care drepturile personal nepatrimoniale ale contestatoarei au fost afectate, astfel ca nu se pot acorda despagubiri pentru suferinta de ordin moral, acest capat de cerere a fost respins, ca neintemeiat.

In baza art. 274 C. pr. civ., instanta  a luat act de faptul ca contestatoarea a solicita cheltuieli de judecata pe cale separata.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs motivat in termen legal  recurenta Fundatia C. Delta.

Prin recursul formulat, dupa reluarea situatiei de fapt care a stat la baza deciziei contestate, recurenta a aratat ca intelege sa critice sentinta civila nr. 7256 din 25.07.2013 cu privire la urmatoarele aspecte:

Judecatorul fondului a considerat ca emiterea Notificarii de preaviz nr. 357/01.11.2012 prin care s-a stipulat durata si perioada de preaviz pentru intimata-reclamanta, in asa-zisa perioada de incapacitate temporara de munca a acesteia din urma atrage dupa sine anularea deciziei de concediere care, desi nu a fost emisa in perioada in care intimata-reclamanta s-a aflat in concediu medical, face referire in cuprinsul acesteia la notificarea de preaviz. In opinia instantei de fond, emiterea preavizului in perioada de incapacitate temporara de munca reprezinta o cauza de nulitate a deciziei de concediere, chiar daca aceasta din urma nu a fost emisa intr-o atare perioada.

Intimata-reclamanta a invocat in cuprinsul cererii de chemare in  judecata nelegalitatea deciziei de concediere, argumentand ca in perioada 01.11.xxxx12 s-a aflat in concediu medical iar Notificarea de preaviz nr. 357/01.11.2012 prin care s-a stipulat durata si perioada de preaviz si anume 20 de zile respectiv 01.11.xxxx12 a cuprins exact perioada de incapacitate temporara de munca a reclamantei, prevalandu-se astfel de dispozitiile art. 60 alin. (l) lit. a) art. 279 care prevede interdictia concedierii pe perioada incapacitatii temporare de munca a salariatului.

Insa in temeiul art. 36 din O.U.G. nr. 158/2005 certificatul de concediu medical se prezinta platitorului pana cel mai tarziu la data de 5 a lunii urmatoare celei pentru care a fost acordat concediul. Sigur, concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca (art. 60 alin. (1) lit. a) din art. 279 republicat), stabilita prin certificat medical, intrucat contractul individual de munca se suspenda de drept in situatia concediului pentru incapacitate temporara de munca. Conditia esentiala pentru ca aceasta interdictie sa-si produca efectele o constituie indeplinirea obligatiei angajatului de a prezenta certificatul medical.

Intimata-reclamanta nu a adus la cunostinta conducerii Fundatiei situatia de fapt, nu a comunicat certificatul medical pana in ziua a 5  a lunii urmatoare celei pentru care a fost acordat, iar recurenta, cu buna credinta, pentru a o ajuta pe aceasta, a facut documentele necesare dosarului de somaj.

Adeverinta emisa de recurenta in data de 20.12.2012, dupa cum instanta corect a retinut, a fost emisa la cererea intimatei pentru a putea sa-si depuna dosarul de somaj si este emisa ulterior datei de 05.12.2012, data pana la care F. M. trebuia sa depuna la sediul Fundatiei certificatele medicale. Contestatoarea a fost de acord, initial, cu desfiintarea postului, aspect ce reiese implicit din faptul ca aceasta a intrat in concediu medical in data de 01.11.2012, pe data de 31.10.2012(miercuri) fiind la serviciu, iar decizia de reorganizare si Notificarea de preaviz au fost emise in data de 01.11.2012, data la care dna F. M. nu anuntase ca a intrat din nou in concediu medical.

Prin urmare, neindeplinirea  unei atare obligatii ce incumba intimatei -reclamante nu poate constitui o culpa a  recurentei in ceea ce priveste intocmirea documentelor necesare concedierii pentru motive care nu in de persoana salariatului.

Mai mult decat atat, astfel cum a aratat si in fata instantei de fond, nu decizia de concediere a fost emisa in perioada in care reclamanta se afla in incapacitate temporara de munca, ci notificarea de preaviz, ceea ce inseamna ca din moment ce in perioada de preaviz, contractul individual de munca este suspendat de drept rezulta ca si termenul de preaviz va fi suspendat in mod corespunzator. Aceasta nu echivaleaza insa cu o cauza de nulitate de deciziei de concediere, cu atat mai mult cu cat aceasta s-a dispus in afara perioadei de incapacitate temporara de munca. Cel mult se poate vorbi despre o prelungire a perioadei de la care incepe sa-si produca efectele decizia de concediere insa aceasta nu reprezinta o cauza de nulitate.

Reclamanta nu a adus la cunostinta recurentei despre o atare situatie (existenta unui concediu medical), prevalarea ulterioara de aceste efecte ale certificatului medical realizandu-se cu rea-credinta, doar in scopul inlaturarii concedierii.

Avand in vedere cele expuse anterior,  recurenta considera ca in mod gresit instanta de fond si-a intemeiat solutia de admitere a contestatiei si deci, de anulare a deciziei de concediere, pe motivul emiterii notificarii de  preaviz in perioada in care  intimata-reclamanta s-a aflat in incapacitate temporara de munca. Pe de o parte, o atare situatie nu a fost adusa la cunostinta angajatorului cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare iar pe de alta parte aceasta nu constituie o cauza de nulitate a deciziei de concediere, aceasta din urma suferind modificari in ceea ce priveste termenul de la care incepe sa-si produca efectele.

Practic aceasta este singura justificare a judecatorului fondului pentru care s-a dispus anularea deciziei de concediere iar neincuviintarea administrarii probei cu interogatoriu si martori in vederea dovedirii celor cuprinse in intampinare echivaleaza cu o lipsa a rolului activ al judecatorului in aflarea adevarului. In ipoteza in care  instanta de recurs va imbratisa opinia recurentei si va considera ca neindeplinirea unei obligatii legale de catre intimata-reclamanta corelativ cu emiterea deciziei de concediere in afara unei eventuale perioade de incapacitate temporara nu sunt de natura sa conduca la anularea deciziei de concediere,  recurenta considera ca se impune casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei la instanta de fond in vederea administrarii probatoriului astfel cum acesta a fost solicitat. Aceasta intrucat este necesar a se demonstra pe de o parte, intentia reala a partilor care nu a vizat niciodata o concediere reala ci s-a incercat adoptarea unei solutii strict in avantajul  intimatei-reclamante iar pe de alta parte, conventia partilor si natura drepturilor salariale care erau platite catre toti angajatii  recurentei cu bani proveniti exclusive din fondurile structurale si deci, acceptarea acestora din urma in ceea ce priveste conditiile si riscurile pe care le presupune operarea cu bani proveniti exclusive din aceste fonduri,

Cu privire la solicitarea ce vizeaza retinerea cauzei spre rejudecare si respingerea contestatiei ca neintemeiata,  recurenta solicita instantei sa se aplece asupra temeiniciei deciziei de concediere, dupa cum urmeaza:

Ca urmare a blocajului liniei POSDRU in cursul anului 2012 prin sistarea finantarii proiectelor din fonduri structurale de catre Comisia Europeana si a intarzierilor la plata catre Bugetul de Stat si bugetele de Asigurari Sociale, conturile generale ale Fundatiei Culturale Delta au fost blocate, generand astfel blocarea oricaror  activitatii care nu fac parte din proiectele finantate din fonduri structurale. Din fondurile destinate proiectelor finantate din fonduri structurale se pot face doar plati ale activitatilor desfasurate in cadrul implementarii acestora. Astfel, prin Decizia nr. 358/01.11.2012 a fost aprobata noua Organigrama a recurentei fiind desfiintate toate posturile existente in structura generala, urmand ca activitatile, altele decat cele din proiectele finantate din fonduri structurale, sa fie realizate exclusiv prin voluntari. De asemenea, prin Decizia nr. 355/01.11.2012 s-a decis desfiintarea unui numar de 1 post din cadrul departamentului Relatii Publice, avand la baza dificultatile economice despre care am facut vorbire in expunerea situatiei de fapt, urmata de Decizia nr. 356/05.11.2012 privind desfiintarea postului de Specialist in relatii publice.

S-a parcurs astfel un proces de reorganizare a activitatii, excedand notiunii de reorganizare a persoanei juridice, in sensul ca reorganizarea a privit structura interna a institutiei, compartimentele sale, procedand la adoptarea de masuri organizatorice in vederea desfasurarii in continuare a activitatii in cele mai bune conditii.

Desfiintarea postului detinut de reclamanta a fost efectiva, in sensul ca postul a fost suprimat din schema organizatorica, nemaifigurand in noua organigrama.

Prin urmare, a respectat in totalitate conditiile legale pentru desfiintarea postului de Specialist in relatii publice, desfiintare cu caracter legal si efectiv, prin raportare la normele care reglementeaza activitatea recurentei, urmare a implementarii celor doua proiecte. Nu se poate vorbi despre caracterul nereal si neefectiv al unei atare desfiintari a locului de munca de vreme ce intreaga activitate a  recurentei a fost conditionata de blocarea fondurilor structurale.

Prin adresa nr. 85/16.04.2013 i s-a adus la cunostinta dnei F. M. faptul ca au fost deblocate platile proiectelor finantate din fonduri structurale, astfel ca subscrisa urma sa reia toate activitatile din proiectele pe care le implementeaza, fiind notificata in vederea reangajarii sale pe postul detinut anterior, fara examen, concurs sau perioada de proba. Orice salariat care ar fi fost afectat de masura unei concedieri pentru motive care nu tin de persoana sa si ar fi fost notificat in scopul reluarii activitatii, considera ca ar fi raspuns afirmativ unei atare instiintari. Intimata a refuzat reintegrarea in functia detinuta anterior, invocand faptul ca instanta de judecata a fost deja investita cu solutionarea unei atare probleme, in detrimentul solutionarii pe cale amiabila a diferendului.

La data depunerii recursului in prezentul dosar, Fundatia C. Delta mai are de achitat salarii restante fata de dna F. M. in valoare de 29. 176 lei, sume aferente lunilor aprilie-septembrie 2012, in cadrul proiectului ID: xx, sens in care nici nu se mai poate vorbi de aplicarea unei dobanzi legale pentru suma de 69. 279 lei pana la plata integrala a drepturilor salariale.

In data de 03.10.2013, Fundatia C. Delta a trimis adresele 245 si 246 Cabinetului de avocatura R. D., respectiv dnei F. M., prin care i s-a solicitat predarea Rapoartelor de activitate si livrabilele aferente lunilor august 2912 - septembrie 2012, pentru a putea face plata salariilor aferente acestor luni in cadrul proiectului ID:xx.

Asa cum recurenta a aratat anterior, blocarea fondurilor structurale in anul 2012 a determinat o imposibilitate obiectiva de indeplinire  a acestei obligatii astfel ca acesteia  nu i se poate imputa niciun fel de culpa, dand dovada de buna credinta si efectuand demersuri in vederea gasirii unor solutii optime pentru solutionarea acestui diferend.

Fata de cele mentionate,  recurenta solicita instantei sa constate faptul ca nu se poate calcula dobanda legala datorata, pentru suma de 69. 279 lei, pana la plata integrala a drepturilor salariale, intrucat reclamanta-intimata nu a dorit sa-si ridice drepturile salariale cand acestea au fost transmise prin posta, producand dobanda din culpa dnei F. M., astfel incat nu i se poate imputa Fundatiei Culturale Delta dobanda aferenta perioadei in care banii nu au fost ridicati.

Analizand actele si lucrarile dosarului, Curtea constata urmatoarele:

Principalul considerent pentru care prima instanta a anulat decizia de concediere a fost faptul ca angajatorul nu ar fi respectat prevederile art. 60 alin. 1 din art. 279 si ar fi dispus concedierea contestatoarei in timpul concediului medical, stabilit ca atare prin certificatele medicale depuse la dosar.

Critica recurentei sub aspectul nulitatii deciziei de concediere din cauza nerespectarii dispozitiilor art. 60 lit. a art. 279 sunt intemeiate, in cauza fiind incident motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.

Potrivit acestor prevederi legale, concedierea salariatilor nu poate fi dispusa pe durata incapacitatii temporare de munca, stabilita prin certificat medical conform legii.

Legea stabileste interdictia emiterii deciziei prin care este dispusa concedierea pe durata incapacitatii temporare de munca. Fata de aceasta situatie, angajatorul nu putea dispune, nu putea lua masura daca salariata se afla la momentul respectiv in incapacitate temporara de munca, fara ca interdictia sa priveasca actele premergatoare concedierii.

Dispozitiile art. 60 al. 1 lit. a art. 279 reprezinta o norma de protectie a salariatului aflat intr-o situatie nefavorabila, in care nu si-ar putea proteja drepturile.

Dar, asa cum rezulta din probatoriul administrat in cauza, la data de 29.11.2012, cand a fost emisa decizia de concediere, salariata nu era in concediu medical, certificatele de la dosar dovedind existenta unei incapacitati temporare de munca din motive medicale in perioada 1.10.xxxx12, aspect sustinut si in cererea introductiva de instanta.

Fata de aceste aspecte, Curtea retine ca la momentul dispunerii concedierii, salariata nu se afla in incapacitate temporara de munca.

Faptul ca preavizul si actele care au stat la baza concedierii au fost emise in perioada incapacitatii temporare de munca nu afecteaza validitatea deciziei contestate, deoarece interdictia se refera exclusiv la concediere, momentul dispunerii acesteia neputand fi in perioada concediului medical.

Incapacitatea temporara de munca a salariatei nu impunea nicio restrictie, potrivit legii, in ceea ce priveste emiterea notificarii de preaviz sau a actelor angajatorului prin care se hotarase asupra reorganizarii interne prin desfiintarea unor posturi.

Efectul principal al incapacitatii temporare de munca dovedite cu certificate medicale este suspendarea raporturilor juridice de munca pe durata acesteia. Efectul suspendarii se rasfrange si asupra termenului de preaviz, aspect corect retinut de prima instanta, in sensul ca determina suspendarea acestui termen, dar nu afecteaza valabilitatea notificarii prin care acesta a fost comunicat. Chiar daca, in speta, notificarea a fost emisa pe durata incapacitatii temporare de munca, aceasta este pe deplin valabila, singurul efect al concediului medical asupra preavizului fiind suspendarea care intervine si cu privire la acest termen. Deci, incapacitatea temporara de munca nu afecteaza notificarea prin care a fost emis preavizul si nici decizia dispusa ulterior incetarii incapacitatii, ci determina doar suspendarea termenului de preaviz, care isi continua cursul dupa concediul medical.

Chiar daca decizia de concediere face referire expresa la Notificarea de preaviz nr. 357/01.11.2012 si chiar daca in notificare a fost mentionata perioada de preaviz (01.11.xxxx12),  perioada ce se suprapune partial cu durata concediului medical, aceste aspecte nu afecteaza valabilitatea deciziei nr. 40/29.11.2012, deoarece interdictia prevazuta de art. 60 al. 1 lit. a art. 279 se refera doar la dispunerea concedierii si nu la notificarea preavizului. Singurul efect al incapacitatii este suspendarea raporturilor juridice de munca si, in consecinta, asa cum prevede expres si art. 75 alin. 3 din art. 279 , suspendarea corespunzatoare a termenului de preaviz.

Dar faptul ca decizia face trimitere la durata preavizului specificata in notificare sau la data incetarii raporturilor de munca in functie de respectiva perioada de preaviz nu determina nulitatea concedierii, asa cum gresit a retinut prima instanta, preluand sustinerile contestatoarei. Singura consecinta a nerespectarii termenului de preaviz suspendat din cauza incapacitatii temporare de munca este asupra efectelor deciziei de concediere, incetarea raporturilor juridice de munca urmand a se produce doar dupa implinirea termenului respectiv.

In plus, angajatorul nu putea sa prevada incapacitatea de munca a salariatei daca aceasta nu a anuntat situatia respectiva si nu a depus certificatele medicale in termenul prevazut de lege. Eliberarea adeverinteinr. 367 nu dovedeste indeplinirea obligatiei legale de a depune certificatele medicale la angajator in termenul prevazut de lege, deoarece acestea trebuiau comunicate recurentei cel mai tarziu la data de 5.12.2012, iar data adeverintei este ulterioara acestui moment(20.12.2012), fara a demonstra ca angajatorul cunostea existenta incapacitatii de munca la data emiterii preavizului sau a actelor care au stat la baza deciziei de concediere, motiv pentru care vor fi inlaturate apararile intimatei pe acest aspect.

Inlaturand aspectele retinute de prima instanta in ceea ce priveste nulitatea deciziei de concediere, Curtea este chemata sa analizeze celelalte sustineri ale contestatoarei.

Faptul ca decizia de concediere si actele care au stat la baza ei au fost comunicate salariatei in ianuarie 2013 nu afecteaza valabilitatea acesteia, fiind prorogate efectele specifice deciziei, respectiv incetarea raporturilor juridice de munca, potrivit art. 77 art. 279 . Intr-adevar decizia a fost comunicata la data de 24.01.2013, dar dupa terminarea perioadei de concediu medical salariata avea obligatia sa se prezinte la serviciu, neexistand dovada unei incapacitati medicale ulterior datei de 27.11.2012, avand posibilitatea de a lua cunostinta de incetarea raporturilor de munca si anterior lunii ianuarie 2013. Mentiunile efectuate in Registrul de evidenta al salariatilor cu privire la data concedierii nu afecteaza valabilitatea deciziei de concediere, care isi va produce efectele de la data prevazuta de lege, angajatorul avand posibilitatea de a rectifica aceste mentiuni.

Intimata-contestatoare a mai sustinut ca decizia nu cuprinde explicarea efectiva a motivelor care au stat la baza desfiintarii postului. Critica acesteia poate fi analizata prin prisma conditiei de valabilitate prevazuta de art. 76 lit. a art. 279 , dar Curtea nu poate retine temeinicia acestor sustineri. In acest context, sub aspectul cerintelor de forma, art. 76 din Codul muncii prevede ca decizia de  concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea, durata preavizului, criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective si lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul pe care salariatul l-a avut la dispozitie pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64 din art. 279 .

Din continutul deciziei contestate si din actele care au stat la baza acesteia, Curtea constata ca respectiva concediere a fost motivata pe faptul desfiintarii postului ocupat de salariata, in baza art. 65 al. 1 art. 279 , actul decizional ce a stat la baza acesteia fiind decizia Presedintelui nr. 356/1.11.2011 de desfiintare a unui post ca urmare a reorganizarii activitatii.

Decizia contine elementul prevazut de art. 76 lit. a art. 279 , in sensul ca incetarea contractului individual de munca este motivata pe faptul desfiintarii locului de munca ocupat de salariata ca urmare a a reorganizarii activitatii angajatorului.

Tocmai acesta este motivul concedierii reglementate de art. 65 alin. 1 art. 279 , care prevede ca reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.

Legea nu prevede obligatia angajatorului de a detalia in ce consta reorganizarea, care au fost in concret motivele care au stat la baza acesteia si care ar fi urmarile reorganizarii. In cadrul controlului legalitatii deciziei, instanta este chemata sa verifice doar daca angajatorul a inserat motivul concedierii si acesta este desfiintarea postului ca urmare a reorganizarii activitatii. Existenta in concret a cauzelor respective este analizata in cadrul temeiniciei deciziei.

Sustinerile contestatoarei pe aspectul termenului prevazut in decizie in care se putea adresa instantei au fost corect inlaturate de prima instanta si nu exista critici in recurs pe acest aspect.

A mai invocat contestatoarea ca decizia nu are cauze reale, aspect care se refera la temeinicia concedierii dispuse de angajator. Sub acest aspect, Curtea va avea in vedere prevederile art. 65 al. 1 din art. 279 , potrivit carora cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie desfiintarea locului de munca determinata de  dificultatile economice prin care trece angajatorul, de transformarile tehnologice sau de reorganizarea activitatii acestuia,  desfiintare ce trebuie sa fie efectiva, reala si  serioasa (art. 65 al. 2 din art. 279 ).

Desfiintarea locului de munca este efectiva, atunci cand acesta este  suprimat din structura functional-organizatorica  a angajatorului, evidentiata in  statul de functii si organigrama, are o cauza reala cand prezinta un caracter obiectiv si este serioasa cand are la baza studii temeinice vizand imbunatatirea activitatii si nu  disimuleaza realitatea.

Sub acest aspect este de remarcat ca, din decizia contestata, cat si a celorlalte inscrisuri aflate la dosarul cauzei, reiese caracterul efectiv al  desfiintarii locului de munca, in  realitate avand loc o suprimare efectiva a acestuia din structura functional-organizatorica a angajatorului. Curtea a avut in vedere organigramele depuse de catre recurenta, din care rezulta desfiintarea efectiva si definitiva a postului de specialist in relatii publice(filele 90, 92,94,96 dosar fond).

Desfiintarea locului de munca a avut o cauza reala si serioasa, din actele care au stat la baza concedierii rezultand ca are la baza o analiza vizand necesitatea reorganizarii, fara a disimula realitatea.

Astfel, decizia de reorganizare interna a fost luata la nivel adunarii generale, aspect ce rezulta din decizia nr. 356, si a fost pusa in executare, potrivit statutului, prin actele presedintelui fundatiei. In acest sens au fost emise deciziile nr. 355/01.11.2012 si 356/5.11.2012 prin care s-a stabilit desfiintarea postului ocupat de intimata. Necesitatea reorganizarii activitatii este motivata pe faptul incetarii unor contracte care justificau activitatea unor resurse, a volumului scazut si insuficient de contracte si proiecte in derulare si a dificultatilor economice pe plan national si international.

Angajatorul a dovedit necesitatea reorganizarii, depunand la dosar inscrisuri din care rezulta ca la momentul respectivei decizii referitoare la structura interna a fundatiei, proiectele finantate din fonduri europene in care ere implicata salariata fusesera blocate, recurenta fiind in imposibilitate de a mai plati salariile convenite cu aceasta in conditiile in care nu ii mai erau rambursate sumele respective. Curtea nu poate retine sustinerile contestatoarei din cadrul notelor scrise de la fond in sensul ca activitatea fundatiei nu se rezuma la acele proiecte, motiv pentru care nu s-ar fi justificat desfiintarea postului sau, deoarece asa cum rezulta din deciziile nr. 4/xx/9.01.2012  si nr. 4/xx/9.01.2012  activitatea acesteia se desfasura si era remunerata exclusiv in cadrul proiectelor finantate din fonduri europene. Astfel, la filele99 si 100 din dosarul de fond au fost depuse cele doua decizii din care rezulta ca angajatorul a numit-o pe intimata in pozitia de Responsabil de comunicare si PR in cadrul proiectelor ID xx „Si noi vrem sa muncim. Accesul femeilor pe piata muncii” si ID63328 „Prevenirea si corectarea parasirii timpurii a scolii”, specificandu-se in mod expres ca va efectua cate jumatate de norma de lucru de 8 ore, conform contractului individual de munca, in cadrul fiecarui proiect(4 ore pe zi) si ca din salariul brut stabilit potrivit contractului se va deconta din fondurile fiecarui proiect contravaloarea fiecarei jumatati de norma.

Faptul ca activitatea salariatei se desfasura exclusiv in cadrul respectivelor proiecte rezulta si din fisa de post semnata de aceasta.

In aceste conditii, blocarea finantarii acestor proiecte in cursul anului 2012 a reprezentat o cauza reala si serioasa care a determinat reorganizarea interna prin desfiintarea postului ocupat de salariata-contestatoare. Mai mult, din motivarea cererii introductive nu rezulta critici concrete ale contestatoarei pe aspectul netemeiniciei concedierii, rezumandu-se doar sa afirme ca „desfiintarea postului detinut … nu are cauze reale”, or, asa cum am aratat, blocarea finantarii celor doua proiecte, in conditiile in care drepturile salariale ale intimatei erau suportate exclusiv din respectivele fonduri reprezinta o cauza reala si serioasa. In plus, nu s-a dovedit in nici un fel ca la baza concedierii ar fi stat alte motive decat cele invocate in decizie, fiind nesustinute apararile salariatei in sensul ca s-ar fi dorit indepartarea acesteia din cadrul fundatiei, neexistand indiciile unui abuz din partea angajatorului. In concluzie,  justificarea recurentei in sensul ca blocarea liniei POSDRU in Romania in anului 2012 si blocarea finantarii proiectelor din fonduri structurale de catre Comisia Europeana, cu consecinta  incetarii  tuturor activitatilor aferente celor doua proiecte, a reprezentat o cauza reala si serioasa pentru desfiintarea postului salariatei, in urma aprobarii unei noi organigrame a Fundatiei.

In concluzie decizia contestata este legala si temeinica, aceasta respectand dispozitiile legale in ceea ce priveste concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului, motiv pentru care contestatia este neintemeiata.

In consecinta, fata de dispozitiile art. 80 art. 279 , si cererile accesorii referitoare la reincadrarea salariatei si plata despagubirilor de la data concedierii la data reintegrarii sunt neintemeiate.

In ceea ce priveste criticile recurentei pe aspectul drepturilor salariale si a dobanzilor la care aceasta a fost obligata, Curtea constata ca sunt nefondate, deoarece plata ulterioara a unei parti a acestor debite nu inlatura obligatia debitorului de a acoperi prejudiciul creat creditorului prin executarea cu intarziere a obligatiei. In acest sens, corect au fost retinute dispozitiile art. 166 al. 4 art. 279 , potrivit carora intarzierea nejustificata a platii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Faptul ca neplata salariului s-a datorat blocarii fondurilor structurale nu inlatura obligatia angajatorului de a acoperi prejudiciul cauzat salariatului, acesta avand posibilitatea ca, in conditiile unor dificultati financiare, sa decida imediat necesitatea reorganizarii interne. Daca a hotarat pastrarea postului pana in decembrie 2012, angajatorul trebuia sa isi indeplineasca obligatiile contractuale fata de salariata si sa-i plateasca la scadenta salariul.

Dobanda legala se va calcula pentru fiecare suma in parte, pana la data achitarii acesteia, tinand seama si de platile partiale.

Faptul ca intimata a refuzat ridicarea unor drepturi trimise prin posta nu inlatura raspunderea recurentei, deoarece aceasta avea posibilitatea sa consemneze sumele respective, potrivit procedurii ofertei de plata si consemnatiunii.

Fata de toate aceste considerente, retinand si dispozitiile art. 312 Cod procedura civila,  Curtea va admite recursul, va modifica in parte sentinta atacata in sensul ca  va respinge capetele de cerere avand ca obiect anularea deciziei de concediere, reintegrarea contestatoarei si plata despagubirilor ca neintemeiate si va mentine celelalte dispozitii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta-parata FUNDATIA C. „DELTA” impotriva sentintei civile nr. 7256/25.07.2013 pronuntata de Tribunalul Bucuresti-Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu intimata-reclamanta F. M. .

Modifica in parte sentinta atacata in sensul ca :

Respinge capetele de cerere avand ca obiect anularea deciziei de concediere, reintegrarea contestatoarei si plata despagubirilor ca neintemeiate.

Mentine celelalte dispozitii.