Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin sentinta civile nr. 1677/24.11.2014, pronuntate de Tribunalul Teleorman-Sectia Conflicte de Munca, Asigurari Sociale si C_ Administrativ si Fiscal in dosarul nr. x, s-a admis actiunea asa cum a fost precizata la data de 06 octombrie 2014.

S-a constatat nulitatea deciziei de concediere nr. 121/24.03.2014 emisa de paratul _ SA C_ pentru nerespectarea procedurii de concediere.
Au fost repuse partile in situatia anterioara concedierii.
S-a dispus reintegrarea reclamantului M_ V_ in postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere.
A fost respinsa ca nefondata cererea privind plata ajutorului de concediere in cuantum de 20 de salarii medii nete pe unitate.
De asemenea, a fost respinsa ca nefondata cererea reconventionala formulata de parata.
S-au disjuns capetele de cerere privind obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu salariile si celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii si pana la reintegrarea efectiva si cel privind obligarea paratei sa plateasca reclamantului sumele de banesti retinute din salariu, reprezentand reducerea cu 10% a salariului pe lunile ianuarie si februarie 2014 si cu 28% pentru luna martie 2014.
In considerente a retinut ca reclamantul a fost angajat la _ SA in functia de electrician principal la Centrului de S_ E_ A_ in cadrul Directiei Tehnic Productie, in baza contractului individual de munca inregistrat sub nr. x/30.01.2012.
Raporturile de munca au incetat la data de 02.04.2014, prin decizia nr. 121 din 24.03.2014, in temeiul art. 65 si urm. din Codul. Muncii si art. 4.90 alin.3, lit. b pct. a din CCM al _ SA, la nivelul societatii avand loc o concediere colectiva.
Dispozitiile art. 68-76 din art. 279 reglementeaza concedierea colectiva.
Potrivit acestor dispozitii, concedierea este supusa unei proceduri, concedierea dispusa cu nerespectarea acestei proceduri fiind lovita de nulitate absoluta. Nulitatea nu poate fi acoperita ulterior prin indreptarea erorilor existente in decizia de concediere.

Dispozitiile art. 69 din art. 279 prevad:
(1) in cazul in care angajatorul intentioneaza sa efectueze concedieri colective, acesta are obligatia de a initia, in timp util si in scopul ajungerii la o intelegere, in conditiile prevazute de lege, consultari cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor, cu privire cel putin la:
a) metodele si mijloacele de evitare a concedierilor colective sau de reducere a numarului de salariati care vor fi concediati;
b) atenuarea consecintelor concedierii prin recurgerea la masuri sociale care vizeaza, printre altele, sprijin pentru recalificarea sau reconversia profesionala a salariatilor concediati.
(2) in perioada in care au loc consultari, potrivit alin. (1), pentru a permite sindicatului sau reprezentantilor salariatilor sa formuleze propuneri in timp util, angajatorul are obligatia sa le furnizeze toate informatiile relevante si sa le notifice, in scris, urmatoarele:
a) numarul total si categoriile de salariati;
b) motivele care determina concedierea preconizata;
c) numarul si categoriile de salariati care vor fi afectati de concediere;
d) criteriile avute in vedere, potrivit legii si/sau contractelor colective de munca, pentru stabilirea ordinii de prioritate la concediere;
e) masurile avute in vedere pentru limitarea numarului concedierilor;
f) masurile pentru atenuarea consecintelor concedierii si compensatiile ce urmeaza sa fie acordate salariatilor concediati, conform dispozitiilor legale si/sau contractului colectiv de munca aplicabil;
g) data de la care sau perioada in care vor avea loc concedierile;
h) termenul inauntrul caruia sindicatul sau, dupa caz, reprezentantii salariatilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numarului salariatilor concediati.
(3) Criteriile prevazute la alin. (2) lit. d) se aplica pentru departajarea salariatilor dupa evaluarea realizarii obiectivelor de performanta.
(4) Obligatiile prevazute la alin. (1) si (2) se mentin indiferent daca decizia care determina concedierile colective este luata de catre angajator sau de o intreprindere care detine controlul asupra angajatorului.
(5) in situatia in care decizia care determina concedierile colective este luata de o intreprindere care detine controlul asupra angajatorului, acesta nu se poate prevala, in nerespectarea obligatiilor prevazute la alin. (1) si (2), de faptul ca intreprinderea respectiva nu i-a furnizat informatiile necesare.

Potrivit dispozitiilor art. 70, angajatorul are obligatia sa comunice o copie a notificarii prevazute la art. 69 alin. (2) inspectoratului teritorial de munca si agentiei teritoriale de ocupare a fortei de munca la aceeasi data la care a comunicat-o sindicatului sau, dupa caz, reprezentantilor salariatilor, sindicatul sau, dupa caz, reprezentantii salariatilor putand sa propuna angajatorului masuri in vederea evitarii concedierilor ori diminuarii numarului salariatilor concediati, intr-un termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificarii, angajatorul avand obligatia de a raspunde in scris si motivat la propunerile formulate potrivit prevederilor alin. (1), in termen de 5 zile calendaristice de la primirea acestora, potrivit dispozitiilor art. 71 din art. 279 .
La art. 72 se arata ca in situatia in care angajatorul decide aplicarea masurii de concediere colectiva, acesta are obligatia de a notifica in scris inspectoratul teritorial de munca si agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca, cu cel putin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
Notificarile aflate la filele 57-59 la dosar, emise catre Sindicatul Lucratorilor din Electricitate Oltenia si catre Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de munca Teleorman, infirma insa respectarea acestui termen de catre parat, acestea fiind inregistrate la data de 03.03.2014, la angajator.
Nu reiese cand a fost comunicata Sindicatului Lucratorilor din Electricitate Oltenia notificarea ce i-a fost adresata.
Chiar daca cele doua notificari ar fi fost comunicate la aceeasi data cand au fost inregistrate la angajator, acestea au fost comunicate cu incalcarea obligatiei de a notifica in scris cele doua entitati cu cel putin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere, in conditiile in care decizia de concediere a fost emisa la data de 24 martie 2014.
Au fost incalcate si dispozitiile art. 4 pct. 91 alin 1 din Actul aditional nr. 3 la Contractul colectiv de munca al _ SA, inregistrat la ITM D_ sub nr. 100/23.04.2012, in care se prevede ca in situatia in care angajatorul este in situatia de a opera reduceri de personal pentru concedieri colective, ca urmare a proceselor de restructurare, reorganizare, inchidere operationala partiala sau totala a activitatii sau lichidare, se va proceda cu respectarea legislatiei in vigoare acesta urmand sa anunte in scris organizatia sindicala reprezentativa cu privire la numarul si structura posturilor pe care intentioneaza sa le reduca asupra motivelor ce stau la baza reducerii numarului de salariati, precum si a eventualelor posibilitati de redistribuire a acestora, anuntul urmand sa fie facut cu 60-90 de zile calendaristice inainte, daca reducerea se datoreaza reorganizarii activitatii integrale a societatii, inchiderii operationale partiale sau reorganizarii societatii in functie de marimea si amploarea actiunii.
Din probele aflate la dosarul cauzei reiese ca paratul se afla in situatia reorganizarii integrale a activitatii societatii motiv pentru care trebuia sa respecte termenul de 60-90 de zile anterior emiterii deciziilor de concediere si sa inainteze organizatiei sindicale reprezentative toate informatiile referitoare la numarul total si categoriile de salariati motivele care determina concedierea preconizata, numarul si categoriile de salariati care vor fi afectati de concediere, masurile avute in vedere pentru limitarea numarului concedierilor, masuri pentru atenuarea consecintelor concedierii, data de la care sau perioada in care vor avea loc concedierile si termenul inlauntrul caruia sindicatul sau dupa caz reprezentantii salariatilor pot face propuneri pentru evitarea ori diminuarea numarului salariatilor concediati.
Aceste informatii au fost inaintate Sindicatului Lucratorilor din Electricitate Oltenia la data de 25 februarie 2014, cu nerespectarea termenului de 60-90 de zile, prevazut de dispozitiile art. 4 pct. 91 alin. 1 din Actul aditional nr. 3 la Contractul colectiv de munca al _ SA, inregistrat la ITM D_ sub nr. 100/23.04.2012, iar decizia de concediere a fost emisa la data de 24 martie 2014.
Cu privire la masura concedierii colective ca urmare a reorganizarii paratului, Tribunalul a retinut ca este neclara modalitatea in care acesta a procedat, in conditiile in care la data de 21 februarie 2014, a aprobat, prin Hotararea Consiliului de administratie a _ SA nr. 1/21.02.2014, Planul de Reorganizare, dar la aceeasi data a formulat o cerere prin care a solicitat instantei de judecata sa fie supus procedurii de insolventa, cerere admisa prin incheierea din 14 mai 2014 a Tribunalului D_.
In conditiile in care concomitent, a hotarat concedierea colectiva ca urmare a reorganizarii cat si _ nu a precizat de ce a initiat procedura de intrare in insolventa in perioada in care a propus un plan de reorganizare si a initiat procedura concedierii colective pe care a si finalizat-o pana la data admiterii cererii de intrare in insolventa.
Din aceste considerente, Tribunalul a constatat ca paratul a emis decizia de concediere nr. 121/24.03.2014, cu nerespectarea dispozitiilor legale, motiv pentru care a admis cererea reclamantului, a anulat decizia nr. 121/24.03.2014 emisa de paratul _ SA C_, ca nelegala si netemeinica, au fost repuse partile in situatia anterioara concedierii si s-a dispus reintegrarea reclamantului in postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere, cu obligarea paratului la plata de despagubiri egale cu salariile neincasate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care a fost lipsit reclamantul de la data concedierii pana la reintegrarea efectiva a reclamantului.
Celelalte motive invocate de catre reclamant in cererea de chemare in judecata sunt nefondate.
Astfel, reclamantul a sustinut ca la emiterea deciziei de concediere paratul a incalcat dispozitiile art. 76 alin. 1 lit. b) art. 279 coroborate cu dispozitiile art. 75 si 76 din art. 279 , din decizie lipsind mentiunile referitoare Ia durata preavizului.
Acest motiv de nulitate absoluta este neintemeiat, in cuprinsul deciziei de concediere, pct. 5 (ultimul alineat) este mentionat preavizul inregistrat sub nr. 1889/03.03.2014, prin care reclamantului i s-a acordat un preaviz de 20 zile lucratoare in perioada 05.03-01.04.2014.
Preavizul cu nr. 1889 din 03.03.2014, (fila 34 din dosar) a fost comunicat si luat la cunostinta de reclamant prin semnatura in data de 04.03.2014, asa cum rezulta din cuprinsul acestuia, reclamantul comunicand ca pe durata preavizului absenteaza din unitate in perioada 17-28.03.2014(fila 35).
A mai sustinut reclamantul ca paratul a incalcat dispozitiile art. 76 din codul muncii, decizia de concediere necuprinzand motivele de fapt care determina efectiv concedierea, mentiune obligatorie a carei absenta atrage sanctiunea nulitatii absolute a concedierii astfel efectuate, potrivit art. 78 din art. 279
Nici acest motiv de nulitate absoluta nu poate fi primit de catre instanta, in cuprinsul deciziei fiind mentionate motivele de fapt care au determinat concedierea colectiva, acestea constand in desfiintarea unor posturi de natura celui ocupat de reclamant, datorita dificultatilor economice si constrangerilor legislative, reorganizarea si restructurarea societatii.
In decizie s-a mentionat ca masura concedierii colective a fost aprobata prin Planul de reorganizare aprobat prin hotararea Consiliului de Administratie al societatii nr. 1/21.02.2014, efectuandu-se in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare si ale art. 4.90 alin.3) lit. I pct. a) din CCM.
art. 76 alin. 1 lit. c din art. 279 prevede ca decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu criteriile de stabilire a ordinii de prioritatii.
Tribunalul ca constatat ca decizia de concediere cuprinde aceste criterii si anume:
Potrivit pct. 3 criteriile de prioritate la concediere, in conditiile in care exista mai multe posturi de aceeasi natura, aplicarea efectiva a reducerilor de personal se face pe posturi de aceeasi natura, in urmatoarea ordine: a) salariatii care se incadreaza in prevederile art. 4.90 alin. (3) lit. a, pct. g); b) salariatii ce cumuleaza pensia pentru limita de varsta cu salariul; c) salariatii care indeplinesc conditiile de pensionare pentru limita de varsta standard si stagiu minim de cotizare sau limita de varsta cu reducerea varstei standard; d) salariatii cu aprecieri minimale la evaluarea anuala, pe categorii si grade profesionale, conform procedurii de evaluare; e) salariatii care indeplinesc conditiile de pensionare anticipata.
art. 76 alin. 1 lit. d din art. 279 prevede ca decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu lista tuturor posturilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii trebuie sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant.
Prin Decizia nr. 6/2011 a ICCJ a fost admis recursul in interesul legii formulat de Procurorul general al Romani si a stabilit ca \"dispozitiile art. 74 alin. 1 lit. d art. 279 (art. 76 in prezent) nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din art. 279 \".
Potrivit art. 65 din art. 279 , concedierea pentru motive ce nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.
Or, in speta de fata concedierea reclamantului s-a dispus ca urmare a desfiintarii locului de munca din cauza dificultatilor economice si constrangerilor legislative ce au impus reorganizarea si restructurarea societatii.
Nu a putut fi retinuta de catre instanta nici sustinerea ca au fost incalcate dispozitiile art. 62 alin. 3) din art. 279 , deoarece nu se mentioneaza termenul in care se poate contesta decizia de concediere si nici instanta competenta sa judece contestatia, sanctiunea reprezentand-o nulitatea absoluta a deciziei de concediere, la art. 4 din decizie fiind prevazut ca decizia poate fi contestata in termen de 45 zile de la comunicare, la instanta competenta in a carei circumscriptie titularul deciziei isi are domiciliul.
Cu privire la capatul de cerere privind plata ajutorului de concediere in cuantum de 20 de salarii medii nete pe unitate, Tribunalul l-a respins ca nefondat, in conditiile in care prin anularea deciziei de concediere reclamantul a fost repus in drepturi de catre instanta.
intrucat reclamantul a fost repus in drepturi de catre instanta, in sensul ca va ocupa postul detinut anterior concedierii, cererea reconventionala formulata de parat a fost respinsa ca nefondata, reclamantul nemaifiind indreptatit la acordarea ajutorului de concediere, iar parata nu a facut dovada ca a achitat reclamantului suma de 4640 lei.
Referitor la capetele de cerere privind plata drepturilor salariale reprezentand procentul de 10% din salariul pe lunile ianuarie si februarie si 28 % din salariul pentru luna martie 2014, precum si plata ajutorului de concediere in cuantumul prevazut de art. 4.93 din CCM la nivel de unitate, a constatat ca se impune lamurirea unor imprejurari legate de starea de insolventa a paratei, astfel ca Tribunalul a disjuns judecata acestor capete de cerere.
impotriva acestei hotarari, a declarat apel motivat in termen legal apelanta _ SA, criticand solutia pentru nelegalitate si netemeinicie.
Prin motivele formulate a aratat ca prin sentinta apelata a fost admisa actiunea formulata de reclamantul M_ V_, constatata nulitatea decizia nr. 121/24.03.2014 pentru nerespectarea procedurii de concediere si s-a dispus reintegrarea reclamantului in postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere.
Apelanta a apreciat solutia instantei de fond ca fiind netemeinica si nelegala avand in vedere urmatoarele:
Instanta de fond in mod gresit a constatat ca au fost incalcate dispozitiile art. 72 din art. 279 .
Din analiza inscrisurilor depuse la dosarul cauzei se poate observa ca Notificarea intentiei de concediere colectiva, conform dispozitiilor art. 69 si art. 70 din art. 279 a fost transmisa catre AJOFM Teleorman, Inspectoratului Teritorial de Munca D_ si Sindicatului Lucratorilor din Electricitate Oltenia in data de 25.02.2014, fiind inregistrata la acestia astfel: sub nr. 1097/25.02.2014 AJOFM Teleorman, nr. 1434/25.02.214-ITM D_ si nr. 10/25.02.2014 - SLEO.
Ulterior, in conformitate cu dispozitiile art. 72 din art. 279 , Notificarea privind masura concedierii colective a fost transmisa, in data de 03.03.2014, atat sindicatului reprezentativ cat si Inspectoratului Teritorial de Munca D_ si AJOFM Teleorman, fiind inregistrata la acestia in aceeasi data, respectiv sub nr. 17/03.03.2014 - SLEO, 1630/03.03.2014 - ITM D_ si nr. 1219/03.03.2014-AJOFM Teleorman.
Potrivit art. 72 art. 279 , care transpune prevederile Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 98/59/CE din 21.07.1998 privitoare la concedierea colectiva, in situatia in care ulterior consultarilor cu sindicatul sau reprezentantii salariatilor, potrivit prevederilor art. 69 si art. 71 art. 279 , angajatorul decide aplicarea masurii de concediere colectiva, acesta are obligatia de a notifica in scris inspectoratul teritorial de munca si agentia teritoriala de ocupare a fortei de munca, cu cel putin 30 de zile calendaristice anterioare datei emiterii deciziilor de concediere.
Decizia de concediere contestata a fost emisa la data de 24.03.2014, insa se poate observa ca in cuprinsul aceleia este inserat si termenul de preaviz de 20 de zile calendaristice, comunicat si luat la cunostinta de intimatul reclamant la data de 04.03.2014, contractul de munca incetand in data de 02.04.2014, dupa implinirea termenului de preaviz de 20 zile lucratoare dar si de 30 zile de la notificarea intentiei de concediere, decizia fiind afectata de un termen suspensiv, dupa curgerea caruia isi produce efectele specifice. De altfel, in acest sens sunt si dispozitiile art. 76 alin. (1) lit. b care stipuleaza ca decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu durata preavizului.
Faptul ca proiectul de concediere a fost notificat autoritatilor in domeniu (Inspectia muncii si AJOFM) la data de 25.02.2014, cu mai putin de 30 de zile calendaristice raportat la data emiterii deciziei de concediere, nu afecteaza legalitatea acesteia fata de momentul cand efectele deciziei devin operabile, respectiv data expirarii perioadei de preaviz.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Directiva 98/59/CE a Consiliului privind apropierea legislatiilor statelor membre cu privire la concedierile colective, acestea, notificate autoritatii publice competente, produc efecte in cel putin 30 de zile de la notificarea prevazuta la art. 3 alin. 1, fara a aduce atingere dispozitiilor care reglementeaza drepturile individuale cu privire la perioada de preaviz.
Avand in vedere ca termenul de preaviz este inserat in cuprinsul deciziei de concediere, iar aceasta isi produce efecte dupa data de 02.04.2014, fiind implinit termenul de 30 zile prevazut de dispozitiile art. 72 alin 1 art. 279 , apreciaza ca nu a fost afectata legalitatea deciziei de concediere, raportat la momentul cand aceasta isi produce efecte.
In ceea ce priveste incalcarea dispozitiilor art. 4.91 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca la nivelul societatii, modificat prin Actul aditional nr. 3, prin nerespectarea termenului de 60-90 zile de notificare a intentiei concedierii colective, apelanta a aratat urmatoarele:
Modificarea art. 4.91 din CCM conform Actul Aditional nr. 3 la CCM a avut la baza Acordul incheiat la data de 17.10.2013 intre reprezentantii Ministerului Economiei - Departamentul pentru Energie, _ Federatia Nationala a Sindicatelor din Electricitate Univers, acord prin care s-a stabilit \"modificarea termenului de derulare a procedurii de concediere colectiva in sensul reducerii acesteia la 30 zile calendaristice\".
Astfel, nu poate fi retinuta sustinerea instantei din considerentele sentintei, referitoare la reorganizarea integrala a activitatii societatii atata timp cat aceasta situatie nu rezulta din inscrisurile si probele de Ia dosar, dimpotriva, la nivelul societatii au fost luate masuri de reorganizare a unor compartimente din societate, asa cum rezulta si din Programul de reorganizare al apelantei parate, aflat la dosarul cauzei.
Reorganizarea integrala a activitatii societatii ar presupune modificarea in totalitate a posturilor din cadrul tuturor compartimentelor intelegandu-se prin aceasta modificarea in totalitate a organigramei societatii. Ori, in cazul de fata, asa cum a aratat mai sus si avand in vedere Organigrama inainte si dupa concediere se poate observa ca nu a fost modificata structura organizatorica, ci doar desfiintate unele posturi din cadrul anumitor compartimente.
Instanta de fond in mod gresit a apreciat ca nu s-a respectat termenul de 60-90 zile calendaristice, mentionat la art. 4.91 alin. 1 din Contractul Colectiv de Munca deoarece in situatia supusa analizei instantei, termenul ce trebuia respectat era de 30 zile calendaristice.
Masura concedierii colective a fost adoptata anterior deschiderii procedurii insolventei prin reorganizare, avand in vedere motivele mentionate de societate in Planul de reorganizare, fara a fi o consecinta a formularii cererii de intrare in insolventa. Tribunalul a retinut in sentinta ca sunt neclare aceste aspecte, insa a fost lipsit de rol activ in lamurirea lor, cu atat mai mult cu cat, desi nu au fost invocate de reclamant, nici nu au fost puse in discutie din oficiu cu ocazia judecarii cauzei.
Fata de cele prezentate apelanta a solicitat, in temeiul art. 480 alin.2 Cod pr. civ., admiterea apelului, schimbarea in tot a sentintei apelate, in sensul respingerii cererii de chemare in judecata.
Cercetand apelul declarat, Curtea constata ca acesta este fondat pentru urmatoarele motive:
in primul rand, calea de atac a fost declarata numai de parata, ca parte care a pierdut procesul la fond, astfel ca apelul va fi cercetat prin prisma motivelor formulate, dar numai in masura in care pun in discutie considerentele pe care s-a intemeiat solutia de admitere a contestatiei. Or, pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut deopotriva ca decizia indeplineste conditiile de valabilitate cerute de art. 62 alin.(3), 75 si 76 din art. 279 , prin expunerea motivelor concedierii, acordarea termenului de preaviz, mentionarea criteriilor de stabilire a ordinii de prioritati, a constatat inaplicabilitatea in speta a prevederilor art. 76 alin.(1) lit.d) si, de asemenea, ca masura concedierii a avut o cauza reala si serioasa, prin desfiintarea efectiva a postului reclamantului. Aceste aspecte care au primit solutionari favorabile paratei-apelante, in conditiile in care reclamantul nu le-a reiterat intr-un eventual apel intemeiat pe prevederile art. 461(2) NCPC, nu vor mai fi antamate, fiind castigate procesului cu autoritate de lucru judecat.
Referitor la considerentele pentru care contestatia a fost admisa, Curtea invedereaza ca masura concedierii atacata in speta a fost adoptata cu respectarea prevederilor art. 72 din art. 279 , cat priveste notificarea inspectoratului teritorial si agentiei de ocupare a fortei de munca, asupra recurgerii la concedierii colective, cu cel putin 30 de zile calendaristice anterior emiterii deciziilor. Prin \"emiterea deciziilor\" nu s-ar putea intelege decat data de la care acestea produc efecte, pentru ca numai in raport cu aceasta s-ar putea aprecia interesul salariatului si eventuala lui vatamare in legatura cu situatia sa, de persoana careia ii raporturile de munca, pentru a cauta solutii la problemele generate de aceasta concediere, respectiv in vederea unei plasari ulterioare. Din aceasta perspectiva, transmiterea acestor notificari la data de 03.03.2014 s-a facut cu exact 30 de zile calendaristice anterioare datei de 02.04.2014, la care decizia de concediere a produs efectul incetarii raporturilor de munca. Mai mult, reclamantul nu a dovedit nicio vatamare cauzata de data mai apropiata decat ar fi prevazut legea de momentul eliberarii deciziei de concediere, al notificarilor, ceea ce in speta ar fi presupus sa se demonstreze ca din cauza timpului prea scurt cele doua institutii nu au putut gasi solutii pe care, altfel, le-ar fi putut pune in aplicare. Aceste solutii nu pot privi decat imprejurari ulterioare concedierii, de prevenire sau diminuare a dificultatilor provocate de aceasta, iar nu solutii contra concedierii, caci organismele muncii nu dispun de prerogativa de a-si da acordul la aceasta decizie, ori de a propune alternative, cum poate face sindicatul. Prin urmare, si in cazul in care notificarea celor doua institutii nu s-ar fi facut in termenele prevazute de lege, aceasta nelegalitate ar putea fi sursa unei obligatii de despagubire pentru o eventuala vatamare, dar nu atrage numaidecat nulitatea concedierii, pentru ca ea nu e o conditie de valabilitate, concomitenta ori anterioara, a deciziei de disponibilizare : de fond, de forma ori procedura, ci tine de asigurarea, pe cat posibil, a unor premise de plasare ulterioara in campul muncii.
Cat priveste motivul de anulare extras din nerespectarea termenului de 60-90 de zile, prevazut de dispozitiile art 4 pct 91 alin. (1) din Actul aditional nr. 3 la Contractul colectiv de munca al _ SA, pentru transmiterea informatiilor prevazute de art. 69(2) din art. 279 , Sindicatului Lucratorilor din Electricitate Oltenia, Curtea reitereaza ceea ce si Tribunalul a retinut de altfel, dar a valorificat in sens contrar, anume ca potrivit art. 78 din acelasi act normativ, numai nerespectarea procedurii prevazute de lege atrage sanctiunea nulitatii absolute a concedierii. Optiunea legislativa este fireasca, avand in vedere ca norme imperative, adoptate pentru protectia unui interes public (chiar si cand acesta ocroteste interese subiective), poate institui numai legea, nu si partenerii sociali, prin acordul lor. Or, termenul de 60-90 zile anterior concedierii pentru informarea si consultarea sindicatului, in conditiile art. 69 din art. 279 , nu este prevazut de lege, care vorbeste despre \"timp util\", categorie ce trebuie analizata in concret, in raport cu scopul vizat de acelasi text de lege, \"de a se ajunge la o intelegere\". Din acest punct de vedere, revenim la consideratiile anterioare, pentru a sustine, departe de a nega valabilitatea contractului colectiv de munca (care, contrar pretentiei apelantei, nu ar putea fi modificat printr-un acord al altor subiecte de drept decat l-au negociat si incheiat), ca nerespectarea stricta a unei proceduri mult mai laxe decat stipuleaza legea in privinta informarii si consultarii sindicatului nu ar putea fi sanctionata cu nulitatea concedierii care s-ar dispune decat daca se justifica o vatamare de natura sa afecteze scopul pentru care aceste consultari au fost reglementate, presupus atat de lege, cat si conventia colectiva de munca. Pornind de la aceste premise, apreciem excesiva, ca si contrara scopului pentru care consultarea sindicatului s-a impus, anularea deciziei de concediere colectiva pe motiv ca informarea sindicatului nu s-a facut cu 60-90 de zile inaintea aplicarii masurii, in conditiile in care el a fost informat la data de 25 februarie 2014, cu 36 de zile anterior concedierii, la 02.04.2014, iar sindicatul a si raspuns prin adresa nr. 30/03.03.2014, ca agreeaza desfiintarea celor 180 de posturi - semn al realizarii intelegerii, pozitie necontestata, fata de care nu se poate identifica vreo alternativa viabila, vreun motiv ori intentie de prelungire a timpului necesar pentru a formula propuneri.
in fine, cat priveste nelamurirea exprimata de judecatorul fondului cu privire la deciziile societatii, de reorganizare, urmata de solicitarea de declarare a insolventei, Curtea invedereaza ca acestea, in ordinea in care s-au produs, nu afecteaza in niciun fel valabilitatea concedierii colective, neinterzise in vreuna sau alta dintre situatii, realizate oricum anterior intrarii angajatorului in procedura de reorganizare judiciara, fiind suficient sa se constate o manifestare de vointa a organelor de conducere a societatii in sensul desfiintarii posturilor in conditiile art. 65 din art. 279 , care sa se dovedeasca reala, efectiva si serioasa.
in considerarea celor expuse, in aplicarea art. 480(2) din Noul Cod de procedura civila, Curtea va admite apelul si va schimba in parte sentinta atacata, in sensul de a respinge contestatia impotriva deciziei nr. 121/24.03.2014, cu accesoriile sale, ca nefondata.
Cat priveste capatul de cerere privitor la acordarea compensatiilor la concediere, se retine ca cererea cu acest obiect a fost respinsa de Tribunal, fata de solutia de admitere a contestatiei formulate impotriva concedierii. Cum in apel solutia data contestatiei principale a fost inversata, fiind dispusa definitiv respingerea, desigur ca dispozitia de respingere a compensatiei la concediere si-a pierdut suportul, interesul si obligatia de a se pronunta asupra ei, fiind reactivate, intrucat deriva din acelasi raport juridic cu pretentia principala.
Nu exista niciun motiv pentru a reprosa reclamantului ca nu a declarat apel spre obtinerea acestui rezultat, caci el nu este obligat la formularea unui apel incident, in conditiile in care interesul sau nu vizeaza plata salariilor compensatorii, ci evitarea concedierii, asadar, nici compensatiile nu erau urmarite decat in virtutea interconexiunii cu obiectul actiunii principale si numai pentru situatia in care acesta din urma ar fi fost respins, solutie pronuntata abia dupa judecarea apelului.
Retinand, prin urmare, ca prin decizia data in apel cu privire la disponibilizare, solutia de respingere a ajutorului la concediere, pronuntata de Tribunal, si-a pierdut fundamentul, constatam totodata deschiderea prin incheierea din 14.05.2014 pronuntata de Tribunalul D_ in dosarul nr. x, a procedurii prevazute de legea nr. 85/2006. Ramasa aplicabila procedurilor deschise sub imperiul ei, ea produce, pe rolul primei instante, efectul prevazut de art. 36 in privinta cererii tinzand la realizarea unei creante impotriva debitorului, cum este si cea avand ca obiect plata ajutorului la concediere. Pronuntandu-se pe fondul sau, sentinta - in lumina statuarilor din apel pe fondul concedierii -, apare ca nelegala raportat la temeiul de suspendare de drept evocat, edictat tocmai pentru ca salariatul creditor sa incerce sa-si valorifice creanta, prioritar, in cadrul procedurii reorganizarii judiciare. in consecinta, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006, va constata suspendat de drept pe rolul Tribunalului Teleorman, capatul de cerere referitor la acordarea compensatiilor la concediere, pastrand in rest sentinta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
iN NUMELE LEGII
DECIDE:

Admite apelul formulat de apelanta _ SA, cu sediul in C_, _, jud. D_, societate aflata in insolventa prin lichidator M_ SPRL, cu sediul in Bucuresti, _, sector 1 , impotriva sentintei civile nr. 1677/24.11.2014, pronuntate de Tribunalul Teleorman-Sectia Conflicte de Munca, Asigurari Sociale si C_ Administrativ si Fiscal in dosarul nr. x, in contradictoriu cu intimatul-contestator M_ V_, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Av. C_ C_, cu sediul in A_, _, _, _.
Schimba in parte sentinta civila apelata, in sensul ca respinge, ca neintemeiata, cererea de anulare a deciziei de concediere nr. 121/24.03.2014 emisa de parata _ SA C_, de repunere a partilor in situatia anterioara concedierii si de reintegrare a reclamantului in postul ocupat anterior emiterii deciziei de concediere.
Constata suspendata de drept pe rolul Tribunalului Teleorman judecata capatului de cerere privind plata ajutorului de concediere, in temeiul art. 36 din Legea 85/2006.
Pastreaza in rest sentinta.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 12.06.2015