Cabinet avocat Dreptul muncii

Prin Sentinta civila nr. 4240 din 6 decembrie 2010, a Tribunalului Cluj, au fost respinse ca nefondate exceptiile invocate de paratii Ministerul Justitiei si Curtea de Apel Cluj.

A fost admisa cererea formulata de reclamanta A.A.C. în contradictoriu cu paratii Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justitiei si Ministerul Economiei si Finantelor Bucuresti, astfel cum a fost precizata. Au fost obligati paratii sa calculeze si sa plateasca reclamantei drepturile reprezentand sporul de confidentialitate de 15%, actualizate cu indicele de inflatie, începand cu data de 12.11.2006 si pana la data de 11.11.2009. A fost obligat paratul de rand 1 sa efectueze mentiunile corespunzatoare în carnetul de munca al reclamantei. A fost obligat paratul de rand 3 sa aloce fondurilor necesare platii drepturilor salariale neîncasate.
S-a luat act de renuntarea reclamantei la judecata fata de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Bucuresti. 
S-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Pentru a hotarî astfel, prima instanta a retinut urmatoarele:
In ceea ce priveste exceptia inadmisibilitatii, exceptia prescriptiei extinctive a dreptului material la actiune pentru sporul de confidentialitate aferent perioadei anterioare datei de 19.11.2007 si exceptia lipsei de interes pentru perioada ulterioara datei de 12.11.2009, invocate de paratii Ministerul Justitiei si Curtea de Apel Cluj, care se impune a fi analizate cu prioritate conform art. 137 alin. 1 C.pr.civ., instanta le-a respins pentru urmatoarele considerente:
Prin Deciziile nr. 819, 820 si 821 pronuntate de Curtea Constitutionala la data de 03.07.2008 s-a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ministerul Justitiei în Dosarul nr. 5.496/100/2007 al Curtii de Apel Cluj - Sectia comerciala, de contencios administrativ si fiscal si în Dosarul nr. 7.980/99/2007 al Tribunalului Iasi - Sectia civila si s-a constatat ca prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, în masura în care din acestea se desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
In speta, nu se pune însa problema substituirii unui act normativ cu alte norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci se solicita a se verifica daca nu exista o discriminare de fapt între angajatii din sistemul public, prin acordarea sporului de confidentialitate în favoarea unor categorii, fara a exista criterii de natura sa ofere egalitate de tratament tuturor celor potential îndreptatiti la plata sporului. Or, aceasta posibilitate si, totodata, obligatie de verificare, este instituita în sarcina judecatorilor nationali prin dispozitiile art. 20 alin. 2 din Constitutia Romaniei, care consacra prevalenta reglementarilor internationale mai favorabile în materia drepturilor si libertatilor cetatenilor.
In ceea ce priveste celelalte exceptii, prin precizarea de actiune formulata în cauza reclamanta a aratat ca îsi restrange pretentiile la perioada noiembrie 2006 - noiembrie 2009.
Avand în vedere faptul ca art. 4 alin. 1 din Anexa VI a Legii nr. 330/2009 a recunoscut în mod expres dreptul judecatorilor (inclusiv) de la curtile de apel la acordarea sporului de confidentialitate, tribunalul apreciaza ca în speta este incident cazul de întrerupere a cursului prescriptiei reglementat de art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul nr.167/1958, astfel ca reclamanta beneficiaza de un nou termen de prescriptie pentru recuperarea drepturilor neacordate si care nu erau prescrise la data intrarii în vigoare a legii de 12.11.2009.
Ca urmare a precizarii formulate, în mod evident ramane fara obiect exceptia lipsei de interes a solicitarii de acordare a sporului dupa data mai sus mentionata.
Pentru toate acestea, au fost respinse exceptiile invocate de parati.
Pe fondul cauzei, analizand actele dosarului, instanta a retinut urmatoarele:
Reclamanta A.A.C. face parte din personalul din unitatile de justitie, fiindu-i impusa prin lege o obligatie profesionala imperativa, speciala si specifica, de confidentialitate (art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 si art. 4 alin. 1 din Legea nr.303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic adoptat prin Hotararea C.S.M nr.328/2005, art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/) care se îndeplineste în cadrul executarii raporturilor de munca.
Potrivit prevederilor alin. 1 al art. 3 din O.G. nr. 19/2006 privind cresterile salariale ce se vor acorda personalului militar si functionarilor publici cu statut special din institutiile publice de aparare nationala, ordine publica si siguranta nationala, pentru pastrarea confidentialitatii în legatura cu informatiile clasificate, în functie de certificatul/avizul de securitate detinut, cadrele militare în activitate, militarii angajati pe baza de contract si personalul civil din Ministerul Apararii Nationale beneficiaza de un spor lunar de pana la 15% din solda lunara, respectiv din salariul de baza.
De asemenea, prin art. 15 alin. 1 din O.G. nr. 6/2007 privind unele masuri de reglementare a drepturilor salariale si a altor drepturi ale functionarilor publici pana la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare si alte drepturi ale functionarilor publici, precum si cresterile salariale care se acorda functionarilor publici în anul 2007, se prevede ca sporul de confidentialitate se acorda functionarilor publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de pana la 15% din salariul de baza, precum si functionarilor publici din cadrul Administratiei Prezidentiale, Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrarii Europene, directiilor subordonate ministrului delegat pentru comert din cadrul Ministerului Economiei si Comertului, Consiliului Legislativ. Prin alin.(2) al respectivului act normative se prevede ca categoriile de functionari publici, cuantumurile sporului de confidentialitate si conditiile de acordare se stabilesc, în limitele prevazute de lege, prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevazute în bugetul aprobat.
Apoi, O.G. nr. 9/2001 a reglementat acordarea sporului de confidentialitate de pana la 30% calculat la salariul de baza brut, în favoarea anumitor categorii de personal din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii  (art. 13), iar Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor prevede acordarea sporului pentru personalul numit prin actul administrativ al ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevazute în bugetul aprobat, în cuantum de pana la 15% din salariul de baza.
Sporul mentionat este acordat si personalul contractual din aparatul de lucru al Guvernului si al Ministerului Integrarii Europene, precum si personalul contractual din institutiile si autoritatile publice (art. 13 din O.U.G. nr. 123/2003 si art. 13 din O.G. nr.10/2007).
Pentru perioada solicitata prin cererea de chemare în judecata, sporul de confidentialitate nu era prevazut de actele normative care reglementau salarizarea si alte drepturi ale judecatorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justitiei si respectiv cele ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, precum si din cadrul altor unitati din sistemul justitiei.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea fortei de munca si conditiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii si combaterii discriminarii), directiva care a stat la baza adoptarii Ordonantei Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, în vederea definirii si constatarii discriminarii directe, tratamentul diferentiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situatii doar comparabile, iar nu neaparat în situatii similare.
Or, prin însasi natura sa, activitatea judiciara desfasurata de reclamanta implica administrarea si contactul cu informatii confidentiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constand, de exemplu, în datele cu caracter personal ale justitiabililor si colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 si alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizarile adresate organelor statului (de pilda, cele facute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protectia minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuala etc.
Reclamanta nu îndeplineste o functie de demnitate publica (numita sau aleasa), or, nefiind demnitar public, se afla în aceeasi situatie ca si restul personalului din unitatile bugetare caruia i-a fost recunoscut dreptul la sporul de confidentialitate.
Toate persoanele din cadrul personalului din unitatile bugetare, inclusiv reclamanta, sunt parte a unui raport juridic de munca guvernat de art. 279 , toate presteaza o munca si, ca efect al acestor premise, se supun obligatiei de confidentialitate, indiferent de categoria socio-profesionala (functia detinuta).
Obligatia si prestatia de confidentialitate reprezinta cauza juridica expresa si indiscutabila a obligatiei sinalagmatice si a contraprestatiei unitatii bugetare de plata a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art. 155 din art. 279 ), corelative îndeplinirii prestatiei de confidentialitate de catre reclamanta. Daca nu ar exista o contraprestatie a paratilor de plata a sporului salarial corespunzatoare îndeplinirii obligatiei sinalagmatice de confidentialitate, aceasta din urma obligatie ar fi nula absolut ca fiind lipsita de cauza juridica.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligatia sinalagmatica profesionala (de munca) de confidentialitate în sarcina reclamantei, implicit si de drept a instituit si o obligatie de plata (o contraprestatie salariala), pe cale de analogie a legii (deci obligatia de plata este implicita, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). In caz contrar, ar fi încalcate si principiile constitutionale privind nediscriminarea, dreptul la plata egala pentru munca egala, dreptul la salariu pentru munca prestata (potrivit art.16 alin. 1 si art. 41 alin. 2 din Constitutie, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 si art.154 din Codul muncii).
Principiul egalitatii de tratament în salarizare implica recunoasterea acelorasi obiective si elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situatie comparabila. Deci, toate persoanele care se afla în aceeasi situatie a depunerii unei activitati în munca cu efectul juridic al executarii obligatiei de confidentialitate, trebuie sa li se recunoasca, pentru unul si acelasi element faptic generator de drept salarial, acelasi element salarial: sporul de confidentialitate. Din moment ce reclamanta este într-o situatie identica (nu doar comparabila) cu restul personalului din unitatile bugetare sub aspectul prestarii unei munci în mod continuu sau succesiv, cu efectul identic al executarii în mod egal si nediferentiat al aceleiasi obligatii de confidentialitate la fel ca si restul personalului, rezulta ca reclamanta nu poate fi tratata diferit, în mod discriminatoriu fata de restul personalului, prin refuzul acordarii sporului de confidentialitate.
In acelasi sens s-a pronuntat si Inalta Curte de Casatie si Justitie
în Sectiile Unite prin Decizia nr. 46/2008 data cu ocazia recursului în interesul legii promovat si publicata în Monitorul Oficial, Partea I nr. 495 din 16.07.2009, prin care a retinut ca sporurile la salariul (indemnizatia) de baza “trebuie sa fie acordate tuturor salariatilor indiferent de posturile si functiile pe care le ocupa si de domeniul în care îsi desfasoara activitatea atat timp cat lucreaza efectiv în conditiile prescrise de legea care reglementeaza plata sporurilor respective.
       Acest lucru se refera si la sporul de confidentialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestioneaza secrete de stat si secrete de serviciu, indiferent ca lucreaza în administratia publica, centrala sau locala, în justitie sau în aparatul Parlamentului.
      Acceptand teza propusa de procurorul general prin recursul în interesul legii s-ar ajunge la o situatie discriminatorie în sensul dispozitiilor art. 16 alin. (1) din Constitutie, republicata, ale art. 1-3 din Ordonanta Guvernului nr. 137/2000, republicata, si ale art. 1 din Protocolul 12 aditional la Conventia europeana a drepturilor omului si libertatilor fundamentale, întrucat nu se constata existenta unei justificari legitime, obiective si rezonabile”, concluzionand ca “In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 99 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportat la art. 16 alin. (1) si (2) din Codul deontologic al magistratilor, si ale art. 78 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instantelor judecatoresti si al parchetelor de pe langa acestea, modificata si completata, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, constata ca judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, precum si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidentialitate de 15%, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar”.
Or, dezlegarea data de Inalta Curte acestei probleme de drept este obligatorie pentru instantele judecatoresti, conform art. 329 alin. 3 teza finala din Codul de procedura civila.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a apreciat ca fiind fondata prezenta cerere si, pe cale de consecinta, a obligat paratii de rand 1-3 sa calculeze si sa plateasca reclamantei drepturile reprezentand sporul de confidentialitate de 15% pentru perioada 12.11.2006 - 11.11.2009.
 De asemenea, conform art. 161 alin. 4 raportat la art. 78 alin. 1 din art. 279 , sumele datorate vor fi actualizate în functie de indicele de inflatie pana la data platii efective.
In temeiul art. 3 din Decretul nr. 92/1976, actualizat, parata de rand  1 a fost obligata la efectuarea cuvenitelor mentiuni în carnetul de munca al reclamantei.
Conform art. 6 din H.G. nr. 652/2009, art. 30 raportat la anexa 2 din acelasi act normativ, paratul Ministerul Finantelor Publice a fost obligat la alocarea fondurilor necesare platii drepturilor salariale al reclamantei.
Reclamanta A.A.C. prezenta personal în fata instantei a aratat ca întelege sa renunte la judecata fata de paratul Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.
Tinand cont de atitudinea procesuala a reclamantei, precum si de dispozitiile art.246 din Codul de procedura civila (aplicabile în speta în temeiul art. 291 din art. 279 ), potrivit carora „reclamantul poate sa renunte oricand la judecata, fie verbal în sedinta, fie prin cerere scrisa”, instanta a dat eficienta actului de dispozitie al partii si a luat act de renuntarea la judecata.
In temeiul art. 291 art. 279 raportat la art. 274 alin. 1 din Codul de procedura civila, s-a luat act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.
Impotriva acestei hotarari au declarat recurs paratii Curtea de Apel Cluj, Ministerul Justitiei, Ministerul Finantelor Publice.
Prin recursul declarat de parata Curtea de Apel Cluj s-a solicitat modificarea sentintei în sensul admiterii doar în parte a actiunii reclamantei, respectiv doar în ceea ce priveste plata actualizata a sporului de confidentialitate în cuantum de 15% aferent perioadei 01.10.2007-11.11.2009.
In motivarea recursului parata a aratat ca raportat la data înregistrarii actiunii – 19 noiembrie 2010 – este evident ca prescriptia dreptului la actiune al reclamantei pentru orice sume aferente unor intervale de timp anterioare lunii octombrie 2007 este deja împlinita. Or, instanta a obligat-o la plata catre reclamanta a sporului de confidentialitate de la data de 12.11.2006 si pana la 11.11.2009.
Legea nr. 330/2009, publicata în Monitorul Oficial  nr.762 din 12 noiembrie 2009 prevede un nou sistem de salarizare pentru personalul din sistemul bugetar, inclusiv pentru personalul instantelor judecatoresti, aplicarea ei urmand  a se face din momentul precizat de art.47 si conform prevederilor art. 29-40 din lege precum si a art. 4 alin.1 si 49-52 din Anexa VI la lege.
Faptul ca prin Legea nr. 330/2009 s-a acordat un spor de confidentialitate nu constituie o recunoastere a dreptului la sporul de confidentialitate solicitat de reclamanta si pentru trecut, pentru a avea semnificatia atribuita de instanta de fond.
Dreptul la sporul de confidentialitate a fost recunoscut unui numar de judecatori, anterior Legii nr.330/2009, prin hotarari judecatoresti, însa aceste hotarari au efecte doar pentru partile pe care ele le vizeaza.
Sporul de confidentialitate instituit de Legea nr.330/2009 s-a acordat, conform prevederilor legii, de la data intrarii ei în vigoare, deci pentru viitor, si nu exista în lege prevederile care sa trimita la recunoasterea dreptului si pentru perioada anterioara.
Prin recursul declarat de paratul Ministerul Finantelor Publice Bucuresti, reprezentat prin Directia Generala a Finantelor Publice Cluj a solicitat casarea sentintei atacate, sa se admita exceptia de necompetenta materiala a Tribunalului Cluj în solutionarea cererii si sa se decline competenta la Curtea de Apel Bucuresti, iar pe fond sa se respinga actiunea ca inadmisibila si neîntemeiata.
In dezvoltarea motivelor de recurs paratul arata ca desi actiunea a fost înregistrata în contradictoriu si cu Ministerul Economiei si Finantelor, procedura de citare a fost îndeplinita cu Ministerul Finantelor Publice, iar solutia  a fost data în contradictoriu cu Ministerul Economiei si Finantelor, persoana care în fapt nu exista, existand asadar doar Ministerul Finantelor Publice si care nu are nici o atributie legala de plata a unor drepturi salariale ale persoanelor care au raporturi de serviciu cu alte institutii si autoritati publice.
Avand în vedere dispozitiile art.18 din Legea nr. 330/2009 paratul apreciaza ca actiunea reclamantei nu este de competenta Tribunalului Cluj.
Considera ca promovarea actiunii este inadmisibila avand în vedere ca reclamanta nu a parcurs caile de control prealabile prevazute de Legea nr. 330/2009.
Netemeinicia actiunii o apreciaza prin prisma faptului ca pe de o parte, pentru perioada anterioara datei de 19.11.2007 actiunea este prescrisa, iar pe de alta parte, aceasta exceptie opereaza chiar daca reclamanta a precizat ca întelege sa-si restranga pretentiile la perioada noiembrie 2006-noiembrie 2009.
Prin recursul declarat de paratul Ministerul Justitiei s-a solicitat casarea sentintei atacate, cu constatarea ca actiunea este prescrisa pentru perioada anterioara datei de 19.11.2007, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecata ca nefondata.
In motivare paratul arata ca un prim motiv de recurs incident în cauza este cel prevazut de art. 304 pct. 9 al art. 304 din C.pr.civ., potrivit caruia hotararea este lipsita de temei legal.
Pronuntandu-se asupra cererii cu care a fost investita, instanta a admis cererea cu ignorarea dispozitiilor care reglementeaza institutia prescriptiei extinctive a dreptului la actiune în sens material.
Asadar, solicita instantei de recurs sa observe ca stabilirea obligatiei de plata în sarcina paratilor pentru o perioada în care pretentiile corespunzatoare nu mai pot fi valorificate cu succes, întrucat s-a depasit termenul de prescriptie de 3 ani stabilit prin Decretul nr. 167/1958, precum si de art. 283 din art. 279 , raportat la momentul introducerii cererii de chemare în judecata este total gresita.
Instanta a retinut în mod gresit ca prin adoptarea Legii nr. 330/2009, care a reglementat acordarea sporului de confidentialitate, a operat o întrerupere a cursului prescriptiei. Este absurd a se considera ca prin reglementarea unui spor printr-un act normativ opereaza o întrerupere a cursului prescriptiei prin recunoasterea dreptului de catre debitor. Mergand pe acest rationament ajunge la concluzia ca acordarea oricarui spor da dreptul beneficiarilor sa introduca o cerere de chemare în judecata prin care sa solicite acest spor pe o perioada de trei ani anterior adoptarii legii. Este evident ca nu acesta este sensul dispozitiilor legale referitoare la întreruperea cursului prescriptiei extinctive.
Recurentul solicita sa se observe ca desi instanta de fond a retinut starea de discriminare în care s-ar afla reclamantii, totusi nu a tinut cont de deciziile Curtii Constitutionale.
Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ministerul Justitiei si constata ca prevederile art.1, art.2 alin.3 si art.27 alin.1  din OUG nr.137/2000 privind  prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, în masura în care din acestea s-ar desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii”.
De asemenea, învedereaza faptul ca prin Deciziile 1325/4 decembrie Curtea Constitutionala a statuat ca „…OUG nr.137/2000 privind  prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, în masura în care din acestea s-ar desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative”.
Desi instanta de fond a retinut ca reclamanta-intimata nu a solicitat instituirea unor norme juridice nou, solicita instantei sa observe ca prin acordarea unor drepturi salariale neprevazute de legislatia în vigoare tocmai acest lucru se realizeaza, si anume crearea unor norme pe cale judiciara.
Paratul arata ca în cauza nu se poate pune problema existentei unei discriminari a intimatilor în raport cu alte categorii profesionale si ca, anterior  intrarii în  vigoare a legii salarizarii unitare, nu exista nici un act normativ în vigoare care sa prevada ori sa garanteze dreptul la sporul de confidentialitate pentru personalul din sistemul justitiei, începand cu 12 noiembrie 2009, asa cum  a  aratat, a intrat în vigoare legea salarizarii unitare care reglementeaza acordarea sporului de confidentialitate, stabilind modul de calcul al acestuia.
Mentioneaza ca,  confidentialitatea apare ca o atributie de serviciu normala, compensarea salariului nefiind o conditie de validitate a acestei obligatii. Ea presupune îndatorirea partilor de a nu transmite date sau informatii de care au luat cunostinta în timpul derularii raporturilor de munca. In nici un caz sistemul de salarizare nu este conceput dupa „principiul” potrivit caruia fiecarei obligatii a salariatului derivata din raportul specific de munca îi  corespunde un drept.
Un alt motiv de recurs incident în cauza este cel prevazut de art.304 pct.4 din C.pr.civ., conform caruia se poate cere casarea unei hotarari în situatia în care instanta a depasit atributiile puterii judecatoresti.
Fata de obiectul actiunii, instanta de fond ar fi trebuit sa constate ca,  asemenea altor categorii profesionale, intimata-reclamanta este salariata în temeiul unei legi speciale, care stabileste în mod exhaustiv drepturile salariale si alte drepturi de care aceasta beneficiaza, neputand acorda alte drepturi decat daca cele prevazute expres în favoarea acesteia, astfel cum nici alte categorii profesionale nu pot beneficia de drepturile prevazute de legea speciala pentru salarizarea magistratilor.
Prin urmare instituirea acestor drepturi în beneficiul  unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat si neprevederea, ori prevederea în alt cuantum, în beneficiul altei categorii profesionale reprezinta o problema de legiferare, este vorba despre optiunea legiuitorului, întrucat numai el are dreptul sa reglementeze criteriile de determinare a cuantumului indemnizatiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum si a sporurilor sau adaosurile la indemnizatiile si salariile de baza si drept urmare doar legiuitorul este cel care poate aprecia si stabili daca si ce cresteri se acorda anumitor categorii de salariati.
Or, în cazul de fata obligarea Ministerului Justitiei si a celorlalti parati la plata unor sume reprezentand un spor de confidentialitate de 15% constituie o adaugare la textul de lege, o încalcare a atributiilor conferite puterii judecatoresti.
Mentioneaza ca pronuntarea unei hotarari prin care sa se acorde drepturi salariale peste cele prevazute expres de lege a fost considerata de Curtea Constitutionala ca depasire a puterii judecatoresti.
Examinand hotararea atacata prin prisma motivelor invocate si a dispozitiilor legale incidente, Curtea retine ca recursurile sunt fondate în parte, avand în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Ministerul Finantelor Publice, prin recursul declarat, a invocat neîndeplinirea procedurii de citare în fata primei instante, precum si exceptiile necompetentei teritoriale a instantei si a inadmisibilitatii în raport de procedura de contestare reglementata prin dispozitiile art. 18 din Legea nr. 330/2009.
In ceea ce priveste primul aspect, Curtea constata ca procedura de citare a paratului recurent în fata instantei de fond s-a realizat cu respectarea prevederilor art. 87 C.pr.civ., faptul ca recurentul parat a fost chemat initial în judecata si citat în cauza ca Ministerul Economiei si Finantelor s-a datorat schimbarii denumirii si reorganizarii acestei institutii în timp.
Exceptia necompetentei primei instante si a inadmisibilitatii nu pot fi primite, în cauza nefiind incidente prevederile Legii nr. 330/2009 în conditiile în care actiunea dedusa judecatii nu se întemeiaza pe acest act normativ. De altfel reclamanta si-a precizat actiunea în sensul ca solicita acordarea sporului de 15%, calculat pana la data de 11.11.2009, data intrarii în vigoare, în ceea ce priveste personalul din justitie, a Legii nr. 330/2009. 
Pe fondul cauzei cu referire la criticile formulate de recurentul Ministerul Justitiei, vizand lipsa de temei a actiunii reclamantilor, se constata ca acestea sunt nefondate, avand în vedere dispozitiile Deciziei nr. 46 din 15 decembrie 2008 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie asupra recursului în interesul legii - obligatorie conform art. 329 C.proc.civ, prin care s-a stabilit ca, judecatorii, procurorii, magistratii asistenti si personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidentialitate de 15%, calculat la indemnizatia bruta lunara, respectiv salariul de baza brut lunar. 
Nu se poate retine ca prima instanta ar fi încalcat atributiile conferite puterii judecatoresti, anume, ca ar fi adaugat la lege prin obligarea la plata sporului de 15% în favoarea reclamantului.
Sentinta pronuntata are baza legala si este expresia activitatii instantei de aplicare a legii, anume, a dispozitiilor enuntate în cuprinsul ei.
S-a mai invocat prin motivele de recurs Decizia nr. 821/2008, prin care Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Ministerul Justitiei si a constatat ca prevederile art.1, art. 2 alin. 3 si art. 27 alin.1 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, sunt neconstitutionale, în masura în care din acestea s-ar desprinde întelesul ca instantele judecatoresti au competenta sa anuleze ori sa refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerand ca sunt discriminatorii, si sa le înlocuiasca cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, solutia pronuntata nu ar fi putut fi decat de respingere a actiunii.
Trebuie subliniat faptul hotararea atacata nu se bazeaza pe prevederile OG nr. 137/2000, astfel ca raman fara suport criticile aduse sub acest aspect.
Este adevarat ca, prin Decizia nr. 838/27 mai 2009 Curtea Constitutionala a constatat existenta unui conflict de natura constitutionala între autoritatea judecatoreasca pe de o parte si Parlamentul Romaniei si Guvernul Romaniei, pe de alta parte.
Numai ca, însasi Curtea Constitutionala în decizia de mai sus a retinut faptul ca, decizia pe care o pronunta în solutionarea conflictului juridic de natura constitutionala nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie în exercitarea atributiilor consacrate de art. 329 C.pr.civ.
Prin aceste considerente, s-a dat valoare principiului separatiei puterilor în stat, recunoscand lipsa de efect a hotararii pronuntate de Curtea constitutionala asupra hotararii pronuntate de o instanta de judecata, aceasta institutie neavand competenta de a cenzura legalitatea unei hotarari judecatoresti.
Recursurile paratilor se gasesc a fi fondate sub aspectul incidentei motivului de recurs prevazut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., în ceea ce priveste calculul termenului de prescriptie.
Astfel potrivit dispozitiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescriptie este de 3 ani astfel ca, raportat la data introducerii actiunii în fata primei instante 19.11.2010, drepturile reprezentand sporul de confidentialitate se cuvin a fi acordate reclamantei începand cu data de 19.11.2007.
Contrar sustinerilor primei instante, acordarea sporului de confidentialitate prin dispozitiile art. 4 alin.1 din Anexa VI a Legii nr. 330/2009, nu poate avea semnificatia întreruperii termenului de prescriptie în sensul prevederilor art. 16 alin. 1 lit. a din Decretul 167/1958, neavand semnificatia unei recunoasteri a dreptului pretins, dimpotriva, abia de la data intrarii în vigoare a acestui act normativ sporul de confidentialitate fiind legiferat pentru categoria profesionala din care face parte reclamanta, acordarea lui pe perioada anterioara datei de 11.11.2009 avand la baza o alta cauza.
Asa fiind, avand în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozitiilor art. 312 alin. 1 si 3 C.pr.civ., Curtea va admite în parte recursurile declarate de parati, cu consecinta modificarii în parte a sentintei atacate în sensul respingerii cererii reclamantei de plata a drepturilor reprezentand sporul de confidentialitate de 15% pentru perioada anterioara datei de 19.11.2007, ca fiind prescrisa.   
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale sentintei atacate.
Cheltuieli de judecata nu au fost solicitate.