• Tel. 0737.043.144 si 0722.415.993
  • Luni-Vineri 10:00-18:00

Lipsa cauzei reale si serioase a desfiintarii postului. Cuprinderea in decizia de concediere a listei tuturor locurilor de munca disponibile in unitate Ón cazul concedierii colective

Hotararea nr. 1242 din data de 09 martie 2016
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti

Prin cererea inregistrata pe rolul TRIBUNALULUI BUCURESTI SECTIA A VIII-A CONFLICTE DE MUNCA SI ASIGURARI SOCIALE sub nr. XXXXXXXXXXXX la data de 24.09.2014 contestatoarea I. D. a chemat in judecata pe intimata W. T. C. BUCURESTI S. A. - in insolventa, solicitand anularea deciziei de concediere nr. 74/28.08.2014 ca netemeinica si nelegala, sa oblige intimata la plata unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, sa dispuna repunerea partilor in situatia anterioara emiterii deciziei contestate, respectiv reintegrarea contestatoarei pe postul anterior detinut si sa oblige intimata la plata cheltuielilor de judecata .

Codul muncii comentat Marius-Catalin Predut

Prin sentinta civila nr. 7672 din 13 august 2014, pronuntata de Tribunalul Bucuresti a fost admisa cererea si anulata decizia de concediere nr. 74/28.08.2014 emisa de intimata; a fost dispusa reintegrarea contestatoarei in postul si functia detinute anterior concedierii; a fost obligata intimata la plata catre contestatoare a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si actualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, de la data concedierii si pana la data ramanerii definitive a prezentei sentinte.

Pentru a pronunta aceasta hotarare, prima instanta a retinut ca reclamanta a fost angajata societatii intimate, in functia de responsabil vanzari, conform contractul individual de munca inregistrat la ITM sub nr. 2636/29. 05. 2003.

In data de 01.09.2014 contestatoarei i s-a comunicat prin posta preavizul de concediere nr. 302/28.08.2014 si decizia nr. 74/28.08.2014, emisa de societatea intimata, prin care s-a dispus incetarea contractului individual de munca inregistrat la ITM Bucuresti sub nr. 2636/29. 05. 2003.

Retinand ca in cauza este vorba de o concediere individuala, instanta a constatat ca decizia de concediere emisa de parata, concretizand o masura de desfacere a contractului individual de munca luata de angajator pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, trebuie sa fie deopotriva legala si temeinica, iar analizarea cerintelor de legalitate prevaleaza celor referitoare la temeinicia deciziei.

In acest context, sub aspectul cerintelor de forma, art. 76 din Codul Muncii prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului se comunica acestuia in scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea si durata preavizului.

Instanta a apreciat ca decizia susmentionata a fost nelegala intrucat nu contine elementele obligatorii prevazute de art. 76 Codul Muncii.

Astfel, decizia nu a cuprins motivele de fapt pe care s-a intemeiat masura luata, respectiv desfiintarea locului de munca ocupat de catre reclamanta ca urmare a desfiintarii postului din structura societatii parate.

Din analiza deciziei de concediere Tribunalul a constatat ca nu rezulta caracterul efectiv si real al concedierii.

Astfel, din cuprinsul deciziei de concediere nu a rezultat care a fost postul desfiintat si care este actul decizional prin care a fost hotarata desfiintarea acestuia cu consecinta concedierii reclamatei in temeiul art. 65 alin. 1 Codul muncii.

De asemenea Tribunalul a constatat ca art. 86 din Legea nr. 85/2006 invocat in preambulul deciziei de concediere are in vedere procedura concedierii colective si nu individuale cum a fost cazul in speta, dispozitiile acestui text legal fiind de stricta aplicare neputand fi extinse si la concedierile individuale.

Impotriva acestei hotarari, a declarat apel in termen legal parata S. C. W. T. C. Bucuresti S. A., criticand solutia pentru nelegalitate si netemeinicie.

Prin motivele de apel formulate, intemeiate in drept pe dispozitiile art. 181, art. 182, art. 466 alin. 1, art. 470-481 din Codul de procedura civila, apelanta a invederat ca decizia de concediere a fost intocmita cu respectarea, dispozitiilor prevazute de art. 76 din Codul muncii, indicarea motivelor care au fundamentat masura disponibilizarii contestatoarei rezultand atat din preambulul deciziei nr. 74/28.08.2014 cat si din preambulul deciziei nr. 76/28.08.2014, precum si din cuprinsul notei interne ce reflecta situatia financiara, respectiv comparativul de performanta, 2014 versus 2013, de unde rezulta ca desfiintarea celor doua posturi ocupate de catre contestatoarea I. D., si de catre o alta angajata I. L., s-a impus ca o masura necesara in contextul starii de insolventa, urmarindu-se redresarea activitatii economice si reducerii cheltuielilor salariale, prin redimensionarea personalului salariat In scopul iesirii din insolventa.

Tribunalul Bucuresti la cercetarea legalitatii actului contestat raportat la intrunirea conditiilor prevazute de art. 65 alin. 2 din Codul muncii, nu a avut in vedere la pronuntarea sentintei civile nr, 7672/13.08.2015, argumentele deciziei nr. 76/28.08.2014, din care rezulta ca desfiintarea celor doua posturi a fost determinata de necesitatea reorganizarii activitatii prin necesitatea eficientizarii si rentabilizarii activitatii departamentului Hotel Pullman, in scopul realizarii unui management performant.

Decizia contestata de catre reclamanta a fost motivata atat in fapt cat si in drept si prevede in mod exact motivele pentru care contractul a fost denuntat: arata ca reducerea costurilor cu personalul se impune pentru maximizarea averii WTCB, societate aflata in insolventa. Decizia a fost emisa cu respectarea dispozitiilor art. 65 alin. 2 din Legea nr. 53/2003, republicata privind Codul muncii, in sensul ca incetarea contractului individual de munca si desfiintarea postului ocupat de catre reclamanta I. D. a avut la baza o cauza reala si serioasa, care a constat in situatia economico-financiara a SA, avand ca efect reducerea locului de munca prin decizia nr. 76/28.08.2014. Aceasta decizie apartine angajatorului, dar nu depinde de activitatea angajatului, tocmai de aceea nota interna emisa la data de 19.09.2014, depusa la dosarul cauzei, cu titlu de proba pentru a demonstra situatia financiara, respectiv comparativul de performanta, 2014 versus 2013, situatie existenta atat inainte de emiterea celor doua decizii, cat si la momentul emiterii acestora, situatie care rezulta si din rapoartele lunare intocmite de catre administratorul judiciar, verificate de catre judecatorul sindic si publicate in buletinul procedurilor de insolventa, contrariul nefiind dovedit de catre reclamanta.

Prin Decizia nr. 76/28.08.2014, desfiintarea a fost efectiva, locul de munca fiind suprimat din organigrama angajatorului si activitatea In sine a postului nu se mai regaseste In structura activitatilor economice ale angajatorului

Cauza a fost reala prezentand un caracter obiectiv, independent de vointa angajatorului, fiind impus de elemente exterioare de natura economica. Cauza a fost serioasa fiind generata de o situatie necesara continuarii activitatii angajatorului, fara a disimula realitatea, in sensul ca SA, se afla in insolventa, iar potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind insolventa \" insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile:\"

Astfel, cauza desfiintarii postului a fost reala si serioasa, deoarece societatea a inregistrat pierdere In exercitiul financiar 2014, ceea ce a motivat luarea unor masuri imediate privind restructurarea activitatii firmei, printre care si desfiintarea a doua posturi de responsabil vanzari, dintre care unul ocupat de catre reclamanta. Dificultatile financiare cauzate de pierderile inregistrate reprezinta o cauza reala si serioasa care justifica desfiintarea postului.

Caracterul efectiv, real si serios al desfiintarii locului de munca ocupat de salariat rezulta din urmatoarele documente: decizia nr. 76/28.08.2014, tabelul nominal al personalului disponibilizat, organigrama si statele de functii anterioare si ulterioare concedierii .

Prin Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 8/2014 privind recursul in interesul legii admis la data de 26. 02. 2015, cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelasi cod, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca “Mutatis mutandis, pornind de la necesitatea aplicarii rationale a legii, prin raportare la principiul consensualitatii si al bunei - credinte, care trebuie sa guverneze raporturile juridice de munca, coroborat cu regula procedurala instituita prin art. 272 din Codul muncii, republicat, potrivit careia, In conflictele de munca, sarcina probei revine angajatorului, se apreciaza ca acestei parti trebuie sa i se recunoasca posibilitatea de a dovedi, in litigiul declansat prin contestatia formulata de salariat Impotriva deciziei de concediere, ca, in procedura de concediere, dreptul la preavizul prevazut de art. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, a fost respectat, acoperind, in aceasta modalitate, lipsa din actul unilateral pe care l-a emis a mentiunii privind durata preavizului.

In concluzie, in interpretarea si aplicarea dispoz1iilor art. 76 lit. b) din Codul muncii, republicat, raportate la dispoz1ii1e ari. 78 din acelasi act normativ, se apreciaza ca lipsa din cuprinsul deciziei de concediere a mentiunii privind durata preavizului acordat salariatului nu este sanctionata cu nulitatea deciziei si a masurii concedierii atunci cand angajatorul face dovada ca i-a acordat salariatului preavizul cu durata minima prevazuta de ari. 75 alin. (1) din Codul muncii, republicat, sau cu durata prevazuta in contractele colective sau individuale de munca, in ipoteza in care aceasta este mai favorabila angajatului. \"

Prin Decizia nr. 6/2011 Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind recursul in interesul legii admis la data de 09. 05. 2011, cu privire la interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 74 alin. (1) Iit. d) din Codul muncii ce nu pot fi extinse si la situatiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu tin de persoana salariatului, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut ca \"Dispozitiile art. 64 din Codul muncii au in vedere numai situatiile in care concedierea se intemeiaza pe motivele prevazute la art. 61/it. c) si d) si la art. 561it. O din Codul muncii.

Din interpretarea acestor texte de lege rezulta ca decizia de concediere trebuie sa contina lista tuturor locurilor de munca disponibile in unitate si termenul in care salariatii urmeaza sa opteze pentru a ocupa un loc de munca vacant numai in situatia in care concediere a se dispune pentru motive care tin de persoana salariatului, pentru inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului de munca ocupat, pentru necorespundere profesionala, precum si in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, ca urmare a admiterii cererii de reintegrare in munca a persoanei care a ocupat anterior acel post.

Art. 64 alin. 1 din Codul muncii are caracter de exceptie, de stricta interpretare, astfel ca orice extindere a sferei situatiilor avute in vedere de art. 64 din Codul muncii in care dispozitiile art. 74 alin. (1) lit. d) trebuie aplicate este nelegala.

Ca atare, dispozitiile legale inscrise in art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii nu pot fi extinse si la situatiile in care concedierea s-a dispus in temeiul art. 65 din Codul muncii, pentru motive care nu tin de persoana salariatului.

Legiuitorul nu se refera si la ipoteza concedierii individuale prevazute de art. 65 din Codul muncii, astfel ca, in cazul desfiintarii locului de munca in aceasta situatie, angajatorului nu ii revine obligatia de a-i oferi salariatului un alt loc de munca.

Prin sintagma din conditiile art. 64 trebuie sa se inteleaga nu numai procedura reglementata de alin. (2)si(4) ale art. 64, ci si cazurile limitativ enumerate in alin. (1) al acestui text de lege, intrucat legiuitorul, prin alin. (2) si (3), a prevazut expres ca o atare procedura isi gaseste aplicarea in situatia in care angajatorul nu dispune de locuri de munca vacante potrivit alin. (1)*, cand salariatul are la dispozitie un termen de 3 zile lucratoare de la comunicarea angajatorului conform prevederilor alin. (1) pentru a-si manifesta in scris consimtamantul cu privire la noul loc de munca oferit* .

Totodata, potrivit dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, In procesul de legiferare este interzisa instituirea acelorasi reglementari in mai multe articole sau alineate din acelasi act normativ ori in doua sau mai multe acte normative. Pentru sublinierea unor conexiuni legislative se utilizeaza norma de trimitere*.

In raport cu dispozitiile acestui text de lege, se constata ca ratiunea trimiterii pe care art. 74 alin. (1) lit. d) din Codul muncii o face la art. 64 din acelasi cod este aceea de a evita repetarea enumerarii pe care legiuitorul o face in cuprinsul dispozitiei legale la care se face trimitere.

Stabileste ca dispozitiile ari. 74 alin. (1) /it. d) din Codul Muncii nu se aplica in situatia in care concedierea s-a dispus pentru motive ce nu tin de persoana salariatului, in temeiul ari. 65 din Codul muncii. \"

In acest context, sub aspectul cerintelor de forma, art. 76 din Codul muncii, republicat, care prevede ca decizia de concediere pentru motive ce nu tin de persoana salariatului se comunica acestuia In scris si trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea si durata preavizului. Or, din punct de vedere formal, decizia contestata este legala.

Tribunalul Bucuresti a constatat in mod netemeinic si nelegal ca \"art. 86 din Legea nr. 85/2006 invocat in preambulul deciziei de concediere are in vedere procedura concedierii colective si nu individuale cum este cazul in speta . . . \", intrucat potrivit doctrinei ratiunea edictarii art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, (dispozitie aplicabila subscrisei ca urmarea a dispozitiilor prevazute de art. 343 din Legea nr. 85/2014), text de lege derogator de la dispozitiile Codul muncii, se explica prin faptul ca desfacerea contractelor individuale de munca se face dupa cum dispun prevederile art. 86 alin. 6 de urgenta, reglementand prin derogare de la Codul muncii durata preavizului pentru concedieri le colective, iar potrivit art. 86 alin. 5 din acelasi act normativ\" Un contract de munca sau de inchiriere, in calitate de locatar, va putea fi denuntat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz. \". astfel ca dispozitiile legale anterior edictare permit organelor de administrare sa dispuna concedierea individuala cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 75 alin. l din Codul muncii, cerinte legale ce au fost respectate intocmai de catre intimata apelanta BUCURESTI SA.

Intimata, legal citata a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Analizand apelul declarat, potrivit dispozitiilor art. 477 Cod procedura civila, in raport de actele si lucrarile dosarului, Curtea retine urmatoarele:

Cat priveste critica apelantei asupra gresitei retineri a motivului de nulitate absoluta a deciziei de concediere referitor la incalcarea art. 76 lit. a) din Codul muncii, republicat, potrivit carora decizia de concediere trebuie sa contina in mod obligatoriu motivele care determina concedierea, Curtea retine ca textul de lege nu impune angajatorului decat obligatia de a indica motivele care determina concedierea, lasand insa acestuia libertatea deplina asupra formei ori continutului in care sa expuna respectivele motive. Aceste motive de concediere pot fi asadar expuse prin considerente ample sau mai sumare, cu detalieri in date economice, statistice, financiare, etc. sau fara astfel de detalieri, cu referiri la situatia concreta a salariatului care ocupa postul desfiintat sau cu referiri cu caracter de generalitate referitoare la situatia intregii organizatii, aplicabile insa si cazului concret. Singura restrictie este aceea ca, din expunerea facuta de angajator, instanta de judecata in controlul de legalitate pe care il face sa poata stabili care au fost ratiunile obiective avute in vedere de angajator la desfiintarea postului.

In cauza, in decizia de concediere nr. 74/28.08.2014 emisa de W. T. C. Bucharest se arata ca in temeiul art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 incepand cu data de 20.09.2014 inceteaza contractul individual de munca al intimatei, avand functia de responsabil vanzari, avand in vedere incheierea pronuntata de Tribunalul Bucuresti la data de 08. 06. 2011 in dosarul nr. xxxxx/3/2011 prin care s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolventei impotriva Bucuresti, precum si prevederile art. 86 alin. 6 care prevad dreptul administratorului de a desface de urgenta contractele individuale de munca, fara a fi necesara parcurgerea procedurii de concediere colectiva. In cuprinsul actului contestat nu s-a facut nici o referire la desfiintarea postului sau la actul intern al societatii privind modificarea si restructurarea organigramei societatii prin care a fost stabilita eliminarea unor pozitii/posturi care nu mai sunt justificate sau necesare prin raportare la activitatile curente ale societatii si necesitatile sale efective de personal.

Legea nu prevede obligatia angajatorului de a detalia in ce consta reorganizarea, care au fost in concret motivele care au stat la baza acesteia si care ar fi urmarile reorganizarii. In cadrul controlului legalitatii deciziei, instanta este chemata sa verifice doar daca angajatorul a inserat motivul concedierii si acesta este desfiintarea postului ca urmare a reorganizarii activitatii institutiei. Existenta in concret a cauzelor respective este analizata in cadrul temeiniciei deciziei, iar efectele reorganizarii asupra activitatii angajatorului nu sunt supuse controlului judecatoresc, fiind aspecte care tin de prerogativele acestuia pe aspectul organizarii activitatii.

Analizand decizia contestata, Curtea retine ca apelanta nu a indicat motivele care au determinat concedierea intimatei, anume desfiintarea locului de munca de responsabil vanzari in contextul reorganizarii societatii.

Trimiterile apelantei la decizia nr. 6/2011 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie privind solutionarea recursului in interesul legii privind interpretarea art. 74 alin. (1) Iit. d) din Codul muncii si la decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 8/2014 de solutionare a recursului in interesul legii privind interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 78 din Codul muncii cu referire la art. 75 alin. (1) din acelasi cod nu au nici o relevanta in prezenta cauza, fata de considerentele exprimate de instanta de fond in sustinerea solutiei pronuntate.

Mai mult, Curtea retine ca, distinct de nulitatea absoluta a deciziei de concediere, apelanta nu a facut dovada cauzei reale si serioase a masurii desfiintarii postului.

In analiza acestui aspect, trebuie plecat de la motivul invocat in cadrul deciziei de concediere, deoarece, potrivit art. 79 Codul muncii, in caz de conflict de munca, angajatorul nu poate invoca in fata instantei alte motive de fapt si de drept decat cele precizate in decizia de concediere.

In speta, cauza principala a incetarii contractului individual de munca a fost reprezentat de deschiderea procedurii de insolventa fata de angajator si de aplicarea prevederilor art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006.

Apelanta, atat in cadrul intampinarii cat si in cadrul motivelor de apel a justificat masura reorganizarii pe starea de insolventa a societatii, fara a se face nici un fel de referire la masurile apreciate necesare pentru realizarea obiectivului.

Dincolo de aplicarea prevederilor art. 79 din Codul muncii, care nu permit suplimentarea imprejurarilor de fapt si de drept decat cele mentionate in decizia de concediere, Curtea retine ca apelanta nu a facut dovada cauzei reale si serioase a desfiintarii postului, justificata de masura reorganizarii datorata starii de insolventa. Asa cum a retinut si instanta de fond, nefiind contestat caracterul concedierii individuale al intimatei I. D., apelanta nu se putea prevala de caracterul derogator al prevederilor art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006, aplicabile doar in ipoteza enuntata de textul de lege, pentru a justifica legalitatea si temeinicia masurii unice de desfiintare a postului de responsabil vanzari. Normele de exceptie sunt de stricta interpretare si aplicare, astfel ca intinderea lor nu poate fi extinsa prin analogie, asa cum incearca sa sustina apelanta.

Fiind o concediere individuala, angajatorul era obligat sa respecte prevederile art. 65 din Codul muncii, respectiv cauza concedierii salariatului trebuie sa o constituie desfiintarea locului de munca al salariatului, din unul sau mai multe motive fara legatura cu persoana acestuia, desfiintare ce trebuie sa fie efectiva si sa aiba o cauza reala si serioasa.

Analizarea acestor aspecte reglementate prin textul de lege nu intra in contradictie cu atributul exclusiv al angajatorului de organizare si functionare a activitatii societatii, caci instanta este obligata sa analizeze doar legalitatea luarii masurii, oportunitatea cauzelor care au dus la adoptarea acesteia putand fi apreciata numai de angajator. Singura restrictie legala este aceea de a dovedi caracterul lor real si serios, ceea ce presupune ca respectiva cauza sa aiba caracter obiectiv, independent de vointa unei persoane, dar si un caracter grav, adanc, lipsit de superficialitate.

Or, din probele administrate in fata instantei de fond, respectiv organigrame anterioare si ulterioare deciziei de concediere nu rezulta respectarea exigentelor art. 65 din Codul muncii, in conditiile in care aceste inscrisuri relevante numai sub aspectul desfiintarii efective a postului nu pot prezuma prin ele insele pozitia angajatorului, fiind necesar un minim de elemente de natura sa justifice necesitatea efectiva a desfiintarii postului de responsabil vanzari in functie de scopul avut in vedere, respectiv reorganizarea activitatii urmare a starii de insolventa.

In aceste conditii, apelanta, care avea sarcina probei, potrivit art. 272 Codul muncii, nu a dovedit existenta cauzei reale si serioase, nefiind administrate probe din care sa rezulte ca activitatea interna a societatii a fost supusa reorganizarii in scopul eficientizarii activitatii.

Pentru considerentele aratate, Curtea, in baza art. 480 alin. 1 Cod procedura civila, va respinge, ca nefondat, apelul.

 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

 

Respinge apelul declarat de catre apelanta W. T. C. B. S. A., cu sediul in Bucuresti, . 10, sector 1, inregistrata la Registrul Comertului J40/xxxxx/1991, avand CUI xxxxxx, societatea aflata in insolventa, reprezentata prin Administratori Judiciari Valor SPRL – R. I. si S. B. si prin manager – P. A., impotriva sentintei civile nr. 7672 din data de 13.08.2014, pronuntata de catre Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII – a conflicte de munca si asigurari sociale, in dosarul nr. XXXXXXXXXXXX, in contradictoriu cu intimata I. D., cu domiciliul ales la Cabinet avocat V. D., . 62,,  a. 16, sector 3, ca nefondat.

Prelucrare: MCP - Cabinet avocati (puncte de lucru in Bucuresti si Pitesti).

Mai multe despre:   decizie de concediere    reintegrare pe post    cerinte de legalitate    necesitatea reorganizarii activitatii    cauza reala si serioasa    caracter efectiv    sarcina probei    locuri de munca vacante    stare de insolventa   

Citeste mai multe despre contestatia deciziei de concediere:

Procedura emiterii deciziei de concediere pe motivul desfiintarii postului
Emiterea deciziei de concediere ca urmare a desfiintarii postului ocupat de salariat. Procedura care trebuie urmata pentru emiterea unei decizii de concediere legala si temeinica
Cuprinsul deciziei de concediere
Elementele obligatorii ale deciziei de concediere determinata de desfiintarea postului prin eliminarea din organigrama societatii. Ce trebuie sa cuprinda decizia de concediere
Legalitatea si temeinicia deciziei de concediere
Elementele obligatorii si esentiale ale deciziei de concediere determinate de desfiintarea locului de munca. Caracterul real si serios al problemelor angajatorului care determina desfiintarea efectiva a locului de munca
Contestarea deciziei de concediere. Elemente esentiale
Cuprinsul contestatiei impotriva deciziei prin care angajatorul a hotarat desfiintarea postului ocupat de salariat. Ce poate solicita prin contestatie salariatul care a fost concediat
Intampinarea la contestatia deciziei de concediere
Intampinarea formulata impotriva contestatiei prin care s-a solicitat anularea deciziei de concediere ca urmare a desfiintarii postului
Instanta competenta sa solutioneze contestatia impotriva deciziei de concediere
Instanta competenta, din punct de vedere material si teritorial, sa judece contestatia impotriva deciziei de concediere formulata de salariatul caruia i-a fost desfiintat postul
Efectele admiterii contestatiei impotriva deciziei de concediere
Care sunt consecintele admiterii contestatiei impotriva deciziei de concediere? Drepturile si obligatiile salariatului si angajatorului fata de hotararea judecatoreasca prin care s-a anulat decizia de concediere


Sus ↑