Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin sentinta civila nr. 7560 din data de 27.06.2014 pronuntata de Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. ...X a fost admisa in parte cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata, formulata de reclamanta O. L. in contradictoriu cu parata S. C. C. ROMANIA S. A.

A fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 10. 000 lei reprezentand despagubiri materiale pentru ingrijirea sanatatii si suma de 10. 000 euro reprezentand daune morale, in lei la cursul BNR din ziua platii efective.

A fost respins capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratei la plata diferentei dintre salariul brut cuvenit la data de 10.01.2010 si pensia de invaliditate ca neintemeiat.

A fost obligata parata sa plateasca reclamantei suma de 3. 000 lei reprezentand onorariul de avocat, redus.

In considerentele hotararii judecatoresti, instanta de fond a retinut ca reclamanta O. L. a fost salariata paratei, in baza contractului individual de munca pe durata determinata nr. 2369/30.09.2009 (f. 15 - 19), prelungit prin acte aditionale subsecvente pana la data de 22.03.2010 (f. 195), iar apoi pe perioada nedeterminata (f. 201), avand functia de bucatar in cadrul Hypermarket-ului din Berceni, cu un salariu lunar de baza de 1. 390 lei brut incepand cu data de 01.05.2010 (f. 202).

La data de 10.01.2010, salariata a suferit un accident de munca in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu, ambele parti fiind de acord asupra circumstantelor faptice.

Din procesul verbal de cercetare nr. 2/15.01.2010 (f. 7 - 12) rezulta reclamanta a inceput programul de munca la raionul de gastronomie, in ziua de 10.01.2010, in schimbul unu de lucru, la ora 05. 25, echipata corespunzator activitatii desfasurate (purtand halat, pantalon, boneta, sort si pantofi cu talpa antiderapanta). Dupa verificarea meniului stabilit pentru aceasta data, reclamanta a inceput sa-si indeplineasca atributiile ce ii reveneau, avand nevoie de mai multe ustensile ce erau depozitate in camera numita “Spalator”. In aceasta incapere, pe podea, se afla un amestec de apa cu grasime, fapt ce a provocat alunecarea reclamantei si lovirea acesteia. In urma evenimentului, reclamanta a fost internata la Spitalul Clinic B. A. - Sectia de Ortopedie si Traumatologie - cu diagnosticul “fractura col femural drept”, in perioada 10.01.xxxx10, suportand o interventie chirurgicala.

Din raportul de expertiza medico/legala nr. AXXX rezulta ca, pentru leziunile traumatice suferite, a avut nevoie de ingrijiri medicale de 90-120 zile, incluzand si tratamentul recuperator (f. 6).

Din cuprinsul procesului verbal de cercetare nr. 2/15.01.2010 reiese ca, cu care parata incheiase contractul pentru prestarea serviciilor de curatenie nr. 77CR/01.01.2010 (f. 107-111), nu isi indeplinise obligatiile asumate, “cauza producerii evenimentului fiind caderea de la acelasi nivel prin alunecare, urmare a neasigurarii unor pardoseli curate, (…) fapt ce a survenit din neverificarea respectarii obligatiilor contractuale ale firmei de curatenie (f. 10).”

Avand in vedere aceste constatari ale comisiei de cercetare, parata a inaintat spre verificare si avizare dosarul de cercetare al evenimentului produs in data de 10.01.2013, ora 05. 30, catre ITM Bucuresti, fiind inregistrat sub nr. 3668/25.01.2010. La data de 27.01.2010, ITM Bucuresti a emis o adresa catre parata prin care a informat-o despre avizarea dosarului de cercetare, evenimentul fiind inregistrat ca accident de munca.

Din declaratiile martorilor C. C. G., M. F. rezulta ca parata avea cunostinta de normele de siguranta si securitate in munca aplicabile sectorului sau de activitate, ca a fost echipata corespunzator la data producerii accidentului  si ca umezeala de pe pardoseala nu era semnalizata in niciun fel (de exemplu prin panouri de atentionare/interdictie, f. 121,122).

Potrivit art. 269 din Legea 53/2003 art. 279 (in forma in vigoare la data producerii accidentului) angajatorul este obligat, in temeiul normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, sa il despagubeasca pe salariat in situatia in care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul. In cazul in care angajatorul refuza sa il despagubeasca pe salariat, acesta se poate adresa cu plangere instantelor judecatoresti competente. Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in conditiile art. 270 si urmatoarele.

Din analiza acestor prevederi legale rezulta ca, pentru a exista raspunderea patrimoniala a angajatorului este necesar a fi intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

existenta unor raporturi de munca intre partile litigante, respectiv calitatea de angajator a celui tras la raspundere;

existenta unui prejudiciu material si/sau moral suferit de salariat;

existenta unui fapte ilicite petrecute in timp ce salariatul indeplinea obligatii de serviciu sau in legatura cu serviciul;

raportul de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu;

vinovatia angajatorului.

Instanta a retinut ca in speta, s-a dovedit existenta raporturilor de munca dintre parti la data producerii accidentului (10.01.2010), salariata reclamanta aflandu-se la ora 05. 30 in timpul programului de lucru si indeplinindu-si obligatiile stabilite prin contractul individual de munca si prin fisa postului in limitele atributiilor si cu respectarea prevederilor privind siguranta si securitatea in munca.

In ceea ce priveste fapta ilicita a paratei, instanta a avut in vedere prevederile art. 171  alin. 2 si 3 din Legea 53/2003 art. 279 (in forma in vigoare la data producerii accidentului de munca), conform carora angajatorul are obligatia sa asigure securitatea si sanatatea salariatilor in toate aspectele legate de munca. Daca un angajator apeleaza la persoane sau servicii exterioare, aceasta nu il exonereaza de raspundere in acest domeniu. Obligatiile salariatilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu pot aduce atingere responsabilitatii angajatorului.

Aceste dispozitii legale se completeaza, potrivit art. 172 art. 279 , cu dispozitiile legii speciale  - respectiv ale Legii 319/2006 privind Securitatea si sanatatea in munca, ale contractelor colective de munca aplicabile, precum si cu normele si normativele de protectie a muncii. Conform art. 173 din Legea 53/2003 art. 279 (in forma in vigoare la data producerii accidentului), in cadrul propriilor responsabilitati angajatorul trebuia sa ia masurile necesare pentru protejarea securitatii si sanatatii salariatilor, inclusiv pentru activitatile de prevenire a riscurilor profesionale, de informare si pregatire, precum si pentru punerea in aplicare a organizarii protectiei muncii si mijloacelor necesare acesteia. La adoptarea si punerea in aplicare acestor masuri, angajatorul trebuie sa tina seama de urmatoarele principii generale de prevenire:

a) evitarea riscurilor;

b) evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

c) combaterea riscurilor la sursa;

d) adaptarea muncii la om, in special in ceea ce priveste proiectarea locurilor de munca si alegerea echipamentelor si metodelor de munca si de productie, in vederea atenuarii, cu precadere, a muncii monotone si a muncii repetitive, precum si a reducerii efectelor acestora asupra sanatatii;

e) luarea in considerare a evolutiei tehnicii;

f) inlocuirea a ceea ce este periculos cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este mai putin periculos;

g) planificarea prevenirii;

h) adoptarea masurilor de protectie colectiva cu prioritate fata de masurile de protectie individuala;

i) aducerea la cunostinta salariatilor a instructiunilor corespunzatoare.

Potrivit art. 174 alin. 1 din Legea 53/2003 art. 279 (in forma in vigoare la data producerii accidentului), angajatorul raspunde de organizarea activitatii de asigurare a sanatatii si securitatii in munca.

In lumina acestor prevederi legale, instanta a constatat ca angajatorul trebuia sa ii asigure reclamantei cele mai bune conditii pentru desfasurarea procesului de munca, pentru apararea vietii, integritatii fizice si psihice, externalizarea serviciului de curatenie nefiind o cauza de exonerare a raspunderii.

In consecinta, s-a retinut ca alunecarea reclamantei pe pardoseala umeda a departamentului de gastronomie din Hypermarket-ul din Berceni al societatii parate, in dimineata zilei de 10.01.2010, in timpul indeplinirii indatoririlor de serviciu, constituie un accident de munca ce a dus la vatamarea sanatatii acesteia (invaliditate gr. III), astfel cum este definit de art. 5 lit. g din Legea 319/2006 privind Securitatea si sanatatea in munca. Fapta ilicita a angajatorului consta in indeplinirea defectuoasa a obligatiei de a-i asigura reclamantei cele mai bune conditii de munca, respectiv siguranta si securitatea in munca.

Vinovatia paratei este stabilita de lege si este dovedita, neexistand nicio cauza exoneratoare de raspundere.

In ceea ce priveste existenta prejudiciului material suferit de catre salariata, instanta a retinut ca  de col femural drept suferita a necesitat ingrijiri medicale de pana la 120 de zile (cu interventie chirurgicala in ianuarie 2010), o parte dintre acestea fiind acordate in sistemul sanitar de stat, iar altele la domiciliu, dupa cum rezulta din documentele medicale depuse la dosar (f. 140 -180).

Costul ingrijirilor medicale a fost suportat din fondul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (reclamanta avand calitatea de asigurat), dar si din veniturile proprii, astfel cum rezulta din bonurile fiscale emise cu ocazia achizitionarii de medicamente (depuse la dosar). Din raspunsul la interogatoriul luat reclamantei rezulta ca salariata a beneficiat de un ajutor financiar de 1. 000 lei din partea angajatorului, pentru acoperirea cheltuielilor medicale (f. 82 verso), insa avand in vedere costurile medicamentelor, serviciilor (medicale, de transport, de intretinere a locuintei etc.) si produselor necesare ingrijirii mediale si recuperarii sanatatii, se retine ca prejudiciul suferit efectiv de salariata nu a fost acoperit in integralitate.

Din deciziile asupra capacitatii de munca a reclamantei emise la 29.10.2010, 05.10.2011 si 28.11.2013 rezulta ca aceasta a fost incadrata initial in gradul II de invaliditate (capacitate de munca pierduta in totalitate), iar apoi in gradul III de invaliditate (capacitatea de munca fiind redusa cel putin la jumatate), fiind pensionata pentru invaliditate incepand cu data de 30.10.2010 (f. 139)

In ceea ce priveste prejudiciul moral, reclamanta a dovedit existenta unor suferinte fizice deosebite, starea sanatatii sale fiind deteriorata substantial ca urmare a accidentului descris mai sus, la data pronuntarii, aceasta fiind pensionata pentru invaliditate gr. III. Prin urmare, conditiile de viata ale reclamatei au fost grav afectate, cu urmari fizice si psihice evidente.

In ceea ce priveste existenta legaturii de cauzalitate dinte fapta ilicita a paratei si prejudiciul material si moral suferit de reclamanta  s-a constatat, din probele administrate, ca accidentul de munca s-a produs  ca urmare a deficientelor de organizare si control a serviciului de curatenie in cadrul departamentului de gastronomie unde isi desfasura activitatea reclamanta.

Constatand ca sunt indeplinite conditiile raspunderii patrimoniale a angajatorului, instanta a admis in parte cererea de chemare in judecata, astfel cum a fost precizata, si a obligat pe parata sa plateasca reclamantei suma de 10. 000 lei reprezentand despagubiri materiale pentru ingrijirea sanatatii si suma de 10. 000 euro reprezentand daune morale, in lei la cursul BNR din ziua platii efective.

Cuantumul despagubirilor materiale s-a stabilit in functie de durata, complexitatea si costul ingrijirilor medicale pe baza inscrisurilor doveditoare depuse de reclamanta la dosar. In ceea ce priveste, cuantumul daunelor morale, instanta a apreciat ca suma de 10. 000 euro  reprezinta o despagubire echitabila si rezonabila, tinand seama de suferinta fizica si psihica a reclamantei, de schimbarea conditiilor de viata si de persistenta urmarilor accidentului de munca.

In ceea ce priveste capatul de cerere referitor la obligarea paratei la suportarea diferentei dintre pensia de invaliditate de grad III (caracterizata prin pierderea a cel putin jumatate din capacitatea de munca, avand o deficienta medie, f. 137) si salariul brut avut anterior accidentului de munca, instanta retine potrivit art. 69 lit. c din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, ca reclamanta are posibilitatea sa presteze o activitate profesionala, corespunzatoare a cel mult jumatate din timpul normal de munca. In aceste conditii, nu se poate stabili cu certitudine diferenta dintre salariul brut avut anterior accidentului de munca si un eventual venit salarial - pe o parte, si pensia de invaliditate  - pe alta parte. Pentru aceste argumente se va respinge acest capat de cerere ca neintemeiat.

In temeiul art. 274 C. p. c, constatand culpa procesuala a paratei, a obligat-o pe aceasta din urma sa plateasca reclamantei suma de 3. 000 lei reprezentand onorariul de avocat redus (f. 343). Cuantumul cheltuielilor de judecata s-a stabilit avand in vedere ca acestea trebuie sa aiba un caracter necesar, rezonabil si justificat fata de complexitatea cauzei, durata si activitatea prestata de avocat.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamanta O. L. si parata, cererile fiind inregistrata pe rolul acestei instante sub nr. ...X (Numar in format vechi XXX).

In motivarea recursului, intemeiat in drept pe dispozitiile art. 3041 Codul de procedura civila,  recurenta reclamanta O. L. a aratat ca instanta de fond in mod gresit a dispus obligarea recurentei parate la plata sumei de 10. 000 de euro daune morale in loc de 35. 000 de euro, asa cum a solicitat prin cererea precizatoare la actiunea introductiva.

Din actele medicale depuse la dosarul cauzei rezulta fara putere de tagada ca recurenta reclamanta a suferit numeroase interventii chirurgicale atat pana in data introducerii actiunii cat si pe timpul procesului, interventii care au culminat cu pensionarea acesteia.

In stabilirea cuantumului prejudiciului moral suferit recurenta reclamanta a solicitat Curtii sa aiba in vedere faptul ca viata i s-a schimbat in totalitate odata cu producerea accidentului.

A sustinut ca a demonstrat instantei de fond prin depozitiile martorilor audiati ca inainte de accident era o persoana dinamica, a lucrat in constructii pe santiere, avand o forta si o determinare pentru munca impresionante.

Dupa accident se poate observa ca aceasta nu mai poate sa aiba acelasi stil de viata fiind pensionata pe caz de boala.

Tot din probele administrate la dosarul cauzei rezulta ca aceasta in urma accidentului a suferit complicatii medicale, facand o urata depresie, fiind nevoita sa urmeze tratamente de specialitate.

Tot datorita incapacitatii de munca provocata de accident aceasta nemaiputandu-si intretine familia, a fost evacuata din casa si a fost nevoita sa se mute in casa parinteasca din M. .

Si in prezent recurenta reclamanta, periodic, trebuie sa urmeze tratament de recuperare, fiind nevoita sa vina cel putin de doua ori pe an la clinici specializate in Bucuresti.

Suma de 10. 000 de euro nu este indestulatoare pentru repararea suferintelor pe care aceasta le-a avut si le are in continuare.

Practic viata acesteia s-a schimbat pentru totdeauna doar din cauza accidentului de munca suferit.

A considerat recurenta reclamanta ca instanta de fond in mod gresit a respins capatul trei de cerere, respectiv obligarea recurentei parate la plata diferentei dintre salariul pe care il avea recurenta reclamanta la momentul incadrarii, respectiv 1390 lei, si pensia de invaliditate de care beneficiaza in cuantum de 403 lei.

S-a motivat de catre instanta de fond ca recurenta reclamanta nu trebuie sa primeasca aceasta suma deoarece are posibilitatea sa presteze o activitate profesionala corespunzatoare a cel mult jumatate din timpul normal de munca. In aceste conditii, nu se poate stabili cu certitudine diferenta dintre salariul brut avut anterior accidentului de munca si un eventual venit salarial - pe de o parte si pensia de invaliditate - pe alta parte.

A considerat apelanta ca nu sunt aplicabile dispozitiile art. 69 lit. c din Legea nr. 263/2010, ci art. 69 lit. b din Legea nr. 263/2010, avand in vedere ca prin decizia nr. 4689 din 29.10.2010 si decizia nr. 3657 din 5.10.2011 recurenta reclamanta a fost incadrata in gradul II de invaliditate capacitatea de munca fiind pierduta in totalitate.

Instanta de fond putea sa admita capatul trei de cerere doar pentru perioada 26.10.xxxx12, perioada in care capacitatea de munca a fost pierduta in totalitate.

Ca atare nu poate fi retinuta motivarea instantei de fond faptul ca nu a demonstrat un eventul venit salarial cu o jumatate de norma.

A demonstrat faptul ca inainte de accident recurenta reclamanta a avut un salariu brut de 1390 lei conform contractului individual de munca, aflat la dosarul cauzei, iar in perioada 26.10.xxxx12 a avut o pensie lunara de 403 lei conform Deciziilor de pensionare aliate tot la dosarul cauzei.

Un al treilea motiv de recurs vizeaza faptul ca instanta de fond a redus cheltuielile de judecata respectiv onorariul de avocat la suma de 3000 lei motivat de faptul ca cheltuielile de judecata trebuie sa aiba un caracter necesar, rezonabil si justificat fata de complexitatea cauzei, durata si activitatea prestata de catre avocat.

Prezenta cauza este inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti in anul 2011 iar sentinta a fost pronuntata in 2014.

Activitatea avocatului pe parcursul acestui proces de doi ani de zile a fost complexa si de lunga durata, in sensul ca s-au audiat martori, s-au luat interogatorii etc.

De asemenea, prin contractul de asistenta juridica pe care il depun la prezenta cauza in acest onorariu a inclus pe langa aceasta actiune si plangeri la politie, urmariri penale, contestatii, toate indreptate impotriva recurentei parate.

F. de activitatea depusa de avocat, onorariul de 5. 000 de lei platit de recurenta reclamanta este justificat.

In motivarea apelului, intemeiat in drept pe dispozitiile art. 304 Codul de procedura civila, recurenta parata  a solicitat admiterea recursului declarat si modificarea incheierii de sedinta de la termenul din 06.06.2014, in sensul dispunerii suspendarii judecatii cauzei pana la solutionarea dosarului penal nr. 755/2010 aflat pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 4 Bucuresti si modificarea sentintei civile atacate, in sensul respingerii in tot a cererii introductive de instanta, precum si obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

Cu privire la recursul declarat impotriva incheierii de sedinta din 06.06.2014, s-a aratat ca prin intampinarea depusa la termenul din 24.05.2013, parata C. Romania SA a invocat exceptia prevazuta de art. 244 alin. (1) pct. 2 VCPC, solicitand suspendarea judecatii cauzei, in care scop a invocat Sentinta penala nr. 532/14.02.2013 (anexa nr. 1) a Judecatoriei sector 4 Bucuresti in dosarul nr. .../4/2012.

Prin aceasta sentinta a fost dispusa inceperea urmaririi penale impotriva  sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de art. 184 CP si art. 37, art. 38 din legea nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca.

Sentinta penala nr. 532/14.02.2013 a fost anexata intampinarii formulate in cauza.

La pagina 8 alineat 3 din Sentinta civila nrJ560/27,06. 2014, se mentioneaza: “Prin incheierea de sedinta din data de 31. 01,2014, instanta a respins ca fiind neintemeiata cererea de suspendare a judecatii prezentei cauze, pana ia solutionarea dosarului nr. 755/P/2010 inregistrat pe rolul Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 4 Bucuresti si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei”.

Prin incheierea din 06.06.2014, instanta a respins ca neintemeiata cererea de suspendare a cauzei formulata de catre parata in temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 VCPC, apreciind ca “urmarirea penala ce se efectueaza in cauza penala nr. 755/P/2010 nu are o inraurire asupra hotararii ce urmeaza a se pronunta in prezentul dosar; avand in vedere circumstantele concrete existente in dosarul penal - in sensul ca nu exista o plangere prealabila impotriva suspectului urmarit si pentru ca s-a propus clasarea cauzei in temeiul art. 16 alin. (1) litera e) din noul Cod de procedura penala”.

Hotararea instantei din incheierea din 06.06.2014 este data cu incalcarea legii.

Desi a revenit asupra solutiei din incheierea din 31.01.2014, ca urmare a probelor administrate in cauza, prin incheierea din 06.06.2014 instanta a incalcat din nou prevederile legale, respectiv ale art. 28 NCPP, intrat in vigoare la 01.02.2014, art. 28 NCPP prevede ca „Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile, care judeca actiunea civila cu privire ia existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o.

Instanta civila nu este legata de hotararea definitiva de achitare sau de incetare a procesului penal, in ceea ce priveste existenta prejudiciului ori a vinovatiei autorului faptei ilicite”.

Sentinta penala nr. 532/14.02.2013 este definitiva, conform mentiunii exprese de ia finalul acesteia.

Prin dispozitivul sentintei, se prevede ca:

“Admite plangerea formulata de petenta O. L., domiciliata in Bucuresti,  bis,, .

In temeiul art. 278 indice 1 alin. (b) litera b) CPP desfiinteaza rezolutia procurorului din data de 31.08.2012, confirmata prin rezolutia prim procurorului nr. 3173/11-2/2012 din 20.12.2012, ale Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, in dosarul de P. nr. 755//P/2010 si trimite cauza la P. de pe langa Judecatoria sectorului 4 Bucuresti, in vederea inceperii urmaririi penale fata de intimatii  si  SRL, sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute de art. 184 Cod Penal si art. 37, art. 38 din Legea              nr. 319/2006 privind securitatea si sanatatea in munca.”

Si la data pronuntarii primei incheieri de sedinta din 31.01.2014, prin care a respins exceptia formulata in temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 VCPC, instanta incalcase prevederile art. 22 VCPP, conform carora “Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia.”

Tinand cont de faptul ca instanta fondului a retinut ca”fapta ilicita a angajatorului consta in indeplinirea defectuoasa a obligatiei de a-i asigura reclamantei cele mai bune conditii de munca, respectiv siguranta si securitatea in munca. Vinovatia paratei este stabilita de lege si este dovedita, neexistand nicio cauza exoneratoare de raspundere” - pagina 10 alineatele 4 fraza finala si 5 din Sentinta civila nr. 7560/27.06.2014 -, rezulta in mod evident ca instanta a incalcat autoritatea hotararii penale in procesul civil, prevazuta de art. 28 NCPP si art. 22 VCPP.

Instanta nu putea stabili vinovatia sau savarsirea unei fapte ilicite de catre parata, atata vreme cat prin Sentinta penala nr. 532/14.02.2013 pronuntata in dosarul nr. .../4/2012 al Judecatoriei sector 4 se dispusese inceperea urmaririi penale fata de  si  SRL, iar in cauza penala ce face obiectul dosarului nr. 755/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria sector 4 nu s-a dispus inca o solutie la data la care a pronuntat incheierea din 06.06.2014 si Sentinta nr. 7560/27.06.2014.

Motivarea instantei din incheierea din 06.06.2014, conform careia “Circumstantele concrete existente in dosarul penal - in sensul ca nu exista o plangere prealabila impotriva suspectului urmarit si pentru ca s~a dispus clasarea cauzei, in temeiul art. 16 alin. (1) lit. e) din noul cod de procedura penala”, reprezinta de asemenea o incalcare a Legii.

Aceasta incalcare a legii este dovedita de faptul ca la dosarul cauzei se afla depusa si Ordonanta din 06.05.2014 (anexa nr. 2) pronuntata de procurorul P. A. din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 4 Bucuresti in dosarul nr. 755/P/2010, in care se mentioneaza “Prin ordonanta nr. 735/P/2014 a Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 4 Bucuresti din data de 18.02.2014 s-a dispus efectuarea in continuare a urmaririi penale fata de suspectul M. L. I., angajata a  functia de sef de echipa la raionul gastronomie pentru savarsirea infractiunii de vatamare din culpa prevazuta de art. 196 alin. (2), (3) NCP cu aplicarea art. 5 NCP”.

La dosarul cauzei, se afla si dovada faptului ca impotriva recurentei parate  nu a fost depusa plangere penala.

De asemenea, la dosarul cauzei se afla depus Procesul-verbal de cercetare nr. 2/15.01.2010 al  cu privire la evenimentul in care a fost implicata la data de 10.01.2010 salariata O. L., avizat de catre ITM Bucuresti conform Adresei nr. 3668/27. xx, conform careia “Propun avizarea dosarului de cercetare”; incidentul a fost inregistrat ca accident de munca.

In procesul-verbal de cercetare nr. 2/15. 01,2010, la pagina 4, se mentioneaza la capitolul K - Cauza producerii evenimentului - “Cauza producerii evenimentului a fost caderea de [a acelasi nivel prin alunecare, urmare a neasigurarii unor pardoseli curate, avand drept urmare (Anexa 10), fapt ce a survenit din neverificarea respectarii obligatiilor contractuale ale firmei de curatenie. [. . . ] in urma cercetarilor efectuate, comisia de cercetare a constatat faptul ca in conformitate cu fisa postului pct. 12 (Anexa 14) a sefului de echipa, acesta are obligatia sa mentina raionul curat si anume: fisa postului (12) realizeaza mentinerea raionului curat [. ] “

Aceste probe respectiv Procesul-verbal de cercetare nr. 2/15.01.2010, Adresa ITM Bucuresti nr. 3668/27. 01,2010, se coroboreaza cu Ordonanta procurorului P. A. din 06.05.2014, care atesta ca impotriva suspectului M. L. I., sef de echipa la raionul gastronomie, se efectueaza acte de cercetare penala pentru infractiunea de vatamare din culpa, prevazuta de art. 196 alin. (2) si (3) NCP cu aplicarea art. 5 NCP.

Avand in vedere ca actiunea recurentei reclamante este intemeiata in drept pe dispozitiile art. 1000 alin. (3) VCC, dupa cum a precizat aceasta si a retinut si instanta, respectiv art. 1373 NCC, concluzia instantei, in sensul ca urmarirea penala ce se efectueaza in dosarul nr. 755/P/2010, “nu are inraurire asupra hotararii ce urmeaza a se pronunta in prezentul dosar”, reprezinta o incalcare a legii si o gresita aplicare a acesteia, intrucat raspunderea comitentului pentru fapta prepusului (a recurentei parate C. Romania SA pentru fapta angajatului sau M. L. I.) nu poate exista, decat in situatia in care s-ar fi constatat printr-o hotarare penala definitiva ca angajatul - prepus ai comitentului - a savarsit o fapta constatata ca atare in cadrul urmaririi penale si ulterior confirmata prin hotararea judecatoreasca definitiva.

Cum la data de 31.01.2014 si 06.06.2014, instanta civila era tinuta de autoritatea hotararii penale in procesul civil prevazuta de art. 22 VCPP, respectiv art. 28 NCPP, rezulta ca, in mod gresit, in lipsa unei hotarari penale definitive privind pe M. L. I., instanta a considerat ca in cauza nu sunt indeplinite prevederile art. 244 alin. (1) pct. 2 VCPC si ca nu se impune suspendarea judecatii cauzei pana la solutionarea dosarului penal nr. 755/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria sectorului 4.

Avand in vedere motivele de drept invocate si probele aflate la dosarul cauzei care sustin si demonstreaza aplicabilitatea prevederilor legale mai sus invocate in legatura cu nelegalitatea respingerii exceptiei formulate in temeiul art. 244 alin. (1) pct. 2 NCPC, privind suspendarea judecatii cauzei pana la solutionarea definitiva a dosarului penal nr. 755/P/2010.

Avand in vedere ca stabilirea savarsirii unei fapte de catre prepusul recurentei parate este esentiala pentru atragerea raspunderii comitentului pentru fapta prepusului.

Solicita admiterea recursului declarat impotriva incheierii de sedinta de la termenul din 06.06.2014 si modificarea incheierii in sensul admiterii exceptiei formulate si dispunerea suspendarii judecarii cauzei pana la solutionarea definitiva a dosarului penal nr. 755/P/2010.

Cu privire la recursul declarat impotriva Sentintei civile nr. 7560/27.06.2014, arata urmatoarele:

Prin sentinta civila ataca s-a admis, in parte cererea de chemare in judecata formulata de recurenta reclamanta O. L. si a fost obligata recurenta parata la plata sumei de 10. 000 lei (reprezentand despagubiri materiale pentru ingrijirea sanatatii) si 10. 000 euro (reprezentand daune morale in lei la cursul BNR din ziua platii efective); recurenta parata a mai fost obligata la plata sumei de 3. 000 lei reprezentand onorariu avocatial redus.

A fost respins capatul de cerere privind obligarea recurentei parate la plata diferentei dintre salariul brut cuvenit la data de 10.01.2010 si pensia de invaliditate.

Motivele prezentului recurs sunt urmatoarele:

Motivul de nelegalitate prevazut de art. 304 pct. 9 NCPC, cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.

Prin sentinta atacata, instanta a retinut ca temei de drept pentru angajarea raspunderii paratei prevederile art. 269, art. 171 alin. (2) si (3), art. 172 si art. 173 si art. 174 alin. (l) din Codul muncii , in varianta in vigoarea la data producerii incidentului - 10.01.2010 si prevederile art. 5 litera g) din Legea nr. 319/2006.

Instanta a retinut aceasta motivare legala, desi cererea introductiva de instanta era intemeiata in drept pe dispozitiile art. 1000 alin. (3) NCC, respectiv art. 1373 NCC (a se vedea pagina 6, alineat 6 si pagina 7 alineat 2 din sentinta atacata).

In Sentinta atacata cu recurs nu se mentioneaza ca instanta ar fi pus in discutia partilor motivarea in drept pe care acestea au formulat-o cu privire la cererile si apararile formulate referitoare la situatia de fapt si nici nu se mentioneaza motivul pentru care instanta a inlaturat motivarea in drept a situatiei de fapt, formulata de catre recurenta reclamanta.

Procedand in acest mod, instanta a incalcat prevederile art. 129 alin. (4) si alin. (6) VCPC, care prevad:

Cu privire la situatia de fapt si motivarea in drept pe care partile le invoca in sustinerea pretentiilor si apararilor lor, judecatorul este in drept sa le ceara acestora sa prezinte explicatii, oral sau in scris, precum si sa puna in dezbaterea lor orice imprejurari de fapt ori de drept, chiar daca nu sunt mentionate in cerere sau in intampinare.

In toate cazurile, judecatorii hotarasc numai asupra obiectului cererii deduse judecatii, se constata astfel ca instanta a fost sesizata cu o cerere motivata in drept pe prevederile art. 1000 alin. (3) NCC, respectiv art. 1373 NCC, dar o pronuntat o sentinta civila in temeiul prevederilor exclusive ale Legii nr. 53/2003, schimband astfel obiectul cererii deduse judecatii.

Totodata se constata ca aceasta schimbare a obiectului cererii deduse judecatii, in sensul retinerii unei alte incadrari juridice a faptelor, este determinata de respingerea de catre instanta prin incheierile din 31.01.2014 si 06.06.2014 a exceptiei formulate in temeiul art. 244 alin. {1) pct. 2 NCPC.

Pentru a sustine pretinsa incalcarea de catre recurenta parata, in calitate de angajator, a prevederilor art. 171 alin. (2) si (3), art. 172 si art. 173 si art. 174 alin. (1) din Codul muncii , instanta a utilizat o prezumtie pe care a prezentat-o la alineatul 4 (ultima fraza) si alineatul 5 de la pagina din sentinta atacata, unde aceasta a concluzionat:

“Fapta ilicita a angajatorului consta in indeplinirea defectuoasa a obligatiei de a-i asigura reclamantei cele mai bune conditii de munca, respectiv siguranta si securitatea in munca. Vinovatia paratei este stabilita de lege si este dovedita neexistand nicio cauza exoneratoare de raspundere.”

Vinovatia angajatorului nu este stabilita prin niciunul din textele mentionate, respectiv art. 269, art. 171 alin. (2) si (3), art. 172 si art. 173 si art. 174 alin. (1) din Codul muncii .

Vinovatia angajatorului nu este o prezumtie legala, ce poate fi rasturnata prin probe de catre angajator, astfel ca aceasta “vinovatie” nu este dovedita prin lege asa cum eronat afirma instanta.

Dovezile aflate la dosarul cauzei si administrate in timpul judecatii, inclusiv Procesul-verbal de cercetare nr. 02/15.01.2010 si Adresa ITM Bucuresti nr. 3668/27.01.2010, nu stabilesc vreo responsabilitate sau vinovatie a angajatorului, respectiv parata, in legatura cu producerea incidentului din data de 10.01.2010.

Enumerarea de catre instanta a unor prevederi legale, respectiv art. 171 alin. (2) si (3), art. 172 si art. 173 si art. 174 alin. (1) din Codul muncii , nu reprezinta probe privind vinovatia angajatorului, respectiv parata din cauza, ci doar enumerarea cadrului legal ce trebuia respectat de recurenta parata pentru asigurarea sigurantei si securitatii procesului de munca.

In dosarul cauzei, exista probe (inscrisuri) care atesta ca angajatorul (recurenta parata) a respectat toate conditiile privind asigurarea securitatii si sigurantei procesului de munca si ca incidentul din 10.01.2010 s-a produs ca urmare a unei fapte savarsite de catre seful de echipa al raionului gastronomie (a se vedea procesul-verbal de cercetare nr. 2/15.01.2010, capitolul K, avizat de ITM conform adresei nr. 3668/27.01.2010), nu ca urmare a unei fapte savarsite de angajator.

D. urmare, instanta are dovada ca fapta ilicita nu apartine angajatorului, ci unui prepus al sau, in raport de care temeiul angajarii raspunderii comitentului (angajatorul) il reprezinta prevederile art. 1000 alin. (3) NCC, respectiv art. 1373 NCC, si nu prevederile Codului Muncii invocate de catre instanta.

Rezulta ca instanta fondului, cu ignorarea probelor evidente administrate in cauza, aplica gresit legea stabilind o responsabilitate a angajatorului, in temeiul Codului Muncii, pentru care nu exista nicio dovada administrata in cauza si ocoleste aplicarea corecta a legii, respectiv raspunderea angajatorului, in calitate de comitent pentru fapta prepusului, deoarece fapta prepusului supusa cercetarii penale in dosarul nr. 755/P/2010 a Parchetului de pe langa Judecatoria sector 4 nu fusese stabilita la data pronuntarii Sentintei atacate.

Avand in vedere motivele fapt si de drept invocate, solicita admiterea prezentului motiv de recurs si modificarea sentintei atacate, in sensul respingerii in tot a cererii de chemare in judecata.

Motivul de nelegalitate de la art. 304 pct. 8 NCPC, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia.

In incercarea sa de a demonstra vinovatia stabilita de lege a recurentei parate si dovedirea acesteia tot de catre lege, instanta a ignorat analiza probelor administrate in cauza, desi le-a mentionat ca fiind administrate in dosar.

Astfel, desi instanta a retinut existenta Procesului-verbal de cercetare a evenimentului din 10.01.2010, respectiv Procesul-verbal de cercetare nr. 2/15.01.2010, si a Adresei ITM Bucuresti nr. 3668/27.01.2010, instanta a considerat aceste probe ca facand dovada angajarii raspunderii paratei in temeiul prevederilor Codului Muncii, respectiv ale art. 269, art. 171 alin. (2) si (3), art. 172 si art. 173 si art. 174 alin. (1) din Codul muncii .

Desi Procesul - verbal de cercetare nr. 2/15.01.2010 la capitolul K stabileste drept cauza a producerii incidentului nerespectarea unei obligatii de munca de catre seful de echipa de la raionul gastronomie, angajat al recurentei parate, desi la dosarul cauzei a fost administrata proba cu inscrisuri din care rezulta ca activitatea de curatenie a fost externalizata de catre recurenta parata catre un tert (SRL), instanta a interpretat documentele in cauza impotriva propriului lor continut, schimband in mod vadit intelesul acestora.

Procedand la schimbarea intelesului lamurit al probei administrate in cauza, constand in Procesul-verbal de cercetare nr. 2/15.01.2010, avizat de ITM prin adresa nr. 3668/27.01.2010, instanta a interpretat gresit actul juridic dedus judecatii constand in proba vinovatiei prepusului comitentului, transformand in mod ilegal vinovatia unei persoane fizice angajat al comitentului, in vinovatia comitentului.

Sub acest aspect, este dovedita si motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 8 NCPC, in sensul ca instanta interpretand gresit actul juridic dedus judecatii a schimbat natura ori intelesul lamurit si vadit neindoielnic al acestuia.

Avand in vedere argumentele de fapt si de drept invocate, solicita admiterea prezentului motiv de recurs si modificarea sentintei atacate, in sensul respingerii in tot a cererii de chemare in judecata.

Concluzionand asupra recursului declarat, solicita admiterea recursului declarat si modificarea sentintei civile atacate, in sensul respingerii in tot a cererii introductive de instanta.

Prin intampinarea formulata, recurenta reclamanta a solicitat respingerea apelului formulat de recurenta parata, ca nefondat.

Prin intampinarea formulata, recurenta parata a solicitat respingerea apelului formulat de recurenta reclamanta, ca nefondat.

Analizand recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs formulate, precum si in baza art. 3041 Cod procedura civila, in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:

Solutionand mai intai recursul declarat de parata, intrucat aceasta a invocat aspecte ce vizeaza o posibila suspendare a cursului judecatii, precum si indeplinirea conditiilor raspunderii civile fata de reclamanta, Curtea constata ca este nefondat.

Astfel cum a aratat si instanta de fond, atat art. 279 cat si Legea nr. 319/2006 stabilesc obligatia angajatorului de a raspunde pentru sanatatea si securitatea salariatilor.

Aceasta obligatie a fost asumata si de recurenta parata fata de recurenta reclamanta, prin incheierea contractului individual de munca, acceptand ca odata cu dobandirea calitatii de angajator al acesteia ii vor incumba toate obligatiile reglementate de actele normative in materia raporturilor de munca, printre care si cele din domeniul sanatatii si securitatii reclamantei.

Recurenta parata este tinuta de aceste obligatii in nume propriu si mod direct fata de salariatii sai, inclusiv reclamanta, in baza raporturilor juridice izvorate din contractul individual de munca incheiat, iar nu in calitate de comitent, asa cum a sustinut prin cererea de recurs.

Angajatorul nu este un comitent fata de salariatii sai, ci este parte la acelasi contract si raspunde de modul in care isi indeplineste obligatiile in aceasta calitate, de parte a unui contract.

Aceasta raspundere exista independent de faptul ca prejudiciul a fost cauzat salariatei reclamante de un alt salariat al angajatorului, atat timp cat obligatia de garantare a securitatii ii revine angajatorului.

Angajatorul are insa posibilitatea reglementata de art. 269 alin. 3 din art. 279 in forma in vigoare la data producerii accidentului de munca, conform caruia „Angajatorul care a platit despagubirea isi va recupera suma aferenta de la salariatul vinovat de producerea pagubei, in conditiile art. 270 si urmatoarele”.

Prin urmare, nu salariatul prejudiciat trebuie sa se indrepte pentru acoperirea pagubei suferite din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul impotriva altui salariat, ci angajatorul.

Teza sustinuta de recurenta parata cu privire la calitatea sa de comitent anuleaza practic obligatiile ce revin din contractul individual de munca, din statutul de angajator pe care si l-a asumat voluntar si in cunostinta de cauza, contravine insesi esentei contractului individual de munca.

Fata de acestea, recurenta parata nu poate invoca in scopul exonerarii de raspundere in acest cadru procesual fapta altui salariat, posibil in culpa, ci se poate numai indrepta impotriva acestuia in conditiile art. 269 alin. 2 din art. 279 anterior citat.

Din acest motiv, nu este intemeiata critica recurentei paratei aduse respingerii cererii de suspendare a judecatii cauzei prezente in baza art. 244 pct. 2 Cod procedura civila, intrucat in dosarul penal la care trimite recurenta parata cercetarile vizeaza un salariat al recurentei parate, iar nu chiar pe recurenta parata.

Vor fi respinse si sustinerile recurentei parate ca nu sunt indeplinite conditiile raspunderii civile.

Este cert ca intre parti exista un contract individual de munca, ca accidentul a avut loc in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu, ca a existat un prejudiciu, ca fapta ilicita apartine angajatorului si consta in neluarea masurilor pentru garantarea securitatii salariatilor, culpa acestuia este prezumata conform normelor si principiilor civile contractuale cat timp angajatorul nu face dovada unui fapt strain exonerator (art. 269 alin. 1 din art. 279 si art. 1082 C. civ.).

Externalizarea serviciului de curatenie nu este un fapt strain care sa-l exonereze pe angajator de raspundere, fiind decizia sa de a proceda astfel. Or, a admite ca externalizarea unui serviciu inlatura orice obligatie a angajatorului in legatura cu respectiva activitate ar echivala cu permisiunea oferita acestuia de a se desprinde de obligatiile contractuale fata de salariat prin propria decizie, ceea ce, fata de caracterul de ordine publica al nomelor ce vizeaza protectia salariatului, este legal imposibil. In materia sanatatii si securitatii salariatilor, o astfel de interdictie este prevazuta expres de art. 171 alin. 3 din art. 279 in forma in vigoare la data producerii accidentului.

Va fi respinsa si sustinerea ca instanta de fond a schimbat natura ori intelesul actului juridic dedus judecatii, conform art. 304 pct. 8 Cod procedura civila, deoarece instanta a retinu in mod corect raporturile juridice dintre parti, iar argumentele recurentei parate (vinovatia altui salariat, raspunderea comitentului) invocate in sustinerea acestui motiv de recurs nu se incadreaza in ipoteza textului amintit.

Totodata, va fi respinsa sustinerea recurentei parate in sensul ca instanta de fond nu a pus in discutia partilor motivarea de drept indicata de reclamanta si pe cea retinuta in considerentele hotararii. C. procesual este dat de obiectul si cauza cererii de chemare in judecata, care reprezinta situatia de fapt calificata juridic, iar nu de un articol de lege. Or, din cererea de chemare in judecata reiese cu claritate ca situatia de fapt privea un salariat, un incident in timpul atributiilor de serviciu, raspunderea persoanei angajatoare pentru prejudiciul suferit, elementele raporturilor dintre parti fiind mentionate explicit, astfel ca nu exista nici un dubiu privind aplicarea legislatiei muncii in cauza, iar in cererea precizatoare reclamanta a indicat in mod expres si art. 269 din art. 279 . In consecinta, parata nu poate invoca in mod intemeiat faptul ca instanta de fond a avut in vedere la pronuntarea hotararii temeiuri, considerente de care nu a avut cunostinta si in legatura cu care nu s-a putut apara, de vreme ce pretentiile concrete ale reclamantei erau foarte clare, atat in fapt cat si in drept, iar recurenta a formulat aparari in legatura cu acestea. Lipsind vatamarea, nu exista nici nulitate, in conditiile art. 105 alin. 2 Cod procedura civila.

In ceea ce priveste recursul declarat de reclamanta, se retine ca prima critica adusa hotararii de fond este legata de valoarea despagubirilor pentru prejudiciul moral acordat de instanta de fond, de xx Eur, reclamanta solicitand suma de xx Eur. Intr-adevar, accidentul de munca a avut  un impact de lunga durata asupra vietii si integritatii fizice a reclamantei, precum si asupra starii psihice a acesteia, ceea ce este demonstrat prin probele administrate. Insa, cum intinderea prejudiciului moral nu poate fi stabilita in mod cert, asa cum se intampla in cazul prejudiciului material, evaluarea despagubirii trebuie sa reflecte, intr-o masura rezonabila, gravitatea atingerii aduse drepturilor nepatrimoniale, consecintele negative asupra vietii persoanei in cauza. Or, suma acordata de instanta de fond este proportionala cu intensitatea efectelor accidentului de munca asupra reclamantei si a vietii acestuia, nefiind o despagubire derizorie.

Cat priveste al doilea motiv de recurs, Curtea constata ca este fondat. In perioada in care reclamanta s-a aflat incadrata in invaliditate de gradul al II-lea, 29.10.xxxx12, a fost lipsita de posibilitatea fizica si legala de a presta vreo munca, astfel incat veniturile sale au cunoscut o scadere semnificativa, ceea ce in mod evident i-a cauzat un prejudiciu material. Cauza invaliditatii se regaseste in accidentul de munca. Conform art. 269 din art. 279 , in forma in vigoare la data producerii accidentului, angajatorul este tinut sa raspunda, conform normelor si principiilor raspunderii civile contractuale, pentru prejudiciul material sau moral din culpa angajatorului in timpul indeplinirii obligatiilor de serviciu sau in legatura cu serviciul. Or, unul din principiile raspunderii civile contractuale este acela al repararii integrale a prejudiciului ce constituie consecinta directa a faptei ilicite. Lipsirea de o parte importanta din veniturile pe care obtinea in calitate de salariata este urmarea directa a accidentului de munca, asa incat trebuie acoperita de parata, indeplinirea celorlalte conditii ale raspunderii civile fiind retinuta de instanta de fond, considerentele acesteia fiind insusite de Curte si fiind valabile inclusiv in privinta prejudiciului constatat prin prezenta decizie. In concluzie, apare ca intemeiata cererea reclamantei de plata a unei despagubiri egale cu diferenta dintre salariul net lunar cuvenit pentru perioada 29.10.xxxx12 si pensia neta de 403 de lei (fila 20 dosar fond). Va fi respinsa solicitarea reclamantei de a se avea in vedere la calculul acestei despagubiri suma de 1390 lei, deoarece acesta era salariul brut asa cum retinem din actul aditional nr. 370/1.05.2010 (fila 202 dosar fond), insa reclamanta nu primea in mod efectiv aceasta suma, prin urmare, prejudiciul este reprezentat doar de suma neta cuvenita reclamantei.

Cat priveste cuantumul cheltuielilor de judecata avansate in fond, retinem ca suma acordata a fost redusa proportional pretentiilor admise formulate de reclamanta. In consecinta, in raport de masura admiterii acestor pretentii, suma de 3000 de lei, din totalul de 5000 lei, acordata de instanta de fond nu este nerezonabila.

Pentru aceste considerente, in baza art. 312 Cod de procedura civila, Curtea va respinge recursul declarat de parata, va admite recursul declarat de reclamanta O. L. va modifica in parte sentinta atacata, in sensul ca va obliga parata la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu diferenta dintre salariul net lunar si pensia de invaliditate, incasate in perioada 29.10.xxxx12, va mentine in rest sentinta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de parata  impotriva sentintei civile nr. 7560 din data de 27.06.2014 pronuntate de Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. ...X.

Admite recursul declarat de reclamanta O. L. impotriva sentintei civile nr. 7560 din data de 27.06.2014 pronuntate de Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu .

Modifica in parte sentinta atacata, in sensul ca:

Obliga parata la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu diferenta dintre salariul net lunar si pensia de invaliditate, incasate in perioada 29.10.xxxx12.

Mentine in rest sentinta.