Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin sentinta civila nr. 456 din data de 08.05.2014, pronuntata in dosarul nr. ...X, Tribunalul Calarasi - Sectia civila a respins exceptia inadmisibilitati invocata de parata; a admis exceptia nulitati absolute a deciziei de desfacere disciplinara a contractului de munca al reclamantului P. N. nr. 3/13.01.2014; a constatat nulitatea absoluta a deciziei nr. 3/13.01.2014, emisa de parata R. A.  de Drumuri si Poduri C. ; a dispus reincadrarea reclamantului P. N. in  postul detinut anterior, respectiv „sef compartiment exploatarea lemnului”; a obligat parata sa calculeze si sa-i plateasca reclamantului o despagubire egala cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul pana la data incadrarii efective; a respins capatul de cerere privind obligarea paratei la plata de daune morale in suma de 20. 000 lei, ca nedovedit.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, tribunalul potrivit art. 248 Cod procedura civila s-a pronuntat mai intai asupra exceptiilor de procedura si asupra celor de fond care fac de prisos, in totul sau in parte cercetarea in fond a pricinii.

Analizand exceptia inadmisibilitatii invocata de catre parata in temeiul art. 193 din Codul de procedura civila, cu referire la dispozitiile art. 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, din care rezulta obligativitatea desfasurarii in prealabil a investirii instantei de judecata a sedintei de informare privind avantajele medierii, coroborat cu dispozitiile art. 60 indice 1 litera e (aplicabil in mod exclusiv cu privire la incheierea, executarea si incetarea raporturilor de munca), s-a constatat ca nu este fondata, intrucat prin Decizia din 07.05.2014 Curtea Constitutionala a declarat neconstitutionale articolele art. 2 alin. (1) si (12) din Legea nr. 192/2006 invocate de parata.

Analizand exceptia nulitatii absolute invocata de contestator,prima instanta a constatat ca este fondata.

Potrivit art. 252 din Codul muncii : (1) Angajatorul dispune aplicarea sanctiunii disciplinare printr-o decizie emisa in forma scrisa, in termen de 30 de zile calendaristice de la data luarii la cunostinta despre savarsirea abaterii disciplinare, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data savarsirii faptei.

(2) Sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;

d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;

e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;

f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.

(3) Decizia de sanctionare se comunica salariatului in cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii si produce efecte de la data comunicarii.

(4) Comunicarea se preda personal salariatului, cu semnatura de primire, ori, in caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandata, la domiciliul sau resedinta comunicata de acesta.

(5) Decizia de sanctionare poate fi contestata de salariat la instantele judecatoresti competente in termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii.

Din examinarea deciziei contestate nr. 3/13.01.2014 emisa de parata rezulta,in sustinerea tribunalului, ca aceasta a fost emisa cu incalcarea legii.

Decizia este lovita de nulitate datorita lipsei descrierii faptei in detaliu si nu la modul general, adica nu rezulta de fapt care este abaterea disciplinara comisa de reclamant, deoarece simpla consemnare ca sanctiunea este aplicata pentru neglijenta nu satisface cerinta legii. Nu rezulta care sunt dispozitiile din regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, care au fost incalcate de contestator, asa cum prevede art. 252 alin. 2 lit.”b” din Codul muncii si de asemenea, in decizie nu se specifica “motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate contestator pe timpul cercetarii disciplinare prealabile, sau motivele pentru care in conditiile prevazute de art. 251 alin. 3 din Codul muncii , nu a fost efectuata cercetarea”, asa cum prevede art. 252 alin. 2 lit.”c” din Codul muncii .

Potrivit art. 251 din Legea nr. 53/2003 Codul muncii : „Sub sanctiunea nulitatii absolute, nici o masura, cu exceptia celei prevazute la art. 248 alin. 1 lit. (a), nu poate fi dispusa mai inainte de efectuarea unei cercetari disciplinare prealabile.

(2) In vederea desfasurarii cercetarii disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat in scris de persoana imputernicita de catre angajator sa realizeze cercetarea, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii.

(3) Neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile prevazute la alin. (2) fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.

(4) In cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.

Din actele dosarului nu rezulta citarea contestatorului pentru a fi cercetat disciplinar in legatura cu savarsirea unei abateri disciplinare, ci a fost efectuata o verificare la nivel de unitate prin care s-au constatat unele presupuse abateri, conditii in care decizia emisa este lovita de nulitate absoluta.

Datorita faptului ca prin emiterea acestei decizii s-a modificat unilateral si nelegal contractul de munca al reclamantului,prima instanta a constatat nulitatea deciziei si a repus partile in situatia anterioara, conditii in care a dispus reintegrarea reclamantului in postul detinut anterior desfacerii contractului de munca cu obligarea paratei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul.

S-a respins capatul de cerere referitor la plata de daune morale intrucat acestea nu au fost dovedite de contestator desi proba cade in sarcina sa.

Impotriva acestei hotarari, a declarat apel in termen legal si motivat, parata R. A.  de Drumuri si Poduri C., apel intemeiat in drept pe dispozitiile art. 466 si urmatoarele din Codul de procedura civila.

Hotararea pronuntata de catre instanta fondului,sustine apelanta nu este legala si temeinica, in sensul ca s-a apreciat in mod necorespunzator imprejurarea ca decizia nu este una motivata. Astfel,prima instanta nu a avut in vedere imprejurarea ca in cuprinsul deciziei s-a facut mentiune la fapta ce ii este imputata salariatului, respectiv indeplinirea in mod necorespunzator a atributiilor de serviciu, imprejurare care a fost de natura sa cauzeze un prejudiciu, astfel cum acesta a fost detaliat si raportul de cercetare disciplinara, care de altfel face corp comun cu decizia de sanctionare. In egala masura, in cuprinsul deciziei au fost detaliate si normele de conduita care nu au fost respectate de catre angajat.

Imprejurarea ca abaterea retinuta ca temei al aplicarii sanctiunii disciplinare constituie si infractiune nu poate fi invocata impotriva societatii parate, in contextul in care exista posibilitatea societatii de a sesiza organul de urmarire penala competent pentru cercetarea in atare context a faptelor savarsite.

In ceea ce priveste nulitatea motivat de faptul nu a fost descrisa fapta care constituie abatere disciplinara, se impune a se avea in vedere ca aceasta a fost descrisa in decizia contestata, cu atat mai mult cu cat la decizia comunicata a fost atasat si raportul privind concluziile finale ale comisiei de disciplina, in cuprinsul caruia sunt combatute pe larg, argumentele de fapt si de drept pentru care au fost inlaturate apararile formulate de catre reclamant in faza de cercetare.

Mai mult, nu trebuie neglijat ca reclamantul s-a bucurat de clementa din partea societatii, intrucat fapta retinuta constituie nu numai o abatere disciplinara de natura sa produca un prejudiciu material societatii, ci constituie infractiune, clementa care s-a manifestat prin nesesizarea organelor judiciare competente. Astfel, nu se vede relevanta pentru care reclamantul face trimitere la dispozitiile penale privind neglijenta, in contextul in care in speta, este vorba de exercitarea atributiilor de serviciu in mod neglijent.

Ca atare, este nelegala sustinerea primei instante in sensul ca nu este descrisa fapta, astfel cum solicita dispozitiile legale sub sanctiunea nulitatii absolute, urmand a respinge exceptia de nulitate invocata.

In ceea ce priveste motivul de nulitate absoluta privitor la inexistenta unei convocari a reclamantului la efectuarea cercetarii disciplinare urmeaza a se retine ca instanta fondului a considerat” din actele dosarului nu rezulta citarea contestatorului pentru a fi cercetat disciplinar in legatura cu savarsirea unei abateri disciplinare, ci a fost efectuata o verificare la nivel de unitate prin care s-au constatat unele presupuse abateri, conditii in care decizia emisa este lovita de nulitate absoluta”, se apreciaza ca acesta nu este unul fondat. Astfel, instanta fondului se substituie avocatului reclamantului intelegand sa retina nulitatea absoluta a deciziei de concediere prin prisma unor argumente care nu au fost retinute de reclamant in cererea de chemare in judecata, precizand ca cercetarea disciplinara nu constituie o astfel de cercetare, ci dimpotriva constituie o verificare la nivel de unitate.

Nimic mai gresit din punctul de vedere ale apelantei, se apreciaza ca reclamantul a fost convocat in mod legal la procedura disciplinara, pe de o parte, iar pe de alta parte acesta a fost prezent la procedura care s-a desfasurat, mai mult, acesta a solicitat eliberarea de fotocopii de pe inscrisurile aflate in cadrul dosarului de cercetare disciplinara, imprejurare care atesta ca acestuia i s-a permis nu numai a lua la cunostinta de continutul inscrisurilor invocate in sustinerea abaterii disciplinare si mai concret al lipsei din gestiune, ci si formularea unei aparari in mod corespunzator.

Apreciaza ca acest motiv de nelegalitate nu este unul justificat in contextul in care i s-a adus la cunostinta reclamantului prin convocarea la Comisia de disciplina motivul cercetarii disciplinare, despre care se cunostea la acel moment, insa din cercetari au rezultat si elemente suplimentare in privinta carora s-au adresat intrebari pe parcursul cercetarii, iar reclamantul si-a exprimat punctul de vedere prin apararile formulate. Astfel, procedura de cercetare disciplinara la nivelul societatii a fost declansata in urma unor sesizari de la nivelul serviciului de Mecanizare care precizau ca pentru tractorul XXX au fost emise foi de parcurs in perioada august 2013 - noiembrie 2013, desi in aceasta perioada tractorul se afla in stare de nefunctionabilitate, fiind in depozitul sectiei de reparatii din C. . In raport de aceste sesizari, la care s-au adaugat si declaratiile Sectiei de silvicultura, s-a procedat la demararea procedurii de cercetare disciplinara in ceea ce il priveste pe numitul A. A., Seful Pepinierei P. . In data de 03.12.2013, a fost prezent la comisia de disciplina, iar prin declaratiile date de acesta, rezulta ca parte din cantitatea de motorina, despre care nu exista justificare, cu care a fost incarcata scriptic gestiunea P. a fost in fapt ridicata de catre domnul P. N., reclamantul din prezenta cauza.

Plecand de la aceste afirmatii ale numitului A. A., comisia a hotarat ca este necesara audierea numitului P. N., fapt pentru care s-a procedat la o noua programare cu convocarea acestuia pentru data de 10.12.2013, convocare care a avut ca obiectiv principal lamurirea aspectelor de tin de lipsa din gestiune constatata cu privire la activitatea Pepinierei P., precum si gradul de implicare al fiecarei persoane, atat a dlui A. A. cat si a domnului P. N. .

In fata comisiei de disciplina, reclamantul a mentionat cu referire la consumul de carburant de care a facut vorbire domnul A. A. ca solicita verificarea balantelor consumului de carburant pentru luna august 2013, aspect care a fost verificat de comisia de disciplina.

In raportul de cercetare disciplinara preliminara cu privire la constatarile/neregulile sesizate in activitatea Pepinierei P., se mentioneaza ca atata vreme cat reclamantul a semnat avizele de livrare a marfii constand in motorina de 435 litri, lavete 100 buc, kit ulei 11 in numar de 3 bucati si nu poate justifica predarea acestora, respectiv descarcarea de gestiune, acesta a savarsit o abatere disciplinara constand in neglijenta in serviciu.

Ca urmare a procedurii de cercetare disciplinara, in concluziile finale ale procedurii din data de 23.12.2013 se concluzioneaza ca fapta angajatului P. N. constituie abatere disciplinara, el avand calitatea de gestionar de fapt al bunurilor pe care nu le-a predat in pepiniera, astfel cum este mentionat in actele de livrare; iar in contextul in care nu a facut dovada predarii acelor bunuri, acesta este obligat sa achite contravaloarea lor.

Nu prezinta importanta,in sustinerea apelantei locul de munca efectiv al unei persoane, in contextul in care, chiar reclamantul recunoaste ca a avut calitatea de gestionar de fapt asupra cantitatii de carburant pe care a ridicat-o din cadrul magaziei centrale a societatii si pe care sustine ca a predat-o Pepinierei P., ci prezinta in mod exclusiv natura activitatii desfasurate in serviciul unei sectii sau unui compartiment din cadrul societatii, si care il face raspunzator in egala masura pentru indeplinirea in mod corespunzator a atributiilor profesionale.

Ca atare, se apreciaza ca din materialul probator depus de apelanta rezulta cu prisosinta imprejurarea ca reclamantul a fost prezent la data efectuarii cercetarii disciplinare si ca atare nu se impune constatarea nulitatii absolute a deciziei de concediere.

Cu privire la nulitatea absoluta a deciziei nr. 3/13.01.2014 motivat de imprejurarea ca decizia de concediere nu este motivata in fapt si in drept, astfel cum s-a aratat in cele ce au precedat, se subliniaza ca decizia de desfacere disciplinara a contractului individual este motivata pe dispozitiile art. 250 si 252 din Codul muncii coroborat cu prevederile art. 62 alineat 11 din Contractul Colectiv de munca, ca atare, sustinerile privind neindicarea temeiului de drept sunt neavenite.

Totodata, in ceea ce priveste “pronuntarea” comisiei asupra apararilor formulate de catre reclamant, urmeaza a se retine ca in raportul comisiei se face referire si la acestea, in sensul ca atata vreme cat nu este masura a face dovada descarcarii de gestiune, acesta se face in mod exclusiv raspunzator de lipsa cantitatii de carburant.

Cu privire la nulitatea absoluta a deciziei nr. 3/13.01.2014 motivat de imprejurarea ca decizia de suspendare a contractului individual de munca s-a realizat in data de 06.12.2013, desi acesta se afla in concediu de odihna in perioada 02.12.xxxx13 se invoca urmatoarele:

Avand ca punct de reper capetele de cerere precizate in cererea de chemare in judecata, urmeaza a se retine ca nu s-a solicitat anularea deciziei de suspendare a desfasurarii activitatii in cadrul societatii, astfel ca argumentele invocate privind nulitatea acesteia nu au legatura cu solutionarea cauzei deduse judecatii. Mai mult, trecand peste inexistenta legaturii de cauzalitate, urmeaza a se retine si ca orice critica care vizeaza decizia de suspendare este tardiva si nu poate fi luata in considerare, ratiune pentru care solicita a se dispune in sensul respingerii si acestui motiv de nulitate absoluta invocate.

Cu privire la netemeinicia abaterii retinute ca si temei pentru desfacerea disciplinara a contractului individual de munca se precizeaza ca in fapt, prin decizia nr. 3/13.01.2014, in temeiul dispozitiilor art. 250 si art. 252 din art. 279 , cu modificarile si completarile ulterioare, cu referire la dispozitiile art. 62 alineat 11 din Contractul Colectiv de munca incheiat la nivelul unitatii, s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, conform art. 61 alineat 1 litera a coroborat cu art. 247 si art. 248 alineat 1 litera e din art. 279 .

Conducerea societatii a fost sesizata cu informarea nr. 9823/18.11.2013 emisa de catre serviciul de mecanizare, din care rezulta ca in privinta tractorului XXX care urma a fi inventariat, s-a constatat ca nu se afla in Pepiniera P., astfel cum reiesea din foile de parcurs. In raport de aceasta situatie, s-a luat legatura cu Seful de reparatii utilaje, domnul Talip Aihan, in raport de care s-a descoperit imprejurarea ca tractorul respectiv este in cadrul sectiei de reparatii C. de la sfarsitul lunii august si ca pe parcursul acestei perioade, mai exact de la sfarsitul lunii august, pana in luna noiembrie, au fost emise foi de parcurs confirmate si semnate de domnul A. A., reclamantul din prezenta cauza.

In raport de aceasta adresa, s-a solicitat situatia privind alimentarea tractoarelor cu numerele de inmatriculare XXX si XXX, interogatoriul domului C. I., care confirma ca alimentarea s-a realizat de catre seful de pepiniera, reclamantul,ce nu a intocmit nici una dintre foile de parcurs ale Pepinierei, chiar daca in cuprinsul acestora apare mentiunea privind numele sau.

Ca urmare a acestei situatii, la nivelul societatii s-a constituit Comisia de disciplina, intrucat existau indicii cu privire la savarsirea unei abateri disciplinare de catre reclamantul din prezenta cauza.

In timpul audierii in fata comisiei de disciplina, domnul A. A. si-a expus punctul de vedere cu privire la faptele imputate, cat si cu privire la faptul ca o cantitate insemnata de motorina, mai exact 435 litri nu a fost primita, desi a fost ridicata de reclamantul P. N. .

Neglijenta in serviciu imputata reclamantului este reprezentata de imposibilitatea de justificare a lipsei de cantitati de carburant, pe care acesta il primise in gestiune.

Potrivit art. 247 alin. 2 din codul muncii: “Abaterea disciplinara este o fapta in legatura cu munca si care consta intr-o actiune au inactiune savarsita cu vinovatie de catre salariat, prin care acesta a incalcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil, ordinele si dispozitiile legale ale conducatorilor ierarhici” .

Se apreciaza ca faptele in concret retinute in cuprinsul concluziilor finale ale raportului de cercetare disciplinara converg catre certitudinea ca reclamantul a incalcat atributiile de gestionar de fapt, astfel cum avea atributii la acel moment, prin imposibilitatea justificarii cantitatii de carburant preluata prin avize de insotire a marfii din depozitul central, ratiune pentru care se impune respingerea cererii de chemare in judecata.

Examinand motivele de apel formulate fata de hotararea apelata si probele administrate in cauza, cercetand pricina in limitele prevazute de art. 477 si urmatoarele din Codul de procedura civila, Curtea constata apelul nefondat pentru urmatoarele considerente:

Criticile exprimate in cuprinsul primului motiv de apel nu pot fi primite, Tribunalul procedand corect atunci cand a dispus anularea deciziei nr. nr. 3/13.01.2014, emisa de apelanta-parata.

Prin aceasta decizie s-a dispus desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al intimatului-reclamant, masura ce a fost luata in temeiul art. 61 lit. a, art. 247 si art. 248 alin. 1 lit. e din Codul muncii .

Rezulta ca decizia amintita face parte din categoria acelora prin care angajatorul a aplicat unui salariat sanctiunea disciplinara cea mai drastica, desfacerea contractului de munca.

Acestui tip de decizie ii sunt aplicabile dispozitiile art. 252 alin. 2 din Codul muncii sub aspectul conditiilor de forma (de legalitate) pe care trebuie sa le intruneasca cumulativ.

Potrivit art. 252 alin. 2: „sub sanctiunea nulitatii absolute, in decizie se cuprind in mod obligatoriu:

a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinara;

b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat;

c) motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea;

d) temeiul de drept in baza caruia sanctiunea disciplinara se aplica;

e) termenul in care sanctiunea poate fi contestata;

f) instanta competenta la care sanctiunea poate fi contestata.”

Nerespectarea fie si doar a uneia dintre cerintele enuntate de textul legal precitat atrage nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare disciplinara.

Aceasta este si situatia din speta de fata, intrucat din examinarea continutului deciziei contestate nu rezulta faptul ca aceasta ar intruni conditiile la care face referire art. 252 alin. 2 lit. a-c din Codul muncii .

Mai precis, decizia nr. 3/13.01.2014, emisa de apelanta-persoana juridica nu cuprinde „descrierea faptei care constituie abatere disciplinara„nu se arata nici  data sau perioada de timp in care s-ar fi comis fapta imputata,nu contine „precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat” si nici „motivele pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivele pentru care, in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea”.

Textul mentionat la art. 252 alin. 2 din Codul muncii la litera a) prevede, sub sanctiunea nulitatii absolute, ca in decizie se cuprinde, in mod obligatoriu, descrierea faptei care constituie abatere disciplinara pentru a fi legala.

Privind aceasta mentiune, in decizie trebuie descrisa in mod concret fapta (faptele) pentru care a fost aplicata sanctiunea disciplinara. Descrierea faptei ce constituie abatere disciplinara presupune mentionarea aspectelor care o individualizeaza.

Din cuprinsul dispozitiei de sanctionare,cum corect a apreciat tribunalul nu rezulta care sunt imprejurarile ce au determinat aceasta masura, simpla consemnare ca sanctiunea este aplicata pentru neglijenta nu satisface cerinta legii.

In fapt, Curtea apreciaza ca apelanta nu arata in decizia de sanctionare faptele ce se imputa contestatorului, elementul material al acestor fapte care sa presupuna implicarea directa in savarsirea lor, formularile utilizate fiind generice.

Ori, caracterul imperativ al normei sus-enuntate, art. 252 alin. 2 art. 279 si nerespectarea sa, atrage indubitabil sanctiunea nulitatii absolute deciziei de sanctionare contestate.           

Avand in vedere ca dispozitia de sanctionare nu descrie in mod concret faptele  retinute ca abateri disciplinare, nu s-a putut proceda la analizarea temeiniciei acesteia, intrucat lipsesc criteriile de apreciere a conduitei considerata de catre angajator ca  incalcare  a obligatiilor impuse angajatului.

In conditiile in care faptele nu sunt determinate si individualizate, iar in cuprinsul deciziei de sanctionare contestate se fac referiri generice cu privire la faptele pretinse a fi abateri disciplinare, evident ca decizia de sanctionare a fost emisa cu incalcarea prevederilor art. 252 alin. 2 lit. a) art. 279 ,  legala fiind solutia primei instante,pe aspectul de nulitate absoluta sus precizat.

Asa fiind, avand in vedere dispozitiile art. 252 din Codul muncii , dar si pe cele ale art. 78-80 din acelasi cod, fiind nelegal emisa, decizia contestata este lovita de nulitate absoluta.

Prin urmare, este legala si temeinica solutia Tribunalului privind anularea deciziei contestate, reintegrarea reclamantului pe postul avut anterior si obligarea angajatorului (apelanta-parata) la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii si pana la efectiva reintegrare.

Se sustine de catre apelanta faptul ca elementele impuse de art. 252 alin. 2 din Codul muncii ar fi fost mentionate intr-un raport de cercetare disciplinara ce ar face corp comun cu decizia contestata.

Aceste sustineri urmeaza a fi inlaturate.

Nulitatea absoluta este cea mai grava sanctiune specifica ramurii dreptului civil in sens larg (ramura din care face parte si dreptul muncii) si consta din lipsirea totala de efecte juridice a actului nul, urmand a se considera ca acest act nu a existat vreodata si nu a produs nicio consecinta juridica.

Tocmai de aceea nulitatea absoluta nu poate fi acoperita sau inlaturata in vreun fel (din acest punct de vedere se deosebeste de nulitatea relativa, in privinta careia este posibila ratificarea sau confirmarea), deci nici printr-un inscris sau document exterior, intocmit separat de actul nul.

Redactarea clara a art. 252 alin. 2 din Codul muncii conduce la aceeasi concluzie, anume ca toate elementele prevazute de acest text legal trebuie prevazute in mod obligatoriu in decizie, iar nu intr-un document separat de tipul raportului de cercetare disciplinara despre care apelanta afirma ca ar face corp comun cu decizia.

Cata vreme art. 252 alin. 2 din Codul muncii impune un anumit continut al deciziei de sanctionare disciplinara sub sanctiunea nulitatii absolute, emitentul acestui act este obligat sa se conformeze intocmai acestor dispozitii legale imperative si de ordine publica, iar nu sa procedeze la intocmirea unor inscrisuri exterioare deciziei respective.

In acelasi sens trebuie avute in vedere si dispozitiile art. 79 din Codul muncii care statueaza ca: „in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere”.

Apararile apelantului,in sensul ca reclamantul s-a bucurat de clementa din partea societatii, intrucat fapta retinuta constituie nu numai o abatere disciplinara de natura sa produca un prejudiciu material societatii, ci constituie infractiune, nu este natura a-l absolvi pe acesta de obligatia descrierii  faptei ce constituie abatere disciplinara in continutul deciziei de sanctionare.

Neintemeiata este si critica vizand motivul de nulitate absoluta privitor la inexistenta unei convocari a reclamantului la efectuarea cercetarii disciplinare.

Astfel,articolul 63(1) din art. 279 prevede in termeni imperativi: „concedierea  pentru savarsirea unei abateri grave sau a unor abateri  repetate de la regulile de  disciplina a muncii, poate fi dispusa numai dupa indeplinirea de catre angajator a cercetarii  disciplinare prealabile”. Aceleasi prevederi sunt reluate de art. 251 alin. 1 din art. 279 , care sanctioneaza cu nulitatea absoluta masurile dispuse in lipsa efectuarii cercetarii prealabile.

Potrivit art. 251 alin. 2 art. 279 , punctul de pornire in efectuarea cercetarii disciplinare il constituie convocarea in scris a salariatului, de persoana imputernicita de angajator sa realizeze aceasta operatiune, precizandu-se obiectul, data, ora si locul intrevederii. Numai neprezentarea salariatului la convocarea astfel facuta, fara nici un motiv obiectiv, da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea fara efectuarea cercetarii prealabile (art. 251 alin. 3 din art. 279 ). Totodata, in cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este (art. 251 alin. 4 din art. 279 ).

Asadar, scopul convocarii consta in informarea salariatului asupra naturii si continutului procedurii declansate impotriva sa, astfel incat salariatul sa isi poata pregati apararile, probele si motivatiile pe care le considera necesare. Efectuarea cercetarii prealabile numai dupa ce convocarea salariatului a fost facuta in mod legal, are caracterul unei masuri de protectie, edictate in scopul de a preveni aplicarea unor sanctiuni disciplinare nejustificate.

In prezenta cauza, legal a statuat instanta fondului ca” din actele dosarului nu rezulta citarea contestatorului. Prin urmare, lipsa comunicarii convocarii catre salariat echivaleaza cu lipsa convocarii insesi.

Pe de alta parte, nu au putut fi retinute apararile paratei in sensul ca dovada comunicarii convocarii o reprezinta insasi prezentarea reclamantului la cercetarea disciplinara.

Prezentarea salariatului la data si ora fixate pentru desfasurarea cercetarii disciplinare nu conduc la concluzia cunoasterii de catre acesta si a obiectului cercetarii, care constituie un element obligatoriu al convocarii, conform art. 251 alin. 2 din codul muncii.

In baza argumentelor expuse, legal tribunalul a apreciat ca reclamantul nu a fost legal convocat in vederea realizarii cercetarii disciplinare,iar lipsa acesteia atrage nulitatea masurilor dispuse, in temeiul prevederilor art. 251 alin. 1 art. 279 .

Acest motiv de nulitatea absoluta a deciziei de concediere a fost invocat prin cererea de chemare in judecata la punctul 3 al acesteia fila 4 dosar fond, neputandu-se primi astfel apararea apelatei in sensul ca “instanta fondului se substituie avocatului reclamantului intelegand sa retina nulitatea absoluta a deciziei de concediere prin prisma unor argumente care nu au fost invocate de reclamant in cererea de chemare in judecata”.

Neintemeiata este si critica privind nulitatea absoluta a deciziei nr. 3/13.01.2014 motivat de imprejurarea ca decizia de suspendare a contractului individual de munca s-ar fi realizat in data de 06.12.2013, desi acesta se afla in concediu de odihna in perioada 02.12.xxxx13. Tribunalul nu a retinut acest motiv drept cauza a nulitatii deciziei contestate, ci pe considerentul lipsei descrierii faptei care constituie abatere disciplinara,a prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de munca sau contractul colectiv de munca aplicabil care au fost incalcate de salariat, a motivelor pentru care au fost inlaturate apararile formulate de salariat in timpul cercetarii disciplinare prealabile sau motivelor pentru care in conditiile prevazute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuata cercetarea,de asemenea pentru lipsa unei convocari a reclamantului la efectuarea cercetarii disciplinare pentru fapta ce a fost retinuta ca abatere disciplinara.

Cat priveste alegatiile din cuprinsul celui de-al doilea motiv de apel, acestea vin in sprijinul tezei temeiniciei deciziei contestate.

Insa, in aceasta materie a sanctionarii disciplinare a salariatilor intotdeauna are prioritate sau intaietate problematica respectarii conditiilor de legalitate, a cerintelor de forma impuse de legiuitor pentru existenta valabila a deciziei de sanctionare. Ca atare, in masura in care o asemenea decizie nu intruneste conditiile prevazute de lege sub sanctiunea nulitatii absolute pentru validitatea sa, ea trebuie desfiintata ca act juridic, chiar si in ipoteza in care ar fi emisa in mod temeinic. Astfel,constatarea nulitatii deciziei de sanctionare pentru aspectele de nelegalitate sus-mentionate face de prisos analiza temeiniciei aceleiasi decizii.

In raport de toate cele ce preced, apelul apare ca nefondat si va fi respins ca atare.

Fiind in culpa procesuala in baza art. 453(1)din Cod procedura civila,Curtea va obliga apelanta la plata catre intimat a sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata, conform chitantei nr. 579 din data de 10.05.2014 emise de Cabinetul de Avocat”C. G.” anexata  la fila 41dosar apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-parata R. A. Judeteana de Drumuri si Poduri C., inregistrata la Registrul Comertului sub nr. J13/115/15.07.1991, avand C. RO xx, cu sediul in C., judet C. si sediul procesual ales la Cabinet de Avocat M. M., cu sediul in C.,, impotriva sentintei civile nr. 456/08.05.2014, pronuntate de Tribunalul Calarasi - Sectia civila, in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu intimatul-reclamant P. N., avand CNP ... si domiciliul in Comuna B.,, judet Calarasi.