Cabinet avocat Dreptul muncii

Deliberand asupra apelurilor civile de fata, constata ca prin Sentinta civila nr. 51/26.01.2016 pronuntata in Dosarul nr. ...XX, Tribunalul A. a admis in parte actiunea civila formulata de reclamanta G. V. impotriva paratului C. T. de Constructii si Protectia M. A. si-n consecinta a obligat paratul la plata drepturilor salariale indexate, majorate si reactualizate si a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta, de la data de 25.09.2014 si pana la data incetarii de drept a contractului individual de munca, respectiv 06.07.2015, precum si la achitarea in numerar a contravalorii concediului legal de odihna neefectuat, pentru perioada mai sus mentionata.

Prin aceeasi hotarare judecatoreasca, a fost respins ca tardiv petitul referitor la reincadrarea reclamantei pe postul de profesoara titulara in invatamantul primar in cadrul paratului C. T. de Constructii si Protectia M. A. .

In fine, a fost obligat paratul sa achite reclamantei cheltuieli de judecata partiale in suma de 100 lei.

Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut ca prin Decizia nr. 97/25.09.2014 reclamanta a fost sanctionata cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca in conformitate cu art. 280 alin. 2 lit. f din Legea nr. 1/2011 coroborat cu dispozitiile art. 61 lit. a din art. 279 . In termen de 30 de zile de la data comunicarii, reclamanta a contestat in instanta decizia de concediere,solicitand sa se constate nulitatea Deciziei nr. 97/25.09.2014 emisa de parat, cu cheltuieli de judecata.

Prin Sentinta civila nr. 109/17.02.2015 pronuntata de Tribunalul A.,ramasa definitiva prin Decizia civila nr. 924/A/06.07.2015 a Curtii de Apel Timisoara a fost admisa actiunea reclamantei si s-a anulat Decizia de concediere nr. 97/25.09.2014.

In aceasta situatie, paratul C. T., in baza art. 80 alin. 3 din art. 279 raportat la art. 55 lit. a din acelasi act normativ a constatat incetarea de drept a contractului individual de munca la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti si pe cale de consecinta a emis Decizia nr. 40/20.07.2015 comunicata prin Adresele nr. 1129/20.08.2015 si nr. 1174/17.09.2015.

Reclamanta solicita, pe cale separata, reintegrarea in postul detinut anterior emiterii deciziei de concediere anulate.

Reclamanta a formulat actiunea, ulterior contestarii deciziei de concediere, dupa aproape un an de la data comunicarii Deciziei de concediere nr. 97/25.09.2014, precum si ulterior incetarii de drept a contractului de munca conform art. 80 alin. 3 din art. 279 , prin care se solicita si reintegrarea pe postul detinut anterior si plata de despagubiri, fapt ce nu justifica repunerea in termenul de introducere a contestatiei, deoarece aceasta cerere este subsecventa cererii principale care a privit contestarea deciziei de concediere disciplinara.

Prin Sentinta civila nr. 109/17.02.2015, instanta de judecata a anulat decizia de concediere fara a dispune reincadrarea reclamantei pe postul avut concedierii si fara a se pronunta asupra acordarii de drepturi salariale de care ar fi beneficiat reclamanta pe perioada in care a fost concediata disciplinar.

Potrivit art. 80 din art. 279 , repunerea in situatia anterioara emiterii actului de concediere in cazul in care s-a dispus anularea concedierii, respectiv reintegrarea salariatului concediat pe postul avut anterior concedierii se poate acorda de instanta de judecata numai la solicitarea salariatului, neputand fi dispusa din oficiu de instanta sesizata cu o contestatie impotriva deciziei de concediere.

Repunerea in situatia anterioara este o cerere accesorie contestatiei impotriva deciziei de concediere.

Prin Legea nr. 40/2011 a fost introdus un nou alineat in art. 279 , stabilindu-se ca in cazul in care salariatul nu solicita repunerea in situatia anterioara emiterii actului de concediere, contractul individual de munca va inceta de drept la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti.

Contestatia impotriva deciziei de concediere disciplinara este supusa termenului de prescriptie de 30 de zile prevazut de art. 268 alin. 1 lit. a si b din Legea nr. 53/2003, iar cererea de repunere in situatia anterioara se poate face doar la instanta care a dispus anularea concedierii, potrivit art. 80 alin. 2 art. 279 , avand caracter accesoriu acesteia, conform principiului accessorium sequitur principale, aceasta este supusa aceluiasi termen de prescriptie extinctiva a dreptului la actiune ca si cererea principala, respectiv cel de 30 de zile.

Cu alte cuvinte, in calculul termenului de contestare a deciziei de incetare a raporturilor de munca nu poate avea relevanta nici data introducerii actiunii de contestare a Deciziei de concediere nr. 97/26.09.2015 si nici data pronuntarii Deciziei civile nr. 924/A/06. 07 2015, pentru ca, asa cum reiese expres din textul de lege de mai sus - art. 268 alin. 1 lit. a art. 279 , - termenul de contestare se calculeaza de la data comunicarii deciziei emise de angajator de incetare a raporturilor de munca.

Asadar, in speta, reclamanta a solicitat instantei in termenul legal de 30 de zile de la data comunicarii numai anularea deciziei de concediere in cauza care a format obiectul Dosarului nr. ...XX, fara a solicita repunerea in situatia anterioara (reintegrarea sau reincadrarea) precum si plata de despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.

Stabilind caracterul esential accesoriu al cererii de reintegrare, aceasta este supusa aceluiasi termen de prescriptie ca si cererea principala, in speta, termenele prevazute de art. 283 art. 279 , in varianta anterioara republicarii, actualmente art. 268 alin. 1 lit. a si b, sunt termene speciale de prescriptie extinctiva, asa cum a apreciat doctrina si jurisprudenta.

Data fiind intervenirea termenului de prescriptie, tribunalul a respins petitul referitor la reincadrarea reclamantei pe postul de profesoara titulara in invatamantul primar in cadrul paratului C. T. de Constructii si Protectia M. A. .

Ca o consecinta a constatarii nulitatii Deciziei nr. 97/25.09.2014 prin Sentinta civila nr. 109/17.02.2015 pronuntata de Tribunalul A. in Dosarul nr. ...XX, instanta, in temeiul art. 80 alin. 1 art. 279 , a obligat paratul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data de 25.09.2014, data concedierii si pana la data incetarii de drept a contractului individual de munca, respectiv 06.07.2015, data pronuntarii Deciziei civile nr. 924/A de catre Curtea de Apel Timisoara.

In ceea ce priveste capatul de cerere referitor la obligarea paratului la achitarea in numerar a contravalorii concediului de odihna neefectuat, instanta de fond a constatat ca acest capat este intemeiat avand in vedere dispozitiile art. 144 coroborat cu art. 146 alin. 4 art. 279 in care se prevede ca intr-adevar pentru perioada 25.09.xxxx15, compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.

In temeiul art. 453 alin. 2 noul Cod de procedura civila,prima instanta a obligat paratul la plata catre reclamanta a cheltuielilor de judecata partiale in suma de 100 lei constand in cheltuieli de transport efectuate de ruta A. - Halmagiu.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel in termenul legal reclamanta G. V., prin care a solicitat schimbarea in parte a sentintei apelate in sensul admiterii actiunii in totalitate.

Sintetizand motivele de apel ale reclamantei, Curtea constata ca acestea au vizat in esenta solutia pronuntata de instanta de fond asupra exceptiei de tardivitate a formularii cererii de reintegrare pe postul detinut de autoarea actiunii, inainte de emiterea Deciziei nr. 97/25.09.2014.

Reclamanta apelanta sustine ca Decizia nr. 40/20.07.2015 privind constatarea incetarii de drept a contractului individual de munca i-a fost comunicata de catre CTCPM A. prin Adresa nr. 1129/ 20.08.2015 cu scrisoarea recomandata cu aviz de primire, conform recipisei nr. DIV xx/ 26.08.2015 la o adresa mai veche, neconforma cu adresa actuala din buletin a salariatei despre care institutia scolara era informata. Solicitarea de reangajare a fost depusa prin actiunea civila din Dosarul nr. ...XX la aceeasi instanta care a dispus anularea concedierii, adica Tribunalul A., in data de 17 septembrie 2015, cu respectarea termenului de prescriptie extinctiva a dreptului la actiune, respectiv cel de 30 de zile.

Mai mult, in conformitate cu prevederile art. 268 alin. 2 din art. 279 in toate situatiile, altele decat cele prevazute la alin. 1, termenul este de 3 ani de la data nasterii dreptului. Ori, in cazul de fata, dreptul reclamantei de a solicita si obtine reangajarea pe post de titular, precum si celelalte drepturi mentionate mai sus, s-a nascut la data ramanerii definitive a deciziei Curtii de Apel Timisoara care a confirmat nulitatea absoluta a deciziei de concediere. In conformitate cu art. 1254 alin. l din Codul civil: „Contractul lovit de nulitate absoluta sau anulat este considerat a nu fi fost niciodata incheiat”. Pe cale de consecinta, in baza art. 80 alin. 2 din art. 279 ,instanta care a dispus anularea concedierii (Tribunalul A.) va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere.

In acest sens, reclamanta a depus toata diligenta necesara si s-a incadrat in termenele legale mai sus mentionate. De asemenea, arata ca cererea sa nu este o cerere accesorie, ci este o cerere principala,astfel ca exceptia de tardivitate trebuia respinsa ca neintemeiata de catre prima instanta.

Sentinta apelata a fost criticata de reclamanta si cu privire la admiterea in parte a cererii de acordare a cheltuielilor de judecata in fata instantei de fond, autoarea apelului sustinand ca modalitatea de rezolvare a acestei cereri accesorii este nelegala. In mod gresit prima instanta i-a acordat doar suma 100 lei, atat timp cat a dovedit cheltuielile pe care le-a avut cu procesul de fond, cheltuieli care sunt legate efectiv de transport si care, in mod nelegal si netemeinic i-au fost atribuite doar in anumit cuantum, legandu-se acordarea lor de admiterea in parte a actiunii.

In drept, apelul reclamantei a fost intemeiat pe dispozitiile art. 470-481 din noul Cod de procedura civila, art. 470 alin. L lit. a-e, alin. 2, alin. 3 din noul Cod de procedura civila, art. 478 alin. 4 din noul Cod de procedura civila, art. 453 alin. 2 din noul Cod de procedura civila.

Sentinta primei instante a fost atacata cu apel in termenul legal si de catre paratul C. tehnic de Constructii si protectia mediului A., acesta solicitand, de asemenea, schimbarea in parte a sentintei apelate, in sensul respingerii in totalitate a actiunii.

In motivarea apelului, paratul a aratat in esenta ca, intr-un proces anterior, finalizat prin pronuntarea Sentintei civile nr. 109/17.02.2015, instanta de judecata a anulat decizia de concediere fara a dispune reincadrarea pe postul avut anterior concedierii si fara a se pronunta asupra acordarii de drepturi salariale de care ar fi beneficiat reclamanta pe perioada in care a fost concediata disciplinar, in conditiile in care aceste pretentii nu au fost solicitate prin cererea de chemare in judecata.

Asadar, in aceasta situatie sunt incidente dispozitiile art. 80 din art. 279 , context in care repunerea in situatia anterioara emiterii actului de concediere in cazul in care s-a dispus anularea concedierii, respectiv reintegrarea salariatului concediat pe postul avut anterior concedierii se poate acorda de instanta de judecata numai la solicitarea salariatului.

Cu alte cuvinte, reintegrarea in postul si functia detinute anterior concedierii nu poate fi dispusa din oficiu de instanta sesizata cu o contestatie impotriva deciziei de concediere, ci doar in conditiile in reclamanta intelege sa formuleze un capat de cerere in acest sens, ceea ce insa reclamanta nu a facut cazul in speta.

Mai sustine apelantul-parat ca practica judiciara este unanima a aprecia ca singura interpretare care se poate da trimiterii facute de art. 80 alin. (2) la „instanta care a dispus anularea concedierii” este aceea ca s-a dorit stabilirea admisibilitatii cererii de reintegrare doar in cadrul procesului declansat prin contestarea deciziei de concediere, ca cerere accesorie acestei contestatii.

Cum contestatia impotriva deciziei de concediere disciplinara este supusa termenului de prescriptie de 30 de zile prevazut de art. 268 alin. (1) lit. a) si b) din Legea nr. 53/2003, republicata, iar cererea de repunere in situatia anterioara se poate face doar la instanta care a dispus anularea concedierii, potrivit art. 80 alin. (2) art. 279 , republicata, avand caracter accesoriu acesteia, potrivit principiului „accessorium sequitur principale”, aceasta este supusa aceluiasi termen de prescriptie extinctiva a dreptului la actiune ca si cererea principala, respectiv cel de 30 de zile.

In privinta capetelor de cerere subsidiare referitoare la acordarea de despagubiri (drepturi salariale si indemnizatia de concediu de odihna), acestea puteau fi legal solicitate in termenul in care s-ar fi cerut de catre reclamanta, anularea concedierii cu repunerea in situatia anterioara (reintegrarea), adica cel de 30 de zile prevazut de art. 268 alin. l lit. a) - b) din Legea nr. 53/2003, republicata, fiind astfel supuse aceluiasi termen de prescriptie de 30 zile, termen aplicabil pentru inregistrarea cererii principale, ceea ce in realitate nu s-a intamplat.

In cazul in speta, reclamanta a solicitat prin actiunea care formeaza obiectului prezentului dosar, reintegrarea si plata de despagubiri dupa aproape un an de la data concedierii sale disciplinare si a formularii actiunii prin care a fost contestata decizia de concediere, deci in afara termenului legal de 30 de zile (termen special de prescriptie extinctiva).

Fata de cele expuse mai sus, prima instanta in mod gresit a admis in parte actiunea formulata de reclamanta in sensul ca, pornind de la acelasi rationament, acela ca reintegrarea si plata de despagubiri sunt cereri accesorii ale cererii principale, aceea de anulare/contestare a deciziei de concediere, a respins in mod corect cererea de reintegrare pe motivul interventiei prescriptiei extinctive, dar a admis in mod gresit cererea privind plata de despagubiri, tratand astfel in mod diferentiat aceste cereri accesorii raportat la cererea principala.

Considera ca sentinta apelata este criticabila deoarece prin admiterea cererii privind acordarea de despagubiri cu titlu de drepturi salariale se procedeaza la repunerea in situatia anterioara concedierii in cadrul unui proces separat fata de procesul in care s-a solutionat contestatia impotriva deciziei de concediere si s-a constatat anularea concedierii, fiind astfel interpretata si aplicata gresit legea - in speta de fata - respectiv art. 80 din Legea nr. 53/2003, republicata, precum si dispozitiile art. 263 alin. l lit. a si b din Legea nr. 53/2003, republicata.

In drept, apelul paratului a fost fundamentat pe prevederile art. 466-482 din Legea nr. 134/2010, art. 80 si art. 268 alin. 1 lit. a) si b) din art. 279 .

Reclamanta si paratul au formulat fiecare intampinare prin care au solicitat respingerea apelurilor partii adverse, ca neintemeiate.

Analizand cele doua apeluri, prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedura efectuate in fata primei instante de fond, cu aplicarea corespunzatoare a prevederilor art. 466 si urm. Codul de procedura civila, Curtea retine urmatoarele:

Intr-adevar, intre partile litigante a existat un proces anterior, in care reclamanta din prezenta cauza a contestat in instanta Decizia nr. 97/25.09.2014 prin care a fost sanctionata de parat cu desfacerea disciplinara a contractului individual de munca in conformitate cu art. 280 alin. 2 lit. f din Legea nr. 1/2011 coroborat cu dispozitiile art. 61 lit. a din art. 279 . Acest proces a fost finalizat prin pronuntarea Sentintei civile nr. 109/17.02.2015 a Tribunalului A., ramasa definitiva prin Decizia civila nr. 924/A/06.07.2015 a Curtii de Apel Timisoara, prin care a fost admisa actiunea reclamantei si s-a anulat Decizia de concediere nr. 97/25.09.2014.

Instanta care a judecat cererea in anularea Deciziei de concediere nr. 97/25.09.2014 nu a dispus repunerea in situatia anterioara emiterii acestei decizii, in sensul reintegrarii salariatei pe postul detinut si nici plata de despagubiri pentru concedierea nelegala, iar asa cum rezulta din continutul Sentintei civile nr. 109/17.02.2015 pronuntata de Tribunalul A., reclamanta nu a formulat astfel de cereri prin actiunea introductiva.

Dupa ramanerea definitiva a Sentintei civile nr. 109/17.02.2015 pronuntata de Tribunalul A., paratul C. T., in baza art. 80 alin. 3 din art. 279 , raportat la art. 55 lit. a din acelasi act normativ a constatat incetarea de drept a contractului individual de munca la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti si pe cale de consecinta a emis Decizia nr. 40/20.07.2015.

Reclamanta a solicitat reincadrarea pe postul detinut inainte de concedierea din 2014, precum si despagubiri pentru desfacerea nelegala a contractului individual de munca abia prin actiunea pendinte, situatie in care prima instanta in mod corect a analizat prevederile care stabilesc cadru legal in ce priveste consecintele concedierii dispusa in mod nelegal ori netemeinic de catre angajator.

In acest sens, Curtea observa ca prevederile art. 80 din art. 279 , care reglementeaza efectele concedierilor dispuse in mod nelegal de catre angajator, au urmatorul continut: (1) In cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. (2) La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere. (3) In cazul in care salariatul nu solicita repunerea in situatia anterioara emiterii actului de concediere, contractul individual de munca va inceta de drept la data ramanerii definitive si irevocabile a hotararii judecatoresti.

Din continutul acestui text de lege rezulta in mod clar ca, din ratiuni ce tin de necesitatea asigurarii stabilitatii si certitudinii raporturilor de munca, este necesar ca salariatul sa-si manifeste in mod expres optiunea de a fi reintegrat pe postul detinut anterior incetarii in acest mod a raporturilor de munca chiar in cursul procesului prin care contesta decizia de incetare a contractului individual de munca. Prevederile art. 80 alin. 3 din art. 279 sunt clare in sensul ca daca salariatul nu solicita reintegrarea in cadrul procesual stabilit, legiuitorul prezuma ca el si-a manifestat vointa si ca nu mai doreste continuarea raporturilor de munca, iar atunci aceste raporturi inceteaza chiar la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti prin care se dispune cu privire la anularea concedierii.

Raportand consideratiile teoretice mai sus expuse la cazul concret al spetei de fata, Curtea observa ca raporturile de munca dintre parti au incetat prin efectul legii inca de la data de 06.07.2015, cand a fost pronuntata Decizia civila nr. 924/A/06.07.2015 a Curtii de Apel Timisoara, caci Decizia unilaterala nr. 40/20.07.2015, emisa de C. T. de Constructii si Protectia M. A. nu face decat sa constate aceasta realitate.

Prin urmare, in mod corect prima instanta a observat ca nu poate analiza in fond o noua cerere a reclamantei de reintegrare a sa pe postul detinut anterior concedierii nelegale din 2014, deoarece o astfel de pretentie trebuia formulata in cadrul procesual al contestatiei impotriva deciziei de concediere, in termenul prevazut de art. 268 alin. 1 lit. b) din art. 279 . Din ratiunile ce deja au fost expuse mai sus, la data introducerii noii cereri de chemare in judecata, 17.09.2015, raporturile de munca dintre parti incetasera deja ex lege, in temeiul art. 80 alin. 3 din art. 279 , legiuitorul prezumand ca salariata si-a manifestat implicit optiunea de a nu mai continua raporturile individuale de munca supuse analizei.

Daca potrivit prevederilor art. 80 din art. 279 , legiuitorul impune o manifestare expresa de vointa a salariatului in sensul continuarii raporturilor individuale de munca in situatia in care angajatorul sau a dispus concedierea nelegala, printr-o cerere de reintegrare pe postul detinut inainte de desfacerea contractului de munca, nu aceeasi este situatia despagubirilor pe care unitatea trebuie sa le plateasca salariatului in cazul constatarii nulitatii/anularii deciziei unilaterale a angajatorului. Astfel, din modul de redactare a alin. 1 al art. 80 din art. 279 , prin raportare la alin. 2 din acelasi articol, care face mentiunea clara ca reintegrarea se dispune doar la cererea salariatului concediat, rezulta indubitabil ca pentru plata despagubirilor o atare cerere prealabila nu trebuie sa fie formulata. Fiind calificata frecvent in doctrina si practica de specialitate ca o exceptie de la principiul disponibilitatii partilor in procesul civil, regula consacrata de art. 80 alin. 1 creeaza posibilitatea si chiar obligatia instantei care se pronunta asupra anularii concedierii sa dispuna din oficiu obligarea unitatii parate la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, chiar daca reclamanta a omis sa solicite acest lucru.

In consecinta, cata vreme instanta care a solutionat contestatia reclamantei impotriva deciziei de concediere a omis sa acorde despagubiri in temeiul art. 80 alin. 1 din art. 279 nu exista niciun impediment ca aceste daune-interese sa nu fie solicitate pe cale separata de salariata vatamata, chiar daca, intre-timp, raporturile de munca dintre parti au incetat. De aceea, instanta de apel considera ca in mod corect Tribunalul a solutionat favorabil cererea reclamantei de acordare a unor despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariata incepand cu data concedierii disciplinare si pana la momentul incetarii de drept a raporturilor de munca.

In fine, in legatura cu modul de solutionare a cererii accesorii ce a avut ca obiect obligarea paratului la plata cheltuielilor de judecata, Curtea observa ca prima instanta de fond a aplicat in mod corect prevederile art. 453 alin. 2 Codul de procedura civila, acordand doar cheltuieli de judecata partiale, in masura pretentiilor admise. In plus, din cercetarea amanuntita a biletelor de tren si bonurilor de consum aflate la dosarul Tribunalului (fila 43), instanta de apel observa ca o parte din aceste deplasari nu sunt justificate, deoarece ele atesta drumuri facute de reclamanta din sau inspre alte destinatii decat cele corespunzatoare localitatii de domiciliu ori celei din raza teritoriala a instantei de fond.

Pentru toate aceste motive, in baza art. 480 alin. 1 Codul de procedura civila, Curtea va respinge cele doua apeluri ale partilor, dar si solicitarea reclamantei-apelante avand ca obiect plata cheltuielilor de judecata in calea de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge apelul declarat de catre reclamanta-apelanta G. V. impotriva Sentintei civile nr. 51/26.01.2016, pronuntata de catre Tribunalul A. in Dosarul nr. ...XX, in contradictoriu paratul-intimat C. T. de Constructii si Protectia M. A. .

Respinge apelul declarat de catre paratul-apelant C. T. de Constructii si Protectia M. A. impotriva aceleasi hotarari judecatoresti.