Cabinet avocat Dreptul muncii

In conformitate cu art.268 alin.2 Codul muncii, sanctiunea nulitatii absolute a deciziei de concediere este aplicabila în situatia în care nu sunt inserate urmatoarele mentiuni: descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;

precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încalcate de salariat; motivele pentru care au fost înlaturate apararile acestuia sau motivele pentru care, în conditiile prevazute de art. 267 alin. 3 nu a fost efectuata cercetarea; temeiul de drept în baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica.
In conditiile în care pe formularul tipizat al deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca al reclamantului, aflata în copie la dosar, în loc de descrierea faptei/faptelor savarsite de angajat este facuta mentiunea „comisia de disciplina”, iar dispozitivul acestei decizii contine numele reclamantului, domiciliul acestuia si nicio alta mentiune care, în mod evident, trebuia facuta, întrucat formularul recomanda, prin spatiile libere, acest lucru se constata ca acestei decizii îi lipsesc, în mod evident, o parte din  mentiunile obligatorii aratate anterior si prevazute expres sub sanctiunea nulitatii absolute prin dispozitiile art. 268 alin. 2 lit. a si b art. 279 .
Presupusa comunicare a referatului comisiei de disciplina nu poate acoperi viciul de nulitate absoluta constatat, întrucat dispozitia legala imperativa nu permite cuprinderea în acte extrinseci a elementelor de fapt si de drept care conduc la aplicarea unei sanctiuni disciplinare.

Prin Sentinta civila nr.1652 din 15 octombrie 2010, Tribunalul Mures a admis, în parte, actiunea civila formulata de reclamantul S.C.A. în contradictoriu cu parata S.C. S.S. S.R.L. Sangeorgiu de Mures, a anulat Decizia nr.495/15.03.2010, emisa de parata, a obligat parata la plata în favoarea reclamantului a tuturor drepturilor salariale de care a fost lipsit acesta, începand cu data de 15.03.2010 si pana la data reintegrarii efective pe postul detinut anterior concedierii.
Prin aceeasi hotarare s-au respins restul pretentiilor reclamantului si s-a respins actiunea reconventionala formulata de parata – reclamanta reconventionala S.C. S.S. S.R.L.  Sangeorgiu de Mures, în contradictoriu cu reclamantul – parat reconventional S.C.A.
Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut urmatoarele:
Reclamantul a fost încadrat la societatea parata în meseria de tinichigiu auto, începand cu data de 06.12.2009, în baza contractului individual de munca nr.14402/22 septembrie 2009, modificat prin actul aditional nr.3/7.01.2010.
Prin Decizia nr.495/15.03.2010, parata l-a concediat pe reclamant, invocand prevederile art.264 alin.1 lit. „f” din art. 279 .
Aceasta decizie este lovita de nulitate absoluta, în primul rand, pentru încalcarea dispozitiilor imperative ale art.268 alin.2 lit. „a” si lit. „b” raportat la art.76 – art. 77 din art. 279 , deoarece nu contine elementele speciale de validitate constand în descrierea faptei care constituie abatere disciplinara si prevederile din regulamentul intern,  iar angajatorul parat nu poate invoca în fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate în decizia de concediere (fiind inadmisibila trimiterea la acte extrinseci).
In al doilea rand, Decizia nr.495/15.03.2010 este lovita de nulitate absoluta, pentru încalcarea dispozitiilor art.60 alin.1 lit. „a” din art. 279 , reclamantul fiind în incapacitate temporara de munca.
In al treilea rand, decizia contestata este lovita în nulitate absoluta, pentru încalcarea dispozitiilor art.264 alin.1 din art. 279 , deoarece nu este indicata sanctiunea disciplinara concreta si individualizata aplicata, sanctiunea trebuind sa fie expresa, iar nu subînteleasa.
In consecinta, vazand si dispozitiile art.76 – art. 78 din art. 279 , instanta a anulat decizia contestata si a obligat parata la plata drepturilor salariale cuvenite reclamantului. In temeiul art. 274 C. proc. civ., s-a  respins capatul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecata, deoarece reclamantul nu a dovedit efectuarea acestora.
Cererea reconventionala va fi respinsa ca vadit nefondata, pentru considerentele prezentate în continuare.
Prin adresa nr.5933/18 mai 2010, A.J.O.F. Mures a înfiintat poprirea asupra drepturilor salariale ale reclamantului – parat  reconventional, deci nu asupra fondurilor banesti ale paratei – reclamante  reconventionale, care nu este prejudiciata patrimonial sub nicio forma. Aceasta nici nu a contestat acest act executional la instanta competenta, acceptandu-l în mod tacit.
Apreciind asupra celor de mai sus, instanta s-a pronuntat în sensul aratat.
Impotriva acestei hotarari, în termen legal, a declarat recurs parata S.C. S.S. S.R.L. Sangeorgiu de Mures, solicitand admiterea caii de atac, modificarea în parte  a sentintei atacate si respingerea actiunii principale.
In dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a aratat ca în mod gresit a facut aplicarea instanta de fond, a prevederilor art.268 alin.2 art. 279 , întrucat decizia atacata a fost completata pe formularul tipizat agreat de I.T.M. Acest formulat nu are spatiu suficient pentru descrierea motivelor care au dus la adoptarea deciziei de concediere. Din aceste considerente decizia de concediere este însotita de un referat care face parte integranta din actul atacat, referat comunicat reclamantului astfel ca cerintele cuprinse în art.268 alin.2 art. 279 sunt îndeplinite.
Cu referire la sanctiunea aplicata recurenta a aratat ca  în partea dispozitiva a deciziei se arata ca reclamantul este sanctionat conform art. 264 alin.1 lit. „f” art. 279 . Intrucat textul de lege prevede  expres aceasta sanctiune „desfacerea disciplinara a contractului individual de munca”, redarea acestui text în cuprinsul deciziei nu reprezinta, altceva decat pretentia unui formalism excesiv. In aceeasi ordine de idei recurenta a aratat ca nicio prevedere legala  nu impune descrierea sanctiunii iar necunoasterea legii nu este un motiv exonerator de obligatii sau temei pentru anularea unui act.
In fine, cu privire la încalcarea dispozitiilor art.60 alin.1 art. 279 recurenta a aratat ca incapacitatea temporara de munca constituie un impediment la desfacerea contractului individual de munca numai cu conditia ca aceasta situatie sa fie cunoscuta de angajator.
Reclamantul a prezentat, cu ocazia cercetarii disciplinare, actul medical însa a refuzat sa-l depuna întrucat a apreciat ca are nevoie de o „garantie”.
Cu referire la aceleasi aspecte privitoare la concediul medical recurenta a mai aratat ca reclamantul nu a respectat prevederile regulamentului de ordine interioara si nu în ultimul rand, nu a folosit aceasta aparare în cuprinsul cererii de chemare în judecata.
Pe de alta parte, se arata ca, asupra realitatii afectiunii sale, recurenta are rezerve întrucat la efectuarea controlului medical la angajare nu a fost depistata sau declarata nicio afectiune cronica, respectiv, de natura celei la care face referire  certificatul de concediu medical.
Reclamantul nu a formulat întampinare.
Examinand hotararea atacata, Curtea a retinut urmatoarele:
Solutionand actiunea formulata de reclamant, tribunalul a examinat legalitatea Deciziei nr.495/15.03.2010 emisa de parata, si a constatat, întemeiat, ca aceasta este nula, fiind data cu încalcarea disp.art.268 alin.2 lit. „a si b” art. 279 .
Sustinerile recurentei potrivit carora referatul întocmit cu ocazia cercetarii disciplinare este parte integranta din aceasta decizie, iar referatul prin continutul sau acopera viciul constatat de instanta de fond, nu pot fi primite.
Potrivit copiei de pe decizia atacata aflata la fila 6 dosar fond, rezulta, fara echivoc, lipsa oricarei trimiteri sau descrieri a abaterii disciplinare savarsite de  recurent si, în egala masura, lipsa oricarei mentiuni privind sanctiunea aplicata si data de la care aceasta îsi produce efectele.
Potrivit formularului tipizat al deciziei aflata în copie la dosar, în loc de descrierea faptei/faptelor savarsite de angajat este facuta mentiunea „comisia de disciplina”. Dispozitivul acestei decizii contine numele reclamantului, domiciliul acestuia si nicio alta mentiune care, în mod evident, trebuia facuta întrucat formularul recomanda, prin spatiile libere, acest lucru.
In conformitate cu art. 268 alin.2 art. 279 , sanctiunea nulitatii absolute a deciziei de concediere este aplicabila în situatia în care nu sunt inserate urmatoarele mentiuni: „descrierea faptei care constituie abatere disciplinara; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost încalcate de salariat; motivele pentru care au fost înlaturate apararile acestuia sau motivele pentru care, în conditiile prevazute de art. 267 alin. 3 nu a fost efectuata cercetarea; temeiul de drept în baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica”.
Analizand norma imperativa descrisa mai sus prin raportare la continutul deciziei nr.495 din 15.09.2010, Curtea a constat ca acesteia îi lipsesc, în mod evident, o parte din  mentiunile obligatorii aratate anterior si prevazute expres sub sanctiunea nulitatii absolute prin dispozitiile art. 268 alin. 2 lit. „a” si „b” art. 279 .
Presupusa comunicare a referatului comisiei de disciplina nu poate acoperi viciul de nulitate absoluta constatat întrucat dispozitia legala imperativa nu permite cuprinderea în acte extrinseci a elementelor de fapt si de drept care conduc la aplicarea unei sanctiuni disciplinare.
Avand în vedere cele de mai sus, Curtea a apreciat ca examinarea încalcarii dispozitiilor art.60 alin.1 lit. „a” din art. 279 nu se mai impune a fi facuta întrucat decizia de concediere nu-si poate produce efectele neîndeplinind conditiile de validitate prevazute expres de lege.
Prin prezentul recurs hotararea pronuntata de tribunal nu a fost criticata sub aspectul modului de solutionare a actiunii reconventionale.
In conformitate cu dispozitiile art. 312 C. proc. civ., instanta de recurs a respins ca nefondata calea de atac si a mentinut ca legala si temeinica hotararea pronuntata de tribunal.