Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin sentinta civila nr. 9421/08.10.2015, pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, a fost admisa cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta Radescu J. C., in contradictoriu cu parata T. CONSULTANTA & T. S. R. L.

A fost anulata decizia de concediere nr. 138/25.07.2014.

A fost obligata intimata la plata, in favoarea contestatoarei, unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii si pana la data ramanerii definitive a prezentei hotarari.

A fost obligata parata la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1240 lei

Pentru a decide astfel in considerentele hotararii Tribunalul retine:

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr. XXXXXXXXXXXX contestatoarea Radescu (fosta T. ) J. C., in contradictoriu cu angajatorul T. CONSULTANTA & T. S. R. L a formulat contestatie impotriva Deciziei nr. 138 din 25.07.2014 de concediere individuala din motive ce nu tin de persoana salariatului pe care o considera netemeinica si nelegala, solicitand sa se dispuna: anularea actului unilateral al angajatorului prin care s-a dispus concedierea sa; si obligarea angajatorului parat la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la momentul concedierii si pana la momentul pronuntarii unei hotarari judecatoresti definitive.

Analizand intreg probatoriul de la dosar, instanta de fond constata ca intre partile in litigiu a fost incheiat contractul individual de munca inregistrat sub nr. 987/20.07.2011 la I. T. M. Bucuresti (fila 11), astfel cum a fost modificat prin actul aditional nr. 1 in temeiul caruia reclamanta a fost angajata la societatea intimata in functia de \"analist servicii clienti”. Prin actul aditional nr. 2 la contractul individual de munca aflat la fila 21 din dosar, reclamanta a fost incadrat pe postul de brand manager.

Raporturile de munca dintre parti au incetat potrivit deciziei nr. 138/25.07.2014 (fila 8), incepand cu data de 28.07.2014, in temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii .

Potrivit art. 76 alin. 1 din Codul muncii , decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64. e) termenul de contestare si instanta la care poate fi contestata.

Din dispozitiile legale mentionate, instanta retine ca decizia contestata, concretizand masura concedierii, trebuie sa fie deopotriva legala si temeinica, iar analiza cerintelor de legalitate prevaleaza celor referitoare la temeinicia deciziilor.

Din punct de vedere formal, decizia de incetare a contractului de munca contestata nu contine mentiunea prevazuta de art. 76 lit. \"a” CM - motivele care au determinat desfiintarea postului,  motive care sa fi fost aduse la cunostinta salariatului . Enuntarea in cuprinsul deciziei de concediere a textului de lege care reglementeaza concedierea ca urmare a desfiintarii postului nu echivaleaza cu motivarea in fapt a masurii.

Indicarea, cel putin succinta, a motivelor concedierii in cuprinsul deciziei de incetare a contractului individual de munca sau precizarea ca anumite inscrisuri reprezinta anexe ale deciziei, urmata de comunicarea acestor anexe, sunt absolut necesare in vederea garantarii dreptului de acces la instanta al salariatului. In cauza intimata nu a observat formele legale la intocmirea deciziei de concediere. Lipsa motivelor in fapt care au determinat concedierea fac imposibila verificarea temeiniciei deciziei, fata de dispozitiile art. 79 art. 279 . Textul mentionat prevede ca in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele prevazute in decizia de concediere.

In cuprinsul deciziei se mentioneaza ca reclamanta a beneficiat de dreptul de preaviz conform instiintarii nr. 118/30. 06. 2014 si ca s-a adoptat o hotarare a asociatilor privind desfiintarea locului de munca ocupat de catre contestatoare, ca urmare a restrictionarii numarului de locuri de munca pentru aceasta ocupatie.

Notificarea nr. 118/30. 06. 2014 nu cuprinde alte elemente care sa permita instantei sa verifice respectarea dispozitiilor art. 76 lit. \"a” prin raportare la acest act, iar hotararea asociatilor la care se face referire nu este identificata prin numar de inregistrare, data emiterii.

Fata de dispozitiile art. 79 din art. 279 , instanta este pusa in imposibilitatea de a verifica in ce masura sustinerile din intampinare cu privire la dificultatile economice ale paratei sunt reale, cu privire la existenta unei cauze reale si serioase a desfiintarii postului, in lipsa unei minime motivari a deciziei de concediere sau a notificarii de preaviz(act premergator si mentionat in cuprinsul deciziei de incetare a contractului individual de munca).

Pentru considerentele expuse, in baza art. 80 Codul muncii , instanta a admis cererea de chemare in judecata, a anulat decizia nr. 138/25.07.2014 emisa de intimata, a dispus obligarea intimatei la plata, in favoarea contestatoarei, unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatoarea de la data concedierii si pana la data ramanerii definitive a prezentei hotarari, prin actiune nefiind solicitata reintegrarea in postul detinut anterior.

In baza art. 453 alin 2 NCPC, instanta a obligat intimata sa plateasca contestatorului suma de 1240lei, reprezentand cheltuieli de judecata, respectiv onorariu de avocat (f. 228).

Impotriva acestei hotarari a declarat apel parata care solicita admiterea apelului, schimbarea, in tot, a hotararii apelate si pe fond respingerea contestatie, ca netemeinica.

Sustine apelanta-parata ca instanta de fond a admis in mod gresit actiunea avand in vedere intreaga situatie de fapt, raportata la temeiurile juridice care au fost avute in vedere la formularea solicitarii, precum si fata de procedura transparenta care a dus la emiterea unor acte temeinice si legale.

Situatia financiara a angajatei descrisa si justificata in amanuntime prin intampinarea formulata a determinat Consiliul de Administratie al societatii sa adopte masuri in consecinta.

In urma analizei efectuate, in mod obiectiv, au fost suprimate posturile care nu au dovedit utilitatea si eficienta mentinerii in statul de organizare, subscrisa avand dreptul si obligatia in acelasi timp de a reeficientiza activitatea economica desfasurata prin mijloacele permise de normele legale.

Potrivit art. 76 alin. l din Codul muncii , decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64. e) termenul de contestare si instanta la care poate fi contestata.

Se sustine ca toate dispozitiile legale au fost indeplinite de catre societate, pe parcursul judecarii cauzei reclamanta evitand sa-si asume responsabilitatea inscrisurilor intocmite ca urmare a acordului de vointa al ambelor parti, cat si faptul ca prin procedura urmata, acesteia i-au fost aduse la cunostinta toate actele care au stat la baza deciziei de concediere.

Hotararea instantei a fost data printr-o interpretare restrictiva a textului de lege, in favoarea reclamantei, eliminand inscrisurile si apararile din cursul dezbaterilor care au relevat cunoasterea actelor si hotararilor care au dus la luarea masurilor dispuse.

Mai mult, hotarari le au fost luate de catre organele de conducere ale societatii, potrivit statutului si legii, deciziile de concediere emise nefiind rezultatul puterii discretionare a unei singure persoane.

Aducerea la cunostinta a actelor si faptelor care au dus la emiterea deciziilor reprezinta o intelegere datorata acordului liber consimtit atat a angajatorului cat si a angajatului, care a formulat o cerere in acest sens, existand si o stipulare prealabila a acestui fapt de catre organul legal si statutar de conducere a subscrisei. {intelegerea din data de 01.07.2011, prin care de comun acord s-a consimtit ca pe intreaga perioada de preaviz reclamanta sa nu se prezinte la locul de munca si implicit sa nu fie retribuita (depusa la dosarul cauzei).

Masurile luate au constituit expresia temeiniciei si legalitatii concedierii prin prisma cerintelor prevazute de lege si a probelor care vor fi administrate in cauza, dand eficienta indeplinirii conditiilor prevazute de dispozitiile art. 65 alin. (2) din art. 279 , republicat.

Emiterea deciziei de concediere a fost efectuata cu respectarea dispozitiilor Codului Muncii care prevad ca desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa, cerinte legale indeplinite in totalitate si probate prin inscrisurile existente la dosarul cauzei.

Solutia pronuntata lipseste de eficienta prevederile legale conform carora legea recunoaste dreptul angajatorului de a lua orice masuri organizatorice menite sa conduca la imbunatatirea activitatii, inclusiv prin reducerea posturilor de personal, angajatorul dispunand de prerogativa de a stabili organigrama in functie de necesarul de personal si de indicatorii economici ai societatii.

Pentru aceste motive apelanta a solicitat admiterea apelului sipe fond respingerea actiunii.

Prin intampinarea formulata intimata-reclamanta solicita respingerea apelului aratand ca in mod corect instanta de fond a apreciat ca decizia nr. 138 din 25.07.2014 emisa de angajatorul apelant este lovita de nulitate absoluta pentru lipsa elementelor prevazute de art. 76 alin. 1 lit. a din art. 279 deoarece aceasta \"nu cuprinde motivele care au determinat desfiintarea postului, motive care sa fi fost aduse la cunostinta salariatului\". Or, lipsa motivelor de fapt care au determinat concedierea fac imposibila verificarea temeiniciei deciziei de concediere. Simpla enuntare in cuprinsul deciziei de concediere a textului de lege care reglementeaza concedierea ca urmare a desfiintarii postului nu echivaleaza cu motivarea in fapt a masurii.

In apel nu s-au administrat probe noi.

Curtea examinand apelul raportat la criticile aduse de apelanta potrivit dispozitiilor art. 377 Cod de procedura civila referitoare la limitele caracterului devolutiv al apelului constata:

Intre parti au existat raporturi de dreptul muncii, intimata-reclamanta fiind angajata paratei conform Contractului individual de munca inregistrat sub nr. 987/20.07.2011 la ITM Bucuresti, contract ce a fost modificat succesiv prin doua acte aditionale.

Raporturile de munca dintre parti au incetat potrivit deciziei nr. 138/25.07.2014, incepand cu data de 28.07.2014, in temeiul art. 65 alin. (1) din art. 279 .

In preambulul deciziei de concediere se mentioneaza incetarea Contractului individual de munca incepand cu 28.07.214, in loc de \"in baza hotararii asociatilor privind desfiintarea locului de munca brand manager” ocupat de d-na T. J. C., urmare restrictionarii numarului de locuri pentru ocupatia \"brand manager”, cod C. xxxxxx.

Tot in preambulul deciziei de concediere se face mentiune cu privire la preavizul acordat salariatului.

Instanta de fond examinand decizia contestata, din punct de vedere formal, a constatat ca aceasta nu contine mentiunea prevazuta de art. 76 lit. ”a” art. 279 si fata de dispozitiile art. 79 din art. 279 , este in imposibilitatea de a verifica in ce masura sustinerile cu privire la dificultatile economice ale paratei sunt reale, respectiv cu privire la existenta cauzei reale si serioase a desfiintarii postului.

Solutia pronuntata de instanta de fond este legala si temeinica.

Potrivit dispozitiilor art. 62 alin. (3), decizia de concediere \"se emite in scris si sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta”.

Potrivit art. 76 alin. (1) lit. a art. 279 , \"decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea”.

In raport de cerintele impuse de legiuitor, in speta, simpla afirmatie din preambulul deciziei de concediere privind desfiintarea locului de munca pentru ocupatia de \"brand manager” nu poate fi considerata ca”indeplineste cerinta prevazuta de art. 74 lit. \"a” din art. 279 , ea avand natura unei sustineri fara niciun fel de argument.

Mentiunea desfiintarii postului nu constituie o aratare a motivului care determina concediere intrucat nu se arata necesitatea acestei masuri, nu se indica actul decizional prin care s-a luat hotararea desfiintarii postului, nu se demonstreaza existenta unor motive intemeiate care au generat nevoia de restructurare a activitatii si in aceste imprejurari nu sunt clare cauzele ce au determinat desfiintarea postului ocupat de contestatoare.

In consecinta, raportat la cerintele impuse de art. 62 alin. (3) si art. 76 alin. (1) art. 279 , decizia de concediere trebuie sa contina, in mod obligatoriu, motivele care au determinat masura concedierii.

Chiar daca actele invocate de apelanta au precedat momentul emiterii deciziei si au fost aduse la cunostinta salariatului, nu se poate aprecia ca sunt intrunite conditiile legii,ce au determinat concedierea.

Mentionarea in cuprinsul deciziei de concediere a situatiei de fapt, in mod explicit, precis si clar, este necesara pentru verificarea cerintelor art. 65 alin. (2) art. 279 privind cauza reala si serioasa a concedierii, fara a se disimula realitatea si pentru verificarea seriozitatii cauzei.

Aratarea faptelor abia in fata instantei de judecata, nu inlocuieste omisiunea angajatorului, intrucat fiind vorba de o nulitate absoluta pentru nerespectarea cerintelor de forma ad validitatem nu poate fi acoperita prin confirmare.

Fata de cele aratate, in baza dispozitiilor art. 480 Cod de procedura civila apelul va fi respins, ca nefundat, urmand ca apelanta, ca parte cazuta in pretentii, sa plateasca intimatei cheltuielile de judecata din apel, reprezentand onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de parata T. CONSULTANTA & T. S. R. L., cu sediul in Municipiul Bucuresti, str., sector 1, inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J4075027/2008, Cod fiscal RO xxxxxxxx, impotriva sentintei civile nr. 9421/08.10.2015, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Civila - Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu reclamanta R. J. C., identificata cu CNP xxxxxxxxxxxxx, cu domiciliul in,  nr. 400, judet Gorj.