Prin sentinta civila nr. 4550/28.04.2016 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, în dosarul nr. x, s-a respins cererea de chemare în judecata formulata de reclamanta M_ A_ C_, în contradictoriu cu intimatul I__ de S_ pentru C_ în T__ R_, ca neîntemeiata. Reclamanta este angajatul institutiei pârâte în temeiul contractului individual de munca înregistrat 404/03.12.2012, încheiat pe perioada nedeterminata, detinând la data emiterii deciziei contestate functia de Director în cadrul I.S.C.T.R., conform contractului individual de munca, salariul fiind negociat la suma de 9905 lei. Tribunalul a retinut ca potrivit sustinerilor partilor si actelor dosarului rezulta ca drepturile salariale au fost negociate în limitele salariale din grila de salarizare a Inspectoratului de S_ pentru C_ Transportului R_ aprobate prin Hotarârea Consiliului de Conducere al ISCTR cu nr. 2/15.12.2011, în conformitate cu prevederile OG nr. 26/2011 privind înfiintarea Inspectoratului de S_ pentru C_ în T__ R_, ale H.G. nr. 1088/2011 privind organizarea si functionarea Inspectoratului de S_ pentru C_ în T__ R_, a Ordinului Ministrului Transporturilor nr. 892/04.11.2011, precum si a Mandatelor membrilor Consiliului de Conducere al ISCTR, aceasta fiind modificata în baza Notei de fundamentare nr. 27/02.02.2012 prin Hotarârea Consiliului de Conducere al ISCTR cu nr. 1/31.10.2012. În perioada 09.03.xx15 auditorii publici externi din cadrul Curtii de Conturi a României - Departamentul III au efectuat „Auditul financiar asupra contului de executie bugetara pe anul 2014” la I__ de S_ pentru C_ in T__ R_, pentru perioada 2013 -2014. În urma acestei misiuni de audit a fost Încheiat Procesul verbal de constatare întocmit cu ocazia Auditului financiar de execu?ie încheiat de I__ de S_ pentru C_ in T__ R_ la 31.12.2014 si Raportul de Audit Financiar asupra contului de execu?ie a bugetului din venituri proprii încheiat pentru anul 2014 de ISCTR înregistrat sub nr. xxx din data de 15.04.2015. Prin aceasta Încheiere, Curtea de Conturi a României a mentinut punctul de vedere exprimat de Departamentul III, si anume ca stabilirea salariilor de baza ale personalului I.S.C.T.R. s-a facut cu nerespectarea gradelor si nivelului coeficientilor de ierarhizare prevazute de Anexa nr. VIII si cu încalcarea prevederilor art. 1 alin. 2 si art. 37 din Legea 284/2010. În acest context, având în vedere faptul ca potrivit pct. 210 din HG nr. 155/2014, „Executarea masurilor devine obligatorie de la data comunicarii încheierii formulate de comisia de solutionare a contestatiilor, prin care se respinse integral sau partial contestatia, si totodata prin „data comunicarii încheierii” se întelege data confirmarii de primire a acesteia, mentionata pe documentul de transmitere a încheierii”, institutia pârâta a pus în executare Decizia nr. III/34/12.05.2015. În acest sens, pârâta a notificat salariatii prin adresa nr. xxx/30.06.2015 ca, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. 5 din Legea nr. 53/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, începând cu 01.07.2015 urmeaza sa se emita decizii individuale prin care se va modifica unul dintre elementele prevazute la alin. 3 al art. 17, respectiv cel reglementat la lit. k) salariul de baza. La data de 30.06.2015 a fost adoptata Hotarârea Consiliului de Conducere al ISCTR cu nr. 7/30.06.2015, în temeiul prevederilor art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 26/2011, art. 18 si art. 20 alin. 2 si alin. 4 din Regulamentul de Organizare si functionare al Inspectoratului de S_ pentru C_ Transportului R_ – Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1088/02.11.2011, prin care se ia act de grila de salarizare a ISCTR întocmita ca urmare a Deciziei Curtii de Conturi nr. III/34/12.05.2015 si s-a dispus conducerii executive respectarea termenului de punere în executare a acesteia. Fata de aceasta situatie, la data de 01.07.2015, angajatorul a emis Decizia nr. 478/ 01.07.2015, a Inspectorului de S_ sef, prin care a decis ca începând cu data de 01.07.2015 d-nei M_ A_ C_, având functia de Director în cadrul Directiei Strategie, Management si Resurse Umane, i se modifica salariul de baza brut la 5.142 lei, cls. 88, gradul II, celelalte drepturi salariale ramânând neschimbate. Contestatoarea a formulat contestatie în instanta împotriva Deciziei nr. 478 din data de 1 iulie 2015 emisa de I__ de S_ pentru C_ în T__ R_ - I.S.C.T.R., aratând ca aceasta a fost emisa cu nerespectarea dispozitiilor art. 41 alin. 1 din art. 279 ; a solicitat anularea Raspunsului emis de I.S.C.T.R. înregistrat sub nr. xxx din 3 august 2015 prin care a fost respinsa contestatia formulata împotriva Deciziei nr. 478 din 1 iulie 2015; a solicitat sa se dispuna repunerea partilor în situatia anterioara si sa fie obligat pârâtul la plata unei despagubiri, reprezentând diferenta dintre salariul efectiv încasat de reclamanta si drepturile salariale, indexate, majorate si reactualizate, care i s-ar fi cuvenit reclamantei, diferenta calculata de la momentul modificarii nelegale a contractului individual de munca al reclamantei si pâna la data constatarii nulitatii absolute a Deciziei nr. 478 din data de 1 iulie 2015 emise de I.S.C.T.R., cu luarea în considerare a dispozitiilor art. 253 din art. 279 ; cu cheltuieli de judecata. Contestatia formulata de reclamanta si pe cale de consecinta si capetele de cerere accesorii vizând restabilirea situatiei anterioare si plata unor diferente salariale si a cheltuielilor de judecata au fost apreciate ca fiind neîntemeiate si respinse ca atare, având în vedere urmatoarele: Prin art. 3 din OG nr. 26/2011 se arata ca: I.S.C.T.R. este finantat din venituri proprii, care se constituie astfel: (…). Astfel, la data de 01.01.2011 a intrat în vigoare Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice: Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar platit din bugetul general consolidat al statului. Tribunalul a mai retinut si ca, pentru aplicarea prevederilor art. 37 din Legea nr. 284/2010, legea a prevazut în mod expres Clasele de salarizare si coeficientii de ierarhizare pe baza carora se stabilesc salariile de baza pentru personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii în anexa nr. VIII, „Reglementari Specifice personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si cele aflate în coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului”. La aceeasi data a intrat în vigoare Legea nr. 285/2010 din 28.12.2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, care cuprinde urmatoarele prevederi relevante: Totodata, în ceea ce priveste anul 2012, în materia salarizarii personalului din sectorul bugetar este aplicabila Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare în domeniul bugetar, care, la art. unic, pct. 2 II, prevede: „Art. II. P_ anul 2012 se aproba instituirea unor masuri financiare în domeniul bugetar, dupa cum urmeaza: (2) În anul 2012 nu se aplica valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificarile ulterioare. În ceea ce priveste anul 2013, în materia salarizarii personalului din sectorul bugetar este aplicabila Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845/13.12.2012), care face însa trimitere expresa la actul normativ citat la pct. VI: „Art. 2. Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 19/2012, aprobata cu modificari prin Legea nr. 182/2012, si ale art. 1 alin. (4) si (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) si (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) si art. 13 ale art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare în domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare în domeniul bugetar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011, se aplica în mod corespunzator si în anul 2013”. Conform art. 1 alin. 2 din OUG nr. 103/2013, în anul 2014, cuantumul sporurilor, indemnizatiilor, compensatiilor si al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunara bruta/salariul lunar brut, indemnizatia bruta de încadrare se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda personalului platit din fonduri publice pentru luna decembrie 2013, în masura în care personalul îsi desfasoara activitatea în aceleasi conditii. În acest context fiind în prezenta unei institutii finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificarile ulterioare. Aceasta întrucât, asa cum mentionau expres prevederile legale mai sus mentionate, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin. 1 sunt si ramân în mod exclusiv cele prevazute în lege, iar potrivit art. 37 alin. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, prin contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natura care excedeaza prevederilor prezentei legi. În acest context, fata de concluziile Curtii de Conturi si prevederile legale aplicabile, a fost adoptata Hotarârea Consiliului de Conducere al ISCTR cu nr. 7/30.06.2015, în temeiul prevederilor art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 26/2011, art. 18 si art. 20 alin. 2 si alin. 4 din Regulamentul de Organizare si functionare a Inspectoratului de S_ pentru C_ Transportului R_ – Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1088/02.11.2011, prin care se ia act de grila de salarizare a ISCTR întocmita ca urmare a Deciziei Curtii de Conturi nr. III/34/12.05.2015 si s-a dispus conducerii executive respectarea termenului de punere în executare a acesteia. În cauza, începând cu data de 01.07.2015, reclamantei i s-au aplicat prevederile din Legea-cadru nr. 284/2010, mai sus enuntate si actele normative aplicabile personalului care intra în domeniul de aplicare si reglementare a acestei legi prin legile anuale privind salarizarea, acte normative în vigoare la acea data si care reglementau în domeniu iar nu prevederile grilelor de salarizare aprobate la nivel de angajator, care faceau abstrac?ie de caracterul prestabilit prin lege al sistemul de salarizare al personalului din institutia pârâta. Din aceasta perspectiva, încadrarea efectuata de intimata în aplicarea acestor prevederi legale este conforma cu reglementarea legala, reclamanta nemaiputând beneficia de drepturile salariale negociate individual, o astfel de modalitate de stabilire nefiind permisa de lege în cazul sau. Cu privire la pretinsa modificare unilaterala a contractului individual de munca al contestatoarei dispusa de angajator cu nerespectarea prevederilor legale, s-au retinut urmatoarele: În conformitate cu prevederile art. 162 alin. 3 din Legea nr. 53/2003 - art. 279 : Sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organiza?iilor sindicale reprezentative. Prin urmare, atâta vreme cât drepturile salariale ale personalului bugetar sunt prestabilite prin lege, angajatorul este evident obligat sa procedeze la încadrarea personalului pe functiile corespunzatoare prevazute în legislatia de salarizare aplicabila personalului din institutiile publice finantate integral din venituri proprii, conform reglementarilor specifice personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si cele aflate în coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului, prevazute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, prin emiterea de acte de încadrare, aceste dispozitii, (decizii, ordine, acte interne. etc.) de încadrare/reîncadrare, fiind însa acte unilaterale ale angajatorului de aplicare a legii, respectiv de stabilirea a salariului de baza pentru personalul contractual, Legea nr. 284/2010 fiind în vigoare în privinta acestei categorii de personal chiar anterior înfiintarii institutiei pârâte, începând cu data de 01.01.2010. Evident ca salariatii reîncadrati au dreptul sa conteste încadrarea facuta de angajator, însa, actul de încadrare/reîncadrare ramâne un act unilateral, fata de sistemul de salarizare, actele bilaterale dintre parti neputând privi, negocia sau stabili drepturi prestabilite. În acest caz, este evident ca însasi stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, încadrarea si reîncadrarea acesteia pe functia corespunzatoare prevazuta în legislatia de salarizare aplicabila, în conformitate cu prevederile legale mai sus mentionate trebuiau efectuate de angajator prin acte administrative de aplicare a legii, acte unilaterale de încadrarea si de stabilire a drepturilor salariale, neputând face obiectul negocierii individuale prin clauze contractuale, astfel încât, cum nici stabilirea si nici modificarea drepturilor salariale ale salariatei contestatoare nu puteau face obiectul negocierii prin clauze ale contractului individual de munca, angajatorul fiind obligat sa stabileasca încadrarea salariatilor si drepturile salariale prin acte unilaterale supuse contestarii în conditiile legii, rezulta ca emiterea decizie de stabilire a drepturilor salariale ale contestatoarei începând cu data de 01.07.2015, în functie de prevederile din Legea-cadru nr. 284/2010, se încadreaza în situatia în care o astfel de stabilire/modificare rezulta expres din prevederile legale, fiind nu numai permisa dar si impusa de lege. Împrejurarea ca angajatorul a emis o astfel de Decizie în anul 2015 iar nu în anul 2012, anul angajarii reclamantei, sau, dupa caz, ori de câte ori intervin împrejurari care impun modificarea încadrarii sau a salarizarii (promovarea, trecerea într-o alta transa de vechime în munca, modificarea felului muncii, etc.) nu face ca angajatorul sa fie decazut din dreptul de a emite un act de încadrare si de stabilire a drepturilor salariale prevazut de lege, pentru simplul considerent ca a omis sa o faca începând cu anul 2012 si ca în acest caz, acesta nu ar mai putea aplica direct prevederea legala întrucât ar fi tinut de o negociere salariala sau de atacarea în Justitie a clauzelor salariale afectate de nulitate, aceasta cu atât mai mult cu cât un asemenea demers ar fi si inutil, o eventuala nulitate a clauzei contractuale de stabilire a drepturilor salariale prin negociere neputând fi pronuntata retroactiv ci doar pentru viitor, potrivit prevederilor art. 57 alin. 2 art. 279 , iar pe de alta parte, independent de constatarile Curtii de Conturi a României si de existenta Deciziei nr. III/34/12.05.2015, angajatorul era obligat la emiterea unor acte unilaterale de încadrare si stabilire a salarizarii personalului propriu conform reglementarilor specifice personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si cele aflate în coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului, prevazute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010. Împrejurarea ca prin emiterea Deciziei nr. 478/01.07.2015 s-ar fi intervenit asupra salarizarii în plata stabilita în baza grilelor de salarizare aprobate la nivel de angajator si prin negociere individuala, nu poate atrage nulitatea actului emis de angajator, întrucât acesta reprezinta un act la care angajatorul era obligat potrivit legii chiar de la angajarea reclamantei, iar „modificarea” salarizarii salariatei contestatoare a rezultat din aplicarea legii, aceasta stabilind atât obligativitatea încadrarii personalului corespunzator studiilor si vechimii în specialitate, pe functiile corespunzatoare prevazute în legislatia de salarizare aplicabila personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, potrivit legii, astfel încât, nu numai ca nu mai era necesara încheierea unui act aditional la contractul individual de munca, acesta fiind modificat în virtutea unui act prevazut de lege privind stabilirea unilaterala a salariului de catre angajator, emis în aplicarea legii. Apararea contestatoarei pleaca de la o premisa gresita si anume aceea ca angajatorul poate decide daca dispune încadrarea personalului si stabilirea unilaterala a drepturilor salariale si poate decide mentinerea contractului individual de munca al salariatilor proprii în privinta drepturilor salariale negociate. O astfel de interpretare nu a putut fi retinuta de instanta câta vreme stabilirea clauzei salariale din contractul individual de munca nu este lasata de legiuitor la vointa partilor ci este reglementata tocmai în vederea ocrotirii unor interese generale, ale societatii sau ale anumitor categorii de persoane, iar angajatorul, prin emiterea deciziei într-un asemenea caz nu modifica din initiativa sa contractul individual de munca al salariatului ci doar asigura aplicarea modificarilor contractului de munca al salariatului astfel cum acestea au fost impuse de legiuitor, angajatorul neputând decide continuarea contractului de munca în forma initiala cu ignorarea cadrului legal, indiferent daca emite cu întârziere actul încadrarii. Asa cum s-a subliniat, angajatorul nu are libertatea de a aprecia asupra necesitatii si oportunitatii mentinerii drepturilor salariale negociate individual cu persoana salariata care se gaseste în ipoteza de a se încadra în categoria de personal din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, si continuarea platii drepturilor salariale negociate individual întrucât nu poate adopta o alta conduita decât cea prevazuta de lege, modificarea contractului individual de munca sub aspectul stabilirii salarizarii potrivit reglementarilor specifice, prevazute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit legii, nefiind o optiune a angajatorului ci, în contextual legislative analizat, o obligatie legala. Prin urmare, în conditiile în care încadrarea si stabilirea drepturilor salariale ale acestei categorii de personal este atât o prerogativa cât si o obligatie a angajatorului, împrejurarea ca acesta a procedat la emiterea unor acte de încadrare si stabilire a salarizarii si cu consecinta încetarii aplicarii prevederilor contractuale, întrucât contravin normelor juridice ce reglementeaza activitatea intimatei si salarizarea personalului acesteia, inclusiv a reclamantei, sustinerile acesteia privind pretinse încalcari ale Codului muncii cu referire la o modificarea unilaterala a contractului de munca fara sa-i fi fost respectat dreptul la informare prevazut la art. 17 alin. 1 art. 279 sau la încalcarea prevederilor art. 41-48 art. 279 ce sin strict de institutia modificarii contractului individual de munca ce reprezinta cadrul general, aplicabil în situatia contractelor de munca negociate individual inclusiv sub aspectul cuantumului drepturilor salariale, sunt lipsite de temei legal, pentru simplul motiv ca nici stabilirea si nici modificarea elementului „salariul” al contractului individual de munca nu sunt lasate de legiuitor la latitudinea partilor în privinta personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale. Totodata, sub aspectul previzibilitatii modificarilor contractuale lipsa „informarii” în aceste conditii nu conduce eo ipso la încalcare a obligatiei de informare, întrucât, prin asigurarea publicarii actelor normative de salarizare în Monitorul oficial, salariatii institutiei înfiintate au avut posibilitatea cunoasterii sistemului de salarizare si a normelor de drept aplicabile, mai sus expuse. Cu privire la pretinsa încalcare a principiului de baza prevazut la art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, de nediminuare a drepturilor salariale, în conformitatea cu care - Salarizarea personalului bugetar în 2015 si alte masuri în domeniul cheltuielilor publice: ”în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza/indemnizatiilor de încadrare de care beneficiaza personalul platit din fonduri publice se mentine la acelasi nivel cu cel ce se acorda pentru luna decembrie 2014 în masura în care personalul îsi desfasoara activitatea în aceleasi conditii si nu se aplica valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare”, Tribunalul a retinut ca aceste prevederi sunt aplicabile personalului din autoritatile si institutiile publice salarizat în regim bugetar si care îsi va mentine salariul avut în luna decembrie 2014, salariu stabilit în conformitate cu Legea cadru nr. 284/2010 iar nu salariul negociat în lipsa aplicarii acestui act normativ, niciun text de lege negarantând mentinerea drepturilor salariale la nivelul negociat prin contractele individual de munca înafara cadrului legal. Nici sustinerea reclamantei în sensul ca la nivelul anului 2015 nu se aplica valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 nu a putut fi retinuta de instanta, câta vreme, asa cum s-a aratat, pentru aceasta categorie de personal exista instituita o norma derogatorie expresa, care se aplica cel mai târziu începând cu data de 01.01.2012, instituita prin Legea nr. 283/2011, art. unic, pct. 2 II. Nici sustinerea reclamantei în sensul ca stabilirea sistemului de salarizare s-ar fi realizat cu încalcarea normelor de competenta nu este pertinenta în cauza, art. 6 alin. 1 si alin. 4 din Legea cadru nr. 284/2010, invocat de reclamanta – în conformitate cu care: „gestiunea sistemului de salarizare a personalului din institutiile si autoritatile publice se asigura de fiecare ordonator principal de credite” si, respectiv, „Ordonatorii principali de credite au obligatia sa stabileasca salariile de baza, soldele functiilor de baza/salariile functiilor de baza, indemnizatiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani si în natura stabilite potrivit legii, sa asigure promovarea personalului în functii, grade si trepte profesionale si avansarea în gradatii, în conditiile legii, astfel încât sa se încadreze în sumele aprobate cu aceasta destinatie în bugetul propriu” – nu se interpreteaza în sensul propus de reclamanta, ca sistemul de salarizare ar trebui stabilit de catre ordonatorul principal de credite (Ministerul Transporturilor), iar nu de catre ISCTR, fiind încalcate astfel normele de competenta, ci prevederea se interpreteaza în sensul instituirii unor obligatii în sarcina ordonatorilor principali de credite ca la stabilirea salariilor de baza (sau la aprobarea sau gestionarea/finantarea acestora) sa se încadreze în sumele aprobate cu aceasta destinatie în bugetul propriu. Fata de cele mai sus retinute, Tribunalul a constatat legalitatea actelor contestate si pe cale de consecinta a respins contestatia formulata împotriva Deciziei nr. 478/1 iulie 2015 emise de I.S.C.T.R., si cererea privind anularea Raspunsului emis de I__ Teritorial de S_ pentru controlul în T__ R_ - I.S.C.T.R. înregistrat sub nr. xxx/3 august 2015 prin care a fost respinsa contestatia formulata împotriva Deciziei nr. 478 din 1 iulie 2015, ca neîntemeiate. Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta M_ A_ C_, în termen legal, în temeiul dispozitiilor art. 466 Cod procedura civila coroborate cu cele ale art. 214 din Legea nr. 62/2011, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotarârii apelate si, pe cale de consecinta admiterea cererii de chemare în judecata astfel cum a fost formulata si modificata, sub toate capetele de cerere, respectiv: constatarea nulitatii absolute a Deciziei nr. 478 din data de 1 iulie 2015, aceasta fiind emisa de I.S.C.T.R. cu nerespectarea dispozitiilor art. 41 alin. 1 din art. 279 ; anularea Raspunsului emis de I.S.C.T.R. înregistrat sub nr. xxx din 3 august 2015 prin care a fost respinsa contestatia formulata împotriva Deciziei nr. 478 din 1 iulie 2015; repunerea partilor în situatia anterioara si obligarea pârâtului la plata unei despagubiri, reprezentând diferenta dintre salariul efectiv încasat de reclamant si drepturile salariale, indexate, majorate si reactualizate, care i s-ar fi cuvenit reclamantului, diferenta calculata de la momentul modificarii nelegale a contractului individual de munca si pâna la data constatarii nulitatii absolute a Deciziei nr. 478/1 iulie 2015, cu luarea în considerare a dispozitiilor art. 253 art. 279 ; cu cheltuieli de judecata. Apreciaza apelanta-reclamanta ca motivele invocate de instanta de judecata sunt neîntemeiate, pentru urmatoarele: 1. Nu a fost constatata nulitatea absoluta a clauzei din contractul individual de munca al apelantei-reclamate referitoare la salariu 2. Interpretarea eronata a dispozitiilor legilor privind salarizarea personalului platit din fondurile publice Pe de alta parte, situatia de exceptie prevazuta de aceste acte normative (respectiv prevederea conform careia, pentru personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si din cele aflate în coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului, ale caror contracte colective de munca îsi înceteaza valabilitatea în anul 2011-2015, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010) nu este aplicabila în cazul intimatului-pârât având în vedere faptul ca aceasta exceptie se aplica doar în cazul în care în anul de referinta înceta contractul colectiv de munca. Or, la nivelul intimatului-pârât nu a existat încheiat contract colectiv de munca. În acest sens s-a pronuntat si Înalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care prin Decizia nr. 2 din 15 februarie 2016 a statuat ca: \"În interpretarea dispozitiilor art. 2 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea, reducerilor salariate, aprobata prin Legea nr. 182/2012, cu modificarile ulterioare, salariile personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si a celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si din cele aflate în coordonarea prim-ministrului si cele aflate sub controlul Parlamentului, se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile ulterioare, de la data expirarii perioadei de valabilitate prevazuta în contractul colectiv de munca aflat în derulare la momentul intrarii în vigoare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor masuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobata prin Legea nr. 182/2012, cu modificarile ulterioare\". Prin urmare, pe de o parte, anexele I-VIII la Legea cadru nr. 284/2010 nu au fost aplicabile în perioada 2010 - 2015 si, pe de alta parte, situatia de exceptie referitoare la aplicabilitatea anexei VIII nu este incidenta în cazul pârâtului, având în vedere ca aplicabilitatea acesteia este conditionata de încetarea unui contract colectiv de munca, pârâtul nefiind în aceasta situatie (neexistând încheiat contract colectiv de munca în perioada de referinta). În ceea ce priveste incidenta în cauza dedusa judecatii a dispozitiilor art. 162 alin. 3 din art. 279 , învedereaza apelantul urmatoarele: Sustine apelanta ca argumentul instantei de fond, întemeiat pe acest din urma text legal, în sensul ca, în cazul reclamantei, care face parte din categoria personalului din institutii publice pentru care sistemul de salarizare este reglementat prin lege, nu era necesar acordul de vointa pentru încadrarea sa în normele legale privind salarizarea, acord cerut de dispozitiile legale mentionate anterior, în cazul modificarii salariului, nu este întemeiat, întrucât art. 162 alin. 2 si 3 din art. 279 prevad numai modalitatea exceptionala în care se stabilesc salariile personalului din autoritatile si institutiile publice, negocierea purtându-se numai în limitele legii de salarizare, textul vizând numai conditia ce trebuie îndeplinita cu ocazia încheierii conventiei partilor asupra cuantumului salariului, în timp ce modificarea, anularea contractului individual de munca, respectiv a unei clauze a acestuia, sunt institutii diferite, reglementate separat, prin reguli specifice. Astfel, regimul diferit de stabilire a salariilor acestei categorii de personal nu presupune exceptarea de la celelalte norme legale privind încheierea, modificarea, respectiv anularea contractelor individuale de munca, a unor clauze ale acestora, în lipsa unor dispozitii legale exprese în acest sens. Actul intimatului-pârât nu a fost emis în executarea unor prevederi legale intervenite ulterior semnarii contractului individual de munca, act normativ care sa prevada modificarea regimului juridic al unitatii, modificarea statutului personalului sau modificari de încadrare salariala, situatie în care angajatorul avea abilitarea legala de a emite acte în vederea punerii în aplicare a noilor dispozitii normative, inclusiv de a modifica salariile angajatilor, cu posibilitatea acestora de a le contesta în conditiile prevazute de actele normative, ci actul a fost emis în temeiul dispozitiilor Legii nr. 284/2010 care era în vigoare la data încheierii contractului individual de munca, însa care nu ar fi fost pusa în aplicare. În alta ordine de idei, în cauza dedusa judecatii nu sunt incidente nici dispozitiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, având în vedere faptul ca respectivul text legal are în vedere strict problematica negocierii colective a drepturilor salariale din sectorul bugetar. În ipoteza în care s-ar retine ca drepturile salariale ale apelantei-reclamante au fost stabilite cu nerespectarea dispozitiilor legale relative la salarizarea personalului bugetar, se pune problema neconcordantei clauzei salariale din contractul individual de munca cu dispozitiile legale ce erau în vigoare la data încheierii contractului individual de munca si devin incidente dispozitiile art. 57 din art. 279 , care reglementeaza nulitatea contractului individual de munca, ce intervine în cazul nerespectarii oricareia dintre conditiile legale necesare pentru încheierea sa valabila (alin. 1), precum si nulitatea unei clauze din contractul individual de munca, pe motiv ca stabileste drepturi sau obligatii pentru salariati, care contravin unor norme legale imperative (alin. 4). Or, în cauza dedusa judecatii, intimatul-pârât nu a procedat la constatarea nulitatii absolute a clauzei privind salariul si la înlocuirea clauzei nule cu dispozitia legala, ci a înteles sa modifice în mod unilateral contractul individual de munca prin emiterea unei decizii prin care a dispus micsorarea salariului. În consecinta, apreciaza apelanta ca decizia contestata este lovita de nulitate, în conditiile în care: aceasta a avut ca efect modificarea unilaterala a contractului individual de munca, fara a exista un acord al salariatului; actul reducerii salariului nu a intervenit ca urmare a punerii în aplicare a unei modificari legislative ulterioare acordului de vointa al partilor contractului individual de munca, mai precis pentru a înlatura o cauza de nulitate a clauzei. La dosarul de apel s-a depus si raspunsul la întâmpinare formulat de apelanta reclamanta. Nu au fost administrate probe noi în apel. Examinând motivele de apel formulate fata de hotarârea apelata, cercetând pricina în limitele prevazute de art. 477 si urmatoarele Cod procedura civila, se retin urmatoarele: Curtea constata ca intimatul pârât I.S.C.T.R. se supune regimului de salarizare reglementat de Legea cadru nr. 284/2010, desi este o institutie finantata din venituri proprii, conform OG nr. 26/2011, având în vedere dispozitiile art. 2 alin. 1 lit. c) din legea cadru, precum si pe cele ale art. 5 alin. 2 din OG nr. 26/2011 privind înfiintarea Inspectoratului de S_ pentru C_ în T__ R_. Întrucât intimatul pârât este institutie publica finantata integral din venituri proprii cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, conform art. 1 din OG nr. 26/2011, îi sunt aplicabile dispozitiile anexei nr. VIII din Legea cadru nr. 284/2010 intitulata „Reglementari specifice personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si cele aflate în coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului”. Aceasta anexa are incidenta generala pentru toate autoritatile si institutiile publice care îndeplinesc conditiile mentionate. Sunt neîntemeiate sustinerile apelantei reclamante M_ A_ C_ în sensul ca aceste reglementari ar fi fost incidente numai în situatia în care în anul de referinta înceta contractul colectiv de munca, aceasta interpretare nefiind sustinuta nici de Decizia nr. 2/ 15.02.2016 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care se refera la situatia particulara în care ar fi existat un contract colectiv de munca în derulare la momentul intrarii în vigoare a OG nr. 19/2012. În consecinta, valoarea de referinta ce trebuia utilizata în calculul drepturilor salariale cuvenite apelantei trebuia sa fie cea de 600 de lei prevazuta atât de Legea cadru nr. 284/2010 cât si de legile anuale de salarizare adoptate în conformitate cu principiul aplicarii etapizate a legii mentionate, iar nu de 700 lei retinuta de intimatul angajator, conform constatarilor din decizia nr. nr. III/34/12.05.2015 a Curtii de Conturi. Or, asa cum s-a mentionat anterior, institutia intimata a fost înfiintata abia în anul 2011, iar personalul a fost încadrat în acelasi an, astfel încât nu se putea vorbi de reîncadrare în raport de salariul aferent lunii decembrie 2010, dar, totodata, nici de încadrare potrivit unor functii similare din aceeasi institutie pentru ca astfel de functii, în mod obiectiv, nu existau în cadrul angajatorului la acel moment. Prin urmare, nu se justifica utilizarea unor coeficienti de ierarhizare la valori apropiate de cel maxim prevazut de lege, dupa cum a retinut si Curtea de Conturi, iar dispozitiile art. 28 din Legea nr. 284/2010 nu pot fi invocate pentru asimilarea realizata de conducerea intimatului pârât deoarece nu era vorba de functii specifice neprevazute de legea cadru, si oricum trebuia sa existe avizele autoritatilor indicate în norma mentionata. fata de cele de mai sus, conform unei reguli generale de interpretare logica a normei legale, aceasta trebuie interpretata în sensul în care sa produca efecte, ceea ce în speta presupune respectarea anexei VIII din Legea cadru nr. 284/2010, pentru ca este evident ca nu poate exista un alt regim de salarizare în afara celui reglementat de Legea nr. 284/2010 si pus în practica de legile anuale adoptate. Curtea retine ca posibilitatea modificarii unilaterale, fara acordul salariatului, a contractului individual de munca trebuie recunoscuta ca fiind conforma spiritului dispozitiilor art. 17 alin. 5 din art. 279 , care nu impune consimtamântul salariatului atunci când modificarea provine din lege, inclusiv în ipotezele în care prin actul modificator se urmareste a se reintra în legalitate, ratiunea fiind aceeasi, si anume existenta unei norme de la care partile nu pot deroga. Acesta a fost si scopul actului contestat în prezenta cauza. De vreme ce consimtamântul apelantului salariat nu era necesar pentru stabilirea salariului în limitele legii, în mod simetric la emiterea deciziei prin care se restabileste legalitatea nu este necesar acordul sau, sustinerile apelantului privind lipsa temeiului legal al masurii dispuse de angajator fiind nefondate. Mai mult, din întreaga reglementare a salarizarii unitare a personalului platit din fonduri publice prin Legea nr. 284/2010 si legile anuale de salarizare ulterioare emise în scopul aplicarii etapizate a legii cadru amintite, inclusiv din OUG nr. 83/2014 în vigoare la data când decizia contestata a fost emisa, rezulta ca atributul stabilirii salariilor apartine ordonatorului de credite, iar salariatul are posibilitatea contestarii actului emis în acest sens, ceea ce sustine concluzia ca decizia contestata în cauza a fost emisa conform dispozitiilor legale si intentiei legiuitorului. Prin aceleasi argumente, nu era necesara nici constatarea nulitatii clauzei din contractul individual de munca, conform art. 57 din art. 279 . ÎN NUMELE LEGII DECIDE: Definitiva. Pronuntata în sedinta publica, azi, 18.01.2017.
Pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti
Ulterior comunicarii Raportului de Audit Financiar nr. xxx/15.04.2015, ISCTR a formulat obiectiuni, în urma carora Curtea de Conturi a emis Decizia nr. III/34/12.05.2015, decizie împotriva careia institutia pârâta a formulat contestatie în temeiul art. 204 si urmatoarele din H.G. nr. 155/2014, fiind solutionata prin emiterea Încheierii nr. III/43 din 23.06.2015.
Împotriva acestei Decizii a formulat contestatie reclamanta, înregistrata la angajator sub nr. xxx/10.07.2015, la care s-a emis raspunsul administrativ cu nr. xxx/03.08.2015, prin care i se aduce la cunostinta respingerea contestatiei fata de caracterul obligatoriu al Deciziei nr. III/34/ 12.05.2015 a Curtii de Conturi a României.
Angajatorul pârât I.S.C.T.R. a fost înfiintat prin Ordonanta nr. 26/2011 privind înfiintarea Inspectoratului de S_ pentru C_ în T__ R_ în vigoare de la 05 septembrie 2011 si a început sa-si desfasoare activitatea începând cu 04.12.2011.
Potrivit prevederilor art. 1. - (1) Se înfiinteaza I__ de S_ pentru C_ în T__ R_, denumit în continuare I.S.C.T.R., institutie publica cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii.
Totodata, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. 2 din OG nr. 26/2011: Personalul I.S.C.T.R. este angajat cu contract individual de munca pe durata nedeterminata, iar salarizarea acestuia se face potrivit reglementarilor legale în vigoare.
Tribunalul a mai retinut ca la data înfiintarii Inspectoratului de S_ pentru C_ în T__ R_, la 05.09.2011, era în vigoare Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice.
(2) Începând cu data intrarii în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin. (1) sunt si ramân în mod exclusiv cele prevazute în prezenta lege.
Art. 2. - (1) dispozitiile prezentei legi se aplica:
a) personalului din autoritati si institutii publice, respectiv Parlamentul, administratia Prezidentiala, autoritatea judecatoreasca, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale, autoritati ale administratiei publice locale, alte autoritati publice, autoritati administrative autonome, cât si institutiile din subordinea acestora, finantate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
b) personalului din autoritati si institutii publice finantate din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale;
c) personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii;
d) persoanelor care sunt conducatori ai unor institutii publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de munca.
Art. 7 alin. (2) din Legea nr. 284/2010 stipuleaza faptul ca, în anul 2011, valoarea salariului de baza utilizata la reîncadrarea pe functii a personalului platit din fonduri publice se stabileste prin legea privind salarizarea în anul 2011. Aceasta este Legea nr. 285/2010, care, la art. 1 alin. (1) reglementeaza baza de calcul a salariilor pe anul 2011 ca fiind salariul de baza din luna octombrie 2010, caruia i se aplica o majorare de 15%.
Art. 11. - (1) Clasele de salarizare si coeficientii de ierarhizare pe baza carora se stabilesc salariile de baza, soldele/salariile de functie si indemnizatiile lunare de încadrare, sporurile si alte drepturi specifice fiecarui domeniu de activitate corespunzator celor 7 familii ocupationale de functii bugetare, precum si pentru personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii sunt prevazuti în anexele nr. I-VIII.
Art. 26. - (1) Încadrarea si promovarea personalului platit din fonduri publice pe functii, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotarâri ale Guvernului sau act administrativ al ordonatorului principal de credite.
Art. 30. - (1) solutionarea contestatiilor în legatura cu stabilirea salariilor de baza individuale, a sporurilor, a premiilor si a altor drepturi care se acorda potrivit prevederilor prezentei legi este de competenta ordonatorilor de credite.
(2) contestatia poate fi depusa în termen de 15 zile lucratoare de la data luarii la cunostinta a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor solutiona contestatiile în termen de 10 zile lucratoare.
(4) Împotriva masurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemul?umita se poate adresa instantei de contencios administrativ sau, dupa caz, instantei judecatoresti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicarii solutionarii contestatiei în scris.
Art. 37. - (1) Prin contractele colective de munca sau acordurile colective de munca si contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natura care excedeaza prevederilor prezentei legi.
(2) Salarizarea personalului autoritatilor si institutiilor publice care si-au schimbat regimul de finantare, în conformitate cu dispozitiile Legii nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice, rationalizarea cheltuielilor publice, sustinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar International, cu modificarile si completarile ulterioare, din institutii finantate integral din venituri proprii în institutii finantate integral sau partial de la bugetul de stat se realizeaza potrivit prevederilor contractelor colective de munca legal încheiate, pâna la împlinirea termenului pentru care au fost încheiate, în limita cheltuielilor de personal aprobate.
(3) Dupa expirarea perioadei de valabilitate a contractelor colective de munca legal încheiate, salarizarea personalului prevazut la alin. (2) se realizeaza în functie de modul de organizare si finantare al autoritatilor si institutiilor publice vizate, potrivit prevederilor prezentei legi.
Art. 7. - (1) solutionarea contestatiilor în legatura cu stabilirea salariilor de baza, indemnizatiilor lunare de încadrare si a soldelor functiilor de baza/salariilor functiilor de baza care se acorda potrivit prevederilor prezentei legi este de competenta ordonatorilor de credite.
(2) contestatia poate fi depusa în termen de 5 zile de la data luarii la cunostinta a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.
(3) Ordonatorii de credite vor solutiona contestatiile în termen de 10 zile.
(4) Împotriva masurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemultumita se poate adresa instantei de contencios administrativ sau, dupa caz, instantei judecatoresti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicarii solutionarii contestatiei.
Art. 4. - (1) Valoarea de referinta se mentine si în anul 2012 la 600 lei.
(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (2), pentru personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si din cele aflate în coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului, ale caror contracte colective de munca îsi înceteaza valabilitatea în anul 2012, salariile se stabilesc potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificarile ulterioare, fara a depasi nivelul din luna decembrie 2011.
Cum la momentul înfiintarii ISCTR salarizarea personalului din institutiile publice finantate integral din venituri proprii era reglementata prin Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificarile ulterioare, fiind singurul act normativ ce se putea aplica cu privire la încadrarea si salarizarea personalului pârâtului, în lipsa unor legi speciale de salarizare aplicabile acestuia, aspect care rezulta indubitabil din domeniul de aplicare al Legii nr. 284/2010, stabilit în art. 2 al acesteia în conformitatea cu care: „(1) dispozitiile prezentei legi se aplica: b) personalului din autoritati si institutii publice finantate din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, institutia pârâta urma sa procedeze la încadrarea/reîncadrarea personalului corespunzator studiilor si vechimii în specialitate, pe functiile corespunzatoare prevazute în legislatia de salarizare aplicabila personalului din institutiile publice finantate integral din venituri proprii, urmând ca stabilirea salariilor sa se faca potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010”.
În aplicarea acestor prevederi legale pârâtul, în cadrul caruia nu exista un contract colectiv de munca aplicabil si pendinte, urma sa procedeze la încadrarea personalului corespunzator studiilor si vechimii în specialitate, cu stabilirea salariilor potrivit reglementarilor legale în privinta personalului din sectorul bugetar, referitoare la emiterea unor acte unilaterale de încadrare si de stabilire a salarizarii, salarizarea urmând a se face potrivit anexei nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, iar nu prin negocierea individuala a cuantumului salariului, între limitele stabilite de angajator prin grilele de salarizare (grila de salarizare a Inspectoratului de S_ pentru C_ Transportului R_ aprobate prin Hotarârea Consiliului de Conducere al ISCTR cu nr. 2/ 15.12.2011, modificata în baza Notei de fundamentare nr. 27/02.02.2012 prin Hotarârea Consiliului de Conducere al ISCTR cu nr. 1/31.10.2012).
Totodata, aceeasi limitare în privinta negocierii drepturilor salariale a categoriei de personal din care face parte reclamanta este prevazuta si de cadrul general în materie, care prevede prestabilirea prin lege a salariilor acestei categorii de personal, respectiv, prevederile art. 162 alin. 3 din art. 279 , în conformitate cu care: Sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.
fata de aceasta situatie, la data de 01.07.2015, angajatorul a emis Decizia nr. 478/ 01.07.2015 prin care a decis ca începând cu data de 01.07.2015 salariatei reclamante, având functia de Director în cadrul Directiei Strategie, Management si Resurse Umane, i se modifica salariul de baza brut la 5142 lei, cls. 88, gradul II, celelalte drepturi salariale ramânând neschimbate.
În acest context, Tribunalul a constatat ca prevederile legale consfintesc principiul prestabilirii drepturilor salariale ale personalului din autoritatile si institutiile publice prin lege, ceea ce presupune ca salarizarea personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, ca nu pot fi negociate clauze contractuale referitoare la drepturile a caror acordare si al caror cuantum sunt stabilite prin dispozitii legale.
Totodata, asa cum a aratat, legea care stabileste salarizarea personalului din cadrul institutiei pârâte este Legea-cadru nr. 284/2010, iar potrivit prevederilor acesteia, drepturile salariale ale personalului prevazut la alin. 1 sunt si ramân în mod exclusiv cele prevazute în lege, iar potrivit art. 37 alin. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010, prin contractele individuale de munca nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi în bani sau în natura care excedeaza prevederilor prezentei legi.
Or, dupa cum s-a mentionat, în conditiile în care salarizarea personalul propriu se face conform reglementarilor specifice personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor si celorlalte organe de specialitate ale administratiei publice centrale si locale, precum si cele aflate în coordonarea primului-ministru si cele aflate sub controlul Parlamentului, prevazute în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 284/2010, în cauza sunt aplicabile prevederile art. 17 alin. 4 teza II art. 279 , în conformitate cu care sunt exceptate de la încheierea unui act aditional la contractul individual de munca situatiile în care modificarea vizata este prevazuta în mod expres de lege.
De altfel, prin emiterea acestei decizii nu s-a intervenit asupra efectelor deja produse ale clauzelor contractului individual de munca, fiind respectate prevederile art. 57 alin. 2 si alin. 5 art. 279 .
De altfel, obligatia de informare a salariatului nici nu poate fi considerata încalcata atâta vreme cât modificarea rezulta din aplicarea legii, iar legea era în vigoare si era publicata la data operarii modificarii, atât obligativitatea modificarii cât si elementele contractuale supuse modificarii erau cunoscute de salariati.
Pe de alta parte, pârâtul a notificat salariatii prin adresa cu nr. xxx/30.06.2015 ca, în conformitate eu prevederile art. 17 alin. 5 din Legea nr. 53/2003 cu modificarile si completarile ulterioare, începând cu data de 01.07.2015 urmeaza sa se emita decizii individuale prin care se va modifica unul dintre elementele prevazute la alin. 3 al art. 17, respectiv cel reglementat la lit. k) salariul de baza.
Tribunalul nu a putut primi sustinerea reclamantei în sensul ca modificarea s-ar fi impus prin încheierea unui act aditional la contractul individual de munca sub aspectul diminuarii salariului în baza art. 17 si art. 41 art. 279 , întrucât, în cazul dat, drepturile salariale nu pot fi modificate sau stabilite prin negociere individuala, sistem de salarizare exclus în cazul salariatilor bugetari, prevederile legale consfintind principiul prestabilirii drepturilor salariale ale personalului din autoritatile si institutiile publice prin lege iar nu principiul negocierii.
Nici invocarea aspectului ca „Legea cadru nr. 284/2010 nu poate genera o reducere a drepturilor salariale, ci cel mult o stagnare a acestora”, nu a putut fi primita în cauza, fata de împrejurarea ca la momentul intrarii în vigoare a acestei legi, la 01.01.2011, nu se pune problema reducerii sau stagnarii drepturilor salariale ale personalului din cadrul pârâtului, acesta neaflându-se cu o salarizare în plata la data aplicarii legii, care sa fie „afectata de aplicarea acesteia”.
În ceea ce priveste capatul de cerere prin care se solicita sa se dispuna repunerea partilor în situatia anterioara si sa fie obligat pârâtul la plata unei despagubiri, reprezentând diferenta dintre salariul efectiv încasat de reclamanta si drepturile salariale, indexate, majorate si reactualizate, care i s-ar fi cuvenit reclamantei, diferenta calculata de la momentul modificarii nelegale a contractului individual de munca al reclamantei si pâna la data constatarii nulitatii absolute a Deciziei nr. 478 din data de 1 iulie 2015, acesta fiind accesoriu celui principal referitor la anularea deciziei de sanctionare, instanta l-a respins ca atare în virtutea principiului „accesorium sequitur principale”.
Înalta Curte de Casatie si Justitie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în sedinta din 13 iunie 2016 (Decizia nr. 17/2016) urmatoarele: în interpretarea prevederilor art. I, art. 21 si art. 26 lit. h) raportat la prevederile art. 64 din Legea nr. 94/1992, a prevederilor art. 132, art. 138 alin. (5) art. 142, art. 148, art. 151 si art. 152 din Legea nr. 62/2011 si a prevederilor art. 229 alin. (4), art. 254 si art.268 alin. (f) lit d) din Codul muncii , republicat, o decizie a Curtii de Conturi, emisa în exercitarea atributiilor sale de control, prin care s-a stabilit ca anumite drepturi prevazute în contractul colectiv de munca încheiat fa nivelul unei institutii publice finantate integral din venituri proprii au fost acordate nelegal raportat la prevederile legale privind salarizarea în institutiile publice nu lipseste de efecte clauzele contractului colectiv de munca prin care acele drepturi au fost stabilite, a caror nulitate nu a fost constatata de catre instantele judecatoresti. în conditiile legii. În interpretarea prevederilor art. 138 alin. (3)-(5) si art. 142 alin. (2) din Legea nr. 62/2011, nulitatea unei clauze a contractului colectiv de munca negociate cu nerespectarea art. 138 alin. (1)~(3) din Legea nr. 62/2011 poate fi ceruta de catre partile interesate, fie pe cale de actiune, fie pe cale de exceptie, respectiv poate fi invocata de catre instanta, din oficiu, pe durata existentei contractului colectiv de munca”.
Aceasta concluzie este aplicabila, mutatis mutandis, si în cazul dedus judecatii, în sensul ca, si daca prin Decizia nr. III/34 din 12 mai 2015 emisa de Curtea de Conturi a României a fost constatat faptul ca stabilirea salariilor de baza ale personalului I.S.C.T.R. s-a facut cu nerespectarea gradelor si a nivelului coeficientilor de ierarhizare prevazute de Anexa nr. VIII si cu încalcarea prevederilor art. 1 alin. (2) si art. 37 din Legea nr. 284/2010, acest aspect nu lipseste de efecte clauza din contractul individual de munca al apelantei-reclamante referitoare la salarizare.
Mai mult decât atât, nulitatea clauzei referitoare la salariu din contractul individual de munca nu a fost constatata în conditiile legii si, drept urmare, îsi produce efectele.
Intimatul-pârât I__ de S_ pentru C_ în T__ R_ a fost înfiintat în anul 2011, conform O.G. nr. 26/2011. La acel moment, în materie de salarizare erau în vigoare Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, precum si Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului platit din fonduri publice.
Conform dispozitiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, în anul 2011 nu s-a aplicat valoarea de referinta si coeficientii de ierarhizare corespunzatori claselor de salarizare prevazuti în anexele la Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, denumita în continuare lege-cadru.
Aceeasi prevedere a fost preluata în toate legile ulterioare privind salarizarea personalului platit din fondurile publice, respectiv: Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare în domeniul bugetar - art. 4 alin. 2; O.U.G. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare - art. 4; O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice în anul 2014, precum si alte masuri în domeniul cheltuielilor publice - art. 3; O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice în anul 2015, precum si alte masuri în domeniul cheltuielilor publice - art. 1 alin. 1.
asadar, în conditiile în care la nivelul pârâtului I.S.C.T.R. nu a existat încheiat contract colectiv de munca, nu sunt aplicabile dispozitiile legale de exceptie prevazute de actele normative enuntate anterior.
3. Interpretarea eronata a dispozitiilor art. 162 din art. 279 si ale art. 138 alin. 3 din Legea nr. 62/2011
instanta de fond a constatat faptul ca emiterea deciziei contestate a fost facuta în conformitate cu dispozitiile art. 162 alin. 3 din art. 279 , potrivit carora sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.
Totodata, instanta a retinut faptul ca în cauza dedusa judecatii ar fi incidente dispozitiile art. 138 alin. 3 din Legea nr. 62/2011, conform carora drepturile salariale din sectorul bugetar se stabilesc în limite precise, care nu pot constitui obiect al negocierilor si nu pot fi modificate prin contracte colective de munca.
Art. 159 alin. 1 din art. 279 defineste salariul ca reprezentând contraprestatia muncii depusa de salariat în baza unui contract individual de munca, iar potrivit art. 162 alin. 1 si 2 din art. 279 , salariul individual se stabileste prin negocieri individuale între angajator si salariat, nivelurile salariale minime negociindu-se prin contractele colective de munca aplicabile. A_. 3 al aceluiasi text legal mai prevede ca sistemul de salarizare a personalului din autoritatile si institutiile publice finantate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si bugetele fondurilor speciale se stabileste prin lege, cu consultarea organizatiilor sindicale reprezentative.
Or, problematica supusa analizei instantei de judecata nu a vizat faptul ca prin negocieri colective ar fi fost stabilite drepturi salariale în neconcordanta cu dispozitiile legale în materia salarizarii, ci faptul ca un element al contractului individual de munca (salariul) a fost modificat în mod unilateral de catre angajator.
4. incidenta în cauza dedusa judecatii a dispozitiilor art. 57 din art. 279
Cum clauza referitoare la salariul de 9.905 lei a fost inclusa în contractul individual de munca încheiat între parti, iar salariul constituie un element important, de care depinde exprimarea acordului de vointa cu prilejul încheierii conventiei, chiar daca în cazul personalului încadrat în institutii si autoritati publice negocierea, în ceea ce priveste cuantumul, este limitata prin lege, în situatia în care valoarea salariului încalca actul normativ aceasta situatie nu poate fi înlaturata prin modificarea unilaterala provenita de la angajator, caci dispozitiile art. 41 din art. 279 interzic acest lucru, ci prin constatarea nulitatii clauzei salariale, care potrivit art. 57 alin. 6 si 7 din art. 279 nu poate interveni decât în urma existentei unui acord al partilor contractului în acest sens, sau în lipsa întelegerii partilor, ca urmare a constatarii de catre instanta de judecata.
Prin întâmpinarea formulata în apel, intimatul pârât I__ de S_ pentru C_ în T__ R_ - I.S.C.T.R. solicita respingerea apelului si mentinerea sentintei atacate ca fiind temeinica si legala, pentru motivele dezvoltate.
În concluzie, salarizarea la nivelul institutiei intimate trebuia realizata conform anexei nr. VIII din Legea cadru nr. 284/2010, neexistând o alta varianta legala de salarizare, institutia fiind înfiintata în anul 2011.
Cât priveste coeficientii de salarizare, deoarece stabilirea salariului nu se poate face în lipsa acestora, potrivit algoritmului prevazut de art. 10 alin. 1 din Legea cadru nr. 284/2010, având în vedere ca intimatul pârât a fost înfiintat în anul 2011, nu exista o alta posibilitate de calculare a drepturilor salariale ale apelantului reclamant decât prin aplicarea grilei din anexa VIII din lege, în cazul acestuia neputând fi aplicate dispozitiile art. 1, art. 2, art. 4 alin. 3 din Legea nr. 285/2010 deoarece au în vedere reîncadrarea personalului raportat la decembrie 2010 si încadrarea personalului nou angajat, care se raporteaza la functiile similare din institutia/autoritatea publica în care acesta este încadrat.
Atât timp cât drepturile salariale ale apelantei nu puteau fi altele decât cele prevazute de legea mentionata, ele facând parte din contractul individual de munca, independent de vointa salariatului ori a angajatorului, apelanta reclamanta nu poate invoca nici dispozitiile art. 57 alin. 4 din art. 279 care vizeaza în mod evident situatia în care au fost stabilite drepturi pentru salariat sub minimul prevazut de lege ori de contractul colectiv de munca sau obligatii peste maximul prevazut de acestea. Or, nu acesta a fost cazul apelantei; desi salariul a cunoscut o diminuare, aceasta a fost generata de punerea în acord cu dispozitiile de ordine publica ale Legii nr. 284/2010.
Prin aceste considerente, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedura civila Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
Respinge apelul formulat de apelanta M_ A_ C_, CNP xx, cu domiciliul în Bucuresti, sector 4 si domiciliul procesual ales la S.C.A. V__ si Asociatii, în Bucuresti, _. 3A, sector 1, împotriva sentintei civile nr. 4550/28.04.2016 pronuntate de Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a Conflicte de munca si asigurari sociale, în dosarul nr. x, în contradictoriu cu intimatul I__ de S_ pentru C_ în T__ R_ - I.S.C.T.R., C__ xxxx, cont bancar RO74TREZ70120F355000xX deschis la Trezoreria Statului Sector 1, cu sediul în Bucuresti, _. 38, sector 1, ca nefondat.
Mai multe despre: contract individual de munca drepturi salariale grila de salarizare modificare unilaterala clase de salarizare coeficienti de ierarhizare nulitate clauza
