Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale sub nr. ...X contestatoarea  S. C.,  in baza art. 268 alin(l) lit a) din Codul Muncii, a chemat in judecata pe parata S. C. V. TRAN., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea Deciziei nr. 14 din data de 09.11.2012 emisa de parata privind incetarea contractul individual de munca nr. 1091/24.09.2006, ca nelegala si netemeinica,  despagubiri catre reclamanta reprezentand salariul lunar pe perioada solutionarii litigiului actualizat la zi cu rata inflatiei pana la data reincadrarii efective, dobanda legala in baza OG 13/2011, pana la ramanerea deciziei instantei definitive si irevocabila si cheltuielile judiciare aferente acestui proces, respectiv taxe de timbru si onorariu avocat.

Prin sentinta civila nr. 2993/13.03.2014 Tribunalul Bucuresti - Sectia a-VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale a respins  cererea formulata de contestatoarea S. C., in contradictoriu cu intimata SC V. TraN., ca neintemeiata.

Pentru a se pronunta astfel,instanta de fond a retinut urmatoarea situatie de fapt si de drept:

Reclamanta S. C. a fost  salariata paratei SC V. TraN. incepand cu data de 10.10.2006 in baza contractului individual de munca inregistrat la ITM Bucuresti sub nr. 1891/24.09.2006. Ultima functie detinuta de reclamanta a fost aceea de Director  departament resurse umane in baza actului aditional nr. 4 din 28.01.2008. Prin decizia nr 1/9.11.2012 aflata in copie la fila 7 din dosar, parata a dispus concedierea individuala a  reclamantei incepand cu data de 9.11.2012 in baza dispozitiilor art. 65 art. 279 .

A sustinut reclamanta ca decizia susmentionata ar fi lovita de nulitate absoluta pentru nerespectarea cerintelor de continut obligatorii prevazute  de art. 279 cu privire la indicarea termenului in care poate fi contestata.

Potrivit art. 76: Decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu:  a) motivele care determina concedierea;  b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective; e) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.

Dispozitiile susmentionate se coroboreaza cu prevederile art. 62 alin 3 care prevad ca decizia se emite in scris si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa cuprinsa precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta.

A sustinut reclamanta in cerere ca in cuprinsul deciziei, parata  a incercat sa o  induca in eroare cu privire la termenul in care decizia poate fi contestata si anume cel de 45 de zile de la data comunicarii. In conditiile in care, potrivit  prevederilor art. 268 lit. b) din Legea nr. 53/2003 republicata, cererile in vederea unui conflict de munca pot fi formulate „in termen de 30 zile calendaristice de la data la care s-a comunicat decizia de sanctionare disciplinara.”

Potrivit dispozitiilor art. 268 alin. 1 lit. (a) din art. 279   (si nu art. 268 alin 1 litera b) invocate de reclamanta - care se refera la termenul in care se contesta decizia de sanctionare disciplinara) cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca.

Pe de alta parte, Legea nr. 62/2011  a sindicatelor, intrata in vigoare la data de 10.05.2011, prevede la art. 211 lit. (a) ca: „cererile pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost incalcate dupa cum urmeaza: a) masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau \'incetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa”.

Asadar, este vorba de o dubla reglementare a termenului in care decizia de concediere poate fi contestata.

In considerarea faptului ca Legea nr. 62/2011 este o norma adoptata ulterior, instanta apreciaza ca termenul in care Decizia putea fi contestata este de 45 de zile calendaristice, acesta fiind mai favorabil salariatilor.

A mai sustinut reclamanta ca parata nu a respectat obligatia de a-i propune alte locuri de munca.

Cu privire la obligatia angajatorilor de a-i propune salariatului alte locuri vacante in societate in cazul concedierii prevazute de art 65 art. 279 si implicit a obligatiei de mentionare in cuprinsul deciziei de concediere a listei locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, s-a pronuntat recent Inalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia nr 6/2011 prin care a stabilit ca,,dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul art. 65 din art. 279 .”

Solutia Inaltei Curti de Casatie si justitie este obligatorie pentru instante, potrivit art. 3307 alin. (4) din Codul de procedura civila.

Sub aspectul temeiniciei  deciziei contestate instanta de fond a apreciat ca parata a facut dovada caracterului real si serios al cauzei desfiintarii postului ocupat de reclamanta.

Potrivit dis. art. 65 alin-1 Codul muncii , „concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului reprezinta incetarea contractului individual de munca  determinata de desfiintarea locului de munca ocupat de salariat, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia.”

Potrivit alineatului doi al art. 65 desfiintarea locului de munca trebuie sa fie efectiva si sa cauza o cauza reala si serioasa.

Are o cauza reala, cand prezinta caracter obiectiv, adica este impusa de  dificultati economice sau transformarii  tehnologice.

In practica si doctrina judecatoreasca s-a statuat in mod constant ca masura desfacerii contractului individual de munca se justifica daca se face dovada ca efectiv a avut loc o reorganizare  si o restrangere de activitate  a unitatii, iar acestea corespund unei cerinte reale, impusa de nevoile unitatii.

Instanta nu este chemata sa se pronunte cu privire la aprecierea criteriilor de rentabilitate avute in vedere de angajator la luarea masurii concedierii si nici cu privire la planul economic  ala acestuia pentru ca intr-adevar, elaborarea si aplicarea strategiei unitatii apartine angajatorului

Deci instanta de fond  nu putea aprecia daca masura dispusa era sau nu apta sa duca la eficientizarea activitatii.

Insa  doctrina de specialitate a apreciat in mod unanim  doar ca „judecatorul este indreptatit sa stabileasca daca reorganizarea unitatii este facuta in,,scopul mentinerii competivitatii  acesteia” .

In cauza dedusa judecatii, parata a facut dovada ca postul detinut de reclamanta, acela de Director departament resurse umane a fost suprimat din organigrama societarii, fapt ce rezulta din statele de plata pentru lunile ulteriore concedierii reclamantei.

Instanta de fond a retinut ca prin  Hotararea Adunarii Generale extraordinarea Asociatilor din data de 4.10.2012, s-a hotarat restructurarea postului de manager resurse umane detinut de reclamanta incepand cu data de 9.11.2012.

Aceasta hotarare a fost atacata in fata instantei civile de catre reclamanta la data de 19.02.2013.

Cauza a format obiectul dosarului XXX ce a fost solutionata prin sentinta civila nr 4138/20.05.2013, prin care  s-a respins ca neintemeiata cererea reclamantei.           

In doctrina de specialitate se apreciaza ca desfiintarea locului de munca este serioasa, cand are la baza studii temeinice vizand imbunatatirea activitatii si nu disimuleaza  realitatea.

Instanta de fond a retinut ca angajatorul a argumentat cu  motive obiective masura desfiintarii postului ocupat de reclamanta, atat in decizia de concediere cat si in Hotararea A. prin care s-a dispus restructurarea postului ocupat de reclamanta,  respectiv existenta dificultatilor economice prin care trece societatea, situatie rezultata din Situatia Anuala pe anul 2011, Balantele lunare pentru lunile ianuarie-iunie 2012, reducerea volumului activitatii departamentului ofertare a departamentului resurse umane,    neexistand nici un   indiciu in sensul ca angajatorul ar fi urmarit  de fapt prin masura reorganizarii indepartarea reclamantei  din societate.

Pentru motivele susmentionate instanta de fond a apreciat ca decizia de concediere  contestata este temeinica si legala, motiv pentru care va respinge cererea privind anularea acesteia precum si  celelalte capete  de cerere accesorii.

In ceea ce priveste cererea de obligare a paratei la plata sumei de 6800 lei reprezentand cheltuieli efectuate de reclamanta pentru plata Masterului  efectuat in perioada 2011-2013 la Universitatea T. M., instanta de fond a respins-o ca fiind neintemeiata, intrucat reclamanta nu a dovedit faptul ca parata si-a asumat obligatia suportarii acestor cheltuieli.

Instanta de fond a retinut ca reclamanta a participat din proprie initiativa la aceasta forma de perfectionare profesionala, or, potrivit dispozitiilor art 197 art. 279 revine  in sarcina angajatorului obligatia de suportare a cheltuielilor ocazionate de participarea salariatilor la cursuri sau stagii de formare profesionala doar in situatia in care participarea la cursuri se face din initiativa angajatorului.

Din reglementarea dispozitiilor art 199 art. 279 rezulta ca atunci cand salariatul are initiativa participarii la o forma de pregatire rofessionala, angajatorul are posibilitatea si nu obligatia de a suporta in totalitate sau in parte costul ocazionat de aceasta.

In speta, reclamanta nu a dovedit manifestarii e vointa a  angajatorului in sensul asumarii obligatiei de plata a cheltuielilor facute de reclamanta cu participarea la cursurile de M. .

In termen legal,impotriva acestei sentinte a formulat cerere de recurs recurenta

S. C., solicitand ca in baza art. 304 pct. 7 si 8 din Codul de procedura civila, sa se admita recursul, sa se caseze sentinta civila atacata si rejudecand, sa se admita actiunea astfel: sa se anuleze  Decizia nr. 14 din data de 09.11.2012 emisa de parata privind incetarea contractului individual de munca nr. 1091/24.09.2006, ca nelegala si netemeinica; sa se acorde despagubiri catre reclamanta reprezentand salariul lunar pe perioada solutionarii litigiului actualizat la zi cu rata inflatiei pana la data efectuarii platii; sa fie obligata  parata la plata sumei de 6. 800, reprezentand cheltuielile efectuate privind formarea profesionala a reclamantei, conform chitantelor de la dosar, depuse in copii certificate si ROI, sa se acorde cheltuielile judiciare aferente acestui proces, respectiv onorariu avocat.

Totodata, intrucat este o hotarare care potrivit legii nu poate fi atacata cu apei, solicita recurenta ca in temeiul art. 304 ind. 1 Codul de procedura civila, sa se examineze cauza sub toate aspectele.

Invedereaza recurenta ca a chemat in judecata pe S. C. V. TRAN., cu sediul social in  nr. 191, Corp A1S, sector 3, Bucuresti, inregistrata la Registrul Comertului Bucuresti sub numarul J40/xx/2006, C. xx reprezentata legal prin imputernicit, Alexandre Milheiro, in calitate de parata, pentru ca prin hotararea ce urma sa se pronunte, instanta sa dispuna anularea Deciziei nr. 14 din data de 09.11.2012 emisa de parata privind incetarea contractului individual de munca nr 1091/24.09.2006, ca nelegala si netemeinica, in conditiile in care se va trece peste exceptia de nulitate absoluta invocata; in acest sens, instanta de judecata, in mod gresit, interpretand gresit actul juridic dedus judecatii, a apreciat ca termenul in care Decizia putea fi contestata, este de 45 de zile calendaristice, acesta fiind mai favorabil salariatilor.

Recurenta arata ca nu a solicitat instantei sa-i comunice care este termenul legal in care o Decizie poate fi contestata, sau ce este mai favorabil salariatilor, ci a solicitat instantei sa faca aplicarea dispozitiilor legale prevazute la art. 62 alin. 3 din art. 279 care prevad ca decizia se emite in scris si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa cuprinda precizari cu privire la termenul in care poate fi contestata.

Ori, conform Deciziei pe care o solicita a fi anulata, parata a dispus concedierea individuala a reclamantei in baza dispozitiilor art. 65 din Codul muncii !!! Nicidecum in baza Legii nr. 62/2011 a sindicatelor, ca atare, nu se impune ca Decizia de concediere sa cuprinda dispozitii de incetare prevazute de art. 279 iar termenul de contestare sa il punem din Legea 62/2011.

Mai mult decat atat, pe toata durata job-ului, nu a existat sindicat, nu a existat un dialog social cum prevede Legea 62/2011, practic, parata nici nu a cunoscut existenta acestei legi, fapt pentru care nu intelegem de ce instanta de judecata a considerat a fi in interesul salariatului aplicarea dispozitiilor Legii 62/2011 in ceea ce priveste termenul de contestare.

Fata de cele aratate, considera recurenta ca termenul legal de contestare a Deciziei este cel prevazut de art. 279 respectiv prev. la art. 268 alin. (1) lit. a), de 30 de zile, termen ce nu a fost mentionat in mod legal in cuprinsul Deciziei, fapt pentru care, conform dispozitiilor art. 62 alin. (3) art. 279 solicita sa se constate  intervenita nulitatea absoluta .

In ceea ce priveste plata sumei de 6. 800, reprezentand cheltuielile efectuate privind formarea profesionala a reclamantei, conform chitantele de la dosar depuse in copie certificata si ROI, instanta de judecata, a aplicat in mod gresit legea stabilind faptul ca reclamanta nu ar fi dovedit faptul ca parata si-a asumat obligatia suportarii acestor cheltuieli, intrucat la dosarul cauzei se afla documente (ROI) din care reiese ca angajatorul are obligatia de suportare a cheltuielilor ocazionate de participarea salariatilor la cursuri sau stagii de formare profesionala.

Ori conform dispozitiilor art. 197 di art. 279 , revine in sarcina angajatorului aceasta obligatie de suportare a cheltuielilor ocazionate da participarea reclamantei la acest curs de formare profesionala intrucat reclamanta nu a participat din proprie initiativa la aceasta forma de pregatire profesionala ci din initiativa angajatorului. Fapt pentru care considera recurenta ca este indreptatita a cere paratei plata acestei sume de bani dovedita de altfel cu chitante depuse la dosar.

Totodata, specifica recurenta in cuprinsul Sentintei atacate ca reclamanta nu ar fi facut dovada manifestarii de vointa a angajatorului in sensul asumarii obligatiei de plata a cheltuielilor facute de reclamanta cu participarea la cursurile de M., fapt ce nu e adevarat intrucat la dosarul cauzei exista planurile de instruire si perfectionare profesionala pentru anii 2008-2009 si 2010- 2011 intocmite chiar de reclamanta in scopul obtinerii certificatului ISO. Recurenta arata ca nu are aceste documente semnate si parafate intrucat acelea au ramas la sediul firmei, dar se poate proba existenta reala a acestora prin inscrisuri.

Astfel ca, fata de cele aratate, solicita recurenta admiterea recursului asa  cum a fost formulat, casarea Sentintei Civile nr. 2993 din data de 13.03.2014 si pe cale de consecinta, anularea Deciziei nr. 14 din data de 09.11.2012 emisa de parata privind incetarea contractului individual de munca nr. 1091/24.09.2006,acordarea de  despagubiri catre reclamanta reprezentand salariul lunar pe perioada solutionarii litigiului actualizat la zi, obligarea paratei la plata sumei de 6. 800, reprezentand cheltuielile efectuate privind formarea profesionala a reclamantei si acordarea cheltuielilor de judecata respectiv onorariu avocat conform chitantei aflate la dosarul cauzei.

Curtea va respinge recursul ca nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Conform art. 304¹din Codul de procedura civila, recursul declarat impotriva unei hotarari care, potrivit legii, nu poate fi atacata cu apel nu este limitata la motivele de casare  prevazute in art. 304, instanta putand sa examineze cauza sub toate aspectele.

Motivele invocate de recurenta se incadreaza insa in dispozitiile art. 304 pct. 9, conform carora modificarea sau casarea unei hotarari se poate cere cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii.

Recurenta a sustinut ca instanta de fond in mod eronat a considerat ca in

decizia de concediere a fost mentionat corect termenul in care aceasta poate fi atacata, respectiv 45 de zile.

In speta sunt aplicabile prevederile art. 76 din art. 279 , fata de faptul ca s-a dispus concedierea pentru motive care nu tin de persoana salariatului. Potrivit articolului mentionat, decizia de concediere se comunica salariatului in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu: a) motivele care determina concedierea; b) durata preavizului; c) criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. 2 lit. d, numai in cazul concedierilor colective; d) lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant, in conditiile art. 64.

Prin urmare, intrucat in speta nu este vorba de despre desfacerea disciplinara a contractului individual de munca, nu sunt aplicabile dispozitiile art. 252 alin. 2 lit. e care prevede obligativitatea mentionarii in decizia de sanctionare a termenului in care poate fi contestata.

Fata de aceste considerente, intrucat decizia contestata indeplineste conditiile de forma prevazute de art. 76 din art. 279 , nu este incidenta sanctiunea nulitatii.

Cu privire la termenul in care putea fi contestata decizia, se retin urmatoarele:

Conform art. 268 alin. 1 lit. a din art. 279 , cererile in vederea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 30 de zile calendaristice de la data in care a fost comunicata decizia unilaterala a angajatorului referitoare la incheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau incetarea contractului individual de munca.

Conform alin. 1 din art. 211 din Legea nr. 62/2011, care contine reglementari privind jurisdictia muncii, cererile pentru solutionarea conflictelor individuale de munca, pot fi formulate de cei ale caror drepturi au fost incalcate, dupa cum urmeaza: a) masurile unilaterale de executare, modificare, suspendare sau incetare a contractului individual de munca, inclusiv angajamentele de plata a unor sume de bani, pot fi contestate in termen de 45 de zile calendaristice de la data la care cel interesat a luat cunostinta de masura dispusa.

In conditiile in care atat art. 279 , cat si Legea dialogului social nr. 62/2011 contin reglementari cu privire la termenul in care poate fi contestata decizia unilaterala de incetare a contractului individual de munca, care prezinta diferente sub aspectul duratei, ne aflam in prezenta unei reglementari concurente.

In masura in care o lege contine prevederi care reglementeaza aceeasi situatie in mod diferit, se va verifica mai intai daca contradictia poate fi inlaturata prin interpretare. In cazul in care nu este posibil acest lucru, se va verifica daca una dintre norme a fost introdusa in lege ulterior, caz in care se va aplica principiul „lex posterior derogat legi priori”.

In speta, contradictia poate fi inlaturata prin interpretare, avandu-se in vedere scopul legii, respectiv acela de a asigura angajatului dreptul de contestare a deciziei de concediere prin stabilirea unui termen rezonabil (mai lung) in favoarea acestuia. Prin urmare, in cazul de fata, conflictul se solutioneaza in favoarea Legii nr. 62/2011.

In concluzie, in mod corect a fost indicat in decizia de concediere nr. 4/2012 termenul de 45 de zile pentru contestarea deciziei.

De asemenea, recurenta, in mod eronat a sustinut ca instanta de fond a aplicat gresit dispozitiile legale cu privire la suportarea cheltuielilor ocazionate de formarea profesionala a angajatilor.

Potrivit art. 197 din art. 279 : (1) In cazul in care participarea la cursurile sau stagiile de formare profesionala este initiata de angajator, toate cheltuielile ocazionate de aceasta participare sunt suportate de catre acesta.

Potrivit art. 199 din art. 279 : (1) In cazul in care salariatul este cel care are initiativa participarii la o forma de pregatire profesionala cu scoatere din activitate, angajatorul va analiza solicitarea salariatului impreuna cu sindicatul sau, dupa caz, cu reprezentantii salariatilor.

(2) Angajatorul va decide cu privire la cererea formulata de salariat potrivit alin. (1), in termen de 15 zile de la primirea solicitarii. Totodata angajatorul va decide cu privire la conditiile in care va permite salariatului participarea la forma de pregatire profesionala, inclusiv daca va suporta in totalitate sau in parte costul ocazionat de aceasta.

Din interpretarea acestor dispozitii legale rezulta ca angajatii pot participa la cursuri/stagii de formare profesionala fie din initiativa lor, fie din initiativa angajatorului.

Cheltuielile ocazionate de participarea la formarea profesionala sunt in sarcina acestuia in doua situatii: cand participarea la cursuri de formare profesionala se realizeaza din initiativa angajatorului ori cand, desi angajatul a avut initiativa participarii, angajatorul a decis ca va suporta cheltuielile de participare.

In speta, nu s-a facut dovada nici a faptului ca angajatorul a avut initiativa formarii profesionale a recurentei, nici a faptului ca angajatorul si-a asumat obligatia de plata a cheltuielilor cu formarea profesionala, din inscrisurile depuse la filele 87-92 din dosarul Tribunalului Bucuresti rezultand numai faptul ca angajatorul avea cunostinta de faptul ca recurenta urma cursuri de master.

Prin urmare, solutia instantei de fond asupra acestui capat de cerere este temeinica si legala.

Fata de aceste considerente, in temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedura civila, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamanta S. C., impotriva sentintei civile nr. 2993 din data de 13.03.2014, pronuntate de Tribunalul Bucuresti Sectia a VIII-a Conflicte de Munca si Asigurari Sociale, in dosarul nr. ...X, in contradictoriu cu intimatul-parat SC V. TraN., ca nefondat.