• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00

Motivarea in fapt a deciziei de concediere pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Cauza concedierii nu echivaleaza cu motivele desfiintarii locului de munca

Hotararea nr. 796 din data de 12 martie 2015
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

Constata ca prin sentinta civila nr. 5735 din data de 14 mai  2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale in dosarul nr. ...X, s-a respins ca neintemeiata actiunea prin care reclamantul N. I., in contradictoriu cu parata C. NATIONALA ROMARM SA, a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 34/27.02.2014, reintegrarea in functia avuta anterior si plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii si pana la efectiva reintegrare.

Codul muncii comentat Marius-Catalin Predut

Instanta fondului a retinut in mod gresit ca decizia de concediere este temeinica si legala si de asemenea este motivata in fapt, in conditiile in care in cuprinsul deciziei contestate se precizeaza doar faptul ca la baza concederii mele a stat reorganizarea activitatii, situatie in care din departamentul din care facea parte a fost singura persoana concediata si, dupa o perioada mare de timp in care si-a desfasurat activitatea in cadrul companiei, ocupand mai multe functii, a devenit inutil in cadrul intimatei si astfel atributiunile sale s-au impartit altor doi salariati.

Instanta fondului retine aceste aspecte desi in decizia de concediere nu se regaseste aceasta motivare. Decizia de concediere este nula absolut deoarece nu este motivata in fapt; desfiintarea locului de munca ocupat ca urmare a reorganizarii activitatii C. N. Romarm S. A. nu poate fi considerata o motivare in fapt a masurii unilaterale.

In ceea ce priveste temeiul de drept invoca dispozitiile art. 76 din Legea nr. 53/2003, potrivit carora „decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu:

a) motivele care determina concedierea;

b) durata preavizului;”

Instanta fondului intr-un mod nelegal face aprecieri cu privire la temeinicia masurii reorganizarii activitatii care a condus la concediere incalcand prevederile art. 79 din Codul muncii, potrivit carora „in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere”.

Astfel, instanta fondului a retinut, din alte surse decat decizia de concediere care ar fi trebuit sa contina astfel de mentiuni la motivarea in fapt a deciziei, ca parata a avut pierderi financiare importante in anul 2012. Insa, asa cum s-a mentionat in doctrina de specialitate si in practica judiciara, decizia de concediere trebuie sa contina suficiente explicatii astfel incat sa se poata verifica motivele efective care au stat la baza concedierii, avand in vedere faptul ca anterior incetarii contractului individual de munca pentru motive ce nu tin de persoana salariatului intimata, dupa cum a precizat si dovedit la fond, si-a premeditat aceasta masura, lasandu-l fara dreptul de acces la informatii clasificate; ridicarea abuziva a acestui drept nu este justificata, dar nici retinuta de instanta de fond, care nu face niciun fel de aprecieri cu privire la acest aspect esential al contestatiei, limitandu-se la a face referire la organigramele si statele de functiuni emise pro causa si aflate la dosarul de fond.

In plus, din prezentarea de catre intimata a celor doua “S. de Functii” corespunzatoare datelor de 16.07.2012 si 24.01.2013 se observa incercarea de a ascunde numarul si felul posturilor vacante existente la data desfiintarii postului ocupat, observandu-se ca in Statul de Functii din 24.01.2013 nu sunt prezentate locurile vacante, asa cum sunt prezentate in cel din 16.07.2012. In acest fel intimata a eludat art. 54 din Contractul Colectiv de Munca la nivel de Companie, respectiv comunicarea catre subsemnatul a listei “tuturor locurilor de munca disponibile”, impiedicand alegerea unui alt loc de munca de catre salariat. . Prin acest mod de a prezenta cele doua state de functii, intimata a incercat si a reusit sa induca in eroare instanta de fond, acreditand ideea ca i s-a oferit singurul post vacant existent la acea data, lucru neadevarat. Nemotivarea in fapt a deciziei de concediere face imposibila verificarea de catre instanta de judecata a legalitatii masurii privind concedierea precum si a conditiilor mai sus mentionate motiv pentru care decizia de concediere este nula absolut.

Prin intampinarea formulata de catre intimata-parata s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

In baza art. 480 alin. 2 Cod Procedura Civila, vazand si prevederile art. 476 alin. 1 din acelasi cod,  Curtea va admite apelul si va schimba sentinta atacata in sensul mentionat prin dispozitivul prezentei decizii, pentru considerentele ce vor fi expuse in continuare.

Este gresita solutia Tribunalului de respingere a actiunii cu care a fost sesizat, actiune prin care apelantul-reclamant a solicitat anularea deciziei de concediere nr. 34/27.02.2014 emisa de intimata-parata, reintegrarea in functia avuta anterior si plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii si pana la efectiva reintegrare.

Prin decizia contestata in prezentul proces, inregistrata sub nr. 34/27.02.2012, s-a dispus incetarea contractului individual de munca al apelantului-reclamant in baza art. 65 din Codul Muncii.

Acest text legal are urmatorul continut:

„(1) Concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.

(2) Desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa”.

Orice decizie emisa in baza dispozitiilor art. 65 din Codul Muncii trebuie sa respecte cerintele impuse de art. 76 alineatul 1 lit. a si b din aceleasi cod, respectiv „sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului.”

Neindeplinirea fie si a uneia dintre aceste conditii atrage nevalabilitatea incetarii contractului individual de munca, intrucat art. 78 din Legea nr. 53/2003 prevede: „concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege este lovita de nulitate absoluta.”

Aceasta nulitate nu poate fi acoperita in nici un fel de catre angajator intrucat art. 77 din Codul Muncii statueaza ca „in caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de concediere.” De altfel, este cunoscut faptul ca potrivit principiilor generale din materia nulitatii actelor juridice civile (aplicabile si in speta in temeiul art. 278 din Codul Muncii), nulitatea absoluta nu poate fi inlaturata in nici un mod (confirmare, ratificare, etc.), intrucat aceasta sanctiune intervine in cazul incalcarii unor dispozitii legale imperative si cu caracter de ordine publica, prin care se urmareste protejarea unor interese generale.

Din analiza continutului deciziei contestate (fila 6 dosar fond) rezulta ca aceasta nu respecta cerintele impuse prin dispozitiile art. 76 alineatul 1 lit. a din Codul Muncii.

Sub acest aspect in decizie se face referire la faptul ca postul ocupat de autorul actiunii (director program) a fost desfiintat urmare a reorganizarii activitatii CN ROMARM SA - aparat central, reorganizare aprobata prin Hotararea Consiliului de Administratie din data de 23.01.2013.

Deci, concedierea intimatului-reclamant s-a dispus ca urmare a reorganizarii activitatii intimatei-parate si desfiintarii postului ocupat de reclamantul-intimat.

Concedierea prevazuta de art. 65 din Legea nr. 53/2003 reprezinta incetarea unui contract individual de munca din cauza desfiintarii locului de munca al salariatului. Cu alte cuvinte, concedierea are drept cauza desfiintarea (reducerea) locului de munca. Or, cata vreme o asemenea desfiintare este „cauza” concedierii, ea nu poate fi confundata cu „motivele” la care face referire art. 65 alineatul 1 ultima teza din Codul Muncii, cei doi termeni definind notiuni distincte. Rezulta ca „motivul” masurii prevazute de art. 65 nu poate fi „cauza” ei, dupa cum „cauza” concedierii nu poate fi „motivul” acesteia.

Prin modul in care a inteles sa redacteze decizia contestata, intimata a motivat concedierea apelantului prin insasi „cauza” acestei masuri, confundand aceste doua elemente care, in intentia si prin vointa legiuitorului, constituie notiuni total diferite.

In acelasi timp, in conditiile in care prin dispozitie legala imperativa si de ordine publica, se cere ca in decizia de concediere sa se arate „motivele care au determinat concedierea”, aceasta inseamna ca emitentul deciziei era obligat sa indice in concret aceste motive, adica sa demonstreze necesitatea masurii pe care a luat-o, prin prezentarea argumentelor de fapt pe care le-a avut in vedere. In situatia din speta, pentru a se aprecia ca intimata a respectat dispozitiile imperative ale art. 76 lit. a,  era necesar sa se precizeze care au fost considerentele ce au stat la baza „reorganizarii activitatii”.

Simpla si lapidara afirmatie referitoare la „reorganizarea activitatii” nu poate fi considerata ca intruneste cerinta prevazuta de art. 76 lit. a, ea avand natura unei sustineri si nu a unei motivari, a unei demonstratii sau argumentari. Daca s-ar considera ca un asemenea procedeu este in acord cu norma juridica indicata din Codul Muncii, s-ar ajunge la situatii in care eventualele abuzuri comise in acest domeniu de angajatori nu ar mai putea fi inlaturate, instantele de judecata fiind in imposibilitate de a mai stabili legalitatea masurii luate, neputand sa exercite atributiile de control judiciar ce le revin potrivit legii. Oricare angajator, folosind acelasi procedeu si aceeasi sintagma vaga, ar putea sa justifice orice concediere intemeiata pe art. 65 din Codul Muncii, fara a putea fi supus unei verificari a respectarii cerintei la care face referire art. 76 lit. a. Cu siguranta, insa, nu aceasta a fost intentia legiuitorului, cu atat mai mult cu cat printre principiile fundamentale ale Codului Muncii figureaza si cel al „dreptului la protectie al salariatilor impotriva concedierilor nelegale”, sens in care sunt prevederile art. 6 alineatul 2 din Legea nr. 53/2003. Acestui drept al salariatului ii corespunde obligatia angajatorului de a indica „motivele care au determinat concedierea” si nu de a se rezuma la folosirea unei sintagme goale de orice continut, a unei „forme fara fond”.

Cu alte cuvinte, o astfel de afirmatie (precum cea suscitata) cu un vadit caracter general,  lipsita de elemente concrete si nesprijinita de niciun fel de argumente de ordin faptic sau logico-juridic, este total insuficienta si imposibil de a fi socotita o justificare adecvata si rezonabila a concedierii unui angajat pentru motive care nu tin de persoana sa.

Intimata-parata ar fi trebuit sa arate in concret in ce au constat dificultatile (de ordin economico-financiar probabil) care au facut necesara reorganizarea activitatii si desfiintarea locului de munca ocupat de recurenta. Nu era necesara o descriere in detaliu a acestor aspecte, insa o prezentare succinta a lor trebuia facuta, deoarece in acest fel, in cazul in care decizia ar fi fost contestata in justitie (ceea ce s-a si intamplat), instanta de judecata competenta ar fi fost in masura sa determine daca motivele indicate indeplineau conditia prevazuta de art. 65 alin. 2 ultima teza din Codul Muncii, aceea de a constitui o cauza reala si serioasa a desfiintarii locului de munca.

Se impune o asemenea concluzie, caci art. 76 lit. a si art. 65 alin. 2 din Codul Muncii se coroboreaza si trebuie interpretate in mod sistematic din acest punct de vedere.

Nu poate fi omis nici faptul ca sintagma „reorganizarea activitatii” poate avea si semnificatia unei extinderi de activitate, situatie care nu este si nu poate fi compatibila cu ideea de concediere a unui salariat.

In raport de toate cele ce preced, concluzia care se impune este aceea ca decizia nr. ....02.2013 emisa de intimata-parata este nelegala, urmand a se face aplicatiunea corespunzatoare in speta a dispozitiilor art. 78 din Codul Muncii.

Iata de ce este necesara admiterea apelului si schimbarea sentintei atacate in sensul anularii deciziei amintite, reintegrarii reclamantului pe functia avuta anterior si obligarii paratei la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii si pana la efectiva reintegrare.

In baza art. 482 Cod Procedura Civila, Curtea va face aplicatiunea corespunzatoare in cauza a dispozitiilor art. 451 si urm. din acelasi cod si va obliga intimata la 1240 lei cheltuieli de judecata catre apelant, suma reprezentand onorariul achitat aparatorului ales conform documentelor justificative (chitanta si factura) de la filele 66-67 dosar apel.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Admite apelul formulat de apelantul-reclamant N. I., domiciliat in Bucuresti,  S. nr. 3 (fosta M. S. nr. 136),,, Sect. 5, CNP ..., impotriva sentintei civile nr. 5735 din data de 14 mai 2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu intimata-parata C. NATIONALA ROMARM SA, cu sediul in Bucuresti,, sector 6.

Schimba in tot sentinta atacata.

Admite actiunea.

Dispune anularea deciziei nr. 34/27.02.2013 emisa de parata.

Dispune reintegrarea reclamantului pe functia avuta anterior.

Obliga parata la plata catre reclamant a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate, precum si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul de la data concedierii si pana la efectiva reintegrare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 12.03.2015. 

Prelucrare: MCP - Cabinet avocati (puncte de lucru in Bucuresti si Pitesti).

Mai multe despre:   decizie de concediere    desfiintarea locului de munca    reorganizarea activitatii    motivare in fapt    nulitate absoluta    interese generale    cauza reala si serioasa    caracter general   

Citeste mai multe despre contestatia deciziei de concediere:

Procedura emiterii deciziei de concediere pe motivul desfiintarii postului
Emiterea deciziei de concediere ca urmare a desfiintarii postului ocupat de salariat. Procedura care trebuie urmata pentru emiterea unei decizii de concediere legala si temeinica
Cuprinsul deciziei de concediere
Elementele obligatorii ale deciziei de concediere determinata de desfiintarea postului prin eliminarea din organigrama societatii. Ce trebuie sa cuprinda decizia de concediere
Legalitatea si temeinicia deciziei de concediere
Elementele obligatorii si esentiale ale deciziei de concediere determinate de desfiintarea locului de munca. Caracterul real si serios al problemelor angajatorului care determina desfiintarea efectiva a locului de munca
Contestarea deciziei de concediere. Elemente esentiale
Cuprinsul contestatiei impotriva deciziei prin care angajatorul a hotarat desfiintarea postului ocupat de salariat. Ce poate solicita prin contestatie salariatul care a fost concediat
Intampinarea la contestatia deciziei de concediere
Intampinarea formulata impotriva contestatiei prin care s-a solicitat anularea deciziei de concediere ca urmare a desfiintarii postului
Instanta competenta sa solutioneze contestatia impotriva deciziei de concediere
Instanta competenta, din punct de vedere material si teritorial, sa judece contestatia impotriva deciziei de concediere formulata de salariatul caruia i-a fost desfiintat postul
Efectele admiterii contestatiei impotriva deciziei de concediere
Care sunt consecintele admiterii contestatiei impotriva deciziei de concediere? Drepturile si obligatiile salariatului si angajatorului fata de hotararea judecatoreasca prin care s-a anulat decizia de concediere


Sus ↑