Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea inregistrata la data de 31. 01. 2014 pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila sub nr. XXXXXXXXXXX, reclamantul M. C. a chemat in judecata pe paratul S. R., prin M. Finantelor P., solicitand instantei ca prin hotararea ce se va pronunta sa fie obligat paratul la plata de daune materiale in cuantum total de 171. 823 lei, echivalentul sumei de 38. 183 euro; sa fie obligat paratul la plata de daune morale in cuantum total de 2. 250. 000 lei, echivalentul sumei de 500. 000 euro; sa fie obligat paratul la plata cheltuielilor de judecata.

In sentinta civila nr. 1143/10.10.2014 Tribunalul Bucuresti - Sectia V-a Civila a admis in parte cererea si a obligat paratul sa plateasca reclamantului suma de 54. 900 lei cu titlu de despagubiri.

Pentru a hotari astfel, prima instanta a retinut ca prin sentinta penala nr. 45/S/03. 02. 2011 pronuntata de Tribunalul B. - Sectia Penala in dosarul nr. XXXXXXXXXX s-a dispus achitarea inculpatului M. C., in baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) Cod procedura penala pentru infractiunea de aderare la un grup infractional organizat in vederea savarsirii de infractiuni, prevazuta de art. 7 din Legea nr. 39/2003, si pentru infractiunea de detinere de instrumente de plata falsificate in vederea punerii lor in circulatie, prevazuta de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002; totodata, s-a dispus achitarea aceluiasi inculpat, in baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) Cod procedura penala pentru infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos in forma continuata prevazuta de art. 27 alin. 1,5 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; s-a constatat ca inculpatul a fost retinut si arestat preventiv de la 13.11.2009 la 11.03.2010 si a fost revocata masura obligarii de a nu parasi tara dispusa prin incheierea din 30. 06. 2010 a Tribunalului B. .

Prin decizia penala nr. 65A/23. 05. 2012 pronuntata de C. de A. B. - Sectia Penala si pentru cauze cu minori a fost respins ca nefondat apelul declarat de P. de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT, Serviciul Teritorial B. impotriva sentintei penale nr. 45S/03. 02. 2011 a Tribunalului B. .

Prin decizia penala nr. 1170/03. 04. 2013 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Penala a fost respins ca nefondat recursul formulat de P. de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT, Serviciul Teritorial B. impotriva deciziei penale nr. 65A/23. 05. 2012 a Curtii de A. B. - Sectia Penala si pentru cauze cu minori.

Prin urmare, reclamantul M. C. a fost privat de libertate in perioada 13.11.xxxxxxxxxxxxxxx10 si respectiv i s-a restrans libertatea, prin obligatia de a nu parasi tara, in perioada 30. 06. xxxxxxxxxxxxxxx11.

Raportat la situatia de fapt retinuta, tribunalul a constatat ca cererea reclamantului M. C. de obligare a paratului S. R., prin M. Finantelor P., la plata de daune morale este, in parte, intemeiata, fiind intrunite in cauza cerintele prevazute de art. 504 alin. 2 si 3 Cod procedura penala. Astfel, reclamantul a fost retinut si arestat preventiv in perioada de la 13.11.xxxxxxxxxxxxx10, respectiv i s-a impus obligatia de a nu parasi tara, in perioada 11.03.xxxxxxxxxxxxx11, privarea si respectiv restrangerea libertatii acestuia avand caracter nelegal, in conditiile in care s-a stabilit, prin hotarare judecatoreasca definitiva, ca acesta nu a savarsit una din faptele pentru care a fost trimis in judecata, iar celelalte fapte nu exista, dispunandu-se achitarea acestuia.

Cu privire la cuantumul despagubirilor cuvenite reclamantului, s-a retinut de tribunal ca daunele morale repara prejudiciile ce constau in atingerea adusa valorilor care definesc personalitatea umana, valori care se refera la existenta fizica a omului, la sanatatea si integritatea sa corporala, la cinste, la demnitate si onoare, prestigiu profesional si alte valori similare. Tinand cont de natura nepatrimoniala a prejudiciului moral, o cuantificare exacta a acestuia nu poate fi realizata. In literatura de specialitate si in practica judiciara s-a aratat ca stabilirea daunelor morale se face prin apreciere, ca urmare a aplicarii de catre instanta de judecata a criteriilor referitoare la consecintele negative suferite de cel in cauza pe plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate si masura in care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii. Toate aceste criterii de cuantificare a prejudiciului moral sunt subordonate conotatiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, ceea ce exclude ideea ca prin suma stabilita ca despagubire sa i se creeze celui in cauza posibilitatea de castig nejustificat.

S-a mai retinut ca legiuitorul roman a stabilit criterii pentru stabilirea intinderii reparatiei pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale, statuand ca la cuantificarea acestora, judecatorul chemat sa aplice legea trebuie sa tina seama de durata privarii de libertate sau a restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa.

In speta, tribunalul a avut in vedere faptul ca privarea de libertate a reclamantului pentru o perioada de circa 4 luni si respectiv restrangerea libertatii pentru o perioada de circa 11 luni au fost de natura sa provoace acestuia o suferinta psihica semnificativa, reclamantul trebuind sa suporte nu doar restrangerea severa a libertatii de miscare, ci si tensiunea si disconfortul pe care situatia de persoana arestata, respectiv obligata de a nu parasi tara le presupun. Pe de alta parte, reclamantului i-a fost afectata situatia sociala si familiala, cat si imaginea in societate, perceptia publica privitoare la persoana sa modificandu-se in sens defavorabil.

Pentru considerentele aratate mai sus, tribunalul a apreciat ca acordarea unei despagubiri in cuantum de 50. 000 lei reclamantului constituie o reparatie echitabila si suficienta a prejudiciului moral suferit de acesta, in deplin acord cu ideea procurarii unei satisfactii de ordin moral susceptibile de a inlocui valorile de care acesta a fost privat.

Cat priveste despagubirile materiale solicitate, tribunalul a retinut ca anterior retinerii si arestarii sale reclamantul era incadrat in munca, la S. C PharmaFarm S. A., in functia de agent livrari, in baza contractului de munca nr. 4540/07.12.2008, incheiat pe durata nedeterminata. Prin decizia nr. 309/14.12.2009 emisa de S. C PharmaFarm S. A. s-a dispus desfacerea contractului individual de munca al reclamantului pentru lipsa nejustificata de la locul de munca, incepand cu data de 08.12.2009.

Prin urmare, tribunalul a apreciat ca, prin retinerea si arestarea nelegala a reclamantului, acestuia i s-a produs un prejudiciu material, reprezentat de veniturile salariale pe care le-ar fi incasat de la locul de munca, pe perioada cuprinsa intre data desfacerii contractului individual de munca (08.12.2009) si data la care a luat sfarsit privarea de libertate (11.03.2010), iar nu pe intreaga durata a procesului penal, astfel cum a solicitat reclamantul, intrucat ulterior eliberarii sale acesta avea posibilitatea sa-si gaseasca un alt loc de munca. Potrivit contractului de munca, astfel cum a fost modificat prin actul aditional nr. 151/27. 05. 2009, precum si adeverintelor de venit depuse la dosar, reclamantul realiza un salariu lunar de 1. 350 lei si primea bonuri de masa in valoare de 178 lei/luna, veniturile sale salariale fiind, deci, de 1. 528 lei pe luna. Asa fiind, prejudiciul cauzat reclamantului prin privarea de libertate este de 4. 584 lei (1. 528 lei x 3 luni). Referitor la comisioanele din incasari, s-a constatat ca, potrivit contractului de munca si actului aditional la acesta, reclamantul nu era indreptatit la alte adaosuri la salariu.

In ceea ce priveste celelalte sume pretinse de reclamant cu titlu de daune materiale (costurile drumurilor catre locul de detinere, costurile intretinerii la locul de detinere), acestea nu au fost dovedite, nefiind depuse la dosar inscrisuri justificative.

Suma solicitata de reclamant cu titlu de \"castiguri neincasate” nu a fost nici aceasta dovedita; reclamantul nu a explicat in ce constau aceste castiguri (in conditiile in care a solicitat, separat, sumele incasate cu titlu de salariu, bonuri de masa si comisioane) si nici nu le-a probat, nefiind depuse inscrisuri din care sa reiasa ca reclamantul obtinea si alte castiguri, in afara de cele salariale, cuvenite acestuia in baza contractului individual de munca nr. 4540/07.12.2008.

Impotriva acestei sentinte, la data de 16.09.2015 a formulat apel paratul S. R., prin M. Finantelor P., iar la data de 29.09.2015 a formulat apel reclamantul M. C., cererile acestora fiind inregistrate pe rolul Curtii de A. Bucuresti - Sectia a III-a Civila si pentru cauze cu minori si de familie la data de 12.10.2015.

In motivarea cererii sale, apelantul-parat a aratat ca instanta avea obligatia de a analiza daca in speta de fata sunt indeplinite conditiile prevazute de art. 504 Cod procedura penala, avand in vedere faptul ca acestea reprezinta una dintre normele interne de aplicare a principiilor promovate de Conventia Europeana a Drepturilor Omului.

Astfel, instanta de fond trebuia sa constate ca nu ne aflam in ipoteza reglementata de art. 504 alin. 2 si 3 Cod procedura penala, intrucat nu exista o hotarare de constatare a nelegalitatii arestarii preventive.

Prin urmare, pe de o parte, raportat la natura faptei si complexitatea cauzei, durata detentiei nu poate fi apreciata excesiva, iar inculpatului i s-a asigurat efectiv un proces echitabil, bucurandu-se de toate garantiile pe care legea i le-a recunoscut in calitate de inculpat, precum si in acord cu art. 5 pct. 3-4 si art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar pe de alta parte, cand pentru masura arestarii preventive nu au mai subzistat motive, s-a dispus de indata punerea sa in libertate.

Cu privire la cuantumul daunelor morale in suma de 50. 000 lei, apelantul-parat a aratat ca instanta de fond in mod netemeinic si nelegal a acordat aceasta suma exagerata, in conditiile in care reclamantul nu a administrat probe de natura a dovedi suferintele produse in plan fizic si psihic.

In acest sens, regasim la nivelul Inaltei Curti de Casatie si Justitie repere de apreciere a prejudiciului moral: a). \"la evaluarea intinderii despagubirii pentru prejudicial moral suferit prin arestarea nelegala, instanta - statuand in echitate - a avut in vedere, in principal, criterii referitoare la: suferintele fizice si psihice, expunerea la dispretul public, atingerea grava adusa onoarei si demnitatii persoanei, afectarea grava adusa onoarei si demnitatii persoanei, afectarea grava a prestigiului profesional al reclamantului, precum si a personalitatii sale morale\" (decizia nr. 4286/2004); b). \"Datorita naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exacta, in bani a daunelor morale nu este posibila, intinderea despagubirilor realizandu-se prin apreciere, raportat la elementele de fapt”.

Nu in ultimul rand, referitor la daunele morale in general, sub aspectul cuantumului, statuand in echitate, astfel cum este prevazut acest principiu prin art. 41 din Conventie, C. Europeana a Drepturilor Omului, prin jurisprudenta sa constanta, in raport de circumstantele cauzei, a adoptat o pozitie moderata prin acordarea unor sume rezonabile, cu titlu de reparatie morala.

Astfel, cu titlu de exemple, a invocat cauza T. L. impotriva Romaniei, prin care s-a stabilit cu titlu de reparatie morala suma de 1. 000 euro, cauza T. impotriva Romaniei, in care C. Europeana a Drepturilor Omului a acordat suma de 1. 600 euro cu titlu de reparatie morala pentru incalcarea art. 5 alin. 1 din Conventie, cauza O. impotriva Romaniei, prin care suma de 1. 000 euro a fost acordata cu titlu de reparatie morala.

Tot astfel, in cauza Konolos impotriva Romaniei (hotararea din 07. 02. 2008), in care C. a constatat violarea art. 5 par. 1 prin arestarea nelegala, a acordat 3. 000 euro pentru \"prejudiciul moral incontestabil\" suferit de reclamant.

Pe de alta parte, in practica Curtii Europene se recunoaste statelor (inclusiv legiuitorului national) o marja de apreciere in ceea ce priveste anumite limitari, fara a aduce atingere drepturile persoanei care reclama o anumita conduita din partea statului.

In drept, au fost invocate prevederile art. 468 si urmatoarele Cod procedura civila, art. 504 si urmatoarele Cod procedura penala.

I. Prin motivele de apel depuse la termenul din 15.12.2015, apelantul-reclamant a aratat ca aprecierile instantei referitoare la absenta dovezilor privind despagubirile materiale sunt netemeinice, iar sumele acordate cu titlu de despagubiri materiale si morale sunt injuste si necompensatorii.

Instanta de judecata in fond a omis sa se pronunte si sa lamureasca ce se intampla cu pagubele materiale cauzate reclamantului de acest proces in perioada cand a fost arestat preventiv la Arestul Politiei Municipiului B. si respectiv la Penitenciarul C. -B. .

Costurile pachetelor cu alimente si costurile drumurilor efectuate de sotia sa, ambele avandu-l pe apelantul-reclamant beneficiar, nu au fost rezolvate de instanta de fond prin hotarare.

Costurile reprezentate de contravaloarea deplasarilor sale de la Bucuresti la B., la sediul instantelor de judecata, Tribunalul B. - Sectia Penala si respectiv C. de A. B. - Sectia Penala, nu au fost rezolvate de instanta de fond prin hotarare.

Costurile suportate de apelantul-reclamant in cursul procesului penal pentru a-si demonstra nevinovatia si pentru a dovedi netemeinicia acuzatiilor - costuri cu expertizele tehnice de specialitate biocriminalistica efectuate in fond, si apoi in apel, nu au fost rezolvate de instanta de fond prin hotarare.

Costurile reprezentate de \"beneficiile nerealizate\" de apelantul-reclamant ca urmare a arestarii sale preventive, desfacerea contractului de munca la 08.12.2009 ca urmare a neprezentarii la locul de munca (la acea data era arestat preventiv), imposibilitatea desfasurarii aceleiasi activitati (sau a uneia similar) apta sa compenseze beneficiile nerealizate, dar realizate de colegii sai, pe care le dovedeste atat cu inscrisuri, cat si cu proba testimoniala, constituie o greseala de judecata care trebuie indreptata in cursul apelului de fata.

Apelantul-reclamant a aratat si faptul ca suma de 4. 584 lei acordata de instanta este vadit insuficienta pentru a compensa pagubele materiale cauzate de arestarea sa preventiva, deoarece o asemenea abordare a instantei de fond nu a tinut seama de faptul ca a pierdut anul universitar 2009-2010 (urma cursurile Institutului Bancar R. ), care s-a repercutat in mod serios asupra nivelului sau de pregatire profesionala si implicit asupra posibilitatii reale de obtinere a unui loc de munca mai bine remunerat, in domeniul financiar bancar.

Totodata, hotararea pronuntata de instanta de fond este netemeinica sub aspectul sumelor acordate cu titlu de despagubiri morale, tinand seama ca a fost acordata o compensatie morala insuficienta pentru a acoperi traumele psihice si fizice suferite de apelantul-reclamant, disconfortul creat acestuia si familiei sale, starea de incertitudine resimtita vreme de 3 ani si sase luni (octombrie 2009 - aprilie 2013), toate acestea fiind \"acoperite\" de instanta cu suma de 50. 000 lei, adica echivalentul sumei de 11. 000 euro.

Considera ca se face o confuzie nepermisa intre daunele acordate de C. Europeana a Drepturilor Omului cu titlu de compensatii materiale si/sau morale si daunele acordate de instantele interne, nationale, deoarece nu exista o similitudine intre cele doua tipuri de compensatii.

Astfel, in timp ce instanta europeana apreciaza daca reclamantului i-a fost asigurat dreptul la un proces intern echitabil si in masura sa corespunda exigentelor unei satisfactii echitabile legate de partea formala a unui proces judiciar intern, astfel incat situatia sa revina la normal, aceasta nu se substituie judecatorului national si nu face o judecata a fondului procesului din dreptul intern, acest atribut fiind exclusiv al judecatorului national.

Procedura prin care un judecator national apreciaza suveran asupra unei chestiuni de drept si/sau de fapt trebuie sa fie conforma si sa asigure un echilibru just, dar C. Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca aceasta instanta europeana vegheaza la aplicarea Conventiei cu scopul de a se mentine si proteja drepturile fundamentale, fiind exclus ca aceasta sa produca o judecata de fond asupra pretentiilor reclamantului din actiunea interna.

Instanta europeana nu poate sa procedeze la judecarea cauzei interne ca urmare a aplicarii principiului fundamental al subsidiaritatii, iar cauza Toscuta impotriva Romaniei, pronuntata si publicata recent, statueaza exact asupra acestor aspecte esentiale ale procedurii Curtii si respectiv a modalitatii de acordare a unei satisfactii echitabile in masura in care prin decizia interna S. R. nu asigura o judecata prin care sa se poata acorda o satisfactie echitabila.

II. Rationamentul instantei de fond in privinta calcularii sumei acordate este netemeinic, iar calculul sumei este gresit aritmetic, astfel ca hotararea pronuntata nu se intelege.

Supune atentiei instantei de control judiciar si aspectul de natura aritmetica al dispozitiilor instantei de fond, care a acordat 4. 584 + 50. 000 lei, iar totalul a fost de 54. 900 lei.

In dovedirea sustinerilor sale, apelantul-reclamant a depus la dosar, in fotocopie, adresa nr. K1152/PCBV/24.12.2015 emisa de Administratia Nationala a Penitenciarelor. De asemenea, la solicitarea acestuia a fost audiat martorul C. A. .

Examinand sentinta apelata prin prisma criticilor formulate si in conformitate cu prevederile art. 476 Cod procedura civila, C. retine urmatoarele:

I. Cu privire la situatia de fapt, C. retine ca in mod corect a constatat prima instanta ca prin sentinta penala nr. 45/S/03. 02. 2011 pronuntata de Tribunalul B. - Sectia Penala in dosarul nr. XXXXXXXXXX s-a dispus achitarea inculpatului M. C., in baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) Cod procedura penala pentru infractiunea de aderare la un grup infractional organizat in vederea savarsirii de infractiuni, prevazuta de art. 7 din Legea nr. 39/2003, si pentru infractiunea de detinere de instrumente de plata falsificate in vederea punerii lor in circulatie, prevazuta de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 365/2002; totodata, s-a dispus achitarea aceluiasi inculpat, in baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) Cod procedura penala pentru infractiunea de efectuare de operatiuni financiare in mod fraudulos in forma continuata prevazuta de art. 27 alin. 1,5 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal; s-a constatat ca inculpatul a fost retinut si arestat preventiv de la 13.11.2009 la 11.03.2010 si a fost revocata masura obligarii de a nu parasi tara dispusa prin incheierea din 30. 06. 2010 a Tribunalului B. .

Prin decizia penala nr. 65A/23. 05. 2012 pronuntata de C. de A. B. - Sectia Penala si pentru cauze cu minori a fost respins ca nefondat apelul declarat de P. de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT, Serviciul Teritorial B. impotriva sentintei penale nr. 45S/03. 02. 2011 a Tribunalului B. .

Prin decizia penala nr. 1170/03. 04. 2013 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Penala a fost respins ca nefondat recursul formulat de P. de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie - DIICOT, Serviciul Teritorial B. impotriva deciziei penale nr. 65A/23. 05. 2012 a Curtii de A. B. - Sectia Penala si pentru cauze cu minori.

Prin urmare, reclamantul M. C. a fost privat de libertate in perioada 13.11.xxxxxxxxxxxxxxx10 si respectiv i s-a restrans libertatea, prin obligatia de a nu parasi tara, in perioada 30. 06. xxxxxxxxxxxxxxx11.

II. 1. i. Potrivit definitiei date de literatura de specialitate, eroarea judiciara consta in stabilirea gresita a faptelor, in cursul procesului penal, avand ca urmare condamnarea definitiva sau arestarea pe nedrept a unei persoane nevinovate sau exonerarea de raspundere a unei persoane vinovate de savarsirea unei infractiuni.

Constitutia Romaniei, in art. 48 alin. 3, consacra principiul raspunderii statului, sub aspect patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare savarsite in procesele penale.

Principiul constitutional este in acord cu art. 3 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, ratificata de Romania prin Legea nr. 30/1994: \"Atunci cand o condamnare penala definitiva este ulterior anulata sau cand este acordata gratierea, pentru ca un fapt nou sau recent descoperit dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, persoana care a suferit o pedeapsa din cauza acestei condamnari este despagubita conform legii ori practicii in vigoare in statul respectiv, cu exceptia cazului in care se dovedeste ca nedescoperirea in timp util a faptului necunoscut ii este imputabila in tot sau in parte”.

De asemenea, art. 5 par. 1 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului prevede sase cazuri, legitime, legale si obiectiv determinate in care dreptul la libertate si la siguranta poate fi restrans, intre care prezinta relevanta in cauza cel de la litera c): detentia unei persoane cu privire la care exista motive verosibile de a se banui ca a savarsit o infractiune sau cand exista motive temeinice sa se creada in necesitatea de a o impiedica sa o savarseasca sau sa fuga dupa savarsirea acesteia. Potrivit art. 5 par. 5: \"Orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri in conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii”.

Conditiile in care S. R. raspunde pentru erorile judiciare sunt cuprinse in art. 504 Cod procedura penala, care poarta denumirea marginala \"Cazuri care dau dreptul la repararea pagubei”, cu urmatorul continut: \"(1) Persoana care a fost condamnata definitiv are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite, daca in urma rejudecarii cauzei s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare. (2) Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrans libertatea in mod nelegal. (3) Privarea sau restrangerea de libertate in mod nelegal trebuie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin ordonanta a procurorului de scoatere de sub urmarire penala sau de incetare a urmaririi penale pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j) ori prin hotarare a instantei de revocare a masurii privative sau restrictive de libertate, prin hotarare definitiva de achitare sau prin hotarare definitiva de incetare a procesului penal pentru cauza prevazuta in art. 10 alin. 1 lit. j). (...)”.

De asemenea, art. 505 Cod procedura penala, intitulat \"Felul si intinderea reparatiei” prevede ca: \"(1) La stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate sau a restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa. (2) Reparatia consta in plata unei sume de bani sau, tinandu-se seama de conditiile celui indreptatit la repararea pagubei si de natura daunei produse, in constituirea unei rente viagere ori in obligatia ca, pe cheltuiala statului, cel privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa sa fie incredintat unui institut de asistenta sociala si medicala. (3) Persoanelor indreptatite la repararea pagubei, care inainte de privarea de libertate erau incadrate in munca, li se calculeaza, la vechimea in munca stabilita potrivit legii, si timpul cat au fost private de libertate. (4) Reparatia este, in toate cazurile, suportata de stat, prin M. Finantelor P. ”.

Sub un prim aspect, C. retine ca raspunderea statului este antrenata pentru simplul fapt al pronuntarii unei hotarari de achitare dupa prealabila retinere sau arestare a reclamantului.

Trebuie avut in vedere ca art. 20 alin. 2 din Constitutie dispune ca: \"Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”.

De aceea, chiar daca in lumina Conventiei Europene a Drepturilor Omului, mai precis a dispozitiei art. 5 par. 1 lit. c), s-ar putea discuta incadrarea unora din situatiile avute in vedere de art. 504 alin. 2-3 Cod procedura penala in categoria exceptiilor de la recunoasterea dreptului la libertate si la siguranta, respectiv atunci cand nu exista nicio constatare a imprejurarii ca masura retinerii sau arestarii ar fi fost luata cu incalcarea art. 143 Cod procedura penala - deci fara a exista motive verosibile de a se banui ca persoana a savarsit o infractiune -, trebuie avute in vedere cu prioritate prevederile art. 504 alin. 2 si 3 Cod procedura penala.

ii. Sub un aspect distinct, C. are in vedere ca, desi Constitutia nu enumera erorile judiciare savarsite in procesele penale pentru care statul raspunde, aceasta nu cuprinde nici o definitie a acestei notiuni juridice. De aceea, nu se poate considera ca art. 504 alin. 1 si 2 Cod procedura penala ar restrange sfera raspunderii statului fata de dispozitia constitutionala, ceea ce nu ar fi permis. Este adevarat ca prin decizia nr. 45/1998 C. Constitutionala a stabilit cu valoare de regula ca \"principiul responsabilitatii statului fata de persoanele care au suferit din cauza unei erori judiciare savarsite in procesele penale trebuie aplicat tuturor victimelor unor asemenea erori. Circumstantierea, \"potrivit legii\", nu priveste posibilitatea legiuitorului de a restrange raspunderea statului doar la unele erori judiciare, ci stabilirea modalitatilor si conditiilor in care angajarea acestei raspunderi urmeaza a se face pentru plata despagubirilor cuvenite. Cu alte cuvinte, potrivit normei constitutionale mentionate, organul legislativ nu ar putea stabili ca anumite erori judiciare, neimputabile victimei, sa fie suportate de aceasta”. Instanta de contencios constitutional a avut insa in vedere restrangerea pe care textul din Codul de procedura penala, in forma in vigoare la acea data, o aducea art. 48 alin. 3 din Constitutie interpretat din perspectiva art. 3 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale.

Concluzia celor expuse anterior este aceea ca, in cadrul juridic dat de prevederile art. 504 Cod procedura penala, S. R. raspunde exclusiv pentru prejudiciile cauzate prin condamnarea definitiva urmata de achitarea inculpatului sau prin retinerea (ori arestarea) nelegala, respectiv obligarea de a nu parasi tara, stabilite intr-una din modalitatile indicate de textul de lege citat, in speta, prin hotararea de achitare. Per a contrario, raspunderea statului nu este antrenata si pentru condamnarea nedefinitiva urmata de achitarea in cursul exercitarii cailor ordinare de atac si, cu atat mai mult, nici pentru achitarea in prima instanta.

Este de mentionat si faptul ca este incidenta si in aceasta materie regula conform careia concursul dintre legea speciala si legea generala se rezolva in favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant.

2. Fiind intrunite elementele raspunderii civile instituite de art. 504 Cod procedura penala si de art. 48 alin. 3 din Constitutie, se impune repararea integrala de catre stat a pagubei suferite, ceea ce presupune in principiu inlaturarea tuturor consecintelor daunatoare ale acesteia.

Potrivit art. 505 alin. 1 Cod procedura penala: \"La stabilirea intinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate sau a restrangerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restransa”.

i. Prin privarea de libertate in perioada 13.11.xxxxxxxxxxxxxxx10 si respectiv restrangerea libertatii, prin obligatia de a nu parasi tara, in perioada 30. 06. xxxxxxxxxxxxxxx11, legate de savarsirea unor infractiuni pentru care ulterior a fost achitat definitiv, apelantului-reclamant i s-a cauzat un prejudiciu nepatrimonial ce a constat in consecintele daunatoare neevaluabile in bani ce au rezultat din atingerile si incalcarile dreptului personal nepatrimonial la libertate, cu consecinta inclusiv a unor inconveniente de ordin fizic datorate pierderii confortului, fiind afectate totodata in mod implicit acele atribute ale persoanei care influenteaza relatiile sociale - onoare, reputatie - precum si pe cele care se situeaza in domeniul afectiv al vietii uman - relatiile cu prietenii, apropiatii, vatamari care isi gasesc expresia cea mai tipica in durerea morala incercata de victima.

Este adevarat ca nu exista un sistem care sa repare pe deplin daunele morale constand in dureri fizice si psihice, intrucat plata unei sume de bani abia daca poate aduce victimei unele alinari sau satisfactii. In materia daunelor morale, principiul repararii integrale a prejudiciului nu poate avea decat un caracter aproximativ, fapt explicabil in raport de natura neeconomica a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate baneste. In schimb, se poate acorda victimei o indemnitate cu caracter compensatoriu, tinzand la oferirea unui echivalent care, prin excelenta, poate fi o suma de bani, care ii permite sa-si aline, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, in realitate, este despagubirea care vine sa compenseze prejudiciul, nu prejudiciul ca atare.

Din acest motiv, instanta sesizata cu repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa incerce sa stabileasca o suma necesara nu atat pentru a repune victima intr-o situatie similara cu cea avuta anterior, cat de a-i procura satisfactii de ordin moral susceptibile de a inlocui valoarea de care a fost privata.

Recunoasterea unui drept de despagubire nu se poate explica decat prin vointa de a oferi o satisfactie care poate contrabalansa efectul vatamarii si fara ca aceasta satisfactie sa aiba o reala corespondenta cu prejudiciul, astfel ca la cuantificarea sumei accentul trebuie pus pe importanta prejudiciului din punctul de vedere al victimei.

Este adevarat si ca, in ceea ce priveste proba elementelor raspunderii civile delictuale, potrivit principiului general, sarcina probei referitoare la existenta elementelor raspunderii civile delictuale revine victimei prejudiciului (deoarece ea este cea care reclama ceva in fata justitiei), fiind admisibil orice mijloc de proba, inclusiv proba cu martori, intrucat este vorba de dovedirea unor fapte juridice - stricto sensu. Cu toate acestea, in legatura cu dovedirea existentei prejudiciului moral, instanta de apel, in acord cu jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului in care s-a pus aceeasi problema, retine ca acesta se deduce din simpla existenta a faptei ilicite de natura sa produca un asemenea prejudiciu, dat fiind caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directa fiind practic imposibila. In plus, consecintele in plan psihic ale unui eveniment exterior - mai ales cand intre partile implicate nu exista o relatie cu trasaturi particulare, cum este si situatia restrangerii libertatii intr-un proces penal - sunt asemanatoare in privinta tuturor persoanelor vatamate cel putin pana la un punct (suficient pentru a fi luat in considerare ca baza minima), tinand intr-o mare masura de natura umana. Cu atat mai mult prejudiciul moral a fost dovedit in cauza prin audierea martorului C. A. .

Retinand ca este de netagaduit ca orice arestare si inculpare pe nedrept produce celor in cauza, suferinte pe plan moral si social, ca astfel de masuri lezeaza demnitatea si onoarea, libertatea individuala, drepturi personal nepatrimoniale ocrotite de lege si ca, din acest punct de vedere, le produce un prejudiciu moral care justifica acordarea unei compensatii materiale, instanta urmeaza sa cuantifice efectiv acest prejudiciu, folosind drept criteriu valoarea despagubirilor nepatrimoniale acordate de C. Europeana a Drepturilor Omului in situatii similare.

Astfel, in cauza D. si M. -Pidhorni impotriva Romaniei, hotararea din 24 mai 2007, reclamantii, angajati ai unei banci, societate comerciala cu capital privat, au fost acuzati de luare de mita si de alte infractiuni. Primul reclamant a fost arestat in perioada 15.09.xxxxxxxxxxxxx94. La 20. 01. 1995 cei doi reclamanti au fost arestati preventiv, arestarea lor fiind prelungita succesiv. In aceasta cauza, C. a constat incalcarea art. 7 alin. 1 din Conventie, intrucat reclamantii au fost condamnati pentru fapte care nu constituiau in momentul comiterii lor o infractiune in dreptul national si a obligat statul parat sa plateasca fiecaruia dintre reclamanti 3. 000 euro pentru prejudiciul moral (acestia solicitasera 360. 000 euro fiecare).

In cauza P. impotriva Romaniei, hotararea din 03 iunie 2003, s-a constat ca reclamantul a fost arestat in perioada 20.07.xxxxxxxxxxxxx94, in cursul detinerii sale, cand se afla sub controlul gardienilor si al administratiei penitenciarului a suferit lovituri si rani multiple si nu i s-a acordat asistenta medicala adecvata, iar dosarul nu fusese inca solutionat la data la care s-a pronuntat C. Europeana a Drepturilor Omului. In aceasta cauza, C. a retinut incalcarea art. 3 din Conventie, fata de tratamentele inumane si degradante suportate de reclamant si fata de lipsa unei anchete efective, a art. 5 alin. 1, intrucat a fost mentinut in detentie dupa expirarea mandatului de arest, incalcarea art. 5 alin. 3, intrucat procurorul care a ordonat detinerea reclamantului nu avea calitatea de magistrat, incalcarea art. 5 alin. 4, avand in vedere ca instanta nu a statuat intr-un termen scurt asupra legalitatii masurii arestarii preventive, a art. 5 alin. 5 si a art. 6 alin. 1 din Conventie, apreciind ca autoritatile sunt raspunzatoare pentru intarzierea globala in solutionarea cauzei. C., dupa ce a retinut aceste multiple incalcari ale drepturilor omului si de o gravitate deosebita, a obligat statul parat sa plateasca reclamantului suma de 40. 000 euro, pentru daune materiale si morale (reclamantul solicitase 100. 000 USD sau 3 miliarde lei).

In legatura cu jurisprudenta mai recenta a instantei de contencios european, C. are in vedere ca in cauza Konolos impotriva Romaniei, hotararea din 07 februarie 2008, apreciind-se de catre instanta de contencios european ca in decursul perioadei 21 aprilie - 05 august 2002 (4 luni) arestul preventiv al reclamantului nu avea nicio baza legala, a acordat daune morale in cuantum de 3. 000 euro (reclamantul solicitase 300. 000 euro).

In cauza C. impotriva Romaniei, hotararea din 1 iulie 2008, statul roman a fost obligat sa plateasca 12. 000 euro, reprezentand daune morale, pentru arestarea preventiva nelegala a reclamantului in perioadele 02-31 august 2002 si 21 septembrie – 19 noiembrie 2002, fiind constatate multiple incalcari ale Conventiei Europene pentru Apararea Drepturilor Omului (reclamantul solicitase 50. 000 euro).

In cauza J. impotriva Romaniei, hotararea din 16 martie 2010, pentru mai multe incalcari ale Conventiei (art. 3, art. 5 alin. 3 si art. 6 alin. 2), printre care si privarea nelegala de libertate in perioada 18 noiembrie 2002 – 10 noiembrie 2003, C. a acordat despagubiri in cuantum de 12. 800 euro, cu titlu de prejudiciu moral (reclamantul solicitase 100. 000 euro).

In cauza C. impotriva Romaniei, hotararea din 15 iunie 2010, s-a constatat ca reclamantul a fost privat de libertate in mod nelegal in perioada 25 iulie 2003 – 02 iulie 2004 ca urmare a recursului in anulare formulat de procurorul general impotriva deciziei de punere in libertate si a obligat statul sa plateasca daune morale in cuantum de 8. 000 euro.

In cauza B. impotriva Romaniei, hotararea din 02 noiembrie 2010, pentru o arestare in perioada 09.08.xxxxxxxxxxxxxxx03 (10 luni), C. a acordat 8. 000 euro pentru prejudiciul moral (reclamantul solicitase 55. 000 euro).

In cauza B. impotriva Romaniei, hotararea din 15 martie 2011, pentru o arestare in perioada 02.07.xxxxxxxxxxxxxxx02 (11 luni), C. a acordat 5. 200 euro cu titlu de prejudiciu moral (reclamantul solicitase 5. 850. 038,9 euro si 8. 997,3 lei).

In cauza G. impotriva Romaniei, hotararea din 01 octombrie 2013, pentru o arestare in perioada 30. 05. xxxxxxxxxxxxxxx01 (2 ani, 5 luni si 5 zile), C. a acordat 3. 000 euro pentru prejudiciul moral (reclamantul solicitase 19. 211. 910 euro).

Situatia este similara in cauza L. P. impotriva Romaniei, hotararea din 01 octombrie 2013, in care pentru o arestare in perioada 10. 04. xxxxxxxxxxxxxxx05 (2 ani, 5 luni si 24 zile) a acordat 3. 000 euro (reclamantul solicitase 388. 184 euro).

Este de remarcat insa ca in aceste cauze caracterul nelegal al privarii de libertate s-a raportat la dispozitiile art. 5 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului (nu indeplinea cerintele procedurale), iar nu la situatia in care persoana arestata a fost in final achitata.

Cat priveste cauza T. impotriva Romaniei, hotararea din 10 iunie 2008, la care a facut referire S. R. in motivele de apel, se constata ca, de fapt, C. Europeana a Drepturilor Omului a acordat reclamantului din acea cauza suma de 1. 600 euro pe capatul de cerere intemeiat pe art. 6 alin. 1 din Conventie, prin care s-a invocat durata nerezonabila a procedurilor, in timp ce plangerea intemeiata pe incalcarea art. 5 a fost respinsa ca inadmisibila, pe considerentul ca reclamantului i-a fost acordata de instantele nationale o satisfactie echitabila. In cauza Tara L. impotriva Romaniei, hotararea din 8 iulie 2008, reclamantul s-a plans de incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 luat separat si combinat cu art. 14 din Conventie, datorita impozitarii platii compensatorii primite la iesirea sa la pensie. Nu are legatura cu prezenta speta nici cauza O. si altii impotriva Romaniei, hotararea din 29 iulie 2008, care este una repetitiva de tipul R. si S. impotriva Romaniei.

Referitor la cauza Toscuta si altii impotriva Romaniei, hotararea din 03 martie 2015, invocata de apelantul-reclamant, C. constata ca instanta de contencios european al drepturilor omului solutionat cererea prin care, in temeiul art. 41 din Conventie, reclamantii au solicitat acordarea unei reparatii echitabile pentru prejudiciul material suferit ca urmare a incalcarii stabilite printr-o hotarare pronuntata anterior, la 25 noiembrie 2008 (hotararea principala), in care s-a stabilit a fost incalcat art. 1 din Protocolul nr. 1 in ceea ce priveste drepturile de proprietate ale reclamantilor. Hotararea don 03 martie 2015 nu face decat sa reia principiile care se degaja din jurisprudenta instantei europene cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie.

Pe de alta parte, separarea intre competentele statului si cele ale Curtii Europene a Drepturilor Omului nu exclud aplicarea de catre instantele nationale drept criteriu pentru cuantificarea daunelor morale valoarea despagubirilor nepatrimoniale acordate de instanta europeana in situatii similare.

De asemenea, nu rezulta ca jurisprudenta nationala ar stabili daune morale intr-un cuantum superior celor acordate de C. Europeana a Drepturilor Omului, pentru a se discuta incidenta art. 20 alin. 2 teza finala din Constitutie privind aplicarea dispozitiilor interne mai favorabile.

Prin urmare, cererea reclamantului de acordare a daunelor morale este intemeiata, insa la stabilirea intinderii acestora avandu-se in vedere consecintele negative suferite, pe plan fizic si psihic, importanta valorilor morale lezate, masura in care au fost vatamate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre victima, toate acestea raportate la practica Curtii Europene a Drepturilor Omului, C. apreciaza cuantumul sumei acordate de prima instanta numai partial justificat, o suma de 20. 000 lei constituind o satisfactie suficienta si echitabila.

Asa fiind, numai critica formulata de catre apelantul-parat sub acest aspect al cuantumului daunelor morale este intemeiata, nu si cea a apelantului-reclamant.

ii. Referitor la neacordarea in intregime a daunelor materiale solicitate de catre apelantul-reclamant, C. retine, in primul rand, ca tribunalul s-a pronuntat asupra acestei chestiuni, referindu-se expres la costurile drumurilor catre locul de detinere, costurile intretinerii la locul de detinere si la suma solicitata de reclamant cu titlu de \"castiguri neincasate”, in legatura cu care a constatat ca nu au fost probate prin inscrisuri justificative.

In al doilea rand, depunerea adeverintei eliberate de catre Administratia Nationala a Penitenciarelor, din care rezulta ca apelantul-reclamant a fost vizitat pe perioada arestarii de catre viitoarea sotie, nu dovedeste nici existenta costurilor pachetelor cu alimente si al drumurilor efectuate (care ar fi putut fi suportate, spre exemplu, de un tert care se deplasa in aceeasi directie sau caruia anumite bunuri ii prisoseau) si cu atat mai mult nici cuantumul acestora, probarea intinderii prejudiciului fiind un element esential pentru acordarea despagubirilor. Cu alte cuvinte, era necesara depunerea la dosar a bonurilor de cumparare a bunurilor constand in alimente, imbracaminte etc., a biletelor de transport sau a chitantei de achizitionare a benzinei.

Aceeasi este situatia cu privire la costurile de transport ale apelantului-reclamant la sediile instantei care se aflau in alta localitate decat cea de domiciliu.

De asemenea, nu s-a depus nicio chitanta privind onorariile expertizelor suportate in procesul penal si, mai mult decat atat, prin concluziile scrise apelantul-reclamant a aratat ca dupa ce a achitat 10. 000 lei pentru efectuarea unei expertize tehnice, la aproximativ doua luni suma i-a fost restituita intrucat expertiza nu s-a mai efectuat.

In mod temeinic a retinut prima instanta, referitor la comisioanele din incasari, ca potrivit contractului de munca si actului aditional la acesta reclamantul nu era indreptatit la alte adaosuri la salariu. Totodata, potrivit art. 1191 Cod civil 1865, in vigoare la data incheierii contractului de munca, respectiv 07.12.2008, \"Nu se va primi niciodata o dovada prin martori, in contra sau peste ceea ce cuprinde actul, nici despre ceea ce se pretinde ca s-ar fi zis inaintea, la timpul sau in urma confectionarii actului, chiar cu privire la o suma sau valoare ce nu depaseste 250 lei”. In acelasi sens, conform art. 16 din art. 279 : \"(1) Contractul individual de munca se incheie in baza consimtamantului partilor, in forma scrisa, in limba romana. Obligatia de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa revine angajatorului. Angajatorul persoana juridica, persoana fizica autorizata sa desfasoare o activitate independenta, precum si asociatia familiala au obligatia de a incheia, in forma scrisa, contractul individual de munca anterior inceperii raporturilor de munca. (2) In situatia in care contractul individual de munca nu a fost incheiat in forma scrisa, se prezuma ca a fost incheiat pe o durata nedeterminata, iar partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestatiilor efectuate prin orice alt mijloc de proba”.

Apelantul-reclamant nu a invederat si cu atat mai mult nu a dovedit motivul pentru care, la incetarea masurii arestarii preventive sau cel tarziu la incetarea procesului penal, nu si-a reluat studiile universitare la Facultatea de Management Financiar, Finante, Banci, a Universitatii Financiar Bancare din cadrul Institutului Bancar R., pentru a se retine legatura de cauzalitate cu privarea nelegala de libertate pe care a suportat-o.

3. Potrivit art. 445 Cod procedura civila: \"Indreptarea, lamurirea, inlaturarea dispozitiilor contradictorii ori completarea hotararii nu poate fi ceruta pe calea apelului sau recursului, ci numai in conditiile art. 442 - 444”, astfel incat instanta de apel constata un impediment de ordin legal in examinarea pe fond a criticii privind calculul aritmetic al totalului dintre daunele materiale si daunele morale.

Fata de aceste considerente, C. urmeaza ca, in temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, sa respinga formulat de apelantul-reclamant si, in temeiul art. 480 alin. 2 Cod procedura civila, sa admita apelul formulat de apelantul-parat si sa schimbe partial sentinta, sub aspectul daunelor totale, pe care le va diminua la suma de 24. 900 lei, mentinand totodata dispozitia privind admiterea partiala a cererii de chemare in judecata.

De asemenea, in temeiul art. 482 rap. la art. 453 alin. 1 Cod procedura civila, retinand culpa procesuala a acestuia, C. va respinge cererea apelantului-reclamant de obligare a intimatului-parat la plata cheltuielilor de judecata in apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul formulat de apelantul-reclamant M. C., cu domiciliul ales la C. . Av. D. C., in Bucuresti, . 26,,  impotriva sentintei civile nr. 1143/10.10.2014 pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia V-a Civila in dosarul nr. XXXXXXXXXXX, ca nefondat.

Admite apelul formulat de apelantul-parat S. R., prin M. Finantelor P., cu sediul ales in Bucuresti,,  sector 2, la Directia Regionala a Finantelor P. Bucuresti, impotriva aceleiasi sentinte.

Schimba partial sentinta, sub aspectul daunelor totale, pe care le diminueaza la suma de 24. 900 lei.

Mentine dispozitia privind admiterea partiala a cererii de chemare in judecata.