Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin cererea inregistrata pe rolul Tribunalului Prahova la data de 11.02.2013 sub nr. ...XX, contestatorul G. A. L. G. a chemat in judecata pe intimata  SRL, solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna: anularea deciziei de concediere nr. 83/21.01.2013; reintegrarea  in functia detinuta anterior concedierii conform art. 78 din Codul Muncii; obligarea la plata unei despagubiri egale cu drepturile salariale majorate si a tuturor drepturilor salariale indexate si actualizate ce i se cuvin pana la reintegrarea efectiva  in functia detinuta anterior concedierii; obligarea revenirii la situatia raporturilor de munca existente anterior emiterii deciziei nr. 83/21.01.2013; obligarea la plata cheltuielilor de judecata.

In motivarea contestatiei, contestatorul a aratat ca la data de 30.09.2008 a incheiat cu intimata contractul individual de munca nr. .... In urma acestui contract si-a respectat toate obligatiile fata de angajator, atat  in ceea ce priveste clauzele contractuale, cat si  in ceea ce priveste clauzele regulamentului de ordine interioara.

La data de 21.01.2013 intimata a emis Decizia de concediere nr. 83/21.01.2013,  in baza art. 247, 248 si 250 din Codul muncii si a Legii nr. 31/1990, concediere pe care contestatorul o apreciaza ca fiind abuziva, neintemeiata, nelegala si nejustificata.

Contestatorul a aratat ca decizia nr. 83/21.01.2013 este lovita de nulitate absoluta, intrucat  in data de 09.01.2013, cand s-a intrunit comisia de cercetare prealabila care a dispus decizia de concediere, se afla  in concediu medical conform fiselor de pontaj, caz  in care,  in conformitate cu prevederile art. 50 alin. 2 si art. 60 alin. 1 din Codul muncii , decizia este nula.

A mai aratat contestatorul ca decizia de concediere se intemeiaza  in fapt pe prezumtia de vinovatie, incalcandu-se astfel prevederile art. 28, art. 30 alin. 1 si 2 din Constitutia Romaniei, art. 70 din Codul Civil, art. 74 lit. i din Codul Civil, precum si art. 71 alin. 3 din Codul Civil si art. 30 din Constitutia Romaniei, nefacandu-se vinovat de faptele retinute, acuzatiile formulate fiind false si rauvoitoare, cu intentia vadita de a induce  in eroare. Sustine ca i s-a incalcat  in mod flagrant dreptul la aparare si la dreapta judecata.

Contestatorul a precizat ca intimata doreste ca prin incalcarea legii, folosindu-se de o perchezitie ilegala, incalcandu-i dreptul la proprietate, dreptul la opinie si libera exprimare, violand secretul corespondentei si atribuindu-i  in mod injust scrisori  in format electronic care nu-i apartin fie  in parte, fie  in totalitate.

In drept, art. 112 C. proc. civ., art. 28, 30 alin. 1, 2 din Constitutia Romaniei, art. 70, 71 alin. 3, art. 74 lit. i, art. 315 C. civ., art. 78, 80 alin. 1, 2, art. 50 alin. 2, art. 60 alin. 1, 247 alin. 2 si art. 281 si urm. din Codul muncii .

In dovedirea actiunii, contestatorul a depus la dosarul cauzei inscrisuri.

La data de 03.04.2013 contestatorul a depus o cerere de intregire a contestatiei, prin care a aratat ca, potrivit adresei nr. 9076/20.03.2013 a Inspectoratului Teritorial de Munca B., domnul C. C., directorul magazinului S. nr. 152 Ploiesti, este imputernicit de catre administratorul societatii, prin imputernicirea nr. JU-I-046/13.08.2012, sa semneze contracte individuale de munca si deciziile privind desfacerea contractelor individuale de munca la magazinul S. din Ploiesti, ceea ce este nelegal. Numai cine angajeaza potrivit legii poate concedia, iar cine nu are personalitate juridica nu poate face angajari, deci nici concedieri, nefiind legal, indiferent de cate imputerniciri interne ar avea.

Aceasta imputernicire nu se gasea la sediul ITM B., asa cum ar fi fost normal si nici nu este legala, existand numai o aparenta de legalitate, potrivit art. 193 C. Civil. Potrivit adresei Oficiului pentru Registrul Comertului Prahova, Magazinul S. nr. 152 Ploiesti nu are personalitate juridica, fiind inregistrat ca sediu secundar - punct de lucru. in aceste conditii, potrivit Legii nr. 31/1990, art. 43 alin. (3), domnul C. C. nu poate avea capacitatea juridica de a face angajari, respectiv de a face concedieri, decat daca acest lucru ar fi stipulat  in mod expres  in actul de constituire al societatii comerciale-mama, ceea ce desigur nu este cazul. in decizia nr. 83/21.01.2013,  in partea introductiva, sus-numitul ne este prezentat ca reprezentant legal al societatii, pentru ca la finalul deciziei, acesta sa semneze  in nume propriu, folosind stampila Magazinul S. nr. 152 Ploiesti.

A mai aratat contestatorul ca, potrivit art. l4 alin. 1,2,3 din Legea 31/1990, art. 43 alin. 3, persoana fizica cu capacitate juridica,nu poate fi conducatorul unei societati care este “dezmembraminte din societatea comerciala”, prin urmare nu are personalitate juridica. Se poate observa de asemenea, ca decizia de concediere nr. 83/21.01.2013 are mai multe temeiuri de fapt, aratandu-se ca s-au incalcat aproape toate regulamentele posibile ale societatii,  in 23 de puncte, ceea ce reprezinta  in opinia paratei justificarea a doua temeiuri de drept, respectiv art. 61 lit. (a) si art. 248 lit. (e) din Codul muncii . Desi practic pot exista mai multe temeiuri de fapt, niciodata nu pot exista mai multe temeiuri de drept, angajatorul fiind obligat sa indice un singur temei de drept Invocand mai multe temeiuri de fapt si mai multe temeiuri de drept, parata arata clar intentia de a-l concedia cu orice pret, conform principiului: „nu se poate sa nu se potriveasca macar una din acuzatiile pe care i le aducem”. in aceste conditii, daca parata nu poata dovedi toate incalcarile de regulament invocate, decizia de concediere,este lovita de nulitate .

De asemenea, intrucat prima acuzatie retinuta este cea de furt calificat, art. 208-209 Cod Penal, pentru care parata a inteles sa faca plangere penala dupa un interval de 10 zile de la comiterea presupusei infractiuni flagrante,  in cazul  in care se dispune neinceperea urmaririi penale sau instanta de judecata va ajunge la concluzia ca sunt nevinovat,decizia ramane fara temei, prin urmare acesta acuzatie este conditionata de prezumtia de vinovatie, ceea ce reprezinta o aberatie.

A mai aratat contestatorul ca nu a fost legal citat niciodata pentru data de 05,12. 2012, asa cum eronat indica decizia de concediere, si nici la Comisia de cercetare prealabila, deoarece nu exista citare sine die  in forma emisa si agreata de parata, iar emailuri-le invocate ca probe  in favoarea deciziei, trebuie sa fie conforme cu Directiva nr. 1999/93 CE, art5, privind practica unitara  in UE, sa aiba semnatura sa electronica extinsa, precum si alte elemente de identificare certificate oficial.

In raport de motivele cererii de chemare in judecata, intimata  SRL a formulat intampinare, prin care a solicitat respingerea contestatiei, aratand ca in data de 09.10.2012, la ora 18:25, la magazinul S. Ploiesti, la iesirea contestatorului prin portile senzomatice ale magazinului, lucrator comercial la raionul Camping/sport, care terminase programul de lucru si coborase de la vestiar, s-a declansat alarma acestora. Seful de tura de la firma care asigura paza interioara a magazinului A. Security, domnul M. S, chemat fiind de catre agentul de paza P. M. care 1-a anuntat despre declansarea alarmei portilor senzomatice, 1-a invitat pe angajat in biroul firmei de paza, unde la controlul efectuat asupra dansului cu paleta senzomatica s-a descoperit ca alarma portii a fost declansata de un produs ce s-a gasit asupra contestatorului, respectiv o caciula Rockport, produs aflat spre vanzare in magazinul S., ce avea lipita pe eticheta un senzor adeziv.

Referitor la evenimentele din data de 09.10.2012, societatea S. a facut plangere penala impotriva domnului G. A. L. G., inregistrata la Politia municipiului Ploiesti la data de 18.10.2012.

In multiplele emailuri trimise incepand cu data de 10.10.2012, contestatorul a folosit cuvinte si afirmatii jignitoare si de denigrare, a adus acuzatii grave, a facut amenintari si incercari de intimidare la adresa colegilor de serviciu precum si la adresa conducerii magazinului, respectiv a directorului de magazin, de natura sa aduca atingere onoarei si reputatiei acestora.

In perioada cuprinsa intre data de 09.10.2012, data la care au avut loc evenimentele mentionate in referatul nr. 860/09.10.2012 si data de 09.01.2013 contestatorul a avut un numar de 9 concedii medicale, dintre care 5 au fost initiale, concedii medicale acordate pentru diagnostice diferite.

Intimata a aratat, referitor la sustinerile contestatorului formulate prin contestatie, ca decizia de sanctionare ar fi lovita de nulitate absoluta fiindca la data de 09.01.2013 cand s-a reunit comisia de cercetare disciplinara, contestatorul se afla  in concediu medical. Procesul verbal nr. 1 incheiat  in data de 09.01.2013, face referire la cercetarea disciplinara prealabila care trebuia sa aiba loc conform convocatorului  in data de 05.12.2012, data la care contestatorul nu s-a prezentat  in fata Comisiei de cercetare disciplinara, invocand faptul ca ar fi fost  in concediu medical, pentru ca ulterior sa se constate ca  in realitate la data de 05.12.2012, contestatorul nu era  in concediu medical.

Conform art. 251 alin. 3 din art. 279 : „Neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile prevazute la alin. (2) fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile”.

Altfel spus, procesul verbal nr. 1/ 09.01.2013 este un act intern al companiei prin care se constata faptul ca  in data de 05.12.2012, fostul salariat a dezinformat Comisia de cercetare prealabila, probabil  in scopul de a zadarnici acest act si de a sustine ulterior ca a fost sanctionat fara efectuarea cercetarii sau  in baza unei cercetari viciate, caz  in care decizia de sanctionare ar fi lovita de nulitate absoluta. Intrucat salariatul nu s-a prezentat la cercetarea disciplinara, invocand un motiv care s-a dovedit nereal, societatea putea dispune sanctionarea acestuia fara efectuarea cercetarii disciplinare.

In data de 05. 12 (data la care ar fi trebuit sa aiba loc cercetarea) contestatorul a trimis un email de informare ca se afla  in concediu medical. Astfel, in data de 03.12.2012 i s-a adus la cunostinta contestatorului continutul instiintarii nr. 1075/03.12.2012, respectiv ca in data de 05.12.2012 ora 12:00 se implineste termenul pentru pregatirea apararii stabilit prin convocarea nr. 939/16.10.2012 in vederea efectuarii cercetarii disciplinare prealabile a salariatului si drept urmare este convocat sa se prezinte in data de 05.12.2012, ora 12:00 la Biroul resurse umane al societatii S. C. &Carry SRL - magazin Ploiesti, in vederea efectuarii cercetarii disciplinare prealabile, pentru motivele si in conditiile aratate in convocarea nr. 939/16.10.2012.

De asemenea, a fost instiintat ca neprezentarea la convocare, fara un motiv obiectiv dovedit cu documente si despre care a fost instiintata societatea pana la data stabilita pentru convocare, poate atrage dupa sine posibilitatea aplicarii unei sanctiuni conform art. 251 alin. 3 din art. 279 .

Chiar si fara acesta instiintare, avand  in vedere faptul ca  in convocatorul la cercetarea disciplinara prealabila se precizeaza  in mod expres faptul ca „sunteti convocat sa va prezentati dupa 5 zile lucratoare (zile lucratoare se considera de luni pana vineri) de la data la care inceteaza suspendarea de drept a contractului individual de munca datorata incapacitatii temporare de munca (mai precis in a 6-a zi lucratoare de la reluarea activitatii) ora 12. 00, la Biroul Resurse Umane al S. C. S. C. &Carry SRL - magazin Ploiesti, in vederea cercetarii disciplinare prealabile” contestatorul putea sa se prezinte  in baza convocatorului si fara alte formalitati suplimentare.

In data de 05.12.2012, contestatorul a instiintat societatea prin email ca incepand cu data de 05.12.2012 se afla in concediu medical. D. urmare, la data de 05.12.2012, contestatorul a informat societatea asupra existentei unui motiv obiectiv privind neprezentarea dansului la cercetarea disciplinara prealabila ce ar fi trebuit sa aiba loc la aceasta data.

In data de 05.01.2013 s-a implinit termenul legal prevazut de art. 36 alin. 2 din Ordonanta de urgenta nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, privind prezentarea concediilor medicale de catre angajati.

Desi in data de 04.01.2013, prin executor judecatoresc, contestatorului i-a fost trimisa instiintarea nr. 6/03.01.2013 prin care i s-a solicitat sa prezinte la Biroul resurse umane - magazin S. Ploiesti, pana pe data de 08.01.2013, ora 16:45, documentele la care a facut referire in emailurile transmise de dansul, respectiv certificatele de concediu medical aferente lunii decembrie 2012, pentru perioada / perioadele in care a fost in incapacitate temporara de munca anterior datei de 12.12.2012, pana la data si ora mentionate in instiintare, respectiv 08.01.2013, ora 16:45, si nici ulterior, domnul G. A. L. G. nu a prezentat la societate, respectiv Biroului resurse umane - magazin S. Ploiesti niciun certificat de concediu medical aferent lunii decembrie 2012 pentru perioada / perioade anterioara/anterioare datei de 12.12.2012.

D. urmare, la data de 09.01.2013, comisia de cercetare disciplinara prealabila a constatat ca, la data de 05.12.2012, data stabilita pentru efectuarea cercetarii disciplinare prealabile a faptelor domnului G. A. L. G., angajat ca lucrator comercial in cadrul raionului camping/sport, la societatea S. C. &CARRY SRL - magazin Ploiesti, ca urmare a referatului nr. 860/09.10.2012 intocmit de catre domnul Schieb N., sef departament in cadrul societatii S. - magazin Ploiesti si respectiv referatul nr. 934/15.10.2012, intocmit de catre doamna G. A., director resurse umane si dezvoltare, a fost indusa in eroare de catre domnul G. A. L. G., care la data de 05.12.2012, a instiintat societatea, prin email, asupra faptului ca exista un motiv obiectiv pentru neprezentarea la cercetarea disciplinara prealabila, respectiv faptul ca se afla in concediu medical.

Astfel, comisia de cercetare disciplinara prelabila a constatat ca motivul obiectiv invocat de catre salariat la data de 05.12.2012 nu este real, deoarece nu a fost dovedit cu documente prezentate la societate si drept urmare s-a considerat ca salariatul nu s-a prezentat la cercetarea disciplinara prealabila din data de 05.12.2012 pentru a-si preciza pozitia fata de faptele imputate si pentru a formula aparari.

Referitor la sustinerile contestatorului in sensul ca decizia de sanctionare s-ar intemeia pe prezumtia de vinovatie, intimata a aratat ca, fata de situatia de fapt, a rezultat clar vinovatia salariatului si  sanctionare constata ca se aplica o sanctiune pentru faptele de care se face vinovat fostul salariat, vinovatia salariatului fiind unul din elementele care sta la baza aplicarii oricarei sanctiuni disciplinare.

In drept, art. 115 C. proc. civ., art. 279 , Regulamentul Intern, Legea 62/2011, Contractul colectiv de munca la nivel de societate.

In dovedirea sustinerilor formulate prin intampinare, intimata a depus inscrisuri.

La data de 24.04.2013, contestatorul a depus la dosar o cerere de completare, prin care a aratat, referitor la sustinerile intimatei, ca din procesul verbal nr. 1/09.01.2013 inregistrat sub numarul 17/09.01.2013, reiese clar faptul ca, desi comisia de cercetare prealabila a constatat  in mod eronat, faptul ca nu s-a prezentat la data de 05.12.2012 la cercetarea disciplinara prealabila, ea a luat  in dezbatere continutul referatelor nr. 860, respectiv nr. 934, prin urmare este vorba despre lucrarile comisiei de cercetare prealabila  in plen si nu de o constatare „nota interna” cum se doreste sa se creada. in aceste conditii se face aplicarea art. 60, alin. 1 din Codul muncii , ceea ce face concedierea dispusa urmare a cercetarii prealabile disciplinare sa fie lovita de nulitate absoluta,din cauza faptului ca la data de 09.01.2013 era  in concediu medical  nr. ... care fusese deja depus la sediul societatii, prin urmare angajatorul stia de existenta starii de incapacitate temporara de munca.

In acelasi timp se observa faptul ca temeiul invocat pentru convocarea comisie de cercetare prealabila isi are izvorul  in referatul nr. 860/09.10.2012 care este un fals, coroborat cu referatul nr. 934/15.10.2012, care reprezinta un abuz potrivit art. 42, 43, 44, din Regulamentul Intern S. .

De asemenea, toate inscrisurile  in format electronic de pe sistemul WAWI-S. prezentate de catre intimata, sunt nesemnate si neasumate  in sensul art. 268 NCPC si se observa ca nu exista persoane care sa isi asume  in mod concret datele afisate prin semnatura olografa, iar aceste date nu pot fi verificate de nimeni, fiind vorba despre un sistem informatizat de uz intern, care nu poate fi relevant  in aceasta imprejurare, putand fi accesat numai de persoane autorizate cu parola proprie si cu instruire corespunzatoare.

Lucrarile comisiei au avut loc la Centrala Administrativa B., practica nemaintalnita  in cazul lucratorilor comerciali din tara, anchetati disciplinar pana  in prezent. Decizia de convocare nr. 1083/04.12.2012 nu respecta rigorile,  in sensul  in care nu indica locul, data si ora desfasurarii lucrarilor comisie disciplinare. Se intruneste comisia de cercetare disciplinara prealabila la o distanta de 35 de zile de la infiintarea ei, ceea ce este de-a dreptul inexplicabil, impotriva oricaror uzante si practici.

Procesul verbal nr. 1/09.01.2013 nu indica ce sanctiune se propune a fi aplicata si nici de catre cine. Nu se prezinta luarile de pozitie si nici modul de desfasurare a lucrarilor comisie, fiind un act superficial si strict formal care este aproape identic cu Decizia nr. 83/21.01.2013 si care a avut un singur scop: sa dea o aparenta de legalitate unui abuz.

Clauza de fidelitate este adresata angajatorului si se refera numai la actiuni morale si legale. Fidelitatea fata de anumite persoane cu functii de conducere  in cadrul societatea S. C. &Carry SRL Ploiesti, care comit acte ce pot fi asimilate cu incalcari ale legi penale sau ale codului muncii, este denumita complicitate si se pedepseste conform legii. Clauzele privind etica, moralitatea si spiritul civic, nu au fost niciodata incalcate, deoarece comportamentul meu fata de societatea S. C. &Carry SRL, pana la data de 10.10.2012 a fost ireprosabil, iar dupa aceasta data a fost perfect legal. Principiile enuntate mai sus, care au o definitie filozofica si o incarcatura educativa, sunt extrem de dificil de apreciat  in mod onest si obiectiv de catre intimata,cu care ma gaseam  in conflict deschis. incalcare de catre mine a articolelor denumite “si altele” din regulamentele S., este nereala, deoarece fara a fi limitativ regulamentul S. nu este infinit, iar ceea ce nu este expres interzis se prezuma a fi permis totdeauna, cand nu este vorba despre o Incalcare a legii.

In drept,  art. 132 alin. 1 corob. cu art. 112 alin. 4 C. pr. civ.

In dovedirea actiunii,cat si in aparare, instanta a incuviintat partilor proba cu inscrisuri si interogatoriile partilor, probe administrate in cauza.

La data de 16.09.2013, intimata depus la dosar cerere reconventionala, prin care a solicitat ca, in cazul in care instanta admite contestatia si dispune reintegrarea contestatorului, totodata, la aceeasi data, sa constate ca in conformitate cu prevederile art. 57 codul muncii, contractul individual de munca incheiat cu contestatorul si inregistrat la ITM Prahova sub nr. .../30.09.2008, inceteaza ca efect al nulitatii.

In motivarea cererii reconventionale, intimata a aratat ca in urma unei verificari ulterioare a documentelor depuse de contestator la angajare, s-a constatat ca din certificatul de cazier judiciar nr. .../05.09.2008 pe care contestatorul l-a prezentat la angajare, rezulta ca, la data respectiva, contestatorul nu ar fi fost inscris in cazierul judiciar cu antecedente penale.

A mentionat intimata ca functia detinuta de contestator, aceea de lucrator comercial, este incompatibila cu existenta antecedentelor penale.

Or, intimata a solicitat IPJ Prahova sa confirme ca certificatul de cazier judiciar depus de contestator a fost emis de organele competente si daca la data emiterii acestuia contestatorul figura cu antecedente penale.

In data de 17.07.2013, IPJ Prahova a raspuns intimatei, aratand ca referitor la certificatul de cazier judiciar in cauza, nr. .../05.09.2008, cercetarile se desfasoara de catre parchet pentru savarsirea infractiunilor de fals material in inscrisuri oficiale  si uz de fals, cu autor cunoscut.

In drept, art. 57 codul muncii, legea nr. 22/1969, CCM la nivel de unitate, regulamentul intern, art. 119-120 C. pr. civ.

Prin sentinta civila nr. 1755 din 16 iulie 2014, Tribunalul Prahova a admis in parte contestatia completata, formulata de contestatorul G. A. L. G., a constatat nulitatea absoluta a Deciziei de concediere nr. 83/21.01.2013 emisa de intimata.

A dispus reintegrarea contestatorului in postul detinut anterior incepand cu data de 21.01.2013.

A admis cererea reconventionala formulata de intimata  SRL.

A constatat nulitatea absoluta a contractului individual de munca nr. .../30.09.2008.

A constatat incetate de drept raporturile de munca dintre contestator si intimata, incepand cu data de 21.01.2013.

Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:

Contestatorul G. A. -L. a fost incadrat la societatea intimata, in temeiul contractului individual de munca nr. .../15.09.2008 (astfel cum se adevereste si prin adeverinta nr. 1084/05.12.2012 emisa de intimata), in functia de lucrator comercial.

Prin decizia contestata, nr. 83/21.01.2013, intimata a dispus incetarea disciplinara a contractului individual de munca al contestatorului, intrucat in data de 09.10.2012, ora 18,25, la iesirea prin portile de control ale magazinului S. Ploiesti, dupa terminarea programului de lucru, urmare a declansarii alarmei, a fost gasita asupra contestatorului o caciula Rockport (produs aflat in vanzare la magazinul respectiv), in valoare de 27,28 lei, iar ulterior, la verificarile efectuate pe raion, a fost constatata lipsa acestui produs, desi anterior producerii evenimentului acesta figura pe stocul de raion.

Prin convocarea nr. 939/16.10.2012, intimata a transmis contestatorului prin executor judecatoresc, ca in data de 05.11.2012 ora 12,00 la Biroul Resurse Umane al societatii - magazin Ploiesti - urmeaza a se desfasura cercetarea disciplinara referitor la fapta imputata (respectiv sustragerea articolului mentionat, din unitate).

Intrucat la data respectiva contestatorul avea contractul de munca suspendat din cauze medicale, acesta, conform convocarii nr. 939/16.10.2012, urmeaza ca la data de 05.12.2012, ora 12,00, sa fie prezent in vederea cercetarii disciplinare prealabile pentru o noua convocare; insa, urmare a informarii de catre contestator a faptului ca la acea data se afla in concediu medical, cercetarea disciplinara nu a mai avut loc.

Ulterior, prin instiintarea nr. 6/03.01.2013, unitatea a solicitat contestatorului documentele medicale, insa pana la data de 08.01.2013 acesta nu a prezentat societatii nici un act care sa ateste incapacitatea sa de munca pentru perioada anterioara datei de 12.12.2012.

Ca atare, la data de 08.01.2013, Comisia a constatat ca la data de 05.12.2012 contestatorul, desi nu avea nici un motiv sa nu se prezinte la cercetarea disciplinara, acesta a lipsit, fara un motiv obiectiv, si urmare a faptelor retinute in sarcina sa (insusirea fara drept a unei caciuli la data de 09.10.2012, fara a o achita, formularea prin intermediul postei electronice a unor afirmatii si cuvinte jignitoare, amenintari si incercarea de intimidare la adresa colegilor si a conducerii magazinului), comisia, tinand cont de dispozitiile contractului colectiv de munca pe societate, art. 72 si 78 si de prevederile Regulamentului intern, art. 11, 13 si 28, cat si dispozitiile art. 39 din Codul muncii , a dispus incetarea disciplinara a contractului de munca al contestatorului.

Raportat la decizia de concediere nr. 83/21.01.2013, tribunalul a constatat ca, urmare a cererilor si informatiilor adresate de contestator prin posta electronica la data de 01.11.2012 si 05.12.2012, acesta a aratat ca este in concediu medical, mentionand inclusiv  numarul certificatelor de concediu medical, iar la data de 05.12.2012 a precizat ca in perioada 05-08.12.2012 se afla in concediu medical, urmand sa se interneze in spital pe o perioada nedeterminata, urmand ca pana la sfarsitul lunii decembrie sa prezinte si certificatele medicale respective.

Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, cat si a sustinerilor intimatei, aceasta  fost indusa in eroare privitor la starea de sanatate a contestatorului si de buna credinta a amanat cercetarea disciplinara a contestatorului pana la data la care acesta nu mai este in incapacitate medicala de munca, respectiv pana la data cand inceteaza suspendarea contractului individual de munca, conform dispozitiilor art. 60 din Codul muncii .

Astfel, urmare a solicitarii societatii de prezentare a documentelor medicale de catre contestator pana la data de 08.01.2013 si fata de lipsa acestor documente, prin decizia din 09.11.2013 a incetat disciplinar contractul de munca al contestatorului.

In conformitate cu prevederile art. 251 alin. 2 din Codul muncii , contestatorul a fost convocat atat la datele de 5.11.2012 cat si 05.12.2012 in vederea cercetarii disciplinare (cercetare ce nu a mai avut loc), insa pentru data de 09.01.2013, cu ocazia finalizarii cercetarii disciplinare in cauza, unitatea nu a mai convocat contestatorul.

Tribunalul a apreciat ca data de 9.01.2013, fata de lipsa convocarii in scris la cercetarea disciplinara, decizia de sanctionare este lovita de nulitate absoluta in conformitate cu dispozitiile art. 251 alin. 1 si 2 art. 279 si, ca atare, incepand cu data emiterii acestei decizii (21.01.2013) a dispus reintegrarea contestatorului in postul detinut anterior.

Referitor la cererea reconventionala formulata de intimata, prin care s-a solicitat constatarea nulitatii contractului individual de munca nr. .../30.09.2008, tribunalul a constatat ca certificatul de cazier judiciar nr. .../05.09.2008 prezentat la angajare a fost falsificat de catre contestator, in sensul ca, desi avea antecedente penale prin fapta comisa, inscrierile au fost sterse din cazierul judiciar astfel cum se atesta prin Ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti din 13.09.2013 data in dosarul nr. 8100/P/2013 si confirmata de sentinta penala nr. 581/03.03.2014 a Judecatoriei Ploiesti.

In aceasta situatie, orice modificare de forma sau continut, conform dispozitiilor HG 345/2010, duce la anularea de drept a certificatului respectiv.

Reclamantul a fost incadrat ca lucrator comercial la un magazin cu autoservire, astfel incat nu s-a putut retine sustinerile acestuia in sensul ca functia indeplinita nu era o functie cu gestiune, cat timp art. 1 din Legea nr. 22/1969 mentioneaza ca functia de gestiune implica si are ca atributii de serviciu primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate in administrare, folosinta sau detinere chiar temporara, iar prin decizii repetate ICCJ a statuat ca lucratorii magazinelor cu autoservire au calitatea de gestionari de fapt ai bunurilor ce le administreaza.

In conformitate cu art. 4 din Legea nr. 22/1969 nu poate fi gestionar cel condamnat pentru infractiuni intentionate contra patrimoniului, fals etc.

Prin adresa nr. .../2.07.2013 a Ministerului Administratiei si Internelor a fost comunicat faptul ca reclamantul G. A. -L. a fost condamnat prin sentinta penala nr. 2194/6.11.1992 a Judecatoriei Ploiesti la inchisoare cu executare pentru infractiuni de furt, prev. de art. 208-209 Cod penal si, desi pentru aceste infractiuni a fost implinit termenul  de reabilitare, aceasta situatie nu a fost constatata printr-o hotarare judecatoreasca, simpla implinire a termenului de reabilitare fiind o conditie necesara dar nu si suficienta pentru a se constata reabilitarea contestatorului.

In concluzie, la data incheierii contractului individual de munca nr. ... din 30.09.2008, in cazierul contestatorului erau evidentiate fapte fata de care exista interdictia angajarii in functia de lucrator comercial la un magazin cu gestiune colectiva cum este cazul unitatii-intimate.

In conformitate cu prevederile art. 57 art. 279 , nerespectarea oricareia dintre conditiile legale necesare pentru incheierea valabila a contractului de munca, atrage nulitatea acestuia.

Nulitatea contractului individual de munca poate fi determinata de o cauza anterioara ori concomitenta cu incheierea acestuia, iar nulitatea absoluta sau relativa nu opereaza datorita vointei partilor, ci a legii, iar in caz de contestare, nulitatea este de natura judiciara.

In cauza nu este incidenta o nulitate absoluta remediabila, ci o nulitate absoluta iremediabila, intrucat angajarea contestatorului s-a facut ca urmare a prezentarii de catre acesta a unor  inscrisuri false, falsificate chiar de catre contestator, existand o interdictie legala de angajare in functia de lucrator comercial in care a fost incadrat.

Tribunalul a considerat totodata ca in situatia in care unitatea ar fi cunoscut  aspectele mai sus invederate nu ar fi dispus incheierea contractului individual de munca nr. .../30.09.2008, contract incheiat prin frauda la lege.

Ca atare, tribunalul a constatat nulitatea absoluta a acestui contract individual de munca si ca  atare incetate de drept raporturile de munca dintre contestator si intimata incepand cu data de 21.01.2013, data de la care anterior dispusese reintegrarea contestatorului, urmare anularii deciziei de concediere.

De asemenea, in baza art. 274 C. proc. civ., s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamantul G. A. -L. -G. si parata S. C. &CARRY SRL B. .

In  motivarea recursului, reclamantul a sustinut ca instanta de fond a enumerat, fara a zabovi asupra importantei inscrisurilor depuse de pe parcursul judecatii, nepronuntandu-se in niciun fel asupra oportunitatii, legalitatii sau veridicitatii probelor administrate. De asemenea, instanta de fond, desi a admis proba cu martori considerand-o utila si pertinenta, ulterior a ignorat cu desavarsire declaratiile acestora, ba mai mult, a permis schimbarea in mai multe randuri a martorilor propusi de intimata in scris, neacordandu-i cuvantul pentru a se putea pronunta asupra incompatibilitatii martorilor.

Se mai arata ca instanta de fond a ignorant prevederile Legii nr. 53/2003 - art. 279 si Legii 62/2011, care prevad ca in cazul conflictelor de munca, sarcina probei revine angajatorului, legea prevazand  in mod explicit ca  in cazul conflictelor de munca probele intimatei se depun odata cu intampinarea sau pana cel mai tarziu la primul termen la care partile pot pune concluzii; tribunalul incalcand procedura, a permis intimatei sa produca probe pe intreaga durata a procesului.

Insa, in cazul cererii reconventionale instanta de fond nu a aratat motivul pentru care a hotarat judecarea cererii odata cu fondul, dupa cum nu a motivat nici respingerea disjungerii ei solicitata  in mod expres de reclamant  in conformitate cu prevederile art. 134 Cod procedura civila, cererea reconventionala putandu-se depune sub sanctiunea decaderii odata cu intampinarea, sau cel mai tarziu la primul termen. In acest sens s-a pronuntat CCR  in Monitorul Oficial nr. 397 din 29.05.2014 tribunalul nesolutionand in niciun fel cererea de disjungere depusa la dosar la penultimul termen de judecata din 2.06.2014.

Printr-o alta critica se arata de recurent ca la data de 9.01.2013 se afla in concediul medical, imprejurarea ce facea ca decizia de concediere nr. 83 din 21.01.2013 sa fie lovita de nulitate absoluta, motiv pentru care instanta de fond trebuia sa constate inutilitatea continuarii judecarii cauzei si cercetarea acesteia pe fond.

Tot eronat, instanta de fond a retinut faptul ca CIM nr. ... din 30.09.2008 face parte din obiectul cererii de chemare  in judecata intrucat reclamantul a investit instanta sa judece exclusiv legalitatea deciziei nr. 83/21.01.2013, considerand-o lovita de nulitate absoluta.

In continuare, recurentul-reclamant arata ca instanta de fond si-a depasit competentele si, prin exces de putere, s-a pronuntat asupra ordonantei Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti din 13.09.2013  in dosarul nr. 8100/P/2013 si confirmata ulterior de sentinta penala nr. 581/3.03.3014 a Judecatoriei Ploiesti, sentinta care este definitiva si nu irevocabila. In acest caz, recurentul considera ca instanta de fond nu a fost investita sa judece fapte de natura penala si nici sa le interpreteze.

Se mai sustine ca tribunalul a interpretat intr-un mod eronat si lipsit de impartialitate art. 1 din Legea nr. 22/1969, invocand presupuse decizii repetate ale ICCJ pe care insa nu le-a enumerat ca atare si care nu pot avea efect obligatoriu pentru o instanta de fond; a interpretat in mod tendentios art. 4 din Legea nr. 22/1969, respectiv ca poate fi gestionar cel condamnat pentru infractiuni intentionate contra patrimoniului, fals etc., atata timp cat din niciun fel de document prezentat la dosar nu reiese ca ar fi avut gestiune. Mai mult decat atat, din declaratia de martorei T. A. - inspector resurse umane, rezultand clar faptul ca nu a avut gestiune  in cadrul societatii S. pentru simplul motiv ca nu avea constituit fondul de garantie obligatoriu potrivit Legii nr. 22/1969.

In plus, se mai sustine ca instanta de fond a admis in mod nemotivat si nelegal afirmatia intimatei in sensul ca functia de lucrator comercial este incompatibila cu existenta antecedentelor penale, fara a indica articolul de lege care prevede  in mod expres acest lucru, iar, in conformitate cu cele doua raspunsuri primite de la ITM Prahova si ITM B., functia de lucrator comercial nu are un statut clar definit, putand fi ori functie cu gestiune, ori functie fara gestiune, diferenta facand-o existenta propriu-zisa a unui contract de gestiune, asa cum este definit  in mod imperativ  in Legea nr. 22/1969 art. 10, 11 si urm. Art. 31 din Legea nr. 22/1969, invocat de instanta  in motivare, arata ca “angajatul care primeste, mentine, pastreaza si elibereaza bunuri” are acelasi regim juridic ca si gestionarul, instanta raportandu-se in mod eronat la acest articol, avand  in vedere faptul ca din fisa postului nu rezulta faptul ca reclamantul primeste marfa (neexistand niciun fel de aviz de expeditie sau de primire semnat de acesta) sau ca elibereaza bunuri, fapt care ar presupune primirea de bani  in schimbul lor; ca pastreaza bunuri - neexistand niciun fel de document semnat prin care ia  in primire vreun bun cu orice fel de titlu, dupa cum nu exista niciun fel de document din care sa reiasa ca mentine bunuri de orice fel. Legea nr. 22/1969 a avut  in vedere comertul socialist, in care lucratorul comercial era asimilat pana la identificare cu vanzatorul. In acest spirit, ICCJ a asimilat functia de lucrator comercial din prezent cu functia de vanzator din trecut, daca sunt indeplinire cumulativ cele trei conditii, si anume: lucratorul sa semneze de primirea marfii, sa depoziteze si/sau sa raspunda de marfa si,  in final, sa vanda marfa si sa primeasca bani  in schimbul ei. In cadrul companiei-recurente lucratorul comercial, care nu este  distribuitor, nu face achizitii, nu este transportator si  nici casier, avand ca atributii realimenta rafturilor cu marfa deja existenta  in zona de depozitare in momentul  in care la raft aceasta se imputineaza sau se epuizeaza, lucratorul comercial avand datoria  in cadrul inventarului lunar, trimestrial sau anual,  ca singura sarcina aceea de numarator, nesemnand niciun fel de alt document privind evidenta sau valoarea marfurilor inventariate.

Acest procedeu se desfasoara in cadrul mai multor companii multinationale de profil, care pentru inventar platesc zilieri ce indeplinesc functia de numarator, fara a depune certificatul de cazier judiciar la sediul companiei, context in care recurentul-reclamant considera ca instanta de fond a facut un abuz de putere atunci cand a interpretat Legea nr. 22/1969 exclusiv in favoarea intimatei, motivandu-si decizia printr-o interpretare defectuoasa a art. 31 si ignorand cu buna stiinta art. 10 si 11 din lege.

Prin urmare, instanta de fond, incalcand procedura, a admis o cerere reconventionala care era decazuta din termen; a interpretat  in mod abuziv art. 31 din Legea nr. 22/1969; a facut un abuz de putere atunci cand a invocat decizii ale ICCJ fara a le numi si a incalcat o norma legala atunci cand a incalcat cu buna stiinta decizia Curtii Constitutionale care, referindu-se la constitutionalitatea art. 283 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 53/2003 - art. 279 devenit art. 268 alin. 1 lit. d), a decis ca solicitarea nulitatii absolute a contractului individual de munca se poate face numai pe durata existentei acestuia. Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toata lumea si executorii de drept.

Asa fiind, la data de 16.09.2013 cand intimata a formulat cererea reconventionala contractului individual de munca nr. .../30.09.2008 nu era  in fiinta si deci nu exista, fiind anulat de decizia nr. 83 din 21.01.2013.

Totodata, se mai critica si faptul ca instanta de fond a facut un abuz de putere atunci cand a constatat ca nulitatea absoluta a contractului individual de munca este iremediabila, invocand incidenta in cauza a prev. art. 57 din Legea nr. 53/2003 pct. 1, deoarece in acest articol, la pct. 3, se arata ca nulitatea absoluta a contractului individual de munca poate fi remediata ulterior.

In consecinta, in dreptul muncii nulitatea absoluta este intotdeauna remediabila, spiritul Codului Muncii fiind acela de a pastra contractul individual de munca atunci cand conditiile de valabilitate inexistente in momentul incheierii sale au fost acoperite ulterior.

In plus, tribunalul admitand cererea reconventionala, a ignorant sentinta penala nr. 2045 din 24.06.2014 a Judecatoriei Ploiesti, prin care s-a dispus reabilitarea judecatoreasca, inlaturandu-se ca nepertinente si nelegale pretentiile  SRL in sensul respingerea cererii de reabilitare judecatoreasca pentru motive similare. Prin urmare, la data la care s-a judecat pe fond dosarul nr. ...XX, nu exista niciun fel de interdictie, chiar daca functia de lucrator comercial  in cadrul societatii ar fi fost sub incidenta Legii nr. 22/1969.

Printr-o alta critica se mai sustine ca in mod contradictoriu tribunalul a admis faptul ca intimata a comis o ilegalitate atunci cand l-a concediat, nerespectand prevederile legale, dar  in acelasi timp, pe fond, a dat castig de cauza intimatei, intr-un mod retroactiv. Astfel, potrivit legii, nulitatea absoluta a CIM intra  in vigoare de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti de constatare a acesteia, prin urmare, instanta de fond, dupa ce a dispus anularea deciziei de concediere si reintegrarea pe functia avuta anterior concedierii, avea obligatia legala sa-i acorde recurentului toate drepturile salariale care i se cuveneau pana la data la care a constatat nulitatea absoluta a acestuia - 16.07.2014. Or, daca decizia de concediere nu ar fi existat, recurentul ar fi lucrat toata perioada pana cand instanta ar fi constatat nulitatea absoluta a contractului de munca si, prin urmare nu poate fi reala constatarea nulitatii unui contract individual de munca incepand cu data cand o decizie de concediere este considerata nelegala si lovita de nulitate absoluta.

In continuare, recurentul arata ca la pronuntarea solutiei instanta de fond a avut in vedere disp. art. 57 din Legea nr. 53/2003, fara a da eficienta pct. 3 al aceluiasi articol in care se prevede ca nulitatea absoluta sau relativa in dreptul muncii este intotdeauna remediabila, imprejurari fata de care, odata ce motivele care au dus la nulitatea absoluta a unui contract individual de munca au disparut, contractul devine valabil.

In acest sens, recurentul apreciaza ca, nelegal si fara a indica articolul de lege pe care s-a bazat, tribunalul a retinut ca nu este vorba despre o nulitate absoluta remediabila, ci o nulitate absoluta iremediabila, intrucat angajarea sa s-a facut ca urmare a prezentarii unor inscrisuri false (falsificate chiar de recurent), existand o interdictie legala a acestuia  in functia de lucrator comercial  in care a fost incadrat, sustinere care, in opinia acestuia, nu poate fi retinuta ca fiind legala, deoarece nu izvoraste dintr-un text de lege existent  in art. 279 , ci, dimpotriva, incalca in mod flagrant un text de lege in care se prevede in mod explicit ca in aceasta materie nulitatea absoluta sau relativa are drept temei salvgardarea contractului individual de munca, nefiind valabile aceleasi principii ca  in dreptul burghez, deosebirea constand  in faptul ca  in dreptul muncii nulitatea absoluta este intotdeauna remediabila, prin indeplinirea ulterioara a conditiilor care fac ca CIM sa fie valabil, urmarindu-se mereu salvarea contractului de munca si nu desfiintarea lui.

In plus, tribunalul a ignorant si disp. art. 211 din Legea 62/2011 si, de asemenea, disp. art. 283 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 53/2003 (devenit art. 268 alin. 1 lit. d) din art. 279 reactualizat), care stipuleaza ca nu poate fi solicitata constatarea nulitatii absolute decat pentru un contract care este  in fiinta. In acest caz, sustine recurentul ca la data la care intimata a formulat cererea reconventionala prin care a solicitat constatarea nulitatii absolute a contractului individual de munca nr. ... din 30.09.2008 acesta nu era  in fiinta, fiind desfiintat  in data de 21.01.2013. Ca atare, cererea reconventionala devine astfel inadmisibila,  in conformitate cu decizia CCR care stipuleaza clar faptul ca nu se poate solicita constatarea nulitatii absolute decat pentru contractele individuale de munca existente, deci care se afla  in fiinta.

Cu referire la dosarul 8700/P/2013, recurentul arata ca instanta de fond s-a pronuntat asupra unor aspecte ce vizeaza latura penala a unui dosar care a fost clasat prin ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti, desi prin componenta si competenta nu era abilitata sa cerceteze sau sa aprecieze fapte de natura penala.

Apreciaza recurentul ca tribunalul a considerat in mod nemotivat, in opinia sa, ca e-mail-urile trimise prin intermediul postei electronice la data de 1.11.2012 si 5.12.2012 i-ar apartine, desi admiterea acestor probe incalca dispozitiile Codului de procedura civila privind admisibilitatea probelor  in format electronic; ca pe parcursul procesului instanta de fond a permis  in mod nelegal intimatei sa depuna o multitudine de probe care avut darul sa il acuze, desi mare parte dintre ele nu aveau niciun fel de legatura cu obiectul cererii depuse judecatii. Dupa depunerea intampinarii si, mai mult, dupa primul termen, instanta de fond a permis intimatei sa schimbe sensul procesului, transformand o cauza eminamente civila intr-o cauza absolut penala, desi instanta de fond nu era competenta si nici investita sa se pronunte asupra aspectelor de natura penala, dupa cum nici intimata nu este abilitata de lege sa faca acuzatii de natura penala  in cadrul comisiei de cercetare disciplinara si nici  in decizia de concediere.

Precizeaza recurentul ca instanta de fond si-a motivat hotararea numai pe patru pagini raportat la volumul mare de inscrisuri administrate in cauza, ceea ce in opinia acestuia echivaleaza cu faptul ca instanta l-a privat de dreptul la o judecata corecta, dand dovada de superficialitate si incalcand cu buna stiinta dispozitiile Codului muncii, Codului de procedura civila si dispozitiile art. 488 C. pct. 1-8, nedand dovada de impartialitate  in judecarea cauzei  in momentul  in care si-a insusit pozitia intimatei privind obiectul cererii reconventionale in mod nelegal si incorect motivat, incalcand dispozitiile Curtii Constitutionale a Romaniei. Au fost incalcate dispozitiile procedurale si atunci cand nu a supus dezbaterii partilor oportunitatea disjungerii cererii reconventionale si a dat dovada de lipsa de impartialitate atunci cand a refuzat sa se pronunte fata de urmatoarele capete de cerere:

- definirea functiei de lucrator comercial, asa dupa cum este ea definita  in clasificarea ocupatiilor din Romania (C.) astfel cum reiese din raspunsurile ITM Prahova si B. ;

- legalitatea semnarii de catre domnul C. C. a deciziei nr. 83 din 21.01.2013;

- legalitatea contractului colectiv de munca la data de 21.01.2013, avand  in vedere ca potrivit Inspectiei Muncii a fost inregistrat la ITM B. la mult timp dupa emiterea deciziei de concediere;

- libertatea dreptului la exprimare in scris si prin viu grai indiferent de diferenta ierarhia din cadrul unei companii;

- nulitatea absoluta a CM datorata faptului ca la data de 9.01.2013, cand s-a decis concedierea sa, se afla  in concediu medical.

Or, asa cum s-a mai  sustinut amplu si in precedent, functia de lucrator comercial, asa cum este definita de lege, nu este o functie cu gestiune decat si numai daca gestiunea se constituie in mod legal prin depunerea fondului de garantare conform art. 10 - 11 din Legea 22/1969, art. 31 facand referire la cei care detin  in mod efectiv gestiune, iar intimata avea obligatia de a demonstra, prin documente si martori, faptul ca recurentul detinea in mod efectiv o functie cu gestiune sau ca putea fi asimilata functiei de gestionar, ceea ce nu s-a intamplat.

Gresit instanta de fond a considerat ca societatea este de buna credinta, desi Curtea de Apel Ploiesti a statuat in practica faptul ca pe timpul concediului medical angajatul este platit de la bugetul de asigurari de sanatate, motiv pentru care contractul sau individual de munca se suspenda de drept, angajatorul neavand dreptul pe timpul concediului medical sa faca acte procedurale  in vederea convocarii sau invitarii angajatului la comisia de cercetare disciplinara, ceea ce arata clar nu numai reaua-credinta a intimatei, ci si modul abuziv si nelegal  in care aceasta a inteles sa se poarte.

Totodata, se arata ca la momentul audierii martorilor, instanta de fond a incalcat dispozitiile legale intrucat nu i-a dat posibilitatea sa se opuna, desi acestia sunt autorii redactarii si semnarii deciziei de concediere, fiind in opinia recurentului in evidenta stare de incompatibilitate si, practic, paratii in cauza; au fost propusi ca martori abia la termenul de 2.06.2014, audierea domnului C. C. fiind nelegala. Apreciaza recurentul ca era necesara prezenta unor martori care sa confirme si sa intareasca actiunile conducerii S. si nu sa se reprezinte si sa depuna marturie  in favoarea lor, ceea ce se poate numi conflict de interese; in momentul  in care instanta de fond a constatat ca prin interogatoriu intimata a admis si recunoscut faptul ca la data de 9.01.2013 - atunci cand s-a tinut presupusa sedinta a comisiei de cercetare disciplinara - recurentul nu se afla  in concediu medical, nefiind macar convocat la lucrarile comisiei, avea obligatia sa constate nulitatea absoluta a deciziei de concediere, nemaifiind necesara studierea pe fond a cauzei; instanta de fond nu s-a pronuntat asupra faptului ca din interogatoriul martorilor a reiesit clar si fara putinta de tagada ca lucrarile comisiei de cercetare disciplinara nu au avut loc in fapt niciodata, marturiile martorilor C. C. si A. Tariceanu fiind  in mod evident mincinoase.

Recurentul apreciaza ca exista mai multe motive de casare in parte a sentintei, sens  in care solicita sa se constate ca la data pronuntarii solutiei -16.07.2014, certificatul de cazier judiciar era impecabil si, prin urmare, desi avea stiinta despre acest fapt instanta de fond a refuzat sa remedieze o stare de fapt absolut remediabila,  in conformitate cu spiritul si sensul legislatiei muncii  in vigoare, cu referire la  art. 57 pct. 3 art. 279 , constatand in mod eronat nulitatea absoluta a contractului individual de munca nr. .../30.09.2008 intrucat la acea data avea obligatia sa dispuna incetarea de drept a contractului lovit de nulitate absoluta si nicidecum retroactiv cu data de 21.01.2013, data la care a constatat ca in mod ilegal acelasi contract de munca a facut desfacut. Mai mult, avea obligatia sa dispuna reintegrarea in functia avuta anterior datei de la care decizia de concediere nr. 83 din 21.01.2013 a fost anulata cu obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor banesti care i se cuvin, majorate si indexate pana la data pronuntarii.

Invedereaza recurentul ca in momentul in care instanta de fond a solutionat simultan atat cererea principala cat si cererea reconventionala si, cale de consecinta, a dispus „activarea” unui contract individual de munca doar pentru a-l anula ulterior,  a pronuntat o solutie cel putin contradictorie. Considera ca tribunalul avea posibilitatea, in temeiul legii, de a salva contractual individual de munca, asa dupa cum este spiritul legii in dreptul muncii, dar nu a dorit sa faca acest lucru, invocand faptul ca la data de 30.09.2008, daca ar fi stiut intimata de prezenta mentiunilor in cazierul judiciar, ar fi refuzat sa il angajeze, presupunere lipsita de impartialitate si care demonstreaza ca instanta de fond a ignorant faptul ca CIM nr. ... din 30.09.2008 a fost supus controlului de legalitate de patru ori in decurs de cateva luni de catre ITM Prahova, ITM B., Inspectia Muncii Bucuresti si care nu au constatat niciun fel de neregula privind certificatul sau de cazier judiciar.

Pe de alta parte, datele din cazierul judiciar erau prescrise de foarte multa vreme, neputand fi invocate, intrucat in ordonanta parchetului apare mentiunea „fara antecedente penale”, fiind astfel discriminatorie si injusta aprecierea instantei, care a imbratisat pozitiei intimatei, creditand-o in mod eronat si cu buna-credinta, desi angajatorul avea obligatia ca in cazul  in care functia presupunea gestiune sa solicite la fiecare 6 luni fie reinnoirea certificatului de cazier judiciar, fie o declaratie pe proprie raspundere, din care sa rezulte lipsa antecedentelor penale. In plus, antecedentele penale nu fac parte sub nici o forma din obiectul cererii, deoarece nu i s-a imputat  in vreun fel lipsa  in gestiune, frauda, indeplinirea defectuoasa a sarcinilor de serviciu, etc., apreciind ca rationamentul instantei de fond ar fi in sensul ca persoanele cu antecedente penale sa fie lipsite de posibilitatea de a lucra si a-si intretine familia. In concret, dupa 22 de ani, din motive independente de vointa sa, nu s-a putut realiza reabilitarea judecatoreasca pentru niste fapte demult prescrise, pentru simplul motiv ca dosarele supuse reabilitarii nu au putut fi gasite pana  in anul 2014.

In fine, sustine ca niciun moment nu a fost vorba despre antecedentele sale penale sau despre certificatul de cazier judiciar, motiv pentru care recurentul apreciaza ca aceste aspecte nu fac parte din obiectul dedus judecatii in dosarul nr. ...XX, extinderea judecatii neputandu-se face  in timpul judecarii in fond a pricinii.

In consecinta, solicita mentinerea nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 83/21.01.2013 si obligarea unitatii-angajatoare la plata tuturor drepturilor salariale majorate si indexate la zi si „casarea admiterii” cererii reconventionale prin care s-a dispus anularea contractului individual de munca nr. ... din 30.09.2008, avand  in vedere faptul ca au fost incalcate disp. art. 283 alin. 1 pct. d) art. 279 actualizat, devenit art. 268 alin. 1 lit. d) si art. 57 pct. 3 si d) din Legea nr. 53/2003 - art. 279 , art. 211 din Legea nr. 62/2011, texte de lege care stipuleaza clar faptul ca nulitatea absoluta in dreptul muncii este intotdeauna remediabila, iar nulitatea absoluta a unui contract individual de munca nu se poate solicita decat pe perioada  in care acesta este in fiinta si nicidecum pe perioada in care ar urma sa fie  in fiinta.

Se mai sustine ca daca nu se poate face solicitarea, in niciun caz nu poate fi legala constatarea, desi instanta de fond a recurs la un artificiu, si anume a declarat valid contractul individual de munca nr. .../30.09.2008 doar pentru a-l putea anula, incalcand astfel deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei, in spiritul si litera legii existand principiul bunei-credinte si al impartialitatii. De aceea recurentul apreciaza ca nu se poate retine ca impartial, legal si corect modul de interpretare al primei instante, care a favorizat in mod clar intimata, refuzandu-i recurentului dreptul la munca.

Totodata, solicita admiterea actiunii asa cum a fost formulata, casarea  in parte a sentintei recurate in sensul admiterii cererii reconventionale in sensul constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca nr. .../30.09.2008 si obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor banesti ce i se cuvin pe intreaga perioada pana la ramanerea definitiva a sentintei, drepturi majorate si indexate la zi si, de asemenea, anularea deciziei de constatare a nulitatii absolute iremediabile a contractului individual de munca nr. .../30.09.2008 incepand cu data de 21.01.2013 si obligarea intimatei la plata tuturor drepturilor salariale majorate si indexate la zi si pana la data ramanerii definitive a hotararii.

In recursul sau, parata a solicitat casarea  in parte a sentintei in sensul respingerii  in totalitate a contestatiei si mentinerea sanctiunii ca temeinica si legala, cu consecinta incetarii contractului individual de munca de la data de 21.01.2013,  in temeiul art. 61 lit. a art. 279 .

In subsidiar, solicita mentinerea dispozitiilor privind admiterea cererii reconventionale, cu consecinta constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca nr. .../30.09.2008 si a constatarii incetarii de drept a raporturilor de munca dintre parti incepand cu data de 21.01.2013.

Se solicita casarea dispozitiilor privind reintegrarea contestatorului  in postul detinut anterior incepand cu data de 21.01.2013, dispozitii care sunt  in contradictie cu faptul ca prin admiterea cererii reconventionale a fost constatata nulitatea absoluta a contractului individual de munca nr. .../30.09.2008 precum si incetarea de drept a raporturilor de munca dintre parti incepand cu aceeasi data.

Astfel, se sustine ca in mod gresit instanta de fond a hotarat ca era necesara convocarea salariatului pentru data de 9.01.2013 cu ocazia finalizarii cercetarii disciplinare, acest rationament stand la baza dispozitiilor privind nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare nr. 83/21.01.2013.

De fapt, acesta este unicul argument  in baza caruia instanta de fond a admis  in parte contestatia, constatand nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare nr. 83 din 21.01.2013 si dispunand reintegrarea contestatorului. Totodata, a admis si cererea reconventionala prin care a constatat incepand cu aceeasi data nulitatea absoluta a CIM, retinand faptele imputate fostului salariat desi au fost descrise  in considerentele sentintei, insa nu au fost analizate din punct de vedere al gravitatii, sentinta recurata fiind pronuntata practic  in baza unei exceptii si anume nulitatea cercetarii disciplinare bazata pe o asa-zisa nerespectare a procedurii de desfasurare a acesteia.

In fapt, in vederea lamuririi circumstantelor in care s-au savarsit faptele, prin referatele nr. 860/9.10.2012 si nr. 934/15.10.2012, G. A. L. G. a fost convocat in termen legal la cercetarea disciplinara prealabila prin convocarea nr. 939/16.10.2012 transmisa salariatului la data de 16.10.2012 prin executor judecatoresc (procesul-verbal de afisare din data de 16.10.2012). Prin convocator, reclamantul a fost instiintat despre faptul ca este invitat sa se prezinte „dupa 5 zile lucratoare (zile lucratoare se considera de luni pana vineri) de la data la care inceteaza suspendarea de drept a contractului individual de munca datorata incapacitatii temporare de munca (mai precis in a 6-a zi lucratoare de la reluarea activitatii), orele 12,00 la Biroul Resurse Umane al societatii-recurente in vederea cercetarii disciplinare prealabile”, dar si asupra faptului ca neprezentarea la convocare fara un motiv obiectiv dovedit cu documente si despre care a fost instiintata societatea pana la data stabilita pentru convocare, poate atrage dupa sine posibilitatea aplicarii unei sanctiuni conform art. 251 alin. (3) art. 279 .

Se arata ca unul din termenele pentru cercetarea disciplinara prealabila a faptelor reclamantului s-a implinit la data de 5.12.2012, termen care i-a fost comunicat si prin instiintarea nr. 1075/3.12.2012 al carei continut i-a fost adus la cunostinta la data de 3.12.2012 in prezenta a doi martori deoarece recurentul-reclamant a refuzat sa semneze de luare la cunostinta si sa ridice un exemplar al acestei instiintari.

Legat de starea de fapt care a precedat cercetarea disciplinara ce trebuia sa aiba loc la data de 5.12.2012, martora T. A. a aratat ca la data de 3.12.2012 avea printre atributiile de serviciu si pe aceea de a-l instiinta reclamant cu privire la faptul ca la data de 5.12.2012 se implinea termenul pentru cercetarea disciplinara, transmitandu-i acestuia sa se prezinte in 3.12.2012 la biroul de resurse umane. Insa, in interiorul biroului dupa ce l-a informat verbal pe recurent ca  la data de 5.12.2012 trebuie sa se prezinte la cercetarea disciplinara, deranjat de aceasta comunicare verbala, a parasit biroul fara sa semneze de primirea instiintarii, moment in care in biroul unde erau prezenti se mai aflau doua persoane. Fata de atitudinea recurentului-reclamant, a intocmit procesul-verbal in care a consemnat situatia de fapt, proces-verbal semnat si de martori, ocazie cu care reclamantul a afirmat ca la data de 5.12.2012 se va afla  in concediu, ulterior, la aceeasi data acesta instiintand societatea prin e-mail ca se afla in concediu medical. Aceeasi martora, membru si in comisia de cercetare disciplinara prealabila, a instiintat centrala administrativa a societatii cu privire la existenta e-mail-ului de informare catre societate, in care s-a precizat ca incepand cu data de 5.12.2012 reclamantul se afla in concediu medical si respectiv ca nu s-a prezentat la cercetarea disciplinara prealabila.

Or, conform dispozitiilor art. 36 alin. 2 din O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate certificatul de concediu medical se prezinta platitorului pana cel mai tarziu la data de 5 a lunii urmatoare celei pentru care a fost acordat concediul, reclamantul trebuind sa faca dovada existentei motivului invocat pentru neprezentarea la cercetarea disciplinara prin prezentarea certificatului de concediu medical in termenul legal, insa  pana la data de 5.01.2013 cand s-a implinit termenul legal prevazut de textul de lege sus-mentionat recurentul nu a prezentat niciun certificat de concediu medical care sa includa si aceasta data, la care trebuia sa se prezinte  in vederea cercetarii disciplinare.

Desi in data de 4.01.2013, prin executor judecatoresc, reclamantului i-a fost trimisa instiintarea nr. 6/3.01.2013 prin care i s-a solicitat sa prezinte pana pe data de 8.01.2013 documentele la care a facut referire in e-mail-urile transmise, respectiv certificatele de concediu medical aferente lunii decembrie 2012, pentru perioada/ perioadele in care a fost in incapacitate temporara de munca anterior datei de 12.12.2012, acesta nu s-a conformat, conditii in  care la data de 9.01.2013 comisia de cercetare disciplinara prealabila a constatat ca la data de 5.12.2012 (data stabilita pentru efectuarea cercetarii disciplinare prealabile) a fost indusa in eroare de salariat care a instiintat societatea prin email asupra faptului ca exista un motiv obiectiv pentru neprezentarea la cercetarea disciplinara prealabila, respectiv faptul ca se afla in concediu medical pentru incapacitate temporara de munca.

Conform art. 8 art. 279 : (1) Relatiile de munca se bazeaza pe principiul consensualitatii si al bunei-credinte; (2) Pentru buna desfasurare a relatiilor de munca, participantii la raporturile de munca se vor informa si se vor consulta reciproc, in conditiile legii si ale contractelor colective de munca.

Recurenta-parata sustine ca instanta de fond nu a inteles ca in realitate la data de 9.01.2013 nu a avut loc o veritabila cercetare disciplinara, ci pur si simplu comisia de cercetare constituita in acest scop a constatat ca la 5.12.2012 a fost indusa in eroare prin instiintarea societatii de catre reclamant asupra existentei unui motiv obiectiv pentru neprezentarea la cercetarea disciplinara prealabila, respectiv faptul ca se afla in concediu medical.

Asa fiind, comisia a constatat ca recurentul-reclamant a fost de vadita rea-credinta iar motivul invocat de acesta pentru neprezentarea la cercetarea disciplinara nu a fost unul real, deoarece nu a fost dovedit cu documente prezentate la societate si, drept urmare, s-a considerat ca acesta prin neprezentare la 5.12.2012 pentru a-si preciza pozitia fata de faptele imputate si pentru a formula aparari, sunt incidente dispozitiile art. 251 alin. 3 art. 279 potrivit caruia neprezentarea salariatului la convocarea facuta  in conditiile prevazute la alin. 2 fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii prealabile, fiind pe deplin aplicabile aceste dispozitii legale.

Mai mult, conform principiului „nimeni nu-si poate invoca propria culpa pentru protejarea unui drept al sau”, reclamantul care, asa cum a retinut si prima instanta, a fost convocat atat la datele de 5.11.2012 cat si 5.12.2012 in vederea cercetarii disciplinare, avea posibilitatea sa se prezinte la data si ora stabilite pentru cercetarea disciplinara si sa formuleze si sa sustina toate apararile  in favoarea sa, dar acesta cu rea-credinta a invocat un motiv nereal abuzand astfel de drepturile sale.

Insa, instanta de fond a retinut eronat ca pentru data de 9.01.2013, cu ocazia cercetarii disciplinare  in cauza, unitatea nu a mai convocat contestatorul, intrucat, asa cum s-a mai sustinut in precedent, la data de 9.01.2013 comisia de cercetare disciplinara, constatand faptul ca nu a existat niciun motiv obiectiv pentru neprezentarea salariatului la cercetarea disciplinara din data de 5.12.2012, a propus conducerii angajatorului sanctionarea disciplinara  in baza probelor existente, art. 251 alin. 3 art. 279 prevazand tocmai faptul ca angajatorul poate sa dispuna sanctionarea fara sa mai convoace inca o data angajatul in vederea efectuarii cercetarii disciplinare  in cazul  in care salariatul lipseste fara un motiv intemeiat sau pur si simplu se sustrage de la cercetarea disciplinara.

De altfel,  in doctrina si jurisprudenta au existat opinii chiar in sensul ca absentarea salariatului de la cercetarea disciplinara, coroborata cu folosirea de manopere dolosive in sensul inducerii  in eroare a angajatorului  in legatura cu adevarata stare de fapt, ar putea reprezenta continutul unei abateri disciplinare de sine statatoare.

Se invedereaza ca, in cauza, recurenta-parata a constatat ulterior faptul ca motivul invocat de intimat nu a existat  in realitate si ca sunt incidente disp. art. 251 alin. 3 art. 279 , aceasta procedura ulterioara neputand fi interpretata  in sensul ca angajatorul avea obligatia sa mai convoace inca o data angajatul care a dat dovada de rea-credinta, intrucat o astfel de interpretare ar impune obligatii suplimentare  in sarcina sa si ar adauga la lege.

In realitate, cercetarea disciplinara ar fi trebuit sa aiba loc la data de 5.12.2012 insa, data fiind absentarea salariatului fara un motiv intemeiat, decizia de sanctionare a fost emisa in temeiul disp. art. 251 alin. 3 art. 279 , dupa incetarea suspendarii de drept a contractului individual de munca bazat pe faptul ca reclamantul nu s-a aflat  in imposibilitatea de se prezenta la cercetarea disciplinara prealabila, de a formula si sustine aparari si de a oferi persoanelor imputernicite pentru efectuarea cercetarii toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, desi avea cunostinta de faptul ca  la data de 5.12.2012 se implineste termenul legal din convocator.

Citand cuprinsul e-mail-ul trimis de reclamant, recurenta-parata sustine ca in speta, acesta cu vadita rea-credinta a informat unitatea ca  la data de 5.12.2012 se va afla  in concediu medical, ca ulterior sambata si duminica respectiv pe 8 si 9.12.2012 acesta s-a prezentat la serviciu conform programarii fiind valid apt pentru munca. De fapt, recurenta-parata apreciaza ca scopul urmarit de reclamant a fost acela de sustragere in data de 5.12.2012 de la efectuarea cercetarii disciplinare, bazat pe o inexistenta stare de boala pe care a afirmat-o in scris si pe care nu a putut sa o dovedeasca.

Mai mult  in data de 4.01.2013 acesta a expediat un e-mail prin care din nou a dezinformat conducerea societatii legat de perioada aferenta lunii decembrie 2012  in care s-a gasit in concediu medical, din economia acestuia reiesind ca poate sa „foloseasca certificatele medicale asa cum considera de cuviinta” ceea ce-i dovedeste o data  in plus reaua-credinta.

In continuare, se arata ca, asa cum a aratat si prin notele de sedinta depuse la termenul de judecata din data de 17.05.2013, prin care a fost exprimat punctul de vedere  in legatura cu inscrisurile intitulate “Cerere de completare “ si “Cerere de intregire” formulate de reclamant dupa comunicarea intampinarii, acesta a dat dovada de vadita rea-credinta si a incercat prin toate mijloacele sa impiedice desfasurarea cercetarii disciplinare si, in acest fel, a reusit sa creeze falsa impresie ca recurenta-parata ar fi desfasurat cercetarea disciplinara fara ca acesta sa fie convocat, or, art. 8 art. 279 reglementeaza faptul ca relatiile de munca se bazeaza pe principiul bunei-credinte insa, in speta, reaua-credinta angajatului a fost dublata de un limbaj total inadecvat si de multe ori jignitor.

Fata de aceste sustineri, solicita admiterea recurs si casarea in parte sentinta recurate in sensul constatarii ca decizia de sanctionare nr. 83/21.01.2013 a fost intocmita cu respectarea dispozitiilor legale  in vigoare.

Printr-o alta critica, se solicita casarea intrutotul a dispozitiei privind reintegrarea contestatorului  in postul detinut anterior incepand cu data de 21.01.2013, dispozitie care este  in contradictie cu faptul ca prin admiterea cererii reconventionale a fost constatata nulitatea absoluta a contractului individual de munca nr. .../30.09.2008 precum si incetarea de drept a raporturilor de munca dintre parti incepand cu aceeasi data, conditii in care reintegrarea apare obiectiv imposibila, intrucat acesta nu-si mai poate relua activitatea deoarece contractul individual de munca este lovit de nulitate, lipsindu-i una din conditiile speciale la (re)incadrare ca de lucrator comercial, si anume lipsa antecedentelor penale la angajarea  in munca.

Cu titlu de practica, se arata ca intr-o speta legata de incetarea de drept a contractului individual de munca de la data retragerii de catre autoritatile sau organismele competente a avizelor, autorizatiilor ori atestarilor necesare pentru exercitarea profesiei, Curtea de Apel Iasi a retinut cu referire la literatura de specialitate si practica judiciara ca prin acesta s-a statuat ca, fiind vorba de o incetare in virtutea legii, contractul este reziliat in chiar momentul aparitiei cauzei de incetare, fara sa mai fie nevoie de vreo formalitate ori sa intervina un act al angajatorului. Intocmirea unui act constatator al incetarii de drept a contractului legal nestatornicit ar fi inutil si in orice caz, nu ar putea avea ca efect stabilirea unui alt moment subsecvent al incetarii acestui contract.

Avand in vedere ca art. 56 lit. h) art. 279 stabileste cu certitudine data la care inceteaza contractul individual de munca in cazul retragerii avizului de functionare de catre organele competente, s-a retinut ca in mod eronat prima instanta a admis cererile reclamantului de reintegrare pe functia detinuta anterior incetarii contractului de munca si de obligare la plata despagubirilor prevazute de dispozitiile art. 78 alin. 1 art. 279 .

Textul legal a fost criticat ca fiind neconstitutional, cu argumentatia ca salariatul nu are la dispozitie o contestatie impotriva angajatorului in cazul incetarii de drept a contractului individual de munca, o astfel de contestatie fiind inadmisibila prin prisma prevederilor art. 283 alin. (1) lit. a)  art. 279 (in vechea numerotare a articolelor dinainte de republicarea Codului muncii).

In mod judicios, Curtea Constitutionala a respins exceptia de neconstitutionalitate, motivand ca dispozitiile constitutionale referitoare la alegerea libera a profesiei, a meseriei sau a ocupatiei precum si a locului de munca nu pot fi interpretate in sensul ca orice persoana, oricand, poate opta pentru exercitarea unei profesii ori a unei meserii sau pentru alegerea oricarui loc de munca fara a avea pregatirea si calificarea corespunzatoare ori fara a face dovada ca a obtinut avizul, autorizatia sau atestatul, in cazul in care pentru exercitarea unei profesii sau meserii se cere, pe langa absolvirea studiilor ori calificarea necesara si acest lucru.

Obtinerea acestor avize, autorizatii sau atestari este motivata de specificul fiecarei profesii sau meserii care presupune o calificare corespunzatoare, precum si anumite aptitudini pe care cel ce doreste sa exercite acea meserie sau profesie trebuie sa le aiba, tocmai pentru indeplinirea sarcinilor de la locul de munca ales iar retragerea avizului, autorizatiei sau atestatului de catre autoritatea sau organismul competent se face numai in momentul in care nu mai sunt indeplinite conditiile din momentul acordarii acestora.

Persoanele care opteaza pentru exercitarea unor profesii sau meserii si pentru incadrarea in functii pentru care reglementarile legale cer si existenta avizului, autorizatiei ori atestarii din partea unor autoritati de specialitate se afla intr-o situatie diferita fata de celelalte categorii de salariati carora nu li se cer aceste documente in momentul incadrarii in functie, ceea ce justifica, in mod obiectiv si rezonabil, tratamentul juridic diferit. De altfel, in momentul incheierii contractului individual de munca, persoanele ce incheie acest contract sunt constiente de existenta conditiei obligatorii a obtinerii avizului, autorizatiei sau atestatului, in lipsa carora nu pot fi numite in functie, precum si de consecintele retragerii acestor documente, care se materializeaza in incetarea de drept a contractului individual de munca.

In speta, decizia de sanctionare a fost emisa cu respectarea tuturor prevederilor legale, iar faptele imputate salariatului corespund continutului notiunii de abatere grava; starea de fapt a fost detaliata pe larg  in intampinare depusa in fata instantei de fond, in motivarea recursului fiind reluata cu urmatoarele precizari:

Cu privire la fapta de a sustrage un produs din magazin, organele de urmarire penala, in urma administrarii probelor (martori, inscrisuri, inregistrari video), au constatat fara dubiu ca reclamantul a savarsit fapta de furt pe care a incercat sa o ascunda prin utilizarea unei chitante fiscale false si indemnarea unei persoane sa dea declaratii false in favoarea lui. Conform principiului “penalul tine  in loc civilul” instanta trebuie sa aiba in vedere neconditionat constarile organului de urmarire penala, iar  in acest mod va inlatura orice speculatii sustinute de catre martorii audiati, martori care, de altfel, nu au fost de fata la momentul in care a fost gasit obiectul sustras sau care nu aveau niciun fel de atributii pe linia descoperirii eventualelor fraude sau vreo specializare in domeniul securitatii produselor, scopul declaratiei fiind, in opinia recurentei, acela de a sustine un fost coleg  in conditiile  in care martora a avut anterior un proces cu societatea. Solutia de clasare a dosarului trebuie vazuta prin prisma dispozitiilor NCPP (pe care s-a intemeiat solutia). Potrivit dispozitiilor acestuia clasarea este o modalitate de stingere a actiunii penale,  in cazurile prevazute de art. 315 Cpp coroborat cu ar. 16 Cpp. Aceasta institutie este similara neinceperii si scoaterii de sub urmarirea penala care erau reglementate in codul vechi, fara sa pastreze caracteristicile clasarii din legea veche care se dispunea doar atunci cand nu exista invinuit in cauza. Similitudinea este evidentiata si de dispozitiile Legii 255/2013 pentru punerea  in aplicare a NCPP, prin care se mentioneaza ca  in cazul infractiunilor savarsite inainte de  legii noi pentru care sunt aplicabile dispozitiile art. 181 Cod penal vechi procurorul va dispune clasarea, vechiul cod fiind considerat lege mai favorabila, intrucat noua reglementare nu mai contine o astfel de prevedere referitoare la lipsa de pericol social. De altfel si  in cazul de fata clasarea a fost dispusa tot  in temeiul art. 19 din Legea 255/2013, cu raportare la art. 181 Cod penal vechi, ceea ce inseamna ca procurorul a constatat existenta faptei si a vinovatiei, singurul motiv care a impiedicat urmarirea penala fiind cel al pericolului social considerat a fi sub cel al unei infractiuni.

Legat de a doua fapta imputata, anume ca in multiplele e-mail-uri trimise incepand cu data de 10.10.2012 de recurent catre conducerea societatii, acesta a folosit cuvinte si afirmatii jignitoare si de denigrare, a adus acuzatii grave, a facut amenintari si incercari de intimidare la adresa colegilor de serviciu precum si la adresa conducerii magazinului, respectiv a directorului de magazin, de natura sa aduca atingere onoarei si reputatiei acestora, solicitand  sa se constate ca a fost dovedita prin depunerea la dosarul cauzei a email-urilor. .

Chiar si ulterior emiterii deciziei de sanctionare, desi nu mai era salariat al unitatii, recurentul nu s-a putut abtine si a continuat atacurile si amenintarile la adresa directorului de magazin, continuand sa trimita diferite mesaje cu un continut amenintator, jignitor sau denigrator. In acest context se sustine ca, asa cum a aratat martorul C. C. „a considerat ca e-mail-urile primite de pe adresele recurentului provin de la acesta, deoarece de la aceleasi adrese primea diverse solicitari; cum ar fi adeverinte pentru medic sau primarie, etc., precum si o cerere legata de marirea drepturilor salariale” iar pe de alta parte era practic imposibil ca altcineva sa-si insuseasca identitatea recurentului si sa cunoasca atatea amanunte din interiorul companiei, iar continutul acestora conduc catre aceeasi persoana care foloseste acelasi tip de expresii, comite aceleasi greseli de exprimare, aceleasi greseli gramaticale, are mereu un aer vindicativ, scrie cu acelasi tip de caractere, etc.

In plus, chiar recurentul-reclamant a confirmat prin inscrisurile depuse in probatiune in prezenta cauza faptul ca adresele de e-mail ii apartin, iar pe langa mesajele trimise  in atentia conducerii magazinului sau companiei, aceste adrese au fost folosite pentru a intretine corespondenta cu angajatii societatii si, mai mult, tot de pe aceste adrese a transmis sesizari catre diverse autoritati si institutii publice precum si pentru a informa societatea  in legatura cu faptul ca este  in concediu medical.

Pentru edificare, se solicita a se observa adresele de e-mail folosite de acesta la care a primit raspuns de la diferite autoritati ale Statului R. : Politie, P., Avocatul Poporului, Consiliul Concurentei dar si de la organisme profesionale cum ar fi Baroul B. sau Colegiul Consilierilor Juridici B., cunoscut fiind si faptul ca fiecare utilizator detinator al unui cont de e-mail detine si parola de acces la acel cont.

Asadar, in opinia recurentei din cele enuntate mai sus rezulta fara putinta de tagada faptul ca recurentul-reclamant nu a respectat obligatiile impuse de Codul muncii , CCM, ROI si CCMU, si anume obligatia de a respecta disciplina muncii; de a avea o atitudine si comportare corecta in relatiile cu conducerea societatii si cu colegii; de a se abtine de la comiterea de acte care au ca scop tulburarea climatului favorabil de munca; de a se abtine de la orice alte fapte sau actiuni de natura a aduce atingere ordinii interioare si disciplinei.

Se apreciaza ca nu pot fi retinute de instanta apararile recurentului potrivit carora societatea ar fi dorit sa „scape” de el deoarece este un veritabil militant pentru respectarea legii si a demnitatii salariatilor, fiind lider de sindicat in cadrul magazinului, scop in care s-ar fi efectuat „perchezitii ilegale” s-ar fi „violat secretul corespondentei”, etc. intrucat nu au fost probate, legat de care s-a facut vorbire pe larg in concluziile scrise depuse la dosar.

Detailand aceasta sustinere in sensul ca referatul intocmit de Schieb N. ar fi un fals care ar fi fost „comandat de catre domnul director C. A. si executat telefonic de Centrala S. Romania”, recurenta arata ca este contrazisa de declaratiile martorului propus de reclamant, care a precizat ca intr-adevar isi aminteste ca referatul a fost intocmit ulterior insa „presupune” ca din moment ce l-a semnat era corect ca si continut, ulterior la solicitarea instantei, recunoscand ca si continutul referatului corespunde realitatii. Asadar, informatiile continute  in referatul de sesizare al conducerii societatii nu au fost alterate si nici nu au prezentat  in mod deformat realitatea, fiind vorba probabil mai mult de o intocmire responsabila a unui document din care trebuia sa reiasa clar starea de fapt, astfel incat conducerea societatii sa fie corect si complet informata dar totodata si pentru garantarea dreptului la aparare al recurentului-reclamant.

Cu referire la procesul-verbal de cercetare datat 9.01.2013 ca ar fi un inscris fals si ca ar fi fost incheiat de la distanta, in sensul ca d-na T. nu s-ar fi deplasat personal la B., se sustine ca sunt simple supozitii care nu au niciun suport, situatie contrazisa cu documente depuse de  societate la dosar din care rezulta deplasarea acesteia la data de 9.01.2013 la sediul S. C. &CARRY SRL B., asadar apararea privind incheierea acestui procesul-verbal la distanta fiind nefondata.

In concluzie, fata de cele de mai sus, solicita admiterea recursului, casarea  in parte a sentintei civile nr. 1755/16.07.2014, in sensul respingerii in totalitate a contestatiei si mentinerea sanctiunii ca temeinica si legala, cu consecinta incetarii contractului individual de munca de la data de 21 01 2013, in temeiul art. 61 lit. a art. 279 . Se precizeaza ca se impune mentinerea sanctiunii disciplinare intrucat inclusiv organul de cercetare penala a constatat ca intimatul a savarsit cu vinovatie fapta de furt iar cea de-a doua fapta imputata a fost dovedita prin atasarea la dosar a e-mail-urilor transmise de reclamanta; ca fapta de a fura bunuri din magazin este o abatere grava, dat fiind faptul ca in calitate de lucrator comercial avea si atributii pe linia gestionarii marfurilor, si, astfel, desfasurarea in conditii optime a raportului juridic de munca a fost grav afectata; ca atitudinea ulterioara a salariatului, care in loc sa recunoasca savarsirea faptei de furt a folosit cuvinte si afirmatii jignitoare si de denigrare, a adus acuzatii grave, a facut amenintari si incercari de intimidare la adresa colegilor de serviciu precum si la adresa conducerii magazinului, respectiv a directorului de magazin, de natura sa aduca atingere onoarei si reputatiei acestora, a deteriorat grav si iremediabil relatiile de munca, ceea ce a impus aplicarea sanctiunii disciplinare prevazuta de art. 61 lit. a art. 279 .

In subsidiar, in situatia mentinerii dispozitiile privind nulitatea absoluta a deciziei de sanctionare nr. 83/21.01.2013, considerate de recurenta netemeinice si nelegale, solicita mentinerea dispozitiilor privind admitea cererii reconventionale cu consecinta constatarii nulitatii absolute a contractului individual de munca nr. ... din 30.09.2008 si a constatarii incetarii de drept raporturile de munca dintre parti incepand cu data de 21.01.2013.

Totodata, solicita casarea intrutotul a dispozitiei privind reintegrarea contestatorului in postul detinut anterior incepand cu data de 21.01.2013, dispozitii care sunt  in contradictie cu faptul ca prin admiterea cererii reconventionale a fost constatata nulitatea absoluta a contractului individual de munca nr. .../30.09.2008 precum si incetarea de drept a raporturile de munca dintre parti cu aceeasi data,  in aceste conditii reintegrarea intimatului fiind obiectiv imposibila.

Recurentii au depus la dosar intampinari, prin care au solicitat respingerea  recursurilor ca nefondate, conform argumentelor detaliate in cuprinsul acestora.

Curtea, examinand sentinta apelata in raport de actele si lucrarile dosarului, de criticile formulate si de dispozitiile legale incidente in cauza, constata ca recursul reclamantului este fondat iar cel al paratei este nefondat din considerentele ce se vor arata in continuare:

Raportat la probatoriul administrat Curtea constata ca tribunalul  a retinut in mod corect situatia de fapt in cauza.

Astfel, contestatorul G. A. -L. a fost incadrat la societatea intimata, in temeiul contractului individual de munca nr. .../15.09.2008 (astfel cum se adevereste si prin adeverinta nr. 1084/05.12.2012 emisa de intimata), in functia de lucrator comercial.

Prin decizia contestata, nr. 83/21.01.2013, intimata a dispus incetarea disciplinara a contractului individual de munca al contestatorului, intrucat in data de 09.10.2012, ora 18,25, la iesirea prin portile de control ale magazinului S. Ploiesti, dupa terminarea programului de lucru, urmare a declansarii alarmei, a fost gasita asupra contestatorului o caciula Rockport (produs aflat in vanzare la magazinul respectiv), in valoare de 27,28 lei, iar ulterior, la verificarile efectuate pe raion, a fost constatata lipsa acestui produs, desi anterior producerii evenimentului acesta figura pe stocul de raion.

Prin convocarea nr. 939/16.10.2012, intimata a transmis contestatorului prin executor judecatoresc, ca in data de 05.11.2012 ora 12,00 la Biroul Resurse Umane al societatii - magazin Ploiesti - urmeaza a se desfasura cercetarea disciplinara referitor la fapta imputata (respectiv sustragerea articolului mentionat, din unitate).

Intrucat la data respectiva contestatorul avea contractul de munca suspendat din cauze medicale, acesta, conform convocarii nr. 939/16.10.2012, urmeaza ca la data de 05.12.2012, ora 12,00, sa fie prezent in vederea cercetarii disciplinare prealabile pentru o noua convocare; insa, urmare a informarii de catre contestator a faptului ca la acea data se afla in concediu medical, cercetarea disciplinara nu a mai avut loc.

Ulterior, prin instiintarea nr. 6/03.01.2013, unitatea a solicitat contestatorului documentele medicale, insa pana la data de 08.01.2013 acesta nu a prezentat societatii nici un act care sa ateste incapacitatea sa de munca pentru perioada anterioara datei de 12.12.2012.

Ca atare, la data de 08.01.2013, Comisia a constatat ca la data de 05.12.2012 contestatorul, desi nu avea nici un motiv sa nu se prezinte la cercetarea disciplinara, acesta a lipsit, fara un motiv obiectiv, si urmare a faptelor retinute in sarcina sa (insusirea fara drept a unei caciuli la data de 09.10.2012, fara a o achita, formularea prin intermediul postei electronice a unor afirmatii si cuvinte jignitoare, amenintari si incercarea de intimidare la adresa colegilor si a conducerii magazinului), comisia, tinand cont de dispozitiile contractului colectiv de munca pe societate, art. 72 si 78 si de prevederile Regulamentului intern, art. 11, 13 si 28, cat si dispozitiile art. 39 din Codul muncii , a dispus incetarea disciplinara a contractului de munca al contestatorului.

Raportat la decizia de concediere nr. 83/21.01.2013, tribunalul a constatat in mod corect ca, urmare a cererilor si informatiilor adresate de contestator prin posta electronica la data de 01.11.2012 si 05.12.2012, acesta a aratat ca este in concediu medical, mentionand inclusiv  numarul certificatelor de concediu medical, iar la data de 05.12.2012 a precizat ca in perioada 05-08.12.2012 se afla in concediu medical, urmand sa se interneze in spital pe o perioada nedeterminata, urmand ca pana la sfarsitul lunii decembrie sa prezinte si certificatele medicale respective.

Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosarul cauzei, cat si a sustinerilor intimatei, aceasta  fost indusa in eroare privitor la starea de sanatate a contestatorului si de buna credinta a amanat cercetarea disciplinara a contestatorului pana la data la care acesta nu mai este in incapacitate medicala de munca, respectiv pana la data cand inceteaza suspendarea contractului individual de munca, conform dispozitiilor art. 60 din Codul muncii .

Referitor la cererea reconventionala formulata de intimata, prin care s-a solicitat constatarea nulitatii contractului individual de munca nr. .../30.09.2008, in mod corect tribunalul a constatat ca certificatul de cazier judiciar nr. .../05.09.2008 prezentat la angajare a fost falsificat de catre contestator, in sensul ca, desi avea antecedente penale prin fapta comisa, inscrierile au fost sterse din cazierul judiciar astfel cum se atesta prin Ordonanta Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti din 13.09.2013 data in dosarul nr. 8100/P/2013 si confirmata de sentinta penala nr. 581/03.03.2014 a Judecatoriei Ploiesti.

Astfel, prin adresa nr. .../2.07.2013 a Ministerului Administratiei si Internelor a fost comunicat faptul ca reclamantul G. A. -L. a fost condamnat prin sentinta penala nr. 2194/6.11.1992 a Judecatoriei Ploiesti la inchisoare cu executare pentru infractiuni de furt, prev. de art. 208-209 Cod penal si, desi pentru aceste infractiuni a fost implinit termenul  de reabilitare, aceasta situatie nu a fost constatata printr-o hotarare judecatoreasca.

De asemenea, examinand cuprinsul deciziei de desfacere a contractului individual de munca al recurentului-contestator(filele 9-25 vol. 1 dosar fond), Curtea constata ca, in fapt, recurenta-intimata a procedat la efectuarea cercetarii prealabile la data de 09.01.2013, in lipsa convocarii recurentului-contestator, „trecand la verificarea constatarilor si referatelor de sesizare” si analizand probele enumerate in cuprinsul deciziei si a procesului verbal nr. 1/09.01.2013(fila 23 -vol. 1 dosar fond si filele 108-122-vol. 1 dosar fond), decizia nefiind nicidecum emisa in considerarea disp. art. 251(3) din Codul muncii , potrivit carora neprezentarea salariatului la convocarea facuta in conditiile prevazute la alin. (2) fara un motiv obiectiv da dreptul angajatorului sa dispuna sanctionarea, fara efectuarea cercetarii disciplinare prealabile.

Mai mult, desi din cuprinsul instiintarii nr. 1075/03.12.2012(fila 102-vol. 1 dosar fond) reiese ca recurentul contestator a fost convocat pentru data de 05.12.2012 in vederea efectuarii cercetarii prealabile lsa Biroul Resurse Umane al angajatoruluio-magazinul Ploiesti, pe cand procesul verbal nr. 1/09.01.2013(filele 108-122-vol. 1 dosar fond) atesta faptul ca, comisia de cercetare disciplinara s-a intrunit la sediul din B. .

Astfel, in cauza, la data de 09.01.2013 a fost efectuata o cercetare prealabila, fara ca recurentul-contestator sa fie convocat, din cuprinsul deciziei contestate nereiesind faptul ca desfacerea contractului de munca s-a facut fara cercetare prealabila, in conditiile art. 251(3) c. proc. civ. .

Astfel, acesta este motivul pentru care in mod legal prima instanta a retinut ca sunt aplicabile disp. art. 251(1) din Codul muncii , potrivit caruia, sub sanctiunea nulitatii absolute nicio sanctiune disciplinara nu poate fi aplicata fara o cercetare disciplinara prealabila cu convocarea salariatului vizat.

In consecinta, motivul de recurs formulat de recurenta-intimata, in sensul ca in mod gresit prima instanta nu a retinut ca desfacerea disciplinara a contractului individual de munca al recurentului contestator a avut loc fara o cercetare prealabila, potrivit art. 251(3) din Codul muncii , dat fiind ca s-a constatat ca acesta a lipsit in mod neintemeiat la convocarea din data de 05.12.2012 in vederea cercetarii prealabile, este neintemeiat, solutia de cosntatare a nulitatii absolute a deciziei nr. 83/21.01.2013 emisa de recurenta-parata si de reintegrare a recurentului reclamant in postul detinut anterior incepand cu 21.01.2013 fiind temeinica si legala.

Tot cele susmentionate sunt si considerente care justifica retinerea de catre Curte a netemeinciei motivului de recurs al intimatei privind faptul ca prima instanta nu  a facut o cercetare a temeiniciei si gravitatii faptelor pentru care recurentul contestator a fost sanctionat.

Cat priveste motivele de recurs invocate de recurentul contestator, Curtea retine ca acesta a invocat in principal faptul ca prima instanta nu  a fost investita sa se pronunte asupra valabilitatii contractului sau individual de munca, asupra unor aspecte de ordin penal, ca, cercetand cererea reconventionala a intimatei, referitoare la constatarea nulitatii absolute  a contractului individual de munca nr. .../30.09.2008, in mod gresit aceasta a retinut ca ar fi gestionar de fapt, fata de disp. art. 1 din Legea nr. 22/1969, si, prin urmare i-ar fi aplicabile disp. art. 4 din acelasi act normativ, conform caruia lipsa condamnarii penale pentru infractiuni contra patrimoniului ar fi o conditie de valabilitate a contractului individual de munca pentru functia de lucrator comercial, dovada pentru sustinerile sale fiind faptul ca nici din fisa postului, nici din celelalte probe nu reiese c-ar fi efectuat cumulativ operatiuni de primire, pastrare si eliberare de bunuri, nici ca s-ar fi constituit fondul de garantie obligatoriu pentru functia de gestiune.

Totodata, a mai invocat ca admiterea cererii reconventionale s- a facut cu incalcarea disp. art. 283(1) lit. d)(268(1) lit. d) in forma actuala) din Codul muncii , ce statueaza in sensul ca  solicitarea nulitatii absolute a contractului individual de munca se poate face numai pe durata existentei acestuia.

In ceea ce priveste motivul de recurs conform caruia prima instanta nu  a fost investita sa se pronunte asupra valabilitatii contractului individual de munca al contestatorului, nici asupra unor aspecte de ordin penal, Curtea retine ca acestea sunt neintemeiate, dat fiind ca tribunalul a cercetat indeplinirea conditiilor de valabilitate  a contractului individual de munca al recurentului contestator la momentul incheierii sale, in speta asupra existentei condamnarii recurentului reclamant pentru o infractiune privind patrimoniul, ca si cauza ce ar justifica constatarea nulitatii absolute  a acestuia, in raport de continutul cererii reconventionale  a recurentei-intimate. Or, prin cererea reconventionala intimata a investit prima instanta cu cercetarea existentei cauzei de constatare  a nulitatii absolute  a contractului individual de munca al contestatorului fata de aspectele invederate(filele 79-82 vol. 2 dosar fond), analiza ce a implicat efectuarea de catre  prima instanta de referiri la cercetarile efectuate sub aspect penal cu privire la fapta ce s-a pretins ca ar fi comis-o, respectiv falsificarea si folosirea unui cazier judiciar fals la momentul angajarii.

In ceea ce priveste motivului de recurs in sustinerea caruia recurentul contestator a invederat ca prin admiterea cererii reconventionale prima instanta a incalcarea disp. art. 283(1) lit. d)(268(1) lit. d) in forma actuala) din Codul muncii , ce statueaza in sensul ca  solicitarea nulitatii absolute a contractului individual de munca se poate face numai pe durata existentei acestuia, Curtea retine ca acesta este intemeiat.

Astfel, potrivit art. 283(1) lit. d)(268(1) lit. d) in forma actuala) din Codul muncii cererile in vedererea solutionarii unui conflict de munca pot fi formulate “ pe toata durata existentei contractului, in cazul in care se solicita constatarea nulitatii unui contract individual sau colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia”.

Or, in cauza se poate lesne constata ca intimata a  investit prima instanta cu solutionarea cererii de constatare a nulitatii absolute a contractului individual de munca al contestatorului la data de 16.09.2013, adica ulterior deciziei de desfacere a contractului individual de munca din 21.03.2013, fiind cu evidenta incalcata dispozitia legala evocata.

Tot intemeiat urmeaza a fi socotit de catre Curte si motivul de recurs in sustinerea caruia recurentul contestator a invederat ca in mod gresit prima a retinut ca, contractul sau individual de munca ar fi afectat de nulitate absoluta pentru ca la momentul incheierii sale ar fi avut o condamnare pentru o infractiune contra patrimoniului, pe considerentul ca acea conditie prevazuta pentru gestionari de art. 4 din Legea nr. 22/1969 i-ar fi aplicabila, avand calitatea de gestionar de fapt.

Astfel, asa cum am aratat, contestatorul G. A. -L. a fost incadrat la societatea intimata, in temeiul contractului individual de munca nr. .../15.09.2008 (astfel cum se adevereste si prin adeverinta nr. 1084/05.12.2012 emisa de intimata), in functia de lucrator comercial.

Pentru ca recurentul contestator  sa fie gestionar, fie chiar numai gestionar de fapt, in considerarea  art. 1 din Legea nr. 22/1969 ar fi trebuit ca acesta sa aiba ca atributii principale de serviciu, in mod cumulativ, primirea, pastrarea si eliberarea de bunuri aflate in administrarea, folosinta sau detinerea, chiar temporara, a acestuia.

Or, din cuprinsul fisei postului sau(fila 26-vol. 1 dosar fond) reiese cu evidenta faptul ca recurentul contestator nu efectua niciuna dintre cele trei operatiuni aratate, necesar a fi indeplinite in mod cumulativ, atributiile sale fiind acelea de  a asigura prezenta sortimentului de marfa disponibil pe raion, de a  plasa corespunzatoar si la timp marfa pe suprafata de vanzare, de a verifica termenele de valabilitate  ale produselor, de a eticheta si placa corespunzator  produsele pe raft, de a  pregati si participa la inventariere, etc. .

Astfel, fata de exigentele art. 1 din Legea nr. 22/1969 si in raport de atributiile din fisa postului recurentului contestator in mod eronat prima instanta a retinut ca acesta ar fi gestionar de fapt, calitate ce ar fi impus ca si conditie de validitate la incheierea contractului sau individual de munca respectarea exigentelor art. 4 din actul normativ evocat, ce stabileste in mod imperativ ca nu poate fi gestionar persoana care  a fost condamnata pentru o infractiune intentionata contra patrimoniului.

Mai mult, pentru situatia in care recurentul contestator ar fi avut atributii de gestiune, astfel cum pretinde recurenta intimata, conform art. 5  din Legea nr. 22/1969, chiar aceasta ar fi avut obligatia sa ceara organelor de politie competente relatii cu privire la antecedentele penale ale recurentului contestator, aceasta neputand invoca propria culpa pentru constatarea nulitatii absolute a contractului individual de munca al recurentului contestator, conform principiului de drept “nemo auditur propriam turpitudinem allegans”.

Toate argumentele de mai sus, unite cu faptul ca in cauza nu s-a facut dovada ca recurentul contestator  a constituit o garantie in numerar, potrivit disp. art. 10 din Legea nr. 22/1969, atesta justetea concluziei ca acesta nu avea atributii de gestionar, nici macar de gestionar de fapt in sensul Legii nr. 22/1969.

Astfel, in mod nelegal prin sentinta recurata s-a constatat nulitatea absoluta a contractului individual de munca nr. .../30.09.2008, cu consecinta incetarii raporturilor de munca dintre contestator si intimata incepand cu data de 21.03.2013, solutia corecta asupra cererii reconventionale  a intimatei fiind aceea de respingere a acesteia ca neintemeiata.

De asemenea, ca o consecinta a constatarii nulitatii absolute a deciziei de concediere nr. 83/21.01.2013 emisa de intimata, a reintegarrii contestatorului in postul detinut anterior incepand cu data de 21.01.2013, fata de cel de-al treilea capat al contestatiei, se impunea si obligarea intimatei la plata catre contestator a drepturilor salariale indexate si actualizate incepand cu data de 21.01.2013 si pana la data integrarii efective.

Fata de considerentele aratate in precedent Curtea retine ca nu se mai impune cercetarea celorlalte motive de recurs din cererile de recurs ale contestatorului si intimatei, astfel ca, in baza art. 312 rap. la art. 304/1 c. proc. iv., va respinge ca nefondat recursul recurentei intimate  SRL, impotriva sentintei civile nr. 1755 din 16 iulie 2014 pronuntata de Tribunalul Prahova, va admite recursul declarat impotriva aceleiasi sentinte de catre recurentul contestator G. A. -L. -G. si o va modifica in parte, in sensul ca va admite in tot contestatia completata si va dispune si obligarea intimatei la plata catre contestator a drepturilor salariale indexate si actualizate incepand cu data de 21.01.2013 si pana la data integrarii efective; va respinge cererea reconventionala ca neintemeiata si va mentine restul dispozitiilor sentintei.

Va lua act ca recurentul contestator nu solicita cheltuieli de judecata

PENTRU ACESTE MOTIVE

NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul recurentei intimate  SRL, impotriva sentintei civile nr. 1755 din 16 iulie 2014 pronuntata de Tribunalul Prahova in dosarul nr. ...XX, ca nefondat.

Admite recursul recurentului contestator G. A. -L. -G. domiciliat in Ploiesti,, jud. Prahova, impotriva sentintei civile nr. 1755 din 16 iulie 2014 pronuntata de Tribunalul Prahova in dosarul nr. ...XX.

Modifica in parte sentinta in sensul ca admite in tot contestatia completata si dispune si obligarea intimatei la plata catre contestator a drepturilor salariale indexate si actualizate incepand cu data de 21.01.2013 si pana la data integrarii efective.