Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti la 17. 05. 2011 reclamantul B. A. a chemat in judecata pe parata solicitand instantei anularea ca nelegala si netemeinica a Deciziei nr. 163/9. 05. 2011 emisa de intimata prin care s-a dispus incetarea raporturilor de munca conform art. 61 lit. a Codul Muncii, constatarea incetarii raporturilor de munca ale reclamantei cu societatea parata in temeiul demisiei depuse la aceasta la data de 14. 04. 2011, conform disp. art. 79 alin. 8 Codul Muncii si obligarea paratei de a efectua in carnetul de munca mentiunea corespunzatoare acestei cauze de incetare, obligarea paratei la plata tuturor dispozitiilor salariale cuvenite prin lege si neachitate, aferente cumulului de functii si muncii suplimentare rezultate din executarea contractul individual de munca inregistrat la ITM sub nr. 7900/08.11.2011 incheiat cu parata, drepturi salariale pentru perioada ultimilor ani inclusiv toate sporurile legale, obligarea paratei la plata sumei de 200. 000 lei, reprezentand daune morale si a unei despagubiri echivalente cu drepturile legale, majorate, indexate si reactualizate, care i s-au cuvenit pentru munca prestata, conform dispozitiilor art. 78, cuvenite ca urmare a concedierii nelegale si neacordarii drepturilor salariale, datorita nerespectarii dispozitiilor imperative a legislatiei muncii, obligarea paratei la restituirea carnetului de munca cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinta civila nr. 4073/23. 04. 2015 Tribunalul Bucuresti a admis in parte actiunea formulata de reclamantul B. A. si a obligat parata sa restituie reclamantului carnetul de munca. A respins restul capetelor de cerere ca neintemeiate.

Pentru a pronunta aceasta solutie, prima instanta a retinut urmatoarele:

Cu privire la cererea de restituire a carnetului de munca, desi reclamantul nu a formulat la parata o cerere scrisa in acest sens si nici nu s-a mai prezentat la aceasta dupa depunerea demisiei sale la 15. 04. 2011, parata are obligatia sa-i inmaneze reclamantului carnetul sau de munca completat corespunzator, conform prevederilor art. 298 alin. 3 Codul muncii .

Reclamantul B. A. a fost angajatul paratei conform contractului individual de munca nr. 60/ITM/7900 din 8.11.2001, indeplinind de-a lungul raporturilor sale de munca cu parata mai multe functii succesive, iar prin acte aditionale salariul sau a fost majorat succesiv, acesta cuprinzand in continutul sau sporul de vechime si sporul de fidelitate de 7% pentru o perioada lucrata la parata de 5 -10 ani.

Conform deciziei paratei nr. 1153/3.11.2007 aflata la fila 95 dosar reclamantul B. A. beneficiaza de spor de fidelitate de 7% calculat la salariul brut pentru vechime neintrerupta in cadrul paratei de 5 -10 ani.

Conform Hotararii A. din 10.10.2007 beneficiaza de spor de fidelitate calculat in functie de vechimea neintrerupta ca angajati cu norma intreaga la una din firma,  SC S. TRADE MC SRL,,  de 7% pentru vechime de peste 5 ani si 12% pentru vechime neintrerupta de peste 10 ani, angajatii care inainte de angajarea la (parata din cauza) au fost angajati cu norma intreaga la una din firmele de mai sus.

Reclamantul a fost angajatul G. in timpul in care era deja angajat la parata din cauza iar aceste doua perioade nu se cumuleaza, deoarece se suprapun iar la G. reclamantul nu a lucrat inainte de a fi angajat in 2001 la parata din dosar ci in acelasi timp, cu o norma partiala de timp.

Acordarea acestui spor de fidelitate este stabilita si in disp. art. 3 alin. 2 din anexa 1 la contractul colectiv de munca al unitatii pe 2007 -2012 corespunzator unei vechimi neintrerupte in cadrul paratei cuprinsa intre 5 -10 ani.

Sporul de fidelitate de 7,12% se acorda in considerarea salariatilor care anterior angajarii la parata din dosar au lucrat la societatea apartinand grupului, ceea ce nu se aplica reclamantului.

Conform cererii de la fila 103 dosarul cauzei inregistrata la parata cu nr. 5706/15. 04. 2011 reclamantul B. A. si-a inaintat demisia fara preaviz, conform disp. art. 79 alin. 8 Codul muncii incepand cu 16. 04. 2011.

Conform adresei 5722/15. 04. 2011 comunicata reclamantului prin executor judecatoresc la data de 19. 04. 2011, parata angajator a comunicat reclamantului ca nu i-a \"acceptat” demisia fara preaviz motivata pe disp. art. 79 alin. 8 din Codul muncii , deoarece nu sunt indicate care din obligatiile banesti asumate de aceasta prin contractul individual de munca 60/ITM/7900/8.11.2011 nu au fost respectate.

Deoarece reclamantul B. A. nu a venit la serviciu dupa data de 19. 04. 2011 cand a primit notificarea, parata a emis decizia de concediere disciplinara a reclamantului nr. 163/09. 05. 2011 comunicata acestuia la 12. 05. 2011.

In continutul deciziei emisa in baza disp. art. 61 lit. a din Codul muncii se retine ca reclamantul a absentat nemotivat de la serviciu in perioada 18. 04. 2011 – 9. 05. 2011, nu si-a contactat sefii directi, nu a anuntat societatea angajatoare despre motivele absentarii de la locul sau de munca si nu s-a prezentat la cercetarea prealabila, convocarea fiind inaintata reclamantului cu adresa nr. 6066/22. 04. 2011 transmisa prin executor judecatoresc.

Conform disp. art. 79 alin. 5 Codul muncii pe durata preavizului contractul individual de munca continua sa isi produca toate efectele.

Cu privire la solicitarile formulate prin capatul 3 al actiunii introductive privind obligarea paratei la plata sporului pentru cumulul de functii, sporului pentru orele suplimentare efectuate in cadrul functiei de baza, a sporului de vechime si a sporului de fidelitate, Tribunalul a retinut:

Prin Contractul colectiv de munca la nivelul societatii pentru perioada 2007 -2012 completat cu actele aditionale nr. 1,2,3 paratul angajator nu a stabilit plata unor sporuri pentru exercitarea cumulului de functii.

Prin decizii ale angajatorului reclamantul a indeplinit in cadrul functiei de baza si atributii de lucrator desemnat (responsabil) cu supravegherea tehnica si verificarea instalatiilor de ridicat sub presiune ISCIR, de persoana desemnata sa conduca activitatea de transport rutier in cadrul societatii parate, de persoana desemnata sa conduca permanent si efectiv activitatea de securitate a muncii, de cadru tehnic cu atributii PSI, de persoana imputernicita sa conduca serviciul de paza din cadrul societatii.

In cadrul societatii paratei, prin Contractul colectiv de munca 2007 -2012 nu s-a stabilit plata unor sporuri pentru exercitarea atributiilor unei alte functii dar, conform actelor aditionale la contractul individual de munca al reclamantului, parata a inteles sa-i plateasca reclamantului un salariu mai mare, corespunzator functiei avute, din continutul actelor aditionale la contractul individual de munca al acestuia rezultand ca salariatului i s-a majorat salariul in mod constant pe masura ce a trecut de la o functie la alta si a indeplinit mai multe atributii stabilite prin decizii ale angajatorului.

Si la nivelul Contractului colectiv de munca national pe 2007 -2010, denuntat la data introducerii actiunii, la art. 41 alin. 3 lit. f se prevede posibilitatea acordarii unui spor de pana la 50% in conditiile stabilite prin negocierile la nivel de ramura, grup de unitati sau unitati.

In toate contractele colective de munca invocate de reclamant se prevede \"posibilitatea” si nu obligatia acordarii sporului pentru cumulul functii in conditiile negociate.

Ca urmare, Tribunalul a considerat ca parata nu datoreaza reclamantului spor pentru atributiile functiei indeplinite, intitulat de catre reclamant pentru cumul de functii.

Cu privire la sporul de vechime solicitat de reclamant, art. 5 din anexa 1 la Contractul colectiv de munca 2007 - 2012 la nivel de uniate, sporul de vechime este inclus in salariul de baza iar aceasta se observa din aspectul ca prin negocieri in cadrul paratei, salariul minim la nivel de unitate a fost stabilit la un nivel cu 15% mai mare decat cel minim pe tara.

Contractul colectiv de munca la nivelul societatii parate 2007 -2012 prevede la art. 37 alin. 2 ca salariul mediu brut pe societate este de 115% din salariul minim brut pe economie iar art. 5 din anexa 1 la aceasta arata ca sporurile de vechime se considera incluse in salariul brut negociat chiar de catre reclamant ca si reprezentant al salariatilor din cadrul paratei.

In cadrul contractul individual de munca la reclamantului si al actelor aditionale negociate intre reclamant si paratul angajator nu este mentionat ca sporul de vechime se acorda separat de salariul de incadrare, astfel ca instanta a considerat ca nu i se cuvine reclamantului plata sporului de vechime de 25% separat de salariul de incadrare/ baza.

Confirm art. 5 din anexa 1 la Contractul colectiv de munca pe 2007 -2012, sporurile de vechime prevazute in Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe 2007 -2010 se considera incluse in salariul brut negociat iar reclamantul si-a negociat periodic salariul de incadrare, care i-a crescut periodic ajungand din 2009 la valoarea de 4. 500 lei lunar, la care se adauga sporul de fidelitate de 7%.

Cu privire la cererea reclamantului de obligare a paratei la plata sporului pentru orele suplimentare efectuate in folosul angajatorului sau, Tribunalul a considerat ca nici aceasta cerere nu este intemeiata, urmand sa o respinga in consecinta.

Conform deciziei nr. 1525/6.11.2006 emisa de parata si aflata la fila 54 dosarul cauzei, in cadrul acestui angajator, efectuarea de ore suplimentare de munca se realizeaza pe baza completarii si aprobarii \"notei de chemare la ore suplimentare” si acestea se compenseaza cu timp liber echivalent din programul de lucru, intr-un interval de maxim 30 de zile iar daca optiunea de a compensa orele suplimentare efectuate cu timp liber echivalent nu este exprimata in scris de angajat pana la sfarsitul lunii in curs, se compenseaza in bani in conditiile legii si ale contractului colectiv de munca la nivelul societatii parate.

Din analizarea continutului celor doua declaratii de martor, atat al reclamantului cat si al paratului s-a retinut ca reclamantul nu a efectuat ore suplimentare.

Programul alocat prezentei la serviciu a reclamantului a fost de 9 ore/zi, din care 8 ore/zi de lucru si 1 h/zi pauza, 30 de minute pentru masa si cate 15 minute pe parcursul a doua pauze alocate salariatului pentru diferite motive.

Din foile de pontaj, din fisele colective de prezenta intocmite chiar de reclamant pe ultimii 3 ani rezulta clar ca acesta nu a efectuat ore suplimentare.

De asemenea, din inscrisurile depuse de parata la dosar rezulta ca in cadrul acesteia se aplica procedura de compensare/plata a orelor suplimentare efectuate de diversi salariati cu acordul paratei si in interesul acesteia, procedura stabilita prin decizia nr. 1525/6.11.2006 a directorului general al paratei.

Nota de chemare la ore suplimentare se intocmeste de seful compartimentului si se aproba de directorul directiei din care face parte compartimentul respectiv iar pontajul orelor suplimentare se verifica si se confirma de sefii de compartimente.

Din continutul declaratiei martorului F. F. a rezultat ca reclamantul avea un program de lucru de 8 ore/zi si o ora pauza de masa si ca in cadrul atributiilor de serviciu reclamantul obisnuia sa plece in timpul programului de lucru de la locul de munca, posibil la Oficiul Teritorial de Munca sau uneori in tara, la punctele de lucru ale societatii.

Tribunalul a retinut din declaratia martorei N. A. G. ca biroul in care lucra atat martora cat si reclamantul ca si superior al acesteia se inchidea la ora 17. 00.

Din documentele aflate in contabilitatea paratei si predate in copie expertului contabil, respectiv foi de parcurs pentru deplasarile efectuate in tara, ordinul de deplasare semnat de superiorul reclamantului, deconturi de cheltuieli efectuate de reclamantul B. A. cu ocazia deplasarii la punctele de lucru din tara, instanta a retinut ca reclamantul in cadrul atributiilor de serviciu pentru verificarea posturilor de paza din tara efectua deplasari la punctele de lucru ale paratei din tara, efectua delegari in intelesul disp. art. 43 Codul muncii actual (fost 44 Codul muncii ) iar pentru aceste delegari reclamantul primea de la paratul angajator plata cheltuielilor de transport, acesta avand alocat spre folosinta un autoturism al paratei, pe care, de cele mai multe ori l-a condus singur, intocmind foi de parcurs si de asemenea, parata angajator ii deconta cheltuielile de cazare si i-a acordat o indemnizatie de delegare ( diurna).

Din foile de parcurs si ordinele de deplasare, din decontul cheltuielilor aferente deplasarilor efectuate de reclamant spre punctele de lucru din tara s-a retinut ca reclamantului – salariat i se acorda diurna pentru ziua in care se afla in delegare, adica indemnizatia de delegare pe care parata a platit-o peste salariul achitat integral pentru timpul de lucru de 8 ore/ zi.

Pe langa aceasta diurna care este platita tocmai pentru ca salariatul se deplaseaza de la locul sau de munca obisnuit, normal in afara locului sau de munca, la punctele de lucru ale paratei care trebuiau controlate de reclamant ca Sef C. Resurse Umane si Sef Serviciu cu atributiile de control, coordonare a pazei de la punctele de lucru ale paratei, parata i-a platit reclamantului si cheltuieli de transport care, daca a fost cazul pentru perioada de timp ce constituie deplasare la si de la punctele de lucru controlate, anterior orei 8. 00 si ulterior orelor 17. 00 dar si in timpul programului normal de lucru, reclamatului i s-au decontat cheltuieli de deplasare, transport cu autoturismul paratei XXXXXXXX, i s-a acordat diurna pentru toata ziua, pe langa salariul aferent zilelor respective.

Din registrul de evidenta auto XXXXXXXX instanta a retinut ca reclamantul avea zile in care ajungea la locul sau de munca din Bucuresti inaintea programului de lucru care incepea la 8. 00, adica la 7,7. 05,7. 49 etc. dar avea si zile cand pleca de la locul de munca la 11. 17, 14. 00, etc. sau venea mai tarziu de 8. 00, ceea ce insemna ca reclamantul singur isi regla programul de lucru, care era flexibil in fapt, controlat si dirijat de reclamant personal.

Pentru orele de deplasare inspre punctele de lucru din tara pe care le controla ca si coordonator, sef al serviciului de paza al paratei si de la punctele de lucru spre Bucuresti, parata i-a platit reclamantului diurna ( indemnizatie de delegatie) pentru 24 de ore,cheltuieli de deplasare (transport), pe langa si peste salariul aferent zilelor respective, unui program de lucru normal de 8 ore.

Instanta a retinut ca in contabilitatea paratei nu sunt inregistrate \"note de chemare la ore suplimentare” intocmite de reclamant sau de superiorii acestuia pentru reclamantul B. A., nici pe deconturile aprobate de superiorii reclamantului pentru diurna de delegare si cheltuieli de transport nu se face mentiunea vreunor ore suplimentare efectuate de reclamant iar in opinia instantei reclamantul nu se putea afla peste cele 8 ore de lucru in efectuarea de ore suplimentare, atunci cand de deplasa in delegatie in tara si de la punctele de lucru ale paratei, deoarece aceasta insemna ca ar fi lucrat incontinuu 24 de ore/zi pentru parata, ceea ce nu este legal conform disp. art. 111 -114 Codul muncii .

Conform opiniei separate a expertului parte al reclamantului, orele suplimentare considerate a fi lucrate in interesul paratei se refera la timpul petrecut in cursul deplasarilor la si de la punctele de lucru din tara unde acesta a efectuat controlul pazei, dar acest timp de deplasare nu este considerat timp de lucru efectiv, si tocmai pentru acest timp reclamantul a beneficiat de plata diurnei( indemnizatie de delegare) si de decontarea cazarii.

Reclamantul nu a reusit sa dovedeasca intinderea daunelor morale solicitate de 200. 000 lei si nici culpa paratei in suportarea de catre acesta a contravalorii spitalizarilor sotiei acestuia si tratamentelor medicamentoase ale acesteia.

Din actele depuse de reclamant la dosar se retine ca sotia reclamantului este salariata la randul ei la o unitate militara si conform legii beneficiaza de decontarea /compensarea cheltuielilor de sanatate in masura in care a platit asigurari de sanatate prin efectul legii.

Se apreciaza ca reclamantul, a trebuit sa o sustina financiar pe langa decontarile/compensarile/plata indemnizatiei legale de incapacitate temporara de munca acordata sotiei reclamantului de catre angajatorul propriu al acesteia dar nu se poate retine culpa paratei angajator al reclamantului in efectuarea de cheltuieli de acest gen.

RECURSUL FORMULAT DE B. A.

Prin cererea de recurs formulata, recurentul B. A. a solicitat casarea sentintei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare primei instante.

In motivare, a aratat ca prima instanta in mod nelegal nu a incuviintat proba cu expertiza contabila avand ca obiectiv stabilirea valorii drepturilor salariale aferente functiilor exercitate prin cumul.

In al doilea rand, a sustinut ca raportul de expertiza contabila efectuat in cauza este nul, deoarece lucrarea a fost facuta fara instiintarea reclamantului recurent, fara respectarea dreptului de a participa efectiv la desfasurarea expertizei, de a aduce lamuriri sau probe suplimentare. De asemenea, expertul nu a identificat timpul lucrat de reclamantul recurent in afara timpului normal de lucru, intrucat a considerat, erijandu-se in judecator, ca reclamantul nu a respectat procedura interna de chemare la ore suplimentare.

In al treilea rand, recurentul a sustinut ca in mod eronat a retinut prima instanta ca demisia, formulata in baza art. 78 alin. 8 din art. 279 trebuia motivata, in conditiile in care angajatorul cunostea obligatiile pe care nu si le indeplinise. Astfel, prin notificarea nr. 218/11. 04. 2011, trimisa prin executor judecatoresc catre angajator, a solicitat plata unor drepturi salariale si rezolvarea conflictului de munca pe cale amiabila. Mai mult, legea nu prevede ca demisia sa imbrace o anumita forma, iar prevederile alin. 3 sunt in sensul nemotivarii acesteia, indiferent daca demisia este sau nu cu preaviz. Asadar, prima instanta trebuia sa ia act de demisie.

In al patrulea rand, a sustinut recurentul ca decizia de concediere disciplinara este lovita de nulitate absoluta. Astfel, cercetarea disciplinara a fost realizata doar formal: convocarea la cercetarea disciplinara s-a efectuat inainte de intocmirea referatului nr. 6075/22. 04. 2011, care se presupune ca a stat la baza cercetarii disciplinare; motivul absentei de la locul de munca era cunoscut de angajator, in conditiile in care angajatul depusese cererea de demisie; s-au incalcat dispozitiile art. 267 alin. 2 din art. 279 , intrucat comisia de cercetare disciplinara a fost constituita ulterior convocarii la cercetare; din comisia de cercetare, in mod nelegal, a facut parte si directorul general al societatii, care a aplicat sanctiunea disciplinara, desi el avea obligatia de a evalua raportul comisiei de cercetare disciplinara.

In al cincilea rand, recurentul a aratat ca prin petitul cererii de chemare in judecata a solicitat plata drepturilor salariale cuvenite pentru functiile exercitate prin cumul, conform art. 35 din art. 279 , ci nu sporul pentru cumul de functii datorat conform contractului colectiv de munca. Plecand de la o incadrare juridica diferita, tot rationamentul primei instante este eronat si bazat pe o situatie inaplicabila recurentului; intimata a recunoscut, prin intampinare, existenta unui cumul de functii. Functiile suplimentare nu au fost exercitate in baza unui act aditional la contractul individual de munca, ci in baza unor decizii ale angajatorului.

In al saselea rand, cu privire la plata orelor suplimentare efectuate cu ocazia deplasarilor, a sustinut ca institutia delegarii in afara locului de munca ce implica plata unei indemnizatii de delegare, diurna, cheltuieli de transport si cazare, este distincta de institutia orelor suplimentare. Timpul necesar deplasarii, in interes de serviciu, intre doua sau mai multe obiective apartinand aceluiasi angajator, reprezinta ore suplimentare.

In al saptelea rand, cu privire la sporul de vechime, a aratat recurentul ca acesta nu poate fi inclus in salariul negociat, intrucat are un cuantum variabil, in functie de numarul anilor de vechime. Aceleasi aspecte gresite sunt retinute de prima instanta si cu privire la sporul de fidelitate. Cu privire la Hotararea A. din data de 10.10.2007, la care a facut referire instanta in motivarea respingerii capatului de cerere privind plata sporului de fidelitate, a aratat recurentul ca acesta este un inscris constituit in timpul litigiului si contravine deciziei nr. 1242 emisa la data de 04.12.2007 si dispozitiilor contractului colectiv de munca, in sensul ca orice modificare a clauzelor negociate nu se poate face decat prin negociere transmisa celeilalte parti. Pe de alta parte, toate deciziile privitoare la sporul de vechime si sporul de fidelitate se inscriu la ITM si in carnetul de munca.

A sustinut ca cererile avand ca obiect despagubire pentru concedierea nelegala si daune morale sunt intemeiate pentru considerentele expuse in motivarea cererii introductive.

In drept, a invocat art. 304 indice 1 si urmatoarele din Codul de procedura civila.

Intimata a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A aratat ca neregularitatile privind efectuarea cercetarii disciplinare nu pot fi invocate omisso medio. Cu privire la nulitatea raportului de expertiza, a aratat ca, fata de prevederile art. 208 alin. 1 din Codul de procedura civila, aceasta nu este incidenta. Decizia de concediere este legala, iar demisia trebuia motivata intrucat anterior reclamantul recurent nu a formulat nicio cerere prin care sa solicite respectarea vreunor drepturi. A mai aratat ca intervalele orare in care contestatorul s-a aflat in deplasare nu pot fi asimilate orelor suplimentare. A sustinut ca solutia primei instante este legala cu privire la toate cererile reclamantului recurent.

In drept, a invocat art. 308 alin. 2 Cod procedura civila.

ANALIZA RECURSULUI

Analizand recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum si in baza art. 3041 Codul de procedura civila, in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine ca acesta este nefondat.

1. Recurentul a invocat nulitatea deciziei de sanctionare fata de neregularitatile din cursul cercetarii disciplinare. Curtea constata ca aceste motive de nulitate (cu privire la cercetarea disciplinara) nu au fost invocate in fata primei instante, fiind prezentate pentru prima data in recurs. Nulitatea cercetarii disciplinare reprezinta o cauza noua a cererii de chemare in judecata, ce nu poate fi invocata direct in recurs. Astfel, avand in vedere art. 316 Cod procedura civila (dispozitiile de procedura privind judecata in apel se aplica si in instanta de recurs, in masura in care nu sunt potrivnice celor cuprinse in acest capitol) si ale art. 294 alin. 1 din acelasi act normativ (in apel nu se poate schimba calitatea partilor, cauza sau obiectul cererii de chemare in judecata si nici nu se pot face alte cereri noi), Curtea retine ca motivele de recurs privitoare la cercetarea disciplinara nu pot fi analizate in aceasta etapa.

2. Recurentul a sustinut ca demisia, formulata in baza actualului art. 81 alin. 8 din art. 279 , nu trebuie motivata, in conditiile in care angajatorul cunostea obligatiile pe care nu si le indeplinise.

Curtea retine ca aceasta critica este neintemeiata.

Obligatia angajatului care formuleaza cerere de demisie in baza art. 81 alin. 8 din art. 279 (fostul art. 79) de a indica care sunt obligatiile neindeplinite de angajator rezulta din interpretarea coroborata a prevederilor art. 81. Potrivit art. 81 alin. 1 prin demisie se intelege actul unilateral de vointa al salariatului care, printr-o notificare scrisa, comunica angajatorului incetarea contractului individual de munca, dupa implinirea unui termen de preaviz; conform art. 81 alin. 3 din art. 279 , salariatul are dreptul de a nu motiva demisia, potrivit art. 81 alin. 5, pe durata preavizului contractul individual de munca continua sa isi produca toate efectele iar conform art. 81 alin. 8 din acelasi act normativ, salariatul poate demisiona fara preaviz daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca.

Demisia este actul unilateral de vointa al salariatului prin care intelege sa puna capat unui contract individual fara sa mentioneze motivele care l-au determinat, dandu-se expresie principiului libertatii muncii. In aceasta situatie trebuie sa respecte termenul de preaviz deoarece art. 81 alin. (5) Codul muncii prevede ca in termenul de preaviz contractul de munca continua sa-si produca efectele, respectiv salariatul este obligat sa se prezinte la serviciu si sa presteze munca iar angajatorul sa-i plateasca salariul.

Salariatul poate sa–si prezinte demisia fara preaviz dar numai in conditiile art. 81 alin. (8) Codul muncii si in acest caz ar trebui mentionate si care dintre obligatiile asumate de angajator nu au fost indeplinite. Cu alte cuvinte trebuie sa motiveze de ce nu respecta obligatia impusa de lege de a se prezenta la serviciu pe perioada preavizului. In speta, salariatul doar si-a prezentat demisia la data de 14. 04. 2011 fara a preciza motivele pentru care intelege sa-si prezinte demisia fara preaviz si nici care sunt obligatiile nerespectate de angajator. In aceste conditii contractul individual de munca a continuat sa-si produca efectele si nu putea inceta prin demisie decat la expirarea termenului de preaviz si nu la data prezentarii demisiei, astfel ca intimata a continuat sa aiba calitatea de angajator pentru salariat cu toate prerogativele date de lege, inclusiv cea prevazuta de art. 40 alin. (1) lit. e) Codul muncii – sa constate savarsirea abaterilor disciplinare si sa aplice sanctiunile corespunzatoare, potrivit legii, contractului colectiv de munca aplicabil si regulamentului intern.

Asadar, indiferent daca intre angajat si angajator, anterior formularii demisiei, au existat divergente cu privire la indeplinirea obligatiilor ce revin angajatorului in baza contractului individual de munca, prezumtia ca obligatiile ce au format obiectul divergentei sunt cele pentru a caror neindeplinire s-a prezentat demisia fara preaviz nu este in masura sa inlature obligatia angajatului de a indica, in cuprinsul demisiei, obligatiile neindeplinite de angajator. Aceasta intrucat, in conditiile in care exista mai multe obligatii ale angajatorului, considerate neindeplinite, pentru a opera efectul demisiei fara preaviz este necesar ca instanta sa aiba posibilitatea sa verifice daca, intr-adevar, obligatiile ce ii reveneau angajatorului, nu au fost respectate; in lipsa indicarii exprese a acestora conditia prevazuta de art. 81 alin. 8 (daca angajatorul nu isi indeplineste obligatiile asumate prin contractul individual de munca) nu poate fi verificata.

In concluzie, prima instanta, in mod legal a retinut ca, pentru a nu fi incident termenul de preaviz, in speta, reclamantul recurent trebuia sa arate, prin demisie, care sunt obligatiile neexecutate de angajator.

3. Recurentul a invocat nulitatea raportului de expertiza contabila, intrucat nu a avut posibilitatea de a participa la efectuarea acestuia iar expertul nu a raspuns obiectivelor stabilite de instanta.

Critica nu este intemeiata.

Potrivit art. 208 alin. 1 Cod procedura civila, daca pentru o expertiza este nevoie de o lucrare la fata locului, ea nu poate fi facuta decat dupa citarea partilor prin carte postala recomandata, cu dovada de primire, aratand zilele si orele cand incepe si continua lucrarea. Dovada de primire va fi alaturata lucrarii expertului.

Convocarea partilor este obligatorie la efectuarea unei expertize atunci cand este nevoie de o lucrare la fata locului, nu si atunci cand urmeaza sa se faca doar verificarea unor imprejurari ce nu necesita asemenea deplasari. In speta, la efectuarea unei expertize contabile, care nu necesita deplasare la fata locului, convocarea partilor si, cu atat mai mult, participarea efectiva a acestora la efectuarea expertizei, nu este obligatorie. Prin urmare, neparticiparea partilor la efectuarea expertizei contabile nu se sanctioneaza cu nulitatea raportului de expertiza.

A mai sustinut recurentul ca expertul contabil nu a identificat orele suplimentare efectuate si a exprimat opinia juridica conform careia era necesara intocmirea notei de chemare la ore suplimentare conform procedurii interne aprobate prin decizia nr. 1525/06.11.2006. Sustinerea este eronata intrucat din raportul de expertiza contabila rezulta ca in documentele pe baza carora a fost efectuata expertiza nu s-a identificat depasirea timpului normal de lucru. Astfel, expertul a indicat ca a verificat fisele de pontaj, foile colective de prezenta si statele de plata aferente perioadei mai 2008 – mai 2011, care la rubrica ore lucrate suplimentar nu prevedeau ore suplimentare efectuate de reclamant (fila 109, vol. V din dosarul de fond). Intrucat sarcina expertului era de a stabili orele suplimentare efectuate de recurentul reclamant pe baza documentelor verificate, Curtea retine ca s-a raspuns obiectivului stabilit de prima instanta. Cu privire la orele suplimentare pe care recurentul sustine ca le-a efectuat in timpul deplasarilor in tara, Curtea constata ca stabilirea naturii juridice a timpului petrecut de angajat in mijloace de transport reprezinta apanajul instantei de judecata, ci nu al expertului contabil, prin urmare acesta nu putea calcula, fara o cerere expresa din partea instantei, orele pe care recurentul reclamant le-a petrecut deplasandu-se catre locul in care urmau a fi exercitate atributiile de serviciu, in cadrul delegarii.

4. Recurentul a aratat ca prin petitul cererii de chemare in judecata a solicitat plata drepturilor salariale cuvenite pentru functiile exercitate prin cumul, conform art. 35 din art. 279 , ci nu sporul pentru cumul de functii datorat conform contractului colectiv de munca, insa prima instanta a analizat dreptul la plata sporului pentru cumul de functii.

Conform art. 35 din art. 279 , orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea.

Curtea constata ca prima instanta s-a pronuntat asupra inexistentei unui cumul de functii, in sensul ca recurentul nu a exercitat mai multe functii de baza, ci a indeplinit atributii suplimentare fata de cele corespunzatoare functiei sale, pentru care a fost remunerat, salariul acestuia marindu-se in functie de atributiile noi pe care le indeplinea. Astfel, la pagina 14 din sentinta civila recurata, s-a retinut: “(...) parata nu datoreaza reclamantului spor pentru atributiile functiei indeplinite, intitulat de catre reclamant pentru cumul de functii. Nu rezulta din nicio proba a dosarului ca reclamantul a cumulat atributiile mai multor functii de baza pe langa atributiile functiei sale de baza, in cadrul aceluiasi program de 8 ore lucrate. Din calculul reclamantului exprimat in continutul actiunii introductive ar rezulta ca reclamantul si-a indeplinit atributiile celorlalte functii pe care considera ca le-a cumulat cu functia de baza in aproximativ 9,5 ore zilnic pe langa cele 8 ore de lucru normal, timpul de lucru al acestuia depasind 24 de ore, ceea ce nu s-ar putea in conditiile in care din pontajul depus la parata si intocmit chiar de reclamant, rezulta ca acesta a lucrat 8 ore/zi de lucru”.

In consecinta, sustinerea recurentului conform careia rationamentul primei instante este eronat, intrucat nu a avut in vedere obiectul cererii – plata drepturilor salariale corespunzatoare mai multor functii, conform art. 35 din art. 279 – nu este corecta. Curtea retine ca, intr-adevar, prima instanta a analizat si dreptul la sporul pentru cumulul de functii, insa s-a pronuntat si asupra cererii intemeiate pe art. 35 din art. 279 .

De asemenea, Curtea retine ca din probele administrate in cauza nu rezulta ca recurentul reclamant a fost angajat pe mai multe functii, pentru care urmau a fi stabilite drepturi salariale diferite, ci a indeplinit atributii suplimentare. Conform art. 35 din art. 279 , este posibila incheierea mai multor contracte individuale de munca, drepturile salariale fiind corespunzatoare fiecarui contract individual de munca. In speta, nu s-au incheiat mai multe contracte individuale de munca, recurentul sustinand ca noile functii au fost stabilite prin decizia angajatorului; deciziile la care face referire recurentul nu au stabilit insa noi functii, ci noi atributii.

Avand in vedere aceste considerente, conform carora nu a existat un cumul de functii, conform art. 35 din art. 279 , Curtea retine ca nu se impunea, in cadrul expertizei contabile, calcularea drepturilor salariale aferente unor functii pe care recurentul sustine ca le-a exercitat, prin cumul, prin urmare si aceasta critica a recurentului este neintemeiata.

5. Cu privire la plata orelor suplimentare efectuate cu ocazia deplasarilor, recurentul a sustinut ca timpul necesar deplasarii, in interes de serviciu, intre doua sau mai multe obiective apartinand aceluiasi angajator, reprezinta ore suplimentare.

Potrivit art. 120 alin. 1 din art. 279 : munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art. 112, este considerata munca suplimentara. Conform art. 121 alin. 1 din acelasi act normativ: la solicitarea angajatorului, salariatii pot efectua munca suplimentara, cu respectarea prevederilor art. 114 sau 115, dupa caz.

Potrivit art. 122 din art. 279 , munca suplimentara se compenseaza prin ore libere platite in urmatoarele 60 de zile calendaristice dupa efectuarea acesteia. Potrivit art. 123 alin. 1 din art. 279 : in cazul in care compensarea prin ore libere platite nu este posibila in termenul prevazut de art. 122 alin. 1 in luna urmatoare, munca suplimentara va fi platita salariatului prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia.

Conform art. 43 din art. 279 , delegarea reprezinta exercitarea temporara, din dispozitia angajatorului, de catre salariat, a unor lucrari sau sarcini corespunzatoare atributiilor de serviciu in afara locului sau de munca.

Potrivit art. 44 alin. 2 din art. 279 , salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport si cazare, precum si la o indemnizatie de delegare, in conditiile prevazute de lege sau de contractul colectiv de munca aplicabil.

Curtea retine ca munca suplimentara reprezinta indeplinirea atributiilor de serviciu in afara programului normal de munca. In speta insa, recurentul nu a invocat indeplinirea atributiilor de serviciu in afara programului normal de lucru, ci indeplinirea unor activitati specifice delegarii (transport catre locul in care urmeaza a se exercita atributiile de serviciu), in vederea exercitarii atributiilor de serviciu. Desi, in cazul delegarii, timpul afectat transportului/cazarii este substantial, acesta nu se incadreaza in sfera muncii suplimentare, intrucat legiuitorul, pentru compensarea timpului in care angajatul desfasoara activitati in vederea exercitarii atributiilor de serviciu a reglementat indemnizatia de delegare, al carei scop este acela de a compensa timpul in care angajatul, desi nu exercita atributii de serviciu, desfasoara activitati ce au legatura cu serviciul.

In concluzie, nu poate fi retinuta sustinerea conform careia timpul necesar pentru transport, in vederea exercitarii atributiilor de serviciu in afara locului de munca, in cadrul delegarii, reprezinta munca suplimentara.

6. Cu privire la sporul de vechime, recurentul a aratat ca acesta nu poate fi inclus in salariul negociat, intrucat are un cuantum variabil.

Curtea retine ca legislatia nu prevede un procent al sporului de vechime, care creste gradual, in functie de vechimea in munca, si nici faptul ca acesta trebuie evidentiat distinct de salariul negociat, prin urmare angajatorul si angajatul pot negocia procentul sporului de vechime acordat, precum si faptul daca acesta este sau nu inclus (neevidentiat separat) in salariul negociat.

In contractul colectiv de munca la nivel national pentru anii 2007-2010,  la art. 41 alin. 3 lit. d s-a prevazut ca sporul pentru o vechime in munca de peste 20 de ani se poate situa intre 5% si 25% din salariul de baza. Prin urmare, in conditiile in care s-a acordat sporul de vechime, acesta nu poate fi mai mic de 5%. In speta este indeplinita aceasta conditie intrucat salariul minim brut pe unitate este cu 15% mai mare decat salariul minim brut pe economie, in acest surplus de 15% putand fiind inclus si sporul de vechime, potrivit art. 5 din anexa nr. 1 din contractul colectiv de munca la nivel de unitate 2007-2012.

Astfel, conform art. 5 din anexa 1 la Contractul colectiv de munca 2007 - 2012 la nivel de unitate, sporul de vechime este inclus in salariul brut negociat. Contractul colectiv de munca la nivelul societatii parate 2007 -2012 prevede la art. 37 alin. 2 ca salariul mediu brut pe societate este de 115% din salariul minim brut pe economie.

In cadrul contractul individual de munca la reclamantului si al actelor aditionale negociate intre reclamant si paratul angajator nu este mentionat ca sporul de vechime se acorda separat de salariul de incadrare, astfel ca in mod legal a considerat prima instanta ca nu i se cuvine reclamantului plata sporului de vechime de 25% separat de salariul de incadrare/baza.

Cu privire la sporul de fidelitate, Curtea constata ca, potrivit deciziei paratei intimate nr. 1153/3.11.2007 aflata la fila 95 dosar de fond, recurentul beneficiaza de spor de fidelitate de 7% calculat la salariul brut pentru vechime neintrerupta in cadrul paratei de 5 -10 ani. Acordarea acestui spor de fidelitate este stabilita si in disp. art. 3 alin. 2 din anexa 1 la contractul colectiv de munca al unitatii pe 2007 -2012 corespunzator unei vechimi neintrerupte in cadrul paratei cuprinsa intre 5 -10 ani.

Din inscrisurile existente la dosar nu rezulta ca reclamantul a lucrat in cadrul societatilor membre din grupul S. o perioada mai mare de 10 ani, intrucat perioada lucrata la . (2003-2008) nu poate fi cumulata cu perioada lucrata in cadrul S. C. S. R. S. R. L. (08.11.2001 – 14. 04. 2011), avand in vedere ca perioadele se suprapun. Prin urmare, sporul de fidelitate este stabilit in considerarea perioadei de timp lucrate de un angajat in cadrul unor societati din grupul S., care, in cazul recurentului, incepe de la data de 08.11.2001 si se termina la data de 14. 04. 2011, rezultand astfel o perioada mai mica de 10 ani.

Fata de aceste considerente, avand in vedere ca nu se pot cumula perioade de timp care se suprapun in vederea acordarii sporului de fidelitate, sustinerile privind valoarea probatorie a Hotararii A. din data de 10.10.2007 nu prezinta relevanta.

Cu privire la solicitarile privind acordarea despagubirilor pentru concediere nelegala si a daunelor morale, Curtea constata, ca, intrucat in speta nu s-a dovedit fapta ilicita savarsita de angajator, prima instanta in mod legal a respins respectivele cereri.

Fata de aceste considerente, in baza art. 312 alin. 1 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul B. A., impotriva sentintei civile nr. 4073/23. 04. 2015, pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si Asigurari sociale in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimata,  ca nefondat.